Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4048/2012 AI generated

SAPARD funding denial for snail farm quashed and remanded to tribunal on jurisdictional grounds.

Case Number Decizia nr. 4048/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The court allowed the appeal, set aside the lower court’s judgment, and remanded the case to the Tribunal Brăila (administrative and fiscal division) for competent adjudication. The dispute arose from a challenge to a decision by the rural development payment agency denying SAPARD funding and establishing a budgetary debt of 33,330.39 RON after the beneficiary failed to prove the financial viability of a snail farm and to secure product-sale contracts, the insolvency of its co-contractor not qualifying as force majeure. The decisive legal basis was that the challenged act is a fiscal administrative act assimilated to tax claims under O.G. no. 79/2003 and the Fiscal Procedure Code; per Article 10(1) of Law no. 554/2004, jurisdiction is determined by the value of the disputed debt (under 500,000 RON), making the tribunal, not the court of appeal, the competent first-instance court; the appeal on grounds of breach of jurisdictional competence (Article 304 point 3 of the former Civil Procedure Code) was therefore upheld.

Legislator headnote

AI generated

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 3 C. proc. civ, art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 313 coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ; SAPARD funding denial for snail farm quashed and remanded to tribunal on jurisdictional grounds: The dispute arose from a challenge to a decision by the rural development payment agency denying SAPARD funding and establishing a budgetary debt of 33,330.39 RON after the beneficiary failed to prove the financial viability of a snail farm and to secure product-sale contracts, the insolvency of its co-contractor not qualifying as force majeure. The decisive legal basis was that the challenged act is a fiscal administrative act assimilated to tax claims under O.G. no. 79/2003 and the Fiscal Procedure Code; per Article 10(1) of Law no. 554/2004, jurisdiction is determined by the value of the disputed debt (under 500,000 RON), making the tribunal, not the court of appeal, the competent first-instance court; the appeal on grounds of breach of jurisdictional competence (Article 304 point 3 of the former Civil Procedure Code) was therefore upheld.

Keywords

AI generated
fiscal law rural development administrative acts civil dispute insolvency grounds of jurisdiction

Cited Legislation

AI generated
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
18006/2010, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
art. 304 pct. 3 C. proc. civ
Ground for admitting the appeal due to violation of another court's public-order jurisdiction.
art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011
79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la acel moment și incidentă în cauză, conform art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011.
art. 313 coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ
Basis for quashing the judgment and remitting the case to the competent court.

Cited Case Law

AI generated
Decizia nr. 18006/2010
Decizia nr. 18006/2010 a fost emisă în temeiul dispozițiilor Codului de procedură fiscală ca urmare a soluționării contestației formulate împotriva procesului-verbal și poate fi contestată în condițiile art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Ground for admitting the appeal due to violation of another court's public-order jurisdiction.

art. 313 coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

Basis for quashing the judgment and remitting the case to the competent court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Soluția instanței de fond

Prin acțiunea înregistrata pe rolul Curții de Apel Galați, reclamanta SC D.C. SRL Brăila a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București, anularea Deciziei nr. 18006 din 26 august 2010.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a accesat fonduri SAPARD pentru înființarea unei ferme de creștere a melcilor, îndeplinind toate condițiile de eligibilitate, pentru buna desfășurare a activității fermei, încheind un contract de colaborare cu societatea A.N.P.B., contract ce avea ca obiect desfacerea produselor rezultate.

A mai arătat reclamanta că ulterior încheierii contractului, societatea cocontractantă a intrat în faliment, astfel că a fost în imposibilitate de a realiza investiția.

A apreciat reclamanta că falimentul societății constituie un caz fortuit, solicitând astfel anularea deciziei emisă de pârâtă.

Prin Sentința nr. 296/2011 din 11 octombrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit art. 3 din Contractul de finanțare beneficiarul are obligația de a respecta pe toată durata contractului, criteriile de eligibilitate și de selecție înscrise în cererea de finanțare.

A mai reținut judecătorul fondului că în urma controlului efectuat s-a constatat că reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze viabilitatea economico-financiară a firmei, având pierderi financiare, aceasta fiind în cunoștință de cauză cu privire la condițiile ce trebuie respectate în ceea ce privește acordarea ajutorului financiar nerambursabil prin programul SAPARD, încă de la depunerea cererii de finanțare.

Totodată, potrivit Ghidului Solicitantului aferent măsurii 3.4. submăsura 6, la cererea de finanțare este obligatorie depunerea unui precontract încheiat cu un cumpărător care să asigure desfacerea a cel puțin 30% din produsul obținut, pentru valorificarea celorlalte produse, beneficiarul având obligația de a contracta cu alți beneficiari în scopul obținerii veniturilor din exploatarea investiției.

