Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 851/2013 AI generated

Reclassification of human trafficking to panderer for consenting adults and judicial mitigation of sentence for trafficking of minors based on statutory mitigating circumstances

Case Number Decizia nr. 851/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice, through its Criminal Division, partially granted the defendant’s appeal, cassated the Court of Appeal’s decision and part of the first-instance judgment, and re-judged the case to reduce the custodial sentences below the statutory minimum based on mitigating circumstances; the defendant prevailed on sentencing, though the conviction was maintained. The case involved charges of human trafficking and trafficking of minors, which were reclassified by lower courts into panderer (continuing offense) for adult victims and trafficking of minors for juvenile victims, following procedural remand issues related to the fairness of changing the legal classification without prior discussion and improper non-public session handling. The dispute centered on whether the lower courts erred in denying judicial mitigating circumstances and in their individualization of the penalty. The decisive legal basis included the application of Article 74(2) of the Penal Code regarding judicial mitigating circumstances (stable employment, dependent children, clean record, and time elapsed since the offense), Article 13 of the Penal Code for the application of the more favorable law, and Articles 329 and 13 of Law 678/2001 for the final legal qualifications of panderer and trafficking of minors, resulting in a final custodial sentence of four years' imprisonment for the combined offenses.

Legislator headnote

AI generated

art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, art. 13 din Legea nr. 678/2001, art. 13 C. pen, art. 42 C. pen, art. 329 C. pen, art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen; Reclassification of human trafficking to panderer for consenting adults and judicial mitigation of sentence for trafficking of minors based on statutory mitigating circumstances: The case involved charges of human trafficking and trafficking of minors, which were reclassified by lower courts into panderer (continuing offense) for adult victims and trafficking of minors for juvenile victims, following procedural remand issues related to the fairness of changing the legal classification without prior discussion and improper non-public session handling. The dispute centered on whether the lower courts erred in denying judicial mitigating circumstances and in their individualization of the penalty. The decisive legal basis included the application of Article 74(2) of the Penal Code regarding judicial mitigating circumstances (stable employment, dependent children, clean record, and time elapsed since the offense), Article 13 of the Penal Code for the application of the more favorable law, and Articles 329 and 13 of Law 678/2001 for the final legal qualifications of panderer and trafficking of minors, resulting in a final custodial sentence of four years' imprisonment for the combined offenses.

Keywords

AI generated
human trafficking mitigating circumstances juvenile criminal sentencing individualization of criminal sentence minor children minimum sentence

Cited Legislation

AI generated
art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001
pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, prevăzut de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și trafic de minori prevăzut de art.
art. 13 din Legea nr. 678/2001
Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001, s-a constatat că aceasta a fost comisă în condițiile descrise de alin.
art. 13 C. pen
Cu privire la această infracțiune s-au reținut și dispozițiile art. 13 C. pen., deoarece a fost săvârșită sub imperiul reglementării inițiale a Legii nr.
art. 42 C. pen
(2) și art. 42 C. pen., la infracțiunea de trafic de minori, deși instanța a procedat corect, schimbarea de încadrare juridică dispusă nu a fost pusă în discuția părților.
art. 329 C. pen
Astfel, față de modalitatea în care au fost săvârșite, acestea constituie infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 C. pen.
art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen
a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, aplicarea dispozițiilor art.
art. 41 alin. (2) C. pen
678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
art. 239 alin. (2) C. pen
de art. 239 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 329 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 13 C. pen. și art. 74 alin. (2) C. pen.

Main ground for the conviction and sentencing for panderer, applying the more favorable law and judicial mitigating circumstances.

art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I, alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. și art. 74 alin. (2) C. pen.

Main ground for the conviction and sentencing for trafficking of minors, applying the more favorable law and judicial mitigating circumstances.

art. 33 lit. a), art. 34 și art. 35 C. pen.

Procedural rules for the combination of penalties resulting in the final custodial sentence.

art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Provision determining that judicial expenses advanced by the state remain at the charge of the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava, din 21 septembrie 2006, a fost trimis în judecată inculpatul S.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, prevăzut de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și trafic de minori prevăzut de art. 13 alin. (1) și 4 teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 33 lit. a), 34 C. pen.

S-a reținut că numitul B.I. locuiește în municipiul Botoșani împreună cu părinții și cele două surori B.S. și B.A. În cursul lunii iunie 2002, B.A. a plecat în Spania, iar în cursul lunii noiembrie și-a înștiințat telefonic familia că se mutase în orașul Valencia împreună cu un bărbat pe nume C. și lucra în mai multe cluburi de noapte.

Datorită lipsei veniturilor, frații B.S. și B.I. au stabilit că acesta din urmă să plece în Spania pentru a lucra cu ajutorul lui C.

În cursul lunii decembrie 2002, B.I. a fost contactat telefonic pentru prima dată de numitul C., prezentându-se mai întâi cu acest nume, iar ulterior cu numele de N. care i-a propus să găsească și să trimită în Spania fete interesate să practice meseria de „dame de companie" în cluburi de noapte.

