Pretrial detention upheld on appeal for influence peddling; release request denied as unfounded

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 7 septembrie 2012 Curtea de Apel Alba Iulia, a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive a inculpatului Ș.N.C., fiul lui L.I. și N., actualmente deținut la Penitenciarul Aiud, precum și cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de același inculpat. S-au reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub nr. 312/57/2012, inculpatul Ș.N.C., prin intermediul apărătorului ales, a solicitat revocarea măsurii arestării preventive, și, în subsidiar în baza art. 1602 și urm. C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar.

Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură limitativă de drepturi, instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă, însă, pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal sau pentru a împiedica săvârșirea de fapte periculoase.

Liberarea provizorie sub control judiciar poate fi acordată de către instanță în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. aceasta nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea unor mijloace de probă sau prin alte asemenea fapte.

Aplicarea dispozițiilor legale care reglementează această instituție se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin grave, luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate, nu va săvârși alte infracțiuni și își va îndeplini obligațiile ce i se impun.

Inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție pe toată durata procedurilor judiciare, însă, până în acest moment procesul nu s-au administrat probe suficiente care să dovedească împrejurarea că s-au modificat temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive din perspectiva condițiilor care au justificat adoptarea măsurii preventive cu privire la acest acuzat, coroborat cu dispoziția expresă impusă de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 17/2011 în sensul că buna desfășurare a procedurilor judiciare este sau nu împiedicată de punerea în libertate a inculpatului.

Potrivit dispozițiilor ari. 139 alin. (2) C. proc. pen. instanța pronunță înlocuirea măsurii preventive dispuse cu o altă măsură preventivă atunci când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Curtea a reținut că temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive și ulterior, prelungirea acesteia, față de inculpatul aflat în stare de arest preventiv, subzistă și în prezent.

Sub alt aspect, măsura arestării preventive, cu privire la acest inculpat, s-a luat în raport de dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Probele administrate în faza urmăririi penale, coroborat cu probele testimoniale administrate până în acest moment procesual, creează presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Prevederile art. 5 din Convenție oferă persoanelor private de libertate garanția specială a desfășurării procedurilor judiciare în condițiile în care nimeni nu este privat de libertate în mod arbitrar.

Împotriva încheierii Curții de Apel București, inculpatul Ș.N.C. a declarat recurs, numai cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar.

Analizând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, încheierea atacată fiind legală și temeinică.

Examinând recursul inculpatului, prin prisma condițiilor prevăzute de art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., relativ la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, Înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanță a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului nu depășește limita maximă de 18 ani închisoare.

Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

În ceea ce privește această a doua condiție prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar și oportunitatea admiterii acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesual și complexitatea cauzei, Înalta Curte constată următoarele:

Analizând temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat, starea de sănătate, vârsta, antecedentele, precum și alte situații privind persoana inculpatului, se constată că din actele și lucrările dosarului nu se relevă date concrete pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârși sau ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul în cauză.

Îndeplinirea condițiilor prevăzute de textul de lege nu conduce, însă, automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât alături de vocația legală a inculpatului de a formula, oricând, în cursul procesului o astfel de cerere, în condițiile art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., trebuie examinată și oportunitatea cererii, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen.

În lipsa unor criterii legale care pot sta la baza aprecierii temeiniciei cererii, Înalta Curte se raportează atât la infracțiunile de trafic de influență, prev. și ped. de art. 257 alin. (1) C. pen raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 39/2003 și la art. 17 lit. b) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, de care este acuzat inculpatul Ș.N.C. (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptei, calitatea inculpatului, valorile sociale lezate), cât și la cele care privesc persoana inculpatului, pentru a aprecia, în concret, dacă scopul măsurii preventive poate fi atins și prin liberarea provizorie a inculpatului.

În ce privește datele sale personale, se constată, într-adevăr, că inculpatul - necunoscut cu antecedente penale, este căsătorit, având în întreținere copii minori, are studii superioare și o carieră deosebită) - beneficiază de circumstanțe favorabile, unele dintre acestea fiind condiții necesare pentru exercitarea profesiei sale, însă acestea nu pot fi valorificate în mod singular și nu pot conduce la o previzibilitate pozitivă a comportamentului ulterior al inculpatului, câtă vreme a săvârșit o de corupție, în considerarea calității deținute.

Examinarea gradului de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea constată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se justifică în funcție de necesitatea asigurării bunei desfășurări a cercetării judecătorești, aspect în raport de care trebuie înlăturat riscul de împiedicare a aflării adevărului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte evaluând gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, starea de nesiguranță care ar putea fi declanșată, apreciază că prin punerea în libertate a inculpatului, prezintă un pericol actual și real pentru ordinea publică.

Așa fiind, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat Ș.N.C.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.N.C. împotriva încheierii din 7 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală în Dosarul nr. 312/57/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 septembrie 2012.

Procesat de GGC - AA