Necessity of preventive detention for violent offenses due to concrete danger to public order

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 21 februarie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia având de soluționat apelurile, după casar, formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și pentru alți inculpați C.F.M. și părțile civile, a amânat cauza și verificând din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului C.F.M., în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., a menținut arestarea preventivă a acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a constatat că pe de o parte există indicii temeinice conform art. 681 C. proc. pen., că cel în cauză a comis fapta, că legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani și că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret atât pentru comunitatea locală cât și pentru ordinea publică, având în vedere natura infracțiunii pentru care este cercetat.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat recurs, pentru motivele astfel cum au fost redate în partea introductivă.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente.

Conform dreptului intern, respectiv dispozițiile art. 3002 C. proc. pen., „în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b C. proc. pen., iar potrivit aceluiași art. 1 „în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive”.

2. „Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu, există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.”

3. „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată menținerea arestării preventive…”

Procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luată față de inculpat, prima instanță în mod temeinici a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri se mențin.

S-a reținut că, potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Condițiile art. 144 C. proc. pen., se referă la existența probelor sau indiciilor temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă penală.

În cauză se constată că există indicii obținute prin intermediul mijloacelor de probă, cu respectarea dispozițiilor legale pentru obținerea acestora, care conduc la existența unor bănuieli legitime că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat.

Astfel, din coroborarea nemijlocită a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și în fața instanței de judecată până în prezent, inculpatul prin sentința penală nr. 210 din 27 octombrie 2010 a fost condamnat de Tribunalul Sibiu, printre alții, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen., la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, ca prin decizia pronunțată de instanța de control, s-ai admis apelurile parchetului și ale inculpaților și s-a dispus reducerea pedepselor, s-a menținut starea de arest a inculpatului C.F.M. și a respins apelurile părților civile.

Prin decizia nr. 4075 din 22 noiembrie 2011, Înalta Curte având de soluționat recursurile declarate de parchet și de inculpați, a dispus rejudecarea cauzei, reținând că în mod greșit instanța nu s-a pronunțat pe solicitarea parchetului cu privire la condamnarea coinculpatului L.M. pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat.

Or, în raport de probatoriul administrat până la acest moment procesual, inculpatul este acuzat de săvârșirea unor fapte de gravitate deosebită, fiind vorba de infracțiuni de violență ce vizează viața.

Evaluând pericolul concret pentru ordinea publică, Înalta Curte apreciază că acesta rezultă din circumstanțele reale de săvârșire:

- inculpatul alături de coinculpați, înarmați cu bâte au lovit victima căzută la pământ și parțial sub autoturism, după ce în prealabil fusese acroșată ca de altfel și partea vătămată Damian; modalitatea de comitere, a urmărit victima și părțile vătămate, a aplicat lovituri la nivelul capului, alături de fratele său, cu bâtele până ce acestea au intrat în stare de inconștiență.

În plus, dat fiind faptul că inculpatul este bănuit de săvârșirea infracțiunilor sus-arătate, motivarea existenței pericolului pentru ordinea publică prin punerea în libertate, motivat de dubiul creat față de forma de vinovăție, aserțiunea apărării cu privire la acest aspect fiind neîntemeiat, în condițiile în care, așa cum s-a arătat instanța de apel a omis a se pronunța cu privire la infracțiunea de tentativă la omor calificat pentru care a fost trimis în judecată coinculpatul L.F.

Or, în contextul recrudescenței infracțiunilor de violență, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol public concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției, iar pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional.

În consecință, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării, motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.F.M. împotriva încheierii din 21 februarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 578/85/2010*.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 01 martie 2012.