Jurisdiction over diploma-issuance dispute fixed at tribunal as university is local authority.

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acțiunii judiciare

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 4 iulie 2012 pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamantul A.P.P. a chemat în judecată pârâta U.S.H. și chematul în garanție Ministerul, Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând obligarea pârâtei U.S.H. la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, în termen de 30 zile de la pronunțarea sentinței și obligarea chematului în garanție Ministerul, Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății de 2.000 RON penalități pe zi întârziere.

2. Hotărârea primei instanței aflate în conflict

Prin Sentința nr. 889 din 2012 din 28 septembrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut că, pentru stabilirea competenței materiale, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric.

În speță, este aplicabil primul criteriu enunțat anterior, tribunalul fiind competent să soluționeze acest litigiu de contencios administrativ, față de împrejurarea că U.S.H. este o autoritate publică locală.

3. Hotărârea celei de-a doua instanțe aflate în conflict

Prin Sentința nr. 4814 din 16 noiembrie 2012, Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mehedinți, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție spre soluționarea conflictului.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a apreciat că U.S.H. București, în raport de prevederile art. 2 alin. (1)lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, este persoană juridică de drept privat care a obținut statut de utilitate publică, fiind înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior și care poate fi asimilată autorității publice centrale.

Așa fiind, tribunalul a reținut că pârâta U.S.H. București este asimilată autorității publice centrale, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 3 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. și a apreciat că litigiul este de competența secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Craiova.

4. Regulatorul de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată, interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".

Așa cum s-a arătat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituții de învățământ superior să elibereze diploma de licență.

Pârâta U.S.H. din București este o autoritate publică, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004.

U.S.H. din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Totodată, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamant) nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ. Conform dispozițiilor legii respective, autonomia universitară se manifestă prin relația directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție.

Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În speță, U.S.H. din București nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident, U.S.H. din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.

În alți termeni, U.S.H. din București nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.

Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte - U.S.H. din București - competența de soluționare a litigiului revine tribunalului.

Conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului nu se mai poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

Reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în discuție competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei.

De asemenea, se cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Or, în litigiul de față, capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are un caracter accesoriu și va fi soluționat de către instanța competentă să soluționeze cererea principală.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A.P.P., în contradictoriu cu pârâta U.S.H. și chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2013.

Procesat de GGC - CL