Election fraud and forgery convictions upheld but quashed in part and remanded for failure to rule on essential evidentiary requests and civil party’s appeal

Deliberând asupra recursurilor declarate de partea civilă V.I.C., inculpatul L.M.S. și petentele L.L.M. și Biserica Protestantă Evanghelic L.C.A.S.V. împotriva deciziei penale nr. 154/ A. din 12 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 473/ PI din 21 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 73/30/2011, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul L.M.S.

În baza art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 42 C. pen. a fost condamnat inculpatul L.M.S., la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

În baza art. 65 alin. (1) și (2) C. pen. i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) și c) (dreptul de a exercita funcția de administrator al unei societăți comerciale) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 287 alin. (1) C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 42 C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a instrumentelor oficiale false în formă continuată.

În baza art. 290 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 42 C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) și c) (dreptul de a exercita funcția de administrator al unei societăți comerciale) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999, 1000 alin. (3) și 1003 C. civ. și art. 161 alin. (2) și (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL Timișoara, la plata următoarelor despăgubiri civile: 20.000 euro, în lei la data executării, daune materiale către partea civilă I.V.; 39.600 euro, în lei la data executării, la care se adaugă dobânda legală până la momentul executării efective, daune materiale către partea civilă B.M.; 10.500 euro, în lei la data executării, la care se adaugă dobânda legală până la momentul executării efective, daune materiale către partea civilă P.E.; 9.000 euro, în iei la data executării, la care se adaugă dobânda legală până la momentul executării efective, daune materiale către părțile civile P.L. și P.S.D.; 10.500 euro, în lei la data executării, daune materiale către partea civilă S.G.; 28.800 euro, în lei la data executării, la care se adaugă dobânda legală până la momentul executării efective, daune materiale către partea civilă P.E.; 10.500 euro, în lei la data executării, daune materiale către partea civilă V.M.; 10.000 euro, în lei la data executării, la care se adaugă dobânda legală până la momentul executării efective, daune materiale către partea civilă C.Ș.; 12.900 euro, în lei la data executării, la care se adaugă dobânda legală până la momentul executării efective, daune materiale către partea civilă V.I.C.; 12.600 euro, în lei la data executării, daune materiale către partea civilă M.C.N.; 50.000 euro, în lei la data executării, la care se adaugă dobânda legală până la momentul executării efective, daune materiale către părțile civile N.D. și N.I.E.; 40.000 euro, în lei la data executării, daune materiale către partea civilă P.L.D.; 12.600 euro daune materiale și 10.000 euro daune morale, în lei la data executării, către partea civilă C.G.O.;

- 8.500 euro daune materiale și 10.000 euro daune morale, în lei la data executării, către partea civilă M.E.; 43.050 lei daune materiale, la care se adaugă dobânda legală până la momentul executării efective, către părțile civile R.H. și R.S.; 18.000 euro daune materiale și 25.000 euro daune morale, în lei la data executării, către partea civilă P.A.M.; 10.000 euro daune materiale, la care se adaugă dobânda legală până la momentul executării efective, către partea civilă B.R.I.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 348 C. proc. pen. au fost anulate următoarele înscrisuri: cererea adresată de către SC E. SRL Timișoara către Primăria Municipiului Timișoara, la data de 21 martie 2008, în vederea eliberării avizelor necesare emiterii acordului unic pentru amplasamentul din str. Eneas Timișoara, cerere însoțită de fișa tehnică aferentă (filele 249-250 vol. III UP); cererea adresată de către SC E. SRL Timișoara, la data de 04 martie 2008, către Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Timiș, pentru emiterea avizului de protecție civilă (filele 251-252 vol. III UP);scenariul de securitate la incendiu depus la Primăria Municipiului Timișoara (filele 258-277 vol. III UP).

În baza art. 353 C. proc. pen. raportat la art. 163 C. proc. pen. a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra autoturismului marca M.V. cu seria de șasiu x și serie motor x, aparținând inculpatului, până la concurența sumelor acordate cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 21 din Legea nr. 26/1990 un exemplar al prezentei hotărâri de condamnare, după rămânerea definitivă, va fi comunicat Oficiului Registrului Comerțului Timiș în vederea publicării.

În baza art. 191 alin. (1) și (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL, la plata sumei de 10.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a dispus plata sumei de 1.800 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timiș reprezentând onorariu avocat din oficiu.

În baza art. 193 alin. (1) și (4) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL Timișoara, la plata sumelor de 1.240 lei către partea civilă R.H., 1.500 lei către partea civilă V.I.C., 2.700 lei către partea civilă B.M., 2.700 lei către partea civilă P.E., 2.700 lei către partea civilă C.Ș., 1.200 lei către partea civilă P.L. și 2.700 lei către partea civilă P.L., reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș nr. 1731/P/2008 emis la data de 04 aprilie 2011 și înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub73/30/2011 la data de 12 aprilie 2011, inculpatul L.M.S. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în forma continuată, faptă prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și folosire de instrumente oficiale falsificate în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 287 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului L.M.S. că, în calitate de asociat și administrator la SC E. SRL Timișoara, în baza unei rezoluții infracționale unice, a indus și menținut în eroare un număr de 21 de persoane cu ocazia încheierii, în perioada aprilie 2007 - iunie 2008 a unor antecontracte de vânzare-cumpărare a unor apartamente ce urmau să fie construite într-un imobil de pe str. Eneas, al cărui regim de construire, prezentat părților vătămate era cu mult peste normele legale în vigoare și a unor apartamente ce urmau să fie construite la mansarda unui bloc de pe str. Boemia. Organele de urmărire penală au arătat că inculpatul a susținut în mod mincinos că aceste apartamente urmează a fi construite și că autorizația de construcție este pe cale de a fi eliberată (ca și în cazul unei construcții din Giarmata), determinând persoanele interesate în a achiziționa o astfel de locuință să încheie astfel de antecontracte, precum și să facă plata unor sume de bani cu titlu de avans, în valoare totală de 1.108.269 lei. Ulterior autorizațiile respective nu au fost obținute, demersurile tăcute în domeniu fiind doar de fațadă, cu excepția imobilului din Giarmata, a cărei autorizație a fost obținută nu ca urmare a demersului inculpatului, care era deja arestat, ci a fratelui său.

De asemenea, s-a mai reținut în sarcina inculpatului că în perioada aprilie 2007 - iunie 2008 a folosit mai multe ștampile cu impresiuni ce le imită pe cele emise, în mod legal, de către o instituție publică sau o instituție de interes public din categoria celor enumerate de art. 145 C. pen. și anume ștampilele conținând impresiunile: V.M.V. - inginer Verificator Proiecte - România M.L.P.A.T., „T.I.I. - inginer Verificator Proiecte - România MLPAT de genul celor emise de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului „Registrul Urbaniștilor din România + specialist cu drept de semnătură RUR – R.Z. - Arhitect - de genul celor emise de Registrul Urbaniștilor din România.

Totodată, s-a mai reținut că inculpatul a falsificat, prin folosirea de instrumente oficiale falsificate, și folosit mai multe înscrisuri sub semnătură privată (documentația folosită pentru obținerea avizelor de construcție, înaintată organelor în drept).

Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În perioada iulie 2007 - iunie 2008, inculpatul L.M.S. era administrator al SC E. SRL Timișoara. În această perioadă, inculpatul a încheiat diverse contracte cu persoane fizice pentru construirea unor locuințe (o casă în Giamiata, un bloc de apartamente pe str. Eneas din Timișoara și apartamente mansardate pe str. Boemia din Timișoara), în condiții în care este pusă la îndoială buna lui credință referitor la construirea imobilelor respective.

În urma publicității firmei din media și de pe internet, părțile vătămate I.V. și I.E. au încheiat un contract cu inculpatul L.M.S. din 31 ianuarie 2008 privind construcția unei case în localitatea Giamiata (CF 4063). în acest scop, părțile vătămate au achitat inculpatului un avans în sumă de 67.000 lei, echivalentul sumei de 20.000 euro la data respectivă, fiind eliberate factura din 06 februarie 2008 și chitanța cu nr. X.

Potrivit contractului inculpatul, prin firma sa, trebuia ca până la sfârșitul lunii mai 2008 să întocmească proiectul și să obțină autorizația de construcție, iar în luna iunie 2008 să înceapă lucrările de șantier.

Ulterior, văzând că lucrările nu sunt demarate, partea vătămată I.I.V. a intrat în repetate rânduri în contact cu inculpatul, care i-a relatat că nu a reușit să obțină autorizația de construcție datorită unor probleme pe care le avea la Cluj pentru cazuri similare. Inculpatul a promis părților vătămate că situația lor nu va fi afectată de problemele pe care le are el în Cluj și că în acea vară lucrările vor fi demarate.

Deși a insistat și după acest moment, partea vătămată I.V. nu l-a mai întâlnit pe inculpatul L.M.S., care nu i-a mai răspuns nici la telefon.

Într-un târziu, în luna septembrie 2008, a fost obținută autorizația de construcție cu ajutorul fratelui inculpatului, respectiv a martorului L.F., partea vătămată I.V. formulând personal o cerere de eliberare a autorizației de construcție, contra cost.

Ulterior, partea vătămată B.M. a depus plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara solicitând tragerea la răspundere penală a inculpatului L.M.S. La data de 23 octombrie 2007 partea vătămată a încheiat cu inculpatul, care era reprezentant al SC E. SRL, un antecontract de vânzare-cumpărare cu rezervare a unui apartament, contractul având numărul x. Prin acest contract, societatea comercială administrată de inculpat se obliga să-i vândă părții vătămate un apartament într-un imobil ce urma să fie construit în Timișoara, pe str. Eneas.

Termenul de finalizare al lucrării și de predare - primire a imobilului a fost stabilit pentru luna octombrie 2008, prețul fiind fixat la 44.000 euro, din care partea vătămată a plătit un avans de 39.600 euro.

Cu ocazia încheierii contractelor, părții vătămate i s-au prezentat mai multe planuri cu imobilul ce urma să se construiască, primind de Ia învinuit toate asigurările că lucrarea va fi finalizată și că nu vor fi probleme cu obținerea autorizațiilor de construcție.

Până la data de 01 septembrie 2008 pe terenul din Timișoara, str. Eneas, nu s-a început nicio lucrare de edificare a vreunui bloc de locuințe, motiv pentru care partea vătămată a încercat să intre în legătură cu reprezentatul firmei și sa-și recupereze suma de bani plătită cu titlul de avans. Partea vătămată a primit un singur răspuns, constând într-un înscris fără număr de înregistrare sau semnătură, prin care i s-au comunicat condițiile de reziliere a contractului.

Este de subliniat faptul că partea vătămată a notificat societatea comercială la data de 15 iulie 2008 cu privire la intenția sa fermă de reziliere a contractului, solicitând restituirea avansului, fără însă a primi vreun răspuns la această notificare.

La rândul său, partea vătămată P.E., la data de 06 noiembrie 2007, a încheiat cu inculpatul L.M.S., în calitate de reprezentant al SC E. SRL, un antecontract de vânzare-cumpărare a unui apartament cu rezervare, purtând nr. x. Prin acest contract societatea comercială de mai sus se obliga să vândă părții vătămate un apartament într-un imobil ce urma să se construiască în Timișoara, pe str. Eneas.

Termenul de finalizare al lucrării și de predare - primire a imobilului era luna octombrie 2008, prețul stabilit fiind de 35.000 euro, din care partea vătămată a plătit un avans de 10.500 euro.

Înainte de încheierea antecontractului, partea vătămată a verificat și la Registrul Comerțului existența SC E. SRL, iar ca urmare a prezentării de către inculpat a mai multor planuri cu imobilul ce urma să se construiască și a primirii tuturor asigurărilor că lucrarea va fi finalizată și că nu vor fi probleme cu obținerea autorizației de construcție, partea vătămată a plătit avansul indicat mai sus. Până la data de 01 septembrie 2008 pe str. Eneas nu s-a demarat construcția niciunui imobil. Astfel, partea vătămată a încercat să ia legătura cu reprezentantul SC E. SRL pentru a-și recupera avansul, dar singurul răspuns a primit a constat într-o adresă cu antetul firmei prin care era înștiințată că lucrările vor întârzia datorită procedurilor administrative.

Părțile vătămate P.L. și P.S.D. au încheiat, la data de 26 iulie 2007, cu inculpatul L.M.S., în calitate de reprezentant al SC E. SRL, același antecontract de vânzare-cumpărare a unui apartament cu rezervare, purtând numărul x. Prin acest contract societatea comercială de mai sus se obliga să vândă părților vătămate un apartament cu garaj într-un imobil ce urma să fie edificat în Timișoara, pe str. Eneas. Termenul de finalizare al lucrării și de predare - primire a imobilului a fost stabilit pentru data de 15 septembrie 2008. Prețul a fost stabilit la suma de 60.000 euro, din care părțile vătămate au plătit un avans de 9.000 euro. Celor doi le-au fost prezentate de către inculpat mai multe planuri ale imobilului ce urma să fie construit, precum și asigurări cu privire la finalizarea lucrărilor și la obținerea tuturor avizelor legale pentru construcție.

Până în luna septembrie 2008, după cum s-a arătat deja, pe str. Eneas la nu s-a început nici o lucrare de edificare a vreunui bloc de locuințe. Cum părțile vătămate au reședința în Singapore, la sosirea în țară au încercat să intre în contact cu firma în cauză și să-și recupereze avansul, dar nu au reușit să discute cu vreun reprezentant al SC E. SRL. În acest context, la data de 21 iulie 2008, părțile vătămate au notificat SC E. SRL cu privire la intenția lor de a rezilia contractul inițial și au solicitat restituirea sumei achitată în avans, însă nu au primit nici un răspuns.

Partea vătămată S.G. a încheiat cu SC E. SRL Timișoara, administrată de inculpat, antecontractul din 05 noiembrie 2007. Prin această convenție, firma se obliga să construiască și să vândă părții vătămate un apartament într-un bloc din Timișoara, situat pe str. Eneas. Partea vătămată a plătit inculpatului un avans de 35.500 lei, după care, el locuind în Mediaș, a solicitat prin poșta electronică date privind situația imobilului, comunicându-i-se doar că lucrările vor fi întârziate. Ulterior, partea vătămată a constatat că nici la data depunerii plângerii la locația stabilită nu începuse nicio lucrare și că inculpatul a fost arestat la Cluj pentru fapte similare, motiv pentru care s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.500 euro.

Partea vătămată P.E., la data de 28 noiembrie 2007, a încheiat la sediul SC E. SRL un antecontract de vânzare-cumpărare privind un apartament dintr-un imobil ce se va construi pe str. Eneas, din Timișoara. Termenul-de predare al acestuia a fost stabilit pentru luna octombrie 2008. Cu ocazia discuțiilor purtate, inculpatul L.M.S. a susținut că lucrările de construcție vor fi demarate cel târziu în luna ianuarie 2008 și că a fost depusă la Primăria Timișoara toată documentația necesară în vederea obținerii autorizației de construcție. Inculpatul i-a oferit părții vătămate și o reducere de 20% din prețul apartamentului, dacă aceasta plătește un avans. La solicitările părții vătămate, inculpatul a arătat că el a mai construit până atunci biserici de rit protestant, ceea ce a convins partea vătămată să încheie antecontractul la data de 28 noiembrie 2007. Cu această ocazie, partea vătămată a plătit un avans de 28.800 euro, iar inculpatul i-a relatat că în prețul apartamentului sunt incluse și două parcări subterane. Ulterior, pe parcursul derulării acestei convenții, fiica părții vătămate, respectiv numita N.L. a mai sunat la firmă, discutând cu o angajată, F.A., care i-a relatat că nu a fost obținută autorizația de construcție, purtând în continuare o corespondență electronică cu angajații firmei inculpatului.

Partea vătămată V.M., care locuiește în Caransebeș, a încheiat cu SC E. SRL Timișoara, societate reprezentată de inculpat, un antecontract de vânzare - cumpărare având ca obiect construirea și vânzarea unui apartament în Timișoara, pe str. Eneas. Cu această ocazie partea vătămată a și plătit un avans de 10.500 euro pentru demararea lucrărilor.

