Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4494/2012 AI generated

Appeal declaring suspension of public servant termination order null for failure to state grounds of illegality.

Case Number Decizia nr. 4494/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appeal null and void, thereby leaving the Court of Appeal of Galați’s decision in force, which had dismissed the plaintiff’s request to suspend the execution of an administrative order terminating his employment. The dispute involved a civil servant, represented by a trade union, who challenged the suspension of the Ministry of Internal Affairs' order for breach of procedural prerequisites and lack of reasoning, arguing that the lower court erroneously applied the law regarding the one-year deadline for filing. The decisive legal basis was the procedural non-compliance of the appeal under Articles 3021(1)(c) and 306(1) of the Civil Procedure Code, which mandates that an appeal must explicitly contain and develop grounds of illegality; because the appellant failed to articulate specific legal errors regarding the timeliness ruling and no public order grounds for cassation existed to be invoked ex officio, the appeal was deemed null.

Legislator headnote

AI generated

art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 254 alin. (1) C. pen, art. 109 C. proc. civ, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ; Appeal declaring suspension of public servant termination order null for failure to state grounds of illegality: Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Ș.S.B., arătând în motivarea recursului că încheierea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii în raport de prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și faptul că încheierea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Keywords

AI generated
termination of employment Civil Procedure Code breach of public order procedural orders grounds for cassation civil servant

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia penală nr. 1823/2010
241/F/2009 a Curții de Apel Galați, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1823/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și cum cererea de suspendare a executării Ordinului nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 106 din 13 martie 2012 Curtea de Apel Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a Ordinului nr. II/2942 din 28 mai 2010 emis de Ministerul Administrației și Internelor, formulată de reclamantul Ș.S.B., ca tardiv introdusă și a respins ca nefondată cererea de intervenție formulată de către Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România în interesul reclamantului Ș.S.B.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.

S-a reținut de către instanță că, în speță, obiectul cererii îl reprezintă suspendarea executării Ordinului nr. II/2942 din 28 mai 2010 emis de Ministerul Administrației și Internelor și înregistrat la Inspectoratul de Poliție al Județului Galați la data de 01 iunie 2010, prin care reclamantului i-au încetat raporturile de muncă ca urmare a condamnării definitive la 1 an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în baza prevederilor art. 254 alin. (1) C. pen., în referire la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, prin sentința penală nr. 241/F/2009 a Curții de Apel Galați, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1823/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și cum cererea de suspendare a executării Ordinului nr. II/2942 din 28 mai 2010 a fost înregistrată la data de 01 martie 2012 pe rolul Curții de Apel Galați, rezultă că termenul de 1 an de zile prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a fost depășit, fiind un termen de decădere.

În consecință, instanța de fond a apreciat că nu se mai justifică analizarea excepției lipsei procedurii prealabile, conform art. 109 C. proc. civ. sau celelalte susțineri ale reclamantului privind fondul cauzei, respingând cererea de suspendare ca tardiv introdusă.

Pe cale de consecință, în baza art. 49 și următoarele C. proc. civ., instanța a respins ca nefondată cererea de intervenție formulată de către Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România în interesul reclamantului Ș.S.B.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Ș.S.B., arătând în motivarea recursului că încheierea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii în raport de prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și faptul că încheierea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Recurentul-reclamant arată că instanța de fond și-a însușit apărările pârâtului fără a avea în vedere înscrisurile depuse la dosar, precum și faptul că, deși dreptul la o hotărâre motivată nu este expres prevăzută în Convenție, instanța de fond trebuia să indice cu suficientă claritate temeiurile pe care și-a fundamentat hotărârea, în scopul de a face posibilă exercitarea în mod eficient a dreptului la o cale de atac.

Examinând cauza și sentința recurată, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nul.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că motivele de recurs nu cuprind motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., acestea cuprinzând considerații ce privesc fondul pricinii și nu soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la tardivitate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că aspectele invocate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în nici unul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c): „cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”.

De asemenea, conform dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor în care instanța de recurs ar putea reține din oficiu motive de casare de ordine publică”.

Or, în cauză nu există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, de către instanță.

Astfel fiind, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) și art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în raport cu faptul că cererea de recurs formulată nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină și nici dezvoltarea acestora, în raport cu sentința recurată, se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de Ș.S.B. împotriva Sentinței nr. 106 din 13 martie 2012 a Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 noiembrie 2012.