Bribe-taking conviction upheld; prison term for living defendant replaced with supervised suspension.

Deliberând asupra recursurilor declarate de inculpații M.V.G. și F.M. împotriva deciziei penale nr. 205 din data de 29 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 3534/116/2010, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 136/F din data de 20 decembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 3534/116/2010, Tribunalul Călărași a respins cererea de achitare, formulată de inculpatul F.M.

În temeiul art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a condamnat pe fiecare dintre inculpații M.V.G. și F.M. la pedepsele de câte 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru ambii inculpați, începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la terminarea executării pedepsei principale.

În temeiul art. 88 C. pen., a dedus prevenția inculpaților, începând cu data de 11 august 2010 și până la data de 26 noiembrie 2010.

În temeiul art. 255 alin. (5) C. pen., a dispus restituirea, de la inculpați, către denunțătorii T.G. și T.M., a sumei de 2.000 RON, a două sticle de whisky și a două pachete de cafea de câte 500 gr.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat la plata către stat a sumei de câte 4.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a constatat că inculpații au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial București din data de 27 august 2010, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, aceștia fiind acuzați că, în calitate de comisari în cadrul Gărzii Financiare, secția județeană Călărași, la datele de 16 iunie 2010, 2 august 2010 și 11 august 2010, cu ocazia unor controale efectuate la PFA T.M. din comuna C., județul Călărași, au pretins și primit de la denunțătoarea T.G. suma de 500 RON, iar de la denunțătorul T.M. suma de 1.500 RON, precum și foloase materiale (whisky și cafea), pentru a nu lua măsuri legale față de aspectele constatate cu prilejul acelor controale.

Astfel, la data de 16 iunie 2010, inculpații, cu ocazia unui control efectuat la PFA T.M., au pretins și primit suma de 500 RON de la denunțătoarea T.G., pentru a nu lua măsurile legale (amendă contravențională și suspendarea activității) față de neregulile constatate, respectiv neemiterea de bonuri fiscale pentru mărfurile comercializate, în sumă totală de 120 RON. La data de 2 august 2010, cu ocazia unui nou control efectuat la aceeași PFA, inculpații au pretins denunțătorului T.M. suma de 1.500 RON, pentru a nu lua măsurile legale (amendă contravențională, suspendarea activității și confiscarea bunurilor) față de neregulile constatate, respectiv neemiterea de bonuri fiscale pentru suma de 50 RON, provenită din comercializarea unor mărfuri, comercializarea de băuturi alcoolice fără timbru și comercializarea de cafea fără documente justificative. Din suma pretinsă, cei doi inculpați au primit de la denunțător suma de 1.000 RON, urmând ca, ulterior, acesta să le remită și restul de 500 RON. Cu ocazia aceluiași control, în același scop, inculpații au primit de la denunțător și foloase materiale, constând în câte o sticlă de whisky (în valoare de 60 RON) și câte un pachet de cafea de 500 gr. (în valoare de 15 RON) pentru fiecare. Ulterior, la data de 11 august 2010, inculpatul M.V.G. a primit de la denunțător suma de 500 RON, constituind restul din suma pretinsă de ambii inculpați la data de 2 august 2010, inculpatul respectiv fiind prins în flagrant.

Inculpații au fost reținuți, pentru 24 de ore, la data de 11 august 2010 și arestați preventiv, începând cu data de 12 august 2010.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași la data de 2 septembrie 2010. În timpul cercetării judecătorești, inculpatul M.V.G., ascultat la data de 23 septembrie 2010, a recunoscut săvârșirea infracțiunii, în modalitatea descrisă în rechizitoriu și a precizat că își menține declarațiile date în faza de urmărire penală, în care a susținut că a împărțit sumele de bani și bunurile pretinse și primite de la denunțători cu inculpatul F.M., care, fiind ascultat la rândul său la data de 14 octombrie 2010, nu a recunoscut comiterea infracțiunii, afirmând că primul inculpat a pretins și a primit sumele de bani și bunurile respective fără a-l consulta, cu toate că au constatat împreună nereguli la unitatea controlată și constituiau o echipă de mai multă vreme. Același inculpat a mai afirmat că, deși se afla împreună cu inculpatul M.V.G. în incinta unității, nu a auzit discuțiile dintre acesta și denunțătorul T.M., astfel că nu cunoaște conținutul lor și că nu a primit de la colegul său vreo sumă de bani, ci numai o sacoșă în care se aflau o sticlă de whisky și un pachet de cafea. Inculpatul F.M. a mai arătat că, la datele de 16 iunie 2010 și 2 august 2010, el și colegul său nu au efectuat un control dispus de conducerea Gărzii Financiare și că, în urma verificărilor efectuate, nu au întocmit un proces-verbale în care să consemneze neregulile constatate.

Denunțătorii T.M., T.G. și martorul T.L., ascultați la data de 14 octombrie 2010, au declarat că, la data de 16 iunie 2010, cu ocazia controlului efectuat de cei doi inculpați, aceștia, constatând anumite nereguli, au pretins suma de 500 RON, care le-a fost dată amândurora de către denuntătoarea T.G., pentru a nu întocmi proces-verbal de contravenție. În concret, inițial, denuntătoarea i-a dat inculpatului M.V.G. suma de 300 RON, însă acesta a spus că nu este suficientă, i-a mai dat suma de 100 RON, dar inculpatul nu s-a arătat mulțumit, și apoi suma de încă 100 RON. Suma de bani a fost pusă de denunțătoare pe tejghea, iar inculpatul M.V.G. a luat-o și a pus-o pe mapa inculpatului F.M., până când cei doi inculpați au părăsit incinta unității. Cu privire la controlul din data de 2 august 2010, au declarat că denunțătorul T.M. a avut o discuție cu inculpatul M.V.G., după ce s-au constatat nereguli în procesul de vânzare a bunurilor, ocazie cu care inculpatul i-a pretins denunțătorului suma de 1.500 RON, din care cel din urmă nu a putut plăti decât suma de 1.000 RON, rămânând ca restul de 500 RON să-i fie remis inculpatului M.V.G. la o dată ulterioară. Discuția a avut loc într-o încăpere separată de magazin, fără a exista însă o ușă între ele, iar, în magazin, se aflau, la acel moment, inculpatul F.M., denunțătoarea T.G. și martorul T.L., care au auzit acea discuție, în condițiile în care, de locul purtării ei, îi despărțeau aproximativ 4,5 m.

În raport cu probatoriul administrat, Tribunalul a constatat că inculpatul M.V.G. a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată, pe care acesta le-a recunoscut, cu mențiunea că, într-adevăr, a pretins și a primit de la cei doi denunțători sumele de bani reținute în actul de inculpare, pentru a nu se întocmi monetarul sumelor provenite din încasările PFA și note de constatare în care să se evidențieze neregulile constatate. Inculpatul a precizat că a adus la cunoștința celor doi denunțători că neregulile respective (prevăzute de art. 10 din O.U.G. nr. 28/1999) se sancționează cu amendă de la 8.000 RON până la 40.000 RON și cu suspendarea activității pe o perioadă de maximum 3 luni. De asemenea, a arătat că, la controlul din luna iunie 2010, denunțătoarea T.G. i-a băgat în buzunar suma de 400 sau 500 RON, cu forța, pe care nu i-a restituit-o însă, ci a împărțit-o cu inculpatul F.M., amândoi fiind convinși că acea sumă de bani fusese dată pentru a nu se aplica PFA sancțiunile anterior menționate. Tribunalul a apreciat că această declarație, parțial nesinceră, este contrazisă de denunțătoarea T.G., care a precizat că, văzând cum inculpatul M.V.G. începuse să scrie procesul-verbal de contravenție, prefigurându-se aplicarea unei amenzi, s-a speriat și i-a oferit acestuia o sumă de bani, dar inculpatul a spus că nu este suficientă, iar, după ce i-a mai dat încă 100 RON, a afirmat „tot nu e de ajuns, doamnă”. Prin urmare, Tribunalul a reținut că inculpatul M.V.G. a pretins și a primit de la denunțătoarea T.G. suma de 500 RON, după ce, inițial, aceasta îi oferise doar suma de 300 insuficientă pentru cei doi inculpați. Denunțătoarea i-a identificat pe cei doi inculpați, comisari ai Gărzii Financiare, inculpatul M.V.G. fiind „cel cu mustață”, iar inculpatul F.M. „cel grizonat”. Deși cel din urmă a negat în mod constant comiterea infracțiunii, susținând că a fost străin de suma de bani luată de colegul său, Tribunalul a apreciat că apărarea acestuia este nereală și de circumstanță, în condițiile în care, potrivit denunțătoarei, suma de 500 RON a fost primită de către „cel cu mustață și băgată în mapa celui grizonat”.

Referitor la fapta din data de 2 august 2010, când s-au evidențiat încălcări ale art. 10 lit. b), art. ll alin. (3) și art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 28/1999, inculpatul M.V.G. a recunoscut că a pretins denunțătorului T.M. suma de 1.500 RON, pentru a nu-i aplica o amendă, despre cuantumul căreia inculpatul F.M. i-a făcut cunoscut celui din urmă că este cuprinsă între 20.000 RON și 100.000 RON, la care urma a se adăuga confiscarea bunurilor, iar denunțătorul i-a dat suma de 1.000 RON și două plase, conținând fiecare o sticlă de whisky și un pachet de cafea, banii și produsele respective fiind, și de această dată, împărțite între cei doi inculpați. Cu privire la suma de 1.000 RON, probele administrate au pus în evidență faptul că inculpatul M.V.G. a insistat ca denunțătorul să-i dea măcar 1.200 RON, din cei 1.500 RON pretinși, dar acesta a refuzat, după care inculpatul respectiv i-a comunicat numărul său de telefon, dar și pe cel al inculpatului F.M., pentru a fi contactați la momentul când denunțătorul urma să ajungă în municipiul Călărași, acesta din urmă fiind convins că trebuia să le dea și restul de 500 RON, pentru a scăpa de alte controale viitoare, cu atât mai mult cu cât, nici cu ocazia celui de-al doilea control, inculpații nu au întocmit un act de constatare.

