Competence for challenging local Chamber of Accounts decisions: County Court vs. Court of Appeal under Law 554/2004

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj la data de 4 ianuarie 2012, reclamanta SC S.T. SRL prin director H.I.A.D. a formulat plângere împotriva încheierii Comisiei de soluționare a contestațiilor constituite la nivelul Curții de Conturi, prin care se solicită anularea în parte a încheierii atacate, respectiv în ceea ce privește soluția dată pct. 2 din contestația formulată de SC S.T. SRL împotriva deciziei nr. 40/2011 a Camerei de Conturi Cluj.

2. Hotărârea instanței de fond

A. Prin sentința nr. 148 din 27 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj a fost respinsă cererea formulată de reclamanta SC S.T. SRL, prin director H.I.A.D. în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Cluj, ca neîntemeiată.

B. Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în urma unui control tematic al Camerei de Conturi a județului Cluj la societatea reclamantă SC S.T. SRL, s-a emis decizia nr. 40 din 10 octombrie 2011, prin care s-a constatat, la pct. 2, că reclamanta a solicitat și încasat de la bugetul de stat prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, 50% din contravaloarea biletelor speciale de călătorie redusă cu 50% acordate pensionarilor în baza Legii nr. 147/2000 fără a deține documente justificative (cupoane talon), care să ateste realitatea și legalitatea sumei încasate de 336.287,50 RON pe anul 2010. În consecință, s-a dispus stabilirea prejudiciului integral cauzat bugetului de stat și luarea măsurilor de restituire.

Primul argument invocat de reclamantă este faptul că autoritatea pârâtă nu-și poate exercita competențele în ceea ce privește o persoană juridică de drept privat, raportat la prevederile art. 23 și 24 din Legea nr. 94/1992.

Această critică a fost înlăturată de instanța de fond, întrucât, potrivit art. 24 lit. c) din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi poate hotărî desfășurarea activităților stabilite de lege și la alte persoane decât cele prevăzute la art. 23 (adică altele decât autoritățile publice), persoane care administrează și/sau utilizează fonduri publice, în sensul prezentei legi, verificările urmând a se efectua numai în legătură cu legalitatea administrării și/sau utilizării acestor fonduri. Or, în speță, controlul s-a desfășurat cu privire la modul de utilizare a fondurilor acordate reclamantei de la bugetul de stat ca subvenții în temeiul Legii nr. 147/2000 prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, iar situația se circumscrie domeniului de activitate prevăzut în textul legal menționat.

Mai departe, instanța reține că reclamanta a contestat măsurile dispuse de Camera de Conturi Cluj cu privire la sumele încasate din prestații de transport efectuate către pensionarii beneficiari ai reducerilor acordate de stat pentru transportul intern, susținând că nu a fost în măsură a prezenta documentele justificative pentru dovedirea realității și legalității încasării acestor sume de bani, datorită faptului că după expirarea unui an calendaristic, de la efectuarea transportului, având în vedere, pe de o parte, prevederile art. 28 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 147/2000 și pe de altă parte considerente de spațiu, aceste documente au fost casate.

Contrar susținerilor reclamantei, instanța a apreciat că societatea controlată nu a făcut dovada deținerii, la momentul controlului, a unor documente justificative pentru sumele de bani încasate, deși avea această obligație pentru anul 2010, casarea acestora fiind făcută cu nerespectarea dispozițiilor art. 28 din H.G. nr. 2403/2004.

Astfel, potrivit art. 29 din H.G. nr. 2403/2004, operatorul de transport întocmește lunar decontul centralizator, pe care îl transmite Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, acesta verificând numai condiția de formă impusă de art. 29, precum și corectitudinea calculului aritmetic, întrucât acestea sunt singurele informații ce îi sunt comunicate. După cum rezultă din conținutul tipizatului prezentat în Anexa nr. 4 la normele metodologice (anexă care face parte integrată din norme, potrivit art. 36), acest decont al prestațiilor efectuate de operatorul de transport auto se întocmește numai în baza cupoanelor talon, ca singure documente care dovedesc realitatea prestațiilor. Acesta este motivul pentru care art. 28 impune ca aceste cupoane să rămână la unitatea emitentă a legitimației de călătorie, iar pe baza lor se va recupera diferența de 50% din tarif, de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2004 și se vor arhiva de către operatorul de transport pe perioada unui an calendaristic care urmează anului în care a avut loc călătoria, tocmai pentru a putea face obiectul unui control al Curții de Conturi aferent acestui interval.

Organul de control a constatat și faptul că drepturile de creanță născute în temeiul Legii nr. 147/2000 nu se înregistrează în contabilitate la momentul efectuării operațiunii, ci numai în momentul încasării subvenției, astfel că evidența contabilă nu poate face dovada realității prestațiilor efectuate, ci reflectă numai sumele decontate.

Cu privire la apărarea formulată de reclamantă în sensul că în mod legal a dispus casarea documentelor pe care susține că le-a deținut, instanța reține dispozițiile art. 28 din H.G. nr. 2403/2004 menționate anterior, potrivit cărora cupoanele-talon se vor arhiva de către operatorul de transport pe perioada unui an calendaristic care urmează anului în care a avut loc călătoria și nu pe perioada unui an calendaristic de la efectuarea transportului, astfel cum a susținut reclamanta. Prin urmare, casarea acestor unice înscrisuri care puteau dovedi realitatea și legalitatea sumelor încasate de la bugetul de stat cu titlul de subvenții în temeiul Legii nr. 147/2000, în intervalul vizat de text, echivalează cu neprezentarea acestora din culpa reclamantei și, deci, cu imposibilitatea dovedirii realității și legalității sumelor încasate.

3. Recursul formulat de SC S.T. SRL Cluj-Napoca

Prin motivele de recurs formulate a fost criticată soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, solicitându-se în principal casarea sentinței atacate cu trimitere spre rejudecare, arătându-se că s-a solicitat administrarea probei testimoniale pentru dovedirea stării de fapt, iar instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestei probe.

Recurenta a formulat critici și în legătură cu faptul că nu era competentă Curtea de Conturi să-și exercite atribuții de control asupra unei societăți private, conform dispozițiilor art. 23 și 24 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, întrucât societatea nici nu administrează și nici nu utilizează fonduri publice, rezultând că recurenta nu se încadrează în categoria subiectelor de drept prevăzute de art. 24 lit. c) din Legea nr. 94/1992.

II. Decizia instanței de recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 3041 C. proc. civ., analizând cu prioritate motivul de recurs de ordine publică, constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. va admite recursul, pentru considerentele ce urmează.

În conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică locală, respectiv a deciziei emisă de Camera de Conturi Cluj.

Înalta Curte reține că dispozițiile din regulamentul Curții de conturi nu pot fi aplicate cu prioritate față de Legea contenciosului administrativ aplicabilă. Astfel, dispozițiile art. 228 din regulamentul aprobat prin hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, care stabilesc în favoarea curții de apel competența de soluționare a sesizării formulate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, nu pot contraveni normelor de competență stabilite prin art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte a reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit, prin dispozițiile art. 10, competența materială de soluționare a cauzelor în raport de două criterii și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Având în vedere obiectul cauzei de față, care privește un act administrativ emis de o autoritate publică locală, respectiv decizia emisă de Camera de Conturi a Județului Cluj, competența de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul emitent al actului atacat.

Având în vedere considerentele expuse, cât și dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de SC S.T. SRL Cluj-Napoca împotriva sentinței nr. 148 din 27 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 septembrie 2013.