Fabricated traffic accident and falsified police records as fraud in insurance contracts; characterization of police officer's complicity in fraud versus independent fraud

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 95 din 9 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 7858/86/2010, Tribunalul Suceava a dispus în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților V.C., V.V. și J.C., după cum urmează:

1. V.C., din infracțiunile de:

-·fals intelectual în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. și uz de fals în formă continuată prevăzută de art. 291 alin. (1) raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de fals intelectual în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

-·complicitate la înșelăciune în convenții prevăzută de art. 26 raportat la art. 20 combinat cu art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., în infracțiunea de înșelăciune prin mijloace frauduloase prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) C. pen.;

2. V.V., din infracțiunea de înșelăciune în convenții prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. în infracțiunea de înșelăciune prin mijloace frauduloase prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) C. pen.;

3. J.C., din infracțiunea de complicitate la înșelăciune în convenții prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. în infracțiunea de înșelăciune în convenții prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.

În baza art. 289 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 80 alin. (2) C. pen., inculpatul V.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen., inculpatul V.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în vederea obținerii unui avantaj patrimonial și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 10 ani.

În baza 215 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., inculpatul V.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prin mijloace frauduloase.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentință și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 10 ani.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei închisorii.

În baza 292 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. e) C. pen., inculpatul V.V. a fost condamnat la o pedeapsă de 8.000 RON, amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.

În baza 291 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. e) C. pen., inculpatul V.V. a fost condamnat la o pedeapsă de 8.000 RON, amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În baza 215 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., inculpatul V.V. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prin mijloace frauduloase.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. e) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentință și s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 ani închisoare și 8.000 RON, amendă penală.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei închisorii.

În baza art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. e) C. pen., inculpatul J.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 8.000 RON, amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., inculpatul J.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. d) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentință și s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 ani închisoare și 4.000 RON, amendă penală.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei închisorii.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ. inculpații, în solidar, au fost obligați la plata sumei de 20.706 RON către partea civilă SC G.A. SA (fostă SC A. SA), reprezentând prejudiciu cauzat prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul V.C. a fost obligat la plata sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 500 RON se va avansa în fondul Ministerului Public.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., fiecare dintre inculpații V.V. și J.C. au fost obligați la plata sumei de 775 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 500 RON se va avansa în fondul Ministerului Public.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriu nr. 321/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava s-a dispus punerea în mișcare a acțiuni penale și trimiterea în judecată a inculpaților:

1. V.C., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în calitate de agent de poliție - funcționar public în accepțiunea Codului penal - în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, în baza aceleiași hotărâri infracționale unice, a întocmit și emis procesul-verbal de contravenție din 8 februarie 2009 pe numele J.C., în care a menționat fapte nereale cu privire la implicarea celorlalți doi învinuiți într-un eveniment de trafic de rutier, care nu s-a produs la data și în condițiile stipulate în documentul de constatare, făcând mențiuni nereale și în declarațiile conducătorilor auto, prin completarea rubricilor privind avariile survenite, înscrisuri care în condițiile în care emană de la o autoritate publică sunt înscrisuri oficiale, potrivit art. 150 alin. (2) C. pen.;

- uz de fals prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. constând în aceea că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la aceeași dată de 8 septembrie 2009 și în perioada imediat următoare a folosit înscrisurile oficiale falsificate - proces-verbal de contravenție și declarațiile olografe ale celorlalți doi învinuiți, atestate ca fiind oficiale prin completare parțială și propria semnătură - și a eliberat alte înscrisuri - autorizații de reparații seriile AA și BB și Anexa 2 solicitată de firma de asigurare - atestând fapte nereale referitor la împrejurările producerii evenimentului rutier cu privire la care s-au solicitat daune;

- abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 C. pen. cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că exercitându-și în mod necorespunzător atribuțiunile de serviciu prin întocmirea înscrisurilor cu un conținut nereal la data de 8 februarie 2009 și în perioada următoare, a compromis în mod grav încrederea cetățenilor în instituția pe care o reprezintă, generând o stare de insecuritate publică și accentuând neîncrederea cetățenilor în instituțiile statului, cauzând o tulburare însemnată al bunului mers al organului de cercetare penală din care făcea parte prin nesancționarea unor fapte contravenționale, favorizând obținerea unui avantaj patrimonial constând în despăgubirile civile acordate de societatea de asigurare către V.V.;

- complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 20 combinat cu art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., constând în aceea că prin întocmirea înscrisurilor false și prin completarea Anexei nr. 2 cu privire la dinamica accidentului rutier, cu date nereale, l-a ajutat pe învinuitul V.V. să obțină la data de 12 martie 2009, în mod fraudulos, repararea daunei de către societatea de asigurare, în condițiile în care beneficia doar de asigurare RCA și dauna nu era plătită dacă accidentul rutier se producea din culpa sa, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 33 lit. a) C. pen.

2. V.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- fals în declarații prev. de art. 292 C. pen., constând în aceea că, în complicitate cu ceilalți participanți la activitatea infracțională, a menționat în mod nereal în declarația tip dată pe proprie răspundere că la data de 8 februarie 2009 ar fi fost implicat într-un accident rutier;

- uz de fals prev. de art. 291 C. pen., constând în aceea că deși cunoștea că înscrisurile necesare solicitării despăgubirilor conțineau date nereale, după data de 8 februarie 2009 le-a folosit în vederea producerii unei consecințe juridice, respectiv aprobarea dosarului de daune la SC A. SA Suceava;

- înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., constând în aceea că a prezentat societății de asigurare cu care avea încheiat un contract de asigurare RCA obligatorie, o situație de fapt nereală cu privire la implicarea autoturismului asigurat într-un accident rutier și pe baza înscrisurilor false a obținut la data de 12 martie 2009 o despăgubire în valoare de 20.706 RON, solicitare ce i-ar fi fost respinsă dacă societatea de asigurări cunoștea faptul că avarierea autoturismului s-a produs din culpa sa exclusivă, fără implicarea altor autovehicule, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 33 lit. a) C. pen.

3. J.C., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- fals în declarații prev. de art. 292 C. pen., constând în aceea că, în complicitate cu ceilalți participanți la activitatea infracțională a menționat în mod nereal în declarația tip dată pe proprie răspundere, că la data de 8 februarie 2008 ar fi fost implicat într-un accident rutier;

- complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., constând în aceea că, prin acceptarea implicării sale într-un așa-zis accident de circulație care nu s-a produs și prin semnarea unor înscrisuri ce aveau un conținut nereal, l-a ajutat pe V.V. să beneficieze la data de 12 martie 2009 de asigurarea de daune, acesta încasând necuvenit despăgubirea în valoare de 20.706 RON, în condițiile în care avea doar asigurare RCA și dauna nu era plătită dacă accidentul rutier se producea din culpa sa, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reținut că învinuitul V.C. și-a desfășurat activitatea ca lucrător de poliție judiciară în cadrul I.P.J. Suceava, fiind șef al Postului de poliție I. în perioada 1 iulie 1994 - 19 august 2009 când s-a pensionat, perioadă în care a deținut și aviz de poliție rutieră, fiind desemnat ca polițist rutier prin Dispoziția nr. 50 din 28 august 2008 emisă de I.G.P.R.

Conform fișei postului, învinuitul, agent de poliție, se subordona conducerii I.P.J. Suceava și Poliției mun. Vatra Dornei, îndrumând și coordonând activitatea lucrătorilor din subordine, având și următoarele îndatoriri de serviciu:

- desfășurarea de activități informativ-operative pentru descoperirea autorilor de infracțiuni și supravegherea persoanelor predispuse la comiterea de infracțiuni;

- supravegherea, îndrumarea și controlul în condițiile legii a participanților la traficul rutier pe drumurile județene și comunale situate în zona de competență și acordarea de sprijin autorităților locale pentru buna desfășurare a traficului rutier, efectuarea cercetării accidentelor rutiere ușoare soldate numai cu pagube materiale;

- soluționarea dosarelor penale cu autori cunoscuți, precum și a celor cu autori neidentificați, potrivit competenței.

În exercitarea activităților specifice polițienești informativ-operative prevăzute chiar în fișa postului, la data de 13 decembrie 2008 agentul principal de poliție V.C. a întocmit un raport informativ olograf, identificat la sediul postului de poliție de către structura D.G.A., în care a menționat că "(…) numitul V.V. și-a adus un S. full teren și în seara de vineri l-ar fi accidentat în A. și nu a anunțat accidentul".

În luna decembrie 2008, a dat dispoziție subordonatului său, agent P.C.B. să verifice informația, care la foarte scurt timp i-a raportat că aceasta se confirmă.

Agentul învestit prin dispoziția șefului său, chiar a fost contactat de cel vizat, respectiv V.V., care i-a confirmat existența autoturismului avariat și l-a rugat să-l ajute în sensul de a confirma un accident rutier în care ar fi fost implicat pentru a-și putea rezolva problema de daune la societatea de asigurări. Profitând de această solicitare, pentru a verifica informația, lucrătorul de poliție judiciară a cerut să vadă autoturismul, astfel că a fost condus de cel ce-l solicitase la locuința lui, unde în garaj a constatat că se afla parcat un autoturism marca S. de culoare neagră, ce avea aplicate plăcuțe de înmatriculare cu numere de Olanda, autoturism ce era foarte avariat, fiind în stare de nefuncționare și neputând rula, fiind distruse aproape în totalitate caroseria și componente ale motorului.

Lucrătorul de poliție i-a precizat învinuitului V.V. că nu-l poate ajuta, motiv pentru care acesta nici nu a vrut să-i precizeze unde a avut loc accidentul de circulație, spunând că nu are suficientă încredere în el.

Continuând să verifice informația operativă, agentul P. a aflat că într-o noapte, la începutul lunii decembrie, V.V., aflat sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul autoturismului S. pe DN 17 în zona Izvor, la intrarea în localitatea Iacobeni, loc ce a fost indicat chiar și de către conducătorul auto într-o discuție ulterioară pe care a avut-o cu lucrătorul de poliție.

Toate aceste informații au fost culese până la sfârșitul lunii ianuarie 2009, lună după care lucrătorul de poliție a fost implicat în alte activități polițienești, însă suspectă a fost atitudinea șefului de post, V.C., care nu a mai fost interesat de rezultatele activității informative.

