Suppression of appeal against non-prosecution orders under 2010 Criminal Procedure Code amendments
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, thereby upholding the lower court's decision to reject the initial complaint and ordering the appellant to pay 100 RON in judicial costs to the state. The dispute arose from the appellant's attempt to challenge a decision by the Court of Appeal of Bucharest, which had dismissed a complaint against a prosecutor's resolution as inadmissible, effectively leaving the prosecutor's non-prosecution order in force. The decisive legal basis for the dismissal was Article XXIV(1) of the Law No. 202/2010, which established that for decisions pronounced after the law's entry into force, judgments in proceedings under Article 2781 of the Code of Criminal Procedure are final and non-appealable; because the lower court's sentence was pronounced on November 1, 2011, after the transitive provisions took effect, the statutory right to appeal was extinguished, rendering the recourse unlawful under Article 38515(1)(a) of the Code of Criminal Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 2781 alin. (1) C. proc. pen, art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen, art. 2781 C. proc. pen, art. 2781 alin. (10) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen; Suppression of appeal against non-prosecution orders under 2010 Criminal Procedure Code amendments: Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări C. proc. pen., de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută în art. 2781 C. proc. pen.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 427 din 1 noiembrie 2011 Curtea de Apel București, secția l penală, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta A.C.M.E. împotriva rezoluției nr. 201/II/2 din 23 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
A obligat petenta la 200 RON cheltuieli judiciare statului. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la 5 octombrie 2011, pe rolul aceste instanțe, a fost înaintată plângerea formulată de petenta A.C.M.E. împotriva rezoluției nr. 201/II/2 din 23 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 1485/P/2008 din 19 ianuarie 2009.
Din examinarea plângerii formulate și motivate de petenta, a rezultat că aceasta privește doar rezoluția nr. 201/II/2 din 23 februarie 2009, situație în care plângerea apare ca inadmisibilă, în raport de prevederile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
Pe de altă parte, prin Sentința penală nr. 310 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția l penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1442 din 15 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a respins ca neîntemeiată plângerea împotriva Ordonanței din data de 19 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a Rezoluției din data de 23 februarie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, din Dosarul nr. 201/11/2/2009.
Așa fiind, Curtea, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea de față ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul. Recursul este inadmisibil.
Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări C. proc. pen., de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută în art. 2781 C. proc. pen.
În acest sens, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.
Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se regăsesc în dispozițiile art. XXIV.
În privința căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabilește, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată.
Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.
În consecință, constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 1 noiembrie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și dispozitivul sentinței atacate.
În această situație, întrucât petiționarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara A.C.M.E. împotriva Sentinței penale nr. 427 din 1 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția l penală.
Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 decembrie 2012.
Procesat de GGC - AA