Abuse of law prosecution against magistrates: judicial independence and immunity from liability for lawful rulings

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 21 martie 2011, petentul B.E. a formulat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași plângere împotriva mai multor magistrați judecători de la instanțele aflate în raza de activitate a Curții de Apel Iași, precum și față de procurorii V.E. și B.D. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași pentru tragerea la răspundere a acestora sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. pretins a fi fost comisă cu ocazia soluționării unor cauze penale și civile, în care petentul a fost parte.

Prin Ordonanța nr. 115/P/2011 din 30 martie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind invocată incidența prevederilor art. 29 pct. 1 lit. e) C. proc. pen., în raport de gradul profesional de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție al procurorului E.V.

Prin rezoluția nr. 313/P/2011 din 6 decembrie 2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații: C.A., B.C., M.A.C., F.E., O.M. și C.C., judecători la Judecătoria Iași și V.E. - procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și B.D. - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., întrucât din verificările efectuate în cauză a rezultat că fapta nu există.

Împotriva soluției procurorului, petentul s-a adresat cu plângere procurorului șef Secție de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin Rezoluția nr. 139/II/2/2011 din 27 ianuarie 2012, în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii petiționarului B.E. împotriva Rezoluției nr. 313/P/2011 din 6 decembrie 2011, dispusă de Secția de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul cu același număr.

În conformitate cu dispozițiile art. 2781 C. proc. pen., petentul B.E. a formulat plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar la data de 30 ianuarie 2012 a fost înregistrat pe rolul Secției penale, sub nr. 654/1/2012, plângerea formulată de acesta împotriva Rezoluției nr. 313/P/2011 din 6 decembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

În motivarea plângerii, petentul a susținut că rezoluția dispusă în cauză este netemeinică și nelegală, fiind dată fără a se efectua „absolut nici un fel de cercetări, cu protejarea și favorizarea magistraților învinuiți și a complicilor lor, care, în continuare nu sunt deloc responsabili, ajută la fraudarea fondurilor europene și săvârșesc neîncetat samavolnicii, fărădelegi, fapte de corupție, trafic de influență, ilegalități, abuzuri și fapte penale grave”.

Totodată, a reiterat motivele invocate inițial în plângerea adresată parchetului, precum și referiri la alți magistrați pe care îi acuză de fapte de corupție sau nerespectarea legii în instrumentarea cauzelor sale.

Plângerea este nefondată.

Analizând rezoluțiile atacate prin prisma motivelor invocate în plângerea adresată instanței, Curtea constată că acestea sunt aceleași cu cele pe care petentul le-a invocat în plângerea inițială adresată parchetului.

Ca atare acestea au fost analizate în cele două rezoluții prin care s-a dispus motivat, amplu și temeinic, respingerea lor.

Simpla nemulțumire a petentului față de soluția adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au dispus-o, activitatea acestora fără a se situa în afara legii penale și fără a putea conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea sa.

De altfel, petentul a avut posibilitatea formulării cererilor și apărărilor pe care le-a apreciat a fi necesare, în fața instanțelor de judecată, în căile de atac prevăzute de lege, lucru de care, acesta a și uzat, fiindu-i astfel respectate toate drepturile procesuale.

Posibilitatea formulării unor plângeri potrivit dispozițiilor art. 2781 C. proc. pen., reprezintă un drept procedural al petentului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate și nici nu poate conduce la reformarea soluțiilor.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 62 C. proc. pen. „în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe”.

În aceeași ordine de idei, dispozițiile art. 63 C. proc. pen. arată că „probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului”.

Față de cele ce preced, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată, este de esența principiului independenței procurorului dreptul acestuia de a planifica ancheta penală, de a dispune asupra succesiunii administrării probelor, a importanței și semnificației materialului probator, toate actele sale fiind supuse controlului judecătoresc.

Interpretarea și evaluarea probelor administrate sunt atributele magistraților, care se află în afara raportului juridic dedus judecății și înfăptuiesc justiția în numele legii, fiind independenți față de părți, iar hotărârile pe care le pronunță pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.

De asemenea, un magistrat nu poate fi tras la răspundere civilă, disciplinară sau penală decât în condițiile legii și în nici un caz pentru opiniile juridice exprimate, ori pentru soluțiile pronunțate cu ocazia rezolvării unor cauze.

Nu în ultimul rând este de menționat faptul că petentul B.E. este cunoscut autorităților judiciare din circumscripția teritorială a Curții de Apel Iași, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Înaltei Curți de Casație și Justiție ca fiind autorul a numeroase plângeri penale, îndreptate împotriva unor magistrați și lucrători de poliție, întrucât nemulțumit fiind de soluțiile adoptate se consideră victima organelor judiciare, care ar fi săvârșit abuzuri, încălcări ale dispozițiilor legale, cu scopul prejudicierii intereselor sale legitime.

Cu privire la magistrații judecători și procurori, nominalizați în plângerea adresată instanței, Înalta Curte constată că rezoluțiile atacate nu fac referire și la aceștia, astfel încât, o analiză a sesizărilor petentului sub acest aspect nu poate constitui obiectul cauzei de față.

Ca atare, față de cele arătate, se constată că cele două rezoluții dispuse în cauză, respectiv Rezoluția nr. 313/P/2011 din 16 decembrie 2011 și Rezoluția nr. 139/II/2/2011 din 27 ianuarie 2012 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, sunt legale și temeinice, fără a se impune desființarea lor.

Așa fiind, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.E. împotriva Rezoluției nr. 313/P/2011 din 16 decembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.E. împotriva rezoluției din 16 decembrie 2011 dispusă în Dosarul nr. 313/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Menține rezoluția atacată, ca legală și temeinică.

Obligă petentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 28 iunie 2012.