În exercitarea atribuțiunilor de serviciu de cercetare a accidentelor rutiere ușoare soldate numai cu pagube materiale, la data de 8 februarie 2009 învinuitul V.C., în calitate de agent de poliție constatator, a confirmat prin înscrisurile pe care le-a întocmit producerea unui eveniment de trafic rutier pe DN 18, la KM 219+200 m pe ruta Ciocănești - Iacobeni, în care a precizat că au fost implicate autoturismele marca "S.T." cu nr. de înmatriculare SV AAAAAA condus de învinuitul V.V. și autoturismul "D.P." cu nr. de înmatriculare SV BB BBB, condus de învinuitul J.C.

La data de 12 mai 2009, D.G.A. - Serviciul Teritorial Anticorupție Suceava - s-a sesizat din oficiu cu privire la activitatea infracțională desfășurată de agentul de poliție V.C., care în calitate de lucrător de poliție judiciară, încălcând cu știință atribuțiunile de serviciu, la solicitarea numitului V.V. din com. Iacobeni, jud. Suceava, a întocmit mai multe înscrisuri oficiale, atestând nereal că în cursul dimineții de 8 februarie 2009, ora 02:10 pe DN 18, la KM 219+200 m, pe direcția Ciocănești - Iacobeni s-a produs un accident de circulație între autovehiculul S.T. cu nr. de înmatriculare provizoriu SV AAAAAA condus de V.V. și autoturismul marca D.P. cu nr. de înmatriculare SV BB BBB, condus de J.C. din aceeași localitate (…) în condițiile în care accidentul din care a rezultat avarierea autoturismului S.T. s-a produs în noaptea de 12 decembrie 2008 la intrare în localitatea Iacobeni, pe DN 17, la km 155+500, unde conducătorul auto aflat sub influența băuturilor alcoolice a pierdut controlul volanului și s-a izbit de parapeții metalici și de beton ce protejau partea carosabilă.

Pe baza mijloacelor de probă administrate s-a stabilit că locul producerii accidentului este DN 17, km 155+500, la intrare în localitatea Iacobeni, la locul numit Izvor.

Pentru stabilirea locului în care s-a produs avarierea autoturismului marca "S.T." cu nr. de înmatriculare SV AAAAAA, echipa operativă condusă de către procuror și formată din lucrători de poliție judiciară, tehnicieni criminaliști, învinuiții și expertul tehnic auto desemnat, s-au deplasat în cele două locații și au constatat următoarele:

A. Locul indicat în înscrisurile întocmite la Postul de poliție Iacobeni, respectiv DN 18, la KM 219 + 200, Ciocănești - Iacobeni:

Învinuiții V.C. și V.V. au poziționat două autoturisme dintre care unul marca "S.T.", implicat în obiectul prezentei cercetări, în zona în care susțineau că s-a produs evenimentul rutier, constatându-se următoarele:

- partea carosabilă pe direcția Ciocănești - Iacobeni este prevăzută cu parapeți de protecție din tablă, la locul de poziționare al autoturismului S. parapetul de tablă este deformat, curbat spre exterior;

- locul indicat de cei doi învinuiți este situat pe DN 18, la KM 219 + 375 m;

- examinând carosabilul și acostamentul, pe o distanță de 50 m, având ca centru poziția autoturismului S., nu s-au evidențiat mijloace materiale de probă - plastic, sticlă sau tablă;

- pe sensul de deplasare Iacobeni - Ciocănești nu a fost identificat niciun loc de impact în malul neamenajat, acoperit cu vegetație - iarbă;

Pe segmentul de drum cercetat se circulă pe două sensuri, suprafața carosabilă este din covor asfaltic, în stare bună, prezentând pe mijloc marcaj longitudinal, discontinuu, iar cu 200 m înainte de locul indicat este curbă dublă la stânga, semnalizată corespunzător.

B. Locul indicat de structura anticorupție ca fiind cel în care s-a produs evenimentul rutier - DN 17, la KM 155+500 m, Vatra Dornei - Iacobeni:

Învinuiții au refuzat să însoțească echipa operativă la cercetarea celei de-a doua locații posibile de impact.

Echipa operativă a constatat că pe DN 17, la KM 155+500 m pe direcția Vatra Dornei - Iacobeni, partea stângă a carosabilului este protejată cu parapeți de protecție din tablă, pe suporți metalici, iar partea dreaptă are amenajat un șanț de scurgere a apelor pluviale și fixare a malurilor, evidențiindu-se următoarele:

- pe partea stângă, ultimul parapet de protecție este îndoit spre exterior și stâlpul metalic de fixare este dislocat din suportul betonat, pe bara de protecție fiind vizibile urme de culoare neagră, cu aspect de plastic, care au fost fixate și ridicate de tehnicianul criminalist;

- după parapetul de protecție terenul devine abrupt, în zonă fiind identificate următoarele mijloace materiale de probă:

fragmente din plastic de culoare neagră (plicul nr. 5);

fragment din corpul unei oglinzi a lămpii de semnalizare (plicul nr. 6);

fragmente din plastic transparent (plicul nr. 7).

Deși nu au participat la cercetarea acestei locații, învinuiții, cu ocazia redactării procesului-verbal, au precizat că în acea porțiune de drum nu s-au turnat betoane, fiind aplicat doar cel de-al doilea strat de bitum, ceea ce a permis ca locul accidentului să nu fie modificat, astfel că cercetarea la fața locului a putut evidenția și identifica mijloacele materiale de probă - fragmente din caroseria autoturismului marca S.

Stabilirea cu certitudine a locului în care s-a produs accidentul rutier s-a făcut pe baza următoarelor mijloace de probă:

Examinarea autoturismului marca S.T. și compararea cu mijloacele materiale de probă ridicate cu ocazia cercetării locației, DN 17, la KM 155+500 m, Vatra Dornei - Iacobeni, astfel:

- oglinda lampă semnalizare stânga față este identică cu fragmentul identificat și ridicat cu ocazia cercetării la fața locului;

- fragmentul din plastic transparent este identic cu colțul din dreapta al farului dreapta-față al autoturismului.

Examinarea criminalistică a mijloacelor de probă ridicate din locația DN 17, la KM 155+500 m, Vatra Dornei - Iacobeni, astfel:

- fragmentul din plastic de culoare neagră prezintă inscripția: 1MO 807155 A, MADE IN SPAIN, PP, EPDM T 10, NP3, 14, 7443 și sigla S.;

- fragmentul din plastic de culoare neagră prezintă inscripția: 1MO 853665 C, MADE IN SPAIN, ASA, DNI, 14884 SG4, DYNAMITMOBEL și sigla S., ce prezintă forma și desenul suportului lămpii de ceață din bara de protecție partea dreaptă față;

- fragmentul dintr-o carcasă de far din plastic de culoare neagră cu geam de protecție transparent cu inscripția: W5W, VALEO, MADE IN SPAIN, HOUSING PP-T40-LENS PC și 5165, 5466, E9, specific mărcii de autoturism S.T., ce prezintă forma și desenul suportului ansamblului farurilor și semnalizării de pe partea dreaptă-față;

- fragmente de plastic de culoare roșie în care este încastrată o bucată de plastic transparent, specifice mărcii de autoturism S.T., ce prezintă forma și desenul geamului de protecție al lămpii de semnalizare stânga spate, fixat în aripa de pe aceeași parte și în partea stângă a capotei portbagajului autoturismului;

- fragment din plastic transparent, specific mărcii de autoturism S.T., ce prezintă forma și desenul suportului ansamblului farurilor și semnalizării de pe partea stângă față, partea dinspre grila de răcire a motorului, colțul superior;

- elemente de subansamblu electric auto.

Raportul de expertiză tehnică judiciară a concluzionat că datorită faptului că în această locație s-au găsit foarte multe fragmente de piese provenite de la un autoturism S.T., de aceeași construcție cu autoturismul în cauză și că toate fragmentele găsite provin doar de la acele repere care sunt avariate și la autoturismul S.T. cu numărul de circulație provizoriu SV AAAAAA, conduc la concluzia că aceasta este locația reală a producerii accidentului.

De asemenea, s-au înlăturat susținerilor învinuiților cu privire la locul producerii accidentului rutier pe DN 18 la km 219+200 m, având în vedere că locația indicată de către învinuiți și precizată în documentele oficiale întocmite de lucrătorul de poliție nu era cea reală, susținerile acestora fiind înlăturate de următoarele argumente și mijloace de probă:

- cu ocazia cercetării la fața locului nu au fost identificate mijloace materiale de probă, care în mod obiectiv ar fi trebuit să existe la locul impactului datorită multiplelor și profundelor avarii ale celor două autoturisme;

- martora R.G.L. propusă de către învinuitul V.C. arată că într-adevăr în cursul lunii februarie 2009 a sesizat un eveniment rutier pe DN 18, pe porțiunea Ciocănești - Iacobeni, însă declară pe propria răspundere că "în accidentul perceput de mine dacă s-ar fi produs avariile văzute în planșele foto, cu siguranță altele ar fi fost pozițiile autovehiculelor și cu siguranță aș fi văzut și alte distrugeri în zonă, respectiv parapetul de protecție din tablă și altele ar fi fost urmele pe carosabil ale impactului (…) și că nu am sesizat avarii la ambele autovehicule, autoturismul D.P. părea întreg" și că după părerea sa, "dacă accidentul s-ar fi produs în acel loc, impactul ar fi fost vizibil pe carosabil", precizând totodată că "la acea dată nu era zăpadă, carosabilul era uscat și era ceață";

- celelalte probe testimoniale au confirmat bănuiala legitimă inițială că accidentul rutier s-a produs din culpa lui V.V. și a fost implicat doar autoturismul său;

- raportul de expertiză tehnică judiciară a concluzionat că dinamica producerii accidentului rutier în condițiile descrise în actul constatator și în declarațiile celor doi conducători auto nu este reală.

În vederea stabilirii cu certitudine a locului în care s-a produs accidentul, parchetul a verificat susținerile învinuiților cu privire la existența impactului dintre cele două autovehicule.

Raportul de expertiză tehnică judiciară ce a avut la bază întreg materialul de urmărire penală, dar și fotografiile făcute de societatea de asigurări cu ocazia întocmirii dosarului de daune, a concluzionat că:

- deformațiile caroseriei autoturismului marca S.T. prin multitudinea și profunzimea lor și prin locul de dispunere nu confirmă impactul dintre acesta și autoturismul marca "D.P." cu nr. de înmatriculare SV BB BBB;

- dacă între cele două autovehicule ar fi avut loc un impact, autovehiculele ar fi trebuit să se rotească aproximativ 400 grade pentru a ajunge în pozițiile finale indicate de învinuiți cu ocazia experimentului judiciar, ceea ce este imposibil ținând cont de unghiul de incidență dintre cele două autovehicule din momentul impactului care a fost mic;

- dacă ar fi fost impact, pentru a se realiza rotația de 400 grade, autoturismul S. ar fi trebuit să fie lovit perpendicular pe axa longitudinală și în acest caz:

deformațiile ar fi fost cu totul diferite la ambele autovehicule;

autoutilitara nu mai putea efectua rotația și, în consecință, nu mai putea ajunge în poziția finală indicată;

- deformațiile autoutilitarei D.P. nu s-au produs ca urmare a contactului cu autoturismul S.

