Acquittals for fraud and forgery in real estate restitution appeals upheld; civil claims dismissed

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Târgu Mureș, în Dosarul nr. 13141./325/2006*, prin Sentința penală nr. 18 din 13 octombrie 2011, a hotărât următoarele:

- achitarea inculpatului L.I. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., pentru instigare, prev. de art. 25 C. pen., la infracțiunea de fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen., pentru infracțiunea de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., pentru instigare, prev. de art. 25 C. pen., la infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen., precum și pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen.;

- achitarea inculpatului P.G., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și pentru aceeași infracțiune, prev. de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;

- achitarea inculpatului C.N.R. în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen.;

- achitarea inculpatului L.G.I., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., pentru instigare, prev. de art. 25 C. pen., la infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen., precum și pentru infracțiunea de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen.;

- achitarea inculpatului F.L.V.V., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., pentru infracțiunea de fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen., precum și pentru instigare, prev. de art. 25 C. pen., la infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen.;

- achitarea inculpatei I.E., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen.

Pe latură civilă, în baza art. 346 alin. (1) și (2) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, acțiunile civile formulate de părțile civile B.R. (decedată) prin moștenitorii testamentari O.S.D. și O.M.L., C.E., C.C., Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, K.A. și K.N., precum și de F.I., prin mandatar S.E. și de T.R.G.Z.

Aceeași instanță, prin Încheierea din 21 octombrie 2011, în temeiul art. 195 alin. (1) C. proc. pen., a dispus îndreptarea erorii materiale inserate în dispozitivul sentinței, în sensul că la alin. (1) se adaugă: "precum și cea din art. 290 C. pen., în art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., din art. 289 C. pen., în art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și din art. 291 C. pen., în art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și se va elimina numele de L.G.I.".

Pentru a pronunța sentința, instanța a reținut următoarele:

La 27 iunie 2003, K.N. și K.A. au formulat plângere penală împotriva lui F.L.V.V., I.P., L.I., P.G.Z.M. și K.G.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. și altele.

În esență, petenții, proprietari ai imobilului situat în Timișoara, str. P. nr. 1, ap. 4, moștenit de ei, au susținut că prin folosirea de acte false, ascunderea unor documente și prezentarea eronată a realității, cei menționați se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor, aceștia reușind să declanșeze o procedură judiciară fără drept, vătămaților îngrădindu-li-se liberul exercițiu al dreptului lor de proprietate prin notarea notificărilor și a procesului civil în Cartea Funciară, cât și prin încercarea de a obține constatarea nulității titlului de proprietate.

La 12 mai 2003, C.C. și C.E. au formulat plângere penală împotriva acelorași, pentru săvârșirea acelorași infracțiuni, petenții, proprietari ai imobilului situat în Timișoara, str. S. nr. 12, cumpărat la 6 decembrie 1996 conform Contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu Regia autonomă "U."-Timișoara, sesizând aceleași fapte.

La 6 aprilie 2004, F.I., B.R. și T.R.G.Z. s-au plâns penal împotriva acelorași pentru aceleași infracțiuni, ele susținând că au fost chemate de P.G.Z.M. și K.G.M., la Judecătoria Timișoara (Dosar nr. 26096/2002), mandatarul F.L.V.V. a revendicat imobilul din Timișoara, str. P. nr. 1, el cerând și constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, sens în care el a depus la dosar un înscris sub semnătură legalizată fals, că B.R. și T.R.G.Z., în același dosar civil, în baza art. 180 C. proc. civ., au dat declarație de înscriere în fals, însă instanța nu a procedat conform art. 183 același cod, respectiv suspendarea judecății și nu a înaintat înscrisul procurorului.

La 29 martie 2005, S.E. a cerut, în numele bunicii ei, F.I., care-i dăduse procură specială, să se efectueze cercetări penale față de L.I., I.P. și F.L.V.V. pentru infracțiunile de falsuri în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, înșelăciune.

Rechizitoriul din 12 decembrie 2006, în esență, a reținut că imobilul din str. P. nr. 1, casă cu etaj și curte. suprafață 460 m.p., a figurat ca fiind proprietatea numiților G.P. senior și G.P. junior.

Imobilul a fost naționalizat și trecut în proprietatea statului, cu titlu, în anul 1956 (Decretul nr. 92/1950), ulterior fiind dezmembrat în mai multe apartamente.

În baza Legii nr. 112/1995, Regia autonomă "U." a vândut parte din apartamente chiriașilor, aceștia fiind cumpărători de bună-credință.

Cu referire la imobilul de pe str. S. nr. 12, casă și curte, suprafață 472 m.p. și 396 m.p., acesta a fost proprietatea lui G.P., și acesta, în 1956, fiind naționalizat și trecut cu titlu, în proprietatea statului (Decretul nr. 92/1950).

În baza aceleiași legi, imobilul a fost vândut chiriașilor C.C. și E. în anul 1996.

În anul 1999, K.G.M. și P.G.Z.M., prin mandatarul N.L.H.M., s-au adresat Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 și au cerut acordarea de despăgubiri pentru imobilele amintite, ele fiind moștenitoarele lui G.P.

Acestea, în Dosarele nr. 824 și 1468/1999, au depus următoarele înscrisuri:

- împuternicire, dată de numita P.G.Z.M., la data de 2 aprilie 1996;

- împuternicire, dată de numita K.G.M., la data de 4 aprilie 1996;

- declarațiile date de K.G.M. și P.G.Z.M. la 26 mai 1999, înscrisuri în care acestea declarau că: "sunt singurele moștenitoare ale imobilelor situate în Timișoara str. P., nr. 1, și str. S., nr. 12; nu au făcut și nu vor face contestație la Hotărârea nr. 1255 din 29 martie 1999 a Comisiei județene pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 112/1995;

- își mențin împuternicirea dată numitei N.L.H.M., persoană ce avea mandat să semneze acte și să încaseze suma de bani rezultată în urma aplicării măsurilor reparatorii legiferate prin Legea nr. 112/1995".

Prin Hotărârea nr. 1255 din 29 martie 1999, Comisia județeană pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 112/1995, având în vedere cererile depuse de numitele K.G.M. și P.G.Z.M., prin mandatar, a hotărât acordarea sumei de 477.619.200 ROL, cu titlu de despăgubiri, în baza Legii nr. 112/1995, celor două persoane, pentru imobilele situate în Timișoara, str. P., nr. 1 și str. S., nr. 12.

Cu această sumă, D.G.F.P. Timiș s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, F.L.V.V., mandatar al acelorași, a cerut în mai multe rânduri Biroului Executorului Judecătoresc M.S.R. pentru "a se aduce la îndeplinire procedura de notificare a Primăriei Timișoara" privind cele două imobile, după cum urmează:

- Notificarea înregistrată sub nr. 138 din 12 februarie 2002, în care "se revendică întregul imobil, situat în Timișoara, str. P., nr. 1", cu excepția etajului II, edificat de Statul Român;

- Notificarea înregistrată sub nr. 134 din 12 februarie 2002, în care se menționa revendicarea apartamentului nr. 11 din imobilul situat în str. P., nr. 1;

- Notificarea înregistrată sub nr. 133 din 12 februarie 2002, în care se menționează revendicarea apartamentului nr. 7 din imobilul situat în str. P., nr. 1;

- Notificarea înregistrată sub nr. 132 din 12 februarie 2002, în care se menționează revendicarea apartamentului nr. 6 din imobilul situat în str. P., nr. 1;

- Notificarea înregistrată sub nr. 131 din 12 februarie 2002, în care se menționează revendicarea apartamentului nr. 5 din imobilul situat în str. P., nr. 1;

- Notificarea înregistrată sub nr. 130 din 12 februarie 2002, în care se menționează revendicarea apartamentului nr. 4 din imobilul situat în str. P., nr. 1;

- Notificarea înregistrată sub nr. 129 din 12 februarie 2002, în care se menționează revendicarea apartamentului nr. 3, situat la parterul imobilului din str. P., nr. 1;

- Notificarea înregistrată sub nr. 128 din 12 februarie 2002, în care se menționează revendicarea apartamentului nr. 2, situat la parterul imobilului din str. P., nr. 1;

- Notificarea înregistrată sub nr. 127 din 12 februarie 2002, în care se menționează revendicarea apartamentului nr. 1, situat la parterul imobilului din str. P., nr. 1;

- Notificarea înregistrată sub nr. 126 din 12 februarie 2002, în care se menționează revendicarea apartamentului nr. 8, situat la etajul I al imobilului din str. P., nr. 1;

- Notificarea înregistrată sub nr. 125 din 12 februarie 2002, în care se menționează revendicarea apartamentului nr. 10, situat la etajul I al imobilului din str. P., nr. 1;

- Notificarea înregistrată sub nr. 124 din 12 februarie 2002, în care se menționează revendicarea apartamentului nr. 9, situat la etajul I al imobilului din str. P., nr. 1;

- Notificarea înregistrată sub nr. 123 din 12 februarie 2002, în care se menționează revendicarea imobilului din Timișoara, str. S., nr. 12.

Comisia pentru aplicarea legii nr. 10/2001, în mai multe rânduri, i-a cerut lui F.L.V.V., să depună:

- Extras CF in extenso, la zi și timbrat;

- Plan parcelar și plan de situație al imobilelor;

- Acte de identitate (buletin sau pașaport) în copii legalizate;

- Dovada calității de cetățean român (pentru P.G.Z.M. și K.G.M.);

- Împuternicire mandatar în original - procură;

- Certificat de moștenitor în original sau

- Certificat de calitate de moștenitor și declarație notarială că cele două persoane din Germania sunt unice moștenitoare;

- Declarație notarială dată în țara de domiciliu că nu au primit despăgubiri acordate de statul german, pentru imobilele din România;

- Hotărârea Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 a Consiliului Județean Timiș, dacă au fost solicitate despăgubiri, precum și adeverință cu despăgubirile primite, și perioada când s-au ridicat.

