Appellate reversal of acquittal in counterfeit currency fraud case barred by failure to independently assess evidence and secure direct defendant testimony

Deliberând recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 482 din 23 iulie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 3089/2012 (nr. vechi 3089/2012), în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșită de inculpatul K.J. din art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului K.J., pentru infracțiunea de tentativă la înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului B.G. ( cetățean român, studii medii, director la SC G. SRL București, divorțat, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, cu domiciliul în București, sector 6) pentru complicitate la infracțiunea de tentativă la înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. și art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A constatat că inculpatul K.J. a fost arestat preventiv de la 28 ianuarie 2011 la 11 februarie 2012.

A constatat că inculpatul B.G. nu a fost privat de libertate pentru acuzațiile formulate în prezenta cauză.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Instanța a fost sesizată inițial prin rechizitoriul nr. 19/D/P/2007 din 17 octombrie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului B.G., R.V. și B.B., pentru săvârșirea infracțiunea de tentativă la înșelăciune, falsificare de valori străine și inițiere / asociere la un grup criminal organizat, fapte prev. și ped. de art. 282 alin. (1) și (2) rap.la art. 284 C. pen., art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu art. 33 lit. a) C. pen.

Prin același rechizitoriu, față de inculpatul K.J. s-a dispus disjungerea cauzei pentru îndeplinirea procedurii prezentării materialului de urmărire penală, precum și scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului R.V. și B.G. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., art. 282 alin. (1) C. pen. și art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Urmare a disjungerii dispuse față de inculpatul K.J. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală a fost format Dosarul nr. 350/D/P/2007 (prezenta cauză) prin care instanța a fost sesizată potrivit art. 300 C. proc. pen. investindu-se cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului K.J. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 282 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 284 C. pen. și art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.

Majoritatea actelor de urmărire penală aflate în Dosarul nr. 350/D/P/2007 sunt în realitate efectuate în Dosarul nr. 19/D/P/2007 fiind preluate ca atare în noua cauză în urma disjungerii.

La data de 16 iunie 2011, procurorul-șef D.I.I.C.O.T. a infirmat prin ordonanța nr. 747/2011 soluția de netrimitere în judecată dispusă față de inculpatul B.G. prin rechizitoriul nr. 19/D/P/2007, și a dispus redeschiderea și reluarea urmăririi penale față de acesta pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. De asemenea, s-a dispus ca după reluarea urmăririi penale cercetările să fie efectuate în Dosarul nr. 350/D/P/2007, rămas în nelucrare din anul 2007.

S-a reținut că din motivarea ordonanței de infirmare a soluției de scoatere de sub urmărire penală nu rezultă vreun fapt sau o împrejurare de fapt nouă care să fi fost descoperită de procuror după patru ani în care procesul penal a fost închis prin soluția de netrimitere în judecată, actul procurorului - șef D.I.I.C.O.T. fundamentându-se doar pe considerentele cu caracter general exprimate de Curtea de apel București în decizia 85 din 15 aprilie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 36025/3/2007 potrivit cărora: „Soluția aleasă de D.I.I.C.O.T., privind disjungerea cauzei, ca și restrângerea obiectului judecății în rechizitoriul întocmit de parchet la unele acte materiale, încadrarea juridică extrem de restrictivă dată faptelor, scoaterea de sub urmărire penală pentru spălare de bani și înșelăciune, sunt criticabile. Limitarea obiectului judecății la infracțiuni de fals și grup infracțional organizat pentru doi inculpați, la care s-a adăugat o tentativă de înșelăciune pentru al treilea, prin trimiterea în judecată a inculpaților B.B. (pentru tentativa la înșelăciune, grup infracțional organizat și fals de monedă și alte valori), R.V. (pentru fals de monedă și alte valori, grup infracțional organizat, B.G. (pentru fals de monedă și alte valori, grup infracțional organizat) dispariția unor probe (instrumente financiare depozitate la C.C.A.), sesizarea instanței doar pentru unele din actele materiale după cum rezultă din dispozitivul rechizitoriului, au făcut dificilă aflarea adevărului. În mod corect instanța de fond nu a putut folosi datele din dosar, referitoare la alte fapte, fiind incidente dispozițiile privind prezumția de nevinovăție. Obiectul judecății fiind limitat la infracțiunile cu care instanța este sesizată.”

După reluarea urmăririi penale, actele efectuate de procuror în cauză au constat în aducerea la cunoștință a învinuirii inculpatului B.G. la data de 27 iunie 2011 și ascultarea acestuia la data de 29 iunie 2011 precum și la administrarea probei cu înscrisuri, iar la data de 12 iulie 2011 a fost emis rechizitoriul.

Prin urmare, prima instanță a reținut că prezenta cauză penală reprezintă în fapt o acuzație formulată împotriva inculpaților K.J. și B.G. după ce, față de primul dintre aceștia cauza a rămas în nelucrare în urma unei disjungeri mai bine de patru ani, iar față de cel de-a doilea s-a dispus infirmarea unei soluții de scoatere de sub urmărire penală dispuse de procuror în urmă cu patru ani urmată întocmirea rechizitoriului și trimiterea sa în judecată la mai puțin de o lună de la data reluării procesului penal.

Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin achitare în conformitate cu disp. art. 345 alin. (3) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen. în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe, instanța a examinat și apreciat materialul probator, infirmând existența faptelor ilicite deduse judecății și vinovăția penală a autorilor acestora, în care sens a reținut următoarele:

Din declarațiile inculpaților coroborate cu declarațiile martorilor J.L.P.V., T.C.L., G.L., Z.S.M., O.C., L.G., C.G., T.A., J.T., B.M., S.D., D.C., C.B., P.I., G,B,, S.I., M.C.A., N.G., K.I., V.P.I., U.D., B.A., R.M., P.R., D.R., P.A.M., T.N., A.R., precum și din declarația martorului cu identitate protejată M.A. și a înscrisurilor administrate în cauză, a rezultat că inculpatul K.J. a introdus în țară 178.000 instrumente financiare (2.000 dolari SUA fiecare) pretins emise de B.N.S.P.

Instrumentele financiare introduse în țară au fost depuse în depozit la sediul unei societăți deținute de I.S., fiind apoi transferate tot în depozit la C.C.A. și la Banca R. Sucursala Victoria. Printr-o adresă emisă de Banca R. Sucursala Victoria a atestat că inculpatul K.J. deține în cutiile de valori ale băncii instrumente de plată în valoare de 50 milioane dolari SUA De asemenea, instrumentele financiare au fost depuse în depozit și la Banca D.R. (Italia); au fost depuse spre verificarea regularității acestora la Banca B. - Sucursala Timișoara, Banca D. - Sucursala Medgidia, Banca C. SUA, Banca P. București, Banca U.I. și J.P.M., pentru ca în urma acestei operațiuni băncile să aprecieze dacă este posibilă utilizarea acestora în circuitul comercial. Nu toate instrumentele financiare deținute de inculpați au fost depuse spre verificare, ci numai câte un exemplar al acestora, ceea ce atestă caracterul informativ al activității de depunere a instrumentelor financiare la instituțiile bancare sus-menționate; au constituit obiectul unor asocieri cu caracter comercial:

1. inculpatul K.J. și numiții B.B. și G.L. au încheiat în anii 2004 - 2005 un acord de activitate pentru investiție comună având ca obiect instrumentele financiare;

2. inculpații B.G. și K.J. au înființat societatea comercială SC A. SRL, încheind un contract de asociere în participațiune ( din 09 decembrie 2004 ), ce a avut ca obiect aducerea în asociere de instrumente financiare în valoare de 40 milioane dolari SUA; au făcut obiectul unei procuri speciale întocmită de avocatul C.S. prin care inculpatul B.G. era împuternicit de inculpatul K.J. cu drept de dispoziție cu privire la instrumentele financiare.

