Jurisdiction for civil liability of a former public official: common civil court competence over administrative court after cessation of service relationship

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cadrul procesual. Cererea de chemare în judecată.

Prin acțiunea înregistrată la data de 20 mai 2010 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, astfel cum a fost ulterior precizată, reclamanta I.M. a solicitat obligarea pârâtei G.V. la plata sumei de 3.359 RON, reprezentând cota parte din prejudiciul creat bugetului de stat prin neefectuarea inventarierii generale, fapt ce a condus la lipsa efectivă a unor mijloace fixe corporale negăsite pe teren, cu ocazia preluării patrimoniului I.M., suma fiind stabilită proporțional cu salariul net, conform art. 271 alin. (2) C. muncii.

1.1. Prin întâmpinarea formulată, pârâta G.V. a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 3 București, față de dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 și excepția inadmisibilității acțiunii, față de dispozițiile art. 84 lit. a), coroborat cu art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

1.2. Prin Sentința civilă nr. 12381 din 5 noiembrie 2010 a Judecătoriei Sectorului 3 București a fost admisă excepția necompetenței materiale, declinându-se competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținându-se incidente dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind competența instanței de contencios administrativ de soluționare a cauzelor privind raportul de serviciu al funcționarului public și calitatea reclamantei de autoritate publică centrală.

2. Hotărârea instanței de fond

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, care prin Sentința civilă nr. 7772 din 20 decembrie 2011 a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, precum și acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității, prima instanță a reținut că omisiunea autorității publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei și neobținerea unui angajament de plată din partea funcționarului public, conform art. 84 lit. a) și 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, nu exclude promovarea unei acțiuni în răspundere civilă delictuală, aceasta cu atât mai mult cu cât raportul de serviciu al pârâtei a încetat anterior sesizării instanței.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că fapta ilicită care i se impută pârâtei este îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu cu ocazia inventarierii patrimoniului Inspecției Sociale în anul 2008, în calitate de membru în comisia de inventariere.

S-a constatat că din probatoriul administrat în cauză a reieșit că pârâta, în calitate de membru al comisiei de inventariere, nu a respectat dispozițiile O.M.F.P. nr. 1753 din 22 noiembrie 2004, fapta ilicită a acesteia fiind dovedită, rezultând totodată că a fost săvârșită cu vinovăție, pârâta având responsabilitatea proprie în ce privește efectuarea operațiunilor de inventariere, care nu poate fi înlăturată pe motiv că ceilalți membri ai comisiei nu s-au implicat.

În ce privește însă legătura de cauzalitate, instanța de fond a apreciat că aceasta nu există în speță, întrucât nu se poate stabili niciun raport de la cauză la efect între întocmirea defectuoasă a inventarului anual în 2008 și dispariția unor mijloace fixe și obiecte de inventar, constatată în 2010.

S-a reținut că fapta pârâtei, care nu a avut niciun moment gestiunea sau administrarea bunurilor respective, nu a determinat și nici măcar nu a favorizat producerea prejudiciului, deoarece nu s-a dovedit că prin efectuarea inventarierii din 2008, în conformitate cu legea, s-ar fi putut evita producerea pagubei.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamanta I.M.

Printr-un prim motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 3 și 7 din C. proc. civ., recurenta a susținut că, în mod nelegal, instanța de fond, prin hotărârea atacată, a apreciat că este competentă să soluționeze cauza, deși în speță nu se solicită anularea sau revocarea, în tot sau în parte a unui act administrativ, conform Legii nr. 554/2004, competența de soluționare în primă instanță revenind Judecătoriei Sector 3 București, ca instanță de drept comun.

Printr-un al doilea motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a susținut că în mod nejustificat prima instanță a reținut în sentința atacată că în speță nu există legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, fiind ignorate condițiile cauzale, adică faptele ilicite care au făcut posibilă și au mediat acțiunea cauzală.

Și aceasta întrucât, în speță, pârâta avea obligația legală de a îndeplini atribuțiile de serviciu respectiv de a efectua inventarierea patrimoniului Inspecției Sociale în anul 2008, împreună cu ceilalți membrii din comisie, ceea ce însă nu s-a realizat și nici nu a fost adus la cunoștință, în scris.

4. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului precum și sentința atacată, raportat la criticile formulate și față de prevederile legale incidente, Înalta Curte reține că este întemeiat motivul de recurs vizând competența de soluționare a cauzei, potrivit art. 304 pct. 3 C. proc. civ., astfel că admițând recursul promovat se va casa hotărârea recurată și se va trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Sector 3 București, în considerarea celor în continuare arătate.

Astfel cum rezultă necontestat din actele dosarului și după cum a reținut și prima instanță, acțiunea recurentei-reclamante în obligarea pârâtei la plata sumei de 3.359 RON reprezentând cota parte din prejudiciul creat bugetului de stat prin neefectuarea inventarierii generale, a fost înregistrată la data 20 mai 2010 (inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București), în condițiile în care raportul de serviciu al pârâtei încetase anterior, respectiv la 22 martie 2010.

Independent de împrejurarea că și reclamanta-recurentă a indicat ca temei legal al cererii cu care a învestit instanța de judecată, prevederile art. 998 - 999 C. civ., privind angajarea răspunderii civile delictuale, Înalta Curte reține, în acord cu soluții similare deja pronunțate în materie (e.g. Decizia nr. 1026 din 24 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal) că nu poate fi atrasă competența instanței de contencios administrativ față de o persoană care nu mai deține calitatea de funcționar public chiar dacă la data producerii faptei pretins generatoare de prejudiciu, pârâta se afla în raporturi de serviciu cu Inspecția Muncii.

Și aceasta întrucât interpretarea logico-rațională a prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, în contextul întregii reglementări cuprinse în acest act normativ, nu poate conduce decât la concluzia că antrenarea răspunderii patrimoniale a funcționarului public, pentru pagubele produse cu vinovăție autorității publice în care funcționează, pe temeiul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, poate fi realizată numai atâta timp cât funcționarul public se află în raport de serviciu cu autoritatea.

Cum în cauză o atare situație nu subzistă, în mod evident, angajarea răspunderii civile a pârâtei intimate nu poate fi atrasă decât pe calea de drept comun, raportat la prevederile C. civ. ce guvernează răspunderea civilă delictuală.

Față de cele arătate, reținând așadar că instanța de contencios administrativ ce a pronunțat hotărârea atacată, în mod neîntemeiat a apreciat că este competentă să soluționeze cauza prezentă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 3 C. proc. civ. va admite recursul, va casa sentința și va trimite cererea recurentei spre competentă soluționare, instanței de drept comun, respectiv Judecătoriei Sector 3 București și conform dispozițiilor art. 1 pct. 1 și art. 5 C. proc. civ.

Raportat la modalitatea de soluționare a recursului de față desigur că nu se mai impune examinarea și a celorlalte critici dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Inspecția Muncii împotriva Sentinței civile nr. 7772 din 20 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Sectorului 3 București.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 februarie 2013.

Procesat de GGC - CL