Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4111/2012 AI generated

Inadmissibility of administrative challenge to forensic expert registry listing for invalid university specialization

Case Number Decizia nr. 4111/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeal as unfounded, leaving in force the lower court's decision to reject the plaintiff's action as inadmissible. The dispute arose from an administrative lawsuit in which a claimant sought to exclude a technical forensic expert from the Ministry of Justice's registry on the grounds that the expert's university specialization was fictitious and demanded the nullity of acts performed under that qualification; however, the claimant failed to request the annulment of a specific administrative act or allege an unjustified refusal by the authority. Relying on Article 1(1), Article 8(1), and Article 18(1) of Law No. 554/2004, the court held that the subjective request to invalidate a professional registration or declare a specialization invalid did not fall within the scope of admissible actions in administrative contentious jurisdiction, which requires a challenge to a typical administrative act or its assimilated forms.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 3041 C. proc. civ, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Inadmissibility of administrative challenge to forensic expert registry listing for invalid university specialization: În evaluarea acestei acțiuni, în mod judicios instanța fondului s-a raportat la prevederile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, observând că acțiunea formulată de reclamantul P.C. nu se circumscrie ipotezelor avute în vedere de legiuitor, mai exact prevederilor legale care lămuresc condițiile în care se poate sesiza instanța de contencios, obiectul acțiunii judiciare întemeiate pe actul normativ în discuție și soluțiile pe care le poate pronunța instanța.

Keywords

AI generated
action for annulment challenge of administrative decisions grounds for exclusion grounds of challenge e-justice disqualification of attorney

Cited Legislation

AI generated
art. 1 din Legea nr. 554/2004
Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004 precum și art.
art. 3041 C. proc. civ
Examinând cauza în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., prin prisma obiectului dedus judecății și a normelor legale care reglementează materia contenciosului administrativ - Legea nr.
art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
(1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, observând că acțiunea formulată de reclamantul P.C.
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
Văzând așadar și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
și ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 12156/2/2010, astfel cum a fost precizată la termenul de judecată din data de 8 iunie 2011, reclamantul P.C. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia să procedeze la menținerea d-nei Ț.D. în funcția de expert tehnic judiciar, dar în specialitatea pe care o dovedește cu diplomă universitară, precum și obligarea la restituirea onorariului de expert încasat necuvenit.

Prin Sentința nr. 4961 din 8 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității invocată din oficiu și a respins acțiunea reclamantului ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004 precum și art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din aceeași lege, în raport cu care a apreciat că acțiunea promovată de reclamant nu se încadrează în ipotezele avute în vedere de legiuitor prin dispozițiile legale enunțate, întrucât nu vizează anularea unui act administrativ tipic sau asimilat, situație față de care demersul său judiciar este inadmisibil în contencios administrativ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P.C.

În mod sintetic, prin cererea de recurs s-a arătat că argumentele pentru care prima instanță a respins acțiunea sunt extrem de sumare și că prin soluția pronunțată s-a acceptat practic ca Ț.D. să fie abilitată expert tehnic într-o specialitate care nu se regăsește în Nomenclatorul guvernamental al specializărilor universitare.

Examinând cauza în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., prin prisma obiectului dedus judecății și a normelor legale care reglementează materia contenciosului administrativ - Legea nr. 554/2004 modificată și completată - Înalta Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge în consecință pentru cele ce vor fi punctate în continuare:

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la data de 17 mai 2011, s-a solicitat instanței de contencios administrativ să o excludă pe Ț.D. din evidența B.C.E.T.C. de pe lângă Ministerul Justiției deoarece specializarea "proprietate intelectuală/industrială" este fictivă, cu consecința constatării nulității absolute a actelor întocmite de aceasta în calitate de expert tehnic judiciar în Dosarul nr. 808101/3/2009 al Tribunalului București, secția a II-a civilă.

În evaluarea acestei acțiuni, în mod judicios instanța fondului s-a raportat la prevederile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, observând că acțiunea formulată de reclamantul P.C. nu se circumscrie ipotezelor avute în vedere de legiuitor, mai exact prevederilor legale care lămuresc condițiile în care se poate sesiza instanța de contencios, obiectul acțiunii judiciare întemeiate pe actul normativ în discuție și soluțiile pe care le poate pronunța instanța.

Reclamantul nu a cerut, așadar, anularea unui act administrativ așa cum este acesta definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din lege, nu a invocat refuzul nejustificat al autorității pârâte în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din aceeași lege (act administrativ asimilat), astfel că în mod corect s-a invocat din oficiu de către judecătorul fondului excepția inadmisibilității acțiunii și, în mod argumentat, s-a admis această excepție ceea ce a condus la soluția respingerii acțiunii ca inadmisibilă.

Critica recurentului care vizează o insuficientă motivare a soluției pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, nu va fi primită câtă vreme judecătorul fondului citează fiecare din textele legale la care face trimitere și explică în concret că demersul judiciar al reclamantului nu se circumscrie obiectului unei acțiuni în contencios administrativ sub rigorile Legii nr. 554/2004.

De altfel, instanța de control judiciar constată că prin critica extrem de generală la care recurge recurentul nu se combate excepția inadmisibilității, ci dimpotrivă preocuparea recurentului-reclamant rămâne aceea de a aprecia asupra faptului că un expert tehnic contabil exercită, în opinia sa, fără drept această profesie și că specializarea sub care expertul funcționează este una fictivă, aspecte care exced competențelor instanței de contencios administrativ.

Văzând așadar și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.C. împotriva Sentinței nr. 4961 din 8 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2012.

Procesat de GGC - AA