Reversal of inflation-adjusted compensation for delayed execution of final judgment governed by special expropriation legislation

Asupra recursului civil de față,

Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 222 din 18 octombrie 2010, Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis acțiunea precizată, formulată de reclamanții C.T. și T.A.M. în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Curtea de Argeș.

A anulat dispoziția din 24 august 2009, emisă de Primăria municipiului Curtea de Argeș și a constatat că reclamanții sunt îndreptățiși să primească despăgubiri în valoare de 80.446,55 RON pentru imobilele construcții situate în Curtea de Argeș, str. N.V. și E.R. și 77.838,37 RON pentru terenul în suprafață de 743,5 m.p., situat la aceleași adrese, despăgubiri reprezentând diferența dintre valoarea despăgubirilor încasate potrivit Legii nr. 112/1995 și valoarea actualizată a imobilelor la data de 31 decembrie 2009.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin Sentința civilă nr. 276 din 30 septembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Argeș, rămasă definitivă și devenită irevocabilă, s-a constatat că autoarea reclamanților a primit despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru imobilele construcții și teren.

Prin această sentință s-a anulat dispoziția nr. X/2001 și s-a constatat că autoarea petenților este îndreptățită să primească despăgubiri în valoare de 540.000 RON pentru imobilele construcții și 529.788.000 RON pentru teren, despăgubiri ce reprezintă diferența dintre valoarea despăgubirilor încasate potrivit Legii nr. 112/1995 și valoarea actualizată a imobilelor la data de 31 august 2003.

Deși sentința a rămas definitivă la 1 iulie 2004, pârâtul nu a înțeles să se conformeze acesteia decât la 24 august 2009, când a emis o nouă dispoziție.

Pentru că pârâtul nu a emis o nouă dispoziție decât după 6 ani și că în această perioadă moneda națională s-a depreciat, tribunalul a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți să primească sumele stabilite prin hotărâre judecătorească, actualizate în raport de indicele de inflație.

Prin Decizia nr. 22A din 15 februarie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, în complet de divergență, cu majoritate, a admis apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Curtea de Argeș.

A schimbat sentința și a respins pe fond acțiunea formulată de reclamanți.

În opinia majoritară s-a arătat că, prin Sentința civilă nr. 1189 din 24 iunie 1999, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, rămasă definitivă și devenită irevocabilă, autoarea contestatorilor, C.A. a primit despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995, respectiv 131.952.615 RON pentru construcții și 38.828.544 RON pentru teren, sume încasate de beneficiară.

Ulterior, pentru aceleași imobile, autoarea reclamanților a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, iar prin dispoziția din 28 septembrie 2001 a Primarului municipiului Curtea de Argeș, notificarea a fost respinsă.

Prin Sentința civilă nr. 276 din 30 septembrie 2003, rămasă definitivă și devenită irevocabilă, Tribunalul Argeș a anulat dispoziția emisă de primar și a constatat că petenta este îndreptățită să primească despăgubiri în valoare de 547.540.000 RON pentru construcții și 529.788.000 RON pentru teren, reprezentând diferența dintre valoarea celor încasate potrivit Legii nr. 112/1995 și valoarea actualizată a imobilelor la data de 31 august 2003.

Prin urmare, sumele acordate pentru imobilele în litigiu au fost reactualizate cu aplicarea coeficientului de inflație, astfel încât o nouă reactualizare nu mai poate fi dispusă.

Instanța de apel a mai arătat ca instanța de fond a apreciat în mod greșit că primarul nu s-a conformat dispozitivului Sentinței civile nr. 276/2003 decât după 6 ani, având în vedere că moștenitorii autoarei C.A. au completat dosarul de notificare abia la 22 ianuarie 2008 cu actele necesare și nu s-a dovedit că pârâtul ar fi fost de rea-credință.

În opinia separată s-a arătat, în esență, că pârâtul avea obligația de a executa de bună voie Sentința civilă nr. 276 din 30 septembrie 2003 a Tribunalului Argeș, neexistând nici o susținere și nici un temei legal care să poată fi luat în considerare pentru tergiversarea executării hotărârii judecătorești.

S-a mai arătat că Statul Român era obligat să asigure toate mijloacele necesare în vederea asigurării executării hotărârilor judecătorești irevocabile.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanții.

Fără a invoca vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recurenții au arătat, în esență, că obligația de a face pentru pârât, care este guvernată de regulile dreptului comun, s-a născut în anul 2003, dată la care a fost pronunțată Sentința civilă nr. 276/2003 sau, cel mai târziu, iulie 2004, dată la care sentința a rămas definitivă.

Or, pârâtul nu și-a respectat obligațiile stabilite, raportat la nici unul din cele două momente, deși s-a încercat inclusiv executarea silită prin executor judecătoresc.

Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Așa cum în mod corect au reținut prima instanță și instanța de apel, notificarea formulată de autoarea reclamanților a fost soluționată prin dispoziția nr. X/2001, emisă de Primarul municipiului Curtea de Argeș.

Această dispoziție a fost contestată în instanță și a fost anulată prin Sentința civilă nr. 276 din 30 septembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Argeș, rămasă definitivă prin Decizia nr. 21559/A din 1 iulie 2004 a Curții de Apel Pitești și devenită irevocabilă prin Decizia nr. 2609 din 10 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin sus-menționata sentință s-a constatat că petenta era îndreptățită să primească despăgubiri în valoare de 547.540.000 RON pentru construcții și 529.788.000 RON pentru teren.

Prin urmare, dreptul reclamanților, pe care aceștia doresc să și-l valorifice în prezenta cauză s-a născut în aplicarea unei legi speciale, și anume Legea nr. 10/2001, republicată.

Numai că legea în discuție nu impune doar o procedură specială prin care se constată calitatea de persoană îndreptățită și natura măsurilor reparatorii care i se cuvin acesteia, ci și o procedură prin care se pot valorifica aceste drepturi, inclusiv în ceea ce privește actualizarea valorii despăgubirilor.

Astfel, potrivit art. 16 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deciziile sau dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale.

Dosarele astfel predate, se transmit evaluatorului, care va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare ce conține cuantumul despăgubirilor și care, la rândul său, va fi înaintat Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor în vederea emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

Prin urmare, procedura de actualizare a despăgubirilor în materia Legii nr. 10/2001 nu este guvernată de regulile dreptului comun, așa cum greșit susțin recurenții, ci de dispozițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor.

Faptul că pârâtul a emis cu întârziere dispoziția prin care s-a conformat hotărârii instanței nu a creat reclamanților dreptul de a solicita din nou, pe calea contestației prevăzute de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, actualizarea debitului, care, așa cum s-a arătat nu se poate realiza decât în condițiile legii speciale.

Sancționarea eventualei culpe a primarului nu se poate realiza cu încălcarea principiului specialia generalibus derogant, cu atât mai mult cu cât, prin hotărârea judecătorească invocată nu s-a stabilit o obligație în sarcina pârâtului, instanța limitându-se doar să constate dreptul autoarei reclamanților să primească despăgubiri într-un anumit cuantum.

De aceea, recursul declarat de reclamanți se va privi ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții C.T. și T.A.M. împotriva Deciziei nr. 22/A din 15 februarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2012.

Procesat de GGC - AA