Salary difference award upheld for unlawful dismissal under unconstitutional ordinance.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeal filed by the National Institute of Statistics, thereby upholding the lower court’s judgment, which had partially admitted the administrative action and ordered the defendant to pay the claimant the salary difference (18,463 RON) for the period from 22 May 2009 to 8 July 2010, during which the claimant had been unlawfully removed from her public management position; the claims for annulment of the dismissal order and reinstatement were rejected as moot because the defendant had already reinstated the claimant by a subsequent order. The dispute concerned the legality of the dismissal order issued under Article III of Emergency Ordinance No. 37/2009, whose approving law was declared unconstitutional by Constitutional Court Decision No. 1257 of 7 October 2009, and because the approving law forms one body with the ordinance, the administrative act lacked any legal basis. The Court held that awarding damages was a lawful consequence of the retroactive restoration of the prior situation, regardless of the fact that the underlying dismissal order had not been formally annulled, and therefore rejected the appellant’s arguments, citing Article 312(1) of the Civil Procedure Code and Article 20 of Law No. 554/2004 on administrative litigation.
Legislator headnote
AI generatedart. 123 alin. (2) din Constituție, art. 3041 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, Art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ; Salary difference award upheld for unlawful dismissal under unconstitutional ordinance: The dispute concerned the legality of the dismissal order issued under Article III of Emergency Ordinance No. 37/2009, whose approving law was declared unconstitutional by Constitutional Court Decision No. 1257 of 7 October 2009, and because the approving law forms one body with the ordinance, the administrative act lacked any legal basis. The Court held that awarding damages was a lawful consequence of the retroactive restoration of the prior situation, regardless of the fact that the underlying dismissal order had not been formally annulled, and therefore rejected the appellant’s arguments, citing Article 312(1) of the Civil Procedure Code and Article 20 of Law No. 554/2004 on administrative litigation.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for rejecting the appeal as unfounded.
Corroborated with Art. 312 para. 1 C. proc. civ. to support the dismissal of the appeal.
Full text
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin sentința nr. 248 din 15 septembrie 2011, Curtea de Apel Galați a admis în parte acțiunea, formulată de reclamanta N.R. în contradictoriu cu autoritatea pârâtă Institutul Național de Statistică și a respins ca fiind lipsită de interes cererea privind anularea Ordinului nr. 368 din 22 mai 2009 emis de Președintele Institutului Național de Statistică și ca lipsită de obiect cererea privind reintegrarea reclamantei în funcția de director executiv la Direcția Județeană de Statistică Vrancea.
Totodată, Curtea de Apel a obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile bănești cuvenite pe perioada demiterii și până la reintegrarea efectivă în funcție, respectiv 22 mai 2009-08 iulie 2010 în sumă totală de 18.463 RON, conform adeverinței din 07 iulie 2011 emisă de Institutul Național de Statistică - Direcția Județeană de Statistică Vrancea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că măsura dispusă împotriva reclamantei a fost una lipsită de temei legal, fapt ce rezultă și din emiterea ulterioară a ordinului nr. 1560 din 07 iulie 2010 prin care reclamanta este repusă în funcția de director executiv la Direcția Județeană de Statistică Vrancea.
Curtea de Apel a mai reținut că printre instituțiile fundamentale ale statului și care fac obiectul criticii de neconstituționalitate a Legii de aprobare a O.G. nr. 37/2009 se identifică și serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, prin raportare la art. 123 alin. (2) din Constituție, conform căreia „Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local și conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale”.
S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că, urmare a emiterii ulterioare a ordinului nr. 1560 din 07 iulie 2010 prin care reclamanta este repusă în funcția de director executiv la Direcția Județeană de Statistică Vrancea, este lipsită de interes anularea ordinului nr. 368 din 22 mai 2009 emis de autoritatea pârâtă prin care s-a dispus demiterea reclamantei din funcția de director executiv, precum și solicitarea privind reintegrarea acesteia din funcția din care a fost demisă.
3. Recursul pârâtului
Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâta Institutul Național de Statistică, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Institutul Național de Statistică, prin motivele de recurs, a susținut că în mod greșit instanța de fond a dispus acordarea despăgubirilor față de reclamantă, în condițiile în care nu a anulat ordinul nr. 368 din 22 mai 2009 prin care aceasta a fost demisă din funcția de director executiv.
În susținerea recursului, recurentul a mai arătat că atâta vreme cât a fost respins ca lipsit de interes capătul de cerere privind reintegrarea reclamantei, nu se mai impunea acordarea salariului corespunzător acestei perioade.
II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât și a dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Instanța de contencios administrativ competentă a fost legal învestită cu efectuarea controlului de legalitate al ordinului nr. 368 din 22 mai 2009 prin care recurentul-pârât Institutul Național de Statistică a dispus eliberarea reclamantei din funcția publică de conducere de director executiv la Direcția Județeană de Statistică Vrancea.
Unicul motiv de fond al actului administrativ atacat l-a constituit art. III din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, toate celelalte dispoziții legale menționate în cuprinsul acestuia, justificând din punct de vedere formal măsura eliberării din funcția publică dispusă.
Or, ca efect al pronunțării Deciziei nr. 1257 din data de 07 octombrie 2009 de către Curtea Constituțională, prin care s-a constatat neconstituționalitatea Legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și având în vedere că potrivit Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, legea de aprobare face corp comun cu ordonanța la care aceasta se referă, actul administrativ examinat este lipsit de suportul dispozițiilor legale pe care se fundamenta.
De altfel, însuși pârâtul a confirmat că actul administrativ prin care reclamanta a fost destituită din funcție, este nelegal, astfel că a dispus, prin ordinul nr. 1560 din 07 iulie 2010, reintegrarea reclamantei în funcția de directori executiv la Direcția Județeană de Statistică Vrancea.
În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că despăgubirile acordate reprezintă o măsură legală și corectă, fiind o consecință a restabilirii cu caracter retroactiv a situației anterioare în sensul obligării pârâtului la plata diferenței între drepturile salariale ce le-a încasat efectiv și drepturile salariale ce i se cuveneau dacă ar fi exercitat funcția, din care a fost eliberată abuziv.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului referitoare la greșita acordare a drepturilor salariale pentru perioada în care reclamanta nu a exercitat funcția de director executiv pe motiv ca nu s-a dispus anularea ordinului și reintegrarea acesteia, în condițiile în care la momentul soluționării cauzei, reclamanta era repusă în funcția de director executiv prin Ordinul nr. 1560 din 07 iulie 2010 emis de Institutul Național de Statistică.
II.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte reținând că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Institutul Național de Statistică împotriva sentinței nr. 248 din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2012.