Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 178/2012 AI generated

Citizenship reacquisition application: appeal perempted, lower judgment upholding consular duty maintained

Case Number Decizia nr. 178/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of the Court of Cassation and Justice declared the appeal by the defendant Ministry of Foreign Affairs expired, thereby rendering the lower court’s decision final and irrevocable, which had previously ordered the defendant to accept the plaintiffs' application for the reacquisition of citizenship. The dispute concerned an administrative challenge where three plaintiffs alleged that the consular section of the Romanian Embassy in Chișinău refused their application for citizenship reacquisition based on specific statutory provisions. Although the first-instance court ruled in favor of the plaintiffs on the merits of the administrative delay, the Supreme Court did not review the substance of the case; instead, it applied procedural law exclusively, finding that the appeal remained in a state of inactivity due to the fault of the parties for a period exceeding one year without any procedural acts to interrupt the process. Consequently, the court deemed the appeal perempted as a matter of right under Articles 248 and 252 of the Code of Civil Procedure, resulting in the maintenance of the initial judgment.

Legislator headnote

AI generated

art. 101 din Legea nr. 21/1991, art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 252 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 249 C. proc. civ; Citizenship reacquisition application: appeal perempted, lower judgment upholding consular duty maintained: Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență că, autoritatea pârâtă a depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamanților de redobândire a cetățeniei române, prevăzut de art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată de către România prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002 publicată în M. Of. al României Partea I nr. 490/09.07.2002.

Keywords

AI generated
citizenship foreign law right to remain cassation review procedural deadline challenge of administrative decisions

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 25 septembrie 2009, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții M.V., M.E. și M.U. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe solicitând obligarea acestuia ca, prin intermediul Ambasadei României la Chișinău, să le primească cererea și actele necesare cu privire la redobândirea cetățeniei române.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că în august 2008 s-au prezentat la Secția Consulară a Ambasadei României de la Chișinău în vederea depunerii cererii și actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române în temeiul art. 12 alin. (2) și art. 101 din Legea nr. 21/1991, însă au fost refuzați.

2. Hotărârea primei instanțe.

Prin Sentința nr. 665 din 5 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea reclamanților M.V., M.E. și M.U., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe și a obligat pe pârât să primească cererea reclamanților de redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Totodată a obligat pârâtul la plata sumei de 4,3 RON cheltuieli de judecată către reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență că, autoritatea pârâtă a depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamanților de redobândire a cetățeniei române, prevăzut de art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată de către România prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002 publicată în M. Of. al României Partea I nr. 490/09.07.2002.

3. Recursul declarat în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La termenul din 26 octombrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii, deși procedura de citare a fost legal îndeplinită, a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Datorită faptului că în termen de un an de la suspendare, nici una dintre părți nu a solicitat repunerea cauzei pe rol și nici nu a îndeplinit vreun act de procedură, Înalta Curte de Casație și Justiție a repus cauza pe rol, din oficiu, în condițiile prevăzute de art. 252 C. proc. civ., respectiv a fixat termen, cu citarea părților, pentru a se discuta dacă operează perimarea cererii în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.: "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an", iar potrivit art. 249 C. proc. civ. "perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes".

Cum, în speță, de la data suspendării cauzei și până la repunerea acesteia pe rol, pricina a rămas în nelucrare din vina părților și având în vedere că nu s-au îndeplinit nici un fel de acte de procedură de natură a întrerupe și nici de a suspenda perimarea, astfel cum sunt prevăzute în art. 249 - 251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) din același cod, constatându-se din oficiu perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinței nr. 665 din 5 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2012.

Procesat de GGC - AA