Ulterior, partea vătămată a observat că lucrările nu au mai fost efectuate, motiv pentru care s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.500 euro. La data de 06 noiembrie 2007, partea vătămată C.Ș. a încheiat cu inculpatul, în calitate de reprezentant al SC E. SRL, un antecontract cu promisiune de vânzare - cumpărare, purtând numărul x. Potrivit acestui antecontract, inculpatul, în calitate de reprezentant al sus-menționatei societăți, se obliga să-i vândă părții vătămate un apartament în imobilul din clasa A, regim de înălțime P+6+M, ce urma să fie edificat în Timișoara pe str. Eneas, la prețul de 55.000 euro. Din prețul stabilit partea vătămată a plătit la aceeași dată un avans de 10.000 euro, conform facturii fiscale numărul x din 06 noiembrie 2007, depusă împreună cu chitanța la prezentul dosar, urmând ca diferența să fie plătită la finalizarea apartamentului, respectiv, la 01 decembrie 2008. Cu ocazia întocmirii antecontractului, inculpatul a prezentat părții vătămate mai multe planuri cu imobilul ce urma să se construiască primind toate asigurările că lucrarea va fi finalizată și că nu vor fi probleme cu obținerea autorizațiilor de construcție. Urmare acestor promisiuni, după ce a efectuat plata în avans și constatând ulterior că nu se efectuează nici o lucrare, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 euro respectiv, 33.500 lei, la cursul zilei, cu dobânda legală în condițiile depunerii banilor la bancă, precum și cheltuielilor de judecată.

Partea vătămată V.I.C., la data de 28 februarie 2008, a încheiat un antecontract cu numărul EN280208, la sediul SC E. SRL, prin care inculpatul, în calitate de reprezentant al firmei, se obliga la edificarea unui spațiu multifuncțional ce urma să fie construit în Timișoara pe str. Eneas. Prețul a fost stabilit la valoarea de 43.000 euro, partea vătămată achitând un avans de 12.900 euro, conform facturii numărul din 31 februarie 2008 depusă la dosar. Cu prilejul întocmirii contractului, inculpatul a prezentat părții vătămate o serie de avize de la diferite autorități locale și a menționat alte lucrări de aceeași factură pe care le realizează în Timișoara.

La rândul său, partea vătămată M.C.N., la data de 16 ianuarie 2008, a încheiat cu inculpatul L.M.S., în calitate de reprezentant al SC E. SRL, un antecontract promisiune de vânzare - cumpărare, purtând numărul x. Potrivit acestui antecontract societatea administrată de inculpat se obliga să-i vândă părții vătămate un apartament în imobilul din clasa A, regim de înălțime P+4E+M, ce urma să fie edificat în Timișoara pe str. Eneas, la prețui de 42.000 euro. Părțile au convenit ca numitul M.C.N. să plătească un avans de 46.620 lei, avans care a fost achitat conform facturii fiscale din 06 noiembrie 2007, depusă împreună cu chitanța la prezentul dosar. La data de 14 iulie 2008, de comun acord, părțile au reziliat contractul întrucât nu se efectuase nici o lucrare, fără însă ca avansul să fie restituit.

Părțile vătămate N.D. și N.I.E., în urma unui anunț publicitar, au aflat că SC E. SRL oferă spre vânzare locuințe mansardate ce urmau să fie edificate în Timișoara pe str. Academician. Remus Răduleț ( Boemia), numărul 6, la prețul de 18.000 euro. La data de 21 aprilie 2008, părțile vătămate au încheiat cu inculpatul, în calitate de reprezentant al firmei, un antecontract purtând numărul BOTM002, prin care firma se obliga să vândă patru locuințe mansardate contra sumei de 72.000 euro. Părțile vătămate au achitat un avans de 50.000 de euro, conform facturii din 21 aprilie 2008. Ajuns la domiciliu, partea vătămată N.D. a constatat că inculpatul a completat un formular de contract diferit față de cel pe care îl prezentase inițial. Acumulând și alte informații despre activitatea infracțională a inculpatului, părțile vătămate au reziliat contractul, constituindu-se părți civile cu suma de 50.000 de euro.

Partea vătămată P.L.D., care locuiește în Târgu-Jiu, la data de 13 februarie 2008, a încheiat cu inculpatul, în calitate de reprezentant al SC E. SRL Timișoara, un antecontract cu numărul x, prin care această firmă se obliga să-i vândă un apartament în imobilul din clasa A, regim de înălțime P+4E+M, ce urma să fie edificat în Timișoara pe str. Eneas. Prețul a fost stabilit la valoarea de 47.250 euro, inculpatul oferind un discount de 15% dacă partea vătămată este de acord să achite un avans. În acest context, partea vătămată a plătit la data de 13 februarie 2008 suma de 8.000 euro, conform facturii din 13 februarie 2008, iar la data de 07 martie 2008 a mai achitat suma de 32.000 euro. Întrucât inculpatul nu și-a onorat contractul, partea vătămată s-a constitui parte civilă cu suma de 40.000 euro.

Partea vătămată C.G.O., la data de 12 martie 2008 a încheiat cu inculpatul L., în calitate de reprezentant al SC E. SRL Timișoara, un antecontract purtând numărul, prin care firma administrată de inculpat se obliga să-i vândă un apartament în imobilul din clasa A, regim de înălțime P+4E+M, ce urma să fie edificat în Timișoara pe str. Eneas, la prețul de 42.000 euro. Partea vătămată a achitat un avans de 12.600 euro, conform facturii, sumă cu care s-a și constituit parte civilă.

Partea vătămată M.E. a încheiat cu inculpatul, în calitate de reprezentant al SC E. SRL Timișoara, antecontractul din 09 aprilie 2008, prin care firma se obliga să-i vândă un apartament mansardat în imobilul ce urma să fie edificat în Timișoara pe str. Acad. R.R.(B.) numărul 6. Prețul a fost stabilit la valoarea de 21.000 euro, din care partea vătămată a achitat un avans de 8.400 de euro conform facturii din 09 aprilie 2008. Ulterior imobilul nu a mai fost construit și partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma sus-menționată și dobânzile legale aferente.

Părțile vătămate R.H. și R.S., după o informare prealabilă în media, s-au deplasat la sediul SC E. SRL Timișoara, unde inculpatul le-a prezentat o documentație și a afirmat că mai are disponibil doar un singur apartament ale cărui dotări corespund cerințelor lor. În acest context, inculpatul le-a cerut părților vătămate să se grăbească pentru a achita un avans întrucât suma urma să se majoreze de la 800 la 1200 euro/ m. Astfel, la data de 06 noiembrie 2007 părțile vătămate au încheiat un antecontract cu numărul X, la sediul SC E. SRL, prin care firma administrată de inculpat se obliga la edificarea unui spațiu multifuncțional ce urma să fie construit în Timișoara, pe str. Eneas, la prețul de 35.000 euro. Părțile vătămate au achitat un avans de 10.500 euro conform facturii numărul EP/2007, sumă cu care, ulterior s-au constituit părți civile.

Partea vătămată P.A.M. a încheiat cu SC E. SRL Timișoara antecontractul de vânzare - cumpărare din 17 aprilie 2008. Contractul avea ca obiect vânzarea unui apartament ce urma să fie edificat în Timișoara, pe str. Academician R.R. (B.) numărul 6, la prețul de 18.000 euro. La data încheierii contractului partea vătămată a plătit prețul în avans, conform facturii fiscale X. Finalizarea și predarea apartamentului urma să aibă loc la data de 15.02 2009, lucru care nu s-a întâmplat, motiv pentru care partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 18.000 euro.

Partea vătămată B.R.I., după o informare prealabilă în media, s-a deplasat la sediul SC E. SRL Timișoara, unde a încheiat un antecontract de vânzare - cumpărare cu inculpatul, în calitate de reprezentant al SC E. SRL, contractul din 16 iunie 2008. Contractul avea ca obiect o mansardă ce urma să fie edificată în Timișoara, pe str. Academician R.R. (B.), apartamentul urmând să fie vândut la prețul de 25.000 euro. Partea vătămată a achitat un avans de 10.000 de euro, conform facturii din 16 iunie 2008. Ulterior apartamentul nu a mai fost edificat, partea vătămată constituindu-se parte civilă cu suma de 10.000 euro, cu dobânzile legale aferente. Tribunalul a reținut că, în primul rând, în sarcina inculpatului L.M.S. a fost reținută săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 C. pen.

Tribunalul reține că sub aspectul elementului material infracțiunea de înșelăciune presupune o acțiune de inducere în eroare, inducere în eroare care poate fi realizată fie prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, fie ca mincinoasă a unei fapte adevărate.

A prezenta ca adevărată o faptă mincinoasă înseamnă a face să se creadă, a trece drept reală, existentă, o faptă sau împrejurare care nu există, care a fost inventată, ceea ce creează celui indus în eroare o falsă reprezentare a realității, acesta ajungând să creadă că fapta mincinoasă este adevărată.

Or, sub acest aspect Tribunalul a constatat că fapta inculpatului L.M.S. de a induce în eroare părțile vătămate, promițându-le construirea unor apartamente într-un bloc ce urma să fie edificat la Timișoara, în schimbul plății unor sume de bani cu titlu de avans, deși cunoștea împrejurarea că documentația necesară autorizării acestei construcții nu fusese întocmită și că autorizația de construcție nu va fi eliberată în condițiile în care imobilul nu respecta cerințele stabilite prin certificatul de urbanism, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prin actele sale inculpatul producând prejudicii importante patrimoniilor părților vătămate.

Atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul judecății, inculpatul a recunoscut împrejurarea că a încheiat mai multe antecontracte cu părțile vătămate, antecontracte având ca obiect construirea și vânzarea unor apartamente în două imobile ce urmau să fie construite la Timișoara, respectiv pe str. Eneas și pe str. Boemia. Inculpatul a mai adăugat că în momentul încheierii acestor contracte le-a adus la cunoștință părților vătămate că proiectele se găsesc în faza de întocmire a documentației, firma asumându-și obligația de a obține toate autorizațiile și avizele necesare.

Inculpatul a continuat menționând că, ulterior au apărut ceva probleme în emiterea avizelor și autorizațiilor, motiv pentru care proiectul de edificare a celor două imobile a fost întârziat. La data de 15 august 2008 a fost arestat date fiind cauze aflate pe rolul instanțelor din Cluj, motiv pentru care nu a mai avut posibilitatea de a finaliza cele două proiecte.

Inculpatul a subliniat că recunoaște împrejurarea că a încasat de la părțile vătămate sumele de bani evidențiate și că părțile vătămate sunt îndreptățite sa¬și primească banii înapoi, dar a menționat că, în opinia sa, aceasta este o problemă contractuală ce nu trebuie să îmbrace forma răspunderii penale.

În ceea ce privește imobilul familiei I., imobil care ar fi trebuit construit în Giarmata, inculpatul a arătat că într-adevăr autorizația de construcție a fost obținută de către fratele său, însă s-a omis să de consemneze că emiterea acestei autorizații s-a datorat și firmei sale care a făcut demersuri în vederea obținerii autorizației, însă derularea contractului nu a mai fost posibilă datorită faptului că a fost arestat, iar organele de urmărire penală au ridicat toate documentele și calculatoarele firmei.

După cum se poate constata, inculpatul a recunoscut existența faptelor în modalitatea în care a fost descrisă de procuror. Practic, ceea ce contestă inculpatul este existența intenției de a frauda. El a evidențiat faptul că încă din momentul încheierii acelor antecontracte exista un risc ca imobilele să nu poată fi construite, risc pe care și l-au asumat toate părțile, care au fost încunoștințate în legătură cu fazele în care se găseau proiectele la acel moment.

În ceea ce privește încasarea banilor cu titlu de avans, inculpatul a precizat că la momentul desfășurării evenimentelor practica obișnuită consta în încasarea unor sume mari de bani doar pe baza unor promisiuni de vânzare-cumpărare.

Celelalte probe administrate în cauză infirmă însă apărările inculpatului, certificând faptul că acesta avea cunoștință de împrejurarea că apartamentele nu vor fi construite și cu toate acestea a încasat sume mari de bani cu titlu de avans. De asemenea, aceste dovezi atestă împrejurarea că în momentul încheierii antecontractelor inculpatul a prezentat părților vătămate o variantă deformată a realității, mincinoasă, câștigându-le astfel încrederea și determinându-le să procedeze la încheierea acelor antecontracte.

În acest sens prima instanță a avut în vedere, în primul rând, declarațiile părților vătămate.

Astfel, partea vătămată I.V. a precizat că în luna decembrie 2007 a vândut un apartament în Timișoara și a cumpărat un teren în Giarmata, teren pe care dorea să construiască o casă. A găsit firma SC E. SRL Timișoara pe internet, societatea făcându-și reclamă pentru un complex rezidențial pe care dorea să-l construiască în Giarmata.

In luna ianuarie 2008 partea vătămată a discutat cu inculpatul și au convenit ca părții vătămate să-i fie construită o casă pentru suma de 55.000 euro. În acest sens, la data de 31 ianuarie 2008 a fost semnat contractul prin care inculpatul, prin firma sa, se obliga ca până la data de 31 ianuarie 2009 să edifice casa familiei I. Prin același contract, firma administrată de inculpat s-a obligat ca până în luna mai 2008 să întocmească proiectul casei și să obțină autorizația de construcție, iar din luna iunie 2008 să înceapă lucrările de construcție, în schimb părțile vătămate I.V. și I.E. plătind un avans de 20.000 euro.

Partea vătămată a continuat menționând că în luna iunie 2008 nu a fost începută nicio lucrare, motiv pentru care s-a deplasat de mai multe ori la sediul firmei, de fiecare dată primind asigurări de la inculpat că în curând va începe construcția. În acest context, s-a interesat la Primăria din Giarmata și a aflat că inculpatul nu a făcut nici un demers pentru obținerea autorizației de construcție, el depunând doar o cerere pentru eliberarea certificatului de urbanism, cu toate că la ultima întâlnire îl asigurase că la data de 04 iulie 2008 va începe lucrarea.

După acest moment partea vătămată l-a mai căutat pe inculpat de câteva ori, dar nu l-a mai găsit.

Este de menționat faptul că partea vătămată I.V. a precizat că pentru a-i câștiga încrederea, inculpatul i-a prezentat mai multe schițe ale unor imobile despre care afirma că le-a construit, iar în timpul discuțiilor a păstrat tot timpul Biblia pe masă, ceea ce l-a făcut să creadă că inculpatul este un om serios.

Afirmațiile părții vătămate au fost confirmate și de soția sa, martorul I.E.

Prima instanță a reținut că la dosarul cauzei au fost depuse și contractul încheiat la data de 31 ianuarie 2008 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat, și familia I. (filele 37-40 vol. I UP), precum și factura și chitanța emise la data de 06 februarie 2008 care atestă că partea vătămată I.V. a plătit un avans de 67.000 lei, echivalentul a 20.000 euro la data plății.

După cum s-a arătat deja, inculpatul s-a apărat menționând că a fost imposibilă derularea acestui contract întrucât toate documentele și calculatoarele firmei au fost sechestrate și ridicate de D.N.A. Cluj. Ceea ce omite inculpatul să precizeze este faptul că aceste evenimente au avut loc în luna august 2008. Or, potrivit contractului, firma administrată de el avea obligația de a efectua toate demersurile în vederea obținerii autorizației de construcție până în luna mai 2008 (cu 3 luni înainte de ridicarea calculatoarelor), astfel încât lucrarea să poată începe în iunie 2008. Însă, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, până la acel moment inculpatul nu a întreprins nimic pentru a-și onora obligațiile contractuale.

Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de către Primăria Giarmata, toate demersurile în vederea obținerii autorizației de construcție pentru casa familiei I. au fost efectuate după data de 15 august 2008, data arestării inculpatului. Cererea pentru eliberarea autorizației a fost depusă la data de 24 septembrie 2008 de către partea vătămată personal (fila 44 vol. I UP), autorizația fiind eliberată la data de 29 septembrie 2008 (filele 48, 49 vol. I UP).

Documentația tehnică pentru emiterea autorizației de construcție a fost întocmită de către arhitectul B.G. (filele 51-61 vol. I UP), însă nu ca urmare a solicitării inculpatului, ci ca urmare a demersurilor făcute de tatăl acestuia. Sub acest aspect, partea vătămată I.V. a menționat că după ce inculpatul a fost arestat, a luat legătura cu tatăl acestuia, care i-a comunicat că nu-i poate înapoia banii, dar îl poate ajuta cu întocmirea proiectului pentru casă și obținerea autorizației de construcție. Astfel, tatăl inculpatului a luat legătura cu fratele inculpatului, care a procedat la întocmirea planului și a demarat procedurile de emitere a autorizației de construcție cu ajutorul arhitectului B. Gheorghe.

În consecință, tribunalul constată că inculpatul L.M.S., în calitate de administrator al SC E. SRL, deși a încasat cu titlu de avans suma de 20.000 euro de la partea vătămată I.V. în vederea construirii unei case, nu a întreprins nimic în vederea construirii acestei case, iar dat fiind comportamentul adoptat de către inculpat anterior momentului încheierii contractului cu familia I., comportament raportat la situația celorlalte părți vătămate și care va fi evidențiat în continuare, instanța apreciază că în luna ianuarie 2008, când a încheiat contractul cu familia I., intenția inculpatului a fost de a frauda, el încasând banii cu titlul de avans deși știa că nu este în măsură să procedeze la construirea acelei case.

În ceea ce privește imobilul care ar fi trebuit construit în Timișoara, pe str. Eneas, prima instanță a avut în vedere, de asemenea, declarațiile părților vătămate. Astfel, partea vătămată B.M. a precizat că în vara anului 2007 a aflat de oferta SC E. SRL în vara anului 2007, motiv pentru care s-a și deplasat la sediul firmei unde a discutat cu fratele inculpatului (L.F.). La acel moment, interesându-se de un apartament în imobilul de pe str. Eneas, i s-a spus că nu se vor încasa avansuri până la momentul obținerii autorizației, însă în discuție a intervenit și inculpatul, care i-a transmis că plata unui avans îi garantează rezervarea unui apartament și că după obținerea autorizației de construcție prețurile vor crește.

Partea vătămată a continuat, arătând că în luna septembrie 2007 s-a deplasat din nou la sediul firmei, de data aceasta discutând cu o persoană care s-a prezentat ca fiind directorul tehnic, și care î-a spus că până la sfârșitul anului vor primi autorizația de construcție și în ianuarie 2008 vor începe lucrările de șantier. În luna octombrie 2007 partea vătămată a văzut o nouă reclamă prin care se arăta că se acordau reduceri substanțiale, motiv pentru care s-a deplasat la sediu și a discutat din nou cu inculpatul, care i-a explicat că terenul pe care se va construi îi aparține, că o echipă de muncitori este pregătită să înceapă lucrul, că au fost făcute toate demersurile în vederea obținerii autorizației de construcție și că dacă se hotărăște să cumpere în acel moment va beneficia de o reducere de preț de 20%.

În acest context, fiind convinsă de inculpat, partea vătămată a menționat că la data de 23 octombrie 2007 a semnat un antecontract, iar în ziua următoare a plătit un avans de 39.600 euro. În luna ianuarie 2008, când ar fi trebuit să înceapă lucrările, partea vătămată a sunat la sediul firmei, dar secretara i-a comunicat că abia în februarie-martie 2008 va fi obținută autorizația de construcție. În luna februarie 2008 partea vătămată a aflat că terenul nu aparține inculpatului, discutând cu familia P. care era proprietara terenului, iar în martie 2008 a constatat, din nou, că autorizația de construcție nu a fost eliberată.

În acest context, potrivit declarațiilor părții vătămate, în luna iulie 2008 a notificat firma cu privire la rezilierea contractului, solicitând și restituirea avansului, după ce, în prealabil, a primit o înștiințare prin care era anunțată că termenul de finalizare a construcției a fost decalat. La această notificare nu a primit nici un răspuns.

Tribunalul a reținut că la dosarul cauzei au fost depuse contractul încheiat la data de 23 octombrie 2007 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat, și partea vătămată B.M. (filele 72-75 vol. I UP), precum și factura și chitanța emise la data de 24 octombrie 2007 care atestă că partea vătămată B.M. a plătit un avans de 134.244 lei, echivalentul a 39.600 euro la data plății. La rândul său, partea vătămată P.E. a precizat că în toamna anului 2007 fiica sa (martorul P.H.) dorea să cumpere un apartament, ea găsind oferta firmei SC E. SRL pe internet. Prietenul fiicei sale, martorul T.C., s-a deplasat la sediul firmei, unde a discutat cu inculpatul, care i-a confirmat că dacă se va hotărî să cumpere un apartament în octombrie sau noiembrie 2007 va beneficia de o reducere substanțială. În acest context, s-a deplasat, împreună cu fiica sa și cu martorul T.C., la sediul firmei, unde inculpatul le-a confirmat din nou oferta și le-a transmis că din momentul în care va începe construcția prețurile vor suferi modificări. Totodată, pentru a le câștiga încrederea, inculpatul le-a prezentat un certificat de urbanism și un extras CF și le-a menționat că până în luna decembrie 2007 va obține autorizația de construcție. Partea vătămată s-a lăsat convinsă în fața acestor argumente și a încheiat un antecontract pe numele ei, fiica sa locuind în Belgia. Partea vătămată a arătat că în momentul încheierii antecontractului a plătit un avans de 10.500 euro. În final partea vătămată a menționat că începând din luna februarie 2008 a sunat lunar la sediul firmei pentru a se interesa de stadiul lucrărilor, dar de fiecare dată primea același răspuns în sensul că se fac demersuri pentru obținerea autorizației de construcție. Tribunalul a reținut că la dosarul cauzei au fost depuse și contractul încheiat la data de 06 noiembrie 2007 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat, și partea vătămată P.E. (filele 104-107 vol. I UP), precum și factura și chitanța emise la data de 06 noiembrie 2007 care atestă că partea vătămată P.E. a plătit un avans de 35.200 lei, echivalentul a 10.500 euro la data plății. Afirmațiile părții vătămate au fost confirmate și de fiica sa, martorul P.H.H., și de soțul acesteia, martorul T.C., aceștia relatând organelor judiciare aceleași aspecte.

La rândul lor, părțile vătămate P.L. și P.S.D., în cuprinsul plângerii adresate organelor de urmărire penală, au precizat că la data de 26 iulie 2007 au încheiat cu inculpatul, în calitate de reprezentant al SC E. SRL Timișoara, un antecontract având ca obiect vânzarea unui apartament într-un imobil ce urma să fie construit în Timișoara, pe str. Eneas. Termenul de finalizare al lucrării a fost stabilit pentru data de 15 septembrie 2008, iar prețul a fost negociat la valoarea de 60.000 euro. Părțile vătămate au arătat că, în momentul în care au discutat cu inculpatul, acesta le-a prezentat planurile imobilului despre care afirma că dorește să-l construiască, oferindu-le și toate asigurările cu privire la finalizarea lucrărilor și obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor necesare. În acest context, părțile vătămate au fost încredințate de buna credință a inculpatului și de onestitatea sa, motiv pentru care au semnat antecontractul și au plătit un avans de 9.000 euro. Ulterior, constatând că pe terenul situat pe str. Eneas nu se realizează nicio construcție, părțile vătămate au încercat să ia legătura cu reprezentanții firmei, lucru care nu a fost posibil, motiv pentru care la data de 21 iulie 2008 au notificat firma în legătură cu intenția lor de a rezilia contractul, solicitând și restituirea banilor, lucru care nu s-a întâmplat. Prima instanță a reținut că la dosarul cauzei au fost depuse și contractul încheiat la data de 26 iulie 2007 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat, și părțile vătămate P.L. și P.S.D. (filele 119-125 vol. I UP), precum și factura și chitanța emise la data de 26 iulie 2007 care atestă că părțile vătămate au plătit un avans de 28.080 lei, echivalentul a 9.000 euro la data plății. Afirmațiile părților vătămate au fost confirmate și de martorul N.V., persoana care a fost împuternicită de părțile vătămate să procedeze la efectuarea formalităților pentru recuperarea banilor, în condițiile în care cele două părți vătămate locuiesc în Singapore, acesta relatând organelor judiciare aceleași aspecte.

Partea vătămată S.G. a învederat organelor judiciare că în toamna anului 2007 căuta un apartament la Timișoara întrucât fiul său era student aici. A aflat de oferta firmei SC E.P. SRL de pe internet, motiv pentru care a sunat la sediul firmei și a discutat cu o secretară care i-a oferit mai multe detalii și i-a fixat o întâlnire cu inculpatul. La data de 05 noiembrie 2007 partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul la sediul societății, ocazie cu care L.M.S. i-a comunicat faptul că toate documentele necesare obținerii autorizației de construcție sunt depuse la primărie și că în 2 luni vor fi demarate lucrările de construcție. Partea vătămată a adăugat că într-un final a fost convins de seriozitatea inculpatului în momentul în care i-a povestit de împrejurarea că tocmai achiziționase o macara pentru ridicarea unui bloc la Cluj. Partea vătămată a continuat menționând că a încheiat contractul și a plătit un avans de 10.500 euro, așteptând să fie demarate lucrările. În luna martie 2008, observând că nu se întâmplă nimic, partea vătămată a cerut mai multe informații de la sediul firmei, dar nu i-a răspuns nimeni solicitărilor formulate, pentru ca ulterior, în luna iunie 2008 să primească o înștiințare prin care era anunțat că lucrările au fost întârziate. În acest context, partea vătămată S.G. a sunat la sediul firmei, dar nu a mai răspuns nimeni la telefon, astfel că a contactat Primăria Timișoara și a aflat că nu a fost emisă nicio autorizație de construcție pentru imobilul de pe strada Eneas, nefiind depus nici planul urbanistic de detaliu (PUD) pentru acest imobil. Tribunalul a reținut că la dosarul cauzei au fost depuse și contractul încheiat la data de 05 noiembrie 2007 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat, și partea vătămată S.G. (filele 141-144 vol. I UP), precum și factura și chitanța emise la data de 05 noiembrie 2007 care atestă că partea vătămată a plătit un avans de 35.500 lei, echivalentul a 10.500 euro la data plății.

În continuare, Tribunalul a avut în vedere declarațiile părții vătămate P.E.. Aceasta a menționat că în cursul anului 2007 locuia la Bistrița, dar dorea să se mute la Timișoara unde se căsătorise fiica sa, împreună cu fiica sa, N.L., au găsit oferta SC E.P. SRL în ziarul P. Atunci fiica sa s-a deplasat la sediul firmei unde a discutat cu inculpatul, care a asigurat-o că întreaga documentație tehnică era depusă la primărie și că lucrările de construcție vor începe cel târziu în luna ianuarie 2008. Totodată, pentru a o convinge pe N.L. să semneze un antecontract, inculpatul i-a transmis acesteia că mai este disponibil un singur apartament cu o cameră și că dacă va achita un avans de 90% din preț va beneficia de o reducere de 20%. N.L. a discutat cu mama sa, P.E., și împreună au revenit la sediul firmei unde au discutat din nou, dar de data aceasta cu numitul C.R. Acesta l-a sunat pe inculpat, care le-a transmis că apartamentul este promis unui alt cumpărător, dar dacă se va prezenta cu banii a doua zi vor avea prioritate pentru acest apartament. În acest context, partea vătămată P.E. a fost convinsă de validitatea ofertei, astfel că la data de 26 noiembrie 2007 a semnat un antecontract, plătind și un avans de 28.800 euro. Ulterior, în luna ianuarie 2008 părții vătămate i s-a comunicat că lucrările au fost amânate pentru luna martie 2008 datorită condițiilor meteo, însă în martie 2008 i s-a comunicat faptul că nu au fost obținute toate avizele, pentru ca în final să nu se mai construiască nimic. Tribunalul a reținut că la dosarul cauzei au fost depuse și contractul încheiat ia data de 28 noiembrie 2007 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat și partea vătămată P.E. (filele 158-162 vol. I UP), precum și factura și chitanța emise la data de 28 noiembrie 2007 care atestă că partea vătămată a plătit un avans de 102.240 lei, echivalentul a 28.800 euro la data plății. Afirmațiile părții vătămate au fost confirmate și de martora N.L., fiica sa, persoană care de altfel a și formulat plângerea prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpatului și care a și fost indicată ca parte în contract, aceasta relatând organelor judiciare aceleași aspecte și menționând că în realitate parte vătămată este mama sa - P.E. întrucât banii plătiți inculpatului îi aparțineau acesteia.

La dosarul cauzei se regăsește și plângerea formulată de partea vătămată V.M., care a precizat că la data de 29 octombrie 2007 a încheiat cu inculpatul, în calitate de reprezentant al SC E. SRL, un antecontract având ca obiect construirea unui apartament pe str. Eneas din Timișoara. Inculpatul s-a obligat să finalizeze construcția până în luna octombrie 2008, prețul fiind stabilit pentru suma de 35.000 euro. Partea vătămată a achitat un avans de 10.500 euro, dar firma administrată de inculpat nu a efectuat nicio lucrare. Tribunalul a reținut că la dosarul cauzei au fost depuse și contractul încheiat la data de 29 octombrie 2007 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat, și partea vătămată V.M. (filele 173-176 vol. I UP), precum și factura și chitanța emise la data de 15 noiembrie 2007 care atestă că partea vătămată a plătit un avans de 35.700 lei, echivalentul a 10.500 euro la data plății.

Situația este identică și în ceea ce privește partea vătămată C.Ș. Acesta a aflat de oferta SC E.P. SRL din ziarul P., motiv pentru care s-a deplasat la sediul firmei, unde a discutat cu inculpatul. Acesta i-a povestit că este arhitect, că a construit alte imobile în Timișoara și că pe str. Eneas va construi un bloc cu 4 etaje și mansardă. Partea vătămată a precizat că a discutat și cu proprietarii terenului, respectiv cu familia P., astfel că a fost convins de realitatea ofertei inculpatului. La data de 06 noiembrie 2007 a semnat antecontractul, plătind un avans de 10.000 euro. Cu această ocazie, inculpatul l-a asigurat că lucrările de construcție vor începe în decembrie 2007 sau ianuarie 2008, fiind depuse toate actele în vederea obținerii autorizației de construcție. Văzând că nu se construiește nimic pe str. Eneas din Timișoara, partea vătămată s-a deplasat în mai multe rânduri la sediul SC E.P. SRL, unde a discutat atât cu inculpatul, cât și cu o secretară, care i-au transmis că nu au fost obținute actele de la primărie. Ulterior, deși a solicitat să-i fie restituiți banii, partea vătămată a fost informată că trebuie să formuleze o cerere de restituire, că va fi penalizat pentru rezilierea contractului, tară a i se spune în concret când îi vor fi dați banii înapoi. Tribunalul a reținut că la dosarul cauzei au fost depuse și contractul încheiat la data de 06 noiembrie 2007 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat și partea vătămată C.Ș. (filele 187-192 vol. I UP), precum și factura și chitanța emise la data de 06 noiembrie 2007 care atestă că partea vătămată a plătit un avans de 33.500 lei, echivalentul a 10.000 euro la data plății.

În ceea ce privește partea vătămată V.I.C., acesta a precizat că la începutul anului 2008 era în căutarea unui apartament și a găsit oferta SC E. SRL în ziarul P., această firmă făcându-și reclamă pentru apartamente pe care dorea să le vândă pe str. Eneas din Timișoara. A discutat la telefon cu secretara și aceasta i-a stabilit o întâlnire cu inculpatul. Cu această ocazie, inculpatul i-a prezentat mai multe avize de la diferite instituții și i-a comunicat faptul că urmează să primească și autorizația de construcție întrucât toată documentația este depusă la Primăria Timișoara.