În sensul prezentării actelor cerute lui F.L.V.V., împreună cu L.I. (avocat) și cu ajutorul lui P.G. (fost notar public), începând cu 5 decembrie 2002, au redactat în fals și autentificat (Încheierea nr. 2312) o declarație prin care s-au atestat, necorespunzător realității, privind despăgubirile primite de la statul german și o procură specială (nr. 155 din 8 februarie 2002), astfel fraudându-se Convenția nr. 12/1961 și art. 162 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat.

Or, pentru că între România și Germania nu a fost încheiat tratat sau convenție bilaterală de asistență juridică în acea materie, pentru scutirea de supralegalizare, procura S 155/2002 trebuia să fie specială (art. 57 din Legea nr. 36/1995), dar, în realitate, era act sub semnătură privată, urmat de legalizarea semnăturilor celor două persoane de cetățenie germană.

Ministerul Bavarez al Justiției a comunicat că serviciul despăgubiri din orașul Freiburg în Breisgan acordase celor două persoane, aproximativ 60.000 mărci germane, iar statul rămân le dăduse și cei 477.619.200 ROL, sumă nerestituită.

În ce-l privește pe L.I., s-a reținut că dorind să obțină restituirea în natură a celor două "imobile, prin deschiderea succesiunii", iar ulterior, "anularea mențiunilor anterioare din C.F." a introdus în justiție acțiuni civile în numele persoanelor de cetățenie germană, invocând și folosind procura S155/2002, înscris sub semnătură privată, însoțit de un contract UR din 8 februarie 2002 ce reprezintă legalizarea semnăturilor de către un notar din Germania, apostila fiind însă din 26 februarie 2003.

Privindu-l pe L.G.I., tatăl lui L.I., primul, cu numitele P.G.Z.M. și K.G.M., a încheiat o convenție prin care cele două au stipulat, printre altele, că-i vând întregul patrimoniu, la prețul echivalent în euro, de 49.000 mărci germane, același notar, P.G., legalizând actul din 8 februarie 2002, în realitate aceasta constituind pact asupra unei moșteniri nedeschise, viitoare, interzisă de lege (art. 965 alin. (2) C. civ. și art. 792 C. civ.).

Ca atare, folosind aceste înscrisuri false, F.L.V.V. și L.I. au indus în eroare instanțele de judecată prin introducerea celor două acțiuni civile în numele părților de cetățenie germană.

Acțiunea civilă concepută de L.I., semnată de F.L.V.V. și înregistrată de acesta din urmă în Dosarul nr. 19169 din 14 august 2002 la Judecătoria Timișoara a vizat chemarea în judecată a pârâților Consiliul Local (Primăria Timișoara), C.C., C.E., L.I. indicând ca reședință a reclamantelor Germania și ca domiciliu ales la mandatarul F.L.V.V.

Din investigațiile efectuate urmare cererii de asistență judiciară, Secția de Poliție Bruchsal a răspuns că pe str. G., domiciliau L.I.,, L.E., P.P.R., P.C., P.H., P.W.R., în dosar depunându-se "procura autentică S155 din 8 februarie 2002) și "declarația lui F.L.V.V., autentificată de P.G. sub nr. 2312 din 5 decembrie 2002, deși intervenise convenția cu L.G.I. Acțiunea civilă conținea și un raport efectuat de o agenție imobiliară prin care se stabilise că reclamantele se refereau la valoarea de circulație a imobilului (str. S. nr. 12), de 2.434.223.540 ROL.

Judecătoria Timișoara, prin Sentința civilă nr. 9389 din 27 noiembrie 2003 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Timiș, la această instanță înregistrându-se sub nr. de Dosar 494 la 13 ianuarie 2004. Ulterior, cauza a fost suspendată potrivit art. 244 C. proc. civ.

La 20 noiembrie 2002, L.I. a introdus în fața Tribunalului Timiș o altă acțiune civilă semnată de F.L.V.V., în numele acelorași persoane de cetățenie germană, indicând aceeași reședință din Germania și ca domiciliu ales la mandatar (imobil str. P.), instanța dând număr de dosar, 8822/C/2002, pârâți fiind Consiliul Local (Primăria Timișoara, U.D.M., U.L.S., N.E., D.L., K.A., B.R., F.I., T.R.G.Z. și încă 12 persoane fizice și o persoană juridică (SC O.T. SA Timișoara), s-a solicitat instanței de judecată ca, prin hotărârea ce o va pronunța:

- să dispună restituirea în natură a imobilului din Timișoara, str. P., nr. 1, înscris în CF colectiv AA-Timișoara, cu nr. top BB;

- să se constate că acest imobil nu a ieșit niciodată, în mod legal, din patrimoniul defuncților G.P. (senior și junior);

- să se constate preluarea fără titlu de către Statul Român a cotei de ½ ce a aparținut lui G.P. senior;

- să se constate preluarea fără titlu valabil de către Statul Român a cotei de ½ aparținând lui G.P. junior;

- să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de Statul Român cu pârâții: U.D.M., U.L.S., H.E., D.L., defuncta K.I., B.R., F.I., T.R.G.Z., etc.

Prin Sentința civilă nr. 860 din 20 septembrie 2002, Tribunalul Timiș a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Timișoara, la data de 20 noiembrie 2002, sub nr. 26096.

La 20 septembrie 2002, instanța a dispus declinarea competenței de soluționare, pentru Judecătoria Timișoara.

La 8 martie 2003, prin Sentința civilă nr. 2066 s-a admis în parte acțiunea și s-au anulat contractele de vânzare-cumpărare încheiate de foștii chiriași în baza Legii nr. 112/1995.

Hotărârea a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 712 din 24 martie 2005 în Dosarul nr. 3563/C/2004 al Curții de Apel Timișoara.

Rechizitoriul, referindu-se la apartamentele din imobilul situat pe str. P. nr. 1 și str. S. nr. 12, a reținut că sub aspectul laturii obiective L.I. a acționat cu vinovăție, la fel ceilalți, de asemenea, a premeditat pentru că "manevrând juridic" a urmărit să intre în posesia imobilelor ce prezentau interes pentru el, sens în care a identificat imobilele, a verificat Cărțile Funciare CC și AA Timișoara, a identificat moștenitoarele defuncților G.P. senior și G.P. junior, s-a deplasat în Germania, împreună cu fratele lui, L.A. și coinculpatul L.G.I., tatăl lui, le-a identificat pe K.G.M. și P.G.Z.M., persoane ce aveau legătură cu defuncții, a plăsmuit cele două înscrisuri "Procură" și "Convenție".

S-a mai reținut, în sensul celor de mai sus, că în procesul-verbal al instanței Judecătoria Locală Wurzburg, P.G.Z.M. a arătat că la 8 februarie 2002, L. a venit în acel oraș german, sora ei era în vizită acolo, niciuna nu a introdus acțiune civilă pentru imobile, nu l-au împuternicit pe avocatul L.I. din Timișoara să introducă vreo acțiune civilă pentru restituirea imobilelor din str.P. nr. 1 și str. S. nr. 12, nu a cerut să fie audiată în Germania în legătură cu acțiunea introdusă, întreaga problemă fiind soluționată, prin procura din 8 februarie 2002, cele două primind de la L.I. suma de 49.000 mărci germane pentru drepturile de moștenitor vândute.

Aceeași a susținut că tranzacția s-a încheiat pentru două terenuri, nu pentru clădiri.

La 4 martie 2005, Ministerul Bavarez de Stat al Justiției a comunicat declarația de martor a lui K.G.M., aceasta menționând că ea și sora ei au primit de la 3 domni, parchetul identificându-i a fi fost L.I., I.P. și F.L.V.V., 49.000 euro pentru drepturile de moștenitor vândute, dar că cei doi din urmă nu au fost în Germania, alte persoane atribuindu-și identitatea lor, iar cele două surori le-au explicat că au primit compensațiile în sumă de 477.000.000 ROL de la Statul Român cu titlu de despăgubire, K.G.M. susținând și că persoanele au afirmat că nu ar trebui să anunțe banii la statul german și ei doreau o semnătură prin care să renunțe la toate drepturile asupra caselor. Totodată, la întrebarea dacă au introdus la instanțe acțiuni civile, aceeași a declarat că nu, iar adresa menționată a fi Buchloe îi era absolut necunoscută, împuternicirea avocațială nr. 010586 din 7 iunie 2004 redactată în numele avocatei L.M.S. îi era necunoscută.

La 8 decembrie 2004, K.G.M. a prezentat Inspectoratului de Poliție Buchloe înscrisurile Convenție și Contractul notarial UR nr. S 151 din 8 februarie 2002 ce reprezintă numai legalizarea semnăturilor aplicate de ea și de P.G.Z.M.

Actul de inculpare a mai reținut că L.I., pentru a intra în posesia imobilelor din str. P. nr. 1 și str. S. nr. 12, utilizând metoda "convingerii" proprietarilor să-și "vândă" locuințele prin presiuni, aceasta pentru ca ulterior față de cei în cauză, să invoce încălcarea legii (cazul chiriașilor proprietari U.D.M., H.E.).

În ce-l privește pe inculpatul L.G.I., cu referire la imobilul situat în Timișoara, str. Ț.V. nr. 1, rechizitoriul a reținut că până în anul 2001, el nu a fost revendicat și nu s-au notificat organelor abilitate (CF DD și EE).