De asemenea, s-au stabilit dinamica și mecanismul producerii avariilor autoturismului marca "S.T."

Toate mijloacele de probă administrate în cauză au stabilit cu certitudine că evenimentul de trafic rutier în care a fost avariat autoturismul marca S.T. cu nr. de înmatriculare SV AAAAAA s-a produs pe DN 17, la KM 155+500 pe direcția Vatra Dornei - Iacobeni și a avut următoarea dinamică:

Conducătorul auto V.V. circula la volanul autoturismului S.T. cu nr. de circulație provizoriu SV AAAAAA pe DN 17 din direcția Vatra Dornei - Iacobeni și când a ajuns în zona KM 155 + 500 m într-o curbă ușoară la stânga, datorită neadaptării vitezei de circulație la condițiile de drum, carosabilul fiind alunecos, în curbă și în pantă, a pierdut controlul direcției autoturismului, care s-a deplasat spre dreapta și a lovit cu colțul din dreapta-față parapetul din beton aflat pe partea dreaptă a părții carosabile.

În urma contactului inițial cu zidul, autoturismul capătă o mișcare de rotație spre stânga, atinge ușor și cu partea din dreapta spate zidul, moment în care se produc zgârieturile de pe aripa dreapta-spate și colțul din dreapta al barei de protecție spate, după care autoturismul se deplasează oblic spre stânga-față, trecând peste partea carosabilă și lovind cu colțul din stânga-față parapetul metalic aflat pe cealaltă parte, unde se și oprește.

Raportul de expertiză tehnică judiciară a concluzionat că deformațiile autoturismului S.T. identificate pe baza planșelor foto se coroborează perfect cu dinamica accidentului prezentat la punctul B din expertiză, respectiv locația DN 17 la KM 155+500 m pe direcția Vatra Dornei - Iacobeni.

În concluziile sale, parchetul a făcut referire la răspunderea penală a învinuiților V.C., V.V. și J.C., care prin schimbarea locului real al evenimentului rutier în care a fost implicat doar autoturismul marca S.T., cu numărul provizoriu de înmatriculare SV AAAAAA și menționarea în înscrisurile oficiale întocmite și în declarațiile olografe a unei alte dinamici de producere a avariilor, au urmărit încasarea daunelor de la firma de asigurări, intenție infracțională ce a avut drept urmare decontarea de către SC G.A., fostă SC A. SA, a tuturor cheltuielilor de reparație ale acestui autoturism în valoare totală de 20.706 RON.

Astfel, activitatea infracțională a celor trei învinuiți a fost determinată de faptul că autoturismul familiei V. avea doar asigurare obligatorie RCA și dacă ar fi fost implicat singur într-un eveniment de trafic rutier, fără culpa altei persoane, conducător de autovehicul, nu ar fi beneficiat de despăgubiri.

Pentru această motivație și urmărind acest scop fraudulos, învinuiții, conducători auto, și-au corelat declarațiile, iar învinuitul agent constatator a întocmit înscrisurile oficiale din care rezulta culpa exclusivă în producerea accidentului rutier a învinuitului J.C., astfel că cererea de despăgubire a fost soluționată favorabil.

Față de infracțiunile care au fost reținute în sarcina acestora, inculpații au avut următoarea poziție procesuală:

Învinuitul V.C. - agentul de poliție în declarația olografă și cu ocazia audierii a precizat că în exercitarea atribuțiunilor de serviciu a avut informația în sensul că V.V. ar fi avariat autoturismul S. pe traseul Vatra Dornei - Iacobeni - susținere confirmată și de înscrisurile aflate la dosar și că a investigat accidentul rutier din noaptea de 7/8 februarie 2009, anunțat telefonic, în care ar fi fost implicați V.V. și J.C.

Învinuitul a susținut că a făcut investigații complete cu privire la acel accident rutier, prin prezența sa chiar la locul impactului, și după ce s-a convins de realitatea accidentului, a întocmit înscrisurile necesare prevăzute de lege.

Acesta a precizat că la locul impactului, pe carosabil, ar fi fost foarte multe cioburi și urme de antigel și ulei, declarând că în momentul cercetării la fața locului a sesizat-o în trafic și pe martora R.G. din localitatea Ciocănești, menționând totodată pe propria răspundere că "eu cu cei doi eram în relații de dușmănie (…) întrucât l-am cercetat anterior pe V.V." și că "acesta nu m-a sunat în perioada premergătoare accidentului (…) o lună sau mai mult (…) primul telefon primindu-l de la el în jurul orelor 02:00, 02:10", nerecunoscând implicarea sa în activitatea infracțională.

Învinuitul V.V. a recunoscut că a folosit autoturismul marca S.T. și a declarat că a fost implicat doar în accidentul descris în documentele întocmite de agentul de poliție, respectiv pe DN 18, pe direcția Ciocănești - Iacobeni, pe un carosabil înghețat și alunecos, după impactul produs cu autoturismul marca D.P. condus de J.C.

De asemenea, a precizat că după momentul impactului, prin zonă a circulat doar un autocamion TIR, fără însă a putea indica elemente de identificare ale acestuia, susținând că după accident i-a contactat telefonic pe agentul de poliție și pe soția sa, nerecunoscând activitatea sa infracțională.

Învinuitul J.C. a susținut că a fost implicat în accidentul rutier menționat în înscrisurile oficiale, furnizând însă detalii în totală contradicție cu ceilalți învinuiți în sensul că autovehicul S. "a fost proiectat în balustrada de pe marginea drumului" și că "din momentul impactului și până la finalizarea verificărilor organelor de poliție nu ne-am întâlnit cu nicio altă persoană și nici nu a participat nimeni la verificările efectuate de lucrătorul de poliție", "cu V.V. nu mă aflu în relații bune. M-am certat cu acesta în urmă cu 1 - 2 ani (…) nu sunt prieten cu familia V., nu ne vizităm și nici nu comunicăm și am avut numărul lui de telefon mobil doar în perioada în care s-a produs accidentul".

Din ansamblul probator administrat în cauză a rezultat că toți cei trei învinuiți și-au corelat conținutul declarațiilor date cu privire la aspectele principale ale producerii evenimentului rutier, existând contradicții flagrante cu privire la dinamica producerii acestuia sau alte elemente ce ar fi trebuit să fie reținute dacă ar fi fost implicați în evenimentul rutier sau dacă ar fi investigat, în cazul agentului de poliție, accidentul rutier.

Conținutul declarațiilor învinuiților susține corelarea lor în scopul sustragerii lor de la răspundere penală, astfel: toți cei trei învinuiți susțin că accidentul rutier s-a produs pe data de 8 februarie 2009 pe DN 18 la km 219+200 m și că a avut loc un impact între autoturismele marca "S.T." și "D.P.", deși inexistența urmelor materiale de probă din locația indicată și concluziile expertizei tehnice judiciare exclud și locul și existența impactului dintre cele două autovehicule; învinuiții susțin că la data așa-zisului accident rutier carosabilul era înghețat și alunecos, deși chiar martora indicată de V.C. precizează că la data când ea a sesizat un eveniment rutier carosabilul nu era acoperit cu zăpadă, era uscat, fiind doar ceață; ambii învinuiți conducători auto susțin că impactul a fost foarte puternic, ceea ce a determinat rotirea autovehiculelor și oprirea autovehiculului marca S. în parapetul de protecție, relatare ce se regăsește și în declarația agentului constatator, deși în zona indicată parapetul de protecție nu este deformat, iar expertiza tehnică - judiciară exclude un astfel de mecanism de producere a avariilor caroseriei autoturismului, dar și o astfel de dinamică al unui eventual impact; toți învinuiții susțin că nu se aflau în relații apropiate, că nu au comunicat în perioada premergătoare accidentului, invocând chiar relații de dușmănie, deși harta relațională a comunicațiilor telefonice dintre aceștia relevă o intensă comunicare în perioada premergătoare accidentului - convorbiri telefonice, beep-uri și SMS-uri.

Din declarațiile învinuiților au reieșit și mențiuni contradictorii, deoarece dacă, într-adevăr, cei doi învinuiți, conducători auto, ar fi fost parte la producerea accidentului rutier și dacă învinuitul, agent constatator, ar fi investigat acel presupus accident, ar fi trebuit să poată relata toate elementele și momentele derulării faptelor și investigațiilor. Urmărirea penală a evidențiat contradicții flagrante în relatarea acestora, după cum urmează:

Sesizarea organelor de poliție:

Învinuitul V.C.: "în jurul orelor 02:10 am fost contactat telefonic de V.V. din localitatea Iacobeni, care m-a anunțat că a fost implicat într-un accident rutier pe DN 18 spre Ciocănești, precizându-mi că în accident a fost implicată și o D.P. condusă de J.C.".

Învinuitul V.V.: "l-am sunat direct pe agentul V.C. care era de serviciu (…) și pe soția mea".

Învinuitul J.C.: "la scurt timp după impact domnul V. a sunat cred că la Postul de poliție Iacobeni".

Prezența în trafic a altor autoturisme și persoane:

Învinuitul V.C.: "îmi reamintesc că în momentul în care investigam locul accidentului prin zonă a trecut un autoturism cred marca F. condus de R.G. din Ciocănești".

Învinuitul V.V.: "În perioada imediat după accident au trecut un autoturism și un TIR, șoferul TIR-ului întrebându-mă dacă sunt bine", deși în declarația olografă a precizat doar de autocamionul TIR.

Învinuitul J.C.: "precizez pe propria-mi răspundere că pe toată durata, din momentul impactului și până la finalizarea verificării organelor de poliție, nu ne-am întâlnit cu nicio altă persoană și nici nu a participat nimeni la verificările efectuate de lucrătorul de poliție".

Dacă accidentul menționat în înscrisurile oficiale ar fi avut loc, toți participanții ar fi trebuit să rețină prezența în zonă a altor autovehicule sau a altor persoane, însă susținerile lor sunt total contradictorii, fiind evidențiată o încercare de corelare a declarațiilor învinuiților V.V. și V.C., ultimul propunând în apărarea sa pe martora R.G., care însă nu confirmă existența accidentului rutier invocat de către învinuit.