În aceeași perioadă, B.I. le-a contactat pe părțile vătămate V.C., I.N. și I.M.A. (ultimele două fiind minore) cărora Ie-a propus să plece în Spania ca dame de companie. Conform indicațiilor primite telefonic de la numitul C., B.I. Ie-a însoțit pe cele trei tinere până la Deva de unde urmau să ajungă în Spania cu un microbuz al unei agenții de voiaj banii pentru transport și obținerea pașapoartelor fiind trimiși de către numitul C. Cele trei fete au părăsit țara la 20 decembrie 2002, cu un microbuz aparținând SC T.I. SRL Giurgiu, societate reprezentată de numiții P.C., I.I.

În Spania cele trei tinere au fost așteptate în localitatea Gulliera de numitul C. și B.A. Din declarația părții vătămate I.M.A. a reieșit faptul că numitul C. Ie-a explicat că urmau să fie introduse în cluburi de noapte unde trebuiau să țină companie clienților iar la cererea acestora să întrețină raporturi sexuale cu ei.

Banii rezultați din aceste servicii urmau să fie împărțiți jumătate -jumătate de fiecare dintre ele cu inculpatul. Chiar de la început, numitul C. Ie-a pus în vedere celor trei tinere că fiecare dintre ele îi datora cate 500 Euro, reprezentând cheltuielile suportate cu transportul, cazarea și obținerea pașapoartelor.

Datorită tratamentelor la care erau supuse (bătăi primite de la inculpat, obligația de a se prostitua și lipsa banilor), părțile vătămate I.N. și V.C. au reușit să fugă după câteva zile, iar partea vătămată I.M.A. a reușit să fugă la data de 08 februarie 2003, prezentându-se la o secție de poliție din Madrid, unde i s-a întocmit un pașaport consular cu ajutorul căruia a plecat spre țară pe data de 18 februarie 2003.

După plecarea acestora, inculpatul l-a contactat din nou telefonic pe B.I., spunându-i să găsească alte două fete pe care să i le trimită în Spania.

Întrucât B.I. i-a comunicat că nu a găsit, inculpatul a informat că obținuse alte două fete pe o altă filieră, însă el trebuia să le însoțească în Spania.

La mijlocul lunii martie, partea vătămată T.O. din comuna Răcari, județ Dâmbovița, a fost trimisă prin intermediul lui M.B. la Botoșani de unde trebuie să plece în Spania împreună cu B.I. în ziua de 01 aprilie 2003, acesta a fost contactat telefonic de inculpat, care i-a spus că în noaptea respectivă trebuia să plece cu trenul la București, urmând să fie așteptat în gară de un tânăr care trebuia să-i predea fetele ce urmau a fi trimise în Spania.

Numitul M.B. l-a cunoscut pe inculpatul în cursul lunii ianuarie 2003, când se afla în Spania cu intenția de a căuta un loc de muncă, acesta propunându-i să caute fete în România dispuse să lucreze ca dame de companie în cluburi de noapte.

În aceste împrejurări, M.B. a contactat-o pe partea vătămată T.O. propunându-i să-i faciliteze plecarea în Spania. Fiind de acord, partea vătămată i-a recomandat lui M.B. să ia legătura cu numita S.L., prin intermediul căreia a găsit-o și pe partea vătămată Z.M.C., căreia i-a propus același lucru, ambele părți vătămate fiind de acord să lucreze ca dame de companie în cluburi de noapte, acesta asumându-și suportarea tuturor cheltuielilor de transport, cazare și obținerea pașaportului.

B.I. și M.B. s-au cunoscut în dimineața zilei de 02 aprilie 2003. Conform înțelegerii anterioare, M.B. Ie-a luat pe părțile vătămate de la domiciliile lor transportându-le cu autoturismul său la domiciliul din comuna Răcari, județ Dâmbovița unde au rămas cu toții peste noapte.

în ziua când s-au cunoscut, numiții B.I. și M.B. au primit de la inculpat prin intermediul serviciului WU suma de 800 euro pentru a achita cheltuielile legate de transportul celor două părți vătămate.

În dimineața zilei de 03 aprilie 2003, M.B. Ie-a condus pe cele două părți vătămate și pe B.I. cu mașina personală condusă de martorul I.A. până la Târgoviște, de unde aceștia urmau să continue deplasarea spre Spania cu un microbuz al unei agenții de turism.

În ziua de 05 aprilie 2003, atât B.I. cât și părțile vătămate T.O. și Z.M.C. au fost opriți în vama Nădlac și reținuți pentru cercetări. Prima instanță a avut în vedere mijloacele de probă administrate, respectiv declarațiile părților vătămate, a martorilor I.E., I.I., B.D., H.C., B.P., L.C.Ș., S.C.I. și P.C., procesele-verbale de prezentare pentru recunoaștere și planșe foto, adresa LJ.P.F. Arad nr. 642577 din 05 martie 2003, cu datele de ieșire din țară ale părților vătămate I.M.A., I.N. și V.C., procesele-verbale de confruntare, așa încât a constatat vinovăția inculpatului dispunând condamnarea acestuia.

Cu privire la încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, această instanță a reținut că, prin rechizitoriu, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) și (4) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, în concurs real.