Cu privire la aceste instrumente financiare, prin sentința penală nr. 1198 din 13 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4286 din 30 noiembrie 2010, s-a constatat, cu autoritate de lucru judecat, că instrumentele financiare introduse în țară de inculpatul K.J. nu au putere circulatorie, fiind lipsite de valoare juridică.

Tribunalul a constatat că față de limitele sesizării instanței potrivit art. 317 C. proc. pen., nu se poate reține existența unei identități de fapte și persoane între prezenta cauză și cea în care a fost pronunțată sentința penală nr. 1198 din 13 octombrie 2008, de Tribunalul București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4286 din 30 noiembrie 2010. Prin urmare, nu se poate reține în prezenta cauză impedimentul la exercitarea acțiunii penale prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen.

Tribunalul a mai reținut că, față de natura acuzației penale formulată de procuror în prezenta cauză împotriva inculpatului K.J., încadrarea juridică corectă a faptei este cea de tentativă la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fiind astfel întemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Ministerul Public. Ansamblul acuzației penale formulate de procuror vizează încercarea de inducere în eroare în mod repetat a unor instituții bancare, fapta continuată rămânând în forma tentată, iar nu consumarea faptei de înșelăciune la niciunul dintre actele materiale ce constituie obiectul acuzație.

Prin urmare, Tribunalul în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de care este acuzat inculpatul K.J. din art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Chiar dacă, lipsa puterii circulatorii a instrumentelor deținute nu este incompatibilă cu comiterea unei tentative la infracțiunea de înșelăciune, Tribunalul a apreciat că niciuna din faptele concrete realizate de inculpații K.J. și B.G. și descrise mai sus nu întrunesc elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, respectiv complicitate la tentativa la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată.

Pe de o parte, Tribunalul a constatat niciuna dintre faptele concrete reținute mai sus nu pot fi calificate ca încercări nereușite ale inculpatului K.J. de inducere în eroare a băncilor prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust.

Niciuna dintre unitățile bancare nu a pretins în procesul penal că ar fi fost victima unei încercări de inducere în eroare. Astfel, martorul V.T. a declarat că în perioada 2003 - 2004 a fost contactat de inculpatul K.J. care i-a prezentat un instrument financiar cu o valoare nominală de 2.000 dolari SUA, afirmativ emis de către o bancă din Statele Unite, fiind întrebat cu privire la valabilitatea acestuia precum și cu privire la posibilitatea scontării lui la Banca B. - Timișoara. Martorul a mai declarat că, la o simplă studiere a instrumentului financiar, acesta prezenta suspiciuni de a fi fals, deoarece nu a regăsit nici unul din elementele de siguranță pe care un astfel de document ar trebui să le aibă, iar hârtia pe care era tipărit era una de proastă calitate. Celelalte bănci la care au fost depuse instrumentele de plată spre verificare au atestat faptul că instrumentele financiare nu pot fi introduse în circuitul comercial fiind lipsite de putere circulatorie.

În plus băncile din Europa fuseseră încunoștințate încă din anul 1999 de către Banca A. cu privire la faptul că instrumentele financiare, afirmativ emise de B.N.S.P. în valoare de 2.000 dolari SUA fiecare sunt falsificate, că hârtia utilizată are o calitate slabă, inferioară, culoarea cernelii este diferită de cea legal emisă de către bancă.

Așadar, s-a apreciat că nu se poate considera că activitatea concretă desfășurată de inculpatul K.J. a urmărit inducerea în eroare a unor instituții financiar bancare în scopul producerii unui prejudiciu.

Exigența dovedirii de către procuror a temeiniciei acuzației penale dincolo de orice dubiu rezonabil nu este satisfăcută în cauză, instanța neputând reține existențe unei fapte tipice în formă tentată la infracțiunea de înșelăciune cu caracter continuat în sarcina inculpatului K.J.

Instanța de fond a arătat că nu se poate reține nici că inculpatul B.G. l-ar fi ajutat material sau moral pe inculpatul K.J. la comiterea unei tentative la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, întrucât autorul nu a comis o faptă care să întrunească condițiile de tipicitate obiectivă ale unei tentative la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată.

S-a mai arătat că, față de faptele concrete ale inculpaților K.J. și B.G. nu se poate reține nici existența vreunei forme de participație penală a acestor inculpați la tentativa la infracțiune de înșelăciune pentru care a fost condamnat B.B. prin sentința penală nr. 1198 din 13 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4286 din 30 noiembrie 2010. Din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpații K.J. și B.G. ar fi contribuit nemijlocit, determinat sau ajutat pe B.B. să comită infracțiunea pentru care a fost condamnat definitiv.

Așadar, instanța de fond a constatat neîntrunirea condițiilor de tipicitate obiectivă cu privire la fapta de tentativă la înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în ceea ce-l privește pe inculpatul K.J., respectiv la complicitate la tentativă la înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. și art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Și sub aspectul tipicității subiective, s-a apreciat că din actele dosarului nu rezultă intenția frauduloasă a inculpaților realizată în scopul producerii de prejudicii unor instituții bancare prin utilizarea instrumentelor financiare emise de B.N.S.P.

De altfel, parchetul a constatat, în mod întemeiat, în anul 2007 lipsa elementelor constitutive ale tentativei la înșelăciune în formă continuată de care era acuzat inculpatul B.G., dispunând scoaterea acestuia de sub urmărire penală pentru această acuzație.

În ceea ce privește infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 de care a fost acuzat inculpatul K.J., instanța de fond a constatat că aceasta nu constituie o faptă tipică. Pe de o parte, pentru infracțiunile de fals de monedă și alte valori s-a dispus achitarea prin sentința penală nr. 1198 din 13 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4286 din 30 noiembrie 2010 (deci lipsește obiectul grupului, săvârșirea de infracțiuni), iar pentru tentativa la înșelăciune s-a reținut că B.B. s-a prezentat singur la Sucursala Banca D. Medgidia. Pe de altă parte, în prezenta cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, lipsind de asemenea, obiectul grupului organizat.

2. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei achitări a inculpaților, solicitându-se ca - în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să se dispună admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate în totalitate și, rejudecând, condamnarea inculpaților K.J. și B.G. pentru infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, astfel cum au fost schimbate de către instanța de fond, respectiv tentativă la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și inițiere și constituire de grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, pentru inculpatul K.J. și a infracțiunii de complicitate la infracțiunea de tentativă la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea disp. art. 33 C. pen. pentru inculpatul B.G.

Curtea, examinând apelul declarat de parchet, sub aspectul criticilor formulate, cât și din oficiu, în conformitate cu prev. art. 371 alin. (2) din C. proc. pen., a constatat că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Sub aspectul situației de fapt, s-a reținut că, în perioada 2004 - 2006, inculpatul K.J. a introdus în România instrumente financiare emise de B.N.S.P. fictive și a încercat valorificarea lor, prin inducerea în eroare a mai multor unități bancare din țară ori din străinătate, fără sorți de izbândă însă, deoarece de fiecare dată, băncile care erau investite cu decontarea lor comunicând faptul că acestea nu pot fi plătite deoarece sunt falsificate.

Probatoriul administrat a reținut că inculpatul a atras în activitatea infracțională mai multe persoane, fiecare cu roluri bine stabilite.

