Appeal against maintenance of preventive detention for drug trafficking dismissed as unfounded

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 19 iunie 2012 Curtea de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 51746/3/2010(2954/2011), în baza art. 3002 rap. la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului S.C.N. (fiul lui G. și A., arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 3 septembrie 2010, emis de Tribunalul București, secția a II-a penală.

Pentru a se hotărî astfel s-a reținut că inculpatul S.C.N. a fost trimis în judecată și condamnat prin Sentința penală nr. 524/F din 5 iulie 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală, la pedeapsa de 8 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la trafic ilicit de droguri de mare disc, trafic ilicit de droguri de mare risc, trafic ilicit de droguri de risc în formă continuată, tentativă la trafic internațional ilicit de droguri de mare risc, tentativă la trafic internațional ilicit de droguri de risc în formă continuată și organizare a traficului ilicit de droguri de mare risc și droguri de risc, precum și a traficului ilicit internațional de droguri de mare risc și droguri de risc, totul în stare de concurs, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 4 C. pen., art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 4 C. pen., art. 20 C. pen. rap la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 4 C. pen., art. 20 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 4 C. pen., art. 10 din Legea nr. 143/2000, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În esență, ca situație de fapt, s-a reținut că inculpatul la data de 10 august 2010 a încercat introducerea din China în România, prin Bulgaria, prin sistem de curierat rapid DHL, a unui colet cu scrisoare de însoțire, conținând cantitatea de 18 gr. de metamdetamină, drog de mare risc, din orașul Ruse - Bulgaria în orașul Budapesta - Ungaria.

S-a reținut că în cauză a fost legal stabilită existența infracțiunilor și a vinovăției în legătură cu comiterea acestora, printr-o hotărâre de condamnare pronunțată în primă instanță, iar între deținerea preventivă a inculpatului în cauză și condamnare există o legătură suficientă pentru a opina că ne aflăm în prezența unei detenții legale, urmare a condamnării inculpatului de o instanță competentă, astfel cum, constant, a statuat instanța europeană în interpretarea art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenție care dispune că "deținerea unei persoane este legală dacă are la bază o condamnare pronunțată de un tribunal competent".

Acuzațiile aduse inculpatului în cauză legitimează, în continuare, detenția preventivă a acestuia în sensul că interesul public al menținerii ordinii, în cauza dată, trece înaintea dreptului inculpatului arestat preventiv, la libertate.

Temeiurile de fapt și de drept care au impus luarea și menținerea arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susține depășirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul S.C.N. a declarat, în termen legal, recurs, solicitând admiterea recursului, arătând că termenul rezonabil a fost depășit, iar la acest moment instanța de control judiciar poate constata că pericolul pentru ordinea publică, s-a estompat fiind justificată punerea inculpatului în stare de libertate. Recursul este nefondat.

Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În raport cu stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că acesta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal.

Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că a fost săvârșită fapta, pentru care a și fost condamnat de instanța de fond.

În plus, simpla trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanța asupra gradului de pericol public a faptelor deduse judecății, faptele imputate inculpatului fiind generatoare de puternice emoții și de o puternică stare de insecuritate în rândul societății. Pe de altă parte, indiciile de repetabilitate a unor acte din sfera ilicitului penal permit concluzia că inculpatul, dacă ar fi lăsat în libertate, ar reveni în mediul din care a fost scos prin luarea măsurii preventive, reactivând astfel riscul de reiterare a acțiunilor ilicite eliminat prin privarea sa de libertate.

Așa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a inculpatului S.C.N.

Recursul declarat învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C.N. împotriva încheierii din 19 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 51746/3/2010(2954/2011).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 iulie 2012.

Procesat de GGC - AA