Mecanismul producerii accidentului și avariile suferite:

Învinuitul V.C. a susținut existența multiplelor urme materiale de probă, care însă nu au putut fi identificate cu ocazia cercetării la fața locului, susținând totodată și un impact puternic dintre cele două autoturisme, aspect exclus științific de expertiza tehnică judiciară și de lipsa urmărilor obiective ce s-ar fi produs dacă impactul ar fi avut loc:

- parapetul de protecție este intact;

- malul de protecție nu evidențiază urme de impact.

Învinuitul V.V. a susținut că autoturismul pe care el l-a condus s-a rotit pe carosabil și a ajuns în parapeții metalici de pe marginea drumului având avariat autoturismul în partea față și spate, fără nicio avarie pe părțile laterale, deși parapeții de protecție nu evidențiază existența impactului, iar expertiza tehnico-științifică și investigațiile firmei de asigurare susțin existența avariilor la autoturismul marca S. și pe părțile laterale, chiar învinuitul în declarația olografă menționând astfel de avarii:

- aripă stânga spate îndoită;

- aripă dreapta zgâriată;

- aripi și semiaripi îndoite.

Învinuitul J.C. a precizat că autoturismul S. a fost proiectat în balustrada de pe marginea drumului - care nu evidențiază acest impact - și că au suferit avarii doar "colțurile stânga și dreapta-față ale mașinii și avea distruse triplele spate", declarând că "doar aceste avarii le-am sesizat în momentul accidentului".

Investigațiile la fața locului:

Învinuitul V.C.: toate constatările efectuate la fața locului le-am menționat într-un carnețel pe baza cărora am completat în partea de sus formularul de declarații tip.

Învinuitul V.V.: nu precizează nimic cu privire la mențiunile sau cercetările efectuate la fața locului de către agentul de poliție.

Învinuitul J.C.: "nu am văzut ca polițistul să fi făcut poze sau să fi notat ceva cu privire la avariile autoturismului".

Au fost reținute următoarele mențiuni nereale ale învinuiților:

Învinuitul V.C.: "eu mă aflam în relații de dușmănie cu V.V., întrucât l-am cercetat anterior pentru alte fapte (…) acesta nu m-a sunat în perioada premergătoare accidentului", deși fluxul informațional stabilit pe baza listing-urilor telefonice a identificat 5 apeluri între postul telefonic 07XXXXXXXX utilizator V.V. și 07YYYYYYYY titular V.C., efectuate în intervalul 7 februarie 2009, orele 14:33 - 8 februarie 2009, orele 01:52.

Învinuitul V.V.: a susținut că imediat după producerea accidentului l-a contactat pe agentul de poliție și pe soția sa, deși fluxul informațional stabilit pe baza listing-urilor telefonice nu confirmă apelul sau convorbirea cu soția sa. Susținerile cu privire la apelarea și solicitarea sprijinului soției învinuitului este una din afirmațiile nereale, dar corelate ale celor trei învinuiți, care încercau să dea astfel veridicitate susținerilor lor.

Învinuitul J.C.: "cu V.V. nu mă aflu în relații bune. M-am certat cu acesta în urmă cu 1 - 2 ani (…) nu sunt prieten cu familia V., nu ne vizităm și nici nu comunicăm și am avut numărul lui de telefon mobil doar în perioada când s-a produs accidentul", deși fluxul informațional stabilit pe baza listing-urilor telefonice a identificat 4 apeluri între posturile telefonice 07XXXXXXXX și 07ZZZZZZZZ, utilizator V.V. și 07CCCCCCCC utilizat conform propriei declarații de J.C. și 2 SMS-uri, efectuate în intervalul 6 februarie 2009, orele 10:45 - 8 februarie 2009, orele 01:17.

Față de cele mai sus arătate, parchetul a reținut următoarele concluzii cu privire la vinovăția învinuiților:

- toți cei trei învinuiți susțin producerea unui eveniment de trafic rutier la aceeași dată și în același loc cu impact între două autovehicule, în condițiile în care probele științifice, mijloacele materiale de probă și probele testimoniale confirmă producerea accidentului rutier la altă dată și în alt loc, cu implicarea doar a autoturismului marca S.T., produs din culpa exclusivă a propriului conducător auto;

- deși învinuitul V.C., agent de poliție, avea informații cu privire la implicarea învinuitului V.V. într-un accident rutier nedeclarat fără să facă o minimă verificare, pe timp de noapte, într-un timp foarte scurt, a întocmit toate documentele necesare, aparent legale, pentru ca acesta să poată beneficia de despăgubiri de reparații din partea unei firme de asigurări;

- învinuiții, în perioada premergătoare accidentului simulat au comunicat telefonic, coordonarea fiind făcută de învinuitul V.V., care a ținut legătura și cu agentul de poliție, dar și cu învinuitul J.C., pentru a se putea corela cu privire la întocmirea documentelor constatatoare și invocarea unui eveniment rutier care să-i fi permis despăgubirea auto. Învinuiții au comunicat telefonic în a doua jumătate a zilei de 7 februarie 2009 pentru a se corela în acțiunile pe care urmau să le întreprindă, relevante fiind în acest sens și cele trei convorbiri telefonice purtate între V.V. și V.C. între orele 23:49 - 01:52, după ce în prealabil purtase convorbiri telefonice și cu J.C.

Perioada scurtă de timp în care s-au purtat cele trei convorbiri telefonice între V.V. și V.C. exclude folosirea telefonului mobil de către alte persoane din familia V., acesta declarând că în acea perioadă se afla singur pe raza com. Ciocănești.

- toți cei trei învinuiți și-au corelat declarațiile cu privire la elementele principale ale presupusului accident rutier, însă au apărut mari contradicții atunci când li s-au solicitat elemente de detaliu ale acelui eveniment;

- probele științifice și toate probele testimoniale administrate în cauză confirmă faptul că agentul constatator cunoștea realitatea în care s-a produs avarierea autoturismului marca S.T. și cu toate acestea, a întocmit documente oficiale în care atesta o altă situație de fapt, cu intenția clară de a-l favoriza și ajuta pe învinuitul V.V. să obțină în mod ilegal despăgubiri de la societatea de asigurare;

- aceleași probe testimoniale confirmă preocuparea învinuitului V.V. de a beneficia în mod fraudulos de despăgubiri de la societatea de asigurări, ceea ce furnizează indicii temeinice cu privire la motivațiile pe care le-au avut cei trei învinuiți în demersul lor infracțional de a evoca o stare de fapt nereală cu privire la producerea evenimentului rutier, care a și determinat aprobarea daunei;

- învinuiții au înstrăinat imediat după accident, beneficiind de calitatea de angajat a numitului J.C. la o firmă de colectare a deșeurilor feroase, autoturismul marca D.P., pentru a face imposibilă examinarea acestuia, cunoscând că nu a fost implicat în evenimentul rutier evocat (la data de - 7 martie 2009);

- dacă accidentul invocat ar fi avut loc și dacă autoturismele ar fi fost lăsate în pozițiile în care s-au oprit după impact, circulația pe DN 18 ar fi fost blocată.

Acest aspect a fost ignorat de către învinuiți, ei corelându-și declarațiile în sensul că autoturismele au fost lăsate în pozițiile de după impact până când au fost ridicate la o perioadă destul de mare după momentul presupusului accident;

- cercetarea locului faptei și celelalte activități specific polițienești, inclusiv folosirea fiolelor alcoolscop au fost efectuate în lipsa vreunei persoane, ceea ce relevă atitudinea favorizantă infracțional din partea lucrătorului de poliție.

Pentru a da relevanță juridică proceselor-verbale de folosire a fiolelor alcoolscop, agentul de poliție l-a menționat ca martor pe T.I., însă când a sesizat că acesta nu a semnat înscrisul s-a apărat susținând că, în general, folosea acea persoană ca martor asistent, însă în acea noapte nu a fost de găsit;

- relevantă este și atitudinea pe care a avut-o agentul constatator, care după inițierea anchetei penale s-a pensionat pe caz medical, încercând astfel să beneficieze de drepturile și privilegiile pe care le au funcționarii publici retrași din activitate, din motive neimputabile.

Infracțiunile reținute în sarcina celor trei învinuiți au fost probate prin:

- înscrisuri;

- mijloace materiale de probă;

- procese-verbale de examinare criminalistică;

- încheierea de ședință și autorizarea instanței de judecată;

- proces-verbal de efectuare de acte procedurale;

- harta relațională a convorbirilor telefonice dintre învinuiți și listing-urile telefonice;

- proces-verbal de cercetare la fața locului și imagini video;

- planșe foto și schița cercetărilor la fața locului;

- raport de expertiză tehnică judiciară;

- declarațiile martorilor B.M., P.C.B., T.I., R.C.S., R.G.L., coroborate cu declarațiile învinuiților J.C., V.V., V.C. și celelalte acte aflate la dosar.

În cursul cercetării judecătorești au fost audiați martorii B.M., P.C.B., R.C.S., T.I., C.V., R.G.L. și A.V., precum și inculpații V.V., V.C. și J.C.

Partea vătămată G.A. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 20.706 RON.

Analizând materialul probator administrat în cauză în ambele faze procesuale, prima instanță a reținut că situația de fapt prezentată în rechizitoriu a fost pe deplin dovedită.

Astfel, soția inculpatului V.V., numita V.M., a încheiat la data de 7 octombrie 2008 o poliță de asigurare RCA, cu O.G.A. SA. Obiectul asigurării l-a constituit autoturismul marca S.T., neînmatriculat în România, având însă numărul de identificare D, iar perioada de valabilitate a asigurării a fost intervalul 10 octombrie 2008 - 9 aprilie 2009. Autoturismul a fost înmatriculat provizoriu cu nr. SV AAAAAA, având drept de circulație în perioada 20 ianuarie 2009 - 18 februarie 2009.

La data de 12 mai 2009, organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul V.V. ar fi fost implicat într-un accident în noaptea de 11/12 decembrie 2008, cu autoturismul S.T. indicat mai sus, accident ce nu a fost semnalat organelor de poliție și care s-a soldat cu avarierea severă a mașinii. De asemenea, în continuarea sesizării s-a reținut că cei trei inculpați din prezenta cauză s-au înțeles în vederea fraudării SC A. SA - Sucursala Suceava prin aceea că au "înscenat" existența unui accident între autoturismul inculpatului V. și cel al inculpatului J. (D.P. cu nr. SV BB BBB), accident consemnat ca atare în înscrisuri oficiale de către inculpatul V.C. în calitate de agent de poliție. Întrucât inculpatul J. beneficia de asigurare RCA și ar fi fost vinovat de producerea accidentului, societatea de asigurare urma a achita contravaloarea reparațiilor autoturismului inculpatului V.V.