În acest context partea vătămată a fost convinsă să încheie un antecontract, pe care l-a semnat la data de 28 februarie 2008. Potrivit contractului, termenul de finalizare a construcției apartamentului a fost stabilit pentru data de 15 februarie 2009, iar prețul apartamentului a fost stabilit pentru suma de 43.000 euro. În momentul încheierii antecontractului partea vătămată a plătit un avans de 12.900 euro. Ulterior, potrivit susținerilor părții vătămate, s-a deplasat lunar la sediul firmei pentru a se interesa de stadiul lucrărilor, dar de fiecare dată i se transmitea că autorizația de construcție nu a fost obținută, invocându-se diferite motive, pentru ca în luna iunie 2008 să primească o înștiințare prin care era anunțat că lucrările vor fi amânate.

În final partea vătămată a arătat că a discutat ultima dată cu inculpatul în luna august 2008, primind de la acesta asigurări că în luna octombrie 2008 vor începe lucrările de construcție. Tribunalul a reținut că la dosarul cauzei au fost depuse și contractul încheiat la data de 28 februarie 2008 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat, și partea vătămată V.I.C. (filele 204-206 vol. I UP), precum și factura și chitanța emise la data de 28 februarie 2008 care atestă că partea vătămată a plătit un avans de 47.085 lei, echivalentul a 12.900 euro la data plății.

Afirmațiile părții vătămate au fost confirmate și de martorul G.N., cumnatul părții vătămate, persoană care l-a însoțit pe V.I. atât la negocierile purtate de partea vătămată cu inculpatul înainte de încheierea antecontractului, cât și în momentul semnării convenției și la discuțiile purtate ulterior încheierii antecontractului, acesta relatând organelor judiciare aceeași modalitate de desfășurare a evenimentelor. La rândul său, partea vătămată M.C.N. a indicat faptul că la începutul anului 2008 a aflat de oferta SC E.P. SRL pentru apartamentele de pe str.

Eneas din ziarul P. S-a deplasat la sediul firmei, unde s-a întâlnit cu inculpatul, care i-a comunicat împrejurarea că termenul de finalizare a lucrării este 15 decembrie 2008. Totodată, inculpatul i-a transmis că a făcut toate demersurile pentru obținerea autorizației de construcție; aceasta urmând să fie eliberată în martie-aprilie 2008. Partea vătămată fiind interesat de achiziționarea unui apartament cu două camere, inculpatul i-a comunicat că mai are disponibil un singur apartament de acest tip, ceea ce l-a convins pe numitul M.C. să încheie un antecontract de vânzare cumpărare la data de 16 ianuarie 2008.

Prețul apartamentului a fost stabilit la suma de 42.000 euro, partea vătămată plătind în avans suma de 12.600 euro. Inițial inculpatul a promis că lucrările de construcție vor începe în luna aprilie 2008, dar partea vătămată s-a interesat despre demersurile întreprinse de SC E.P. SRL la primărie în vederea obținerii autorizației de construcție și a aflat că firma nu a depus documentele în vederea eliberării acesteia, in acest context, în luna mai 2008 partea vătămată l-a contactat pe inculpat, care i-a transmis că lucrurile au fost întârziate datorită faptului că a renunțat la planurile inițiale, dorind să construiască un bloc mai înalt.

În final, partea vătămată a menționat că în luna iunie 2008 a fost înștiințat că lucrările vor suferi amânări și nu se cunoaște noul termen de finalizare, context în care la data de 14 iulie 2008 s-a deplasat la sediul firmei și a cerut rezilierea contractului și restituirea avansului, fiind refuzat de inculpat. Tribunalul a reținut că la dosarul cauzei au fost depuse și contractul încheiat la data de 16 ianuarie 2008 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat și partea vătămată M.C.N. (filele 244-247 vol. I UP), precum și factura și chitanța emise la data de 16 ianuarie 2008 care atestă că partea vătămată a plătit un avans de 46.620 lei, echivalentul a 12.600 euro la data plății.

Tribunalul a avut în vedere declarațiile părții vătămate P.L.D. Acesta a precizat că la data de 13 februarie 2008 a încheiat cu inculpatul, în calitate de reprezentant al SC E. SRL, un antecontract privind vânzarea unui apartament ce urma să fie construit în Timișoara, pe str. Eneas. Termenul de finalizare a construcției și de predare a apartamentului a fost fixat pentru data de 10 februarie 2009, iar prețul a fost stabilit la valoarea de 47.250 euro, iar în cazul în care prețul era achitat integral, partea vătămată beneficia de o reducere de 15%.

Cu ocazia negocierilor purtate de părți, inculpatul a prezentat mai multe planuri cu imobilul ce urma să se construiască și a garantat părții vătămate că nu vor fi probleme cu eliberarea autorizației de construcție. Fiind încredințat de onestitatea inculpatului, partea vătămată a plătit, la momentul încheierii antecontractului, un avans de 8.000 euro, iar la data de 07 martie 2008 a mai plătit 32.000 euro pentru a beneficia de reducerea de 15%. Ulterior, constatând că firma inculpatului nu a demarat nicio lucrare de construcție, partea vătămată a încercat să intre în legătură cu reprezentanții societății pentru a afla ce se întâmplă, dar scrisorile adresate s-au întors fără nici un răspuns.

Tribunalul a reținut că la dosarul cauzei au fost depuse și contractul încheiat la data de 13 februarie 2008 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat, și partea vătămată P.L.D. (filele 56-60 vol. II UP), precum și facturile și chitanțele emise la datele de 13 februarie 2008 și 07 martie 2008 care atestă că partea vătămată a plătit un avans de 146.400 lei, echivalentul a 40.000 euro la data plății.

În ceea ce privește partea vătămată C.G.O., aceasta a menționat că la data de 12 martie 2008 a încheiat cu inculpatul, în calitate de reprezentant al SC E. SRL, un antecontract privind vânzarea unui apartament ce trebuia construit pe str. Eneas din Timișoara. Partea vătămată a precizat că din prețul apartamentului a achitat un avans de 12.600 euro, dar ulterior nu s-a executat nicio lucrare și nici nu i-au fost restituiți banii plătiți cu titlul de avans. Tribunalul a reținut că la dosarul cauzei au fost depuse și contractul încheiat la data de 12 martie 2008 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat, și partea vătămată C.G.O. (filele 78-79 vol. II UP), precum și factura și chitanța emise la data de 12 martie 2008 care atestă că partea vătămată a plătit un avans de 46.620 lei, echivalentul a 12.600 euro la data plății.

Referitor la partea vătămată R.H., acesta a precizat că la sfârșitul anului 2007 se afla în căutarea unui apartament și a găsit oferta SC E.P. SRL în ziarul P. S-a deplasat la sediul firmei și a discutat cu inculpatul, care i-a transmis că lucrările de construcție pe str. Eneas vor începe în luna ianuarie 2008 și vor fi finalizate la 01 noiembrie 2008. Cu aceeași ocazie, inculpatul i-a comunicat faptul că mai are disponibil un singur apartament cu o cameră la prețul de 35.000 euro, preț care va mai fi menținut numai în ziua următoare. În acest context, la data de 06 noiembrie 2007, împreună cu soția sa, partea vătămată R.H. s-a deplasat la sediul SC E.P. SRL unde a încheiat antecontractul privind cumpărarea unui apartament cu o cameră, achitând și un avans de 10.500 euro. Partea vătămată a mai adăugat faptul că pentru a-l convinge de realitatea ofertei sale inculpatul i-a prezentat mai multe schițe ale blocului ce urmează a fi construit, precum și schițe ale unui imobil ce trebuia construit la Cluj. În realitate, lucrările de construcție nu au fost niciodată demarate, iar banii nu au fost restituiți. Tribunalul a reținut că la dosarul cauzei au fost depuse și contractul încheiat la data de 06 noiembrie 2007 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat, și partea vătămată R.H. (filele 132-135 vol. II UP), precum și factura și chitanța emise la data de 06 noiembrie 2007 care atestă că partea vătămată a plătit un avans de 35,200 lei, echivalentul a 10.500 euro la data plății. Toate declarațiile părților vătămate și martorilor indicate mai sus privesc apartamentele ce ar fi trebuit construite pe str. Eneas din Timișoara.

Activitățile ilicite ale inculpatului vizează și promisiunea de construire a unor apartamente mansardate pe str. Boemia din Timișoara. În acest sens s-au avut în vedere, în primul rând, declarațiile părții vătămate N.D. La fel ca și celelalte părți vătămate, și N.D. a aflat de oferta SC E. SRL studiind ziarul P. Astfel a aflat că societatea oferă spre vânzare apartamente mansardate construite pe blocurile existente. Partea vătămată s-a deplasat la sediul firmei unde a discutat cu inculpatul, care i-a predat un model de antecontract pentru a-l studia la domiciliu. La data de 21 aprilie 2008 partea vătămată a revenit la sediul firmei, unde a încheiat cu inculpatul un antecontract privind vânzarea a 4 apartamente mansardate la prețul total de 72.000 euro. Din acest preț, în momentul semnării antecontractului, partea vătămată a achitat un avans de 50.000 euro. După ce s-a întors la domiciliu, partea vătămată a constatat că a fost indus în eroare de către inculpat, modelul antecontractului semnat fiind diferit de cel pe care inculpatul i-l dăduse anterior pentru studiu. În acest context, partea vătămată s-a întors la firmă, dar inculpatul a refuzat rezilierea contractului și restituirea avansului, deși a fost somat și prin intermediul unui executor judecătoresc. Susținerile pârtii vătămate N.D. sunt confirmate și de soția sa, partea vătămată N.I. S-a reținut că la dosarul cauzei au fost depuse și contractul încheiat la data de 21 aprilie 2008 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat, și părțile vătămate N.D. și N.I. (filele 34-35 vol. II UP), precum și factura și chitanța emise la data de 21 aprilie 2008 care atestă că părțile vătămate au plătit un avans de 180.000 lei, echivalentul a 50.000 euro la data plății.

În ceea ce privește partea vătămată M.E., aceasta a învederat faptul că în urma unor anunțuri de mică publicitate apărute în mai multe ziare din Timișoara, s-a deplasat la sediul firmei SC E.P. SRL în vederea achiziționării unui apartament cu o cameră la mansarda unui bloc situat pe str. Boemia. Inițial, fiica sa, martorul M.M., s-a deplasat la firmă și a discutat cu martorul M.A., care i-a confirmat oferta, dar i-a cerut să revină a doua zi pentru a discuta cu inculpatul. După ce a discutat cu inculpatul în altă zi, martora M.M. i-a cerut mamei sale să vină la Timișoara pentru că oferta este foarte avantajoasă. Ca atare, partea vătămată M.E., însoțită de martorii M.M. și Ș.G., s-a deplasat la sediul SC E.P. SRL unde, la data de 09 aprilie 2008 a semnat un antecontract privind cumpărarea unui apartament mansardat cu o cameră la prețul de 21.000 euro. Cu această ocazie partea vătămată a achitat un avans de 8.400 euro. Ulterior, la imobilul din str. Boemia nu s-a efectuat nici un demers în vederea construirii mansardei. Susținerile părții vătămate M.E. au fost confirmate și de martorii M.M. și Ș.G., persoane care au însoțit partea vătămată la negocierile purtate cu inculpatul. În plus, martora M.M. a subliniat faptul că în cadrul discuțiilor inițiale purtate cu inculpatul, acesta i-a comunicat faptul că lucrările de mansardare vor fi demarate în luna iulie 2008 și că a depus la Primăria Timișoara toate documentele în vederea obținerii autorizației de construcție. La dosarul cauzei au fost depuse și contractul încheiat la data de 09 aprilie 2008 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat, și partea vătămată M.E. (filele 106-107 vol. II UP), precum și factura și ordinul de plată emise la data de 09 aprilie 2008 care atestă că partea vătămată a plătit un avans de 31.080 lei, echivalentul a 8.400 euro la data plății.

La soluționarea cauzei au fost luate în considerare și declarațiile părții vătămate P.A.M. Aceasta a arătat că în luna aprilie 2008 a aflat de oferta firmei SC E.P. SRL, care oferea spre vânzare apartamente mansardate pe str. Boemia din Timișoara, din ziarul P. S-a deplasat la sediul firmei și a discutat cu inculpatul, care i-a comunicat că apartamentele vor fi finalizate până în luna februarie 2009, construcția urmând să înceapă în luna august 2008. De asemenea, inculpatul i-a precizat părții vătămate că are acordul locatarilor ce locuiesc în imobilul pe care se va construi mansarda și că urmează să obțină autorizația de construcție.

În acest context, la data de 17 aprilie 2008, partea vătămată a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare a unui apartament mansardat cu o cameră la prețul de 18.000 euro, beneficiind de o reducere de 15%. Părțile s-au înțeles ca prețul să fie plătit în zilele următoare. La o zi după încheierea acestei convenții, partea vătămată a aflat că inculpatul a avut probleme la Cluj, motiv pentru care a ezitat să achite prețul de 18.000 euro. Însă, la data de 23 mai 2008 a fost sunată de către inculpat, care a întrebat-o dacă a plătit suma de 18.000 euro și a amenințat-o cu obligarea ei la plata unor penalități de 310 euro și acționarea sa în judecată.

La data de 26 mai 2008, fiind însoțită de martorul C.V., partea vătămată s-a deplasat la sediul firmei cu intenția de a rezilia contractul, dar aici a fost întâmpinată de inculpat care a convins-o să nu renunțe la acest contract, spunându-i că problemele de la Cluj s-au rezolvat. De asemenea, inculpatul i-a vorbit despre faptul că apartamentele de pe str. Boemia vor fi construite, prezentându-i și un certificat de urbanism, context în care partea vătămată a achitat prețul apartamentului de 18.000 euro. După acest moment partea vătămată nu a mai reușit să vorbească cu inculpatul, la telefoanele firmei nerăspunzând nimeni, iar apartamentul nu a mai fost construit, în vreme ce banii nu i-au fost restituiți.

Susținerile părții vătămate P.A.M. au fost confirmate și de martorul C.V., persoană care a însoțit partea vătămată la negocierile purtate cu inculpatul. La dosarul cauzei au fost depuse și contractul încheiat la data de 17 aprilie 2008 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat, și partea vătămată P.A.M. (filele 151-154 vol. II UP), precum și factura și chitanța emise la data de 28 mai 2008 care atestă că partea vătămată a plătit un avans de 66.600 lei, echivalentul a 18.000 euro la data plății.

În sfârșit, partea vătămată B.R.I., în aceleași împrejurări ca și celelalte părți vătămate, la data de 16 iunie 2008 a semnat un antecontract privind achiziționarea unui apartament mansardat cu o cameră într-un bloc de pe str. Boemia din Timișoara. Partea vătămată a fost asigurat de către inculpat că imobilul va fi finalizat până în luna februarie 2009 și a achitat un avans de 10.000 euro. Ulterior, partea vătămată a constatat că firma inculpatului nu a realizat nicio lucrare de construcție și, mai mult decât atât, la sediul firmei nu a mai răspuns nimeni la telefon. La dosarul cauzei au fost depuse contractul încheiat la data de 16 iunie 2008 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat, și partea vătămată B.R.I. (filele 178-181 vol. II UP), precum și factura și chitanța emise la data de 16 iunie 2008 care atestă că partea vătămată a plătit un avans de 36.700 lei, echivalentul a 10.000 euro la data plății.