Privitor la această încadrare juridică, s-a reținut că inculpatul a săvârșit o infracțiune prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, parte vătămată fiind V.C. și o altă infracțiune cu aceeași încadrare juridică comisă însă în formă continuată, părți vătămate fiind T.O. și Z.M.C. Forma continuată de săvârșire a acestei din urmă infracțiuni este pusă în evidență de același interval de săvârșirea și de modalitatea similară în care a acționat inculpatul, ajutat de numiții B.I. și M.B.

Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001, s-a constatat că aceasta a fost comisă în condițiile descrise de alin. (1), alin. (3) teza I și alin. (4) teza a II-a și, de asemenea, în formă continuată deoarece privește pe părțile vătămate minore la acea dată I.N. și I.M.A. Cu privire la această infracțiune s-au reținut și dispozițiile art. 13 C. pen., deoarece a fost săvârșită sub imperiul reglementării inițiale a Legii nr. 678/2001, formă care prevedea o pedeapsă mai ușoară decât cea prevăzută de reglementarea actuală.

Pentru aceste considerente, instanța de fond a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de inculpat în sensul celor prezentate mai sus. Cu privire la latura civilă, s-a constatat că partea vătămată I.M. s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000 RON, reprezentând daune morale, iar în ce o privește pe partea vătămată I.N.M., procurorul a exercitat din oficiu acțiunea civilă, solicitând obligarea inculpatului la plata unor daune morale.

Având în vedere starea de minoritate a celor două părți vătămate, la data săvârșirii faptei și suferințele fizice și psihice la care au fost supuse, instanța a apreciat că se justifică obligarea inculpatului la plata unor sume de cate 50.000 RON cu titlu de daune morale.

Această sentință a fost apelată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani și inculpat.

Parchetul a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, în ceea ce privește încadrarea juridică a infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, arătând că trebuiau reținute la această infracțiune, dispozițiile art. 41 alin. (2) și 42 C. pen. față de toate actele materiale săvârșite de către inculpat și nu două infracțiuni de acest gen dintre care una cu aplicarea art. 41 alin. (2) și 42 C. pen.

S-a mai arătat că schimbarea de încadrare juridică nu a fost pusă în discuția părților în modalitatea reținută de către instanță și pentru care inculpatul a fost condamnat. Procedând astfel, prin reținerea a două infracțiuni, prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 s-a creat o situație juridică mai grea pentru inculpat.

În ceea ce privește reținerea prevederilor art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen., la infracțiunea de trafic de minori, deși instanța a procedat corect, schimbarea de încadrare juridică dispusă nu a fost pusă în discuția părților.

Inculpatul a criticat hotărârea atât sub aspectul laturii penale, cât și sub aspectul laturii civile.

Sub aspectul laturii penale, a arătat că nu el este autorul faptelor, neexistând identitate între persoana sa și așa numitul „N.", „C. mână de aur". A precizat că singura probă incriminatorie este declarația părții vătămate I.M.A., care are un vădit interes, respectiv obținerea unei sume de bani, pe care nu a putut-o obține în cadrul procesului anterior.

S-a arătat, de asemenea, faptul că, în mod greșit s-a reținut de către prima instanță că, prin intermediul inculpaților B.I. și M.B., le-ar fi recrutat pe părțile vătămate T.O. și Z.M.C. scopul exploatării prin amenințări și violență. Nu s-a avut în vedere că aceste părți vătămate aveau acces în permanență la telefon și oricând puteau să informeze autoritățile despre ce li se întâmplă.

Inculpatul a criticat hotărârea și sub aspectul încadrării juridice a faptelor. Astfel, față de modalitatea în care au fost săvârșite, acestea constituie infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 C. pen. și nu aceea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001, deoarece părțile au acceptat să comită acte de prostituție, respectiv știau că vor lucra ca „dame de companie", împrejurare în care urmau să întrețină și relații sexuale cu diverse persoane.

Inculpatul a precizat, de asemenea, că nu se poate reține că a urmărit racolarea de persoane minore, respectiv că ar fi cunoscut starea de minoritate a vreunei victime.

S-a criticat, de asemenea, și greșita soluție a instanței de fond, sub aspectul individualizării și aplicării pedepselor, întrucât nu s-a ținut cont de toate datele și împrejurările care pledau în favoarea sa, încălcându-se dispozițiile art. 74, 72 și 76 C. pen.

A apreciat că hotărârea instanței de fond este criticabilă și sub aspectul rezolvării laturii civile. Arată că nu s-a avut în vedere că între el și partea vătămată I.M.A. a existat o relație de concubinaj, care la un moment dat a lăsat să se înțeleagă că se va finaliza cu o eventuală căsătorie și care nemaiavând loc i-a cauzat victimei o decepție, nefiind justificată acordarea vreunei sume de bani cu titlu de daune materiale sau morale.

Acceptând să fie „damă de companie" și să practice relații sexuale cu diverși clienți, aceasta săvârșind o infracțiune pedepsită de legea română, este nefondată solicitarea de către aceasta de despăgubiri.

Pe parcursul procesului penal, inculpatul a arătat că aceasta a solicitat sume diferite cu titlu de daune morale. Astfel, în 2003, aceasta a solicitat 2.000 Euro de la numita B.A., iar în 2008 a pretins suma de 30.000 Euro de la inculpat.

