Case transfer denied; Râmnicu Vâlcea Court retains jurisdiction.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Civil Section I) rejected the applicant’s request to transfer the case (dosar nr. 86/288/2010) pending before the Râmnicu Vâlcea Court, with no appeal available; the request to change venue was denied, so the original court retains jurisdiction. The applicant sought removal of the case due to alleged bias or procedural concerns, but both the legal adviser and the Public Ministry opposed the motion. The Court based its decision on the absence of valid grounds under the statutory rules governing case transfer (strămutare), finding no reason to displace the case from its assigned court ahead of the scheduled hearing on 13 June 2013.
Legislator headnote
AI generatedCase transfer denied; Râmnicu Vâlcea Court retains jurisdiction: Respinge cererea formulată de petentul B.N. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 86/288/2010 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Procedura legal îndeplinită.
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen la 13 iunie 2013.
Consilier juridic D.D.A. solicită respingerea cererii de strămutare. Depune concluzii scrise.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petentul B.N. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 86/288/2010 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2013.