Motion to transfer civil proceedings: rejection for lack of statutory grounds
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiff's application for the transfer of the civil trial pending before the Alba Iulia Court of Appeal, resulting in the proceedings remaining at the original court; the public prosecutor and the defendant opposed the transfer, and the court issued a final decision with no further appeal. The dispute concerned a procedural request to relocate a civil case, motivated by arguments presented by the plaintiff regarding the existing jurisdiction, while the opposing parties cited public policy and precedent against granting the transfer. The decisive legal basis was the court's assessment that the statutory grounds for transferring jurisdiction were not met, justifying the denial of the transfer request despite the plaintiff's filing of the requisite judicial tax and certificate from the lower court.
Legislator headnote
AI generatedMotion to transfer civil proceedings: rejection for lack of statutory grounds: Se referă, de asemenea, că s-a depus la dosar, la data de 26 noiembrie 2012, întâmpinarea formulată de intimată, în două exemplare.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
S-a luat în examinare cererea formulată de petentul O.V., prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 238/57/2012 al Curții de Apel Alba Iulia.
La apelul nominal au răspuns petentul O.V. și intimata SC T. SA, prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială.
Ministerul Public este reprezentat de procuror L.D.
Procedura este legal îndeplinită.
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen fixat pentru data de 13 decembrie 2012.
Se referă, de asemenea, că s-a depus la dosar, la data de 26 noiembrie 2012, întâmpinarea formulată de intimată, în două exemplare.
Petentul depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 RON și a timbrului judiciar în valoare de 0,30 RON și certificat de grefa eliberat de Curtea de Apel Alba Iulia și, în continuare, solicită admiterea cererii de strămutare, față de motivele invocate în cuprinsul cererii formulate.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea cererii de strămutare, pentru motivele expuse verbal și față de precedentul care s-ar putea crea prin admiterea unei astfel de cereri pentru motivele invocate de către petent, cu cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosar dovezi.
Reprezentantul Ministerului Public, procuror L.D., solicită respingerea cererii de strămutare formulate de petentul O.V., pentru motivele prezentate verbal.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petentul O.V., prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 238/57/2012 al Curții de Apel Alba Iulia.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - AS