În baza Legii nr. 10/2001, imobilul a fost notificat primăriei de către inculpat ca mandatar pentru I.M.C. de cetățenie braziliană, decedată, la Biroul Executorului judecătoresc M.S.R., el depunând împuternicire pentru 1/2 imobil;

- Notificarea înregistrată sub nr. 304 din 23 august 2001, în care se menționa revendicarea apartamentului nr. 1, situat la parterul imobilului;

- Notificarea înregistrată sub nr. 305 din 23 august 2001, în care se menționa revendicarea apartamentului nr. 1, situat la parterul imobilului;

- Notificarea înregistrată sub nr. 306 din 23 august 2001, în care se menționa revendicarea apartamentului nr. 3, situat la parterul imobilului;

- Notificarea înregistrată sub nr. 307 din 23 august 2001, în care se menționa revendicarea apartamentului nr. 4, situat la parterul imobilului;

- Notificarea înregistrată sub nr. 308 din 23 august 2001, în care se menționează revendicarea apartamentului nr. 5, situat la parterul imobilului;

- Notificarea înregistrată sub nr. 309 din 23 august 2001, în care se menționa revendicarea apartamentului nr. 7, situat la etajul I al imobilului;

- Notificarea înregistrată sub nr. 310 din 23 august 2001, în care se menționa revendicarea apartamentului nr. 9, situat la etajul I al imobilului;

- Notificarea înregistrată sub nr. 311 din 23 august 2001, în care se menționa revendicarea apartamentului nr. 10, situat la etajul I al imobilului;

- Notificarea înregistrată sub nr. 312 din 23 august 2001, în care se menționa revendicarea apartamentului nr. 11, situat la etajul I al imobilului;

- Notificarea înregistrată sub nr. 313 din 23 august 2001, în care se menționa revendicarea apartamentului nr. 12, situat la etajul I al imobilului;

- Notificarea înregistrată sub nr. 314 din 23 august 2001, în care se menționa revendicarea apartamentului nr. 13, situat la etajul I al imobilului;

- Notificarea înregistrată sub nr. 315 din 23 august 2001, în care se menționa revendicarea apartamentului nr. 14, situat la etajul II al imobilului;

- Notificarea înregistrată sub nr. 316 din 23 august 2001, în care se menționa revendicarea apartamentului nr. 15, situat la etajul II al imobilului;

- Notificarea înregistrată sub nr. 317 din 23 august 2001, în care se menționa revendicarea apartamentului nr. 16, situat la etajul II al imobilului;

- Notificarea înregistrată sub nr. 318 din 23 august 2001, în care se menționa revendicarea apartamentului nr. 11, situat la etajul II al imobilului;

- Notificările înregistrate sub nr. 319, 320, 321 din 23 august 2001, în care se menționa revendicarea întregului imobil, situat în P-ța Ț.V., inclusiv casieria L.P., sau alte spații aflate în administrarea Primăriei Timișoara.

- Notificările înregistrate sub nr. 599, 600, 601, 602, 603, 604, 605, 606, 607, 608, 609, 610, 611, 612, 613, 614, 615, 616, 617, 618, 619 din 9 noiembrie 2001.

Referitor la notificările depuse de învinuitul L.G.I., Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, a solicitat acestuia să depună documentele necesare cerute de lege (Extras CF in extenso, la zi și timbrat; Plan parcelar și plan de situație al imobilelor; Acte de identitate (buletin sau pașaport) în copie legalizată; împuternicire mandatar în original - procură; Certificat de moștenitor în original sau Certificat de calitate de moștenitor).

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 i-a cerut depunerea documentelor necesare cerute de lege (extras CF in extenso, la zi și timbrat, plan parcelar și plan de situație imobil, acte de identitate în copie legalizată; împuternicire mandatar în original -procură, certificat de moștenitor în original sau certificat de calitate de moștenitor).

Pentru că nu a prezentat actele cerute, inculpatul și coinculpatul L.I., fiul lui, la 13 mai 2002 au introdus acțiune civilă pentru restituirea, integrală, în natură a respectivului imobil, acțiune înregistrată la aceeași dată, sub nr. 5503, de reclamanta I.M.C., semnată de L.G.I. în numele ei.

Cei doi solicitau instanței de judecată ca, prin hotărârea ce o va pronunța:

- să constate preluarea fără titlu a imobilului de către stat;

- să constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare, privind apartamentele din imobil;

- să desființeze încheierile judecătorului delegat de la Cartea Funciară, în care s-a aprobat întabularea în CF FF a drepturilor de proprietate dobândite de pârâții persoane fizice, asupra apartamentelor cumpărate;

- să sisteze cărțile funciare individuale;

- să constate deschisă succesiunea defuncților: R.A., R.H., B.I., proprietari ai imobilului și a defuncților B.G., B.D., și să se intabuleze în cartea funciară dreptul de proprietate asupra imobilului, dobândit de reclamantă prin moștenire.

Având în vedere că la instanță era necesar un certificat de calitate de moștenitor, L.G.I. a cerut Biroului Notarului Public C.R. să deschidă succesiunea după defuncții B.I., R.A., R.H., B.G., B.D. și să emită Certificatul de calitate de moștenitor nr. X în Dosarul succesoral 91-92-93-94/2001 și nr. Y în dosarul succesoral 95-96-97/2001.

La 16 noiembrie 2001, notarul public a emis respectivele certificate, fără însă a se anula Certificatul de moștenitor emis la 21 octombrie 1975 în Dosarul succesoral nr. 1634/1975 al Notariatului de Stat al județului Timiș, la acea dată legatară universală fiind sora coproprietarei B.I., numita R.H. Fiul decedatei, B.G., decedat la rândul lui, nu acceptase succesiunea.

La dosarul succesoral nu se depuseseră acte de stare civilă nici pentru I.M.C. și nici vreo acceptare de succesiune sau de dobândire a imobilului, iar sus-numita, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu avea vocație proprie la succesiunea foștilor proprietari, nefiind rudă colaterală până la gr. IV cu proprietarii, iar la dosarele succesorale amintite existau testamente, între Împuternicirea nr. 160 din 15 august 2001 și "Testamentul" lăsat de B.D. existând discrepanțe vizibile, I.M.C. nefiind nici moștenitor legal, nici testamentar al defunctului B.G.

În ce o privește pe I.E., pe aceasta inculpatul L.I., la 16 noiembrie 2011, a determinat-o să declare nesincer în fața notarului public amintit, privind fapte și împrejurări ce s-ar fi petrecut în Brazilia, acestea stând la baza eliberării celor două certificate de moștenitor din aceeași zi, iar ulterior, ei și fiilor ei, L.I. le-a dat 100.000.000 ROL pentru a cumpăra apartamentul nr. 2 de pe strada C. nr. 10, contractul de vânzare-cumpărare fiind autentificat de notarul (inculpatul) P.G., și aceeași, pentru ap.10 locuit de ea în imobilul de pe str. Ț.V. nr. 1, încheind cu inculpatul L.I. și soția lui, avocata L.M.S., o procură specială, o procură generală de administrare, o procură judiciară, autentificate la 9 aprilie 2003 de fratele inculpatului, L.D. Ulterior, în ap. 10 s-a mutat familia inculpatului L.I.

La 3 mai 2002, L.I. l-a determinat pe coinculpatul notar public P.G. să redacteze și să autentifice (sub nr. 748) un contract de donație și mandat pentru mama lui, L.Z., privind spațiul deținut de Compania Națională L.R. SA în str. Ț.V. nr. 1, imobil nedobândit de el urmare Legii nr. 10/2001, deși Procesul-verbal din 29 aprilie 2002 se referea la L.G.I., la fel Dispoziția nr. 8 din 15 martie 2002 a respectivei companii (ap. 6).

În cauza civilă privind-o pe I.M.C., aceasta decedase, astfel că prin Decizia civilă nr. 3009 din 28 noiembrie 2005 a Curții de Apel Craiova s-au anulat certificatele de calitate de moștenitor nr. X și Y.

În ce privește "manevrele" întreprinse de L.I., Consulatul General al României din Rio de Janeiro a trimis documente privind data decesului lui B.G. (6 iulie 1989) în certificatul de deces menționându-se că defunctul a lăsat bunuri și testament, un înscris prin care I.M.C., sora lui B.D., declară că renunță la orice drept asupra apartamentului din România, acest drept transferându-l asupra lui L.G.I., act ce conținea o copie a semnăturii ei, dar nu era procură autentică, dar conținea legalizarea sigiliului și semnăturii Biroului Ministerului de Externe al Braziliei din Rio de Janeiro, neexistând însă acte care să probeze dreptul ei asupra apartamentului din România.

În ce privește Procurile nr. 171/529 din 20 august 2001 și 172/530 din 20 august 2001, înregistrate la Consulatul General al României din Rio de Janeiro, acestea erau redactate în limba portugheză sub nr. 160 și 161 din 15 august 2001, consulul legalizând sigiliul și semnătura Biroului Ministerului de Externe al Braziliei din Rio de Janeiro, procura 161 nu era semnată de I.M.C., ci de grefierul care a încheiat actul, la fel procura 162, pe aceste înscrisuri cei doi inculpați obținând legalizări de semnătură cum s-a arătat.

În ce privește latura civilă a cauzei, rechizitoriul a reținut că Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș s-a constituit parte civilă pentru suma de 477.619.200 ROL și majorări, sumă acordată cu titlu de despăgubiri numitelor P.G.Z.M. și K.G.M., cu 60.000 euro, reprezentând prețul de circulație al apartamentului T.R.G.Z., cu suma de 50.000 euro, prețul de circulație al garsonierei pentru care instanța i-a anulat contractul de vânzare-cumpărare.