În aceeași perioadă infracțională, aceeași activitate infracțională a desfășurat și inculpatul B.G. și, de câte ori încerca să valorifice direct ori prin intermediul altor persoane instrumente de plată, comunicarea de la băncile investite cu decontarea lor era aceea că sunt falsificate.

Din declarațiile inculpaților coroborate cu cele ale martorilor J.L.P.V., T.C.L., G.L., Z.S.M., O.C., L.G., C.G., T.A., J.T., B.M., S.D., D.C., C.B., P.I., G,B,, S.I., M.C.A., N.G., K.I., V.P.I., U.D., B.A., R.M., P.R., D.R., P.A.M., T.N., A.R., precum și din declarația martorului cu identitate protejată M.A. și a înscrisurilor administrate în cauză reiese că inculpatul K.J. a introdus în țară 178.000 instrumente financiare (2.000 dolari SUA fiecare) pretins emise de B.N.S.P.

Instrumentele financiare introduse în țară, astfel:

a) au fost depuse în depozit la sediul unei societăți deținute de I.S., fiind apoi transferate tot în depozit la C.C.A. și la Banca R. Sucursala Victoria. Printr-o adresă emisă de Banca R. Sucursala Victoria a atestat că inculpatul K.J. deține în cutiile de valori ale băncii instrumente de plată în valoare de 50 milioane dolari SUA. De asemenea, instrumentele financiare au fost depuse în depozit și la Banca D.R. (Italia);

b) au fost depuse spre verificarea regularității acestora la Banca B. - Sucursala Timișoara, Banca D. - Sucursala Medgidia, Banca C. SUA, Banca P. București, Banca U.I. și J.P.M., pentru ca în urma acestei operațiuni băncile să aprecieze dacă este posibilă utilizarea acestora în circuitul comercial. Nu toate instrumentele financiare deținute de inculpați au fost depuse spre verificare, ci numai câte un exemplar al acestora, ceea ce atestă caracterul informativ al activității de depunere a instrumentelor financiare la instituțiile bancare sus-menționate;

c) au constituit obiectul unor asocieri cu caracter comercial:

1. inculpatul K.J. și numiții B.B. și G.L. au încheiat în anii 2004 - 2005 un acord de activitate pentru investiție comună având ca obiect instrumentele financiare;

2. Inculpații B.G. și K.J. au înființat societatea comercială SC A. SRL, încheind un contract de asociere în participațiune, ce a avut ca obiect aducerea în asociere de instrumente financiare în valoare de 40 milioane dolari SUA;

d) au făcut obiectul unei procuri speciale întocmită de avocatul C.S. prin care inculpatul B.G. era împuternicit de inculpatul K.J. cu drept de dispoziție cu privire la instrumentele financiare.

Cu privire la aceste instrumente financiare, prin sentința penală nr. 1198 din 13 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București secția a II-a penală, definitivă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4286 din 30 noiembrie 2010, s-a constatat, cu autoritate de lucru judecat, că instrumentele financiare introduse în țară de inculpatul K.J. nu au putere circulatorie, fiind lipsite de valoare juridică.

Ansamblul acuzației penale formulate de procuror vizează încercarea inculpatului K.J. de inducere în eroare, în mod repetat, a unor instituții bancare, fapta continuată rămânând în forma tentată, iar nu consumarea faptei de înșelăciune la niciunul dintre actele materiale ce constituie obiectul acuzație.

În mod corect instanța fondului a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, privind pe inculpatul K.J. din infracțiunea prev.de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a reținut că, între cei doi inculpați, din modul în care au acționat, se constată existența unei înțelegeri prealabile, iar împrejurarea că faptele nu s-au consumat nu s-a datorat acțiunii lor, ci calității și realității instrumentelor financiare care erau false și, deci, nu aveau putere circulatorie, fiind lipsite de valoare juridică.

Pentru a pronunța soluțiile de achitare, instanța fondului a reținut că niciuna dintre faptele concrete realizate de cei doi inculpați, K.J. și B.G., nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar în ceea ce privește constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1), din Legea nr. 39/2003, de care a fost acuzat inculpatul K.J., nu constituie o faptă tipică.

De asemenea, s-a susținut că în cauză nu există obiectul grupului organizat și, deci, nu sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată.

Instanța fondului a mai reținut că „niciuna dintre faptele concrete, aduse în sarcina inculpaților nu pot fi calificate ca încercări nereușite ale inculpatului K.J. de inducere în eroare a băncilor, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust.

S-a mai susținut că niciuna dintre bănci nu a pretins că ar fi victima unei încercări de inducere în eroare.

Instanța de prim control judiciar a constatat că ansamblul probator administrat a statuat că cei doi inculpați împreună cu alte persoanei au desfășurat activități în legătură cu instrumente financiare, aparent emise de către B.N.S.P.

Astfel, în anul 2003, au introdus în bancă, inculpatul K.J. și R.V. 178.000 instrumente financiare (2.000 dolari SUA, fiecare), emise de B.N.S.P. Acestea au fost depozitate în comuna M., la sediul societății deținute de către I.S., au fost mutate la domiciliul numitei P.E. și transportate la Timișoara și depuse la C.C.A., alte instrumente financiare similare s-au depus la Banca R. - Sucursala Victoria (emise de aceeași bancă) și apoi transportul lor la domiciliul lui I.A.; Luarea de către K.J. și R.V. a instrumentelor depozitate la C.C.A. cu o zi înainte de percheziția efectuată de autoritățile I.P.J.Timiș (21 februarie 2004);

Falimentul C.C.A. al cărei vicepreședinte era R.V.; Solicitarea adresată de K.J. și R.V., Banca B. - Sucursala Timișoara de scontare a instrumentelor financiare sau utilizarea drept garanție pentru obținerea de credite, solicitare respinsă de Banca B. (perioada 2003-2004); Solicitarea adresată Banca R. de către K.J. (însoțit de R.V. și P.I.), privind emiterea unor adrese din care să rezulte că K.J. deține în cutiile de valori ale băncii instrumente de plată în valoare de 50 milioane dolari SUA, solicitare admisă de bancă în contra uzanțelor recunoscute în mediul bancar (februarie 2004 - iunie 2006);

Încheierea „acordului de activitate pentru investiția comună" la 11 noiembrie 2004, între K.J. și B.B., privind punerea în circulație a instrumentelor financiare din prezenta cauză și tranzacția încheiată între aceștia și G.L. (la 03 ianuarie 2005); Tranzacția încheiată între B.B., J.L.P.V. și P.A. (cetățeni ai Republicii Moldova), la 23 decembrie 2004, privind valorificarea în SUA a instrumentelor bancare (Banca C. a refuzat plata lor, apreciind că sunt contrafăcute; Corespondența purtată între B.B., ca reprezentant al T.I.H., prin care se oferea să cumpere seleniu din Rusia, în valoare de 200 milioane dolari SUA până la 1 miliard dolari SUA;

Tranzacția încheiată între B.B., G.C., R.T.S. și I.F. (ca reprezentanți ai SC H.S. SRL), în anul 2006, privind punerea în circulație a instrumentelor financiare depuse la Banca R., în cutiile de valori, pentru care această bancă atestase valoarea de 50 milioane dolari SUA și a altor instrumente similare, în valoare totală de 352 milioane dolari SUA și încercarea de a le valorifica în Africa, SUA (Florida) și Italia (băncile au refuzat plata acestora); Depunerea la Banca D.R., într-o cutie de valori, de instrumente financiare înmânate lui B.B. de către B.G.