Prin urmare, Tribunalul a constatat că, din probele administrate în ambele faze procesuale, rezultă că inculpatul M.V.G., în calitate de comisar al Gărzii Financiare Călărași, la datele de 16 iunie 2010 și 2 august 2010, cu ocazia unor controale efectuate la PFA T.M. din comuna C., județul Călărași (probele au pus în evidență și faptul că cele două controale nu erau dispuse de către conducerea instituției), împreună cu inculpatul F.M., precum și la data de 11 august 2010, a pretins și a primit de la cei doi denunțători sumele de 500 și respectiv 1.500 RON, precum și foloase materiale (două sticle de whisky și două pachete de cafea), pentru a nu lua măsurile legale (amendă contravențională, confiscarea bunurilor și suspendării activității), față de aspectele constatate cu acel prilej, fapte care, în drept, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Referitor la inculpatul F.M., care a negat în mod constant comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, Tribunalul a constatat că apărările acestuia sunt nereale, nefiind nesusținute de probatoriul administrat, care a conturat cu claritate împrejurarea că, la controlul din luna iunie 2010, acesta a fost de față atunci când inculpatul M.V.G. i-a pretins bani denunțătoarei T.G. și a „negociat” primirea sumei de 500 RON, în loc de 300 RON, cât oferise aceasta inițial. Mai mult, inculpatul M.V.G. a luat banii din mâna denunțătoarei și i-a pus pe mapa inculpatului F.M., condiții în care este greu de acceptat apărarea acestuia din urmă, în sensul că nu a participat la luarea rezoluției infracționale de către inculpatul M.V.G.

Aceeași este situația și în cazul controlului din luna august 2010, când ambii inculpați au constatat aceleași nereguli și, pentru a nu proceda la aplicarea unei amenzi, la confiscarea bunurilor și la suspendarea activității, inculpatul M.V.G. a pretins și a primit bani, cu știrea inculpatului F.M., discutând chiar cu administratorul P.F.A., care cunoștea modul în care a scăpat de amendă în luna iunie și „prețul” evitării sancțiunii. Deși inculpatul F.M. a susținut că, fiind o oarecare distanță (4-5 metri) între cele două încăperi ale magazinului, nedespărțite printr-o ușă, una în care denunțătorul T.M. discuta cu inculpatul M.V.G. despre modul în care urma să se finalizeze controlul inopinat și una în care se afla el, Tribunalul a constatat că proba testimonială administrată în ambele faze procesuale a evidențiat împrejurarea că cele două persoane în compania cărora s-a aflat inculpatul F.M. la acel moment, respectiv denunțătoarea T.G.

și fiul denunțătorului T.M., au auzit fără dificultate discuția respectivă. Astfel fiind, Tribunalul a apreciat că nu există niciun considerent pentru care inculpatul F.M. să nu fi auzit acea discuție, neexistând niciun motiv care să-i fi distras atenția de la discuția purtată în camera alăturată. Faptul că inculpatul F.M. a cunoscut, fără dubiu, că nesancționarea neregulilor constatate constituie o încălcare a atribuțiilor sale de serviciu a fost dovedit prin modul în care, la controlul din luna august 2010, s-a procedat în aceeași manieră ca la controlul anterior, din luna iunie 2010, prin neîntocmirea unui act de control, neaplicarea amenzii și neconfiscarea mărfurilor vândute și neevidențiate în casa de marcaj.

În niciun moment, inculpatul F.M. nu s-a opus felului în care inculpatul M.V.G. a pretins și a primit bani de la denunțători, deși, la controlul din luna august 2010, avea toate motivele să treacă la aplicarea sancțiunilor, în condițiile în care activitatea PFA nu intrase în legalitate, iar clemența de care dăduseră dovadă anterior cei doi inculpați rămăsese fără niciun rezultat, din punctul de vedere al instaurării legalității activității de comerț a acelei unități. Mai mult, nu au existat păreri divergente ale inculpaților, cu privire la măsurile ce urmau să fie luate împotriva denunțătorului T.M., în condițiile în care ei formau o echipă de control care se sudase în timp.

Inculpatul F.M. a recunoscut că a primit, de la inculpatul M.V.G., o sacoșă în care se aflau o sticlă de whisky și un pachet de cafea, pe care acesta o primise de la denunțătorul T.M., situație în raport cu care a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. Tribunalul a considerat că această cerere nu poate fi admisă, având în vedere faptul că valoarea bunurilor respective, de numai 75 RON, modică în aprecierea inculpatului, nu poate fi delimitată și extrasă din contextul probator ce atestă modul în care s-a desfășurat activitatea infracțională și care denotă o periculozitate de necontestat, neîncadrabilă în dispozițiile invocate. Inexistența unei înțelegeri între cei doi inculpați, susținută de inculpatul F.M., nu este reală, câtă vreme inculpatul respectiv nu a intenționat să sancționeze P.FA. pentru activitatea comercială defectuoasă, la niciunul dintre cele două controale, cu toate că a văzut cum inculpatul M.V.G. a luat „pentru sine” mai multe sume de bani, iar bunurile în valoare de 75 RON făceau parte, și ele, din prețul neluării măsurilor legale, amenzile ce ar fi trebuit aplicate ridicându-se la valoarea de maxim 100.000 RON.

Prin urmare, Tribunalul a constatat că probele administrate în cauză (declarațiile inculpatului M.V.G. și ale martorilor T.M., T.G. și T.L.) evidențiază că inculpatul F.M. a fost prezent, alături de primul inculpat, la sediul P.F.A. T.M., cu ocazia controlului din luna iunie 2010, când a constatat nereguli în activitatea comercială și când, în schimbul sumei de 500 RON, negociată „strâns” de colegul său, care a pus-o chiar pe mapa lui, nu a încheiat un proces-verbal de contravenție, pentru ca, la controlul din luna august 2010, deși nu s-a aflat alături de inculpatul M.V.G., a auzit totuși când acesta i-a pretins denunțătorului T.M. suma de 1.500 RON, din care a primit suma de 1.000 RON, pentru că, în caz contrar, el ar fi trebuit să aplice amenda contravențională, indiferent de poziția colegului său, fapt care nu s-a întâmplat însă, astfel că rezoluția infracțională luată de către cei doi inculpați împreună este dincolo de orice dubiu.

În aceste condiții, Tribunalul a constatat că faptele inculpatului F.M., care, în calitate de comisar al Gărzii Financiare Călărași, la datele de 16 iunie 2010 și 2 august 2010, cu ocazia unor controale inopinate efectuate la PFA T.M., indirect, prin intermediul colegului său, inculpatul M.V.G. și împreună cu acesta, a pretins și a primit de la denunțătoarea T.G. suma de 500 RON și a pretins de la denunțătorul T.M. suma de 1.500 RON, precum și foloase materiale, primind de la acesta, prin intermediul aceluiași coleg, suma de 750 RON, o sticlă de whisky și un pachet de cafea, pentru a nu lua măsurile legale (amendă contravențională, confiscarea bunurilor și suspendarea activității) față de aspectele constatate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Inculpatul F.M. a solicitat să se constate nulitatea transcrierii înregistrării convorbirii telefonice dintre inculpatul M.V.G. și denunțătorul T.M., pe motiv că nu se evidențiază modul de plată a restului de 500 RON și că există o intruziune în text, care deformează realitatea, constituind o „înscenare juridică”. De asemenea, a solicitat să se constate nulitatea absolută a flagrantului, întrucât, în conținutul procesului-verbal de constituire a echipei operative și de consemnare a măsurilor criminalistice de pregătire a acestuia, sunt menționate date neconforme cu realitatea. Tribunalul, examinând suportul electronic al înregistrării convorbirii telefonice dintre inculpatul M.V.G. și denunțătorul T.M., a constatat că cel din urmă a folosit termenul de „diferență”, ca motiv pentru deplasarea sa la Călărași, iar inculpatul interlocutor a afirmat „să ne găsim mâine”, această situație excluzând posibilitatea unei înscenări din partea organelor de urmărire penală. În privința celei de-a doua cereri, Tribunalul a constatat că nu s-au indicat, în concret, pretinsele date nereale din cuprinsul procesului-verbal la care s-a făcut referire.

La individualizarea pedepselor aplicate în temeiul textelor de lege anterior menționate, Tribunalul a avut în vedere gravitatea infracțiunii deduse judecății, dar și datele personale ale inculpaților (lipsa de antecedente penale, comportamentul anterior ireproșabil, copii minori aflați în întreținere, membri de familie cu sănătate precară, atitudinea de regret față de urmările faptelor săvârșite), reținute, în favoarea lor, drept circumstanțe atenuante judiciare, conform art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., cu consecința reducerii pedepselor sub minimul special, potrivit art. 76 alin. (1) lit. c) din același cod.

În privința cererii inculpatului M.V.G. de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 202/2010, Tribunalul a apreciat că acestea nu sunt incidente, față de momentul procesual al cauzei la momentul intrării lor în vigoare, când fusese începută cercetarea judecătorească și administrat tot probatoriul.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel în termenul legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție (la data de 22 decembrie 2010) și inculpații M.V.G. și F.M. (la datele de 21 și respectiv 23 decembrie 2010, prin intermediul avocaților aleși).

