Reduction of sentence for attempted aggravated homicide based on mitigating circumstances and individualization of penalty

Asupra recursului penal de față constată;

Prin sentința penală nr. 1079/F din 30 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 1594/3/2008 s-a dispus:

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., condamnarea inculpatului A.S. la o pedeapsă de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 14 și 346 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 998 și urm. C. civ., a fost obligat inculpatul către partea civilă S.M., la plata sumei de 2.500 dolari SUA, în echivalent RON la data plății, reprezentând daune morale.

Au fost respinse restul pretențiilor părții civile, ca neîntemeiate. A fost obligat inculpatul la 1600 RON, cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

În seara zilei de 23 mai 1999, inculpatul A.A., tatăl acestuia, A.A., și partea vătămată S.M. s-au întâlnit la barul “C2.”, situat în Budapesta - Republica Ungară. Toți erau cetățeni români și se cunoșteau de mai multă vreme. În același bar se aflau și alți cetățeni români, cunoscuți ai părților, printre care și M.N., respectiv, L.A.

Pe fondul unui conflict preexistent, în jurul orelor 22:00, la ieșirea din bar, inculpatul A.S. a scos un cuțit de mari dimensiuni, pe care îl avea asupra sa, și a lovit partea vătămată S.M. în zona stângă a abdomenului, cauzându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie.

După consumarea faptei, inculpatul și martorii A.A. și G.D. au fugit de la locul faptei, iar partea vătămată a fost transportată la Spitalul P. unde, constatându-se că plaga abdominală înjunghiată a ajuns la nivelul colonului, a fost supusă unei intervenții chirurgicale.

Prin raportul medico-legal întocmit de Institutul Național de Medicină Legală “Prof. Dr. M.M.” s-a stabilit că partea vătămată S.M. prezenta o leziune traumatică produsă prin lovire cu un corp ascuțit, posibil cuțit, care i-a pus viața în primejdie, fiind necesare 25-30 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

Ulterior, în aceeași seară, atât inculpatul, cât și martorii A.A. și G.D. au fost identificați de autoritățile ungare, stabilindu-se că aceștia foloseau pașapoarte falsificate pe numele S.G.B., respectiv C.S.

Înainte de a fi imobilizat de autorități, inculpatul a alergat, apropiindu-se de o clădire situată pe Strada D., aruncând cuțitul corp delict la demisolul clădirii.

Inculpatul A.S. a fost reținut de autoritățile ungare până la data de 25 mai 1999, revenind în România la 26 mai 1999.

În drept, fapta inculpatului A.S. a fost încadrată în dispozițiile art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.

Instanța de fond a reținut că probele administrate în cauză îl indică pe inculpat ca fiind autorul faptei.

Hotărârea pronunțată în cauză a fost atacată cu apel de către inculpat, solicitându-se achitarea, pe motiv că inculpatul nu era autorul faptei.

Prin decizia penală nr. 59 din 1 martie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respins apelul inculpatului ca nefondat.

S-a reținut în esență că probatoriile administrate în cauză demonstrează prezența inculpatului în fața barului “C2.” din Budapesta și faptul că acesta era cel care aplicase lovitura de cuțit părții vătămate, după care a fugit de la locul faptei.

Și împotriva acestei decizii și în esență pentru aceleași motive, în termen legal, a declarat recurs inculpatul A.S., invocând cazurile de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 și 14 C. proc. pen.

În motivarea recursului, s-a făcut referire la declarațiile martorului M.N. care nu îl observase pe inculpat lovind partea vătămată, declarație concordantă cu cea a martorului G.I. din cursul judecății în apel.

S-a contestat și greșita aplicare a dispozițiilor art. 329 C. proc. pen., nefiind depuse - în opinia apărării - diligente suficiente, de către autorități, pentru audierea martorului M.I.

Ca atare, s-a solicitat achitarea inculpatului pe temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului.

Examinând cauza în raport de criticile formulate și cazurile de casare invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul inculpatului este fondat, în limita considerentelor ce urmează:

Condamnarea inculpatului A.S. s-a dispus pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 rap. la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., constând în aceea că, la data de 23 mai 1999, aflându-se la barul “C2.” din Budapesta - Ungaria, a lovit partea vătămată S.M. cu un cuțit în zona abdominală, cauzându-i o plagă înjunghiată care i-a pus viața în primejdie.

