Competence for challenging Audit Court commission decisions: statutory tribunal jurisdiction over county-level administrative acts
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court resolved a negative conflict of jurisdiction by definitively assigning first-instance competence to the Braila Court of Appeal (specifically its Administrative and Fiscal Section), thereby rejecting the Court of Appeal's declination back to the first-instance court. The dispute arose from a challenge against a County Audit Court decision and a subsequent Commission ruling that rejected an appeal, triggering a jurisdictional clash between the Braila Court of Appeal and the Braila Court of First Instance. The Supreme Court held that the competent court is determined by the nature of the issuing authority and the subject matter; because the challenged administrative act was issued by a county-level public authority (a structure of the Audit Court) and the dispute did not exceed the 500,000 RON threshold, the specialized provisions in the Audit Court's internal regulations claiming exclusive appellate jurisdiction were deemed contrary to the common law of administrative litigation. Consequently, the court applied Article 10(1) of Law No. 554/2004, which vests competence in the tribunal for administrative acts issued by local or county authorities, establishing that such internal regulations cannot derogate from statutory jurisdiction absent a special organic law.
Legislator headnote
AI generatedart. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 2 C. proc. civ, art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ; Competence for challenging Audit Court commission decisions: statutory tribunal jurisdiction over county-level administrative acts: The dispute arose from a challenge against a County Audit Court decision and a subsequent Commission ruling that rejected an appeal, triggering a jurisdictional clash between the Braila Court of Appeal and the Braila Court of First Instance. The Supreme Court held that the competent court is determined by the nature of the issuing authority and the subject matter; because the challenged administrative act was issued by a county-level public authority (a structure of the Audit Court) and the dispute did not exceed the 500,000 RON threshold, the specialized provisions in the Audit Court's internal regulations claiming exclusive appellate jurisdiction were deemed contrary to the common law of administrative litigation. Consequently, the court applied Article 10(1) of Law No. 554/2004, which vests competence in the tribunal for administrative acts issued by local or county authorities, establishing that such internal regulations cannot derogate from statutory jurisdiction absent a special organic law.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedEstablished the Supreme Court's competence to resolve the negative conflict of jurisdiction and assign the case to the competent first-instance court.
Full text
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 2835/FCA din 21 noiembrie 2011, Tribunalul Brăila, secția contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea Primăria Orașului Însurăței, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Departamentul de Coordonare a Verificării Bugetelor Unităților Administrativ-Teritoriale în favoarea Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin care se solicita anularea Încheierii nr. VI 36 din 1 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Conturi a României și a Deciziei nr. 32/2011 emisă de Camera de Conturi a Județului Brăila.
Învestită prin declinare, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 188 din 15 martie 2012, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, secția contencios administrativ și fiscal, a suspendat soluționarea cauzei și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.
Înalta Curte, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Brăila, secția contencios administrativ și fiscal.
Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere următoarele considerente.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.
Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a se stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.
Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”.
În raport cu dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării, este decizia structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.
Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.
Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ, în acest sens fiind jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin care a fost admisă excepția de nelegalitate a dispozițiilor respective din Regulament.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004 se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Față de argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, deoarece obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.
Față de cele arătate, Înalta Curte constată că soluționarea în fond a cauzei este de competența Tribunalului Brăila, secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea Primăria Orașului Însurăței, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Departamentul de Coordonare a Verificării Bugetelor Unităților Administrativ-Teritoriale, în favoarea Tribunalului Brăila, secția contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2012.
Procesat de GGC - AZ