Apelurile astfel declarate au fost înaintate de Tribunal și înregistrate pe rolul acestei Curți la data de 21 februarie 2011.

În motivele scrise de apel, Parchetul a criticat sentința atacată, pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele aspecte:

1. încălcarea prevederilor art. 356 și art. 357 C. proc. pen., prin menționarea, în dispozitivul sentinței, a aplicării art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, la care nu se face referire în considerentele acesteia;

2. greșita aplicare a dispozițiilor art. 348 C. proc. pen. și art. 255 alin. (5) C. pen., în ceea ce privește restituirea către denunțători a sumelor de bani și bunurilor care au făcut obiectul luării de mită;

3. greșita individualizare a pedepselor principale aplicate inculpaților;

4. omisiunea interzicerii, ca pedeapsă accesorie și respectiv ca pedeapsă complementară, a dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.

La termenul din data de 18 aprilie 2011, reprezentantul Parchetului a precizat că nu mai susține primul motiv de apel, a completat al treilea motiv de apel, solicitând înlăturarea, în cazul ambilor inculpați, a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și a extins motivele de apel, invocând greșita încadrare juridică a faptelor ce formează obiectul judecății, pe de o parte, prin reținerea eronată a incidenței dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, iar, pe de altă parte, prin omisiunea aplicării prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen., aspecte care au fost consemnate în încheierea de la acel termen.

Cu ocazia dezbaterilor de la termenul din data de 21 iunie 2011 (consemnate în încheierea de amânare a pronunțării), reprezentantul Parchetului a susținut motivele scrise de apel, astfel cum au fost precizate și completate.

În motivele scrise de apel, susținute întocmai cu ocazia dezbaterilor, inculpatul M.V.G., care a beneficiat de asistența juridică a avocatului său ales, fără a contesta situația de fapt, a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., pe motiv că sentința atacată este lovită de nulitate absolută, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen., întrucât dispozitivul acesteia contrazice considerentele sale, iar instanța de fond a procedat, încălcând prevederile art. 334 C. proc. pen., fără punerea în discuție, la schimbarea încadrării juridice menționate atât în rechizitoriu, cât și în considerentele hotărârii pronunțate, prin reținerea eronată a incidenței dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și, în subsidiar, rejudecarea cauzei de către instanța de apel, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în sensul reindividualizării pedepsei, prin reținerea în continuare a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., dar și a prevederilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., potrivit principiului retroactivității legii penale mai favorabile și respectiv al suspendării executării pedepsei astfel reduse, fie condiționat, fie sub supraveghere, conform art. 81 sau art. 861 C. pen.

În motivele scrise de apel, inculpatul F.M., care a beneficiat de asistența juridică a avocatului său ales, a invocat nelegalitatea sentinței atacate, susținând că instanța de fond a reținut o situație de fapt greșită, ca urmare a aprecierii eronate a unor probe (declarațiile inculpaților și martorilor audiați), dar și a validării altor probe obținute în mod ilegal de către organele de urmărire penală (transcriptul înregistrării convorbirii telefonice din data de 10 august 2010, purtată între denunțătorul T.M. și inculpatul M.V.G. și procesul verbal de pregătire a flagrantului, realizat prin provocare), precum și netemeinicia acelei hotărâri, solicitând reducerea pedepsei și schimbarea modalității de executare a acesteia, prin suspendarea ei condiționată, potrivit art. 81 C. pen.

La termenul din data de 16 mai 2011, inculpatul și-a completat motivele de apel, invocând omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra cererii sale de achitare, întemeiată pe dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., aspect care a fost consemnat în încheierea de la acel termen.

Cu ocazia dezbaterilor, inculpatul, susținând întocmai motivele anterior menționate, a reiterat, și în fața instanței de apel, cererea de achitare, pe același temei, în raport cu singura faptă pe care a declarat că o recunoaște (constând în primirea, drept mită, a unei sticle de whisky și a unui pachet de cafea) și, în plus, a solicitat, asemenea inculpatului M.V.G., trimiterea cauzei spre rejudecare, pe motiv că sentința atacată este lovită de nulitate absolută, întrucât instanța de fond a pronunțat soluția de condamnare prin reținerea unei încadrări juridice diferite de cea menționată în actul de sesizare, fără a pune în discuție schimbarea acesteia.

Inculpații, fiind întrebați în mod explicit de către Curte la termenul din data de 16 mai 2011, au precizat că nu doresc să dea noi declarații în fața instanței de apel, întrucât își mențin declarațiile anterioare, la care nu au nimic de adăugat sau modificat.

Curtea a încuviințat și administrat, la cererea inculpatului M.V.G., proba cu înscrisuri în circumstanțiere.

De asemenea, încuviințând cererile inculpatului F.M. și reprezentantului Parchetului, Curtea a procedat nemijlocit, în ședința publică din data de 21 iunie 2011, la audierea înregistrării convorbirii telefonice din data de 10 august 2010, conținută în suportul digital aflat în plicul atașat și respectiv la vizionarea și audierea înregistrării în mediul ambiental din data de 11 august 2010, conținută în suportul digital aflat în plicul atașat, despre aceste activități întocmindu-se un proces-verbal, care a fost semnat fără obiectiuni de către toți participanții la proces.

Inculpatul F.M. a depus la dosar copie de pe decizia penală nr. 74 din data de 8 octombrie 2001, pronunțată de Completul de 9 Judecători al Curții Supreme de Justiție în Dosarul nr. 52/2001, la care a făcut referire pentru a combate, asemenea inculpatului M.V.G., cererea Parchetului de schimbare a încadrării juridice a faptelor, în sensul reținerii incidenței dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., ambii inculpați susținând, prin apărătorii lor, că aplicarea acestor dispoziții este inadmisibilă direct în apel.

Curtea de Apel București, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr. 136/F din data de 20 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Călărași în Dosarul nr. 3534/116/2010.

A desființat, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:

În temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică, cu privire la ambii inculpați, din infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

1. În temeiul art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a), c), art. 76 alin. (1) lit. c) și art. 80 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.V.G. la pedeapsa principală de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (2) și (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa închisorii durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 11 august 2010 și până la data de 26 noiembrie 2010.

2. În temeiul art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) și art. 80 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul F.M. la pedeapsa principală de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (2) și (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa închisorii durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 11 august 2010 și până la data de 26 noiembrie 2010.

În temeiul art. 254 alin. (3) C. pen. raportat la art. 19 din Legea nr. 78/2000 cu referire la decizia nr. 59/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispune confiscarea de la fiecare inculpat a sumei de câte 750 RON, a câte unei sticle de whisky și a câte unui pachet de cafea de 500 gr. sau, în cazul în care aceste bunuri nu se găsesc, a echivalentului lor în bani, în sumă de câte 75 RON.

A constatat că, în numele inculpatului M.V.G., a fost consemnată la Banca R.D., sucursala Dorobanți, în data de 18 august 2010, suma de 850 RON, la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție și dispune realizarea confiscării, în ceea ce îl privește, din această sumă.

A dispus restituirea către inculpatul M.V.G., din suma consemnată, a sumei de 100 RON (în cazul confiscării în natură a bunurilor) sau a sumei de 25 RON (în cazul confiscării acestora prin echivalentul lor în bani).

A dispus restituirea către martorul denunțător T.M. a sumei de 500 RON, pusă la dispoziție de către acesta în vederea realizării flagrantului din data de 11 august 2010.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

II. În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații M.V.G. și F.M. împotriva aceleiași sentințe penale.

În temeiul art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., a obligat pe apelanții inculpați la plata sumei de câte 300 RON fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele anterior menționate, precum și din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei deduse judecății, Curtea constată că apelul Parchetului este fondat (în limitele ce vor fi precizate), în timp ce apelurile inculpaților sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:

I. Cu privire la situația de fapt, Curtea constată că probatoriul administrat în cauză dovedește, mai presus de orice îndoială, existența unor acte materiale repetate de luare de mită (în variantele pretinderii și primirii de bani și bunuri necuvenite, care vor fi detaliate în continuare), săvârșite de cei doi inculpați, în calitatea lor de comisari ai Gărzii Financiare Călărași, în scopul de a nu-și îndeplini îndatoririle de serviciu.

Astfel, este certă împrejurarea (pe care ambii inculpați au recunoscut-o) că, prevalându-se de dreptul de a efectua, în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice calității anterior menționate, controale inopinate pentru descoperirea faptelor având ca efect frauda și evaziunea fiscală (conferit de art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 91/2003 și menționat în fișele posturilor ocupate), aceștia s-au deplasat, în datele de 16 iunie 2010 și 2 august 2010, la același comerciant (P.F.A. T.M. din comuna C., județul Călărași), sub pretextul efectuării unor asemenea controale.

De asemenea, este certă împrejurarea (recunoscută de ambii inculpați) că, deși, cu ocazia ambelor controale, au constatat nereguli în activitatea agentului economic verificat, care ar fi trebuit să conducă, în mod legal, la aplicarea unor sancțiuni contravenționale (amendă și suspendarea activității pe o perioadă determinată), aceștia nu au întocmit note de constatare și nici acte de sancționare, fără a putea prezenta o explicație plauzibilă pentru acest comportament, contrar îndatoririlor de serviciu.

