Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 243/2012 AI generated

Appeal against prosecutor’s resolution on telephone interception inadmissible under criminal procedure; untimely challenge to constitutional referral rejected

Case Number Decizia nr. 243/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

1. The Supreme Court rejected the appellant's appeal in two parts: it dismissed the appeal regarding the refusal to refer a constitutional question as untimely, and it dismissed the appeal regarding the inadmissibility of a complaint against a prosecutor's resolution as inadmissible, leaving the lower court's decisions in force and ordering the appellant to pay 300 lei in judicial costs. 2. The dispute involved a complainant challenging a prosecutor's resolution that had dismissed a complaint against abuse of telephone interception mandates; the appellant had previously sought a Constitutional Court review under Article 29 of Law 47/1992 and an appeal under Article 278¹ of the Code of Criminal Procedure, both of which were initially rejected by the High Court of Cassation and Justice, Criminal Division. 3. The decisive legal basis for the first dismissal was the 48-hour appeal deadline for constitutional referral decisions established by Article 29(5) of Law 47/1992 and Article 385¹⁵(1)(a) of the Code of Criminal Procedure; for the second dismissal, the court relied on Article 278¹(10) of the Code of Criminal Procedure and Article 385¹⁵(1)(a), ruling that an appeal against a final sentence rendered in proceedings against a prosecutor's resolution (other than non-prosecution orders) is statutorily inadmissible, reaffirming the principle that appellate rights are limited to those expressly provided by law.

Legislator headnote

AI generated

art. 2781 C. proc. pen, art. 13 alin. (6) din Legea nr. 51/1991, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 129 din Constituția, art. 3851 C. proc. pen, art. 2781 alin. (10) C. proc. pen; Appeal against prosecutor’s resolution on telephone interception inadmissible under criminal procedure; untimely challenge to constitutional referral rejected: Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale poate fi atacată cu recurs la instanța imediat superioară în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Keywords

AI generated
judicial review criminal complaint constitutional limits referral order cassation review established right

Cited Legislation

AI generated
art. 2781 C. proc. pen
a formulat, potrivit art. 2781 C. proc. pen., plângere la instanța competentă, înregistrându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală, dosarul nr.
art. 13 alin. (6) din Legea nr. 51/1991
La termenul de judecată din 5 octombrie 2012, petentul B.G., prin apărător, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (6) din Legea nr. 51/1991, solicitând sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției invocate.
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale poate fi atacată cu recurs la instanța imediat superioară în termen de 48 de ore de la pronunțare.
art. 129 din Constituția
Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție, statuat prin art.
art. 3851 C. proc. pen
Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.
art. 2781 alin. (10) C. proc. pen
Basis for declaring the appeal inadmissible because no appeal is provided by law against a final sentence in proceedings against a prosecutor's resolution.
art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen
Procedural basis for rejecting the appeal as inadmissible in accordance with the specific dismissal grounds of Article 278¹.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 2781 alin. (10) C. proc. pen.

Basis for declaring the appeal inadmissible because no appeal is provided by law against a final sentence in proceedings against a prosecutor's resolution.

art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Procedural basis for rejecting the appeal as inadmissible in accordance with the specific dismissal grounds of Article 278¹.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 865/II/2/2012 din 26 martie 2012 a procurorului șef Secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul B.G. ”împotriva tuturor actelor și măsurilor dispuse de procurori, prin emiterea și utilizarea abuzivă, în afara cadrului permis de lege, a mandatului din 13 noiembrie 2002 . pentru autorizarea interceptării convorbirilor telefonice, și a mandatului din 9 mai 2003 . pentru autorizarea prelungirii interceptării.”.

Procurorul a reținut că plângerea petiționarului este inadmisibilă deoarece mandatele de autorizare au fost emise în conformitate cu legea, iar informațiile obținute, interceptările telefonice, au fost înaintate organelor de urmărire penala și depuse la dosarul cauzei.

Împotriva rezoluției nr. 865/II/2/2012 din 26 martie 2012 a procurorului șef Secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistica, petentul B.G. a formulat, potrivit art. 2781 C. proc. pen., plângere la instanța competentă, înregistrându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală, dosarul nr. 3252/1/2012.

La termenul de judecată din 5 octombrie 2012, petentul B.G., prin apărător, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (6) din Legea nr. 51/1991, solicitând sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției invocate.

Prin sentința penală nr. 1338 din 5 octombrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală, în dosarul nr. 3252/1/2012, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de petiționarul B.G., constatând inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (6) din Legea nr. 51/1991 și ca inadmisibilă, plângerea formulată de același petiționar împotriva rezoluției nr. 865/II/2/2012 din 26 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Petiționarul a fost obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în privința cererii de sesizare a Curții Constituționale, formulată de petiționarul B.G., că aceasta nu are legătură cu obiectul cauzei în care a fost invocată.

Cu privire la plângerea formulată, instanța a reținut și că, în acord cu dispozițiile Deciziei ( în recurs în interesul legii ) nr. 57/2007, plângerea îndreptată împotriva masurilor luate sau actelor efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele de netrimitere în judecată,este inadmisibilă.

Împotriva sentinței penale nr. 1338 din 5 octombrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Secția Penală, în dosarul nr. 3252/1/2012, petentul B.G. a formulat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, formându-se dosarul nr. 6676/1/2012.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, analizând actele și lucrările din dosar constată că:

Recursul declarat petiționarul B.G. cu privire la dispoziția de respingere, ca nefondată, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, este tardiv pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale poate fi atacată cu recurs la instanța imediat superioară în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Împotriva dispoziției din sentință – pronunțată la 5 octombrie 2012 - prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, petentul avea posibilitatea să formuleze recurs în termen de 48 de ore pronunțare, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, însă acesta a formulat recursul, care a fost transmis prin fax, la 15 octombrie 2012, orele 1039, cu mult peste termenul prevăzut de textul de lege mai sus - menționat.

Astfel fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, constată că recursul este tardiv și urmează să fie respins ca atare, în baza art. 385 15 alin. (1) lit. a), teza I C. proc. pen.

Recursul declarat petitionarul B.G. cu privire dispoziția de respingere,ca inadmisibilă, a plângerii formulate de același petiționar împotriva rezoluției nr. 865/II/2/2012 din 26 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, este inadmisibil, și va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție, statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

În speța supusă analizei, cererea de recurs are ca obiect o dispoziție dintr-o sentință definitivă pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală asupra unei plângeri formulate în procedura reglementată de dispozițiile art. 2781 C. proc. pen.; așa fiind, exercitarea căii de atac a recursului împotriva acestei sentințe este inadmisibilă, nefiind prevăzută de lege, după cum rezultă fără echivoc din dispozițiile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., modificat prin Legea nr. 202/2010, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituind o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, reprezentând o soluție inadmisibilă.

Pentru considerentele ce precedă, se va constata că cererea de recurs este inadmisibilă și urmează a fi respinsă în temeiul dispozițiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., raportat la art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petentul B.G. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pronunțată prin sentința nr. 1338 din 5 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală în dosarul nr. 3252/1/2012.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul B.G. împotriva dispoziției de respingere ca inadmisibilă a plângerii formulată împotriva rezoluției nr. 865/II/2/2012 din 26 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2012.