În sprijinul celor reținute, organele de poliție au invocat existența unui raport olograf al inculpatului V.C. datat 13 decembrie 2008 și care făcea referire la accidentul inculpatului V.V. din noaptea de 11/12 decembrie 2008, precum și imposibilitatea agentului de poliție de a efectua constatarea accidentului în data de 7/8 februarie 2009 întrucât ar fi fost implicat într-o patrulă mixtă cu agentul C.S., iar în raportul întocmit a menționat că nu ar fi aplicat sancțiuni contravenționale. Niciuna dintre aceste susțineri ale organului de cercetare penală n a fost valorificată probator prin administrarea mijloacelor de probă specifice (înscrisuri, martori sau expertize), astfel că tribunalul nu a reținut aceste împrejurări. Totuși, inculpatul V.C. a recunoscut în mod constant, prin declarațiile date atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești, că a deținut o asemenea informație - care însă nu s-a confirmat.

Însă, din declarația martorului P.C.B. a rezultat că acesta, în calitate de ajutor al șefului de post din com. I. (respectiv al inculpatului V.C.), a fost desemnat de către inculpat, în luna decembrie 2008, să efectueze verificări referitor la presupusul accident în care a fost implicat inculpatul V.V. cu autoturismul marca S.T. Martorul a susținut în mod constant că inculpatul V.V. i-a arătat autoturismul și că acesta prezenta numeroase avarii, iar din informațiile obținute în plan local a rezultat că locul accidentului a fost DN 17, zona Izvor, km 155+250 m. Aceste informații au fost comunicate de către martor inculpatului V.C., iar inculpatul V.V. i-a solicitat în mod repetat martorului să-l ajute în vederea reparării autoturismului pe o poliță de asigurare.

În fața tribunalului, martorul a revenit asupra afirmațiilor referitoare la identificarea locului accidentului și la existența vreunei solicitări a inculpatului V.V. de a fi ajutat la repararea mașinii pe o poliță de asigurare. Ambele împrejurări au relevanță redusă în valoarea probatorie a declarației martorului și nu conțin contradicții ce nu pot fi explicate prin curgerea unui interval de timp relativ mare între cele două audieri. Referitor la locul accidentului, tribunalul a reținut că acesta a fost stabilit de către organele de urmărire penală în baza examinării fragmentelor de metal și sticlă din râpa aflată în continuarea barei de protecție metalică a drumului DN 17 în zona numită "la Izvor", coroborate apoi cu celelalte mijloace de probă (expertiză, declarații martor T.I. etc.). De asemenea, chiar în fața tribunalului, martorul a indicat că inculpatul i-a solicitat obținerea unei autorizații de reparație, lucru pe care l-a refuzat întrucât avariile constatate nu corespundeau cu dinamica accidentului prezentată de inculpatul V.V.

De altfel, esențială în cuprinsul declarației martorului este descrierea suficient de detaliată a avariilor pe care le-a constatat la autoturismul inculpatului V.V. și care corespund cu cele reținute în dosarul de daune al părții civile, precum și împrejurarea că existența unor informații referitoare la accidentul acestui inculpat, din luna decembrie 2008, a fost confirmată de inculpatul V.C. în declarațiile sale.

Referitor la consemnarea în scris de către martor a verificărilor efectuate, declarația acestuia nu este contradictorie, în condițiile în care nici în cursul urmăririi penale nu s-a făcut o astfel de susținere. Martorul a indicat doar că a introdus în mapa operativă informația primită de la șeful său (inculpatul V.C.) - probabil este vorba de un înscris de natura celui indicat de către organele de cercetare și în cuprinsul procesului-verbal de sesizare din oficiu. De altfel, deși acest înscris nu a fost depus la dosarul cauzei, existența sa este confirmată chiar prin declarația inculpatului V.C. În niciun moment martorul nu a susținut că ar fi consemnat în scris rezultatul verificărilor efectuate personal.

Declarația martorului P. se coroborează cu declarația martorului T.I., dată în cursul urmăririi penale, asupra căreia acest din urmă martor a revenit în mod inexplicabil în cursul cercetării judecătorești.

Înainte însă de a proceda la analiza acestor două declarații, tribunalul a reținut că evaluarea declarațiilor contradictorii ale unui martor sau părți trebuie făcută din perspectiva principiilor promovate constant atât de către jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (în interpretarea art. 62 și 63 C. proc. pen.), cât și de către jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (în garantarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6). Sub primul aspect tribunalul a reținut că în conformitate cu art. 63 alin. (2) C. proc. pen. probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, ele urmând a fi apreciate de către instanță în ansamblul lor, iar dispozițiile art. 62 impun obligația lămuririi cauzei pe bază de probe, sub toate aspectele, în scopul aflării adevărului.

Aceasta înseamnă că tribunalul poate să rețină numai o parte a probelor ca fiind expresia realității, dar trebuie să motiveze înlăturarea celorlalte. Simpla retractare sau modificare de către inculpați sau martori a unor declarații nu poate duce la înlăturarea, în mod automat și nemotivat, a declarațiilor anterioare, cât timp acestea se coroborează și cu alte probe ale dosarului. Principiul liberei aprecieri a probelor (art. 63 alin. (2) C. proc. pen.) lasă instanței de judecată libertatea să aprecieze concludența tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate (Dp. 4835/2004, Dp. 71/2003, Dp. 1975/2005, Dp. 1660/2009 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Aceleași concluzii se desprind și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Exigențele unui proces echitabil presupun sub acest aspect, printre altele, posibilitatea ca apărarea să examineze, să interogheze sau să conteste credibilitatea martorilor acuzării. Dreptul la apărare nu poate fi înțeles ca o obligație a organelor judiciare de a ține cont doar de declarația dată în condiții de publicitate și contradictorialitate. În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se menționează în mod expres că nu poate fi estimat în abstract de către Curte că declarațiile făcute de către un martor (în sensul autonom, al Convenției, al termenului) în ședință publică și sub jurământ trebuie întotdeauna să prevaleze față de alte declarații, făcute de către același martor în cursul procedurii, chiar și atunci când există contradicții între cele două tipuri de declarații (cauza Doorson contra Olandei, parag. 78).

Criteriul esențial în baza căruia instanța de fond a reținut ca fiind corespunzătoare adevărului o anumită declarație este reprezentat în primul rând de coroborarea acesteia cu mijloacele materiale de probă administrate în cauză. În speță, tribunalul a reținut identificarea de urme ale accidentului la locația indicată prin rechizitoriu și absența acestora de la locația indicată de către inculpați, concluziile raportului de expertiză referitoare la avariile ce s-ar fi produs în cadrul unui accident cu dinamica indicată de către inculpați și existența unor convorbiri telefonice între inculpați înainte de momentul presupusului accident (convorbiri negate de aceștia).

În ceea ce privește declarația numitului T.I., tribunalul a reținut că declarația dată în cursul urmăririi penale este corespunzătoare adevărului. În primul rând, martorul nu a indicat un motiv pertinent în ceea ce privește susținerile diametral opuse prezentate în fața instanței, iar declarația din cursul urmăririi penale se coroborează că cea a martorului P., cu mijloacele materiale de probă administrate și cu concluziile raportului de constatare medico-legală. De asemenea, tribunalul a reținut și afirmația martorului în sensul că după momentul primei audieri în cauză (declarația olografă din 11 mai 2009) ar fi fost abordat de către inculpatul V.C. care i-a reproșat că nu a vorbit cu el înainte de a da declarație.

Aceleași considerații ca și în cazul declarației martorului T. au fost reținute și în ceea ce privește depoziția martorului R.C.S., deși depoziția acestuia este nu doar una indirectă, ci chiar una ce are la bază zvonul public, neputând fi luată în considerare de instanță.

Însă existența accidentului din luna decembrie 2008 nu este confirmată doar de probatoriul testimonial administrat, ci mai ales de mijloacele materiale de probă și de concluziile raportului de expertiză tehnică.

Sigur că intervalul de timp între datele presupuse ale accidentului (decembrie 2008, respectiv februarie 2009) și data efectuării cercetărilor la fața locului (mai - iulie 2009) este relativ mare, iar obiectele identificate nu sunt individual determinate ci de gen (putând proveni de la orice mașină de tipul, marca și culoarea autoturismului inculpatului), însă trebuie observat că bunurile au fost depistate în râpa din aproprierea carosabilului și nu pe acesta (în consecință șansele de păstrare sunt mai mari), iar pe de altă parte (aspect de o importanță deosebită) la locul indicat de către inculpați nu au fost identificate niciun fel de urme.

În continuare, tribunalul a reținut că valoarea probatorie ridicată a raportului de expertiză nu este dată de mijloacele materiale identificate într-adevăr după aproximativ 6 luni (și a căror relevanță este în esență cea a unor probe indirecte), cât de concluziile expertului referitoare la dinamica producerii și avariile posibile ce ar fi rezultat. Expertul a concluzionat fără echivoc că dinamica producerii accidentului rutier, în condițiile descrise în actul constatator și în declarațiile celor doi conducători auto, pe DN 18 la km 219+200 nu este reală. De asemenea, tribunalul a constatat că aceste mențiuni referitoare la dinamica accidentului nu au fost practic contestate de către inculpați (care însă au contrazis pe larg susținerile organului de urmărire penală și ale expertului referitoare la resturile identificate), iar martorul P. a făcut de asemenea referire la necorelarea avariilor constatate cu dinamica prezentată de inculpatul V.V.

Mai mult, prin Adresa din data de 31 martie 2009, structura centrală a asiguratorului RCA, SC A. SA, a comunicat asiguratei V.M. că societatea nu acordă despăgubiri întrucât tipul și dimensiunile avariilor celor două autovehicule implicate nu concordă cu dinamica evenimentului descrisă de conducătorii auto implicați. Întrebat de către prima instanță cu privire la acest aspect, martorul A.V. a susținut că ar fi constatat personal neconcordanțele, afirmație ce nu se coroborează cu documentația dosarului de daună al părții civile. De asemenea, tot în ceea ce privește susținerile martorului A.V., tribunalul a reținut că nu pot fi acceptate afirmațiile referitoare la cercetarea de către acesta a locului accidentului indicat de către inculpați, ocazie cu care ar fi identificat resturi de plastic negru pe marginea drumului. Este dificil de înțeles de ce în condițiile în care existau dubii în cadrul societății de asigurare referitor la dinamica producerii accidentului, nu ar fi fost depuse la dosar tocmai fotografiile ce erau de natură a dovedi existența acestuia (cum, de exemplu, au fost depuse fotografiile autoturismului avariat). Este, de asemenea, neverosimilă modalitatea în care se susține că aceste fotografii au dispărut, fiind în același timp dezafectate atât serverul, cât și calculatorul martorului.