La cercetarea judecătorească, analizându-se probatoriul administrat la urmărirea penală detaliat ca atare și actele din Dosarul nr. 13141.325/2006 al Curții de Apel Târgu Mureș, audiind 36 de martori și părțile vătămate (martorii J.C.M., D.D., J.D., U.D.M., M.N.C., A.M., G.C., N.L.A.V., T.E., G.D.M., L.C.I., Z.M.S., C.G.E., H.E.Ș., L.M., S.L.C., S.I., U.M., S.I.A., R.M., M.M.P., G.V.V., M.O.Ș., P.F., F.M., D.P., M.S.R., B.C., L.L., B.V.L., parte vătămată C.E.) nu s-au relevat aspecte cu privire la infracțiunea de înșelăciune în sarcina inculpaților L.I., L.G.I. și F.L.V.V., majoritatea celor audiați declarând că nu cunosc niciun aspect în legătură cu infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Apreciind că nici procurorul și nici martorii propuși de acuzare nu au clarificat elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, judecătorul fondului, analizând considerentele reținute în rechizitoriu și în rezoluția de începere a urmăririi penale din 18 iulie 2005, în acest act al procurorului consemnându-se că infracțiunea menționată constă în mijloacele frauduloase (folosirea unor înscrisuri falsificate pentru obținerea unor drepturi), astfel L.I. a indus în eroare instanțele de judecată prin redactarea celor două acțiuni civile privind revendicarea și restituirea în natură a imobilelor de pe str. P. nr. 1 și str. S. nr. 12, în numele a două persoane domiciliate în Germania. De asemenea, în Ordonanța din 7 noiembrie 2005, de extindere a urmăririi penale, s-a reținut că utilizând mijloace frauduloase, același a indus în eroare instanțele de judecată redactând acțiunea civilă în numele lui I.M.C., cetățenie braziliană privind revendicarea și restituirea integrală, în natură, a imobilului din str. Ț.V. nr. 1.

În rechizitoriu, privind imobilele de pe str. P. nr. 1 și str. S. nr. 12, inculpații L.I. și F.L.V.V., utilizând mijloace frauduloase, folosind înscrisuri contrafăcute, prin deschiderea succesiunii, anularea înscrierilor din cărțile funciare, introducerea de acțiuni civile, utilizând așa-zisa procură UR nr. S155/2002 act neautentic au indus în eroare instanțele de judecată, "manevrele juridice", subiectiv, denotă premeditare.

În legătură cu imobilul de pe str. Ț.V. nr. 1, același, prin manevre iscusite, a procurat înscrisuri bazate pe o fraudă la lege.

Trecând la analiza elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, instanța a subliniat că privind elementul material al laturii obiective, în oricare din variantele textului incriminator, acesta constă din acțiune de inducere în eroare, de amăgire frauduloasă, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate.

Prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase presupune a face să se creadă a trece drept reală, existentă deci, o faptă sau împrejurare care nu există, ea fiind inventată, iar a prezenta ca mincinoasă o faptă adevărată înseamnă a face să se creadă ca inexistentă o faptă sau împrejurare care în realitate există însă, prezentarea frauduloasă, alterată, denaturată trebuind să fie aptă să capteze buna-credință, încrederea persoanei vătămate, să o inducă în eroare, să o amăgească sau să o mențină în eroarea produsă înainte.

În cauză, inculpatul L.I., avocat de profesie, în această calitate a formulat cele trei acțiuni civile, în numele a două persoane din Germania și una din Brazilia, acestea, anterior, împuternicindu-i pe alții să revendice imobilele, instanța de judecată având atributul de a analiza cererile părților și probatoriul.

În ce privește caracterul fals al procurilor, pentru eliminarea dubiului, s-a cerut, prin intermediul Biroului Național Interpol, ca autoritățile germane să verifice dacă procura S/155 din 8 februarie 2002 era înregistrată în evidența notarului german, verificările stabilind că notarul a semnat împuternicirea, iar compararea originalului existent în arhiva lui cu copia a demonstrat, fără dubiu, că documentul era autentic.

Interpolul a mai comunicat că cele două surori de cetățenie germană au declarat renunțarea la moștenirea întregului patrimoniu pentru că își vânduseră dreptul de moștenire pentru 49.000 mărci germane.

Comisia rogatorie a stabilit că surorile au primit compensație de 30.000 mărci germane de la statul german și 477.000.000 ROL de la Statul Român și că au semnat la notarul german un act notarial prin care au vândut dreptul de moștenire.

Completarea Comisiei rogatorii a mai reținut că documentul atașat nr. S/155 din 8 februarie 2002 este o certificare de semnătură în care notarul R.S. a confirmat autenticitatea semnăturii numitelor P.G.Z.M. și K.G.M.

Aplicarea sau nu a apostilei nu are conotație penală, iar în fapt, la cererea instanței civile, lipsa apostilei a fost acoperită prin aplicarea ei pe procura din Germania.

În ce privește procurile din Brazilia, cea emisă de I.M.C., prin care împuternicea pe L.G.I. și L.Z. să revendice imobilul de pe strada Ț.V. nr. 1, ea a fost dată în fața unui notar public din Rio de Janeiro, or, faptul că legea braziliană prevedea că actul semnat de titular rămâne în arhiva notarială, părții eliberându-i-se certificat de confirmare că ea a fost semnată, nu-i este imputabil inculpaților, ulterior, procura emisă 160/2001 fiind supralegalizată în Brazilia și România, la fel, procura 161/2001.

Din conținutul comisiei rogatorii efectuate în Brazilia privind actele încheiate în 2004 de cei doi inculpați, s-a reținut că s-au încheiat în fața unui notar, în realitate fiind vorba de cesiunea unei succesiuni sau a unor bunuri viitoare, nu un pact asupra unei moșteniri nedeschise, aspectul fiind însă de analiza instanțelor civile învestite cu revendicarea imobilelor.

În ce privește cele două certificate de calitate de moștenitor nr. X și nr. Y, judecătorul fondului, în aplicarea art. 4 din Legea nr. 10/2001, text care prevede că atunci când restituirea unui imobil este cerută de mai multe persoane îndreptățite, coproprietare, a apreciat că, dreptul se constată sau se stabilește pe cote-părți ideale, după reglementările dreptului comun, actul normativ aplicându-se moștenitorilor legali sau testamentari.

Totodată, succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși în drept în termenul de acceptare, cererea de restituire având valoare de acceptare, iar de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura reglementată profită alți moștenitori ai celei îndreptățite care, în termen, au depus cerere de restituire, astfel fiind evident că ultimul moștenitor în viață are grad de rudenie în rang succesibil cu cel pe care îl moștenește, fiind vorba de moșteniri succesive prin retransmitere, instanțele civile având atributul de a se pronunța, în ce privește dreptul persoanei I.M.C. (imobilul din str. Ț.V. nr. 1).

Referitor acuzației de instigare la infracțiunea de fals în declarații, în sensul că inculpatul L.I., la 5 decembrie 2002, l-a determinat pe coinculpatul F.L.V.V. ca în fața notarului public, coinculpatul P.G., să declare nereal, că P.G.Z.M. și K.G.M. nu au primit despăgubiri de la statul german pentru imobilele din str. P. nr. 1 și str. S. nr. 12, din verificarea declarației se reține, textual, că "nu au primit despăgubiri din partea autorităților germane conform vreunui acord dintre România și Germania, privind reglementarea problemelor financiare în suspensie (art. 5 din Legea nr. 10/2001) în considerarea imobilelor ce le-au fost preluate abuziv, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, prin aplicarea Decretului nr. 92/1950". Or, textul indicat prevede că nu au dreptul la restituire în natură sau la măsuri reparatorii persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România, enumerate ca atare în anexă. Verificând anexa nr. 1, aici sunt cuprinse acordurile (lit. a) - l) cu state precum Austria, Belgia, Danemarca, Grecia, SUA, ș.a., nefigurând printre acestea Germania. Mai mult, la lit. m) se prevede: "orice alte asemenea acorduri încheiate cu alte state privind reglementarea problemelor financiare în suspensie (…)".

Ministerul Afacerilor Externe, cu Adresa nr. C23/1186 din 22 februarie 2002, a comunicat că între România și Germania nu s-a încheiat un asemenea acord.

Cu referire la infracțiunea de uz de fals, în sarcina inculpatului Z.I. rechizitoriul reținând că folosind înscrisuri falsificate, a notificat Primăria Municipiului Timișoara și, ulterior, a formulat acțiuni civile prin care a revendicat, în natură, cele trei imobile din str. P. nr. 1, str. S. nr. 12, Ț.V. nr. 1), procura S155/2002 încheindu-se la 8 februarie 2002 în fața notarului public din Wurzburg, Germania, aceeași s-a folosit la 12 februarie 2002 la Biroul executorului judecătoresc M.S.R., iar procura nr. 160/2001 din Brazilia a fost dată la 15 august 2001 în fața notarului public din Rio de Janeiro și s-a folosit la data de 23 august 2001 la același birou, infracțiunea menționată (text incriminator art. 291 C. pen.) prevede că se pedepsește folosirea unui înscris oficial sau sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii de consecințe juridice.

Cum s-a arătat, respectivele înscrisuri nu erau falsificate, inculpatul uzând de acele procuri cu consecința că erau valabile.

Referitor la același inculpat, cu privire la instigare la infracțiunea de fals intelectual, actul de inculpare, reținând că la 3 mai 2002, el l-a determinat pe coinculpatul notar public P.G. să redacteze fals și să autentifice (Încheierea nr. 748) în aceeași zi; contractul de donație în care, nereal, și-a atribuit calitățile de donator și mandatar al lui I.M.C., respectivul coinculpat fiind acuzat de săvârșirea, în condițiile arătate, a infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen., contractul și, implicit, încheierea de autentificare nu cuprind elemente de natură a atrage incidența textului incriminator.

Astfel, la 3 mai 2002, imobilul din str. D. nr. 1, ulterior Ț.V. nr. 1, la 15 martie 2002, fusese restituit (dispoziția nr. 8) de Compania Națională "L.R." SA numitei I.M.C., prin mandatar L.G.I., în contract și încheiere fiind consemnate, corect și real, persoanele care s-au prezentat în fața notarului public, precum și calitatea acestora, persoana deținătoare a procurii nr. 161/2001 întocmită în Brazilia) fiind L.I. Faptul că, în natură, la 15 martie 2002, imobilul i se predase lui L.G.I., deținător al procurii nr. 160/2001, nu are relevanță, contractul de donație și încheierea de autentificare vizând procura nr. 161/2001.