Față de cele arătate, inculpatul a solicitat, în principal achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, aplicarea dispozițiilor art. 81 sau 861 C. pen., cu respingerea acțiunii civile ca nefondată.

II. Prin Decizia penală nr. 26 din 23 decembrie 2008, Curtea de Apel Suceava a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani și inculpatul S.C.

A desființat în totalitate Sentința penală nr. 270 din 04 iulie 2008 a Tribunalului Botoșani și, în rejudecare, a condamnat inculpatul la următoarele pedepse:

- 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I, alin. (4) teza a III- din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, în sensul reținerii dispozițiilor alin. (3) teza I din art. 13 din Legea nr. 678/2001 și art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., părți vătămate fiind I.N. Mariana și I.M.A.;

- 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 239 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., părți vătămate fiind V.C., T.O.și Z.M.C., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., părți vătămate fiind T.O. și Z.M.C.

În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. S-a dedus din pedeapsa principală durata arestării de la 15 mai 2007 la 03 octombrie 2007.

S-a menținut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara. A fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate I.N.M. 5.000 RON, iar părții vătămate I.M. 10.000 RON daune morale (în loc de 50.000 RON cu același titlu pentru fiecare parte vătămată), apreciindu-se că daunele acordate de către prima instanță sunt exagerate.

A fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate I.M.A. 700 RON cheltuieli judiciare de la instanța de fond, iar statului 2.000 RON cu același titlu.

S-a avut în vedere de către instanța de apel faptul că, deși inculpatul a negat săvârșirea vreuneia din faptele penale, probele administrate în cauză dovedesc contrariul și justifică condamnarea acestuia.

Instanța de apel a mai reținut și faptul că, prin Sentința penală nr. 300 din 30 octombrie 2003, Tribunalul Botoșani a condamnat pe inculpații B.I. și M.B. la pedepse cu închisoare pentru aceleași fapte pentru care inculpatul este cercetat în prezenta cauză, față de acesta dispunându-se disjungerea urmăririi penale, prin rechizitoriul pentru care aceștia au fost trimiși în judecată. S-a apreciat că nu poate reține tergiversarea cercetării inculpatului în faza de urmărire penală, având în vedere că față de acesta s-a dispus inițial punerea în mișcare a acțiunii penale prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava nr. 55/P/2003 din 08 aprilie 2003, fiind emis mandatul de arestare preventivă în lipsă pe o durată de 30 zile.

Deși inculpatul nu a putut fi audiat și nu i s-a putut prezenta materialul de urmărire penală administrat în dosarul mai sus-menționat, organele de cercetare penală au continuat investigațiile în ceea ce îl privește pe inculpat, acestea făcând demersuri în vederea depistării sale și finalizarea cercetării, lucru ce nu a putut fi posibil decât în urma punerii sale în urmărire internațională, prin emiterea mandatului de arestare nr. 34 din 07 septembrie 2006, emis de Tribunalul Botoșani, demers în urma căruia autoritățile spaniole au dispus arestarea provizorie a acestuia în vederea predării sale către autoritățile române.

S-a mai reținut de către instanța de apel că, și în ce privește stabilirea pedepsei pentru inculpat, a fost corect individualizată de către prima instanță, acesta doar prin aplicarea unei pedepse privative de libertate putându-și corija atitudinea față de muncă, ordinea de drept, regulile de conviețuire socială, respect și apreciere față de semeni.

De asemenea, în mod corect prima instanță l-a obligat pe inculpat la daune morale către cele două părți vătămate minore, apreciind însă că acestea sunt îndreptățite la un cuantum mai mic.

S-au mai reținut ca întemeiate susținerile parchetului, potrivit cărora instanța de fond a procedat la condamnarea inculpatului pentru infracțiuni față de care nu s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice, în sensul reținerii agravantei prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001, având în vedere numărul minorelor traficate de inculpat. în ce privește cele două infracțiuni prevăzute de art. 12 din Legea nr. 678/2001, pentru reținerea doar a unei singure infracțiuni în formă continuată, instanța de apel a procedat în conformitate cu dispozițiile art. 334 C. proc. pen.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (părți vătămate V.C., T.O. și Z.M.C.), având în vedere că recrutarea părților vătămate majore în vederea exploatării lor sexuale s-a făcut cu acordul acestora, s-a apreciat de către instanța de apel că se impune condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., procedând la schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de trafic de persoane.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul, care, prin apărători aleși, a invocat cazurile de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 2, pct. 10, pct. 17, pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen.

III. Prin Decizia penală nr. 3163 din 08 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis recursul declarat de inculpat împotriva Deciziei penale nr. 26 din 23 decembrie 2008 a Curții de Apel Suceava - secția minori și familie, a casat decizia atacată și Sentința penală nr. 270 din 04 iulie 2008 a Tribunalului Botoșani și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Botoșani, menținându-se măsura obligării de a nu părăsi țara, dispusă față de inculpat.

S-a avut în vedere la pronunțarea deciziei faptul că inculpatul a fost trimis în judecată atât pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. în art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, care se judecă după regula publicității ședinței de judecată, cât și pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, care se judecă în condiții de nepublicitate.

