Maintenance of preventive arrest following conviction for homicide and robbery based on danger to public order

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 27 februarie 2012 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a fost învestită cu judecarea cauzei cu privire la inculpații B.D. și G.I.P. trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav și tâlhărie, fapte prevăzute de art. 174, 176 alin. (1) lit. d) C. pen., respectiv art. 211 alin. (2) lit. b) și alin.(21), art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., respectiv art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen., iar raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpații B.D.,deținut în Penitenciarul T. în baza mandatului de arestare preventivă din 17 iunie 2010 emis de Tribunalul Caras-Severin, secția penală, și G.I.P., deținut în Penitenciarul T. în baza mandatului de arestare preventivă din 29 iunie 2010 emis de Tribunalul Caraș-Severin, secția penală.

În baza art. 139 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată cererea de înlocuire sau revocare a măsurii arestării preventive.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de prim control judiciar a constatat că inculpații B.D. și G.I.P. au fost condamnați prin sentința penală nr. 3 din 12 ianuarie 2012 a Tribunalului Caraș-Severin, la pedeapsa cea mai grea, respectiv fiecare inculpat în parte la pedeapsa rezultantă de 25 ani de închisoare.

În baza disp. art. 65 alin. (2) rap. la art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., au fost interzise inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o durată de 5 ani, cu executare în condițiile art. 66 C. pen. (după executarea pedepsei principale).

În baza art. 88 C. pen. și 350 C. proc. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpaților, perioada reținerii și a fost menținută starea de arest a acestora pe o durată de 60 zile.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat ca situație de fapt că, inculpatul B.D., la aproximativ trei ore de la eliberarea sa din Penitenciarul Timișoara, s-a întâlnit într-un bar situat în zona Gării de Nord din Timișoara, cu inculpatul G.I.P., astfel că în noaptea de 14-15 iunie 2010, au exercitat împreună acte de violență asupra victimei T.A. prin lovituri directe cu corpuri dure, care i-au cauzat decesul, după care au sustras tractorul din curtea victimei.

S-a reținut că temeiurile care au determinat arestarea subzistă, în sensul că există indicii temeinice privind presupunerea rezonabilă că inculpații au comis o faptă penală, fiiind îndeplinită și condiția prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv că pentru fapta comisă legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, instanța a apreciat că lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, instanța a avut în vedere gravitatea deosebită a faptei comise, împrejurările concrete în care aceasta a fost comisă, persoana inculpaților, precum și rezonanța pe care o presupune în rândul colectivității comiterea unor asemenea fapte.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul G.I.P. a declarat, în termen legal, recurs, solicitând, admiterea recursului și revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Recursul este nefondat.

Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În raport cu stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal.

Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că a fost săvârșită fapta, care prezintă un grad ridicat de pericol social - inculpatul fiind trimis în judecată și condamnat de instanța de fond pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav și tâlhărie, fapte prevăzute de art. 174, 176 alin. (1) lit. d) C. pen., respectiv art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., respectiv art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen. În plus, simpla trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanța asupra gradului de pericol public a faptelor deduse judecății, faptele imputate inculpatului fiind generatoare de puternice emoții și de o puternică stare de insecuritate în rândul comunității în care au fost comisă fapta. Pe de altă parte, indiciile de repetabilitate a unor acte din sfera ilicitului penal permit concluzia că inculpatul, dacă ar fi lăsat în libertate, ar reveni în mediul din care a fost scos prin luarea măsurii preventive, reactivând astfel riscul de reiterare a acțiunilor ilicite eliminat prin privarea sa de libertate.

Așa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fac necasară menținerea arestării preventive a inculpatului G.I.P.

Recursul declarat învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.I.P. împotriva încheierii din 27 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 47/115/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 martie 2012.