Rechizitoriul a mai reținut că inculpatul L.I. a săvârșit infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, dar, contrar normelor de procedură aplicabile cu privire la cuprinsul actului de inculpare în sensul că nu s-a descris, clar, în ce ar consta sus-indicata infracțiune, aceasta nefiind clarificată nici la cercetarea judecătorească, judecătorul fondului a apreciat că ar privi întocmirea celor două procuri și convenții din Germania și Brazilia, privind toate cele trei imobile, ele fiind folosite de L.G.I. și L.I., s-au întocmit și utilizat potrivit regulilor și procedurilor de la locul unde s-au semnat, ulterior fiind supralegalizate (procura nr. 160/2001, nr. 161/2001, nr. 10/2004 - Brazilia, S/155 din 8 februarie 2002 - Wurzburg Germania), interesând și materia reglementată de Legea nr. 105/1992, art. 69 stabilind: "Condițiile de fond ale actului juridic unilateral sunt stabilite de legea aleasă de autorul său. În lipsă, se aplică legea statului cu care actul juridic prezintă legăturile cele mai strânse, iar dacă această lege nu poate fi identificată, se aplică legea locului". Necesitatea supralegalizării (actul din Brazilia) este reglementată de art. 162 din legea menționată (alin. (2) în procedura stabilită de statul de origine al actului, aici intervenind ceea ce s-a realizat în cauză, procedura de verificare, contrasemnare și ștampilare de către Secția Consulară a Ministerului Relațiilor Exterioare (la 1 martie 2004). În continuare, teza a II-a a textului alin. (2) al art. 162, actele sunt supuse controlului realizat de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, spre a li se garanta astfel autenticitatea semnăturilor și sigiliului, fapt întâmplat la 15 martie 2004, nr. 131/292 din 15 martie 2004, Brazilia neaderând la prevederile Convenției de la Haga din 1961.

În ce privește procura nr. 160/2001, art. 100 din Legea nr. 105/1992 prevede că "reprezentarea care are ca obiect acte de administrare sau de dispoziție, referitoare la un imobil este supusă legii situației bunului", deci se referă la raporturile dintre părți, reprezentat și reprezentant, fiind act de conservare, i se aplică legea locului unde s-a întocmit", I.M.C. având drept de opțiune succesorală rămas neexercitat înainte de apariția Legii nr. 10/2001. Acest act, precum și altele interesând-o, au fost confirmate ca fiind valabile de comisia rogatorie, la fel procura nr. 161/2001, identitatea persoanelor fiind stabilită ca reală, actele fiind valabile, nu fictive, și acestea fiind ulterior supralegalizate în Brazilia și în România.

Privind persoane și acte din Germania, în legătură cu imobilele din str. P. nr. 1 și str. S. nr. 12, demersurile în aplicarea Legii nr. 10/2001 s-au bazat pe procura S/155/2002, succesori în drepturi fiind P.G.Z.M. și K.M. și anterior cauzei, actul fiind verificat sub aspectul legalității, în Dosarul nr. 97/P/2004 al Parchetului Național Anticorupție, prin ordonanța cu același număr stabilindu-se valabilitatea ei.

În ce-l privește pe inculpatul P.G., în sarcina lui reținându-se în rechizitoriu și că la 5 decembrie 2002 ar fi redactat în fals și ar fi autentificat (Încheierea nr. 2312) declarația coinculpatului F.L.V.V., că cele două succesoare în drepturi nu au primit despăgubiri civile de la statul german, sus-numitul a arătat că respectivele nu au primit despăgubiri în baza vreunui acord internațional între România și Germania, conform art. 5 din Legea nr. 10/2001, iar textul declarației nu-i poate fi imputat notarului public inculpat.

În plus, în încheiere, notarul public a consemnat că în fața sa s-a prezentat partea declarantă, l-a identificat și a semnat personal declarația, notarului public revenindu-i numai obligația conținutului mențiunilor inserate și a datelor atestate, nu a conținutului textului declarației.

Cu referire la inculpatul C.R., actul de inculpare a reținut că acesta a săvârșit infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., în sensul că la 16 noiembrie 2001 a emis, cu încălcarea legii, certificatele de calitate de moștenitor nr. X și nr. Y, în lipsa unei procuri autentice, a unor acte de stare civilă a defuncților și în lipsa dovezilor de acceptare a succesiunii fiecărui moștenitor față de autor.

Inculpatul, notar public, în conformitate cu Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 36/1995, în Dosarele nr. 91-92 93-94/2001 și 95-96-97/2001 a eliberat acele certificate prin care a stabilit calitatea, prin retransmitere a succesiunii, pentru I.M.C. reprezentată de L.G.I.), în raport de antecesorii ei B.D., B.G., R.H., R.A. (cei doi fiind proprietarii imobilului din str. Ț.V. nr. 1, fostă D. nr. 1, asupra 2/4 părți fiecare), la data preluării abuzive, din dosarele succesorale reieșind că persoana a fost sora defunctei B.D., soție supraviețuitoare a lui B.G., acesta, la rândul lui, fiind unicul fiu al defunctei B.I., sora defunctei R.H., deci nepot, R.H. fiind soția supraviețuitoare a lui R.A. Ca atare, I.M.C. și-a exercitat dreptul propriu succesoral în raport cu B.D., sora sa, precum și drepturile succesorale ale acesteia față de soțul ei predecedat, ale lui B.G. ca succesibil, față de mama sa B.I.), R.H., mătușă și prin retransmitere față de R.A., soțul predecedat al mătușii ei, dreptul ei făcând parte din cel de opțiune succesorală rămas neexercitat, un succesibil neacceptat, conform Legii nr. 10/2001, fiind repus în termenul de acceptare a succesiunii, normele metodologice de aplicare a legii, respectiv H.G. nr. 498/2003, stabilind că în toate cazurile, stabilirea calității de moștenitor (legal sau testamentar) se face potrivit legii civile române, drept comun în materie de succesiuni, la care trimite Legea nr. 10/2001, succesibilului cerându-i-se condiția ca să fi avut capacitate succesorală în raport cu propriul autor, deci el să fi existat la momentul deschiderii succesiunii după autor, deci la data morții autorului succesibilului.

Faptul că anterior Legii nr. 10/2001, respectiv în anul 1975, s-ar fi eliberat certificat de moștenitor de către Notariatul de Stat Timiș, în Dosarul 1634/1975, prin acesta stabilindu-se ca moștenitor după B.I. (mama lui B.G.), sora ei R.H., aceasta nu are relevanță, problema moștenitorului prin retransmitere fiind reglementată de Legea nr. 10/2001, act normativ special, cu dispoziții derogatorii de la Codul civil, interesând numai ca persoana care a depus notificarea în baza Legii nr. 10/2001 să nu fi renunțat la moștenire după autorul proprietar tabular deposedat abuziv. În cauză, B.G. nu a renunțat la moștenire după mama sa B.I., relevanță având notificarea prevăzută de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, coroborat cu art. 21.

Cu referire la inculpatul L.G.I., trimis în judecată pentru infracțiunile de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. și uz de fals prev. de art. 291 C. pen., rechizitoriul nedescriind, clar, în ce constau faptele sale cu privire la înșelăciune, numai cu activități în legătură cu imobilul din str. Ț.V. nr. 1, la 17 septembrie 2007 judecătorul fondului a cerut completarea și precizarea actului de inculpare, infracțiunea de înșelăciune privindu-i și pe inculpații L.I., L.G.I. și F.L.V.V. Or, nerealizându-se cerința îndrituită de art. 263 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 6, martorii nu au relevat aspecte relevante.

În fapt, din considerentele actului de inculpare și ale rezoluției de începere a urmăririi penale (7 noiembrie 2005) inculpatul L.G.I., la 13 mai 2002, folosind înscrisuri contrafăcute, împreună cu coinculpatul L.I. în numele lui I.M.C., au introdus acțiune civilă pentru imobilul menționat, activitate apreciată ca neîntrunind elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune. Procura nr. 160/2001 din Brazilia nu era falsă, a fost ulterior supralegalizată, prin acțiune civilă nu înseamnă inducerea în eroare a unei instanțe, aceasta având atributul de a analiza vocația succesorală după foștii proprietari.

În ce privește instigarea la fals intelectual, în sensul că la 16 noiembrie 2001 l-ar fi determinat pe notarul public inculpat C.N.R. să deschisă succesiunea și să emită certificatele de calitate de moștenitor nr. X și nr. Y, condiția pentru întrunirea laturii obiective nu este realizată, L.G.I. nu a instigat, nici nu a cerut să întocmească ceva în fals.

În ce privește infracțiunea de uz de fals, în sensul că același inculpat, utilizând înscrisuri falsificate, a notificat primăria și a formulat acțiuni prin care cerea restituirea în natură a imobilului din str. Ț.V. nr. 1, cum s-a mai arătat, procurile 160/2001, 10/2004 (din Brazilia), 155/2002 (din Germania) s-au întocmit conform legii locului, persoanele care le-au dat au existat în momentul întocmirii și semnării actelor, au fost supralegalizate, apostilate, iar reținerea că pe parcursul Dosarului civil nr. 5503/C/2002 al Tribunalului Timiș, I.M.C. ar fi decedat, este irelevant, în acea cauză au fost introduși moștenitorii, aceștia au confirmat mandatul (prin procura lor din 2004, referitor la care în Dosarul nr. 155/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin Rezoluția din 19 octombrie 2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale, notificările depuse fiind acte și fapte supuse legii civile, I.M.C., fiind în viață în 2001, când s-a întocmit și dat procura nr. 160/2001, în același an depunându-se notificările (la 9 noiembrie 2001), era, de asemenea, în viață, la 29 aprilie 2002, când s-a formulat și s-a depus la Tribunalul Timiș acțiunea civilă Dosar 5503/C/2002.

Procurile nr. 160/2001 și nr. 10/2004 au fost ulterior supralegalizate (conform art. 162 alin. (2) din Legea nr. 105/1992) la 29 ianuarie 2009 și de către Ministerul Afacerilor de Externe al României.

