Trade mark cancellation appeal perished due to procedural inaction exceeding one year
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice of Romania declared the defendant’s appeal in cassation extinguished (perished) by operation of law, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to correct the material error in the lower court’s judgment regarding the trade mark number. The case involved a dispute over the cancellation of a trade mark registration for classes 4 and 39, originally sought by the claimant on grounds of bad faith by the defendant, who had registered the mark under his own name despite a prior court decision stripping his company of usage rights for those specific classes; the procedural history included a rejection of a request to correct the mark number by the first instance court, which was reversed on appeal. Relying on Articles 248 and 252(1) of the Civil Procedure Code, the High Court found that the parties failed to appear at the designated hearing in June 2012, causing the proceedings to remain dormant for over one year due to their own lack of diligence, which triggered the automatic statute of limitations for appeals.
Legislator headnote
AI generatedart. 256 C. proc. civ, art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998, art. 281 din C. proc. civ, art. 304 pct. 1 din C. proc. civ, art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ; Trade mark cancellation appeal perished due to procedural inaction exceeding one year: Împotriva deciziei civile nr 24A din 10 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a declarat prezentul recurs pârâtul T.G.A., criticând-o pentru nelegalitate. În drept, și-a întemeiat exercitarea căii de atac pe dispozițiile art. 304 pct. 1 din C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21 iulie 2009 pe rolul Tribunalului București, reclamanta SC D.S.T. SRL a chemat în judecată pe pârâtul T.G.A. solicitând, în principal, anularea înregistrării mărcii SC D.S.T. SRL pentru clasele de produse 4 și 39 și publicarea hotărârii rămase definitive și irevocabile in Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, deși prin sentința civilă nr. 1680 din data de 06 noiembrie 2008 a Tribunalului București a fost dispusă decăderea pârâtei SC T.G.I. SRL din dreptul de a mai utiliza marca T. pentru clasele de produse 4 și 39, pe parcursul derulării procesului, pârâtul T.G.A., în calitate de Administrator al SC T.G.I. SRL, a făcut demersuri la Oficiul de Stat pentru invenții și Mărci pentru înregistrarea, pe numele său, a mărcii T. pentru 24 de clase de produse, printre care și cele pentru care era decăzut din dreptul de a le mai utiliza, respectiv clasele 4 și 39.
Prin sentința civilă nr. 1358 din 12 octombrie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis cererea formulată de reclamantul SC D.S.T. SRL.
Pentru a pronunța o astfel de soluție, instanța a reținut reaua credință a pârâtului în demersurile de înregistrare a mărcii T. pentru grupele de produse nr. 4 și 39, în sensul art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.
La data de 27 iunie 2011, în temeiul dispozițiilor art. 281 din C. proc. civ., reclamanta SC D.S.T. SRL, prin mandatar avocat G.D.C., a depus cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinței civile nr. 1358 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în sensul de a se reține identificarea mărcii MNX., în loc de MNY.
Prin încheierea de ședință din 13 septembrie 2011, Tribunalul București a respins ca neîntemeiată cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamanta SC D.S.T. SRL.
Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 19A din 07 februarie 2012, a anulat ca netimbrat apelul formulat de pârâtul T.G.A. împotriva sentinței civile nr. 1358 din 12 octombrie 2010 pronunțate de Tribunalul București secția a IV-a civilă.
Urmare a exercitării de către reclamanta SC D.S.T. SRL a căii de atac a apelului împotriva încheierii de ședință din 13 septembrie 2011 a Tribunalului București, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 24 A din 10 februarie 2012, admite apelul și dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința civilă nr. 1358 din 12 octombrie 2010 a Tribunalului București, în sensul că numărul corect al mărcii ce a făcut obiectul cauzei este MNY în loc de MNX.
Împotriva deciziei civile nr 24A din 10 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a declarat prezentul recurs pârâtul T.G.A., criticând-o pentru nelegalitate. În drept, și-a întemeiat exercitarea căii de atac pe dispozițiile art. 304 pct. 1 din C. proc. civ.
La termenul din data de 19 iunie 2012, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părțile nu s-au prezentat la strigarea cauzei și nici nu au solicitat judecarea în lipsă.
Cauza a fost repusă din oficiu pe rol la data de 02 iulie 2013 în vederea discutării perimării cererii de recurs.
Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu.
Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.
Ca urmare, perimarea operează cu condiția ca, timp de un an să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.
În speță, părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din data de 19 iunie 2012, stabilit pentru soluționarea cererii de recurs, dispunându-se suspendarea judecății cauzei.
În raport de aceste considerente și având în vedere că a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecății pricinii, timp în care nici una dintre părțile litigante nu a solicitat continuarea judecății recursului și că în această perioadă nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de pârâtul T.G.A. împotriva sentinței civile nr 24A din 10 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 Septembrie 2013.