După cum s-a arătat deja, pentru existența infracțiunii de înșelăciune este esențială prezența unei activități de inducere în eroare pentru realizarea căreia este necesar ca făptuitorul să folosească anumite mijloace apte să conducă la rezultatul dorit. Condiția este îndeplinită în cauză, inculpatul L.M.S. folosindu-se de numeroase mijloace, care prezentau o mare aparență de veridicitate, pentru a convinge părțile vătămate să semneze acele antecontracte de vânzare-cumpărare, cu consecința achitării unor sume mari de bani. în acest sens, tribunalul a reținut următoarele: inculpatul a prezentat părților vătămate diferite schițe ale imobilelor ce ar fi trebuit construite în Timișoara, sau ale unor imobile pe care le-ar fi construit în alte orașe, ceea ce a format în conștiința victimelor convingerea că firma reprezentată de el este una serioasă; inculpatul a prezentat părților vătămate diferite avize emise de anumite instituții ale statului pentru a-și convinge partenerii că documentația tehnică era într-o fază avansată și că autorizația tehnică urma să fie eliberată în curând; inculpatul a folosit sintagme de genul „ultimul apartament disponibil" pentru a determina părțile vătămate să adopte o hotărâre în sensul dorit iară a lua în calcul toate riscurile posibile; inculpatul a oferit părților vătămate diferite reduceri de preț, în funcție de valoarea apartamentului și de momentul încheierii contractului, ceea ce a ușurat realizarea scopului urmărit, respectiv crearea în conștiința părților vătămate a unei false reprezentări a realității. Atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul judecății, inculpatul s-a apărat invocând faptul că niciodată nu a avut intenția de a înșela părțile vătămate și că nerealizarea lucrărilor s-a datorat unor cauze independente de voința sa.

Aceste apărări, în opinia tribunalului, nu sunt reale. După cum se poate constata din analiza declarațiilor părților vătămate, tuturor acestor persoane, în momentul încheierii antecontractelor, inculpatul le-a transmis că întreaga documentație pentru obținerea autorizației de construcție este depusă la Primăria Timișoara. De asemenea, inculpatul le-a comunicat faptul că autorizația de construcție urma să fie eliberată în foarte scurt timp, termenul decalându-se pe măsură ce erau încheiate tot mai multe contracte. Inculpatul cunoștea faptul că la data încheierii contractelor cu părțile vătămate nu fusese depusă nicio cerere sau documentație pentru obținerea autorizației de construcție, lucru pe care l-a ascuns de părțile vătămate. Convingerea instanței se întemeiază pe înscrisurile depuse la dosar. Antecontractele vizând apartamentele ce ar fi trebuit construite pe str. Eneas au fost încheiate în perioada iulie 2007 - ianuarie 2008. Or, la acea dată, nici măcar certificatul de urbanism pentru acel imobil nu fusese eliberat. Cererea de eliberare a certificatului de urbanism a fost depusă abia la data de 05 august 2008 (fila 118 vol. 111 UP). Or, în lipsa certificatului de urbanism, care a fost eliberat abia la data de 11 septembrie 2008, nu se putea pune problema eliberării autorizației de construcție.

Inculpatul cunoștea de la început împrejurarea că autorizația de construcție nu va fi eliberată niciodată pentru imobilul pe care afirmă că dorea să-l construiască pe str. Eneas din Timișoara. După cum rezultă din analiza certificatului de urbanism eliberat de Primăria Municipiului Timișoara (121,122 voi III UP), regimul maxim de înălțime aprobat pentru acea zonă era de P-P+2E (maxim parter și două etaje). Or toate planurile întocmite de către inculpat vizau construirea unui imobil de P-P+4E sau P-P+6E, situație în care autorizația de construcție nu ar fi fost emisă niciodată întrucât contravenea regimului de înălțime aprobat pentru acea zonă.

Intenția inculpatului de a frauda interesele părților vătămate rezultă și în urma analizei comportamentului său referitor la promisiunile de finalizare a lucrărilor de construcție. Dacă inițial le-a transmis părților vătămate că lucrările de construcție vor fi finalizate în luna septembrie 2008, ulterior acest termen a fost amânat pentru octombrie 2008, apoi decembrie 2008 și februarie 2009, pentru ca, în final, inculpatul să înștiințeze părțile vătămate că nu se cunoaște termenul la care vor fi finalizate lucrările. Un asemenea comportament, coroborat cu împrejurarea că, după cum s-a arătat deja, inculpatul cunoștea că nu s-a făcut nici un demers în vederea obținerii autorizației de construcție, în opinia instanței de fond trădează intenția acestuia de a obține, prin inducerea în eroare a părților vătămate, unele foloase materiale ilicite.

Concluzia primei instanțe este justificată și prin raportare la declarațiile martorilor F.D., P.R., F.A. sau M.A., foști angajați ai firmei SC E. SRL.

Martorul F.D. a precizat că a lucrat la firma administrată de inculpat în perioada începând cu luna ianuarie 2008. În momentul în care ea a ajuns la firmă, proiectul de pe str. Eneas fusese deja demarat, dar ceea ce i s-a părut ciudat a fost faptul că inculpatul i-a cerut să se prezinte clienților firmei sub un alt nume decât cel real, respectiv sub numele de N.I. Cerând explicații, inculpatul i-a povestit martorului că acest lucru este necesar pentru protecția sa, în cazul în care vor veni clienți nemulțumiți la sediul firmei, de unde se poate trage concluzia că inculpatul cunoștea, încă din luna ianuarie 2008, că vor exista clienți nemulțumiți ca urmare a faptului că blocurile nu vor fi construite.

La rândul său martorul P.R. a arătat faptul că a lucrat la firma inculpatului o perioadă foarte scurtă de timp începând cu data de 01 august 2008. În perioada cât ea s-a aflat în firmă inculpatul a refuzat să se prezinte la controalele Gărzii Financiare și a afirmat că dorește să-și deschidă o altă firmă (cu posibilitatea de a lăsa datoriile în sarcina SC E. SRL). Martorul a mai precizat că la sediul firmei s-au prezentat mai mulți clienți nemulțumiți de faptul că nu se efectuează nicio lucrare nici pe str. Eneas și nici pe str. Boemia, situație în care a realizat faptul că lucrurile nu sunt în regulă. În acest context l-a întrebat pe un alt angajat al firmei (K. Tibor) ce se întâmplă, acesta răspunzându-i că nu știe dacă inculpatul nu cumva a mințit părțile vătămate.

Sub acest aspect este de reținut faptul că inclusiv angajații firmei se îndoiau de intenția reală a inculpatului de a construi cele două imobile promise.

Împrejurarea că în toamna anului 2007 și începutul anului 2008 nu exista nici un demers efectuat pentru obținerea autorizației de construcție pentru imobilul de pe str. Eneas este atestată și de martorul F.A. Aceasta a menționat că a lucrat la SC E.P. SRL în perioada februarie-iul ie 2008, iar în martie 2008 a primit de la inculpat un teanc de dosare pentru a le depune la autorități în vederea obținerii avizelor necesare demarării proiectului de pe str. Eneas.

În sfârșit, martorul M.A., care a lucrat la SC E.P. SRL în calitate de secretară, a menționat faptul că inculpatul, pentru a convinge părțile vătămate de veridicitatea ofertelor sale, nu a ezitat să se prezinte sub diferite titulaturi pentru a-și crea imaginea unui om onest. Astfel, martorul l-a auzit pe inculpat prezentându-se ca preot, arhitect, manager, director.

În cauză a fost audiat și martorul P.A., proprietarul terenului de pe str. Eneas, teren pe care inculpatul dorea să construiască imobilul indicat mai sus. Și acest martor a confirmat caracterul fraudulos al activităților desfășurate de inculpat. P.A. a precizat că l-a cunoscut pe inculpat prin intermediul fratelui său, acesta spunându-i că L.M.S. dorește să-și extindă afacerile pe care le are ta Cluj în Timișoara. Primind asigurări că toate activitățile se vor desfășura conform legii, martorul a încheiat cu inculpatul, în calitate de reprezentant al SC E. SRL, un contract de asociere în participațiune conform căruia familia P. punea la dispoziția SC E.P. SRL terenul aflat în proprietatea sa în schimbul unor apartamente promise în blocul ce urma să fie construit. Martorul i-a cerut inculpatului să nu primească de la nimeni bani în avans doar pe baza unor antecontracte, după care a plecat din țară pentru o perioadă de 6 luni. La întoarcerea în țară martorul a constatat că inculpatul a ignorat condițiile puse de el și a primit bani cu titlu de avans, invocând faptul că este în curs de a obține autorizația de construcție și că lucrările vor demara la data de 01 martie 2008 (afirmație mincinoasă, în condițiile în care în luna martie 2008 nu fusese eliberat nici certificatul de urbanism, iar inculpatul de abia a predat martorului F. solicitările de emitere a unor avize prealabile). În continuare martorul a arătat că, văzând că inculpatul nu respectă clauzele contractuale și fiind căutat de către clienții cărora le-a. luat banii în avans, s-a interesat la autorități în legătură cu motivele pentru care inculpatul nu a intrat în posesia autorizațiilor, constatând că de fapt firma inculpatului nu respectase dispozițiile legale. în acest context, martorul P.A. a înaintat o acțiune civilă prin care a solicitat rezilierea contractului de asociere semnat în anul 2007, acțiune care a fost admisă printr-o sentință a Judecătoriei Timișoara.

În ceea ce privește imobilul situat pe str. Boemia din Timișoara, la fel ca și în situația imobilului de pe str. Eneas, în momentul încheierii antecontractelor, inculpatul le-a transmis părților vătămate că întreaga documentație pentru obținerea autorizației de construcție este depusă la Primăria Timișoara, urmând ca autorizația de construcție să fie eliberată în foarte scurt timp. La fel ca și în celelalte cazuri, inculpatul cunoștea faptul că la data încheierii contractelor cu părțile vătămate nu fusese depusă nicio cerere sau documentație pentru obținerea autorizației de construcție, lucru pe care l-a ascuns de părțile vătămate. Convingerea primei instanțe întemeindu-se pe înscrisurile depuse la dosar. Antecontractele vizând apartamentele ce ar fi trebuit construite pe str. Boemia au fost încheiate în aprilie 2008 - 3 contracte și în iunie 2008 - un contract. Or, la data de 21 aprilie 2008 când a fost încheiat contractul cu familia N., celelalte două contracte fiind anterioare, nici măcar certificatul de urbanism pentru imobilul de pe str. Boemia nu fusese eliberat. Cererea de eliberare a certificatului de urbanism a fost depusă abia la data de 22 aprilie 2008 (fila 109 vol. III UP). Or, în lipsa certificatului de urbanism, care a fost eliberat abia la data de 14 mai 2008, nu se putea pune problema eliberării autorizației de construcție.

Referitor la contractul încheiat cu partea vătămată Besoiu la data de 16 iunie 2008, dată la cere certificatul de urbanism fusese eliberat, trebuie luată în considerare declarația martorului S.A., președintele Asociației de Proprietari care locuiesc în imobilul de pe str. Boemia. Acest martor a precizat că abia în luna iunie 2008 a semnat un contract cu SC E. SRL, contract care a fost luat de către inculpat pe motiv că dorește să-l ștampileze, fără a-l mai restitui vreodată. După acest moment inculpatul a dispărut și deși lucrările ar fi trebuit să înceapă în luna august 2008 și să fie finalizate până în decembrie 2008, acest lucru nu s-a mai întâmplat.

În sfârșit, la soluționarea cauzei prima instanță a avut în vedere și adresele Primăriei Municipiului Timișoara, din datele de 06 octombrie 2008 (fila 101 vol. III UP) și 16 ianuarie 2009 (fila 107 vol. III UP) din care rezultă că SC E. SRL nu a depus niciodată la Primăria Municipiului Timișoara documentația tehnică pentru eliberarea autorizației de construcție pentru cele două imobile indicate mai sus.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă. Numitul L.M.S. a avut reprezentarea faptului că desfășoară o activitate de inducere în eroare și că prin aceasta pricinuiește părților vătămate câte o pagubă, urmare a cărei producere a urmărit-o prin comiterea faptelor ce formează obiectul prezentului dosar, intenția sa fiind certificată de scopul urmărit - obținerea unor foloase materiale injuste.

Pe de altă parte, ținând seama de condițiile de existență ale infracțiunii continuate, respectiv unitatea de subiect activ, unitatea de rezoluție infracțională și pluralitatea de acte de executare, prima instanță a reținut în sarcina inculpatului și dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., constatând că în baza aceleiași rezoluții infracționale, care a fost suficient de determinată, în sensul că inculpatul a avut imaginea de ansamblu a activității sale viitoare pe care a realizat-o prin acte de executare separate, și care s-a menținut în linii generale pe parcursul desfășurării întregii activități infracționale, inculpatul a indus în eroare, în mod repetat, mai multe părți vătămate, fiecare dintre aceste acțiuni realizând conținutul legal al infracțiunii de înșelăciune.

În condițiile în care a apreciat că în prezenta cauză sunt întrunite condițiile de existență ale infracțiunii continuate, prima instanță a reținut în sarcina inculpatului și prevederile art. 215 alin. (5) C. pen. În acest sens a fost luată în considerare Decizia nr. 14/2006 a Înaltei Curți de Justiție și Casație pronunțată într-un recurs în interesul legii, în conformitate cu care în cazul infracțiunii continuate caracterul de consecințe deosebit de grave se determină prin totalizarea pagubelor materiale cauzate tuturor persoanelor fizice sau juridice, prin toate acțiunile prin care se realizează elementul material al laturii obiective a infracțiunii.

În prezenta cauză prejudiciul total cauzat părților vătămate prin acțiunile de inducere în eroare desfășurate de inculpat se ridică la suma de 313.900 euro. Având în vedere prevederile art. 146 C. pen. care definesc noțiunea de „consecințe deosebit de grave”, prima instanță a constatat că prejudiciul cauzat de către inculpat părților vătămate depășește limita de 200.000 lei, motiv pentru care reținerea dispozițiilor art. 215 alin. (5) este pe deplin justificată.

Totodată, în condițiile în care inducerea în eroare a părților vătămate s-a realizat cu prilejul încheierii unor antecontracte de vânzare-cumpărare, prima instanță a apreciat că în cauză sunt întrunite și cerințele prevăzute de art. 215 alin. (3) C. pen. Este evident că în situația în care inculpatul ar fi comunicat părților vătămate situația reală - în sensul că certificatele de urbanism nu fuseseră emise, că planurile vizau construirea unor imobile care nu se încadrau în regimul de înălțime aprobat, că nu fuseseră făcute nici un fel de demersuri în vederea obținerii autorizațiilor de construcție - părțile vătămate nu ar fi încheiat acele antecontracte în condițiile stipulate și cu atât mai puțin ar fi acceptat să achite sumele de bani cu titlu de avans sau preț al unor apartamente ipotetice.

Mai mult decât atât, chiar și după încheierea antecontractelor, inculpatul a continuat să mențină părțile vătămate în eroare, promițându-le acestora că apartamentele vor fi construite în ciuda faptului că devenea din ce în ce mai evident că aceste construcții nu erau altceva decât o iluzie, aspect care, de asemenea, poate fi circumscris sferei de incriminare stabilită de art. 215 alin. (3) C. pen.

În sarcina inculpatului a fost reținută și săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 287 C. pen. Potrivit acestor dispoziții legale constituie infracțiune fapta de a folosi un sigiliu, o ștampilă sau un instrument de marcare de care se folosesc unitățile la care se referă art. 145 C. pen.

După cum s-a arătat și în cuprinsul rechizitoriului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 286 C. pen. - falsificarea instrumentelor oficiale, inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 73/P/2008 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, motiv pentru care această infracțiune nu a fost reținută și în prezenta cauză.

Prin sentința penală nr. 62 din 16 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, inculpatul L.M.S. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 286 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., instanța reținând că în perioada noiembrie 2005 - august 2008 a falsificat mai multe ștampile cu impresiuni ce le imită pe cele emise, în mod legal, de către o instituție publică sau instituție de interes public din categoria celor enumerate de art. 145 C. pen., și anume: ștampila cu impresiunea „V.M.V. - Inginer Verificator Proiecte România M.L.P.A.T.”; ștampila cu impresiunea „T.I.I. - Inginer Verificator Proiecte România M.L.P.A.T.”; ștampila cu impresiune „Registrul Urbaniștilor din România + specialist cu drept de semnătură RUR - R.Z.A. - D E”; ștampila cu impresiunea „Ordinul Arhitecților din România; G.B. arhitect cu drept de semnătură”.

