Transfer of jurisdiction for suspension of land ownership proceedings
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the application for the transfer of jurisdiction, thereby rejecting the petitioner's request and leaving the case pending before the original court. The dispute concerned a civil proceeding regarding land property rights, where the applicant sought to have the case removed from the Panciu Court due to the suspension of the original proceedings by the competent court commissions of the local commune and prefecture. The Court denied the transfer, upholding the jurisdiction of the original court despite the procedural suspension, and the public prosecutor's representative concluded that the request was unfounded.
Legislator headnote
AI generatedTransfer of jurisdiction for suspension of land ownership proceedings: Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 858/275/2009 al Judecătoriei Panciu, a cărui strămutare se solicită, a fost suspendat la data de 05 octombrie 2012.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta A.R.
La apelul nominal se prezintă petenta A.R., personal, lipsind intimații A.T., R.I., O.I., Z.V., P.N.G., Primăria Comunei Străoane - Comisia pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor și Prefectura Județului Vrancea - Comisia pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor.
Ministerul Public este reprezentat de procuror L.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Procedura este legal îndeplinită.
Cererea a fost legal timbrată.
Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 858/275/2009 al Judecătoriei Panciu, a cărui strămutare se solicită, a fost suspendat la data de 05 octombrie 2012.
Petenta A.R., având cuvântul asupra cererii de strămutare, solicită admiterea acesteia așa cum a fost formulată, pentru motivele precizate în scris și prezentate verbal, cu consecința strămutării cauzei la altă instanță egală în grad Judecătoriei Panciu.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a cererii de strămutare, ca neîntemeiată.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petenta A.R. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 858/275/2009 al Judecătoriei Panciu, Județul Vrancea.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - AS