și T.C.L., urmând să încerce valorificarea lor (martie 2006); Crearea de către B.B. a unei adrese de mail, în numele lui B.M. și transmiterea datelor de pe pașaportul acestuia (contrafăcute) lui R.T.S., în scopul facilitării tranzacției instrumentelor financiare; Tranzacția încheiată împreună cu G.C. și U.M.B. ca reprezentant al societății elvețiene T., privind valorificarea și punerea în circulație de 25.000 instrumente financiare (2.000 dolari SUA fiecare), pentru falsificare și punere în circulație (21 aprilie 2006) și tranzacția încheiată la 26 aprilie 2006, între B.B., G.C.

și A.M.G., privind punerea în circulație și tranzacționarea a 28373 instrumente financiare; Solicitarea adresată de B.B. Banca D. - Sucursala Medgidia, de încasare a două instrumente financiare a câte 2.000 dolari SUA fiecare (2 februarie 2006); Crearea de către B.G. și K.J. a unei societăți comerciale SC A. SRL. (2004) și încheierea între aceleași părți a unui contract de asociere în participațiune, privind punerea în circulație de instrumente financiare, în valoare de 40 milioane dolari SUA; Întocmirea de către avocatul C.S. de procuri succesive către B.G.

și T.C.L. în numele lui K.J., privind punerea în circulație de instrumente financiare (în aceeași zi, la 10 iulie 2005), o dată o procură specială și a doua oară o procură generală; încercarea de a tranzacționa instrumentele financiare de către B.G. și T.C.L. la 13 august 2005, prin intermediul cetățeanului italian D.R.P.; încercarea de tranzacționare de către B.G., prin intermediul cetățeanului moldovean G.A. a unui instrument financiar în Israel (Banca U.I. a refuzat plata la 8 decembrie 2005 și J.P.M. a comunicat că instrumentul nu poate fi scontat deoarece nu există resursele financiare);

Tranzacția încheiată de B.G. cu N.T. (cetățean american), la 21 aprilie 2006, privind valorificarea de instrumente financiare, în valoare de 20 milioane dolari SUA (banca la care s-a încercat valorificarea a comunicat faptul că instrumentul este fals); Tranzacția încheiată de N.T. cu D.J. (prin intermediul lui V.C.), privind valorificarea instrumentelor financiare (refuzate de Banca P. București); Tranzacția încheiată de B.G. cu K.I., privind valorificarea unui număr de 7 bilete a 2.000 dolari SUA fiecare (K.I. a cerut opinia unui specialist, care l-a sfătuit să nu încerce valorificarea lor);

încercarea lui N.T. de a plasa instrumentele financiare în Germania (în anul 2006).

S-a arătat că din analiza probelor și mijloacelor de probă existente la dosarul cauzei, rezultă cu certitudine că, inculpatul K.J. ajutat fiind de către inculpatul B.G., a acționat în scopul punerii în circulație a unui număr de 172.000 “internațional money orders” falsificate, prin repetate încercări de introducere a acestora spre decontare la diverse instituții bancare din România, Italia, Israel sau SUA, nedecontarea acestora datorându-se modalității de falsificare a acestor instrumente financiare, ceea ce a condus la refuzul băncilor de a onora plățile.

Martorul J.L.P.V. a declarat că inculpatul K.J. i-a promis drept recompensă pentru activitatea de falsificare a instrumentelor de plată, afirmativ emise de B.N.S.P., 0,5% din fondurile financiare ce urmau a fi obținute nelegal prin punerea în circulație a acestora.

De asemenea, în declarația sa, acesta a indicat modul în care au fost falsificate aceste instrumente, precum și faptul ca l-a ajutat pe inculpatul K.J. să transporte în România un număr de aproximativ 172.000 „international money orders" falsificate, în valoare de aproximativ 344 milioane dolari SUA.

Numitul M.Z. a declarat faptul că pentru întreaga activitate de falsificare a instrumentelor financiar-bancare, ce fac obiect de cercetare în prezenta cauză, a fost recompensat cu suma de 5.000-6.000 DM, instrumentele fiind falsificate la tipografia „K." din Lapovo-Serbia, după care o parte au fost transportate cu camionul în Croația, iar o altă parte în valoare de aproximativ 340 milioane dolari SUA au fost transportate în România, pentru a putea fi folosite de către inculpatul K.J., în vederea obținerii de credite bancare.

Însă, pentru a putea pune în circulație asemenea instrumente financiare falsificate, cu o valoare atât de mare, era necesară crearea unei „istorii” care să le confere acestora o aparență de legalitate cu privire la origine, „motiv" pentru care inculpatul K.J. a încheiat fictiv, la data de 6 noiembrie 2003, un contract de cesiune cu Serbia B.E.I. reprezentată de făptuitorul J.L.P.V., în care s-a prevăzut că această societate ar fi cesionat “internațional money orders” afirmativ emise de B.N.S.P. în valoare de 370 milioane dolari SUA (185.000 bucăți) către inculpatul K.J., iar acesta ar fi plătit drept contravaloare suma de 1 milion ROL (aproximativ 30 dolari SUA). Mai mult decât atât, inculpatul K.J. a mai întocmit un document ce atesta în fals o „istorie de origine" a acestor instrumente financiare falsificate, încercând în acest fel să le confere o aparentă sursă licită de proveniență, pentru ca ulterior ele să poată fi folosite în vederea obținerii de la diferite bănci sau societăți comerciale de resurse financiare ilicite.

După ce „internațional money orders” au fost falsificate în Serbia, în maniera prezentată mai sus, și au fost depozitate o perioadă pe teritoriul acestei țări, în cursul anului 2003 inculpatul K.J., ajutat fiind de martorul I.S. și de numitul J.L.P.V., a introdus în România cu un TIR, pe la punctul de trecere al frontierei Porțile de Fier I, un număr de 178.000 instrumente financiar-bancare falsificate, afirmativ emise de către B.N.S.P., în valoare de 370 milioane dolari SUA, pe care le-a depozitat în comuna M., la un gater, unde lucra și locuia R.V.

Astfel cum rezultă din declarația lui R.V., instrumentele financiare falsificate au fost aduse în mai multe etape, fiind depozitate la gater fără pază, în 4-6 colete mari, timp de aproximativ două zile, după care au fost transportate la domiciliul martorei P.E., care a declarat și faptul că inculpatul K.J. a înmânat instrumentele financiare, în vederea valorificării, inculpaților B.B. și B.G., precum și învinuitului R.M., fără însă să cunoască ce au făcut aceștia cu ele.

La rândul său, martora M.A. (martor cu identitate protejată), audiată fiind, a confirmat cele menționate mai sus, precizând - totodată - că instrumentele falsificate au fost aranjate pe serii de către inculpații R.V. și K.J., și împachetate ca atare, acesta din urmă afirmând că le va utiliza pentru obținerea unor împrumuturi bancare.

Deoarece era necesar a se verifica dacă piața bancară din România acceptă asemenea „internațional money orders” drept garanție pentru obținerea de credite, inculpații K.J. și R.V. s-au deplasat la Timișoara și le-au depus în casa de valori a C.C.A.

Pentru a reuși să facă această depunere, inculpatul K.J. i-a convins pe acționarii C.C.A., să-l accepte drept acționar, promițându-le că va atrage importante resurse financiare ce vor fi utilizate pentru dezvoltarea casei de credit, astfel că - în acest fel - inculpatul a devenit acționar fiind numit, totodată, și în funcția de vicepreședinte al cooperativei.

Acesta a reușit să-i convingă pe acționari în legătură cu „bonitatea sa bancară" și cu posibilitatea de a atrage importante resurse financiare, prezentându-le în primă fază, un număr de 334 de „internațional money orders”, afirmativ emise de B.N.S.P. în valoare de 668.000 dolari SUA, pe care le-a depus la casieria cooperativei.