A constatat instanța fondului că reclamanta nu a făcut dovada că a încheiat contracte pentru desfacerea produselor și a apreciat totodată că rezilierea contractului de colaborare cu societatea A.N.P.B. nu constituie un caz de forță majoră, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 18 alin. (2) din Contractul-cadru.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinței nr. 296/2011 a formulat recurs reclamanta SC D.C. SRL susținând netemeinicia și nelegalitatea acesteia.

În motivarea căii de atac recurenta-reclamantă aduce următoarele critici sentinței recurate:

2.1. Instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe invocată în cauză.

Se arată că prima instanță, deși a statuat că este competentă să soluționeze cauza, nu a menționat în dispozitivul sentinței soluția asupra excepției invocată din oficiu la 13 septembrie 2011.

De asemenea, se susține că în raport de faptul că obiectul litigiului viza o creanță bugetară, în sumă de 33.330,39 RON, competența trebuia stabilită în funcție de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit criteriului valoric, astfel că revenea competența de soluționare a cauzei Tribunalului Brăila, secția contencios administrativ și fiscal.

2.2. Instanța nu a făcut o cercetare completă a cauzei, motivarea fiind sumară, eliptică.

Intimata-pârâtă A.P.D.R.P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, combătând criticile recurentei și susținând că stabilirea competenței nu se face în funcție de criteriul valoric, ci în funcție de rangul autorității contractante, iar pe fond acțiunea este neîntemeiată.

3. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente.

Criticile menționate la pct. 2/2.1. al prezentei decizii se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că este întemeiată excepția invocată în cauză, hotărârea recurată fiind dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe.

Astfel cum rezultă din expunerea prezentată anterior, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 18006 din 26 august 2010 emisă de A.P.D.R.P., urmare a soluționării contestației împotriva Procesului-verbal de constatare nr. 13128 din 25 iunie 2010, prin care a fost stabilită ca debit pentru SC D.C. SRL suma de 33.330,39 RON.

Actele menționate au fost emise în baza prevederilor O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la acel moment și incidentă în cauză, conform art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011.

Prin urmare, în ceea ce privește procesul-verbal de control, Înalta Curte reține incidența următoarelor dispoziții ale O.G. nr. 79/2003:

„Art. 1. - Prezenta ordonanță reglementează activitățile de constatare și de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană și/sau din fondurile de cofinanțare aferente, ca urmare a unor nereguli.”;

„Art. 2. - În sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: […] d) creanțele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunității Europene și/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și/sau la bugetele de cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau ca urmare a obținerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanțare integrală ori parțială a acestor fonduri”;

„Art. 3 alin. (2) lit. a): „(2) Constituie titlu de creanță: a) actul/documentul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare”;

Art. 3 alin. (4) - (6):

„(4) Titlul de creanță specificat la alin. (2) lit. a) constituie înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum și elemente specifice, acolo unde este necesar.

(5) Titlul de creanță se comunică debitorului în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală.

(6) Împotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare”;

Art. 4 alin. (2): „Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor”.

Din cuprinsul dispozițiilor citate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal menționat în prezenta cauză este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proc. fisc., ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de același cod, respectiv Titlul IX - „Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale”.

Decizia nr. 18006/2010 a fost emisă în temeiul dispozițiilor Codului de procedură fiscală ca urmare a soluționării contestației formulate împotriva procesului-verbal și poate fi contestată în condițiile art. 218 alin. (2) din același cod, conform cărora „Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.”

În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competente să soluționeze contestația formulată împotriva Deciziei nr. 18006/2010, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În interpretarea și aplicarea normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut cu caracter unitar că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează:

- criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat;

- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 RON.

În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară - în sumă de 33.330,39 RON - asimilată creanțelor fiscale în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Brăila, competent și din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeași lege.

În consecință, având în vedere considerentele expuse în temeiul art. 313 coroborat cu art. 312 alin. (3) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Brăila, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, care va avea în vedere și motivele de recurs invocate de reclamantă, ce privesc fondul pricinii.

De altfel, această soluție este în consens cu jurisprudența unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în astfel de litigii, exemplu în acest sens fiind Deciziile nr. 2288/2012, nr. 4290/2011, nr. 1416/2010, nr. 3998/2010, nr. 2654/2010, etc.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC D.C. SRL Brăila împotriva Sentinței nr. 296/2011 din 11 octombrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Brăila, secția de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2012.

Procesat de GGC - AZ