Petition for transfer of jurisdiction from District Court of Timișoara dismissed
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for the transfer of jurisdiction, thereby upholding the competence of the original first-instance court. The dispute concerned a procedural application by the claimants to transfer case No. 13045/325/2012 from the Timișoara Court, which was under review by the public prosecutor who requested the rejection. The court denied the request, noting that the service of process was legally fulfilled and citing the ECRIS system data indicating a hearing scheduled for September 11, 2013, without identifying specific statutory violations or grounds justifying the transfer. The decision is final and not subject to appeal.
Legislator headnote
AI generatedPetition for transfer of jurisdiction from District Court of Timișoara dismissed: Respinge cererea formulată de petenții S.E. și S.L. prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 13045/325/2012* al Judecătoriei Timișoara.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se referă de către magistratul asistent că potrivit ECRIS - sistemul național de gestiune informatică a dosarelor, dosarul a cărui strămutare se cere are termen de judecată la data de 11 septembrie 2013.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petenții S.E. și S.L. prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 13045/325/2012* al Judecătoriei Timișoara.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2013.