Prin urmare, s-a apreciat că în mod greșit atât instanța de fond, cât și instanța de apel au procedat la judecarea cauzei în condiții de nepublicitate.

S-a avut în vedere că lipsa de publicitate a ședinței de judecată în cazul infracțiunilor prevăzute în art. 13 și art. 18 din Legea nr. 678/2001, la care fac referire dispozițiile art. 24 din Legea nr. 678/2001 a fost prevăzută doar în interesul părții vătămate minoră, victimă a unor astfel de infracțiuni.

În prezenta cauză, fiind supuse judecății și alte infracțiuni decât cele prevăzute în art. 24 din Legea nr. 678/2001, instanțele trebuiau să desfășoare ședințele de judecată în condiții de publicitate și doar atunci când se proceda la audierea părții vătămate minore aveau posibilitatea să ia măsuri pentru desfășurarea ședințelor de judecată potrivit art. 290 alin. (2) - (4) C. proc. pen., în condiții de nepublicitate.

IV. Reînvestit cu judecarea cauzei, Tribunalul Botoșani a dispus din nou citarea părților și a martorilor din lucrări, iar prin Sentința penală nr. II din 25 ianuarie 2011, în baza probelor administrate în cauză, atât la urmărirea penală, cât și în timpul cercetării judecătorești, a reținut din nou vinovăția inculpatului, în baza aceleiași situații de fapt deduse judecății, dar prin schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, așa după cum au reținut și primele instanțe, iar în consecință:

A condamnat pe inculpatul S.C., zis „N." sau „C. Mână de Aur" pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de:

- art. 13 alin. (1), 3 teza I, alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii dispozițiilor alin. (3) teza I din art. 13 din Legea nr. 678/2001, cu art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. (părți vătămate I.N.M. și I.M.A.), la pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b C. pen., pe o durată de 2 ani;

- art. 329 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. (părți vătămate V.C., T.O. și Z.M.C.), prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (parte vătămată V.C.) și infracțiunea de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41, 42 C. pen. (părți vătămate T.O. și Z.M.C.), la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

A făcut în cauză aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

A dedus din pedeapsa principală de executat durata arestării de la 15 mai 2007 la 03 octombrie 2007.

A menținut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara dispusă prin încheierea Tribunalului Botoșani din 02 octombrie 2007, până la rămânerea definitivă a hotărârii.

A obligat inculpatul să plătească părții vătămate I.N. Mariana suma de 5.000 RON, iar părții vătămate I.M.A. să-i plătească suma de 10.000 RON, cu titlu, de daune morale.

De asemenea, a obligat inculpatul să plătească părții vătămate I.M.A. suma de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat angajat, iar statului să plătească, cu același titlu, suma de 3.250 RON, din care suma de 1.350 RON, reprezentând onorariu avocați oficiu pentru părțile vătămate, s-a dispus a fi achitată Baroului de Avocați Botoșani din fondurile Ministerului Justiției.

S-a reținut în primul rând faptul că încadrarea juridică din rechizitoriu nu este în concordanță cu situația de fapt dedusă judecății, întrucât activitatea infracțională a inculpatului se răsfrânge atât asupra a trei persoane majore (V.C., T.O. și Z.M.C.), precum și a două persoane minore (I.N.M. și I.M.A.); că persoanele majore au cunoscut faptul că în Spania vor lucra ca dame de companie, împrejurare care presupunea și relații sexuale, servicii pentru care erau plătite și cu care au fost de acord, ceea ce înseamnă că în cauză este vorba despre infracțiunea de proxenetism prevăzute și pedepsite de art. 329 alin. (2) C. pen., în formă continuată și nu despre o infracțiune prevăzută de Legea nr. 678/2001, care apără dreptul la libertate de voință.

Cu privire la infracțiunea de trafic de minori, s-a dispus schimbarea încadrării juridice, întrucât faptele s-au săvârșit prin amenințare și violență, în formă continuată, fiind dată în cauză și o situație de aplicare a legii mai favorabile, prevăzute de art. 13 C. pen., întrucât Legea nr. 678/2001 a suferit schimbări legislative după apariția ei din anul 2001.

S-a apreciat că se impune ca și anterior, aplicarea de pedepse complementare, iar la stabilirea și individualizarea judecătorească a pedepsei, s-au reținut pe lângă criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., circumstanțele reale și personale ale inculpatului, fără antecedente penale, poziția nesinceră în instanță, pericolul social al faptelor săvârșite, amploarea acestora, care sunt greu de controlat, amploare generată în primul rând de motive economice, sărăcie, lipsa educației, elemente care i-au facilitat inculpatului activitatea infracțională.

S-a mai reținut că faptele săvârșite sunt deosebit de grave, că aceste fapte sunt un fenomen tot mai prezent în sfera criminalității organizate, că tot mai multe femei devin victime ale traficului de persoane, cu toate că pleacă în străinătate cu alte vise, trezindu-se singure printre străini, sechestrate, amenințate, abuzate, devenind adevărate sclave ale persoanelor care săvârșesc aceste fapte, ceea ce presupune o ripostă fermă a autorităților statului, așa încât inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu executare, cu deducerea perioadei cât a fost arestat preventiv și cu menținerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara dispuse prin încheierea din 2 octombrie 2007 a Tribunalului Botoșani.