În realitate însă, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, aceste instrumente nu au fost acceptate pentru garantarea unor investiții, întreaga lor „istorie" fiind doar scriptică, realizată ca atare de inculpatul K.J. în speranța că, odată introduse în circulație de către „colaboratorii săi" se va putea identifica o bancă, societate comercială sau o instituție financiară care să le accepte.

În continuare, inculpatul K.J. însoțit fiind de martora P.R., membru în conducerea cooperativei de credit și de R.V., s-a deplasat la sediul Banca B. - Sucursala Timișoara, unde a luat legătura cu președintele acesteia, martorul V.T., căruia i-a solicitat să verifice posibilitatea valorificării instrumentelor financiare false, pe care i le-a prezentat ca fiind legale și apte de a fi puse în circulație.

În acest sens, audiat fiind, martorul V.T. a declarat că în perioada 2003 - 2004 a fost contactat de inculpatul K.J. care i-a prezentat un instrument financiar cu o valoare nominală de 2.000 dolari SUA, afirmativ emis de către o bancă din Statele Unite, în vederea stabilirii fie a posibilității de scontare a acestuia, de către Banca B., fie a utilizării lui drept garanție pentru obținerea de credite. Martorul a mai declarat că, la o simplă studiere a instrumentului financiar, acesta prezenta suspiciuni de a fi fals, deoarece nu a regăsit niciunul din elementele de siguranță pe care un astfel de document ar trebui să le aibă, iar hârtia pe care era tipărit era una de proastă calitate.

Acest martor a mai declarat că, în opinia sa, inculpatul K.J. știa că instrumentul este fals, deoarece s-a speriat în momentul în care i-a solicitat să declare proveniența sa și cantitatea deținută, motiv pentru care a refuzat să mai predea documentele spre verificare la sediul central al Banca B.

Martora U.D., inspector de credite la C.C.A., a declarat faptul că instrumentele respective au fost aduse în repetate rânduri de către cei doi și depuse în casieria cooperativei, iar în legătură cu acestea au existat suspiciuni cu privire la legalitate, deoarece, dată fiind valoarea lor, nu se reușea punerea în circulație și valorificarea, iar la data de 21 februarie 2004, cei doi s-au prezentat foarte agitați la sediul cooperativei și au solicitat restituirea de urgență a instrumentelor financiare.

Deoarece C.C.A. nu mai putea fi utilizată ca „societate de acoperire" pentru dovedirea legalității instrumentelor falsificate, inculpatul K.J., ajutat fiind de R.V. și P.I., s-a deplasat la data de 7 februarie 2004 la Banca R. - Sucursala Victoria, unde a încheiat contractul de închiriere pentru caseta de valori, în care a depozitat instrumentele falsificate în valoare de 40 milioane dolari SUA.

Având asupra sa documentele mai sus menționate, emise de către funcționarii din cadrul Banca R., precum și o parte din instrumentele financiar-bancare falsificate, inculpatul K.J. și-a concentrat activitatea de încercare de punere în circulație a „international money orders" falsificate în București și în alte țări din Uniunea Europeană, utilizându-i de această dată pe B.B. și B.G.

În acest sens, T.N. a declarat că inculpatul B.G. a deschis în fața sa două geamantane în care se aflau mai multe instrumente financiare afirmativ emise de către o bancă din Statele Unite, oferindu-i dintre acestea instrumente în valoare de 20 milioane dolari SUA, care atunci când vor fi valorificate ar fi fost împărțite într-o proporție de 30% pentru inculpatul B.G. și 70% pentru T.N., precizând și că, la sfârșitul lunii iunie 2006, o prietenă pe nume B. i-a comunicat că a introdus la plată în Statele Unite instrumentul financiar, că inițial i-a fost decontat de către bancă, însă, ulterior a fost rechemată la sediul băncii și i s-a impus să restituie banii deoarece acesta nu poate fi executat, iar banca emitentă a fost declarată în imposibilitate de plată cu ani în urmă; învinuitul a mai precizat că i-a comunicat aceste aspecte inculpatului B.G., spunându-i că instrumentul financiar este fals și cu toate acestea, inculpatul i-a propus să-i mai înmâneze noi instrumente în valoare de 20 milioane dolari SUA, pe care acesta să încerce să le valorifice.

Martorul G.L. a declarat că, la data de 3 ianuarie 2005, între el, ca reprezentant al Centrului Internațional Antidrog – I.D.E.C. și inculpații K.J., B.G. și martorul B.B., ultimul în calitate de reprezentant al T.I.H., s-a încheiat un protocol ce avea la bază ca sursă de obținere a finanțării, tocmai instrumentele financiare ce fac obiect de cercetare în prezenta cauză; învinuitul a mai declarat că cei doi inculpați se comportau ca parteneri specificându-i că au încheiat și un contract de parteneriat între ei, și că singurul instrument pe care l-a văzut a fost cel prezentat de B.B.

Martorul J.P.P., în calitate de vicepreședinte al Banca A., Filiala Londra, a arătat faptul că instrumentele financiare ce fac obiect de cercetare în prezenta cauză și care, afirmativ, ar fi fost emise de către B.N.S.P. sunt falsificate, neaparținând ca emitere băncii mai sus menționate, deoarece acestea nu prezintă elementele de securitate pe care un „internațional money order" ar fi trebuit să le prezinte; a mai arătat că, în anul 1992, Banca A. a fuzionat cu B.N.S.P., iar asemenea instrumente legal emise de bancă, au fost onorate la plată timp de 2 ani de zile, până în 1994, din întregul fond financiar avut în vedere inițial la emiterea lor rămânând în final, după onorare, suma de 100 dolari SUA care a fost transferată către Statul California; fiindu-i puse la dispoziție de procuror, spre examinare 4 exemplare de „internațional money order", dintre cele ce fac obiect de cercetare în prezenta cauză, martorul a declarat, cu privire la acestea că ele sunt false pentru următoarele argumente: la „internațional money orders” legal emise de către bancă seria inserată în conținutul lor este alcătuită din 8 cifre, pe când la cele prezentate de către procuror, aceasta este alcătuită doar din 7 cifre, aspect neconform cu realitatea, banca neutilizând o astfel de numerotare; la instrumentele financiare legitim emise de către bancă, marginea din stânga instrumentului este perforată, deoarece fiecare „internațional money order" este prins într-un carnet, existând sub acesta alte două foi identice (exemplare cu aceeași serie și semnătură), primul exemplar se rupe și se înmânează băncii spre decontare, iar celelalte două rămân în carnet și din această cauză marginea este perforată; la „internațional money orders” legitim emise de către bancă, referitor la cele două semnături, una este printată, dar cealaltă trebuie să fie efectuată manual de către funcționarul bancar în momentul introducerii la plată a instrumentului, în acest sens locul pentru semnătură fiind lăsat liber, pe când la instrumentele financiare ce fac obiect de cercetare în cauză, ambele semnături sunt executate prin printare, în condițiile în care prima dintre acestea ar fi trebuit să fie executată de mână; instrumentele financiare prezentate nu sunt legale, deoarece ele au aplicate în mijloc un timbru sec (o ștampilă imprimată) pe care nici Banca A.