Materialul probator administrat în cauză susține în întregime acuzația formulată împotriva inculpatului, ambele instanțe reținând corect vinovăția inculpatului, încadrarea juridică și circumstanțele de săvârșire a faptelor.

Astfel, din declarațiile părții vătămate S.M. rezultă că era însoțit de martorii M.N. și L.A., întâlnindu-se cu inculpatul în fața barului. Acesta a făcut scandal - fiind însoțit, la rândul său, de alte persoane - aplicându-i o singură lovitură de cuțit, după care inculpatul și celelalte persoane care îl însoțeau au fugit, iar victima a fost transportată la spital.

Prin declarația formulată în cursul cercetării judecătorești, partea vătămată a menționat aceeași stare de fapt cu cea prezentată și în faza de urmărire penală.

Declarațiile părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorului ocular M.N., persoană care a arătat că victima a fost „înjunghiată de inculpat, fără să observe exact momentul agresiunii". Același martor a fost cel care a anunțat familia victimei despre faptul că partea vătămată fusese „ înjunghiată de inculpatul A.S.".

Relevantă, sub aspectul vinovăției inculpatului, este și declarația dată de martorul M.I. în faza de urmărire penală, aceasta afirmând că l-a văzut pe inculpat aplecat asupra părții vătămate, a scos un cuțit cu lama lungă de aproximativ 15 cm pe care „l-a înfipt în regiunea ombilicală a lui S.M.".

Instanța de fond a valorificat această declarație prin prisma dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. pen., martorul neputând fi audiat în cursul judecății.

Coroborarea tuturor probelor testimoniale cu actele medicale existente la dosarul cauzei, cu celelalte probe administrate - proces-verbal de recunoaștere din grup, proces-verbal privind locul și împrejurările comiterii infracțiunii, verificările efectuate la Serviciul de Evidență a Pașapoartelor -confirmă concluzia că inculpatul este autorul faptei.

În contextul celor arătate, Înalta Curte constată că instanțele anterioare au reținut o stare de fapt corectă și, prin urmare, critica recurentului inculpat privind eroarea gravă de fapt nu este fondată.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, Înalta Curte apreciază că, deși fapta săvârșită de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social, în cauză pot fi reținute circumstanțe atenuante care permit o reducere a pedepsei.

Se observă astfel că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, are o familie organizată, este singurul întreținător al familiei sale, are doi copii minori.

Buna conduită a inculpatului înainte de săvârșirea faptei, dedusă din lipsa antecedentelor penale și atitudinea corespunzătoare în relațiile de familie, sunt elemente de natură a caracteriza favorabil persoana inculpatului și de a indica o periculozitate socială mai redusă a acestuia.

Pe de altă parte, nu trebuie omisă nici perioada de timp scursă de la data săvârșirii faptei și până în prezent, împrejurare care estompează necesitatea unei reacții prea severe din partea autorității judiciare în scopul reeducării inculpatului.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de inculpatul A.S. împotriva deciziei penale nr. 59 din 1 martie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Va casa decizia atacată și în parte sentința penală nr. 1079 din 30 noiembrie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, numai în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei și, în rejudecare, va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. de la 7 ani și 6 luni închisoare la 6 ani închisoare.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

În ceea ce privește cererea de scutire de plata amenzii formulată de avocat I.M., apărător desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată, motivele invocate în apărare nejustificând valabil încălcarea obligației de prezentare în fața instanței de recurs.

Cu toate acestea, având în vedere cauza care a determinat absenta din instanță a apărătorului din oficiu pentru inculpat la termenul de judecată din 12 decembrie 2011, Înalta Curte urmează a reduce amenda judiciară la 300 RON.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul A.S. împotriva deciziei penale nr. 59 din 1 martie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează decizia atacată și, în parte, sentința penală nr. 1079 din 30 noiembrie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, numai în ceea ce privește cuantumul pedepsei principale.

În baza art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., condamnă inculpatul A.S. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Suma de 50 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Reduce la 300 RON amenda judiciară stabilită în sarcina avocatului V.I., apărător ales al inculpatului A.S.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2012.