Ca și prima instanță de apel, s-a apreciat că se justifică, în rezolvarea laturii civile a cauzei, din sumele pretinse de către cele două părți vătămate, suma de 10.000 RON daune morale pentru I.M.A. și 5.000 RON pentru I.N.M. cu același titlu, celelalte părți vătămate neconstituindu-se părți civile în cauză.

Împotriva acestei sentințe, au declarat în continuare apel inculpatul și procurorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitându-se desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, din nou, la instanța de fond.

S-a arătat în motivele de apel că s-a procedat la schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, din infracțiunea de trafic de persoane în proxenetism, fără a fi pusă în discuția părților această schimbare, că în mod greșit la dezbatere a participat un procuror care nu făcea parte din structura Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Botoșani, că s-au încălcat prevederile art. 44 din Legea nr. 678/2001 vizând asistarea juridică obligatorie a victimelor, inculpatul arătând pe de altă parte faptul că solicită să se dispună revocarea măsurii interdicției de a părăsi țara, care nu se mai justifică în cauză.

V. învestită cu soluționarea apelului, Curtea de Apel Suceava, prin Decizia penală nr. 49 din 8 iunie 2011, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani și de inculpatul S.C. împotriva Sentinței penale nr. 11 din 25 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția penală în Dosarul nr. 111/40/2010.

A desființat în totalitate Sentința penală apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

A fost revocată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 1451 C. proc. pen., dispusă prin încheierea din data de 02 octombrie 2007 a Tribunalului Botoșani, secția penală pronunțată în Dosarul nr. 111/40/2010, fața de inculpatul S.C.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a apreciat că motivele de apel invocate în cauză sunt întemeiate, în primul rând cu privire la modul și data cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de trafic de persoane la proxenetism, schimbare care nu a fost pusă în discuția părților, așa cum prevede art. 334 C. proc. pen., schimbarea fiind dispusă direct prin sentință, situație care contravine inclusiv din punct de vedere al Convenției Europene a Drepturilor Omului, în cauză inculpatul S.C. fiind cel care, în acest mod, nu a beneficiat de un proces echitabil, iar cu privire la revocarea măsurii interdicției de a nu părăsi țara, s-a apreciat că, întrucât această măsură durează de aproape patru ani, ea nu se mai justifică, fiind de natură să restrângă nejustificat libertatea de circulație a inculpatului.

Inculpatul personal a criticat sentința pe lângă aspectele sus-arătate, și sub aspectul, faptului că părțile vătămate nu au fost asistate din oficiu la soluționarea cauzei de către un avocat și că s-a dispus nelegal condamnarea sa, așa cum s-a arătat prin concluzii și prin motivele de apei depuse în scris ia dosar.

Odată cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Botoșani, instanța de apel a indicat în motivele de trimitere, faptul că prima instanță, cu ocazia rejudecării, va pune în discuție orice schimbare de încadrare juridică a infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată conform art. 334 C. proc. pen.; urmând să fie avute în vedere și celelalte motive de apel, adică în concret, dacă procurorul de ședință, care nu face parte din structurile Direcției de Investigare a Infracțiunilor^ de Criminalitate Organizată și Terorism, poate în mod legal să pună concluzii în cauză și să participe la judecata în fond și, în sfârșit, dacă se poate sau nu reține vinovăția inculpatului.

VI. Tribunalul Botoșani s-a reînvestit în prezentul dosar cu rejudecarea cauzei, dispunând citarea din nou a tuturor părților implicate, inculpatul fiind prezent în instanță și fiind asistat de apărător angajat, iar pentru părțile vătămate, care nu s-au prezentat în instanță cu toate că au fost legal citate, a fost numit un apărător din oficiu.

La termenul din 22 septembrie 2011, apărătorul inculpatului a formulat cerere de recuzare scrisă a procurorului de ședință, cerere soluționată separat, de către o altă instanță, prin încheierea din 22 septembrie 2011 a Tribunalului Botoșani, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, conform dosarului anexat, ceea ce înseamnă că în prezenta cauză, procurorul de ședință nu este socotit incompatibil și a putut să pună concluzii în cauză, unul dintre motivele care a condus la trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, fiind astfel soluționat.

În consecință, instanța s-a socotit legal învestită cu soluționarea cauzei, acordând trei termene de judecată, pentru asigurarea apărării inculpatului, pentru citarea legală a tuturor părților, pentru rezolvarea cererii de recuzare a procurorului, cât și pentru punerea în discuție a încadrării juridice a infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, inculpatul fiind audiat pe fond la termenul de astăzi, când a arătat ca și în declarațiile date în mod constant în cauză, că nu recunoaște săvârșirea infracțiunilor pentru care este cercetat, că nu dorește să beneficieze de procedura de judecată în cazul recunoașterii vinovăției, prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. și că nu este de acord să despăgubească în nici un fel pe părțile vătămate constituite părți civile, solicitând tot la termenul de astăzi, așa cum s-a arătat prin concluzii, probe care au fost respinse de către instanță, întrucât rejudecarea cauzei în prezent se impune a fi efectuată doar în limitele prevăzute de Decizia de desființare cu trimitere nr. 49 din 8 iunie 2011 a Curții de Apel Suceava, în conformitate cu art. 385 C. proc. pen., deoarece în cauză situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea apelului, așa cum s-a statuat și prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din 20 octombrie 2011.