Cert este și faptul că, la data de 16 iunie 2010, cu ocazia primului control, martora denunțătoare T.G., concubina asociatului T.M., singura prezentă la efectuarea acelui control, i-a remis inculpatului M.V.G., pe care l-a descris ca fiind „comisarul cu mustață”, suma de 500 RON, tocmai pentru a împiedica aplicarea sancțiunilor contravenționale anterior menționate.

Faptul remiterii banilor și scopul acestuia au fost recunoscute de inculpatul M.V.G., care a declarat că a împărțit suma de bani primită de la martora denunțătoare, drept mită, cu colegul său, inculpatul F.M.

Deși al doilea inculpat a negat în permanență acest fapt (primirea, indirectă, prin intermediul colegului său, a unei sume de bani, drept mită), afirmând chiar că nici nu are cunoștință ca inculpatul M.V.G. să fi primit de la martora denunțătoare vreo sumă de bani, apărarea lui este contrazisă, în mod categoric, de probatoriul administrat în cauză.

În acest sens, Curtea reține aspectele faptice evidențiate în declarațiile constante ale martorei denunțătoare T.G. și inculpatului M.V.G., care se coroborează între ele și sunt confirmate de fapte și împrejurări pe care chiar inculpatul F.M. le-a recunoscut ca fiind reale.

Astfel, martora denunțătoare a afirmat că inculpatul F.M., pe care l-a descris ca fiind „comisarul grizonat”, este cel care i-a adus la cunoștință că, pentru neregulile constatate cu ocazia controlului, se va aplica o amendă de 200.000.000 ROL și se va dispune „închiderea magazinului pe mai multe luni” (sancțiuni despre care însuși inculpatul a precizat, în declarațiile sale, că „era normal” să le aplice, fără a proceda însă în acest mod la momentul respectiv, din motive pe care nu le-a putut preciza), că, după ce i-a dat inculpatului M.V.G., identificat de ea ca fiind „comisarul cu mustață”, suma de 500 RON, pentru a împiedica aplicarea sancțiunilor comunicate, acesta a introdus suma de bani astfel remisă în „mapa cu care venise comisarul grizonat” și că, urmare a acestui fapt, cei doi comisari nu au mai întocmit vreun act de constatare și sancționare (împrejurare recunoscută, de altfel, de amândoi), lăsându-i doar o invitație pentru concubinul său, în vederea prezentării la sediul Gărzii Financiare Călărași, în data de 18 iunie 2010, scrisă de inculpatul F.M. (care a și recunoscut acest aspect). De asemenea, inculpatul M.V.G. a declarat că, după ce, „din milă” (sentiment neverosimil în contextul dat, cu atât mai puțin având în vedere că, în calitate de funcționari ai statului, cei doi comisari erau obligați să aplice legea), el și colegul său au renunțat la stabilirea unor sancțiuni, lăsând doar invitația anterior menționată, la plecare, martora denunțătoare a venit spre amândoi, având o sumă de bani în mână, pe care i-a introdus-o în buzunarul pantalonilor (inculpatul a susținut în faza de urmărire penală că acest fapt s-a petrecut „forțat”), că niciunul dintre ei nu a refuzat acea sumă de bani și că, în autoturismul cu care s-au deplasat, el i-a dat jumătate din suma respectivă colegului său.

Totodată, faptul indubitabil că ambii inculpați au participat la efectuarea controlului care a condus la constatarea unor nereguli în activitatea agentului economic verificat, că, în pofida acestei împrejurări, niciunul dintre ei nu a întreprins demersuri concrete pentru întocmirea unor acte de constatare și sancționare a acelor nereguli, dar și faptul că, aflându-se într-o conivență evidentă, s-au completat reciproc, în acțiunile lor de a o determina pe martora denunțătoare să remită o sumă de bani, drept mită, convinsă fiind, după ce i-au fost aduse la cunoștință sancțiunile grave prevăzute de lege, că numai astfel putea împiedica întocmirea unor asemenea acte, confirmă, la rândul lor, că inculpatul F.M., în deplină cunoștință de cauză, a acceptat primirea, fie și indirectă, prin intermediul colegului său, a jumătate din suma de bani remisă acestuia de martora denunțătoare, pentru a nu-și îndeplini îndatoririle de serviciu.

Cert este și faptul că, în condițiile în care martorul denunțător T.M. nu a dat curs invitației anterior menționate, cei doi inculpați s-au deplasat din nou împreună, sub pretextul altui control inopinat, efectuat în mai puțin de două luni de la cel anterior, respectiv la data de 2 august 2010, la magazinul aparținând aceleiași P.F.A., ocazie cu care, pentru a nu aplica sancțiunile prevăzute de lege pentru neregulile constatate la acel moment în activitatea agentului economic verificat, inculpatul M.V.G. a pretins de la martorul denunțător suma de 1.500 RON, din care a primit de la acesta suma de 1.000 RON, pe care a împărțit-o ulterior cu colegul său, inculpatul F.M., ambii inculpați primind de la martorul denunțător, în același scop, și câte o sticlă de whisky, în valoare de 60 RON și câte un pachet de cafea de 500 gr., în valoare de 15 RON.

Inculpatul M.V.G. a recunoscut întocmai aceste fapte, în timp ce inculpatul F.M. a recunoscut numai primirea, cu titlu de mită, a sticlei de whisky și pachetului de cafea, negând însă primirea, indirectă, prin intermediul colegului său, cu același titlu, a vreunei sume de bani.

Apărarea inculpatului F.M., care s-a întemeiat de această dată pe susținerea faptului că el s-a aflat într-o altă încăpere (magazinul propriu-zis) decât cea unde inculpatul M.V.G. a pretins și primit bani de la martorul denunțător T.M. (un depozit anexă al acelui magazin), neputând lua astfel cunoștință de discuțiile purtate între cei doi și de faptele petrecute acolo, este infirmată de declarațiile martorului respectiv, dar și de declarațiile martorilor oculari T.G. și T.L. (concubina și fiul celui dintâi), din coroborarea cărora rezultă că spațiile în care se aflau, la momentul faptei, inculpatul M.V.G. și martorul denunțător, pe de o parte, inculpatul F.M. și cei doi martori oculari, pe de altă parte, comunicau între ele, neexistând ușă între acestea și că distanța dintre cele două grupuri era de numai câțiva metri, astfel că ambii martori oculari au putut auzi și vedea ce se întâmpla între inculpatul M.V.G. și martorul denunțător, aceleași aspecte putând fi astfel ușor sesizate și de inculpatul F.M., care se afla împreună cu ei.

De altfel, chiar acceptând ca fiind reală susținerea inculpatului F.M., Curtea constată că faptul primirii ulterioare de către acesta, în mod indirect, a jumătate din suma de bani remisă de martorul denunțător inculpatului M.V.G., cu titlu de mită, este dovedit mai presus de orice îndoială prin declarațiile constante ale acestuia din urmă, coroborate cu declarațiile martorului denunțător și celor doi martori oculari anterior menționați, dar și cu fapte și împrejurări recunoscute chiar de inculpatul F.M.

Astfel, inculpatul M.V.G., după ce a confirmat constatarea, și cu ocazia celui de-al doilea control, a unor nereguli care ar fi trebuit sancționate contravențional cu amendă, confiscarea bunurilor și suspendarea activității pe o perioadă determinată (fapt recunoscut, de altfel, și de inculpatul F.M., care a declarat că el însuși a comunicat, la întrebarea martorei T.G., sancțiunile aplicabile, inclusiv cuantumul amenzii, de la 20.000 la 100.000 RON, fără însă ca, ulterior, din motive pe care nu le-a putut indica, el să fi avut măcar inițiativa întocmirii unor acte de constatare și sancționare), a susținut că, în cadrul discuției purtate cu martorul denunțător, i-a spus acestuia că, dacă îi va da suma de 1.500 RON, nu îi va aplica niciun fel de sancțiune, că martorul respectiv i-a comunicat că nu îi poate da decât suma de 1.000 RON, pe care, după ce a mers să o ia din spatele magazinului (trecând astfel prin încăperea unde se afla, conform propriilor declarații, inculpatul F.M., care, astfel, contrar apărării formulate, putea observa acțiunea martorului denunțător), i-a introdus-o în buzunar, că același martor le-a dat lui și colegului său două plase cu câte o sticlă de whisky și o pungă de cafea (aspect recunoscut, de altfel, și de inculpatul F.M.) și că, plecând de acolo, fără a aplica vreo sancțiune, a împărțit suma de bani primită cu acesta din urmă, fiecare rămânând astfel, pe lângă bunurile anterior menționate, cu suma de câte 500 RON.

De asemenea, din coroborarea declarațiilor martorului denunțător T.M. și martorilor oculari T.G. și T.L., rezultă evidenta înțelegere dintre cei doi inculpați, în vederea obținerii unei sume de bani, drept mită, chiar dacă a fost pretinsă în mod explicit și primită în mod direct numai de inculpatul M.V.G., întrucât aceștia s-au completat reciproc în a le comunica neregulile constatate și sancțiunile aplicabile, fără a întocmi însă, în final, vreun act de constatare și sancționare.

Totodată, împrejurările indubitabile că inculpații au procedat la efectuarea unui nou control inopinat la aceeași unitate, la scurtă vreme după controlul similar anterior, că, în ziua respectivă, aceștia erau planificați de conducerea instituției să desfășoare o acțiune de control la un agent economic dintr-o altă localitate (SC A.F. SRL din comuna B.), că s-au deplasat împreună, din proprie inițiativă, la PFA aparținând martorului denunțător T.M., folosind autoturismul aflat în proprietatea soției inculpatului F.M. (astfel relatat chiar de acesta) și că, în pofida neregulilor constatate, iciunul dintre ei nu a întreprins demersuri reale pentru aplicarea sancțiunilor legale, invocându-le doar ca amenințare la adresa reprezentantului unității verificate și membrilor familiei sale, pentru a-l determina să plătească o sumă de bani, tocmai pentru a nu fi sancționat, confirmă, la rândul lor, că inculpatul F.M., în deplină cunoștință de cauză, a acceptat primirea, drept mită, fie și indirectă, prin intermediul inculpatului M.V.G., a jumătate din suma de bani remisă acestuia de martorul denunțător, pentru a nu-și îndeplini îndatoririle de serviciu.