Revenind însă la dinamica producerii accidentului și susținerile inculpaților V.V. și J., tribunalul a constatat că, sub acest aspect, susținerile inițiale consemnate și în declarațiile date în fața inculpatului V.C. sunt în esență aceleași cu cele afirmate prin depozițiile de învinuiți/inculpați în cursul procesului penal. În baza acestor susțineri s-a concluzionat de către expertul auto și de către societatea de asigurări că dinamica accidentului nu este reală. În ceea ce privește suplimentele de declarații date de cei doi inculpați pentru asigurător în datele de 24 martie 2009 și 2 aprilie 2009, acestea promovează o altă variantă, cea a unui dublu impact: primul frontal, în partea stângă a ambelor autoturisme, iar al doilea în care mașina inculpatului J. ar fi lovit din nou (nu se indică cu care parte) autoturismul inculpatului V.V. în partea stânga-spate. În opinia instanței este dificil de înțeles cum un autoturism care a intrat în curbă cu o viteză prea mare (autoturismul inculpatului J., conform propriilor susțineri), ca urmare a unui impact frontal în partea lateral-stânga, ar fi putut să se întoarcă practic din drum, ignorând forța de inerție, și să lovească încă o dată autoturismul inculpatului V.V. în partea din spate a acestuia.

Un alt mijloc de probă cu valoare științifică care susține ipoteza "înscenării" accidentului din data de 8 februarie 2009 este reprezentat de adresele prin care operatorul de telefonie mobilă a comunicat organului de urmărire penală (în baza încheierii instanței) listele convorbirilor efectuate de inculpați, precum și hărțile relaționale întocmite în baza acestora. Valoarea probatorie este însă dată de coroborarea acestora cu susținerile inculpaților în sensul că nu au comunicat între ei anterior accidentului, ba chiar că inculpatul V.V. s-ar fi aflat în relații de dușmănie atât cu inculpatul J., cât și cu inculpatul V.C. (ca urmare a unor cercetări efectuate de acesta din urmă). Rezultă în mod clar că inculpatul V.V. a comunicat în mod repetat anterior momentului presupusului accident cu ambii inculpați, ceea ce constituie pe de o parte, o infirmare a susținerilor inculpaților, iar pe de altă parte o probă indirectă în sensul că este vorba de pregătirea unei simulații. Apărarea inculpaților nu a făcut vreo referire la conținutul și semnificația probatorie a listelor convorbirilor telefonice.

În ceea ce privește declarațiile martorilor C.V. și R.G.L., tribunalul a reținut că din declarația martorului C.V. coroborată cu cea a inculpatului J. din cursul urmăririi penale, rezultă că la momentul constatării accidentului din data de 8 februarie 2009 nu a trecut nicio mașină pe drum. Implicit, nu este confirmată prezența autoturismului martorei R. și nici a TIR-ului indicat de inculpații V.C. și V.V. De asemenea, inculpatul J. a indicat în cuprinsul declarației că s-a întors la locul accidentului la ora 3:00, nu a reușit să pornească mașina, s-a întors pe jos, a revenit cu un camion de 6 tone (despre care persoana ce-l folosea nu cunoștea că a fost utilizat) și a transportat astfel mașina până în apropierea domiciliului său. Această succesiune de evenimente nu se coroborează cu declarația martorului C.V. în sensul că autoturismul inculpatului J. a fost transportat la circa o oră, o oră și ceva de la momentul accidentului.

Reținând neconcordanțele de mai sus în ceea ce privește declarația martorului C.V., tribunalul a reținut că nu poate fi reținută nici declarația martorei R. Poziționarea ei la locul presupusului accident nu este confirmată de declarația inițială a inculpatului J., iar din însuși conținutul depoziției nu rezultă cu certitudine că este vorba despre mașinile inculpaților V.V. și J. - fiind identificat la fața locului de către martoră doar inculpatul V.C.

Însă, dacă situația de fapt a fost în mod corect reținută prin rechizitoriu, sub aspectul încadrării juridice tribunalul a reținut că este necesară o serie de precizări și modificări.

În primul rând, emiterea de către inculpatul V.C. a autorizațiilor de reparații seriile AA, BB și a anexei 2 solicitată de firma de asigurare, atestând astfel fapte nereale cu privire la împrejurările producerii accidentului rutier, întrunește, de asemenea, elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual. Această din urmă infracțiune nu absoarbe în conținutul său constitutiv și infracțiunea de uz de fals (spre deosebire de exemplu de infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată), însă existența concursului de infracțiuni nu poate fi reținută sub acest aspect în speța de față. Folosirea înscrisului, elementul material al laturii obiective a infracțiunii de uz de fals, implică prezentarea acestuia unei alte persoane sau instituții decât autorul falsului, iar emiterea de către același autor a unui nou înscris falsificat în baza celui anterior nu poate fi decât un nou act material al infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen., și nu o infracțiune distinctă de uz de fals. De altfel, urmând raționamentul organului de urmărire penală, emiterea celor două autorizații și a anexei doi nu ar intra în conținutul vreunei infracțiuni întrucât falsul intelectual are ca obiect material procesul-verbal de contravenție și declarațiile conducătorilor auto, iar uzul de fals privește doar folosirea acestor documente, și nu emiterea unora noi.

Unitatea de rezoluție infracțională este dată de scopul final urmărit de către inculpatul V.C., respectiv înșelarea părții civile prin obținerea de către inculpatul V.V. a contravalorii reparațiilor de la autoturismul său. Toate actele materiale ale infracțiunii de fals intelectual, ca și celelalte infracțiuni de fals sau abuz, ale tuturor inculpaților, se află în concurs real cu conexitate etilogică față de infracțiunea scop de înșelăciune.

De asemenea, în speță există concurs ideal între infracțiunea de fals intelectual și infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în ceea ce privește activitatea infracțională a inculpatului V.C. Chiar dacă este de esența infracțiunilor de abuz în serviciu așa-numitul caracter subsidiar al acestora, existența concursului de infracțiuni nu poate fi exclusă de plano. Este și cazul prezentei spețe, în care acțiunile inculpatului de falsificare a unor înscrisuri oficiale cu prilejul întocmirii au avut două consecințe. Pe de o parte, emiterea unor înscrisuri falsificate este de natură a afecta grav încrederea publică în realitatea și autenticitatea înscrisurilor oficiale; pe de altă parte, aceeași faptă este de natură a aduce atingere și bunei desfășurări a activității de serviciu, prin îndeplinirea cu corectitudine de către funcționarii publici a îndatoririlor ce le revin. În speță, această tulburare este și una însemnată, raportat în primul rând la dimensiunea unității de poliție în care activa inculpatul V.C. și a cărei conducere o și asigura la momentul respectiv. De asemenea, scopul și rezultatul săvârșirii acestei infracțiuni a fost obținerea de către inculpatul V.V. a unui avantaj patrimonial - achitarea de către societatea de asigurare-parte civilă a contravalorii reparațiilor autoturismului său.

Referitor la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, tribunalul a reținut că toți cei trei inculpați au efectuat demersuri și chiar au săvârșit infracțiuni de fals, în vederea inducerii în eroare a părții civile. În consecință, s-a apreciat că activitatea inculpaților V.C. și J.C. nu poate fi calificată ca limitându-se la înlesnire sau ajutor (și implicit încadrată juridic ca și complicitate), ci este vorba despre săvârșirea în mod nemijlocit a faptei prevăzute de legea penală. În acest sens, tribunalul a reținut că inculpatul V.C. a completat anexa 2 solicitată de către firma de asigurare, iar inculpatul J.C. a susținut o declarație olografă înregistrată la SC A. SA cu privire la circumstanțele producerii accidentului. Aceste înscrisuri nu au fost întocmite în vederea încredințării lor inculpatului V.V. (pentru ca acesta să inducă în eroare partea civilă), ci au fost realizate ca urmare a solicitării asiguratorului, în vederea completării dosarului de daune.

Referitor însă la împrejurarea dacă cei trei inculpați se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii în forma tip sau în forma asimilată (prevăzută de alin. (3) al art. 215 C. pen.), tribunalul a reținut că doar inculpatul J.C. avea un contract încheiat cu partea civilă. În consecință, întrucât pentru existența acestei forme speciale este necesară situația premisă a unor raporturi contractuale, s-a reținut că în sarcina celorlalți doi inculpați nu poate fi reținută decât forma tip a infracțiunii de înșelăciune, cu agravanta prevăzută de art. 215 alin. (2) (înscrisurile falsificate).

În consecință, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților în sensul celor menționate în dispozitivul sentinței.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen. și a reținut că toți cei trei inculpați nu au antecedente penale, sunt integrați în societate, nu au creat probleme comunității și și-au asigurat în mod cinstit existența. Față de aceste împrejurări s-a reținut circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen. și s-au redus corespunzător pedepsele aplicate (atunci când nu sunt incidente și stări sau circumstanțe de agravare a pedepsei). S-a avut în vedere și atitudinea inculpaților de nerecunoaștere a infracțiunilor reținute în sarcina lor, precum și caracterul elaborat al faptelor săvârșite. În ceea ce-l privește pe inculpatul V.C., s-a avut în vedere că acesta s-a folosit la săvârșirea infracțiunii de funcția și profesia pe care o deținea, și în consecință acestuia i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii și a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. Chiar dacă acesta s-a pensionat ulterior săvârșirii faptelor, aplicarea pedepsei complementare s-a impus atât ca și finalitate represivă, cât și ca prevenție generală. De asemenea, având în vedere vârsta inculpatului, s-a apreciat că nu poate fi exclusă de plano revenirea acestuia în rândul organelor de poliție, ceea ce nu corespunde finalității procesului penal.

Tribunalul a reținut că față de toți cei trei inculpați sunt îndeplinite cerințele art. 81 C. pen. în vederea suspendării condiționate a executării pedepselor aplicate, scopul pedepsei putând fi atins și fără privarea efectivă de libertate a inculpaților. În consecință, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii și complementare aplicate acestora.