Tot la termenul de judecată din 20 octombrie 2011, în concordanță cu aceeași decizie a curții, cât și cu celelalte hotărâri judecătorești pronunțate până în prezent în cauză, în ședință publică, instanța a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, iar prin încheiere, a dispus schimbarea acestor încadrări:

- din infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (părți vătămate majore V.C., T.O. și Z.M.C.) în infracțiunea de proxenetism în formă continuată și cu aplicarea legii mai favorabile prev. de art. 329 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.;

- din infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și 4 teza a II-a din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1); alin. (3) teza I; alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen.

Conform încheierii, schimbarea încadrării s-a datorat faptului că pentru părțile vătămate majore V.C., T.O. și Z.M.C. este dată infracțiunea de proxenetism în formă continuată și nu de trafic de persoane, întrucât infracțiunile s-au săvârșit cu acordul celor trei părți vătămate, de unde se deduce și forma continuată a infracțiunii, fiind dată o situație de aplicare a legii mai favorabile prevăzute de art. 13 C. pen., ca urmare a modificărilor legislative pe care Legea nr. 678/2001 Ie-a suferit în timp.

De asemenea, în legătură cu părțile vătămate minore, I.N.M. și I.M.A., schimbarea de încadrare se impune, deoarece aceste două părți vătămate minore au fost obligate la prostituție prin amenințare, violență sau alte forme de constrângere, din numărul părților vătămate deducându-se forma continuată a infracțiunii săvârșite în baza aceleiași rezoluții infracționale, fiind dat, de asemenea, ca și în primul caz, o situație de aplicare a legii mai favorabile, datorită modificărilor aduse în timp Legii nr. 678/2001.

în consecință, ca urmare a schimbării încadrării juridice a infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, instanța s-a socotit legal învestită cu soluționarea pe fond a săvârșirii de către inculpat a acestor infracțiuni, diferite de încadrările din rechizitoriu, în baza aceleiași situații de fapt reținute și anterior, care rămâne neschimbată, cu luarea în considerație a faptului că, în dosarele anterioare, partea vătămată I.M.A. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 100.000 RON daune morale, iar pentru partea vătămată minoră I.N.M., s-a exercitat de către procuror acțiunea civilă din oficiu vizând obligarea inculpatului la daune morale.

Pe baza probelor administrate în cauză până în prezent și în concordanță cu cele sus arătate, în cadrul situației de fapt, instanța de fond a reținut în esență faptul că inculpatul este cercetat și trimis în judecată pentru faptul că în cursul lunii decembrie 2002, a recrutat prin intermediul numiților B.I., M.B. și S.L. pe părțile vătămate V.C. și minorele I.N., I.M., pe care Ie-a dus în Spania, unde Ie-a cazat și, prin amenințare și violență, Ie-a exploatat obligându-le să practice prostituția. De asemenea, la începutul lunii aprilie 2003, prin intermediul numiților B.I. și M.B., inculpatul Ie-a recrutat pe părțile vătămate T.O. și Z.M.C., în scopul exploatării, prin amenințare și violență, faptele fiind descoperite, iar părțile vătămate fiind oprite în Vama Nădlac în timp ce erau transportate în Spania, infracțiuni care au fost negate în mod constant de către inculpat, arătându-se în declarațiile date în cauză că nu el este autorul infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată și pentru care s-a schimbat încadrarea juridică, după cum sus s-a arătat. În pofida acestei poziții procesuale, rezultă însă din probele dosarului că este real și exact faptul că inculpatul și nu o altă persoană este cei care a săvârșit aceste fapte.

Așa cum au reținut și celelalte instanțe și cum a reținut și instanța de fond, situația de fapt a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor I.E., I.I., B.D., H.C., B.P., L.C.Ș., S.C.I., P.C., procesele-verbale de prezentare pentru recunoaștere și planșe fotografice, adresa I.J.P.F. Arad nr. 642577 din 05 martie 2003, cu datele de ieșire din țară ale părților vătămate I.M.A., I.N. și V.C. și procesele-verbale de confruntare.

Pe tot parcursul procesului penal, inculpatul a negat în mod constant săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, susținând că nu ar fi el numitul N. sau C. mână de aur

A invocat în instanță faptul că nu au fost identificate toate părțile vătămate pentru a fi audiate și că nu este îndeplinită cerința legii pentru procedarea la judecarea cauzei, că urmărirea penală nu a fost efectuată în mod corespunzător și practic actul de sesizare a instanței este lovit de nulitate absolută, el neparticipând la efectuarea urmăririi penale și nici la efectuarea cercetării judecătorești până când a fost adus în stare de arest preventiv, neexistând posibilitatea de a se apăra, motive pentru care a solicitat ia termenul de astăzi, probe noi, care au fost respinse de către instanță.