De altfel, în contextul tuturor împrejurărilor faptice anterior menționate, este neverosimil ca inculpatul M.V.G. să fi împărțit cu colegul său numai bunurile necuvenite primite drept mită (sticlele de whisky și pachetele de cafea), după cum însuși inculpatul F.M. a recunoscut, iar nu și suma de bani primită cu același titlu.

Referitor la fapta din data de 11 august 2010, Curtea constată că inculpatul M.V.G. a recunoscut, în condițiile surprinderii sale în flagrant, primirea, drept mită, de la martorul denunțător T.M., a sumei de 500 RON, reprezentând diferența dintre suma pe care i-a pretins-o acestuia, cu acel titlu, la data de 2 august 2010 (1.500 RON) și suma primită și împărțită de el, la acel moment, cu inculpatul F.M. (1.000 RON).

Inculpatul F.M. nu a avut vreo participație la săvârșirea acestui ultim act material (nereținut, de altfel, în sarcina sa, nici prin rechizitoriu, nici prin sentința instanței de fond), nefiind prezent la momentul primirii de către inculpatul M.V.G., de la martorul denunțător anterior menționat, a sumei de 500 RON și nedovedindu-se cu certitudine că ar fi avut cunoștință de fapta respectivă.

În această situație, Curtea a constatat lipsită de pertinență contestarea de către inculpatul F.M., ca fiind obținute în mod ilegal, a unora dintre mijloacele de probă administrate cu privire la acest act material (transcriptul înregistrării convorbirii telefonice din data de 10 august 2010, purtată exclusiv între inculpatul M.V.G. și martorul denunțător T.M. și procesul-verbal de pregătire a acțiunii de prindere în flagrant a celui dintâi), pe care niciuna dintre persoanele implicate nu le-a contestat vreodată.

În plus, susținerea în acest sens a inculpatului F.M. este și nefondată, apreciază Curtea de Apel, întrucât realizarea interceptării și înregistrării convorbirii telefonice anterior menționate s-a efectuat în baza autorizațiilor din data de 10 august 2010, emise de Tribunalul București pentru posturile telefonice utilizate la acel moment de cei doi interlocutori, inculpatul M.V.G. și martorul denunțător T.M., iar audierea nemijlocită de către Curte, la termenul din data de 21 iunie 2011, a înregistrării convorbirii respective (fixată pe suportul digital aflat în plicul atașat) a evidențiat reproducerea întocmai a conținutului acesteia în procesul-verbal de transcriere, inculpatul M.V.G., prezent la audierea anterior menționată, necontestând, de altfel, conținutul acelei convorbiri. împrejurarea că, în cuprinsul rechizitoriului, reproducând conținutul convorbirii respective, procurorul a inserat, cu privire la expresia „diferența aia care e”, folosită de martorul denunțător T.M., observația personală că aceasta s-ar referi la restul de 500 RON din suma pretinsă inițial, este nerelevantă, întrucât calitatea de mijloc de probă aparține, potrivit art. 64 alin. (1) C. proc. pen., însăși înregistrării audio (care a fost obținută în mod legal, după cum s-a evidențiat anterior), iar nu actului de sesizare în care procurorul a reprodus conținutul acesteia, prin raportare la restul probatoriului, pentru a susține acuzarea.

De asemenea, procesul-verbal invocat de inculpatul F.M., de capcanare criminalistică a sumei de 500 RON, folosită la realizarea flagrantului din data de 11 august 2010, despre care a susținut că ar conține date nereale cu privire la scopul întâlnirii dintre martorul denunțător T.M. și inculpatul M.V.G., nu este afectat de vreo cauză de nelegalitate, iar motivația consemnată a remiterii de cel dintâi către cel din urmă a sumei respective a fost confirmată de însuși inculpatul prins în flagrant, care a recunoscut că acea sumă reprezenta chiar diferența dintre cea pe care a pretins-o la data de 2 august 2010 și cea primită la momentul respectiv și împărțită de el cu inculpatul F.M.

În același timp, inculpatul M.V.G. nu a susținut vreodată că ar fi fost provocat în vederea primirii acelei sume de bani de la martorul denunțător (după cum, fără a fi implicat, a afirmat inculpatul F.M.), această afirmație fiind, de altfel, lipsită de orice fundament, în condițiile în care primul inculpat a recunoscut în mod constant că i-a pretins martorului denunțător suma de 1.500 RON, din care a primit inițial numai suma de 1.000 RON și că s-a întâlnit cu acesta, conștient fiind că urma să primească de la el diferența de 500 RON, fapt confirmat și de vizionarea și audierea nemijlocită de către Curte, la termenul din data de 21 iunie 2011, a dialogului ambiental audio-video purtat între inculpatul M.V.G. și martorul denunțător T.M. la momentul realizării flagrantului (fixat pe suportul digital aflat în plicul atașat), constatându-se reproducerea întocmai a conținutului acelui dialog în procesul-verbal de transcriere.

II. Cu privire la încadrarea juridică, Curtea de apel, raportându-se la situația de fapt anterior menționată, constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, pe de o parte, prin reținerea greșită a incidenței prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, iar, pe de altă parte, prin omisiunea aplicării dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.

Sub primul aspect, Curtea reține că mențiunea din dispozitivul sentinței apelate privitoare la aplicarea prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (care se referă la fapta de dare de mită) este lipsită de temei, întrucât inculpații nu au fost trimiși în judecată pentru o astfel de faptă și nici instanța de fond nu a reținut, în considerentele hotărârii sale, că ei ar fi săvârșit o faptă de această natură.

De altfel, instanța de fond nu a dispus, în prealabil, nici extinderea procesului penal pentru alte fapte, conform art. 336 C. proc. pen., nici schimbarea încadrării juridice reținute în rechizitoriu (în care nu se face referire la prevederile respective), potrivit art. 334 C. proc. pen.

Curtea constată însă nefondată cererea comună a inculpaților de a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru motivul anterior menționat, întrucât, pe de o parte, acesta nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de nulitate absolută prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. (reținerea eronată, exclusiv în dispozitivul sentinței, a incidenței prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 neconstituind o încălcare a dispozițiilor legale privitoare la sesizarea instanței), iar, pe de altă parte, dat fiind caracterul integral devolutiv al căii de atac cu care a fost sesizată, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel este îndrituită a remedia, chiar și din oficiu, orice nelegalitate constatată cu privire la încadrarea juridică.

Sub cel de-al doilea aspect, Curtea reține că inculpații au săvârșit, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acte materiale de luare de mită, la datele de 16 iunie, 2 august și 11 august 2010 (inculpatul M.V.G., în variantele pretinderii și primirii directe de sume de bani și bunuri necuvenite) și respectiv la datele de 16 iunie și 2 august 2010 (inculpatul F.M., în variantele primirii directe de bunuri necuvenite și indirecte, prin intermediul primului inculpat, de sume de bani), situație care impune reținerea, în cazul amândurora, a formei continuate a infracțiunii, conform art. 41 alin. (2) C. pen.

Unitatea de rezoluție infracțională este dovedită, apreciază Curtea de Apel, de faptul că inculpații, cu ocazia actelor materiale comise de fiecare, au acționat în raporturile cu același agent economic controlat, de la care au pretins și, după caz, primit, în mod repetat, direct sau indirect, stăruind însă în acest demers, sume de bani și bunuri necuvenite, pentru a nu întocmi, potrivit îndatoririlor de serviciu, acte de constatare și sancționare contravențională a neregulilor din activitatea acestuia.

Curtea de Apel constată nefondată apărarea comună a celor doi inculpați, care, opunându-se motivului de apel al Parchetului privitor la aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., au susținut că reținerea incidenței acestora este inadmisibilă direct în calea de atac.

În acest sens, Curtea menționează că faptele repetate de luare de mită reținute în sarcina inculpaților, în variantele anterior menționate, fac obiectul judecății, conform art. 317 C. proc. pen., fiind menționate în actul de sesizare și că însăși instanța de fond a constatat săvârșirea acestora, în materialitatea lor, dându-le însă o încadrare juridică greșită.

De asemenea, Curtea menționează că apelul Parchetului are un efect de devoluție integrală a cauzei, în fapt și în drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., astfel că încadrarea juridică din sentința atacată poate face obiectul cenzurii instanței de control judiciar, care este îndrituită a proceda la schimbarea acesteia, chiar în defavoarea inculpaților, de vreme ce însăși calea de atac a Parchetului a fost astfel declarată, acuzarea contestând, prin motivele scrise de apel, individualizarea pedepselor aplicate acestora, în condițiile în care art. 41 alin. (2) C. pen. constituie tocmai o cauză legală de agravare a răspunderii lor penale.

Astfel fiind, Curtea, constatând fondat apelul Parchetului cu privire la încadrarea juridică a actelor materiale de luare de mită reținute în sarcina inculpaților, va dispune, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea acesteia, în privința ambilor inculpați, din infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

III. Cu privire la modul de rezolvare a acțiunii penale, Curtea de Apel constată, în aplicarea dispozițiilor art. 345 alin. (1) și (2) C. proc. pen., că se impune pronunțarea unor soluții de condamnare a inculpaților, întrucât, după cum s-a evidențiat anterior, aceștia au săvârșit fapte care, în cazul fiecăruia dintre ei, constituie infracțiunea de luare de mită, în formă continuată.