Prin Decizia penală nr. 92 din 29 noiembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 7858/86/2010, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, a desființat în parte sentința penală apelată și, în rejudecare:

A înlăturat din sentința penală apelată dispoziția de schimbare, în baza art. 334 C. proc. pen., a încadrării juridice a infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților:

V.C., din infracțiunea de complicitate la înșelăciune în convenții prevăzută de art. 26 raportat la art. 20 combinat cu art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. în infracțiunea de înșelăciune prin mijloace frauduloase prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. și

V.V., din infracțiunea de înșelăciune în convenții prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. în infracțiunea de înșelăciune prin mijloace frauduloase prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) C. pen.

A descontopit și repus în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpaților V.C. și V.V., ce au fost contopite în pedepsele rezultante de câte 2 ani închisoare.

A condamnat pe inculpatul V.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de înșelăciune în convenții, prevăzută de art. 26 raportat la art. 20 combinat cu art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului V.C. în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 10 ani.

A condamnat pe inculpatul V.V. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. e) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului V.V. în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare și 8.000 RON amendă penală.

A anulat înscrisurile false, folosite la săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost condamnați inculpații, respectiv: procesul-verbal de contravenție din data de 8 februarie 2009 pe numele J.C. și declarațiile din data de 8 februarie 2009 ale numiților V.V. și J.C.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații V.C., V.V. și J.C. împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe inculpatul V.C. la plata cheltuielilor judiciare către stat din apel în sumă de câte 200 RON, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorilor din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Suceava.

Examinând apelurile declarate de parchet și de cei trei inculpați, instanța de prim control judiciar a constatat că este fondat doar apelul parchetului, în parte, respectiv doar sub aspectul criticilor referitoare la greșita încadrare juridică a faptelor în privința inculpaților V.C. și V.V. și a omisiunii primei instanțe de a anula înscrisurile falsificate.

Susținerea inculpaților de a se pronunța o soluție de achitare în conformitate cu dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., cu motivarea că nu există probe care să dovedească existența faptelor, că accidentul auto a avut loc așa cum au susținut ei, iar raportul de expertiză efectuat în cauză nu este relevant deoarece a fost întocmit la un interval de 6 luni după producerea accidentului, pe drum circulat, în timp de iarnă, când este aproape imposibil de a se mai identifica vreo urmă de caroserie sau cioburi de sticlă provenite de la mașini, a fost înlăturată de instanța de apel care a constatat în urma examinării întregului material probator administrat în cauză că infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată există și au fost săvârșite cu forma de vinovăție cerută de lege.

Și critica din apelul parchetului referitoare la greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților a fost apreciată ca nefondată. Instanța de apel a reținut, raportat la criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama și de restul argumentației făcute de instanța de fond, că scopul pedepsei, acela de prevenție generală și specială de reeducare a inculpaților nu poate fi atins decât prin individualizarea făcută de tribunal, chiar dacă față de unii dintre inculpați instanța de fond a procedat la unele schimbări de încadrare juridică.

Potrivit C. civ., în cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul pentru care asiguratul răspunde potrivit legii față de terțele persoane prejudiciate.

Prin urmare, în cazul unui contract de răspundere civilă auto se nasc raporturi juridice între asigurat, asigurator și terțul beneficiar.

Instanța de fond a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului V.C. din complicitate la înșelăciune în convenții prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. combinat cu art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., în înșelăciune prin mijloace frauduloase, prev. de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., motivând că doar inculpatul J.C. avea contract încheiat cu partea civilă, nu și ceilalți doi inculpați.

Or, din actele dosarului rezultă existența infracțiunilor de înșelăciune săvârșite cu ocazia executării unui contract când subiectul activ nu este obligatoriu a fi calificat și nici a fi parte la ce a semnat respectivul contrat. Alta ar fi fost discuția dacă s-ar fi reținut că înșelăciunea în convenții ar fi fost comisă cu ocazia încheierii unui contract.

Prin expresia "cu prilejul executării unui contract" consacrată de art. 215 alin. (3) C. pen. se înțelege intervalul de timp în care obligațiile contractuale se găsesc în faza de aducere la îndeplinire, inclusiv acțiunile de executare definitivă.

În speță, activitatea infracțională desfășurată de inculpații V.C. și V.V. a avut loc nu doar în intervalul de timp în care asigurătorul aduce la îndeplinire obligațiile sale contractuale, ci chiar și înainte de executarea definitivă a despăgubirii, deci cu prilejul executării contractului.

Acordarea despăgubirilor către terțul beneficiar V.V. este evident că face parte din faza executării contractului de răspundere civilă auto ce a fost încheiat între inculpatul J.C. și asigurator. Drept consecință, pentru că inculpatul V.C. sau V.V. să fie complice sau autor la infracțiunea de înșelăciune în convenții, nu era necesar ca aceștia să fie părți în contractul de asigurare.

De altfel, deși textul se referă numai la încheierea sau executarea unui contract, în literatura juridică de specialitate s-a mers chiar mai departe și s-a precizat că cerința legii este îndeplinită și atunci când acțiunea de inducere în eroare s-a produs cu prilejul rezilierii unui contract.

În concluzie, instanța de apel a reținut că fapta inculpatul V.C. constând în aceea că prin întocmirea înscrisurilor false - proces-verbal de contravenție - și prin completarea Anexei nr. 2 cu privire la dinamica producerii accidentului rutier cu date nereale, l-a ajutat pe inculpatul V.V. să obțină la data de 12 martie 2009, în mod fraudulos, repararea daunei de către societatea de asigurare, în condițiile în care beneficia doar de asigurare RCA și dauna nu era plătită dacă accidentul se producea din culpa sa, întrunește elementele constitutive ale complicității la înșelăciune în convenții, prev. și ped. de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. combinat cu art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.

În opinia instanței de apel, formată în urma examinării probelor administrate în cauză, chiar din faza incipientă a întocmirii înscrisurilor, a completării lor cu date nereale, inculpatul V.C. a acționat cu intenția de a induce în eroare pe asigurator, ceea ce este un ajutor dat inculpatului V.V. pentru a obține o despăgubire necuvenită.

În ce privește fapta inculpatului V.V. de a prezenta societății de asigurare cu care avea încheiat un contract de asigurare RCA obligatorie o situație de fapt nereală cu privire la implicarea autoturismului asigurat într-un accident rutier și de a obține, pe baza înscrisurilor false, la data de 12 martie 2009, o despăgubire în valoare de 20.706 RON, solicitare ce i-ar fi fost respinsă dacă societatea de asigurări cunoștea faptul că avarierea autoturismului s-a produs din culpa sa exclusivă, fără implicarea altor autoturisme, s-a reținut că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.

În consecință, instanța de apel a înlăturat schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpații V.C. și V.V., dispusă de instanța de fond, și i-a condamnat pe aceștia la pedepsele inițial stabilite de tribunal, menținând atât pedepsele rezultante, cât și modalitatea de executare a acestora.

Totodată, constatând că s-a dovedit comiterea infracțiunilor de fals în declarații și înșelăciune în convenții prin mijloace frauduloase, în vederea restabilirii situației anterioare, instanța de apel a dispus anularea înscrisurilor false, respectiv procesul-verbal de contravenție din 8 februarie 2009 pe numele J.C. și declarațiile din data de 8 februarie 2009 ale numiților V.V. și J.C.

Împotriva deciziei au declarat recursuri inculpații V.C., V.V. și J.C.

Inculpatul V.C., invocând cazul de casare prev.de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și deciziei și, în rejudecare, pronunțarea unei hotărâri de achitare în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. pentru motivele expuse pe larg în concluziile scrise depuse la dosar, susținute oral în ședință publică și care sunt consemnate în practicaua deciziei.

În esență, s-a susținut că instanța de fond și instanța de apel au înlăturat nejustificat probele care susțineau nevinovăția sa, respectiv declarațiile martorilor A.V., angajat al asigurătorului, care a arătat că s-a deplasat la locul menționat de inculpați ca fiind cel al producerii accidentului, ocazie cu care pe marginea drumului a observat câteva cioburi de sticlă de la far, R.G.L. care a confirmat că data producerii accidentului este 8 februarie 2009, când inculpatul V.C. s-a și deplasat la locul producerii accidentului și C.V., care a afirmat că la începutul lunii februarie 2009, pe la orele 1:30 - 2:00 a auzit o "bufnitură" și a ieșit din casă să vadă dacă totul este în regulă, precizând totodată că după aproximativ 10 minute a venit mașina poliției cu girofarul pornit și că au dat eficiență doar acelor probe care se coroborau indirect cu cele reținute în rechizitoriu, și anume raportului de expertiză tehnică, declarației martorului P.C.B., care era interesat ca inculpatul V.C. să fie condamnat, situație ce i-ar fi permis accederea la funcția pe care acesta o ocupa la momentul respectiv și listing-urilor convorbirilor telefonice, comițând astfel o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare a inculpatului.

Inculpatul J.C., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și a deciziei și, în rejudecare, pronunțarea unei hotărâri de achitare întemeiată pe dispozițiile. art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru motivele expuse pe larg în concluziile scrise depuse la dosar, susținute oral în ședință publică și care sunt consemnate în practicaua deciziei.

În esență, s-a susținut că în mod cu totul nejustificat instanța de apel a înlăturat probele care susțineau nevinovăția sa, respectiv declarațiile martorilor A.V., angajat al asiguratorului, R.G. și C.V. și și-a fundamentat soluția de menținere a condamnării dispusă de instanța de fond pe concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză la un interval de timp de 6 luni de la producerea accidentului, pe declarațiile martorului P.C.B., care a prezentat variante alternative cu privire la situația de fapt și pe listing-urile convorbirilor telefonice.

Inculpatul V.V., invocând cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și deciziei și, în rejudecare, pronunțarea unei hotărâri de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât infracțiunea de înșelăciune nu există din moment ce partea civilă - asiguratorul SC G.A. SA Cluj-Napoca - nu a avut nici cea mai mică suspiciune cu privire la înscrisurile în baza cărora s-au solicitat despăgubirile.

A mai susținut inculpatul că este divorțat, are doi copii minori care locuiesc împreună cu el și nu își risca libertatea pentru o sumă de bani necesară pentru o mașină pe care putea să o repare în sistemul privat.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate de inculpați, care se circumscriu cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., cât și din oficiu, în conformitate cu disp. art. 3856 alineatul ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate.

În ce privește criticile formulate de apărare referitoare la greșita înlăturare totală sau parțială a depozițiilor unor martori, Înalta Curte reține în acord cu concluzia la care a ajuns instanța de fond - însușită de instanța de prim control judiciar - că evaluarea declarațiilor unui martor sau ale unei părți trebuie făcută din perspectiva principiilor promovate atât în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (în interpretarea art. 62 și art. 63 C. proc. pen.), cât și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (în garantarea dreptului la un proces echitabil prevăzut în art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale).

