Preventive detention maintenance post-conviction: compatibility of non-final imprisonment with presumption of innocence and public order justifications

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 4 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 8420/2/2011, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului M.F.D. (fiul lui N. și A.), arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 20 martie 2010 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 14555/3/2010 și a inculpatului G.F.N., arestat în baza mandatului de arestare preventivă emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 14555/3/2010.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că inculpații M.F.D. și G.F.N. au fost trimiși în judecată sub acuzația săvârșirii infracțiunii de omor deosebit de grav, tâlhărie și violare de domiciliu, existând motive verosimile de a se crede că, în seara zilei de 16 martie 2010, cei doi inculpați au pătruns în imobilul situat în municipiul București, str. S.D.D., sector 2, aparținând numitei P.L.V., ocazie cu care au lovit-o pe aceasta, în mod succesiv, în zona capului, cu obiecte contondente, în scopul sustragerii de bunuri din locuință, provocându-i leziuni ce au condus la deces.

În cauză a fost legal stabilită existența infracțiunilor și a vinovăției în legătură cu comiterea acestora, pentru o hotărâre de condamnare pronunțată în primă instanță, iar între deținerea preventivă a inculpaților în cauză și condamnare există o legătură suficientă pentru a opina că ne aflăm în prezența unei detenții legale, urmare a condamnării inculpaților de o instanță competentă, astfel cum, constant, a statuat instanța europeană în interpretarea art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenție care dispune că "deținerea unei persoane este legală dacă are la bază o condamnare pronunțată de un tribunal competent".

Acuzațiile aduse inculpaților în cauză legitimează, în continuare, detenția preventivă a acestora în sensul că interesul public al menținerii ordinii, în cauza dată, trece înaintea dreptului recurentului - inculpat arestat preventiv, la libertate.

Temeiurile de fapt și de drept care au impus luarea și menținerea arestării preventive a inculpaților nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susține depășirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană.

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpații M.F.D. și G.F.N. solicitând punerea lor în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. (3) și art. 38514 C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel București, secția I penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, de consecințele produse constând în pierderea unei vieți omenești, cât și de circumstanțele personale ale inculpaților, apreciază că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de apel.

În sarcina acestora s-a reținut, în esență, că în seara de 16 martie 2010, după ce s-au asigurat că prietenul lor F.D., zis "B." nu este acasă, s-au hotărât să sustragă bunuri din locuința acestuia. În timpul activității infracționale, au fost surprinși de mama lui F.D., numita P.L.V., pe care au lovit-o, în zona capului, în mod repetat, dar și a corpului, cu o toporișca luată din bucătărie și alte obiecte contondente, provocându-i leziuni, ce au cauzat decesul survenit după scurt timp la Spitalul Clinic de Urgență București (ora 2120).

Pe de altă parte se constată că prin Sentința penală nr. 648 din data de 19 septembrie 2011 a Tribunalul București, secția a II-a penală, inculpații au fost condamnați, fiecare, la pedeapsa totală de 20 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav și tâlhărie și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpați, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.F.D. și G.F.N. împotriva încheierii din data de 4 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 8420/2/2011*.

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 25 iulie 2012.

Procesat de GGC - AA