În acest context, răspunzând unuia dintre motivele de apel ale inculpatului F.M., Curtea de apel constată, contrar susținerii apărătorului său, că instanța de fond s-a pronunțat, în mod explicit, prin dispozitivul sentinței asupra cererii sale de achitare (întemeiată pe dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. raportat la art. 181 C. pen.), în sensul respingerii acesteia și a expus, în considerentele hotărârii respective, motivele avute în vedere la adoptarea acestei soluții.

La rândul său, Curtea constată că această cerere a inculpatului F.M., reiterată și în apel, este nefondată, întrucât, după cum s-a evidențiat cu ocazia analizării situației de fapt, el a săvârșit, în mod repetat, în realizarea aceleiași rezoluții, două acte materiale de luare de mită, primind, cu acest titlu, nu numai o sticlă de whisky și o pungă de cafea, în valoare totală de 75 RON (astfel cum a afirmat în motivarea cererii respective), ci și, în mod indirect, prin intermediul celuilalt inculpat, sumele de 250 RON și respectiv de 500 RON, pentru a nu-și îndeplini îndatoririle de serviciu, astfel că nu se poate susține, cu caracter pertinent, că fapta sa nu ar prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni (în accepțiunea art. 181 C. pen.), ci dimpotrivă, cu atât mai mult cu cât acea faptă a fost săvârșită în calitatea sa de funcționar public, chemat să respecte și să aplice legea, iar nu să o încalce, în interes propriu.

IV. Cu privire la pedepsele aplicate inculpaților, Curtea de Apel constată, referitor la pedeapsa principală a închisorii (singura prevăzută în normele de incriminare incidente), că, având în vedere reținerea în apel, în sarcina ambilor inculpați, a unei cauze legale de agravare a răspunderii penale (forma continuată a infracțiunii), care constituie un criteriu de individualizare, conform art. 72 C. pen., se impune majorarea sa, în privința fiecăruia dintre ei, apelul Parchetului fiind considerat astfel fondat, și sub acest aspect.

De asemenea, Curtea constată că același apel este fondat și în ceea ce privește reținerea greșită, de către instanța de fond, a circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., însă numai în cazul inculpatului F.M., care nu a avut un comportament sincer în cursul procesului penal.

În schimb, Curtea, contrar susținerilor Parchetului, constată că este justă reținerea, în favoarea ambilor inculpați, a circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., întrucât comportamentul anterior al acestora este caracterizat nu numai prin lipsa antecedentelor penale, ci și printr-o conduită socială și familială ireproșabilă, conform înscrisurilor în circumstanțiere prezentate.

Totodată, justă este și reținerea, în favoarea inculpatului M.V.G., a circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., întrucât acesta a adoptat, încă din faza de urmărire penală, o atitudine procesuală sinceră, pe care și-a menținut-o și în cursul judecății, contribuind chiar, prin declarațiile sale, la stabilirea participației penale a celuilalt inculpat.

Sub același aspect, al individualizării pedepsei principale, Curtea apreciază, contrar susținerii apărătorului inculpatului M.V.G., că acesta nu beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor speciale de pedeapsă, întrucât dispozițiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. (introduse prin Legea nr. 202/2010, în vigoare începând cu data cu 25 noiembrie 2010) nu îi sunt aplicabile.

În acest sens, Curtea reține că declarația prin care inculpatul respectiv a afirmat în fața instanței de fond, în cursul cercetării judecătorești, că recunoaște săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, în modalitatea descrisă în rechizitoriu, datează din 23 septembrie 2010 (mai înainte de intrarea în vigoare a dispozițiilor respective).

De asemenea, sub aspect teoretic, Curtea reține că, în lipsa unor prevederi exprese contrare, legea procesual penală este de imediată aplicare și nu retroactivează.

Totodată, Curtea de Apel apreciază că dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., deși conțin, în alin. (7), și o normă de drept penal substanțial (prevăzând o cauză de reducere a pedepsei), nu reprezintă o lege penală mai favorabilă, în accepțiunea art. 13 C. pen. Astfel, însușindu-și opinia doctrinară conform căreia, în determinarea normei de drept penal substanțial căreia îi este aplicabil principiul legii mai favorabile (mitior lex), trebuie avut în vedere, independent de locul reglementării acelei norme, rezultatul la care aceasta conduce cu privire la răspunderea penală (pe care o poate înlătura, reduce sau agrava), Curtea constată însă că dispozițiile respective nu acționează în mod automat, fără nicio condiție, ci, dimpotrivă, incidența lor este condiționată de efectuarea unor acte procesuale de către inculpat, respectiv recunoașterea faptei și, în mod cumulativ, solicitarea de către acesta, până la începerea cercetării judecătorești în primă instanță, ca judecata să se facă exclusiv pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Or, în speță, întrucât cercetarea judecătorească în primă instanță a debutat mai înainte de intrarea în vigoare a dispozițiilor analizate, perioadă din care datează și declarația de recunoaștere a inculpatului, dar și declarațiile tuturor martorilor audiați pe situația de fapt, T.M., T.G. și T.L. (a căror ascultare s-a realizat de către instanța de fond la termenul din data de 14 octombrie 2010), ultima condiție nu este îndeplinită. Dacă s-ar face doar aplicarea alin. (7), fără a se ține seama de condiția respectivă, prevăzută în alin. (1), s-ar ajunge la o combinare a dispozițiilor din legea nouă cu dispozițiile legii vechi (privitoare la procedura de judecată), creându-se astfel, pe cale de interpretare, o a treia lege (lex tertia), fapt care nu poate fi admis.

Curtea menționează și faptul că, în opinia sa, dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. au un caracter indivizibil, astfel că nu este posibilă aplicarea separată a alin. (7) (care instituie cauza de reducere a pedepsei), fără parcurgerea prealabilă a procedurii speciale de judecată (reglementată în alineatele precedente), de care este direct condiționată. De altfel, din însuși titlul legii prin care a fost introdus în C. proc. pen. articolul în discuție („Legea nr. 202/2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor”), rezultă în mod neîndoielnic voința legiuitorului de a acorda doar inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptei și, în același timp, a facilitat o desfășurare rapidă a procesului penal, prin solicitarea ca judecata să se facă numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, beneficiul reducerii limitelor de pedeapsă.

Având în vedere motivele anterior precizate, Curtea concluzionează, sub acest aspect, că, din interpretarea sistematică a dispozițiilor tuturor alineatelor art. 3201 C. proc. pen., rezultă în mod evident că simpla recunoaștere a săvârșirii faptei, în modalitatea reținută în actul de sesizare, fără ca judecata să se fi desfășurat potrivit procedurii simplificate, reglementată de acest articol, nu poate determina reducerea limitelor speciale de pedeapsă.

În aceste condiții, Curtea, reținând în favoarea inculpatului M.V.G. circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., iar în favoarea inculpatului F.M. circumstanța de aceeași natură prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., a pronunțat condamnarea fiecăruia dintre aceștia la o pedeapsă coborâtă, potrivit art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., sub minimul special de 3 ani închisoare, respectiv de câte 2 ani și 6 luni închisoare.

În aplicarea acestei pedepse, Curtea a avut în vedere că, deși, conform art. 80 alin. (2) C. pen., prin reținerea cumulativă a unei cauze de agravare (în speță, forma continuată a infracțiunii), coborârea pedepsei sub minimul special nu mai este obligatorie, ci doar facultativă, o astfel de reducere este justă, în cazul ambilor inculpați, având în vedere ansamblul circumstanțelor personale care îi caracterizează, dar și valoarea sumelor de bani și bunurilor necuvenite primite de fiecare dintre ei, drept mită.

În același timp, Curtea a avut în vedere, la stabilirea unei pedepse identice pentru ambii inculpați, că, deși inculpatul M.V.G. a adoptat o conduită procesuală sinceră, spre deosebire de celalalt inculpat (ceea ce a și determinat reținerea, în favoarea sa, a unei circumstanțe atenuante judiciare suplimentare), acesta a avut totuși o contribuție mai mare la săvârșirea infracțiunii, întrucât, de fiecare dată, și-a asumat chiar inițiativa pretinderii mitei, pe care a și primit-o în mod direct, în timp ce inculpatul F.M., pe lângă bunurile necuvenite primite direct, a primit, în mod indirect, prin intermediul său, o parte din sumele de bani care i-au fost remise celui dintâi, cu acest titlu, fapt care, în mod firesc, trebuie să se reflecte în individualizarea pedepsei aplicate.

Referitor la modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaților, Curtea apreciază, contrar apărării comune formulate, că acestora nu le poate fi acordat beneficiul suspendării, nici condiționate, nici sub supraveghere, conform art. 81 sau art. 861 C. pen.

Curtea are în vedere, în exprimarea acestei aprecieri, faptul că simpla pronunțare a condamnării, neurmată de executarea efectivă a pedepsei, nu poate constitui un avertisment suficient și serios pentru niciunul dintre inculpați.

De asemenea, raportat îndeosebi la forma continuată a infracțiunii săvârșite (care dovedește că luarea de mită nu a constituit pentru inculpați doar un act izolat), nu se poate considera, cu temei, că scopul legal al pedepsei (astfel cum este definit în art. 52 C. pen.) ar putea fi atins chiar și fără privarea lor de libertate.

