Lawyer admission without examination: whether a bar association's knowledge verification interview constitutes a prohibited examination under the legal exemption statute.

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, reclamantul P.N., în contradictoriu cu pârâții Baroul de Avocați Alba și de Uniunea Națională a Barourilor din România a solicitat anularea Hotărârii nr. 33 din 28 ianuarie 2011 emisă de Consiliul Baroului de Avocați Alba și a Deciziei nr. 244 din 9 iunie 2011 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, precum și obligarea pârâților să emită actele de primire a reclamantului în profesia de avocat cu scutire de examen conform prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, așa cum a fost modificată până la data apariției Legii nr. 270/2010.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a depus cerere pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, conform prevederilor legale în vigoare, la data de 15 octombrie 2010, însă interviul desfășurat s-a dovedit a fi în realitate un examen având caracter eliminatoriu, astfel că urmare a acestei examinări a fost declarat respins și ca urmare i-a fost respinsă și contestația depusă la Uniunea Națională a Barourilor din România, fiind privat de dreptul conferit de lege de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, după o perioadă de 20 ani în care a activat în profesia de jurisconsult și consilier juridic.

Prin întâmpinare, pârâții Baroul Alba și Uniunea Națională a Barourilor din România au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că toți cei care au solicitat intrarea în avocatură cu scutire de examen în Baroul Alba ori în oricare alte barouri din țară au parcurs etapa verificării cunoștințelor privitoare la organizarea și exercitarea profesiei de avocat reglementată de art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.

Prin Sentința nr. 249 din 19 septembrie 2011, Curtea de Apel Alba a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P.N., în contradictoriu cu pârâții Baroul de Avocați Alba și de Uniunea Națională a Barourilor din România și a dispus anularea Hotărârii nr. 33 din 28 ianuarie 2011 emisă de Consiliul Baroului Alba și a Deciziei nr. 244 din 9 iunie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R., obligând pârâtul Baroul Alba să emită decizie de primire a reclamantului în profesia de avocat cu scutire de examen.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a absolvit Facultatea de Drept din București, profilul Științe Juridice, specializarea Drept Economic Administrativ în sesiunea Februarie 1989, iar ulterior a promovat în anul universitar 1991/1992 examenele de diferență pentru acordarea atestatului în specializarea Drept, fiind încadrat începând cu luna ianuarie 1990 ca jurisconsult la I.M.M.N. Zlatna.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că la data de 15 octombrie 2010, reclamantul a depus la Baroul Alba cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, iar în urma interviului desfășurat, Consiliul Baroului Alba a apreciat că reclamantul a dat două răspunsuri greșite și unul corect, dar incomplet, astfel că a decis respingerea cererii reclamantului conform art. 5 din Hotărârea nr. 902/2010 a Uniunii Naționale a Barourilor din România.

Din analiza dispozițiilor legale incidente în cauză, judecătorul fondului, având în vedere că reclamantul îndeplinește celelalte condiții prevăzute de lege privind primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, a constatat că la fundamentul scutirii de examen s-a avut în vedere prezumția că vechimea juridică de 10 ani este îndestulătoare pentru dobândirea cunoștințelor necesare exercitării profesiei de avocat.

De asemenea, prima instanță a apreciat că, deși prin art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat se prevede că în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, Consiliul Baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, totuși această prevedere nu trebuie înțeleasă în sensul conferirii dreptului de a organiza o testare a solicitanților sub forma unui examen scris sau oral cu notă minimă sau calificativ de promovare.

Curtea de apel a constatat că deși în cazul cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen se stabilește prin Statutul profesiei și prin Hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România faptul că se pot verifica de Consiliul Baroului cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, totuși aceste dispoziții modifică prevederile art. 16 din Legea nr. 51/1995, forma în vigoare până la 31 decembrie 2010, act normativ cu forță juridică superioară, încălcând astfel principiul ierarhiei forței juridice a actelor normative.

Prin urmare, instanța de fond a constatat că, în realitate, interviul la care a participat reclamantul a constituit un adevărat examen, definit ca mijloc de verificare și apreciere a cunoștințelor, iar atât timp cât dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 au reglementat clar dreptul reclamantului de a fi primit în profesie fără examen, refuzul pârâților de a da curs cererii acestuia pe motiv că a dat răspunsuri greșite la întrebările puse din Legea și Statutul profesiei de avocat este nejustificat.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Alba au declarat recurs Baroul de Avocați Alba și de Uniunea Națională a Barourilor din România, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs invocate se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, pe următoarele aspecte de nelegalitate.

Instanța de fond a ignorat existența unor acte administrative normative care nu au fost declarate nelegale.

Recurenții au arătat că prima instanță a ignorat un act administrativ normativ valabil: Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R., care detaliază procedura de verificare a cunoștințelor privind legislația specifică profesiei de avocat pentru cei care îndeplinesc „condițiile formale” prevăzute la art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, stabilind că „Rezultatul verificării cunoștințelor privind legislația specifică profesiei de avocat poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen, fără a vătăma dreptul petentului de a formula, ulterior, o nouă cerere”.

Instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

Potrivit recurenților, textul legal nu conferă un drept subiectiv, ci doar o vocație. Instituirea unor criterii obiective și transparente de organizare a activității de testare a participanților nu reprezintă un examen după cum a reținut instanța, mai ales din perspectiva sferei de cuprindere a tematicii care a fost foarte restrânsă.

În plus, reclamantul s-a supus procedurii de verificare a cunoștințelor contestând-o numai după ce a fost respins.