și nici B.N.S.P. nu au utilizat-o vreodată, nefiind un element de marcare pentru a conferi securitatea instrumentului; la instrumentele financiare legale „suma de 2.000 dolari SUA", ce indică valoarea lor nominală, consemnată pe acestea, era perforată și evidențiată cu cerneală de culoare neagră, pe când la instrumentele prezentate de procuror suma respectivă nu este imprimată în această manieră, ea este evidențiată cu cerneală de culoare roșie și neagră și se încearcă prin printare a se lăsa impresia că ar fi perforată, lucru neadevărat însă; conform legislației americane, nu este permis băncii să emită „internațional money order" cu rubrici necompletate la „dată" și „emis de", deoarece acestea ar fi trebuit să fie completate cu data emiterii și numele sucursalei emitente, pe când la instrumentele prezentate de procuror acestea nu sunt completate, fiind un aspect de nelegalitate pe care o bancă nu l-ar fi permis; la instrumentele financiare legal emise de către bancă între cuvintele „Los Angeles" și „California" ar fi trebuit să existe aplicată o virgulă, pe când la instrumentele financiare prezentate spre examinare acest semn de punctuație nu se regăsește; la instrumentele financiare legitime marginea din partea inferioară nu există vreo porțiune colorată în maro sau altă culoare, pe când la instrumentele examinate și care fac obiect de cercetare în cauză, se constată existența unei părți colorată în maro; la „internațional money order" legitim emis de către bancă hârtia ce trebuia utilizată pentru printarea acestora ar fi trebuit să fie subțire, deoarece ea trebuia să permită ca o hârtie de copiat imprimarea scrisului pe celelalte două exemplare ce alcătuiesc instrumentul financiar, pe când hârtia utilizată la instrumentele financiare falsificate este una groasă, ce nu prezintă aceste proprietăți.

Martorul a mai declarat că, în aceeași calitate de expert, a fost audiat și de către autoritățile judiciare din Italia-Milano, deoarece anumiți cetățeni italieni au încercat să încaseze 1,2 milioane dolari SUA de la Banca A. - Sucursala Milano, utilizând asemenea „internațional money orders” false, precizând că există o similitudine de elemente între instrumentele false utilizate în Italia și cele utilizate în România.

Martorul G,B,, a declarat că îl cunoaște pe inculpatul B.G. care i l-a prezentat în anul 2004 pe inculpatul K.J., împreună cu cei doi inculpați participând la mai multe întâlniri, la care de fiecare dată aceștia doi veneau împreună, ajungându-se în final să se semneze un contract cu aceștia, vizând derularea unor afaceri ce aveau la bază instrumentele financiare ce fac obiect de cercetare în prezenta cauză.

Martorul T.C.L. a precizat că, în legătură cu instrumentele financiare ce fac obiect de cercetare în cauză, le-a văzut pentru prima dată în anul 2005, atunci când i-a cunoscut pe inculpații B.G. și K.J. și, acesta din urmă i-a solicitat martorului G,B, să-l împrumute cu suma de 10.000 euro, lăsându-i, în schimb, drept garanție, mai multe asemenea instrumente financiare; martorul a mai declarat că i-a cunoscut pe inculpații B.G. și K.J. la martorul G.B. fiindu-i prezentați ca mari oameni de afaceri care doreau să încheie mai multe contracte de finanțare, iar martorul participa la discuții în calitate de gardă de corp; martorul a mai declarat că, ulterior, cei doi inculpați au dorit să se deplaseze în Ucraina cu aceste instrumente financiare, însă nu s-a mai realizat această călătorie și s-a pus problema plecării în statele Uniunii Europene, dar inculpatul K.J. a precizat că el nu poate merge acolo că este cetățean sîrb și a sugerat să se deplaseze el și inculpatul B.G., sens în care i-a dat martorului o procură pentru a putea dispune în legătură cu acestea; martorul a precizat că, în luna iulie 2005 s-a deplasat cu inculpatul B.G. în Italia, la Vicenza, iar ulterior la sfârșitul acelui an, a fost contactat de inculpatul B.G. care i-a solicitat să semneze niște documente, deoarece martorul avea procura dată de inculpatul K.J., iar acesta era plecat din țară, motiv pentru care martorul i-a solicitat inculpatului B.G. să găsească o modalitate pentru ca el să nu mai fie implicat în această afacere; martorul a mai declarat că după arestarea inculpatului B.G., s-a întâlnit cu inculpatul R.V., căruia i-a recomandat să nu se mai ascundă de autoritățile statului, cu atât mai mult cu cât se știa că el și cu inculpatul K.J. erau de foarte mulți ani în afaceri, de asemenea, R.V. a lucrat o perioadă la birou și cu inculpatul B.G.

Referitor la probatoriul administrat cu privire la existența infracțiunii de inițiere a unui grup de crimă organizată, s-a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, în sensul că în speță este vorba de o grupare de crimă organizată transnațională, condusă de inculpatul K.J., ajutat în mod direct de inculpatul B.G. și de R.V. și B.B. care, la rândul lor, au extins rețeaua, cooptând în aceasta mai mulți cetățeni români și italieni, a căror unică participație a constat în încercarea de plasare pe piața financiar bancară a instrumentelor falsificate și, implicit, inducerea în eroare a instituțiilor bancare.

Gruparea infracțională a fost bine constituită, fiecare persoană a avut un rol bine determinat, cunoscându-și „locul și atribuțiile" cu privire la încercările de punere în circulație a instrumentelor falsificate.

Inculpatul K.J. a recrutat și folosit persoane în vederea punerii în circulație a instrumentelor financiare falsificate cu scopul de a obține resurse financiare ilicite, dovedind o perseverență infracțională, justificată și de necesitatea recuperării cheltuielilor efectuate, pentru falsificarea instrumentelor financiare, pentru „legendarea" provenienței acestora, pentru introducerea și depozitarea în România, precum și pentru încercările nereușite de decontare la diversele instituții bancare.

Și în condițiile în care nu s-a reușit plasarea în mediul bancar al acestor falsuri, grupul infracțional inițiat de K.J. are o existență de sine stătătoare, din anul 2003 până la intervenția organelor de urmărire penală.

Așadar, mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi și de asemenea, inscrisurile încuviințate inculpaților au dovedit situația de fapt reținută, încadrarea juridică stabilită de instanța fondului, cât și vinovăția - cu certitudine și fără echivoc - a inculpaților K.J. și B.G.

Fiind dovedită vinovăția inculpaților, Curtea a dispus condamnarea acestora la pedepse cu închisoarea, însă la stabilirea cuantumului acestora urmează a avea în vedere criteriile generale de individualizare judiciară prev.de art. 72 C. pen., referitoare la gradul de pericol social pe care-l prezintă astfel de fapte, chiar dacă s-au săvârșit în forma tentativei, modalitățile și împrejurările în care au avut loc, la urmările produse, toate coroborate și cu situația juridică a fiecărui inculpat în parte, sens în care s-a reținut în favoarea fiecăruia circumstanța atenuantă prev.de art. 74 alin. (1), lit. a) C. pen., și art. 74 alin. (2) C. pen.

Instanța de apel a aplicat pedepse orientate către mediu, în ceea ce îl privește pe inculpatul K.J. a aplicat și prevederile art. 33 lit. a) C. pen., acesta săvârșind două infracțiuni, în concurs real, precum și a pedepsei complementare pentru fiecare infracțiune săvârșită în parte, prev. de art. 65 rap. la art. 64 alin. (1), lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a apreciat că, aplicând inculpatului K.J. o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, scopul acesteia, astfel cum este definit de art. 52 C. pen., pedeapsa ca mijloc de reeducare și constrângere, pedeapsa mijloc de prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și de 5 luni închisoare inculpatului B.G., este de natură a-și atinge scopul.

Nefiind persoane cunoscute cu antecedente penale, provin din familii organizate și având un anumit grad de instrucție, s-a apreciat că pedeapsa ca mijloc coercitiv și de reeducare își poate atinge scopul și dacă aceasta nu se execută în regim de detenție.