În același sens, Curtea reține că buna desfășurare a activităților de interes public, cum sunt și cele îndeplinite de inculpați la momentul comiterii actelor materiale de luare de mită, este incompatibilă cu acreditarea și acceptarea ideii că funcționarii publici sunt coruptibili și pot fi ușor influențați în exercitarea îndatoririlor lor, profitând de dorința obținerii facile, prin chiar folosirea funcției, a unor sume de bani sau bunuri care nu li se cuvin conform legii.

De aceea, în situația în care funcționari publici, precum inculpații, se plasează, în mod deliberat și din interes material, într-o asemenea situație de ilicitate penală, ei trebuie pedepsiți în mod corespunzător gravității faptelor săvârșite, tocmai pentru a înlătura pericolul la care fapte de acest gen expun însăși normala funcționare a societății.

Sub același aspect, Curtea menționează și faptul că, prin dispunerea executării efective a pedepselor aplicate, se asigură o justă individualizare a acestora, în raport cu gradul ridicat de pericol social al infracțiunii săvârșite, chiar în situația reducerii lor sub minimul special.

Referitor la pedepsele accesorii și complementare (a căror durată nu a fost contestată), Curtea, considerând fondată critica Parchetului, a reținut că, în mod greșit, instanța de fond a omis să interzică inculpaților, cu ambele titluri, și dreptul prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., în condițiile în care infracțiunea a fost săvârșită de fiecare dintre ei în exercitarea unei funcții publice și prin îndeplinirea unor atribuții specifice unei activități de control.

V. Cu privire la sumele de bani și bunurile necuvenite care au făcut obiectul infracțiunii de luare de mită, Curtea a constatat că apelul Parchetului este, de asemenea fondat, însă pentru un alt motiv decât cel susținut de acesta (care a solicitat restituirea lor integrală către cei doi martori denunțători, conform art. 255 alin. (5) C. pen., în modalitatea expusă în motivele scrise). Sub acest aspect, Curtea reține, în prealabil, pe baza situației de fapt expuse la pct. 1, că inculpatul M.V.G. a primit, drept mită, de la martora denunțătoare T.G., suma de 250 RON (la data de 16 iunie 2010), iar, de la martorul denunțător T.M., suma de 500 RON, precum și o sticlă de whisky și un pachet de cafea de 500 gr., în valoare totală de 75 RON (la data de 2 august 2010) și respectiv suma de 500 RON, în bancnote puse la dispoziție de către martorul respectiv, ridicate din posesia lui de către organele de urmărire penală, cu ocazia realizării acțiunii de prindere în flagrant și depuse în plicul atașat (la data de 11 august 2010).

La rândul său, inculpatul F.M. a primit, drept mită, de la martora denunțătoare T.G., suma de 250 RON (la data de 16 iunie 2010), iar, de la martorul denunțător T.M., suma de 500 RON, precum și o sticlă de whisky și un pachet de cafea de 500 gr., în valoare totală de 75 RON (la data de 2 august 2010).

De asemenea, Curtea reține că, prin decizia nr. 59/2007, pronunțată la data de 24 septembrie 2007 într-un recurs în interesul legii și obligatorie pentru instanțe, în ceea ce privește dezlegarea dată problemei de drept judecate, conform art. 4145 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, între altele, că dispozițiile art. 255 alin. (5) C. pen. (care prevăd restituirea către mituitorul, ce a denunțat fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat, a banilor și bunurilor date de acesta) sunt aplicabile numai infracțiunilor încadrate exclusiv conform art. 255 C. pen., nu însă și infracțiunilor prevăzute în legea specială (Legea nr. 78/2000), în speță în art. 7 alin. (2) din legea respectivă, în privința cărora nu sunt incidente nici dispozițiile similare ale art. 61 alin. (2) și (4) din aceeași lege, care sunt de strictă interpretare.

În motivarea deciziei anterior menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție a menționat că „din moment ce dispozițiile înscrise în art. 255 alin. (5) cu referire la alin. (3) C. pen. constituie excepția, în materia confiscării speciale, de la regula instituită prin ari. 118 din același cod, iar reglementarea excepției este de strictă interpretare, se impune să se rețină că, atât timp cât, prin art. 19 din Legea nr. 78/2000, au fost preluate dispoziții de la art. 118 alin. (1) lit. d) și e) C. pen., fără să se facă nicio distincție în raport cu bunurile provenind de la mituitorii care au denunțat fapta, nu se poate considera că legiuitorul ar fi acceptat ca noua reglementare, cu caracter special agravat, să mai permită restituirea bunurilor mituitorului care a făcut denunțul”.

În speță, faptele de dare de mită ale martorilor denunțători T.G. și T.M., în privința cărora procurorul a reținut, prin rechizitoriu, incidența cauzei de impunitate prevăzute de art. 255 alin. (3) C. pen., sunt ambele încadrabile juridic în infracțiunea prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (chiar dacă procurorul a făcut această raportare numai în cazul celui din urmă, fără ca împrejurarea respectivă să împiedice însă instanța a constata încadrarea juridică legală), fiind săvârșite față de funcționari cu atribuții de control, dar și de constatare și sancționare a contravențiilor.

Astfel fiind, Curtea a constatat, în raport cu decizia anterior citată, că dispozițiile art. 255 alin. (5) C. pen. (invocate de Parchet) nu sunt aplicabile, astfel că banii și bunurile care au făcut obiectul faptelor de dare de mită săvârșite de cei doi martori denunțători (cu excepția sumei de 500 RON, pusă la dispoziție de martorul denunțător T.M. pentru realizarea flagrantului din data de 11 august 2010, care nu se mai află în posesia inculpatului M.V.G., fiind ridicată de organele de urmărire penală și depusă la dosar) nu pot fi, în mod legal, restituite acestora, ci trebuie confiscate de la inculpații care le-au primit, conform art. 254 alin. (3) C. pen. raportat la art. 19 din Legea nr. 78/2000.

În privința bunurilor (câte o sticlă de whisky și un pachet de cafea de 500 gr.), primite de fiecare dintre cei doi inculpați, drept mită, Curtea constată că, potrivit art. 254 alin. (3) C. pen., confiscarea lor trebuie realizată în natură și, numai dacă bunurile respective nu se mai găsesc, se realizează confiscarea echivalentului în bani al acestora. De altfel, în speță, inculpatul F.M. a declarat în cursul urmăririi penale că se află în posesia acelor bunuri.

Drept urmare, Curtea va dispune confiscarea de la fiecare inculpat a sumei de câte 750 RON, a câte unei sticle de whisky și a câte unui pachet de cafea de 500 gr. sau, în cazul în care aceste bunuri nu se găsesc, a echivalentului lor în bani, în sumă de câte 75 RON.

Constatând că, în numele inculpatului M.V.G., a fost consemnată, în cursul urmăririi penale, la Banca R.D., sucursala Dorobanți, în data de 18 august 2010, suma de 850 RON, la dispoziția Direcției Naționale Anticoruptie, Curtea a dispus ca, în privința acestuia, confiscarea să se realizeze din acea sumă și să se restituie către același inculpat, din suma consemnată, a sumei de 100 RON (în cazul confiscării în natură a bunurilor) sau a sumei de 25 RON (în cazul confiscării acestora prin echivalentul lor în bani).

În privința sumei de 500 RON, pusă la dispoziție de martorul denunțător T.M. în vederea realizării flagrantului din data de 11 august 2010, Curtea a dispus să îi fie restituită, întrucât aparține acestuia.

Împotriva deciziei penale nr. 205 din data de 29 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în Dosarul nr. 3534/116/2010, au declarat recurs Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticoruptie și inculpații M.V.G. și F.M.

În recursul declarat de Ministerul Public s-a solicitat admiterea recursului declarat, casarea, în parte, a deciziei penale atacate și rejudecând să se dispună încetarea procesului penal față de inculpatul decedat M.V.G. și aplicarea unei pedepse corect individualizate inculpatului F.M.

Cazurile de casare invocate sunt prevăzute de art. 3859 pct. 14 și 15 C. proc. pen.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. s-a arătat că instanța nu a făcut o corectă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului F.M. În mod greșit a fost reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. raportat la împrejurările concrete de săvârșire a infracțiunii precum și la pericolul social al faptei comise. Inculpatul trebuia, conform regulamentului, să se abțină de la săvârșirea oricăror fapte care ar aduce atingere prestigiului justiției. Pedeapsa aplicată nu este justificată în condițiile în care, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen.

Atitudinea și modul în care inculpatul a înțeles să-și îndeplinească obligațiile de serviciu reclamă înlăturarea circumstanței atenuante și aplicarea unei pedepse legal individualizate. Totodată s-a cerut aplicarea măsurii confiscării speciale a sumei de 750 RON, a unei sticle de whisky și a unui pachet de cafea.

În ce privește situația inculpatului M.V.G., având în vedere că a intervenit decesul acestuia, s-a cerut încetarea procesului penal.

În recursul inculpatului F.M. s-a solicitat admiterea recursului declarat, casarea deciziei penale și rejudecând să se dispună, în principal, achitarea inculpatului pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., cazul de casare invocat fiind art. 3859 pct. 12 teza I C. proc. pen. În subsidiar, dacă se va aprecia că inculpatul a săvârșit fapta, să se înlăture sporul de 6 luni aplicat de instanța de apel, iar modalitatea de executare a pedepsei să fie cea prevăzută de art. 81 C. pen.

S-a arătat că instanța a apreciat eronat materialul probator existent la dosar. În derularea activității infracționale au existat două momente, primul la data de 16 iulie 2011 constând în discuția dintre inculpatul M.V.G. și concubina denunțătorului, discuție la care inculpatul F.M. nu a participat, iar al doilea la data de 2 august 2010 când inculpații au pretins bani și bunuri de la denunțători.