La dosar intimatul-reclamant a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea susținerilor din recurs și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.

Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curea apreciază recursurile ca nefondate, pentru următoarele considerente.

Intimatul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ refuzul recurenților-pârâți de a-l primi în profesia de avocat cu scutire de examen, exprimat prin Hotărârea nr. 33 din 28 ianuarie 2011 a Consiliului Baroului Alba confirmat prin Decizia nr. 244 din 9 iunie 2011 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România de respingere a contestației administrative.

Prima instanță a reținut, în esență, că impunerea unor condiții suplimentare celor stabilite prin art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, respectiv organizarea unui interviu echivalează cu susținerea unui examen și prin aceasta contravine legii.

Această opinie este corectă, fiind împărtășită și de instanța de recurs.

La data formulării cererii de primire în profesie de către reclamantul-intimat, 15 octombrie 2010, art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat avea următorul cuprins: alin. (2) „La cerere, poate fi primit în posesie, cu scutire de examen: b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn de profesia de avocat”.

Ulterior, prin Statutul profesiei de avocat, la art. 21 alin. (2) s-a adăugat că „în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat”.

În fine, prin Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R., care la pct. 5 detaliază procedura de verificare a cunoștințelor privind legislația specifică profesiei de avocat, se mai adaugă suplimentar și că „Rezultatul verificării cunoștințelor (…) poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen”.

Jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie, mai ales după pronunțarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului din data de 27 ianuarie 2009 în cauza Ștefan și Ștef împotriva României, care semnala divergențele de jurisprudență, a fost în sensul că impunerea unor condiții suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 precitat conturează excesul de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 (exemplu: Decizia nr. 3228 din 17 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal).

Concret, în privința practicii administrative de a realiza verificarea cunoștințelor specifice profesiei pe calea unei testări scrise cu barem și punctaj minim de promovare, care în realitate reprezintă un examen, instanța supremă s-a pronunțat în sensul că în acest mod este golită de conținut prevederea legală și, contrar susținerilor recurenților, această practică s-a menținut și după adoptarea Hotărârii nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R. (ex.: Decizia nr. 4777 din 4 noiembrie 2010 și Decizia nr. 233 din 20 ianuarie 2011 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal).

Aspectul cantitativ invocat, respectiv împrejurarea că verificarea cunoștințelor a vizat doar reglementările specifice profesiei, iar nu alte materii (civil, penal, proceduri), este complet nerelevant, câtă vreme ceea ce se reproșează recurenților este faptul că impunerea unei grile și a unui barem prestabilit, precum și a unui punctaj minim obligatoriu de atins de către solicitanți echivalează, în mod evident, cu un examen și, prin aceasta, contravine legii.

De altfel, este justă apărarea intimatului-reclamant în sensul că Hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R. nu îi este opozabilă, câtă vreme emitentul actului normativ nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 11 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative de a-i asigura publicarea în Monitorul Oficial în vederea intrării în vigoare.

În ceea ce privește aplicarea în concret a dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, Curtea apreciază că aceste dispoziții au fost aplicate corect de prima instanță în cauza dedusă judecății.

Contrar celor susținute de recurenți, Înalta Curte reține că sintagma utilizată de legiuitor, „poate fi primit în profesie cu scutire de examen”, nu poate fi interpretată ca instituind o simplă vocație. Câtă vreme intimatul care a formulat cererea de primire în profesie cu scutire de examen îndeplinește condițiile expres arătate la lit. b), respectiv a exercitat funcția de consilier juridic peste 10 ani și nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care să-l facă nedemn pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din același act normativ, el are un drept subiectiv de a fi primit în profesie, drept care nu poate fi îngrădit decât pentru motive temeinice, proporționale cu scopul urmărit de recurenți în organizarea profesiei de avocat.

În acest context, refuzul recurenților de a-l primi în profesie fără examen, pe motiv că nu a întrunit punctajul stabilit pentru verificarea cunoștințelor specifice profesiei, apare ca nejustificat și în mod corect a fost sancționat de prima instanță prin admiterea acțiunii.

Împrejurarea că intimatul s-a supus procedurilor de examinare stabilite de recurenți nu le conferă legitimitate, cum sugerează aceștia, ci, dimpotrivă, îi demonstrează buna-credință.

În fine, Înalta Curte mai remarcă și că voința recurenților de a adăuga la lege reiese cu evidență atât din actele premergătoare, cât și din motivele de recurs, câtă vreme aceștia au considerat că art. 16 din lege vizează numai „condițiile de formă pentru admiterea în profesie fără examen”, lăsând să se înțeleagă că ar mai exista și alte condiții, de fond ori substanțiale, ceea ce în mod evident nu este real.

Voința legiuitorului rezultă cu claritate din textul art. 16 alin. (2) lit. b) reprodus anterior și pornește de la premisa, corect decelată de judecătorul fondului, că un consilier juridic (cazul intimatului-reclamant) cu peste 10 ani vechime în această profesie, a dobândit cunoștințele și experiența necesare pentru exercitarea profesiei de avocat, așa încât nu mai sunt necesare, în această privință, verificări suplimentare.

Conchizând, Înalta Curte reține, la fel ca judecătorul de la curtea de apel, că respingerea cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen este nejustificată, soluția atacată fiind, prin urmare, legală și temeinică.

Față de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Baroul de Avocați Alba și Uniunea Națională a Barourilor din România împotriva Sentinței nr. 249/2011 din 19 septembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2012.

Procesat de GGC - AZ