Legislator Case Law & Legislation
Încheierea nr. 2700/2013 AI generated

Strămutare de instanță respinsă din cauza soluționării anterioare a dosarului

Case Number Încheierea nr. 2700/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for transfer of jurisdiction, thereby ruling against the petitioner and upholding the status quo of the case. The dispute concerned a procedural application for the transfer of file No. 5379/105/2010 from the Ploiești Court of Appeal to a different judicial seat, filed by an individual against a county-level public institution. The decisive legal basis for the dismissal was the administrative and procedural fact that the underlying case had already been definitively solved and closed on April 9, 2013, rendering the transfer request moot and inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

Strămutare de instanță respinsă din cauza soluționării anterioare a dosarului: S-a arătat și că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 5379/105/2010 al Curții de Apel Ploiești, a cărui strămutare se solicită, a fost soluționat la data de 09 aprilie 2013.

Keywords

AI generated
transfer rendered moot legal status administrative dismissal resolution of jurisdictional dispute e-justice seat of institution
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul D.I.

La apelul nominal au lipsit petentul și intimata Casa Județeană de Pensii Prahova.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V.L.

Magistratul asistent a făcut referatul cauzei, arătând că procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a arătat și că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 5379/105/2010 al Curții de Apel Ploiești, a cărui strămutare se solicită, a fost soluționat la data de 09 aprilie 2013.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea cererii de strămutare pentru motivele invocate verbal.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petentul D.I. privind strămutarea pricinii care formează obiectul Dosarului nr. 5379/105/2010 al Curții de Apel Ploiești.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2013.