Așa fiind, pedeapsa aplicată fiecărui inculpat a fost suspendată condiționat pe un termen de încercare de 4 ani (pentru inculpatul K.J.) și de 2 ani și 5 luni (pentru inculpatul B.G.).

Curtea a constatat că inculpații au fost arestați în baza M.A.P. din 9 mai 2006, pus în executare pentru inculpatul K.J. la data de 28 ianuarie 2011 și nr. 338/U.P./2006 (inculpatul B.G.).

S-a mai constatat că inculpatul K.J. a fost arestat în perioada 28 ianuarie 2011 la 11 februarie 2012, perioadă ce s-a scăzut din durata pedepsei aplicate, iar inculpatul B.G. a fost arestat preventiv la data de 13 iulie 2006, până la 5 ianuarie 2007, perioadă ce s-a scăzut din durata pedepsei aplicate.

În baza art. 111 C. pen. rap. la art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul K.J. cele 120 bilete la ordin falsificate.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În consecință, Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 365 din 20 decembrie 2012 în sensul celor precizate.

3. Împotriva acestei decizii au formulat în termen legal recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală și recurenții inculpați B.G. și K.J., aducând critici de nelegalitate și netemeinicie.

Procurorul a invocat nelegalitatea deciziei instanței de prim control judiciar din perspectiva greșitei aplicări în cazul inculpatului B.G. a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale, în împrejurarea în care inculpatul fusese condamnat la pedeapsa principală de 6 luni închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen., contravenind astfel disp. art. 65 alin. (1) C. pen. în stabilirea pedepsei complementare.

Recurentul inculpat B.G., prin apărător a invocat, într-o primă critică, incidența cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., arătând că instanța de apel, în mod eronat a reținut că inculpatul, în perioada 2004-2006, ar fi introdus în țară instrumente financiare emise de către B.N.S.P. fictive, și că ar fi încercat prin intermediul altor persoane, valorificarea acestora prin inducerea în eroare a mai multor unități bancare din țară ori străinătate.

Se invocă în acest sens analiza subiectivă pe care instanța de prim control judiciar a făcut-o cu privire la ansamblul probator administrat, interpretările date declarațiilor inculpaților, martorilor, înscrisurilor administrate, interpretări străine de înțelesul real al acestor probe.

Mai mult, apărarea susține că mijloacele de probă administrate reflectă mai degrabă nevinovăția inculpatului decât incriminarea unor fapte în maniera penală.

Se mai susține că nelegalitatea hotărârii de condamnare a instanței de apel este vădită și, din prisma faptului că aceasta preia textual cea mai mare parte a susținerilor parchetului din rechizitoriu, fără a le supune unei analize proprii, profunde, fără a le trecere prin filtrul judecății riguroase și imparțiale pe care instanța era obligată s-o facă.

O altă critică adusă de recurentul inculpat B.G. deciziei atacate se circumscrie cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. în considerarea aspectului că din analiza întregului material probator administrat atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanțelor de judecată (fond și apel) rezultă fără putință de tăgadă că faptele inculpatului nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Aceleași concluzi reies, în opinia apărării și din hotărârea instanței de fond care a analizat, prin coroborare, probele cauzei, constatând justificat că activitatea de introducere în țară a instrumentelor financiare emis de către B.N.S.P. nu poate fi imputată inculpatului, așa cum total eronat a reținut instanța de apel, o asemenea activitate aparținând exclusiv inculpatului K.J.

Pe de altă parte, se arată că cercetarea judecătorească efectuată în faza apelului nu a adus niciun element de noutate în ceea ce privește acuzațiile formulate, însă instanța de apel, spre deosebire de instanța de fond, nu a lecturat suficient declarațiile martorilor audiați, iar dacă a făcut-o, nu le-a analizat cu rigurozitate, căci dacă ar fi procedat cum s-ar fi impus, ar fi dat eficiență acelui principiu de drept care guvernează desfășurarea procesului penal și anume „dacă o faptă nu este pe deplin dovedită atunci ea nu există”.

Se mai învederează că hotărârea instanței de apel este nelegală și netemeinică, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă cu privire la fapta de complicitate la tentativă la înșelăciune în formă continuată prev. de art. 26 - art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen., iar sub aspectul laturii subiective, nu rezultă intenția frauduloasă a inculpatului în scopul producerii de prejudicii unor instituții bancare prin utilizarea instrumentelor de plată emise de B.N.S.P.

În fine, în susținerea prezumției de nevinovăție, recurentul inculpat invocă regula „in dubio pro reo”, complement al acestei prezumții, subliniind că, înainte de a fi problemă de drept, aceasta constituie o problemă de fapt (sens în care se invocă decizia nr. 3465 din 27 iunie Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

În finalul motivelor de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, recurentul inculpat B.G. precizează că înțelege să formuleze drept cazuri de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 10, 12 teza I, 172 și 18 C. proc. pen.

Recurentul inculpat K.J. nu a motivat recursul promovat.

Examinând legalitatea și temeinicia deciziei recurate, din prisma motivelor de recurs invocate, a criticilor înfățișate de procuror și recurentul inculpat B.G., dar și în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. în efectuarea propriului demers analitic, Înalta Curte de Casație și Justiție expune:

Analiza, evaluarea materialului probator administrat în cauză a determinat concluzii diametral opuse instanței de fond și respectiv instanței de prim control judiciar, acțiunea penală exercitată fiind rezolvată prin achitare în fața primei instanțe și condamnare în urma exercitării controlului judecătoresc.

Astfel, judecătorul fondului a apreciat că faptele ce au format obiectul acuzațiilor aduse inculpaților B.G. și K.J. nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii deduse judecății.

În opinia instanței fondului, probele cauzei au relevat că inculpatul K.J. a introdus în țară 178.000 instrumente financiare (2.000 dolari SUA fiecare) pretins emise de B.N.S.P., instrumentele fiind depuse în depozit la sediul unei societăți deținute de I.S., apoi transferate tot în depozit la C.C.A. și la Banca R. - Sucursala Victoria și la Banca D.R. (Italia) și depuse spre verificarea regularității acestora la diverse bănci (Sucursale din România).

În continuare s-a mai stabilit că instrumentele financiare au constituit obiectul unor asocieri cu caracter comercial, dar au făcut și obiectul unei procurori speciale întocmite de avocatul C.S. prin care inculpatul B.G. era împuternicit de inculpatul K.J. cu drept de dispoziție cu privire la acestea, cu privire la acest din urmă aspect statuându-se cu prioritate de lucru judecat (sentința penală nr. 1198 din 13 octombrie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4286 din 30 noiembrie 2010) că instrumentele financiare introduse în țară de inculpatul K.J. nu aveau putere de circulație, fiind lipsite de valoare juridică.

În raport cu acuzația formulată de procuror împotriva inculpatului K.J., judecătorul fondului a considerat că încadrarea juridică a faptei este aceea prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., sens în care a procedat la schimbarea încadrării juridice potrivit art. 334 C. proc. pen., subliniind că lipsa puterii circulatorii a instrumentelor deținute nu este incompatibilă cu comiterea tentativei la infracțiunea de înșelăciune.

S-a apreciat însă că niciuna din faptele concrete realizate de cei doi inculpați și descrise nu întrunesc elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de înșelăciune (inculpatul K.J.) și respectiv, complicitate la tentativă la infracțiunea de înșelăciune (inculpatul B.G.) în forma continuată, în condițiile în care s-a constatat că actele materiale ale celor doi inculpați nu pot fi calificate ca încercări nereușite ale inculpatului K.J. de inducere în eroare a băncilor prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dar nici drept acțiuni de ajutor material sau moral în cazul inculpatului B.G. în comiterea de către K.J. a tentativei de înșelăciune în sensul celor arătate.