Cu referire la inculpatul F.L.V.V. sub aspectul infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., al infracțiunii de fals în declarații prev. de art. 292 C. pen. și instigare la infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 25 raportat la art. 289 C. pen., judecătorul fondului, analizând actul de sesizare în care sunt descrise unele aspecte privind activitatea sus-numitului în legătură cu imobilele de pe str. P. nr. 1 și str. S. nr. 12, fără însă a se fi clarificat elementele constitutive, procurorul de ședință, de asemenea, necompletând sau precizând în vreun fel în ce ar consta infracțiunea de înșelăciune, de asemenea, la cercetarea judecătorească părțile civile și nici martorii neindicând fapte sau acte, acțiuni ce ar fi proprii acestei infracțiuni, nu s-a dovedit în niciun mod întrunirea elementelor constitutive, actele utilizate sau întocmite fiind cenzurabile de instanța civilă învestită cu revendicarea și restituirea în natură a celor două imobile.

Referitor la infracțiunea de fals în declarații, respectiv că la 5 decembrie 2002, sus-numitul, în fața notarului public, coinculpatul P.G., ar fi menționat că cele două persoane din Germania nu au primit despăgubiri de la statul german, astfel cum s-a mai arătat, în realitate acesta a spus că acelea (P.G.Z.M. și K.G.M. și nici antecesorii lor) nu au primit despăgubiri în Germania din partea autorităților germane, conform vreunui acord dintre România și Germania privind reglementarea problemelor financiare în suspensie (în sensul art. 5 din Legea nr. 10/2001) judecătorul fondului, chiar în lipsa verificării, de către acuzare, a acestui aspect, a administrat probe, din acestea reieșind că între România și Germania nu se încheiase un asemenea acord. Cele două persoane au primit despăgubiri de la statul german, dar acesta în baza altor prevederi proprii acelui stat.

În ce privește infracțiunea de instigare la fals intelectual reținută în sarcina aceluiași inculpat, prin actul de sesizare cu referire tot la data de 5 decembrie 2002, în sensul că l-ar fi determinat pe notarul public, coinculpatul P.G., să redacteze și să autentifice, fals, sub nr. 2312 declarația lui, în aceasta înscriind procura S/155 din 8 februarie 2002, cum s-a detaliat deja, mențiunea se referea la neprimirea despăgubirilor de la statul german în baza unui acord internațional, inculpatul nu a falsificat vreun înscris oficial în conținut, nici prin atestarea unor fapte, împrejurări necorespunzătoare adevărului și nici nu a omis cu știință să insereze date, împrejurări care în realitate au avut loc și care să fi fost constatate.

În ce o privește pe inculpata I.E. acuzată de infracțiunea de fals în declarații, rechizitoriul reținând că aceasta, la 16 noiembrie 2001, nesincer, în fața notarului public, coinculpatul C.R., ar fi menționat fapte și împrejurări ce au avut loc în Brazilia, acestea stând la baza emiterii certificatelor de calitate de moștenitor nr. X și Y din aceeași dată, s-a probat că mama respectivei, numita I.A., le-a îngrijit pe B.I. și R.H., foste proprietare tabulare ale imobilului de pe str. D. nr. 1, actual Ț.V. nr. 1, a locuit efectiv cu acestea, R.A. fusese soțul lui R.H., decedat, mama inculpatei cunoscând astfel amănuntele privind și restul familiilor, foști soți, fii, nepoți, descendenți din Brazilia. Chiar inculpata era agreată de cele două, iar după ce B.G. a plecat în Brazilia, inculpata și mama ei, rămase în țară, le-au fost apropiate, li s-au confesat. Martorii de la urmărirea penală au detaliat cele menționate, inclusiv că B.G. fusese fiul și, respectivul nepotul celor două femei (M.M.P., F.M., I.E., S.M.) la cercetarea judecătorească aceeași relatând asemănător. În Brazilia, B.G. s-a căsătorit cu B.D., ei nu au avut descendenți, singura rudă ce putea să-i moștenească fiind I.M.C., sora lui B.D., iar actele de stare civilă, cum s-a arătat deja, atestă legăturile de rudenie, succesorii în drepturi ai lui I.M.C. declarând conform.

În ce privește latura civilă a cauzei, părțile civile K.N. și K.A. au cerut suma de 20.000 euro daune morale, C.E. și C.C., 30.000 euro cu același titlu, B.R., 60.000 euro, reprezentând prețul de circulație al apartamentului locuit, T.R.G.Z. 50.000 euro, prețul de circulație al locuinței, Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, 477.619.200 ROL și majorări de întârziere, reprezentând despăgubirile date numitelor P.G.Z.M. și K.G.M., iar F.I., prin mandatar S.E., 60.000 de euro, prețul de circulație al apartamentului locuit (întrucât pe parcursul cercetării judecătorești s-a constatat că ultima parte civilă menționată a decedat, a fost introdus și citat moștenitorul acesteia, S.C., acesta nu a retras mandatul lui S.E., rămânând mandatară. Totodată, intervenind și decesul părții civile B.R., au fost introduși în cauză moștenitorii testamentari O.S.D. și O.M.L.

Nefăcându-se nicio dovadă că inculpații le-au cauzat vreun prejudiciu părților civile, în baza art. 346 alin. (1) și (2) C. proc. pen., acțiunile civile formulate au fost respinse.

Împotriva sentinței, în termenul legal, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, părțile civile Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, C.E., C.C., K.N., K.A., acestea recurând și încheierea de îndreptare a erorii materiale din 21 octombrie 2011, precum și inculpații L.I., F.L.V.V., L.G.I., C.N.R., P.G., I.E.

Recursul declarat de parchet este motivat pe cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 10 și pct. 172 C. proc. pen., în dezvoltarea acestora susținându-se că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de schimbare a încadrării juridice formulate de apărătorul părților civile C.E., C.C., K.N. și K.A., în sensul reținerii în ce-i privește pe inculpații L.I. și F.L.V.V. și a art. 41 alin. (2) C. pen. pentru infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., la aceeași dată, pentru inculpatul L.I. forma continuată și pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual și uz de fals, același apărător, la 26 septembrie 2011 cerând reținerea agravantei prev. de alin. (5) al art. 215 C. pen., instanța nepronunțându-se cu referire la încadrarea juridică cerută pentru infracțiunea prev. de art. 290, art. 289 și art. 291 C. pen., iar Încheierea din 21 octombrie 2011 nu putea rezolva, așa cum a procedat instanța, cererea formulată.

Al doilea caz de casare este motivat de încălcarea art. 317 C. proc. pen., în sensul că în ce-l privește pe inculpatul P.G., trimis în judecată pentru infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cea din data de 3 mai 2002, pentru a doua infracțiune, cea din data de 5 decembrie 2002, deși descrisă în actul de sesizare, dar inculpatul fiind trimis în judecată numai pentru o singură astfel de infracțiune, instanța l-a achitat cu nesocotirea limitelor învestirii.

Partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș și-a motivat recursul pe nelegala, în ce o privește, soluționare a laturii civile în sensul neacordării sumei de 47.761,9 RON, despăgubiri date numitelor K.G.M. și P.G.Z.M., prin Hotărârea nr. 1255 din 29 martie 1999 a Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 vizând imobilele de pe str. P. nr. 1 și str. S. nr. 12, recurenta susținând că instanța putea obliga la repararea pagubei în baza art. 10 alin. (1) lit. d), raportat la art. 346 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Partea civilă a mai menționat că dacă se va admite recursul declarat de parchet, se impune și admiterea recursului său.

Părțile civile C.E., C.C., K.N. și K.A., în scris, au criticat sentința pentru nemotivarea respingerii cererii de schimbare a încadrării juridice privind pe inculpații L.I. și F.L.V.V., nelegalitatea Încheierii din 21 octombrie 2011, nelegala respingere, din încadrarea juridică a infracțiunii de înșelăciune, a agravantei prev. de art. 215 alin. (5) C. pen., odată ce părțile civile ale cauzei s-au constituit în această calitate procesuală cu sume ce depășesc 200.000 RON, motive încadrate în pct. 10 al art. 3859 C. proc. pen., caz de casare ce atrage rejudecarea cauzei. În subsidiar, părțile civile au solicitat condamnarea inculpaților L.I. și F.L.V.V. pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., încetarea procesului penal pentru intervenirea prescripției speciale a răspunderii penale pentru celelalte infracțiuni (inculpați L.I., F.L.V.V. și P.G.), iar pe latură civilă, obligarea acestor 3 inculpați, în solidar, la plata către părțile civile C.E. și C.C. a sumei de 30.000 euro sau echivalentul în RON cu titlu de daune morale, în aceleași condiții, la plata sumei de 20.000 euro sau echivalentul în RON, cu același titlu, către părțile civile K.A. și K.N., anularea înscrisurilor falsificate, inclusiv a acțiunilor civile nr. 8822/C din 14 august 2002 și 19169 din aceeași zi, Tribunalul Timișoara și Judecătoria Timișoara, la acestea adăugând și împuternicirea avocațială nr. 10586 din 7 iunie 2004.

Susținând că s-a creat din două înscrisuri sub semnătură privată, un al treilea, prin alăturarea primelor, acesta UR-S-155 2002, este fals în integralitate, ca urmare a traducerii frauduloase de către traducătoarea G.C., iar la 11 februarie 2002, prin încheierea de legalizare nr. 274, notarul public C.R. "desăvârșește al 4-lea înscris" care devine Procura Autentică, folosit în fața notarului public P.G., a executorului judecătoresc și a altor instituții, în realitate procura actul S 155/2002 este numai o legalizare de semnătură, nu voința părților, apărătorul părților civile argumentează cele de mai sus pe "interpretarea proprie a dispozițiilor art. 288 - 290 C. pen.", dar adaugă "că putem afirma, tot la fel ca inculpații și judecătorul fondului, că este real și legal".