Tribunalul menționează faptul că primele două ștampile imită impresiunea unor ștampile emise, în mod legal, de către Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, a treia ștampilă imită impresiunea unei ștampile emise, în mod legal, de Registrul Urbaniștilor din România, iar ultima ștampilă imită impresiunea unei ștampile emisă, în mod legal, de Ordinul Arhitecților din România. Instrumentele oficiale false au fost folosite de către inculpat și la Timișoara, el aplicând aceste prime trei ștampile și pe două cereri, însoțite de mai multe înscrisuri reprezentând documentația tehnică, adresate Primăriei Timișoara și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat. Cererile, precum și înscrisurile aferente, se regăsesc la dosarul de urmărire penală (filele 249-277 vol. III UP). Analizând conținutul acestor înscrisuri, s-a putut constata că documentele poartă mai multe impresiunea mai multor ștampile de natura celor pentru care inculpatul a fost condamnat de către Curtea de Apel Cluj, respectiv ștampila cu impresiunea „V.M.V. - Inginer Verificator Proiecte România M.L.P.A.T.”, ștampila cu impresiunea „T.I.I.- Inginer Verificator Proiecte România M.L.P.A.T.” și ștampila cu impresiune „Registrul Urbaniștilor din România + specialist cu drept de semnătură RUR - R.Z.A.”.

Tribunalul a reținut că potrivit procesului verbal întocmit la data de 02 decembrie 2008 de către D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj (filele 225-231 vol. III UP) ștampilele indicate mai sus au fost găsite și ridicate fie de la sediul SC C.P. SRL administrată de inculpat (cele referitoare Ia V.V. și T.I.), fie din autoturismul inculpatului (cea referitoare la R.Z.). Prin același proces verbal (anexe) au fost înaintate organelor de urmărire penală mai multe modele de comparație conținând impresiunile ștampilelor falsificate de către inculpat.

Totodată, cu ocazia audierii, în calitate de martori, a numiților Z.R., T.I. și V.V., au fost preluate mai multe modele de comparație conținând impresiuni ale ștampilelor originale utilizate de către aceștia, precum și specimene de semnătură ale celor trei persoane (filele 182, 183, 187, 188,196, 197, 200, 201, 210, 211, 213-215 vol. III UP).

Toate aceste mostre au fost supuse unei constatări tehnico-științifîce. După cum rezultă din concluziile raportului de constatare tehnic-științifică din data de 16 martie 2010 întocmit de I.P.J. Timiș - Serviciul Criminalistic, impresiunile de ștampilă aplicate pe cererile adresate Primăriei Timișoara și I.S.U. Timișoara nu au fost depuse cu ștampilele originale care sunt folosite de numiții T.I., V.V. și R.Z.

Totodată, prin același raport de constatare tehnico-științifică s-a stabilit că semnăturile depuse pe impresiunile de ștampilă nu au fost executate de V.V. și R.Z., iar pe impresiunile de ștampilă referitoare la T. Ioan nu sunt depuse semnături.

Nu în ultimul rând, experții au concluzionat că impresiunile de ștampilă care apar pe înscrisurile depuse la Primăria Timișoara și I.S.U. Banat au fost depuse cu ștampilele pentru falsificarea cărora inculpatul a fost condamnat la Cluj și care au fost ridicate de la sediul societății sale și din autoturismul său.

La soluționarea cauzei prima instanță a avut în vedere și declarațiile martorilor T.I., Z.R. și V.V.

Martorul T.I. a precizat că l-a cunoscut pe inculpat în luna februarie 2005, când a colaborat cu acesta pentru elaborarea unei documentații referitoare la construirea unei case de rugăciuni la Cluj Napoca. Martorul a subliniat că din acel moment nu l-a mai văzut pe inculpat.

În ceea ce privește proiectele de la Timișoara, martorul T. a menționat că nu a văzut niciodată proiectul de pe str. Eneas, nu l-a verificat, semnat sau ștampilat, atât ștampila cât semnătura care o însoțește fiind false.

În ceea ce-l privește pe martorul Z.R., acesta a menționat că îl cunoaște pe inculpat întrucât în anul 2006 a colaborat cu L.M.S. la un proiect de urbanism pentru amplasarea unei viitoare construcții în Cluj Napoca. Martorul a menționat că aceasta a fost singura colaborare dintre ei.

Referitor la proiectul de la Timișoara, martorul Z. a evidențiat nu i-a fost prezentată niciodată spre analiză documentația referitoare la imobilul de pe str. Eneas, nu a semnat și nu a ștampilat niciodată această documentație, totul reprezentând un fals grosolan.

Aceleași aspecte au fost relatate și de martorul V.V., care, de asemenea, a colaborat cu inculpatul în perioada 2006-2007 pentru realizarea unor proiecte la Cluj, dar niciodată nu a analizat, semnat sau ștampilat documentația referitoare la vreun imobil din Timișoara.

Având în vedere aspectele indicate mai sus, în condițiile în care inculpatul a folosit trei ștampile false din categoria celor emise, în mod legal, de către instituții publice sau de interes public, pe care le-a aplicat pe mai multe documente ce au fost înaintate Primăriei Municipiului Timișoara și I.S.U. Banat, prima instanță a reținut în sarcina acestuia și comiterea infracțiunii prevăzute de art. 287 C. pen.

În același timp, în condițiile în care înscrisurile adresate Primăriei Municipiului Timișoara au fost falsificate nu numai prin aplicarea impresiunii unor ștampile falsificate, ci și prin contrafacerea semnăturii martorilor T.I., Z.R. și V.V., prima instanță a reținut săvârșirea, în prezenta cauză, și a infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen.

Existența falsului în înscrisuri sub semnătură privată nu poate fi contestată, în condițiile în care înscrisurile falsificate au fost folosite de inculpat în vederea producerii unor consecințe juridice, respectiv obținerea unor avize de la instituțiile abilitate.

În contextul în care faptele au fost comise în mod repetat, falsul purtând asupra mai multor înscrisuri, prima instanță a făcut și aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen.

Este de observat faptul că în cuprinsul rechizitoriului procurorul a amintit și faptul că inculpatul s-ar fi folosit și de ștampila falsificată a arhitectului B. Gheorghe, pe care ar fi aplicat-o pe documentația depusă la Primăria Municipiului Timișoara și la I.S.U. Banat.

Prima instanță a reținut împrejurarea că documentele prezentate Primăriei Municipiului Timișoara și la I.S.U. Banat sunt false ca urmare a contrafacerii semnăturii martorilor Z., T. și V., precum și ca urmare a aplicării impresiuni unor ștampile false care privesc persoana acestor martori.

Însă, în ceea ce privește persoana arhitectului B.G., organele de urmărire penală nu au stabilit cu certitudine împrejurarea că ștampila acestuia aplicată pe acele documente este falsă. Deși au fost preluate modele de comparație atât cu impresiunea ștampilei originale folosită de către arhitectul B. Gheorghe, cât și cu impresiunea ștampilei ridicată de D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, aceste modele de comparație nu au făcut obiectul unui raport de constatare tehnico-științifică, organele de urmărire penală omițând acest aspect. În același sens pot fi observate și declarațiile martorului B.G. La data de 22 octombrie 2008 martorul a precizat, în cuprinsul unei declarații olografe, că a fost consultat de către inculpat pentru elaborarea unui proiect de clădire de locuit ce urma să fie construită pe str. Eneas din Timișoara. Martorul a mai adăugat că a scris și semnat partea scrisă a avizelor, urmând ca partea desenată să fie elaborată, semnată și ștampilată de specialistul în drept, posesor al ștampilei RUR.

Martorul a continuat menționând că i-a cerut inculpatului ca înainte de a fi depuse spre avizare forurilor tehnice indicate în certificatul de urbanism, i-a cerut inculpatului să-i prezinte planșele tehnice de la faza PUD, lucru care nu s-a mai întâmplat, motiv pentru care a și solicitat respingerea documentației de către I.S.U. Banat.

În acest context, atâta timp cât martorul B.G. a recunoscut împrejurarea că a întocmit și semnat partea scrisă a documentelor prezentate Primăriei Municipiului Timișoara și I.S.U. Banat, el menționând doar că planșele nu au fost semnate și nici avizate de el (pe aceste planșe nici semnătura și nici ștampila martorului), prima instanță a apreciat că în sarcina inculpatului nu poate fi reținută vinovăția sub acest aspect, motiv pentru care a dispus condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 287 și 290 C. pen. numai cu referire la falsificarea înscrisurilor prin folosirea ștampilelor martorilor Z., T. și V. și contrafacerea semnăturii acestora.

Pentru aceste considerente, prima instanță a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare, iar la individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Faptele inculpatului prezintă un grad de pericol social deosebit. Prin acțiunile sale inculpatul a adus o atingere gravă relațiilor sociale cu caracter patrimonial care presupun buna credință a celor ce participă la astfel de relații.

Totodată, prin activitățile sale inculpatul a adus atingere și relațiilor sociale referitoare la încrederea publică de care trebuie să se bucure orice instrument de autentificare, precum și orice înscris care poartă impresiunea unui astfel de instrument.

La stabilirea pedepselor prima instanță a luat în considerare și persoana inculpatului. Acesta, la data desfășurării activității infracționale, nu era cunoscut cu antecedente penale, aspect ce relevă o periculozitate mai redusă a personalității sale.

De asemenea, prima instanță a reținut că în cursul procesului inculpatul nu a contestat existența faptelor în materialitatea lor, el punând doar în discuție poziția sa subiectivă raportat la aceste fapte și la rezultatul acestor fapte.

Prima instanță a luat în considerare și concluziile referatului de evaluare întocmit pe numele inculpatului de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș. Potrivit acestui referat inculpatul avea toate calitățile necesare pentru a-și construi o carieră de succes, atât ca arhitect cât și ca purtător al mesajului religios într-un cult creștin, însă din dorința unui progres rapid, el a ignorat și a încălcat reguli și norme esențiale. Totodată, consilierul de probațiune a evidențiat faptul că inculpatul provine dintr-o familie care manifestă un respect deosebit față de normele morale, beneficiind din plin de susținerea acesteia, că prezintă un nivel crescut de inteligență și capacități profesionale deosebite.

Luând în considerare aceste aspecte, coroborate cu faptul că inculpatul și-a manifestat clar intenția de a despăgubi părțile vătămate prejudiciate, manifestând regret față de situația creată, ținând însă seama și de valoarea mare a prejudiciului cauzat, precum și de dispozițiile art. 42 C. pen. referitoare la sancționarea infracțiunii continuate, în vederea atingerii scopului pedepsei așa cum acesta este stabilit prin dispozițiile art. 52 C. pen., prima instanță a apreciat ca fiind suficientă aplicarea unor sancțiuni privative de libertate orientate spre minimul special, respectiv 10 ani închisoare pentru înșelăciune, 6 luni închisoare pentru folosirea de instrumente oficiale falsificate și 4 luni închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Împotriva sentinței penale nr. 473 din 21 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș au declarat apeluri părțile civile I.V. și V.I.C., inculpatul L.M.S., partea responsabilă civilmente SC E.P. SRL Timișoara și L.L.M.

Prin cererea sa de apel, partea civilă I.V. a arătat că: nu este mulțumit de faptul că soția sa, I.E., la audierea judecătorului de caz, a cerut suma de 15.000 euro daune morale și dobândă; nu i s-a explicat când și cum își va recupera suma de 20.000 euro; el crede că inculpatul va părăsi țara după ce își ispășește pedeapsa (fila 7).

Prin cererea sa de apel, partea civilă V.I.C. a arătat că: inculpatul va părăsi țara după executarea pedepsei cu închisoarea, deoarece banii sunt în cont în Finlanda; are nevoie de bani și nu știe cine îi garantează când și metoda prin care își va recupera banii (f. 10).

Prin cererea sa de apel și memoriul separat cu motivele apelului, numita L.L.M. a arătat că: este prejudiciată de bunurile dobândite în cursul căsătoriei, asupra cărora s-a instituit sechestru asigurător, respectiv autoturismul M.V. achiziționat din contribuțiile exclusive ale părinților ei, bun care nu a rezultat din infracțiune și care nu a folosit ia aceasta (fila, 96-97).

Prin cererea sa de apel, partea responsabilă civilmente SC E. SRL Timișoara a arătat că sentința este nelegală, deoarece a fost încălcat principiul non bis in idem, obligațiile ce izvorăsc fiind identice cu cele din Dosarul nr. 5589/30/2009 al Tribunalului Timiș, și partea civilă V.M. nu a achitat nicio sumă, inculpatul neavând calitate contractuală (f. 15).

Prin decizia penală nr. 154/ A din 12 septembrie 2012 Curtea de Apel Timișoara a respins cererea inculpatului L.M.S. privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii europene pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare.

În baza art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a respins ca tardive apelurile declarate de părțile civile I.V. și V.I.C. împotriva sentinței penale nr. 473 din 21 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 73/30/2011 din 12 aprilie 2011.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile declarate împotriva aceleiași hotărâri de inculpatul L.M.S., partea responsabilă civilmente SC E. SRL Timișoara și numita L.L.M.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelanții la plata de cheltuieli judiciare către stat în apel, inculpatul la suma de 500 lei, iar părțile civile I.V. și V.I.C., partea responsabilă civilmente și numita L.L.M. la câte 100 lei.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate prin prisma criticilor aduse acesteia în motivele de apel precum și din oficiu, Curtea a constatat, pentru considerentele ce urmează, că apelurile declarate de inculpatul L.M.S., partea responsabilă civilmente SC E. SRL Timișoara și numita L.L.M. sunt nefondate.

Nu a putut fi primită susținerea apărării în sensul că nu s-ar fi respectat normele de competență după calitatea persoanei.

Potrivit art. 28 pct. l C. proc. pen., „Curtea de Apel judecă în primă instanță:

a) infracțiunile prevăzute de Codul penal în art. 155 - 173 și infracțiunile privind siguranța națională a României prevăzute în legi speciale;

a1) infracțiunile prevăzute de Codul penal în art. 253, art. 273 - 276 când s-a produs o catastrofă de cale ferată și art. 356 - 361;

b) infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii și tribunale și de procurorii de la parchetele care funcționează pe lângă aceste instanțe, precum și de avocați, notari publici, executori judecătorești și de controlorii financiari ai Curții de Conturi;

b1) infracțiunile săvârșite de șefii cultelor religioase organizate în condițiile legii și de ceilalți membri ai înaltului cler, care au cel puțin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia;

c) infracțiunile săvârșite de magistrații asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de judecătorii de la curțile de apel și Curtea Militară de Apel, precum și de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe;

c1) infracțiunile săvârșite de membrii Curții de Conturi, de președintele Consiliului Legislativ și de Avocatul P.orului;

d) alte infracțiuni date prin lege în competența sa.

Din interpretarea sistemică a acestui text de lege reiese intenția legiuitorului de a institui norme de competență în raport de calitatea deținută de făptuitor în România. Aceasta pentru că se are în vedere importanța unor relații sociale generate, deținerea unei funcții sau calități la nivelul anumitor instituții ale statului român.

Conform art. 29 alin. (3) din Constituția României, cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii. Art. 73 alin. (3) lit. s) din Constituție prevede că regimul general al cultelor se reglementează prin lege organică, ceea ce a avut loc prin Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor.

Cum inculpatul nu a dovedit că deține în România calitatea de membru ai înaltului cler, care are cel puțin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia, normele de competență după calitatea persoanei nu au incidență în cauză.

Inculpatul a încercat să inducă ideea că în cauza aflată pe rolul instanțelor clujene s-a ținut cont de calitatea sa de membru al înaltului cler și de aceea prima instanță a fost Curtea de Apel Cluj. În realitate, competența Curții de Apel Cluj a fost atrasă de calitatea de avocat a unei inculpate.

