Single aggravated robbery count for marital patrimium: reclassification from two offenses to one under complex crime doctrine
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the defendant's appeal and set aside the lower court decisions solely regarding the legal qualification, reclassifying the conduct from two separate aggravated robbery offenses under Article 211(2) with concurrent sentencing to a single aggravated robbery offense, while maintaining the 15-year imprisonment sentence and deducting the pre-trial detention period from June 12, 2002, to November 12, 2003, thereby rejecting the defendant's arguments regarding factual innocence and excessive severity but correcting the legal error. The case involved a dispute over the legal characterization of a joint aggravated robbery in which the defendant and accomplices violently entered a marital home, assaulted two victims (husband and wife), and stole money and jewelry, challenging whether the assault on two spouses constituted one or two separate criminal acts. The decisive legal basis was the doctrine that robbery is a complex crime comprising a primary act (theft) and a secondary act (violence), where the primary act targets a single patrimium; because the victims were married and thus shared a common patrimium, the removal of assets constituted a single act of theft regardless of the number of individuals subjected to violence, necessitating the application of Article 211(2) of the Penal Code as one offense rather than two.
Legislator headnote
AI generatedart. 34 lit. b) C. pen, art. 211 C. pen, art. 3859 alin. (3) C. proc. pen, art. 72 C. pen, art. 334 C. proc. pen, art. 33 lit. b) C. pen; Single aggravated robbery count for marital patrimium: reclassification from two offenses to one under complex crime doctrine: The case involved a dispute over the legal characterization of a joint aggravated robbery in which the defendant and accomplices violently entered a marital home, assaulted two victims (husband and wife), and stole money and jewelry, challenging whether the assault on two spouses constituted one or two separate criminal acts. The decisive legal basis was the doctrine that robbery is a complex crime comprising a primary act (theft) and a secondary act (violence), where the primary act targets a single patrimium; because the victims were married and thus shared a common patrimium, the removal of assets constituted a single act of theft regardless of the number of individuals subjected to violence, necessitating the application of Article 211(2) of the Penal Code as one offense rather than two.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive to change the legal qualification of the offense from two counts to a single count of aggravated robbery.
Full text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 290 din 20 iunie 2003 a Tribunalului Dâmbovița, inculpatul P.D.M. a fost condamnat la câte 15 ani închisoare (2 pedepse) pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), c), d) și f) C. pen., urmând ca inculpatul, în baza art. 34 lit. b) C. pen., să execute o singură pedeapsă de 15 ani închisoare.
Totodată, tribunalul a menținut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 12 iunie 2002 la zi și l-a obligat să plătească 7500 dolari S.U.A., 1.000.000 lei și contravaloarea a 200 gr. bijuterii aur, despăgubiri părții civile M.M. și 5.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, luând act că partea vătămată M.S. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că inculpatul, în noaptea de 14 aprilie 1999, împreună cu alte patru persoane (față de care s-a disjuns cauza, fiind arestați în alte cauze) au pătruns în locuința părților vătămate M.S. și M.M., soți prin forțarea ușii de acces, înarmați cu bâte și purtând cagule pe față și i-au lovit, cerându-le bani și bijuterii despre care aveau cunoștință că le posedă în urma unei tranzacții imobiliare. După ce partea vătămată M.S. și-a pierdut cunoștința, făptuitorii au imobilizat-o pe partea vătămată M.M., au continuat să o lovească, i-au introdus o coadă de mătură în vagin, determinând-o astfel să le dea 7500 dolari S.U.A., 1.000.000 lei și bijuterii din aur în greutate de 150 grame.
În urma actelor de violență, părțile vătămate au suferit leziuni corporale pentru vindecarea cărora au avut nevoie de îngrijiri medicale timp de 8 zile și respectiv 12 zile.
Prin decizia penală nr. 379 din 1 septembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.D.M. prin care susține că nu este autorul faptei.