În concret, Înalta Curte reține că art. 63 alin. (2) C. proc. pen. prevede că probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, ele urmând a fi apreciate de către instanță în ansamblul lor, iar art. 62 C. proc. pen. instituie obligația pentru instanță de a lămuri cauza pe bază de probe, sub toate aspectele, în scopul aflării adevărului.

Aceasta înseamnă că instanța poate să rețină numai o parte a probelor ca fiind expresia realității, dar trebuie să motiveze înlăturarea celorlalte. Simpla retractare sau modificare de către inculpați sau martori a unor declarații, nu poate duce la înlăturarea în mod automat și nemotivat a declarațiilor anterioare, cât timp acestea se coroborează și cu alte probe administrate în cauza dedusă judecății. Principiul liberei aprecieri a probelor consacrat în art. 63 alin. (2) C. proc. pen. lasă instanței de judecată libertatea să aprecieze concludența tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate.

Aceleași concluzii se desprind și din jurisprudența instanței de contencios european care a statuat că exigențele unui proces echitabil presupun, printre altele, posibilitatea ca apărarea să examineze, să interogheze sau să conteste credibilitatea martorilor acuzării. Dreptul la apărare nu poate fi înțeles ca o obligație a organelor judiciare de a ține cont doar de declarațiile date în condiții de publicitate și contradictorialitate. În jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului se menționează în mod expres că nu poate fi estimat în abstract de către Curte că declarațiile făcute de un martor (în sensul autonom al Convenției, al termenului) în ședință publică și sub jurământ trebuie întotdeauna să prevaleze față de alte declarații făcute de același martor în cursul procedurii, chiar și atunci când există contradicții între cele două tipuri de declarații (cauza Doorson contra Olandei, parag. 78).

Din probele administrate în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, expuse și analizate pe larg în considerentele sentinței și deciziei, rezultă că la sediul Postului de Poliție Iacobeni a fost identificat de către lucrătorii Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava - un raport olograf scris de recurentul-inculpat V.C. (care la acea dată era șeful postului de poliție), datat "13 decembrie 2008" în cuprinsul căruia se menționează faptul că "numitul V.V. și-a adus un S. full teren și în seara de vineri l-ar fi accidentat în A. și nu a anunțat accidentul".

Existența raportului olograf sus-menționat, deși nu a fost depus la dosarul cauzei, rezultă atât din procesul-verbal întocmit la data de 15 mai 2009 de către lucrătorii din cadrul D.G.A. -Serviciul Teritorial Suceava - la sediul postului de poliție condus de recurentul-inculpat V.C., cât și din declarația martorului P.C.B., care audiat în cursul urmării penale a arătat că în calitate de ajutor al șefului de post din comuna Iacobeni, în luna decembrie 2008 a fost desemnat de către acesta să efectueze verificări referitor la presupusul accident în care a fost implicat autoturismul recurentului-inculpat V.V. Martorul a arătat în mod constant că inculpatul V.V. i-a prezentat autoturismul, ocazie cu care a constatat că prezenta numeroase avarii, că din informațiile obținute pe plan local a rezultat că locul accidentului a fost pe DN 17, zona Izvor, km.155 + 250 m, informații pe care le-a adus la cunoștință inculpatului V.C. și că inculpatul V.V. i-a solicitat, în mod repetat, să-l ajute în vederea reparării autoturismului.

Este adevărat că în fața instanței de fond, martorul sus-menționat a revenit asupra afirmațiilor referitoare la locul accidentului și la existența vreunei solicitări venite din partea recurentului-inculpat V.V. de a-l ajuta la repararea autoturismului pe baza poliței de asigurare - arătând, însă, că inculpatul i-a solicitat obținerea unei autorizații de reparație - dar aspectele asupra cărora a revenit martorul, așa cum au reținut instanța de fond și cea de apel, au relevanță redusă în aprecierea valorii probatorii a declarațiilor sale și pot fi explicate prin trecerea unui interval mare de timp între cele două audieri.

Esențiale în cuprinsul declarației martorului sunt descrierea detaliată a avariilor pe care le-a prezentat autoturismul inculpatului V.V., avarii pe care le-a constatat personal și care corespund cu cele menționate în dosarul de daune întocmit de reprezentanții părții civile, precum și împrejurarea că existența unor informații privind accidentul comis de inculpatul V.V. în luna decembrie 2008 a fost confirmată de recurentul-inculpat V.C.

În plus, în declarația dată la instanță, martorul P.C.B. a arătat că la sfârșitul lunii ianuarie 2009 a fost planificat să facă de serviciu în posturile fixe din localitățile Cârlibaba, Ciocănești și Poiana Stampei și datorită acestui fapt nu a mai avut timp să finalizeze investigațiile, aspect ce dovedește o dată în plus că accidentul produs de inculpatul V.V. a avut loc în luna decembrie 2008, și nu în luna ianuarie 2009, așa cum au susținut recurenții.

În sprijinul concluziei că data și locul în care s-a produs accidentul de circulație în care a fost implicat autoturismul condus de inculpatul V.V. - menționate de recurenți - sunt nereale, stau constatările făcute de organele de urmărire penală în urma examinării fragmentelor de metal și sticlă ridicate din râpa aflată în continuarea barei de protecție metalică a DN 17 în zona numită "La izvor", precum și raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză.

În concluziile raportului de expertiză tehnică se arată, fără echivoc, că dinamica producerii accidentului rutier în condițiile descrise în actul constatator și în declarațiile celor doi conducători auto (V.V. și J.C.), pe DN 18 la km 219+200 m pe ruta Ciocănești - Iacobeni nu este reală. Concluziile expertului referitoare la dinamica producerii accidentului nu au fost contestate de către recurenți care au contrazis susținerile organului de urmărire penală și ale expertului referitoare la fragmentele de sticlă și metal identificate care însă, contrar celor susținute de apărare, au fost găsite în râpa din apropierea carosabilului (loc în care durata de păstrare a acestora este mai mare) și nu pe carosabil.

De asemenea, prin Adresa din data de 31 martie 2009, Structura Centrală a Asigurătorului RCA, SC "A." SA, a comunicat asiguratei V.M. (soția recurentului-inculpat V.V., cea care la data de 7 octombrie 2008 a încheiat o poliță de asigurare RCA cu O.G.A. SA, obiectul asigurării constituindu-l autoturismul marca S.T., neînmatriculat în România, având numărul de identificare D, perioada de valabilitate fiind intervalul 10 octombrie 2008 - 9 aprilie 2009) că societatea nu acordă despăgubiri întrucât tipul și dimensiunile avariilor celor două autoturisme implicate nu concordă cu dinamica evenimentului descrisă de conducătorii auto implicați.

Nu lipsită de relevanță în susținerea concluziei la care a ajuns organul de urmărire penală în sensul că recurenții-inculpați V.V. și J.C. au încercat să "însceneze" evenimentul rutier, sunt precizările suplimentare făcute chiar de către inculpați în declarațiile date pentru asigurător la datele de 2 aprilie 2009 și de 24 martie 2009 în care au arătat că a existat un dublu impact între cele două autoturisme: primul frontal, în partea stângă a ambelor mașini și al doilea, în care autoturismul inculpatului J.C. ar fi lovit din nou (nu se arată cu care parte) autoturismul inculpatului V.V. în partea stângă-spate. Or, este greu de înțeles cum un autoturism care a intrat în curbă cu o viteză mare (autoturismul inculpatului J.C., conform propriilor susțineri) ca urmare a unui impact frontal în partea lateral-stângă, ar fi putut să se întoarcă practic din drum, ignorând forța de inerție și să lovească încă o dată autoturismul inculpatului V.V. în partea din spate a acestuia.

În sprijinul concluziei la care au ajuns instanțele în privința vinovăției inculpaților în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată sunt și listing-ul convorbirilor telefonice purtate între ei și hărțile relaționale întocmite în baza acestora, a căror valoare probatorie a fost reținută de tribunal și instanța de prim control judiciar ca fiind dată de coroborarea acestora cu susținerile recurenților-inculpați în sensul că nu au comunicat între ei anterior accidentului, ba chiar că inculpatul V.V. s-ar fi aflat în relații de dușmănie atât cu inculpatul J.C., cât și cu inculpatul V.C. (ca urmare a cercetărilor efectuate împotriva sa de acesta din urmă). Din adresele comunicate organului de urmărire penală de către operatorul de telefonie mobilă rezultă însă că recurentul-inculpat V.V. a comunicat în mod repetat, anterior momentului producerii presupusului accident, cu ceilalți doi recurenți-inculpați, ceea ce constituie, pe de o parte, o infirmare a susținerilor inculpaților, iar pe de altă parte, o probă indirectă în sensul că în cauză a fost vorba de pregătirea unei simulații.

Nu lipsit de interes în stabilirea vinovăției recurenților-inculpați este faptul că nici la cercetarea la fața locului, nici la întocmirea de către recurentul-inculpat V.C. a celorlalte înscrisuri nu a fost prezent vreun martor, precum și împrejurarea că autoturismul proprietatea recurentului-inculpat J.C. a fost imediat înstrăinat după comiterea presupusului accident, ceea ce a făcut imposibilă examinarea lui.

Referitor la declarațiile martorilor C.V., R.G. și A.V., Înalta Curte constată că au fost analizate de instanța de fond și înlăturate în mod judicios și temeinic argumentat față de contradicțiile existente între ele și de împrejurarea că aspectele relatate de primii doi martori nu se coroborează cu probele științifice administrate în cauză, și anume expertiza tehnică de specialitate, listing-ul și hărțile relaționale ale convorbirilor telefonice purtate de inculpați și care susțin acuzarea.

În consecință, constatând că situația de fapt a fost corect reținută de instanța de fond și de cea de apel, că faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați există în materialitatea lor, au fost săvârșite de aceștia cu forma de vinovăție cerută de lege și că încadrarea juridică corectă a infracțiunilor este cea reținută de instanța de apel, recursurile declarate de inculpații V.C.,V.V. și J.C. se privesc ca nefondate și se vor respinge ca atare, în conformitate cu dispozițiile art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., recurenții-inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații V.C., V.V. și J.C. împotriva Deciziei penale nr. 92 din data de 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenții-inculpați V.C. și J.C. la plata sumei de câte 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul-inculpat V.V. la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 19 septembrie 2012.

Procesat de GGC - AZ