Salary jurisdiction set by employer's level; case sent to Bucharest Tribunal for merits

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2828 din 1 aprilie 2010 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și a fost declinată competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanții G.A., R.C. și P.E. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A.; Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București; Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii; Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii; Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Curtea de Apel București; Tribunalul București - D.I.I.C.O.T.; Ș.N.G.; Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu; Tribunalul Giurgiu; Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița; Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna; Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și A.N.P.

În motivarea soluției s-a avut în vedere faptul că reclamantele G.A., P.E. și R.C. au calitatea de funcționar public în cadrul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, fiind încadrate în funcția de specialitate și respectiv, manager economic.

Specialiștii din cadrul aparatului propriu al Ministerului Public au drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru funcționarii publici, fiind numiți în temeiul Legii nr. 188/1999, potrivit art. 26 din O.U.G. nr. 27/2006, împotriva măsurilor dispuse în legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, pensiilor și a altor drepturi, funcționarul public se poate adresa instanței de contencios administrativ și pentru că pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice au calitatea de autorități publice centrale, în raport de art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 din Legea nr. 554/2004 cauza a fost declinată în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată inițial la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, ca dosar de recurs și de aceea, prin Încheierea din 13 ianuarie 2011 dosarul a fost înaintat la Secția contencios administrativ și fiscal pentru repartizarea aleatorie la un complet de fond.

Ulterior, a fost înregistrată sub nr. 555/2/2011 la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, iar prin Sentința civilă nr. 7189 din 30 noiembrie 2011 a fost admisă excepția de necompetență materială a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

A fost constatat ivit conflictul negativ de competență și a fost înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

În motivarea soluției s-a reținut că angajatorul celor trei reclamante, care au calitatea de funcționari publici, este Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, iar acest pârât are calitatea de autoritate publică de nivel local, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Deși reclamantele au precizat că înțeleg să se judece și în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, iar alături de pârâtul angajator au chemat în judecată și alte autorități publice cum sunt Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul București, iar unele dintre aceste autorități au nivelul ierarhic de autorități publice centrale, în accepțiunea Legii nr. 554/2004, se constată că în litigiile având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public (drepturile salariale în speță fiind în legătură cu raportul de serviciu al reclamantelor) determinarea instanței competente se face conform art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, în sensul că se determină competența instanței în soluționarea cauzei în raport de autoritatea pârâtă care are calitatea de angajator față de reclamante.

De asemenea, după gradul instanței (tribunal sau curte de apel), instanța de contencios administrativ competentă în soluționarea cauzei se determină în raport de nivelul ierarhic al autorității angajatoare și nu în raport de nivelul ierarhic al celorlalte autorități publice pârâte.

Celelalte autorități publice au fost chemate în judecată și, respectiv au fost chemate în garanție, pentru a garanta îndeplinirea obligației angajatorului în cazul admiterii acțiunii, avându-se în vedere calitatea pârâtelor de ordonatori de credite sau pentru a vira sumele necesare plății drepturilor salariale de către angajator, dar aceste raporturi juridice deduse judecății vizează raporturi bugetare între instituții publice și nu raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, reclamantele din prezenta cauză au raporturi de serviciu cu un singur angajator și nu cu toate autoritățile publice în contradictoriu cu care au înțeles să se judece.

Celelalte raporturi juridice deduse judecății, chiar dacă vizează autorități publice centrale, reprezintă capete de cerere accesorii capătului principal de cerere și acestea sunt în căderea instanței competente să judece litigiul în legătură cu raportul de serviciu al funcționarului public, conform art. 17 C. proc. civ.

Ca atare, competența materială de soluționare a prezentei cauze aparține Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în raport de nivelul angajatorului reclamantelor, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, de autoritate publică locală.

Întrucât cauza a fost declinată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, de către Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin faptul că la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția de necompetență materială și a fost declinată competența la aceiași instanță, chiar dacă declinarea se dispune pentru o altă secție a tribunalului, a fost constatat ivit conflict negativ de competență, în baza art. 20, art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ. și a fost înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului de competență.

Din verificarea declinărilor intervenite între instanțe se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru existența conflictului negativ de competență.

Potrivit art. 20 pct. 2 C. proc. civ. "Există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină".

Prin urmare, pentru a exista conflict negativ de competență este necesar să existe două sau mai multe instanțe sesizate cu aceeași pricină, instanțele să se fi declarat necompetente prin declinări de competență reciproce.

Nu există conflict negativ de competență în cazul în care declinările de competență sunt succesive pentru că în acest caz nu a existat contradicție.

În cauză, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, iar aceasta din urmă a declinat competența în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Faptul că declinarea s-a făcut tot în favoarea Tribunalului București nu duce la existența conflictului negativ de competență pentru că s-a declinat la Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ, litigiul, fiind apreciat de contencios administrativ și nu la Tribunalul București, secția conflicte de muncă, de unde a fost declinat inițial, pentru că a fost considerat tot de contencios administrativ de către instanța de litigii de muncă.

Pentru că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., se va constata inexistența conflictului negativ de competență și cauza va fi trimisă spre soluționare la Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, unde a fost declinată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată inexistența conflictului negativ de competență privind pe reclamanții G.A., R.C. și P.E., precum și pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.; Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București; Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii; Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Curtea de Apel București; Tribunalul București - D.I.I.C.O.T.; Ș.N.G.; Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu; Tribunalul Giurgiu; Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița; Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna; Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov; A.N.P. și Ministerul Finanțelor Publice.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2012.

Procesat de GGC - AA