În continuarea apărării susținerilor, se motivează că ar veni declarația numitelor P.G.Z.M. și K.G.M. că cei trei inculpați doreau o "semnătură", aceleași, la 8 februarie 2002, au semnat o convenție legalizată, dar pentru două terenuri, suplimentele de declarații ale celor două prin care, la 30 decembrie 2004, arată că nu au introdus acțiune civilă pentru restituirea imobilelor de pe str. P. nr. 1 și str. S. nr. 12 și nu l-au împuternicit pe avocatul L.I. să facă acest lucru, împrejurări cu privire la care instanța de fond nu s-a pronunțat.

Părțile civile, referindu-se la faptele inculpaților F.L.V.V., P.G., L.I., altele decât infracțiunea de înșelăciune, în legătură cu aceeași procură S-155/2002, despre care susțin că nu este falsă, ci este fals actul final, cel de-al 4-lea, invocarea calității de mandatar trebuia constatată și toți cei 3 inculpați sunt vinovați astfel cum s-a reținut prin rechizitoriu.

În ce privește "faptele de înșelăciune", părțile civile susțin că un exemplar din rechizitoriu confirmă descrierea actelor de înșelăciune atât prin redactarea a două acțiuni civile, și apoi a unei alteia, cât față de alte persoane decât instanțele de judecată, ex. Biroul executorului judecătoresc M.S.R., Municipiul Timișoara - Primărie, invocarea calității false de mandatar a inculpatului F.L.V.V., pe care în realitate nu o avea, înșelându-i pe cei amintiți, la fel avocații care au depus împuterniciri în dosarele civile.

În final, părțile civile recurente au solicitat condamnarea inculpaților și pe latură civilă, admiterea acțiunilor și obligarea inculpaților la plata cheltuielilor efectuate în ciclurile procesuale, în drept invocându-se art. 3859 pct. 14, 17 și 18 C. proc. pen.

Inculpații, în scris, au criticat sentința numai sub aspectul temeiului legal al achitării lor, L.I. susținând că pentru toate infracțiunile, achitarea trebuie dispusă în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) sau b) C. proc. pen., P.G., de asemenea, C.N.R., același temei legal, L.G.I., același temei legal, F.L.V.V., de asemenea același temei legal, la fel inculpata I.E.

Recursurile declarate în cauză nu sunt fondate, pentru considerentele ce se vor dezvolta.

Referitor cazului de casare invocat de parchet, respectiv pct. 10 al art. 3859 C. proc. pen., în motivarea căruia se susține că judecătorul fondului nu s-a pronunțat asupra cererii părților civile persoane fizice, de schimbare a încadrării juridice a faptei de înșelăciune, din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., în aceeași infracțiune prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) același cod pentru inculpații L.I. și F.L.V.V., la termenul de judecată din 26 septembrie 2011 și 30 septembrie 2011, cererea a fost pusă în discuția procurorului și a avocaților aleși ai părților, amânându-le deliberarea și hotărârea, pentru 7 octombrie 2011 și ulterior, pentru 13 octombrie 2011.

La 13 octombrie 2011, în considerentele Sentinței penale nr. 18, se reține că părțile civile C.E., C.C., K.A. și K.N. au cerut schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților L.I., F.L.V.V., din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., în aceeași infracțiune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) același cod, precum și pentru aceiași inculpați, în forma continuată, prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. pentru infracțiunea prev. de art. 290, de art. 289 și de art. 291 C. pen., judecătorul fondului analizând conținutul constitutiv al respectivelor infracțiuni, a considerat legal că inculpatul L.I., redactând două acțiuni civile cu privire la imobilele din Timișoara, str. P. nr. 1 și str. S. nr. 12, precum și o a 3-a acțiune civilă privind imobilul din str. Ț.V. nr. 1 (fostă str. D. nr. 1), el, avocat, nu a săvârșit infracțiunea, litigiile civile neconstituind inducerea în eroare.

În ce-l privește pe inculpatul F.L.V.V., în legătură cu activitatea lui privind aceleași imobile (str. P. nr. 1 și str. S. nr. 12), prin introducerea a două acțiuni civile în justiție pentru revendicarea în natură a acelor imobile, nefiind întrunite latura obiectivă și cea subiectivă, actele întocmite de inculpat fiind atributul instanțelor civile, soluția achitării în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost amplu motivată pe baza probatoriului administrat.

Alin. (1) al sentinței constituie pronunțarea asupra cererii de schimbare a încadrării juridice, aceasta fiind respinsă.

Faptul că, din oficiu, judecătorul fondului, la 21 octombrie 2011, dată anterioară celei a tehnoredactării sentinței (27 octombrie 2011) a dispus îndreptarea erorii materiale inserate în alin. (1) al dispozitivului, în acesta adăugând "precum și cea din art. 290 C. pen., în art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., din art. 289 C. pen. în art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și din art. 291 C. pen., în art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și se va elimina numele de L.G.I.".

În considerentele sentinței, analizându-se activitățile inculpaților menționați (L.I. și F.L.V.V.) și sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 290, art. 289 și art. 291 C. pen., s-a motivat amplu de ce nu sunt întrunite condițiile pentru infracțiunea continuată astfel cum prevede art. 41 alin. (2) C. pen.

În aceste condiții, odată ce motivarea sentinței cuprinde pronunțarea asupra problemelor de drept, iar Încheierea din 21 octombrie 2011 a corectat alin. (1) al sentinței, ea făcând parte integrantă din aceasta, cazul de casare invocat nu este incident.

În ce privește situația inculpatului P.G., prin actul de sesizare se reține în sarcina acestuia "săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.", față de el s-a început urmărirea penală la 15 martie 2004 în legătură cu imobilele de pe str. P. nr. 1 și str. S. nr. 12, iar prin Rezoluția din 7 noiembrie 2005, s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni (în legătură cu imobilul din str. Ț.V. nr. 1), iar din conținutul procesului-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, semnat de inculpat, rezultă că a luat cunoștință de întregul material.

Potrivit dispozițiilor art. 263 alin. (1), raportate la dispozițiile art. 317 C. proc. pen., judecata se mărginește la fapta și la persoana arătate în actul de sesizare a instanței. Așa cum s-a mai arătat, inculpatul P.G. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în partea expozitivă a rechizitoriului arătându-se în ce constau faptele reținute în sarcina inculpatului.

De altfel, chiar dacă cu alte apărări, problematica a mai fost supusă analizei instanței supreme, la acel moment parchetul criticând Sentința penală nr. 14 din 19 octombrie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, la fel părțile civile C.E., K.N., prin Decizia penală nr. 755 din 3 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a casat sentința și a dispus trimiterea cauzei pentru continuarea judecății, în ce-l privește pe inculpatul P.G. reținându-se că omisiunile eventuale din actul de sesizare nu sunt nulități absolute, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Ca atare, nici pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen. nu este incident în cauză.

Referitor recursurilor părților civile persoane fizice, apărătorul indicând în motivarea scrisă cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 14, 17 și 18 C. proc. pen., pct. 14 prevăzând: "când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege", în cauză inculpații fiind însă achitați pentru toate infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, este evident că acest caz de casare nu poate fi examinat.

În ce privește cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., respectiv "s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare", întrucât apărarea părților civile recurente se dezvoltă pe "înscrisul" procură UR nr. 155 din 8 februarie 2002 și pe considerații privind "argumente de vinovăție" plecându-se de la "falsificarea celui de-al 4-lea înscris", susținându-se că asupra acestora judecătorul fondului nu s-a pronunțat, din verificarea lucrărilor dosarului se reține că, dimpotrivă, instanța a dat dovadă de rol activ, a instrumentat și răspuns tuturor apărărilor atât ale părților civile, cât și ale inculpaților, și la cercetarea fondului cauzei părțile civile susținând aceleași considerente asupra procurii UR nr. 155 din 8 februarie 2002.

Fără a relua amplele și convingătoarele argumente de fapt și de drept inserate în motivarea sentinței, rezultat al unei judicioase analize a materialului probator și dispozițiilor legale incidente din legislația civilă și notarială, potrivit Legii nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat, în legătură cu forma actului juridic, semnatarul unui asemenea act îl poate îndeplini în una din formele prevăzute de legea aplicabilă (art. 71). Actul este considerat valabil încheiat dacă respectă legea locului unde a fost întocmit și își produce efecte nu numai în statul în care a fost încheiat, ci și în străinătate.

Art. 72 din lege impune respectarea formei solemne odată ce se respectă prevederile legilor statului în care a fost încheiat actul. În ce privește apostila, deși normele privind aplicarea acesteia sunt supleative, deci lăsate la latitudinea autorității în fața căreia se prezintă actul (în acest sens, considerentele Adresei nr. 51133/II/2003/16 din 22 iulie 2003 a Ministerului Justiției referitoare la Convenția de la Haga privind Apostila, în aceasta nu este înscrisă obligativitatea autorității în fața căreia se prezintă actul de a impune existența apostilei, dar cum a motivat judecătorul fondului și sunt dovezi pe actul incriminat și această cerință s-a realizat (de către organul competent al Judecătoriei din Wurzburg/Germania).

În același context, cu privire la aceeași procură, alături de probatoriul analizat de judecătorul fondului, în dosar există mai multe acte ale procurorilor prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în legătură cu plângeri ale foștilor chiriași din imobilele de pe str. P. nr. 1 și str. S. nr. 12 legate tot de Procura S 155/2002 (ex. Ordonanța nr. 97/2004 a fostului Parchet Național Anticorupție, Rezoluția din 19 octombrie 2009 dispusă în Dosarul nr. 155/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara). Cu referire la aceeași procură, investigațiile făcute în Germania de Biroul Național Interpol au stabilit că era valabilă, notarul german dr. R.S. din Wurtzburg o semnase și prin compararea înscrisului original, aflat în arhiva acestuia, cu copia prezentată, a rezultat, fără dubiu, că documentul este autentic.

