Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2272/2013 AI generated

Inadmissibility of criminal cassation for improper legal qualification and exclusion of recidivism under the exhaustive grounds of Article 386

Case Number Decizia nr. 2272/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the criminal cassation appeal (contestație în anulare) as inadmissible, leaving the prior final criminal decision in force and ordering the appellant to pay 200 RON in judicial fees. The appellant, a convicted individual, challenged a previous High Court decision on the grounds that the lower court had incorrectly qualified the offense as attempted homicide rather than serious bodily harm and improperly excluded the application of the recidivism provision. The court ruled that the alleged errors concerned the re-examination of evidence and legal qualification, which do not constitute valid grounds for this extraordinary remedy, as they do not fall within the exhaustive categories specified by law for such appeals. The decisive legal basis was Article 386 of the Code of Criminal Procedure, which strictly limits the grounds for cassation appeals against final criminal judgments to specific procedural or jurisdictional defects, thereby barring arguments that seek to overturn the substantive outcome of the case.

Legislator headnote

AI generated

art. 386 lit. c) C. proc. pen, art. 182 C. pen, art. 73 lit. b) C. pen, art. 386 C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Inadmissibility of criminal cassation for improper legal qualification and exclusion of recidivism under the exhaustive grounds of Article 386: s-au invocat disp. art. 386 lit. c) C. proc. pen., contestatorul, în memoriul formulat, a arătat că în mod greșit nu s-a dispus schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 C. pen., cât și faptul că s-au înlăturat disp. art. 73 lit. b) C. pen.

Keywords

AI generated
grounds for cassation code of criminal procedure criminal recidivism homicide excluded cases bodily harm

Cited Legislation

AI generated
art. 386 lit. c) C. proc. pen
art. 386 lit. c) C. proc. pen., contestatorul, în memoriul formulat, a arătat că în mod greșit nu s-a dispus schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor prev.
art. 182 C. pen
de art. 182 C. pen., cât și faptul că s-au înlăturat disp.
art. 73 lit. b) C. pen
art. 386 C. proc. pen
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive, se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestației în anulare de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 26 februarie 2013 s-a înregistrat pe rolul acestei instanței, contestația în anulare formulată de contestatorul P.G.D. împotriva deciziei penale nr. 601 din 19 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1360/1/2013.

În drept s-au invocat disp. art. 386 lit. c) C. proc. pen., contestatorul, în memoriul formulat, a arătat că în mod greșit nu s-a dispus schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 C. pen., cât și faptul că s-au înlăturat disp. art. 73 lit. b) C. pen.

Examinând actele și lucrările dosarului în raport de susținerile formulate, Înalta Curte constată că contestația în anulare formulată de contestatorul P.G.D. este inadmisibilă pentru considerentele ce urmează.

Fiind o cale de atac extraordinară, în cazul contestației în anulare nu există posibilitatea invocării oricăror motive, care afectează corectitudinea hotărârii atacate, prestabilindu-se prin lege cazurile de folosire a acestei instituții.

Examinând actele și lucrările dosarului în raport și de susținerile contestatorului, Înalta Curte constată că nu este fondată contestație în anulare, nefiind întrunite cerințele art. 386 și următoarele C. proc. pen.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive, se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

- când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

- când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

- când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 lit. f) - i1) C. proc. pen., cu privire la care existau probe la dosar;

- când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

Din examinarea conținutului cererii se constată că motivele invocate de condamnat nu se încadrează în nici unul din cazurile în care se poate face contestație în anulare, expres și limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen.

Prin cererea formulată, condamnatul tinde la readministrarea probatoriului, cu consecința creării posibilității de înlăturare a efectelor hotărârii definitive, ceea ce contravine cu caracterul de cale de atac extraordinară a contestației în anulare.

În consecință, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de condamnatul P.G.D.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul P.G.D. împotriva deciziei penale nr. 601 din 19 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 525/104/2012.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 iunie 2013.