Împotriva acestei decizii inculpatul menționat a declarat recurs reiterând motivul din apel referitor la nevinovăție și totodată a cerut, reducerea pedepsei pe care o consideră prea severă, temeiuri de recurs prevăzute de art. 3859 pct. 14 și 18 C. proc. pen.
Recursul declarat de inculpat este fondat, dar pentru un alt motiv, referitor la încadrarea juridică a faptelor ce se va examina mai jos.
Din cuprinsul hotărârilor pronunțate în cauză, în concordanță cu lucrările dosarului, rezultă că instanțele, întemeindu-se pe probele administrate, au solicitat și reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpatului.
La locul faptei s-au prelevat urme papilare de pe geamul unei uși din interiorul locuinței, stabilindu-se prin raportul de constatare tehnico-științifică al Serviciului Criminalistic al Inspectoratului județean de Poliție Dâmbovița, că urmele evidențiate aparțin inculpatului.
De asemenea, din raportul de expertiză criminalistică al Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice din cadrul Ministerului Justiției, efectuat în cursul cercetării judecătorești, rezultă că urmele papilare prezentate la pozițiile 44-48 din planșa fotografică au fost create de degetul inelar de la mâna stângă și degetul inelar de la mâna dreaptă, ale inculpatului.
Martora M.C.D., concubina inculpatului, în declarațiile date, a relatat că, inculpatul fiind sub influența băuturilor alcoolice, i s-a confesat că împreună cu alți făptuitori (porecliți „B.”, „C.”, „G.” și „T.”) au pătruns în locuința părților vătămate și le-au sustras bani și bijuterii, aceleași relatări făcându-le și martorul N.C.B.
Prin urmare, din probele administrate rezultă fără echivoc participarea inculpatului la comiterea infracțiunii de tâlhărie asupra părților vătămate.
Se constată însă că instanțele au dat o încadrare juridică greșită faptei comise de inculpat.
Potrivit art. 211 C. pen., constituie infracțiunea de tâlhărie, furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări, ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace, pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.
Din acest text de lege rezultă că infracțiunea de tâlhărie este o infracțiune complexă și se constituie dintr-o acțiune principală, furtul, care este acțiunea scop și acțiunea secundară, violența, care este acțiunea mijloc.
Prin urmare acțiunea principală vizează sustragerea unor bunuri dintr-un patrimoniu, fiind fără relevanță că acțiunea secundară, violența s-a exercitat asupra unuia sau mai multe subiecte pasive pentru însușirea sau păstrarea bunurilor sustrase.
Instanțele au reținut corect că inculpatul cu alți participanți au lovit două părți vătămate însă greșit au considerat că acțiunea principală, furtul a vizat două patrimonii, în loc de un singur patrimoniu, care este comun, aparținând celor două părți vătămate.
Prin urmare greșit s-a reținut că inculpatul a comis două infracțiuni de tâlhărie în loc de o singură infracțiune cu două persoane vătămate.
În consecință, recursul declarat de inculpat va fi admis sub acest motiv ce se ia în considerare din oficiu potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., și se va decide, în sensul sus-arătat și potrivit dispozitivului de mai jos, la individualizarea pedepsei urmând a fi avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și anume gradul de pericol social deosebit al infracțiunii comise și persoanei inculpatului (cu o conduită nesinceră în cursul procesului) și limitele prevăzute de lege.
Din pedeapsă se va deduce durata arestării preventive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul P.D.M. împotriva deciziei penale nr. 379 din 1 septembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești.
Casează hotărârea atacată, precum și sentința penală nr. 290 din 20 iunie 2003 a Tribunalului Dâmbovița, numai cu privire la încadrarea juridică dată faptei săvârșită de inculpat.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), c), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. (2 fapte), într-o singură infracțiune prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), c), d) și f) C. pen., text de lege în baza căruia îl condamnă pe inculpat la 15 ani închisoare.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 12 iunie 2002, la 12 noiembrie 2003.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 noiembrie 2003.