Referitor la motivul de apel constând în neregularități cu ocazia efectuării percheziției, s-a remarcat faptul că art. 197 alin. (2) C. proc. pen. nu le prevede în mod expres ca fiind cazuri de nulitate absolută, așa încât eventualele încălcări ale normelor care reglementează procedura percheziției constituie motive de nulitate relativă, care însă nu au fost invocate în termenul prevăzut de alin. (4) al aceluiași articol, respectiv în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului.

Nu au putut fi primite nici criticile în privința citării părților vătămate N.D. și V.M. la prima instanță, acest aspect putând fi invocat doar de părțile civile amintite, care ar fi vătămate prin încălcări ale dispozițiilor legale care reglementează procedura de citare, nicidecum de către o parte cu interese contrare, cum este inculpatul.

Prima instanță a reținut în mod corect stările de fapt și încadrările juridice.

Tribunalul a arătat mijloacele de probă avute în vedere la stabilirea stării de fapt pentru fiecare act material descris în rechizitoriu și a motivat înlăturarea apărărilor inculpatului.

De altfel, inculpatul nu a contestat starea de fapt obiectivă reținută în sentință și nici unitatea de rezoluție, susținând doar că nu a acționat cu intenția de a înșela, considerându-se vinovat de neglijență în serviciu prin aceea că nu a depus diligente necesare suficiente pentru realizarea imobilelor.

Din probatoriul administrat rezultă intenția inculpatului de a induce în eroare părțile vătămate cu ocazia încheierii sau/și executării antecontractelor.

Astfel, inculpatul a prezentat părților vătămate planuri cu imobilele ce urmau a fi construite și le-a asigurat că nu vor exista probleme în obținerea autorizațiilor de construire, determinându-le în acest mod să achite sume cu titlu de avans. De asemenea, le-a spus că documentația pentru obținerea autorizației de construire se află în fază avansată la primărie, la datele încheierii antecontractelor și încasării avansurilor nu era obținut nici măcar certificatul de urbanism. Totodată, le-a dat spre completare formulare de contract diferite față de cele pe care le prezentase inițial pentru studiu.

Pentru a convinge părțile vătămate să încheie antecontracte și să achite sume de bani cât mai mari cu titlu de avans, inculpatul a folosit o gamă largă de metode: oferirea de reduceri substanțiale (15-20 %) în cazul în care beneficiarul plătea prețul integral sau un avans apropiat de acesta; sublinierea că are și alte lucrări de aceeași factură în Timișoara; susținerea că a executat și construcții pentru biserica protestantă; precizarea că tocmai achiziționase o macara pentru ridicarea unui bloc la Cluj-Napoca; îndemnul să se grăbească fiindcă va crește prețul pe metru pătrat.

După încasarea avansurilor, inculpatul nu a făcut demersuri pentru obținerea autorizațiilor de construire sau nu le-a făcut la termenele adecvate (certificatul de urbanism a fost solicitat și obținut cu mare întârziere; autorizația de construire era imposibil de obținut, întrucât certificatul de urbanism privea un regim de înălțime - parter și maxim 2 etaje, iar planurile prezentate victimelor un alt regim de înălțime - parter și maxim 4 sau 6 etaje). În același sens, nu s-au demarat lucrările la construcția de pe str. Eneas din Timișoara și nu s-a făcut niciun demers pentru construirea mansardei de pe str. Boemia din Timișoara. împrejurarea că, nici după ce a trecut mai multe luni de la încasarea avansurilor, nu au început lucrările la imobilul din Timișoara, str. Eneas. În același timp, inculpatul a menținut în eroare victimele prin comunicarea faptului că lucrările vor fi întârziate.

În plus, inculpatul a zădărnicit străduințele cocontractanților de a-și recupera sumele plătite ca avans, nerăspunzând încercărilor de a contacta societatea administrată de el (nici chiar somațiilor expediate prin executor judecătoresc) și intențiilor unor părți vătămate de a rezilia antecontractul.

Aspectele reținute mai sus reies din declarațiile părților vătămate, coroborate cu celelalte mijloace de probă. Elocvente sunt declarațiile martorilor foști angajați ai societății parte responsabilă civilmente, în special cea a martorei F.D., din care rezultă că inculpatul i-a cerut la începutul anului 2008 să se prezinte sub o altă identitate, motivând că este pentru protecția ei în cazul apariției unor clienți nemulțumiți. Achitarea avansurilor este dovedită și cu înscrisuri (antecontracte, facturi, chitanțe).

Referitor la infracțiunea de folosire a instrumentelor oficiale false, săvârșirea acesteia de către inculpat reiese din înscrisurile de la f. 249-277 vol. III dosar urmărire penală, procesul-verbal din data de 02 decembrie 2008 întocmit de specialiștii din cadrul D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, raportul de constatare tehnico-științifică din 16 martie 2010 întocmit de I.P.J. Timiș - Serviciul criminalistic, declarațiile date de martorii Z.R., T.l. și V.V., împrejurarea că ștampilele contrafăcute au fost găsite în autoturismul inculpatului și la sediul SC C.E.P.P. SRL administrată de inculpat.

În legătură cu infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, săvârșirea acesteia de către inculpat reiese din aplicarea ștampilelor contrafăcute pe înscrisurile înregistrate apoi la organele administrației publice locale în vederea obținerii de avize.

Este nefondată susținerea inculpatului că antecontractul nu ar constitui contract. Așa cum s-a statuat în literatura juridică și practica judiciară, antecontractul reprezintă convenția prin care o parte sau ambele părți se obligă să semneze în viitor un anumit contract, contract ale cărui clauze principale sunt determinate în prezent. Antecontractele încheiate cu părțile vătămate conțin obligația constructorului de a edifica spații cu destinația de locuințe, precum și obligația constructorului de a încheia cu beneficiarii contracte autentice de vânzare-cumpărare în termen de 30 de zile de la obținerea cărții funciare. Așadar, obligația societății administrate de inculpat de a edifica spațiile de locuit exista încă dinaintea încheierii contractelor autentice de vânzare-cumpărare.

Inculpatul a invocat și decizii ale Curții europene a Drepturilor Omului, dar care nu au legătură cu speța de față. Inculpatul a beneficiat de asistență juridică sau reprezentare și a avut posibilitatea propunerii de probe în apărare și de a combate probele acuzării, procesul penal desfășurându-se în condiții care să nu l-au plasat într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarii săi. În privința sancțiunilor, se observă că pedepsele principale au fost stabilite în cuantumul minim prevăzut de lege pentru infracțiunea de înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave în formă continuată (10 ani închisoare) și în cuantumuri orientate către minimele speciale pentru infracțiunile de folosire a instrumentelor oficiale false în formă continuată (6 luni închisoare, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 luni la 3 ani) și de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (4 luni închisoare, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 luni la 2 ani), iar cu ocazia contopirii nu s-a aplicat vreun spor de pedeapsă.

Nu au putut fi reținute circumstanțe atenuante sau reduse pedepsele, având în vedere numărul mare de acte materiale, nivelul total al pagubelor (peste 300.000 euro), împrejurarea că inculpatul nu a recuperat vreun prejudiciu, măcar parțial, precum și conduita procesuală necorespunzătoare (a încercat să inducă în eroare organele judiciare susținând că nu a avut intenția de a înșela și că deține o serie de titluri care îl îndreptățeau să-și aroge anumite calități; a încercat în permanență să tergiverseze soluționarea cauzei prin formularea unor cereri și depunerea unor înscrisuri care nu au legătură cu prezentul dosar).

Instanța de apel a constatat că prima instanță a individualizat în mod corect pedeapsa accesorie, interzicând exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) - c) C. pen. pe durata pedepsei închisorii, deoarece, prin săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat, inculpatul devine nedemn să aleagă ori să fie ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice ori să ocupe funcții implicând exercițiul autorității de stat și prezintă o periculozitate deosebită prin faptul că s-a folosit de calitatea de administrator de societate comercială. Dreptul de a alege a fost just interzis, văzându-se disprețul major manifestat de inculpat față de norme juridice care reglementează încrederea ce trebuie să existe în relațiile comerciale și instrumentele oficiale.

Pedeapsa complementară constând în interzicerea pe 5 ani, după executarea pedepsei principale, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) - c) C. pen. a fost corect stabilită și aplicată. întrucât inculpatul a manifestat un dispreț major față normele penale încălcate, nesocotind unele dintre cele mai importante valori sociale ocrotite de legea penală (patrimoniul cetățeanului, încrederea publică în instrumentele oficiale de autentificare și în înscrisurile ce produc consecințe juridice), se justifică interzicerea dreptului de a alege și de a exercita funcția de administrator de societate comercială (de care inculpatul s-a folosit în activitatea infracțională), precum și aprecierea că un comportament ca cel al inculpatului nu este compatibil cu exercițiul autorității de stat.

Modul de executare a pedepsei închisorii nu comportă discuții, cuantumul pedepsei rezultante excluzând alte modalități de individualizare decât cel potrivit naturii ei, în detenție.

În mod just au fost soluționate și acțiunile civile, fiind întrunite condițiile angajării răspunderii civile a inculpatului iar pretențiile părților vătămate fondate. De altfel, nici inculpatul și nici partea responsabilă civilmente nu au contestat cuantumurile despăgubirilor, inculpatul achiesând expres la toate pretențiile civile, inclusiv la cele referitoare la daune morale (f 219 vol. II dosar primă instanță).

Corect a fost reținută și calitatea de parte responsabilă civilmente a SC E.P. SRL Timișoara, inculpatul acționând de fiecare dată în calitate de administrator al acesteia iar existența raportului de prepușenie nefiind pusă la îndoială ori contestată.

Nu se confirmă susținerea inculpatului în sensul că partea vătămată V.M. nu ar fi achitat avansul, fiind emisă doar factură. Atât art. 4 din antecontractul de vânzare-cumpărare cât și chitanța din 15 iunie 2007 eliberată de SC E.P. SRL atestă că partea civilă V.M. a achitat un avans de 35.700 lei, echivalentul a 10.500 euro (f. 173, 177 vol. I dosar urmărire penală). Nu a putut fi primit nici motivul de apel constând în aceea că s-ar fi încălcat principiul non bis in idem, obligațiile ce izvorăsc fiind identice cu cele din Dosarul nr. 5589/30/2009 al Tribunalului Timiș.

Prin sentința comercială nr. 1856 din 30 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 5589/30/2009 din 18 septembrie 2009 s-au dispus, printre altele, obligarea pârâtului L.M.S. să suporte din averea proprie pasivul debitoarei SC E.P. SRL și autorizarea creditorilor N.D. și N.I.E., C.G.O. și P.M. (părți civile în prezentul proces penal) să execute silit creanțele lor. Pe de o parte, sentința menționată nu este irevocabilă, cauza comercială fiind pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă (Dosar nr. 5589/30/2009 din 01 februarie 2012) în faza de recurs, iar prin încheierea din 19 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul amintit s-a dispus suspendarea judecății în baza art. 242 pct. 2 C. proc. civ.

Pe de altă parte, cererile de admitere a creanței au fost formulate după începerea procesului penal: părțile vătămate/ creditorii N.D. și N.I.E. au formulat plângere penală la data de 16 iunie 2008 (fi 1-3 vol. II dosar urmărire penală), iar cerere de admitere a creanței la data de 23 mai 2011 (f. 122-125 Dosar nr. 5589/30/2009 din 18 septembrie 2009 al Tribunalului Timiș, secția comercială); partea vătămată/ creditorul C.G.O. a formulat plângere penală la data de 08 mai 2009 (f. 75-76 vol. II dosar urmărire penală), iar cerere de admitere a creanței la data de 25 iulie 2011 (f. 140-141 Dosar nr. 5589/30/2009 din 18 septembrie 2009 al Tribunalului Timiș, secția comercială); partea vătămată/ creditorul P.A.M. a formulat plângere penală la data de 09 octombrie 2008 (f. 156-157 vol. II dosar urmărire penală), iar cerere de admitere a creanței la data de 25 noiembrie 2011 (f. 145 Dosar nr. 5589/30/2009 din 18 septembrie 2009 al Tribunalului Timiș, secția comercială).

În mod corect a dispus prima instanță instituirea sechestrului asigurător asupra autoturismului inculpatului.

Așa cum rezultă din textul art. 163 alin. (1) C. proc. pen., sechestrul asigurător reprezintă o măsură de indisponibilizare a bunului învinuitului sau inculpatului, așa încât acesta nu mai este în măsură să facă acte de dispoziție cu privire la bunul său până la pronunțarea unei hotărâri penale definitive.

Nu a putut fi primită apărarea făcută de numita L.L.M. în sensul că, în calitate de soție a inculpatului L.M.S., ar fi prejudiciată de bunurile dobândite în cursul căsătoriei. Autoturismul figurează ca bun impozabil pe numele inculpatului (f. 59 vol. III dosar urmărire penală), ceea ce ar permite înstrăinarea fără acordul soției, eventualul dobânditor putând să nici nu cunoască starea civilă a dispunătorului.

Ridicarea sechestrului la acest moment procesual ar eluda practic scopul pentru care a fost instituit, acela de indisponibilizare a bunului mobil pe parcursul judecării cauzei, până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Împotriva deciziei penale nr. 154/ A din 12 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală au declarat recurs partea civilă V.I.C., inculpatul L.M.S. și petentele L.L.M. și Biserica Protestantă Evanghelic L.C.A.S.V.

În recurs, inculpatul arată că decizia este criticată pentru următoarele considerente: art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. (instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale de natură să garanteze drepturile procesuale), art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. (hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii), art. 3859 pct. 21 C. proc. pen. (judecata în primă instanță a avut loc fără citarea legală a unei părți, respectiv părțile vătămate N.D., V.I.C. și V.M. nu au fost nici citate și nici audiate în fond, judecata în fond fiind incompletă).

Respingerea audierii martorilor propuși respectiv T.l., Z.R. și V.V. și părțile vătămate N.D., N.E., V.M., V.I.C. este contrară legii afirmă recurentul. Orice acuzat are dreptul de a pune întrebări martorilor și adversarilor din proces orice acuzație într-un proces penal va fi dezbătută oral si nemijlocit. Curtea de Apel Timișoara în decizia penală recurată la pagina 32 arată că „Nu pot fi primite nici criticile în privința citării părților vătămate N.D. și V.M. la prima instanță, acest aspect putând fi invocat doar de părțile civile amintite, care ar fi vătămate prin încălcări ale dispozițiilor legale care reglementează procedura de citare, nicidecum de către o persoană cu interese contrare, cum este inculpatul”. Inculpatul arată că dreptul impune ca judecata să se desfășoare oral nemijlocit și contradictoriu, dreptul conferă protecție față de drepturile fundamentale care reglementează procesul penal, iar dispozițiile legale care reglementează procedura de citare, de audiere a adversarilor din proces.

Instanța de fond a respins audierea martorilor propuși respectiv T.l., Z.R. și V.V., aceeași decizie de respingere a acestor martori a avut-o și Curtea de Apel (pagina 2 din decizia penală) reținând că instanța a audiat martorii propuși prin rechizitoriu, ori acești martori nu au fost propuși de parchet prin rechizitoriu. Cu toate acestea la pagina 27 din decizia Curții de Apel că „La soluționarea cauzei prima instanță a avut în vedere și declarațiile martorilor T.I., Z.R. și V.V. Starea de fapt reținută prin rechizitoriu susține că ștampilele de pe proiectul de construire ar fi falsificate și că mai sus numiții nu au ștampilat proiectul. Inculpatul susține contrariul, și anume că ștampilele aparțin acestora și că subsemnatul nu a ștampilat proiectul cu vreo ștampilă falsă. De asemenea inculpatul arată că în cuprinsul sentinței nu se regăsește o analiza a depozițiilor martorilor. B. și L.F. sau vreo referire la faptul că autorizațiile de construire sunt obținute, situație distinctă de cea de la Cluj. Instanța de fond a respins expertizele dând eficienta unor constatări tehnico-științifice ce vizau trei înscrisuri, pentru toate actele din cauza. Avizele, autorizațiile obținute nu au fost analizate nici de instanța de fond și nici de cea din apel cu toate că în apel au fost depuse scripte. Pentru a nu putea să se apere, instanțele i-au interzis dreptul de a audia, de a se confrunta cu martorii mai sus numiți, neaudiați de instanță și mai mult, atât Tribunalul cât și Curtea de Apel au respins cererea de expertiză grafologică. O astfel de practică este arbitrară.