În același registru s-a înscris și concluzia instanței de fond în ceea ce privește inexistența vreunei forme de participație penală a celor doi inculpați la tentativa de înșelăciune pentru care inculpatul B.B. fusese condamnat prin sentința penală nr. 1198 din 13 octombrie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, (definitivă prin decizia I.C.C.J.-Secția penală nr. 4286 din 30 noiembrie 2010).

În considerarea acestor argumente s-a concluzionat cu privire la neîntrunirea condițiilor de tipicitate obiectivă și subiectivă. Referitor la infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 de care a fost acuzat inculpatul K.J., tribunalul a constatat că aceasta nu constituie o faptă tipică. S-a arătat în acest sens că pentru infracțiunea de fals de monedă și alte valori s-a dispus achitarea, iar pentru tentativă la înșelăciune s-a reținut că inculpatul B.B. s-a prezentat singur la Sucursala Banca D. Medgidia, iar în prezenta cauză nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de înșelăciune, lipsind așadar obiectul grupului organizat.

Chemată să exercite controlul jurisdicțional asupra legalității și temeiniciei sentinței fondului, urmare a exercitării de către procuror a căii de atac a apelului, Curtea, menținând încadrarea juridică dată faptelor deduse judecății de prima instanță, a procedat la condamnarea acestora. A stabilit, contrar celor reținute de judecătorul fondului, că analiza probelor și mijloacele de probă existente la dosarul cauzei determină, cu certitudine, concluzia că inculpatul K.J., ajutat fiind de coinculpatul B.G. a acționat în scopul punerii în circulație a unui număr de 172.000 „international money orders” falsificate, prin repetate încercări de introducere a acestora spre decontare la diverse instituții bancare din România, Italia, Israel, SUA, nedecontarea acestora datorându-se modalității de falsificare a acestor instrumente financiare, ceea ce a condus la refuzul băncilor de a onora plățile.

În sprijinul celor statuate, instanța de prim control judiciar a înfățișat elemente și împrejurări de fapt rezultate din declarațiile martorilor J.L.P.V., M.Z., R.V., M.A., V.T., U.D., T.N., G.L., J.P.P., G.B., T.C.L. (declarații date în faza urmăririi penale), precum și declarații ale unor martori cu identitate protejată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, observând derularea judecării cauzei în apel, fază în care instanța verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a oricăror probe noi, administrate în fața instanței de apel, conform art. 378 C. proc. pen., ținând seama de exigențele asigurării unui proces echitabil în raport de soluția dispusă în urma cercetării controlului judecătoresc în apel, constată următoarele:

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 3 octombrie 2012, stabilind prim termen de judecată la 31 octombrie 2012. La cererile repetate ale inculpaților B.G. și K.J. a acordat mai multe termene de judecată (la 14 noiembrie 2012, 21 noiembrie 2012, 5 decembrie 2012, 12 decembrie 2012, 14 decembrie 2012).

În fața instanței de apel, inculpatul B.G. a învederat că își menține declarațiile date, nu are de formulat completări și apreciază ca fondată soluția fondului. Inculpatul K.J. nu s-a prezentat în fața apelului, invocând probleme medicale.

În cauză nu au fost solicitate noi probe de către inculpat ori procuror, iar instanța nu a apreciat necesar a administra vreo nouă probă ori a administra probe ale cauzei, în verificarea legalității și temeiniciei sentinței apelate însușindu-și în fapt, prin soluția pronunțată, susținerile procurorului.

În concret, instanța de apel a procedat la condamnarea celor doi inculpați, fără a desfășura o nouă judecată cu administrare de noi probe, dând o altă interpretare materialului probator existent la dosar și concluzionând cu privire la vinovăția celor doi inculpați.

De altfel, în conținutul considerentelor deciziei recurate, instanța preia în mod substanțial argumentele înfățișate de către procuror în motivele de apel formulate, fără însă ca instanța să facă propria analiză a probelor, să înlăture motivat starea de fapt reținută de judecătorul fondului și să stabilească o nouă stare de fapt în raport cu modalitatea în care a înțeles să rezolve acțiunea penală.

Curtea de apel, statuând cu privire la o situație total opusă celei reținute de tribunal, însă total concordantă cu cea expusă în rechizitoriu, fără însă a respecta caracterul devolutiv al căii de atac a apelului [art. 371 alin. (2) C. proc. pen.] și limitându-se într-o manieră total nejustificată la a consemna, în încheierea de ședință, poziția procesuală a apelantului B.G., fără a administra nicio altă probă, constată vinovăția inculpatului printr-o altă interpretare a probelor cauzei din cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești în fața primei instanțe.

Înalta Curte de Casație și Justiție observă că de altfel, concluzia la care a ajuns instanța de apel este lapidar argumentată și în lipsa unei evaluări proprii cu referire la faptele și persoana deduse judecății.

Examinarea cu prioritate a cazurilor de casare invocate obligă Înalta Curte de Casație și Justiție să aibă, în primul rând, în vedere criticile aduse de către recurentul inculpat B.G. și totodată să țină seama de disp. art. 6 par. 1 lit. d) din Convenție (C.E.D.O.) în asigurarea caracterului echitabil al procedurii judiciare derulate.

A rezultat din cele expuse că instanța de apel și-a fundamentat decizia pe o nouă interpretare (lacunară) neconvingătoare, dată probatoriului găsind vinovați inculpații pe baza acelorași probe care au condus la pronunțarea de către prima instanță, a unei soluții de achitare. Curtea a ignorat în mod evident obligațiile ce-i reveneau în calitate de instanță de prim control judiciar [art. 378 alin. (1) C. proc. pen.] - cauza devoluând în fapt și drept, cu atât mai mult cu cât controlul pe care s-ar fi impus a-l exercita viza o soluție de achitare.

România a fost condamnată sub aspectul încălcării disp. art. 6 par. 1 lit. d) din Convenție în cauze multiple, întrucât prin reaprecierea probelor de către instanța de control judiciar fără administrarea lor nemijlocită, se desfășoară o procedură fără caracter echitabil.

Pe de altă parte, în cauză nu au fost respectate nici disp. art. 378 alin. (11) C. proc. pen. cu privire la ascultarea inculpaților, știut fiind că instanța europeană a statuat că atunci când o instanță sesizată cu soluționarea unei cauzei în fapt și drept, este investită să analizeze în ansamblul ei problema vinovăției sau nevinovăției, aceasta nu poate, din motive de echitate a procedurii, să decidă asupra acestor probleme fără aprecierea directă a mărturiilor prezentate personal de inculpat care susține că nu a comis fapta considerată infracțiune.

În consecință, constatând incidența cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. -în contextul în care instanța de apel, prin decizia pronunțată a omis a face o analiză proprie, efectivă, asupra unor cereri esențiale pentru părți de natură a garanta drepturile lor și a influența în mod covârșitor soluția procesului - dar și încălcarea exigențelor asigurării unei proceduri echitabile așa cum jurisprudența C.E.D.O. o cere, Înalta Curte de Casație și Justiție nu înțelege să mai examineze și celelalte motive de recurs invocate.

În conformitate cu disp. art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. va admite recursurile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. și inculpații K.J. și B.G. împotriva deciziei penale nr. 365 din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Va casa decizia penală atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat K.J., se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B.G., până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limbă slovacă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. și inculpații K.J. și B.G. împotriva deciziei penale nr. 365 din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează decizia penală atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Curtea de Apel București.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat K.J. în sumă 300 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B.G., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limbă slovacă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 octombrie 2013.