Referitor infracțiunilor pentru care judecătorul fondului a dispus achitarea inculpaților în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (lipsa elementelor constitutive, soluția este amplu motivată, atât în fapt, cât și în drept, considerentele hotărârii fiind legale și temeinice, atât în considerarea probatoriului, cât și a prevederilor legale incidente.

Nefăcându-se dovada existenței vreunui fals în înscrisuri sub semnătură privată sau înscris oficial, ele nu au constituit mijloace frauduloase astfel cum prevede incriminarea infracțiunii de înșelăciune (procura din Brazilia și din Germania nr. 160/2001, nr. 161/2001, 10/2004 și S-155/2002).

Totodată, aceste acte, folosite în cauze civile privind imobilele din str. P. nr. 1, str. S. nr. 12, str. Ț.V. nr. 1, fiind reale, nu fictive, valabile, instanțele civile au dreptul de a judeca cauzele cu care au fost învestite.

În ce privește agravanta prevăzută de alin. (5) al art. 215 C. pen., odată ce inducerea în eroare a instanțelor de judecată prin formularea unor acțiuni civile de competența lor nu realizează elementele constitutive, infracțiunea fiind de prejudiciu și momentul consumării ei este cel de la data presupusului prejudiciu, acesta fiind cel propriu fiecărui posibil prejudiciat, nu subzistă nici respectiva agravantă, pagubă peste 200.000 RON, motive pentru care în mod legal și temeinic instanța de fond a respins și cererile de schimbare a încadrării juridice.

În ce privește latura civilă a cauzei, cu referire la părțile civile persoane fizice, răspunderea și implicit acțiunea civilă avându-și izvorul în infracțiune, odată ce însă nu s-a produs nicio dovadă că inculpații le-ar fi cauzat acestora vreun prejudiciu, în mod legal și temeinic instanța de fond a respins pretențiile (K.A., K.N., C.E., C.C. constituindu-se părți civile reprezentând daune morale, celelalte, B.R. și T.R.G.Z., cu prețul de circulație al locuințelor) la fel F.I.

Recursul declarat de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, vizând valoarea despăgubirilor acordate numitelor P.G.Z.M. și K.G.M. în baza Hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, este, de asemenea, nefondat.

În cauză, acțiunile civile sau procedura administrativă de restituire în natură a imobilelor de pe str. P. nr. 1 și str. S. nr. 12 fiind suspendate, iar inculpații, prin faptele imputate, neaducându-i acesteia pagubă, corect și legal fondul a respins pretențiile.

Inculpații, astfel cum s-a mai arătat, și-au motivat recursurile pe greșita stabilire a temeiului de drept al achitării lor, ei susținând că acesta este fie cel prevăzut de art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) (fapta nu există) sau art. 10 lit. b) C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală).

Verificând probatoriul administrat, se reține, în acord cu judecătorul fondului, pentru fiecare infracțiune și fiecare inculpat, că: în ce privește infracțiunea de înșelăciune, instigare la infracțiunea de fals în declarații, uz de fals, instigare la infracțiunea de fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru inculpatul L.I., actele materiale imputate neîntrunind latura obiectivă și subiectivă cerute de textele incriminatorii, în mod legal achitarea sa s-a dispus în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. Aceeași motivare este legală și temeinică și în privința coinculpatului P.G., atât cu privire la infracțiunea de fals intelectual, pretins a fi fost săvârșită la 5 decembrie 2002, cât și pentru cea din 3 mai 2002.

Inculpatul C.N.R., trimis în judecată pentru infracțiunea de fals intelectual, acesta, la 16 noiembrie 2001, emițând certificatele de moștenitor nr. X și nr. Y, notar public fiind, legal a stabilit calitatea de moștenitor, prin retransmitere, a numitei I.M.C. în baza Legii nr. 10/2001, a atribuțiilor lui stabilite prin Legea nr. 36/1995, Codului civil, Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, precum și a documentațiilor din dosarele succesorale instrumentate, și, ca atare, nefiind întrunite elementele constitutive prevăzute de textul incriminator, achitarea sa pe temeiul prev. de art. 10 lit. d) C. proc. pen. este legală și temeinică.

Inculpatul L.G.I., față de care acțiunea penală a fost începută și ulterior el a fost trimis în judecată pentru infracțiunile de înșelăciune, instigare la infracțiunea de fals intelectual și uz de fals, respectiv că la 13 mai 2002, utilizând acte contrafăcute, împreună cu coinculpatul L.I., fiul său, avocat, a introdus acțiune civilă la Tribunalul Timiș pentru imobilul din str. Ț.V. nr. 1, odată ce procura 160/2001 nu este falsă, iar instanța civilă are atributul de a se pronunța cu privire și la vocația succesorală, lipsind latura obiectivă și subiectivă a infracțiunii de înșelăciune, corect s-a dispus achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., motivarea judecătorului fondului fiind legală și în ce privește neîntrunirea elementelor constitutive ale instigării la fals intelectual cu referire la coinculpatul notar public C.N.R., precum și pentru uz de fals, aceasta în sensul că folosind înscrisuri falsificate, a notificat Primăria Timișoara și a formulat acțiune civilă ce a vizat restituirea în natură a imobilului, atâta timp cât nu s-a folosit de înscrisuri oficiale sau sub semnătură privată cunoscând că ar fi false (nu s-a dovedit un asemenea caracter), temeiul achitării sale este corect.

În ce-l privește pe inculpatul F.L.V.V., în sarcina acestuia acuzarea susținând săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în declarații, instigare la fals intelectual, tot în legătură cu imobilele de pe str. P. nr. 1 și str. S. nr. 12, în sensul că el, împreună cu coinculpatul L.I., folosind înscrisuri false a redactat două acțiuni civile în numele celor două persoane stabilite în Germania și astfel a indus în eroare instanțele de judecată, procura S-155 din 8 februarie 2002 nefiind însă falsă, instanțele civile, în funcție de probatoriul administrat având abilitatea de a se pronunța și asupra valabilității mandatului, nu sunt întrunite latura obiectivă și latura subiectivă a infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., fapta din 5 decembrie 2002 (declarația dată în fața notarului public coinculpat P.G.) de asemenea nu conține afirmații mincinoase, și în acest caz nefiind întrunite elementele constitutive sub aspectul laturii obiective și al celei subiective, iar cea din 5 decembrie 2002, că l-ar fi determinat pe același notar public, coinculpatul P.G., să redacteze, fals, și să autentifice, de asemenea, fals, declarația sa privind despăgubirile ce au fost primite de la statul german și cu privire la aceeași procură, conținutul declarației nefiind fals, nici procura, nu sunt întrunite elementele constitutive sub aspect obiectiv și subiectiv, achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. fiind legală.

Inculpata I.E., în ce o privește acuzarea reținând că, la 16 noiembrie 2001, ar fi declarat, neadevărat, la notarul public coinculpatul C.N.R., fapte și împrejurări petrecute în Brazilia, declarația sa stând la baza emiterii certificatelor de moștenitor nr. X și nr. Y, în fapt s-a rezumat asupra aspectelor îngrijirilor pe care mama ei le-a dat-o celor două dintre fostele proprietare tabulare ale imobilului de pe str. Ț.V. nr. 1, B.I. și R.H., despre familiile acestora ai căror membri fie decedaseră, fie erau în viață când mama și ea personal frecventau casa lor, li se confesau, le-au povestit aspecte din viața lor, a familiilor lor, a familiei unicului fiu B.G. plecat în Brazilia.

În fapt, și alți martori au recunoscut realitatea existenței lui B.I. și a lui R.H., de asemenea că au fost îngrijite de mama inculpatei și că fiul și nepotul celor două fusese B.G., aspectele fiind confirmate și de actele de stare civilă privind pe succesorii în drepturi, acestea exprimând realitatea. Și în ce o privește, nedovedindu-se că ar fi declarat necorespunzător adevărului în vederea producerii de consecințe juridice pentru sine sau pentru altul, nu sunt întrunite laturile obiectivă și subiectivă ale infracțiunii prev. de art. 292 C. pen.

Ca atare, schimbarea temeiului legal al achitării inculpaților nu este fondată, existența infracțiunii implicând, în mod necesar, existența unei fapte cu trăsături caracteristice. Logic, inexistența faptei atrage inexistența infracțiunii, art. 10 lit. a) având în vedere situația când o faptă nu există în materialitatea sa, deci nu a fost săvârșită o faptă care să fi produs modificări fizice în lumea înconjurătoare. Actele inculpaților au produs modificări fizice în domeniile la care s-au referit, dar acestea nu au conținutul constitutiv incriminat de textele în care ele au fost încadrate juridic. Administrarea probatoriului a constatat că faptelor concrete le lipsesc elementele care ar fi permis includerea lor în tiparul textului incriminator, fără realizarea cumulativă neputându-se antrena tragerea la răspundere penală.

În aceeași ordine de idei, sub aspectul temeiului prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), fapta există dar nu figurează între cele apreciate de lege ca infracțiune (nullum crimen sine lege) (ex. fapte de natură disciplinară, civilă, contravențională, dezincriminată).

Pentru considerentele expuse, sentința recurată fiind legală și temeinică, potrivit dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate împotriva acesteia fiind nefondate, vor fi respinse.

Recurentele părți civile și recurenții intimați inculpați, în baza art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) același cod, vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, inculpații L.I., F.L.V.V., L.G.I., C.N.R., P.G., I.E., părțile civile Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, C.C., C.E., K.A., K.N. împotriva Sentinței penale nr. 18 din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, acestea, respectiv părțile civile persoane fizice, și împotriva Încheierii de îndreptare a erorii materiale pronunțate la 21 octombrie 2011 de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenta parte civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentele părți civile C.C., C.E., K.A., K.N. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 4 iulie 2012.

Procesat de GGC - AZ