Inculpatul arată că reproșul principal este neîndeplinirea obligațiilor contractuale. Atât instanța de fond cât și cea de apel au respins expertiza contabilă asupra prejudiciului, prin care să se cuantifice doar sumele dovedite de chitanțe, care în nici un caz nu depășesc 200.000 lei, ceea ce schimbă inclusiv statutul încadrării juridice. La pagina 13 din rechizitoriu se găsesc următoarele susțineri „Este extrem de greu de crezut că învinuitul a avut de gând să-și onoreze obligațiile contractuale, dar a fost prins de vârtejul evenimentelor și i-a scăpat situația de sub control. Faptul că învinuitul, cum arată la prezentarea de material de urmărire penală, a mai executat lucrări de arhitectură-construcții la diverse biserici în Timișoara și Cluj nu îi conferă bună credință fără discuție în relațiile cu părțile vătămate din prezentul dosar. Nici faptul că a întreprins unele demersuri de a obține unele acte necesare de la autoritățile administrative în drept nu îl fac mai credibil. Inculpatul arată că se amintește despre lipsa autorizațiilor deși toate actele au fost obținute, singura lipsă fiind aceea de construire efectivă. Pe de altă parte cu partea civilă I. nu s-a încheiat niciodată vreun antecontract de vânzare-cumpărare, ci unul de proiectare. Instanța după ce constată că inducerea în eroare s-a produs prin neobținerea autorizației de construire constată că totuși Autorizația s-a obținut doar că, acest fapt nu este meritul subsemnatului, în baza unor rațiuni numai de judecător înțelese. Cum instanța de fond și de apel au respins cererile în probațiune nemotivând respingerile și omițând să se pronunțe asupra unor cereri esențiale în apărare, prin care multiple acte și probe erau contestate, determină casarea sentinței și deciziei din apel:

Inculpatul solicită expertiza de etică în construcții, pentru că judecătorii de fond și din apel s-au substituit expertului și Comisiilor de urbanism stabilind că Certificatul de Urbanism instituie regimul de înălțime, nu Hotărârea Consiliului Local prin care s-a aprobat PUZ-ul și ulterior Autorizația de Construire. Despre obținerea Autorizațiilor de construire judecătorul de fond și procurorul se mărginesc la a aprecia că nu este meritul inculpatului, însă înșelăciunea ci o regăsesc prin aceea că inculpatul ar fi știut că nu se va emite Autorizație deși aceasta a fost în cele din urmă emisă iar imobilul (Mansarda) de pe str. Boemia chiar construit. Din aceste cauze, spre a împiedica aflarea adevărului instanța de fond și de apel au respins audierile locatarilor de la str. Boemia. Practic rezultatul expertului schimba statutul procesual din pagubă în creanță, fiind o altă etapă, din exercițiu abandonat financiar în exercițiu de creanță.

O altă critică are în vedere faptul că instanța de fond a copiat/ transcris actul de sesizare, Rechizitorul si sentința casata de la Curtea de Apel Cluj, fără să-și pună problema de ce la Cluj instanța de fond este o Curte de Apel, de ce s-a respins în acel dosar excepția de necompetență materială, conchizându-se că nu calitatea de avocat atrage competențele curții, fără să analizeze faptul că a existat o imposibilitate obiectivă de realizare a antecontractelor, fără să-și pună problema că la Cluj autorizațiile nu s-au obținut, ori la Timișoara însăși starea de fapt este alta. De altfel nici problema de absorbire a unor fapte/acte materiale de către altele, nu a fost analizata, chiar motivul de achitare nu a fost analizat. De altfel, nu exista în cuprinsul sentinței vreo analiza a probelor (acestea nefiind administrate nu aveau cum sa fie analizate), ceea ce contravine dispozițiilor art. 356 C. proc. pen., dar și art. 330 C. proc. pen.

Inculpatul critică decizia și pentru greșita aplicare a legii și reținerea unor date contrazise de actele dosarului:

a) faptul că inculpatul nu a contestat în nici un fel acuzațiile în cursul urmăririi penale este o susținere nereală;

b) la momentul efectuării percheziției inculpatul avea apărători aleși avocat S.D. - Baroul Cluj; avocat M.I. din cadrul Baroului Cluj, iar lipsa avocatului echivalează cu lipsa apărării;

c) deși există sentințe civile definitive cu aceleași părți civile, instanța de fond s-a opus în a verifica titlul de lucru judecat încălcând flagrant competent în latura civilă;

d) omisiunea analizării ultimului cuvânt asupra cererii de schimbare a încadrării juridice echivalează cu nerezolvarea fondului;

e) sechestrul asigurător a fost dispus arbitrar fără a fi discutat, iar Curtea de Apel nu a analizat cererea de eliminare a sechestrului prin procedura legală a art. 168 C. proc. pen.;

f) măsura arestării preventive nu a fost dedusă din pedeapsa nelegal aplicată.

În recursul declarat de partea civilă V.I.C. se critică soluționarea laturii civile.

În recursul declarat de către L.L. se critică modul în care s-au aplicat dispozițiile referitoare la sechestru asigurător.

În recursul declarat de petenta Biserica Protestantă Evanghelic L.C.A.S.V. se critică modul în care a fost soluționată cauza.

Deliberând asupra motivelor de recurs formulate împotriva deciziei penale nr. 154/ A din 12 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, instanța va analiza mai întâi cazurile de casare a căror admitere conduce la casarea decizie și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 1 C. proc. pen., competența după calitatea persoanei

Recurentul a invocat critica în raport de calitatea de membru al unui cult legal organizat pe teritoriul Austriei, întrucât la data reținută ca fiind cea a săvârșirii faptei, deținea calitatea de arhiereu într-un cult religios.

În apel a fost depus un certificat eparhial emis de către Biserica Protestantă Evanghelic L.C.A.S.V., cult recunoscut de lege în statul austriac, ce atestă calitatea de membru al înaltului cler, episcop jurist, pentru L.M.S.

Conform art. 281 pct. 1 C. proc. pen., curtea de apel judecă în primă instanță: b) infracțiunile săvârșite de șefii cultelor religioase organizate în condițiile legii și de ceilalți membri ai înaltului cler, care au cel puțin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia(...).

Conform art. 29 alin. (3) din Constituția României, cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii (Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor). Competența are în vedere calitatea de arhiereu al unui cult religios organizat pe teritoriul României, potrivit legii române. Inculpatul nu a dovedit faptul că cele două condiții sunt îndeplinite, respectiv că acel cult este organizat în România conform legii române și calitatea sa de arhiereu al unui cult religios legal organizat în România, astfel că normele derogatorii de competență după calitatea persoanei nu au incidență în cauză.

Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 2 C. proc. pen., instanța nu a fost legal sesizată

Critica recurentului are în vedere considerentele ce țin de competența după calitatea persoanei examinate anterior și apreciate ca nefondate.

Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 9 C. proc. pen., hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea instanței contrazice dispozitivul sau acesta nu se înțelege.

Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 9 C. proc. pen. are în vedere omisiunea instanței de a-și motiva soluția.

Instanța constată că decizia instanței de apel are 36 de pagini în care se regăsesc considerentele instanței cu privire la soluționarea laturii penale și civile: competența după calitatea persoanei, vinovăția inculpatului, individualizarea pedepsei, soluția referitoare la sechestrul asigurător, astfel încât cazul de casare este nefondat.

Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 21 C. proc. pen., când judecarea cauzei în prima instanță sau în apel a avut fără citarea legală a unei părți sau care legal citată a fost în imposibilitate de a se prezenta sau de a înștiința despre această imposibilitate.

Recurentul a invocat neîndeplinirea procedurii de citare cu N.D., N.E., V.M., V.I.C.

Instanța de apel a apreciat că pot fi primite nici criticile în privința citării părților vătămate N.D., V.M. acest aspect putând fi invocat doar de părțile civile amintite, care ar fi vătămate prin încălcări ale dispozițiilor legale care reglementează procedura de citare, nicidecum de către o parte cu interese contrare, cum este inculpatul.

Instanța de recurs constată că motivul poate fi invocat de către orice parte care dovedește încălcarea unor drepturi decurgând din modul de îndeplinire a procedurii de citare a părților vătămate, nu numai de către părțile vătămate înseși. Interesul citării legale a părților vătămate pentru inculpatul din cauză decurge din posibilitatea ca acesta să adreseze solicitări părții vătămate (de a clarifica situația restituirii avansurilor) și să primească răspuns la criticile formulate (recurentul a afirmat că a restituit banii primiți ca avans de la părțile vătămate, astfel că fapta sa nu este infracțiune deoarece nu s-a produs diminuarea unui patrimoniu).

În ceea ce privește citarea părților respective se constată că în apel V.M. și V.I.C. (audiat de Tribunal la termenul 27 iunie 2011) au fost prezenți la termenul de la 20 februarie 2012, N.D. a fost prezent la termenul de la 12 septembrie 2012, N.I.E. a semnat citația pentru termenul de la 23 aprilie 2012 (fila 74 dosar de apel). În consecință critica este nefondată.

Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 10 C. proc. pen. (când instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului).

Cazul de casare îi privește pe L.M.S. și V.I.C.

Cazul de casare are în vedere o omisiune a pronunțării instanței, care impune lipsa unei deliberări, asupra unei chestiuni care putea influența soluția dosarului.

Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 10 C. proc. pen. nu presupune lipsa de originalitate în motivare, insuficienta raportare la probe în cazul descrierii situației de fapt sau omisiunea menționării exprese a respingerii unei apărări atunci când este motivat faptul contrar și este menționată soluția contrară celei solicitare de apărare. Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 10 C. proc. pen. are în vedere situația în care instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

O procedură echitabilă presupune, cu referire la cazul de casare invocat, ca instanța să se pronunțe asupra susținerilor părților și cererilor formulate de acestea.

Prin cererea de probatorii de la termenul de la 12 septembrie 2012 (fila 165 dosar de apel), inculpatul a solicitat audierea persoanelor semnatare ale contractelor privind drepturilor de coproprietate prin asociațiune în participațiune, administrarea și dezbaterea în ședință publică a antecontractelor din dosar, aspecte asupra cărora instanța de apel nu s-a pronunțat,

Anterior acestui termen nu au fost formulate probe de către inculpat. La termenul de la 20 februarie 2012, cauza a fost amânată pentru neîndeplinirea proceduri de citare cu inculpatul L.M.S. arestat și neadus în instanță, precum și față de neîndeplinirea procedurii de citare cu părțile civile P.L. și P.S.D.

La termenul de la 23 aprilie 2012 cauza a fost amânată pentru neîndeplinirea proceduri de citare cu inculpatul L.M.S. arestat și neadus în instanță.

La termenul de la 21 mai 2012 instanța a amânat cauza pentru lipsă de apărare a inculpatului L.M.S., la cererea acestuia de a-și angaja un avocat ales.

La termenul de la 25 iunie 2012 cauza a fost amânată la cererea apărătorului inculpatului L.M.S. de a studia dosarul.

La termenul de la 12 septembrie 2012, cu privire la cererea de probatorii formulată de către inculpat instanța de apel: a respins cererea de reaudiere a inculpatului; a respins cererea privind efectuarea unei expertize contabile; a respins ca rămasă fără obiect cererea de atașare a unui dosar al Tribunalului Timiș; a respins cererea de efectuare a unei expertize grafologice; a respins cererea de audiere a martorilor T., B., Z., S., K.; a respins atașarea unui dosar aflat pe rolul ICCJ; a respins cererea de sesizare a C.J.U.E. cu o întrebare preliminară; a respins doar cererea de audiere a părților vătămate V.M., N.D.I.V., aflate în sală la acel termen de judecată. După cum se observă instanța nu s-a pronunțat asupra solicitării de audiere a celorlalți semnatari ai contractelor (astfel cum apare cererea de probatorii menționată de către instanța de apel în practica), pronunțându-se doar cu privire la audierea lui V.M., N.D.I.V., pe care instanța i-a nominalizat în respingerea probatoriului.

De asemenea, din examinarea practicalei Deciziei nr 154/A/2012, în care au fost consemnate cele hotărâte de instanță cu privire la probatoriul solicitat, rezultă că instanța nu s-a pronunțat cu privire la administrarea și dezbaterea în ședință publică a antecontractelor din dosar

Simpla omisiune de ase fi pronunțat nu este suficientă pentru a atrage casarea deciziei. Pentru a fi incident cazul de casare trebuie îndeplinite mai multe condiții: a) să existe o omisiune a instanței cu privire la fapte, probe sau cereri esențiale; b) analiza acestor fapte, probe, cereri să fie de natură să garanteze drepturile părților; c) faptele, probele, cererile să fie de natură să influențeze soluția procesului.

Instanța de recurs a administrat înscrisurile la care a făcut referite inculpatul constatând că antecontractele conțineau mențiuni referitoare la restituirea avansului către părțile vătămate. Față de faptul că cererea de probatorii asupra căreia instanța de apel nu s-a pronunțat viza dovedirea lipsei unui element constitutiv al infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată recurentul instanța constată că proba asupra căreia a omis să se pronunțe instanța de apel era de natură să influențeze soluția procesului, astfel încât este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 10 C. proc. pen.

Cu privire la recursul părții civile V.I.C., se constată că apelul său a fost formulat în termen legal. Soluția de respingere ca tardiv a apelului echivalează cu o omisiune a soluționării căii de atac formulate de către V.I.C., cu consecința casării deciziei și trimiterii cauzei la instanța de apel spre rejudecare.

Față de această concluzie celelalte critici formulate în cauză, a căror rezolvare depinde de soluția ce urmează să fie dată de către Curtea de Apel asupra administrării probelor solicitate de către inculpat (vinovăția inculpatului cu privire la faptele pentru care a fost trimis în judecată, respectiv existența răspunderii civile delictuale și acoperirea prejudiciului de către inculpat, măsurile asigurătorii) vor fi analizate de către instanța de apel.

Instanța de recurs, deși nu se poate substitui instanței de apel în admiterea unor probe, reamintește faptul că apelul este o cale de atac devolutivă, iar pronunțarea asupra probelor trebuie să motivată convingător, atât în cazul admiterii cât și în cazul respingerii acestora, astfel încât drepturile părților să fie respectate.

Totodată Curtea reamintește faptul că ascultarea inculpatului în căile de atac este un drept la care doar acesta poate renunța dacă se prevalează de dreptul al tăcere.

În ceea ce privește recursul declarat de petenta Biserica Protestantă Evanghelic L.C.A.S.V., instanța constată că aceasta nu a declarat apel în cauză (față de părțile care nu au declarat apel hotărârea este definitivă), iar hotărârea din recurs nu o privește, astfel încât recursul este inadmisibil.

În consecință, înalta Curte va admite recursurile declarate de partea civilă V.I.C., inculpatul L.M.S. și petenta L.L.M. împotriva deciziei penale nr. 154/ A din 12 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penala.

Va casa, în parte, decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de inculpatul L.M.S., partea civilă V.I.C. și petenta L.L.M. la Curtea de Apel Timișoara.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta Biserica Protestantă Evanghelic L.C.A.S.V.

Va obliga recurenta Biserica Protestantă Evanghelic L.C.A.S.V. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de partea civilă V.I.C., inculpatul L.M.S. și petenta L.L.M. împotriva deciziei penale nr. 154/ A din 12 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Casează, în parte, decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de inculpatul L.M.S., partea civilă V.I.C. și petenta L.L.M. la Curtea de Apel Timișoara.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta Biserica Protestantă Evanghelic L.C.A.S.V.

Obligă recurenta Biserica Protestantă Evanghelic L.C.A.S.V. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2013.