S-a mai arătat că declarația inculpatului M.V.G. îl dezincriminează pe inculpatul F.M. care nu cunoștea detaliile discuției pe care, primul inculpat, o avusese cu denunțătorii.

S-a mai arătat că inculpatul M.V.G. este autorul infracțiunii de luare de mită, inculpatul F.M. necunoscând că bunurile primite de la colegul său sunt de fapt produsul acestei infracțiuni.

În recursul inculpatului M.V.G. apărătorul a solicitat să se dispună încetarea procesului penal prin decesul recurentului.

Analizând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție le găsește fondate în următoarele limite:

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 15 C. proc. pen.

La dosarul cauzei a fost depus la termenul de la 17 ianuarie 2012 certificatul de deces al recurentului M.V.G. eliberat de Primăria municipiului Călărași la 12 decembrie 2011. În raport de actele depuse la dosarul cauzei în copie legalizată instanța va înceta procesul penal dat fiind decesul inculpatului M.V.G. cu privire la săvârșirea de către acesta a infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.

Recurentul F.M. a criticat soluțiile pronunțate anterior pentru greșita reținere a vinovăției sale și a elementelor constitutive a infracțiunii de luare de mită. În acord cu instanța de apel, în recurs se constată că, în calitate de comisar al Gărzii Financiare Călărași, inculpatul a pretins și primit în mod repetat bani și bunuri necuvenite. Astfel, la 16 iunie 2010 și 2 august 2010 inculpații F.M. și M.V.G. au efectuat un control aceluiași comerciant PFA T.M. Deși în cauză, astfel cum au recunoscut ambii inculpați, au constatat nereguli în activitatea agentului economic verificat, care ar fi trebuit să conducă la aplicarea de sancțiuni contravenționale, cei doi nu au întocmit notă de constatare și nici acte de sancționare.

O primă critică invocată de apărare a avut în vedere faptul că în cauză lipsește vinovăția inculpatului F.M. care nu a putut cunoaște acțiunile desfășurate de M.V.G.

Motivul de recurs este infirmat de declarația dată în cauză de F.M. Inculpatul a recunoscut faptul că a primit sticla de whisky și pachetul de cafea, arătând că nu a primit nicio sumă de bani. Referitor la primirea bunurilor respective, în mod corect, instanța a avut în vedere contextul în care acestea au fost primite, respectiv întocmirea controlului de către cei doi inculpați și constatarea de nereguli, fără ca să se dispună sancțiuni sau să se întocmească actele prevăzute de lege în acest sens.

În declarațiile date, F.M. nu a oferit o explicație plauzibilă pentru faptul că nu s-au întocmit notele de constatare și respectiv actele de sancționare.

De asemenea în mod corect instanța de fond și de apel au constatat în cauză dovedită vinovăția și în raport de actele care nu au fost recunoscute, respectiv primirea banilor.

La 16 iunie 2010, martora denunțătoare T.G. prezentă la efectuarea controlului i-a dat lui M.V.G. suma de 500 RON pentru a împiedica aplicarea sancțiunilor contravenționale. Deși inculpatul F.M. nu a recunoscut primirea banilor, susținerile sale sunt infirmate de declarațiile coinculpatului M.V.G. și ale martorei denunțătoare.

Astfel, în declarația dată în fața instanței M.V.G. a declarat că a împărțit suma primită de la denunțătoare cu colegul său.

Referitor la faptul că inculpatul F.M. nu a avut cunoștință de primirea banilor, instanța reține afirmațiile coroborate ale denunțătoarei care afirmă că M.V.G. a introdus banii primiți de la ea în mapa cu care venise celălalt comisar (F.M.) precum și cu declarația M.V.G. care a afirmat că a împărțit banii cu colegul său.

M.V.G. a arătat că, deși denunțătoarea i-a dat banii „forțat” fără ca el să solicite suma de bani, niciunul dintre recurenții din prezenta cauză nu a refuzat suma, iar în autoturismul cu care s-au întors i-a dat jumătate din bani lui F.M.

Cei doi inculpați s-au întors, la 2 august 2010, la respectivul comerciant având în vedere că acesta nu dăduse curs invitației de a se prezenta la sediul Gărzii Financiare Călărași. Referitor la acuzațiile cu privire la faptele din 2 august 2010 când Ministerul Public afirmă că M.V.G. a pretins de la denunțător suma de 1.500 RON din care a primit doar 1.000 de RON pe care a împărțit-o cu colegul său și o sticlă de whisky de 700 ml și câte un pachet de cafea. F.M. a recunoscut cu titlu de mită sticla de whisky și un pachet de cafea.

La 11 august 2010 cei doi inculpați s-au întors la denunțător, M.V.G. fiind surprins în flagrant primind suma de 500 RON, sumă ce reprezenta diferența dintre suma pretinsă la 2 august 2010 și cea efectiv primită.

Acest din urmă act material nu este reținut însă în sarcina inculpatului F.M. care nu era prezent la momentul primirii banilor operând astfel prezumția de nevinovăție cu privire la faptul că ar fi cunoscut primirea acelei sume.

În acord cu instanța de apel, în recurs de constată că vinovăția inculpatului F.M. rezultă din coroborarea probelor atât cu privire la actul material din 16 iunie, cât și la cel din 2 august 2010.

Probele pe care se bazează acuzarea sunt legate de declarațiile denunțătorului și ale inculpatului M.V.G. pe care recurentul F.M. le-a cunoscut și a avut posibilitatea să le conteste atât la fond, cât și în apel.

Starea de fapt a fost corect reținută de către instanța de apel care a motivat în mod pertinent reținerea probelor pe care se fundamentează soluția de condamnare.

Încadrarea juridică dată faptei inculpatului corespunde situației de fapt expusă de către Curtea de Apel.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. invocat în recursul inculpatului F.M. dar și în recursul Ministerului Public instanța de recurs constată următoarele:

Motivarea instanței de apel cu privire la cuantumul pedepsei aplicată inculpatului F.M. este corectă și a luat în considerare contribuția pe care inculpatul a avut-o la săvârșirea faptei. Astfel F.M. a primit sumele de bani și bunurile prin intermediul lui M.V.G., iar atitudinea procesuală în cursul audierii sale a fost aceea doar de primire a bunurilor.

În mod corect instanța de apel a reținut aplicarea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. și a constatat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., având în vedere că procedura nu a avut un caracter simplificat în fața instanței de fond.

Deși instanța de recurs este de acord cu instanța de apel în ceea ce privește faptul că forma continuată a infracțiunii imprimă faptei un caracter mai grav, precum și cu faptul că buna desfășurare a activităților de interes public cum era și cea îndeplinită de inculpat la momentul comiterii actelor de luare de mită este incompatibilă cu acceptarea ideii că funcționarii publici sunt coruptibili și pot fi ușor influențați, apreciază că analiza posibilității atingerii scopului educativ al pedepsei fără privare de libertate trebuie să se bazeze pe analiza în concret a pericolului faptei și împrejurărilor în care au fost comise.

Instanța de recurs constată că anterior comiterii faptelor din prezenta cauză recurentul F.M. nu a mai fost condamnat sau pedepsit. Totodată, în ceea ce privește contribuția acestuia la săvârșirea acestuia de luare de mită, instanța constată că nu el a fost cel care a pretins sumele de bani și bunurile, vinovăția sa fiind reținută de către instanțele anterioare prin faptul că a acceptat sumele și bunurile prin intermediul colegului său, în scopul de a nu aplica sancțiuni pentru neregulile constatate.

Față de faptul că inculpatul nu a avut inițiativa solicitării sumelor de bani, acceptând însă banii și bunurile solicitate de celălalt inculpat, în raport de lipsa unor sancțiuni în cursul exercitării atribuțiilor de serviciu anterior, instanța apreciază că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere asigură scopul educativ al pedepsei.

În ceea ce privește termenul de încercare, instanța urmează să stabilească o perioadă orientată către maximul și să impună măsuri de supraveghere, astfel încât să se asigure că inculpatul va avea un loc de muncă și în viitor, iar mijloacele sale de existență vor fi obținute licit.

Totodată, instanța va atrage atenție asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere sau săvârșirii unei noi infracțiuni care conduc la executarea integrală a pedepsei stabilită în prezenta cauză.

Față de considerentele anterioare, va casa , în parte, decizia penală recurată și, rejudecând:

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. va înceta procesul penal față de inculpatul M.V.G. ca urmare a decesului acestuia, cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 861 C. pen. va dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 6 luni.

Va încredința supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța.

În temeiul art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța;

b) să anunțe, în prealabil, Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța schimbarea locului de muncă;

d) să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Va atrage atenția asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. și art. 865 C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se va suspenda executarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) și c) C. pen.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Va face aplicarea art. 192 C. proc. pen. cu privire la cheltuielile judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticoruptie și de inculpații M.V.G. și F.M. împotriva deciziei penale nr. 205/A din 29 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează, în parte, decizia penală recurată și, rejudecând:

1. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. încetează procesul penal față de inculpatul M.V.G. ca urmare a decesului acestuia, cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

2. În baza art. 861 C. pen. dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 6 luni.

Încredințează supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța.

În temeiul art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța;

b) să anunțe, în prealabil, Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța schimbarea locului de muncă;

d) să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Atrage atenția asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. și art. 865 C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.

Onorariul pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat M.V.G., în sumă de 300 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul parțial pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat F.M., în sumă de 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 22 mai 2012.