Appeal against suspension of disciplinary demotion order declared inadmissible due to lack of practical interest after administrative self-suspension of execution

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 2444/2/2012, reclamantul I.J., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., a solicitat în temeiul art. 15 din Legea nr. 544/2004 suspendarea executării Ordinului nr. 210 din 24 februarie 2012 emis de pârâtă până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin ordinul anterior menționat i s-a aplicat sancțiunea de retrogradare din funcția publică de conducere de șef al A.F.P. a Municipiului Giurgiu pe o perioadă de un an. A susținut că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 544/2004, respectiv existența cazului bine justificat și paguba iminentă.

Hotărârea instanței de fond

Prin Încheierea de ședință din data de 22 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamant și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 210/2012 până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că există o puternică îndoială în privința legalității actului administrativ atacat, întrucât lipsește temeiul de drept din regulamentul intern/contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă ce au încălcate de reclamant, lipsesc motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de reclamant în timpul cercetării disciplinare, ceea ce echivalează cu o încălcare a dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, iar sancționarea disciplinară pentru faptele menționate în Ordinul nr. 210/2012 s-a făcut fără a se identifica fapta și vinovăția, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 75 din Legea nr. 188/1999 coroborate cu art. 263 alin. (2) C. muncii.

În ceea ce privește paguba iminentă, prima instanță a reținut că prejudiciul este previzibil și viitor, determinat de diminuarea cu mult a veniturilor salariale, imposibilitatea reclamantului de a acoperi nevoile zilnice, costurile tratamentului și a întreținerii celor doi fii studenți la învățământ curs de zi.

Recursul

Împotriva Încheierii din data de 22 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta A.N.A.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a arătat că instanța de fond a înlăturat în mod nejustificat susținerile referitoare la faptul că suspendarea ordinului în discuție a fost solicitată de reclamant în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cererea făcând obiectul Dosarului nr. 1791/2/2012, fiind respinsă prin sentința nr. 2199 din 27 martie 2012.

Cu privire la condiția existenței cazului justificat, a susținut că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile C. muncii, cum greșit a reținut judecătorul fondului, ci ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

În ceea ce privește reținerea instanței de fond referitoare la faptul că lipsesc motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de reclamant în timpul cercetării disciplinare, recurenta a arătat că reclamantul este cel care nu a adus suficiente argumente care să contrazică constatările comisiei de disciplină. A precizat, de asemenea, că, în cuprinsul întâmpinării, a argumentat în detaliu motivele pentru care au fost înlăturate aceste apărări în etapa cercetării disciplinare.

Privitor la susținerea primei instanțe în sensul că sancțiunea a fost aplicată fără a se identifica fapta și vinovăția reclamantului, recurenta a arătat că acestea au fost menționate atât în raportul Comisiei, cât și în Ordinul A.N.A.F. nr. 210/2012.

Referitor la paguba iminentă, a susținut că instanța de fond în mod eronat a reținut îndeplinirea acestei condiții, în condițiile în care drepturile salariale ale reclamantului depășește cu mult venitul mediu pe economie, iar retrogradarea s-a dispus pe o perioadă de un an.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul - reclamant a solicitat, în principal, respingerea recursului ca lipsit de interes, iar în subsidiar, ca nefondat.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând cu precădere excepția lipsei de interes în formularea recursului formulată de intimatul - reclamant, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Pentru că procedura civilă nu a dat o definiție „interesului”, condiție de exercițiu a acțiunii, doctrina a arătat că prin interes se înțelege folosul practic imediat pe care partea îl are pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare (a se vedea „Excepțiile procesuale în procesul civil - Mihaela Tăbârcă, UJ 2006, pg.179).

Interesul trebuie să existe pe tot parcursul soluționării litigiului, atât la instanța de fond, cât și la recurs.

În speță, se constată că recurenta-pârâtă nu are interes în formularea recursului.

Înalta Curte reține că, urmare a admiterii cererii de suspendare de către Curtea de Apel București prin Încheierea din data de 22 iunie 2012, la data de 2 iulie 2012, recurenta - pârâtă A.N.A.F. a emis Ordinul nr. 936 prin care a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 210 din 24 februarie 2012 până la pronunțarea instanței de fond a cererii de anulare a acestui ordin.

În aceste condiții, recursul formulat de către autoritatea emitentă a ordinului apare ca lipsit de interes, neexistând niciun folos practic în urma eventualei admiteri a cererii.

În concluzie, Înalta Curte va respinge recursul ca lipsit de interes.

Asupra motivelor de recurs formulate, urmează a se constata inutilitatea analizării lor, în raport de soluția pronunțată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes invocată de intimatul-reclamant I.J.

Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva Încheierii din 22 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Obligă recurenta A.N.A.F. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant I.J.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2013.