Inadmissibility of appeal against irrevocable appellate decision and jurisdiction for motion for revision in labor wage dispute

Asupra cererilor de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 9677 din 15 octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, s-a admis recursul declarat de CN C.F.C.F.R. SA București - Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF Craiova împotriva sentinței civile nr. 2363 din 24 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosar nr. 14191/95/2010, în contradictoriu cu G.C., având ca obiect drepturi bănești, s-a modificat în parte hotărârea, în sensul că a fost respins capătul de cerere privind plata salariului suplimentar pentru anii 2007-2009 și au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că pârâta este societate comercială pe acțiuni cu capital integral de stat în calitate de acționar unic care își exercită drepturile și obligațiile prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (1) din H.G. nr. 581/1998 privind înființarea CN C.F.C.F.R. SA prin reorganizarea SN C.F.C.F.R. SA își stabilește bugetul propriu de venituri și cheltuieli care se aprobă de Guvern la propunerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

La art. 32 din contractele colective de muncă s-au prevăzut următoarele: «(1) Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. (2) Salariul suplimentar se poate acorda si trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de Administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. In acest caz cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat. (3) Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 % din fondul de salarii realizat lunar”.

Din formularea acestui text s-a constatat că nu rezultă obligația necondiționată a acordării salariului suplimentar, dreptul salariaților depinzând de realizarea de către angajator a unor venituri care să îi permită constituirea unui fond pentru plata acestui drept.

Bugetul de venituri și cheltuieli al pârâtei aprobat potrivit reglementărilor legale sus prezentate, pentru anul 2007 nu a permis constituirea fondurilor necesare pentru acordarea salariilor suplimentare, iar pentru anii 2008 și 2009, aceasta nu a avut aprobat buget de venituri și cheltuieli și drept consecință nu s-a putut constitui fondul pentru plata salariului suplimentar.

În condițiile în care angajatorul nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2007, 2008 și 2009, plăți restante fată de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, curtea de apel a apreciat că nu s-a îndeplinit condiția ce garanta acordarea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 32 din contract si, prin urmare, nu s-a creat în patrimoniul angajatului un drept de creanță constând în echivalentul unui salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.

Împotriva acestei decizii a formulat atât cerere de revizuire, cât și recurs G.C.

A susținut că instanța a omis, din greșeală, să cerceteze «motivele de menținere și respingere a recursului respectiv», arătând că în privința capătului de cerere referitor la salariul suplimentar pentru perioada 2007 - 2009, instanța nu s-a pronunțat pe suplimentul la raportul de expertiză efectuat de expertul contabil D.G., nu a luat în considerare dispozițiile Deciziei nr. 8467 din 19 octombrie 2011 prin care Curtea de Apel Craiova a trimis cauza spre rejudecare, nu a avut în vedere că decizia de sancționare a revizuentului din anul 2008 a fost anulată.

A mai arătat că practica instanței, dovedită cu hotărâri depuse la dosar, este de acordare a drepturilor bănești pe care le-a solicitat prin cererea introductivă.

A solicitat admiterea recursului și menținerea sentinței instanței de fond.

Competența soluționării cererii de revizuire urmează a fi declinată în favoarea Curții de Apel Craiova, motivat de următoarele considerente:

La termenul de astăzi, 20 iunie 2013, s-a ridicat, din oficiu, excepția necompetenței instanței supreme de a soluționa cererea de revizuire formulată de G.C., în raport de dispozițiile art. 323 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce face incident art. 137 din cod.

Potrivit prevederilor art. 323 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere.

Or, în speță, obiect al revizuirii este Decizia civilă nr. 9677/2012 a Curții de Apel Craiova, respectiva instanță fiind competentă a soluționa și cererea de revizuire formulată împotriva acesteia, câtă vreme nu s-au indicat, ca temei legal al cererii, dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., respectiv contrarietatea de hotărâri.

Pentru cele ce preced, se va declina competența soluționării cererii de revizuire în favoarea Curții de Apel Craiova.

Referitor la recurs, Înalta Curte, în prealabil analizei motivelor acestuia, constată că nu este admisibil, urmând a-l respinge ca atare în considerarea argumentelor ce succed.

Prin dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege ca fiind susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Or, în speță, hotărârea împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a recursului este Decizia civilă nr. 9677 din 15 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, prin care s-a admis recursul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului.

Se reține deci că hotărârea atacată cu recurs este o decizie irevocabilă, pronunțată în recurs, fiind deci, în raport de dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., nesusceptibilă de a mai fi recurată.

Astfel, decizia pronunțată fiind irevocabilă, nu mai poate fi atacată cu recurs, motiv pentru care declarând recurs împotriva respectivei decizii (recurs la recurs), revizuentul nu s-a conformat unei condiții specifice de admisibilitate a recursului în această materie.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Astfel fiind, recursul se privește ca inadmisibil și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a cererii de revizuire a Deciziei nr. 9677 din 15 octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, formulată de G.C., în favoarea Curții de Apel Craiova.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuent împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2013.