Provisional release denied for qualified homicide due to statutory penalty exceeding 18-year limit
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's refusal of his request for provisional release under judicial control and ordering him to pay 200 RON in court costs, of which 100 RON was advanced from the state budget for appointed counsel. The dispute centered on whether the defendant, convicted of qualified homicide and serving a 16-year prison sentence while on pretrial detention, met the statutory requirements for provisional release; he argued family circumstances justified his release, but the lower court determined the request was inadmissible. The appellate decision relied on Article 1602(1) of the Code of Criminal Procedure, which restricts provisional release under judicial control to intentional offenses with maximum penalties not exceeding 18 years, or culpable offenses; since qualified homicide carries a statutory penalty range of 10 to 20 years imprisonment, the absolute condition for release was not met, rendering the prior detention order legally valid.
Legislator headnote
AI generatedart. 1602 alin. (1) C. proc. pen, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen, art. 136 alin. (1) C. proc. pen, art. 1602 C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Provisional release denied for qualified homicide due to statutory penalty exceeding 18-year limit: The dispute centered on whether the defendant, convicted of qualified homicide and serving a 16-year prison sentence while on pretrial detention, met the statutory requirements for provisional release; he argued family circumstances justified his release, but the lower court determined the request was inadmissible. The appellate decision relied on Article 1602(1) of the Code of Criminal Procedure, which restricts provisional release under judicial control to intentional offenses with maximum penalties not exceeding 18 years, or culpable offenses; since qualified homicide carries a statutory penalty range of 10 to 20 years imprisonment, the absolute condition for release was not met, rendering the prior detention order legally valid.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
The provision applied in the dispositive to order the payment of judicial costs to the state.
Full text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 2 septembrie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 11387/62/2012, în baza art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul C.L.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că inculpatul C.L. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., prin sentința penală nr. 136/S din data de 23 mai 2013 Tribunalul Brașov dispunând condamnarea inculpatului la pedeapsa de 16 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen. pe o durată de 10 ani pentru comiterea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri, inculpatul C.L. a declarat apel, iar la data de 20 august 2013, acesta a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar, invocând ca motive că are trei copii minori în îngrijire și o familie formată din 7 persoane.
S-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
În cauză, s-a reținut că inculpatul C.L. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, iar limitele de pedeapsă pentru această infracțiune sunt de la 10 la 20 de ani închisoare, astfel încât s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile imperativ prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. pentru acordarea liberării provizorii sub control judiciar.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.L., solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate, casarea încheierii atacate și, pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., arestarea preventivă este una dintre măsurile preventive ce pot fi luate împotriva învinuitului sau inculpatului cercetat într-o cauză privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
În alin. (2) al art. anterior menționat, legiuitorul a arătat că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Deși nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele măsuri fiind același, și anume buna desfășurare a procesului penal în ansamblul său.
Din analiza prevederilor art. 136 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 1602 C. proc. pen. rezultă că, pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar, se cer a fi îndeplinite două condiții pozitive și una negativă.
Prima condiție pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv, iar a doua condiție pozitivă vizează natura și gravitatea infracțiunii de comiterea căreia este bănuit inculpatul.
Sub acest aspect, potrivit dispozițiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani".
Condiția negativă vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după punerea sa în libertate provizorie.
În prezenta cauză, se reține că inculpatul C.L. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., limitele de pedeapsă pentru această infracțiune fiind de la 10 la 20 de ani închisoare, astfel că în mod corect s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile imperativ prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. pentru acordarea liberării provizorii sub control judiciar.
Pentru considerentele expuse, apreciind încheierea atacată ca fiind temeinică și legală, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.L.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.L. împotriva încheierii din 2 septembrie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 11387/62/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 septembrie 2013.