Vinovăția inculpatului, cât și faptul că nu se impune administrarea de noi probe în condițiile actualei învestiri a instanței, reies din probele dosarului, care a fost corect întocmit la urmărirea penală, în lipsa inculpatului, întrucât acesta s-a sustras un timp de la urmărirea penală, fiind necesară intervenția autorităților spaniole pentru predarea lui din Spania în România, lipsa părților vătămate care au dat declarații în timpul urmăririi penale, plecate în străinătate, neîmpiedecând judecata în fond a cauzei.

În dosarul de urmărire penală, părțile vătămate au dat declarații amănunțite cu privire la activitatea infracțională desfășurată de către inculpat, acestea fiind confruntate atât cu inculpatul, cât și cu numiții M.B. și B.I., inculpați în Dosarul nr. 2962/2003. Numitele I.M.A., T.O. și Z.M.C. au fost audiate și de către instanța de fond cu ocazia primei judecăți.

Nu în ultimul rând trebuie arătat faptul că prin Sentința penală nr. 300 din 30 octombrie 2003, pronunțată în Dosar nr. 2962/2003 al Tribunalului Botoșani, au fost condamnați ceilalți inculpați implicați în cauză, B.I. și M.B., la pedepse cu închisoarea, pentru aceleași fapte pentru care inculpatul este cercetat în prezenta cauză, prin acel rechizitoriu disjungându-se urmărirea penală față de actualul inculpat S.C., din probele acelui dosar rezultând faptul că inculpatul S. și nu altă persoană este cel care a participat împreună cu ceilalți doi inculpați la săvârșirea infracțiunilor deduse judecății.

În sfârșit, s-a reținut că celelalte probe de la dosar relatează aspecte izolate din viața inculpatului, declarațiile părților vătămate I.M.A., T.O., Z.M.C. au relatat în mod amănunțit modalitatea recrutării lor, implicarea inculpatului în activitatea infracțională desfășurată atât în țară prin intermediul numiților B.I. și M.B., cât și în străinătate.

Relevante sunt și procesele-verbale încheiate cu ocazia recunoașterii din planșe fotografice a inculpatului de către părțile vătămate I.M.A., V.C. și I.N.M., în prezența martorilor asistenți H.C. și L.C.Ș.

De asemenea, este dovedită în cauză relația dintre inculpat și numiții B.I. și M.B., dat fiind procesele-verbale încheiate cu ocazia verificării telefoanelor mobile și procesele-verbale de confruntare între S.L. și partea vătămată Z.M.C.

Nu pot fi ignorate nici declarațiile martorilor P.C. și B.P., care atât la urmărirea penală, cât și în instanță, au relatat în mod amănunțit împrejurările în care au transportat pe părțile vătămate I.M.A., V.C. și I.N.M. din localitatea Deva în Spania, localitatea Gulliera, în această localitate fiind așteptați de inculpat, pe care l-au și recunoscut în planșele fotografice cu ocazia prezentării de către organele de cercetare penală, reieșind din declarațiile acestora că acesta a achitat contravaloarea transportului.

Așa fiind, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice și a procedat la condamnarea lui potrivit legii.

La individualizarea judecătorească a pedepselor aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere, pe lângă criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., și pe cele referitoare la persoana inculpatului, fără antecedente penale, cu o conduită procesuală incorectă, pericolul social concret deosebit de grav al infracțiunilor săvârșite, consecințele pe care aceste infracțiuni le-au avut asupra părților vătămate, dintre care două minore, contextul social și economic în care s-au săvârșit aceste infracțiuni, apreciindu-se că pentru condamnarea și reeducarea inculpatului, se impune aplicarea unor pedepse cu închisoarea cu executare în regim de detenție, cât și a unor pedepse complementare, dar cu respectarea principiului neagravării situației inculpatului în propria sa cale de atac, pedepse care nu pot să depășească ultimele pedepse ce i-au fost aplicate de către Tribunalul Botoșani prin Sentința penală nr. II din 25 ianuarie 2011, rejudecarea cauzei fiind dispusă și ca efect al apelului inculpatului.

Drept urmare, s-a apreciat că pedepsele aplicate pot fi situate între aceleași limite ca și celelalte aplicate anterior, iar soluționarea laturii civile a cauzei s-a impus a fi rezolvată între aceleași limite, justificându-se despăgubirea celor două părți vătămate constituite părți civile, cu sumele de 10.000 RON și respectiv 5.000 RON.

Cu privire la măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, stabilită anterior în sarcina inculpatului, instanța de fond a reținut că aceasta a fost revocată prin Decizia penală nr. 49 din 8 iunie 2011 a Curții de Apel Suceava, așa încât instanța de fond nu a dispus cu privire ia această măsură.

Împotriva Sentinței penale nr. 261 din 21 noiembrie 2011 a tribunalului Botoșani, în termen legal, a declarat apel inculpatul S.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele prezentate în scris și susținute oral cu ocazia dezbaterilor, cuprinse în încheierea de ședință din data de 13 iunie 2012.

Prin Decizia penală nr. 70 din 28 iunie 2012, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.C.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a constatat următoarele: Inculpatul apelant S.C., prin apărător, a criticat Sentința penală a primei instanțe, în primul rând, pentru motive de procedură, respectiv faptul că s-au încălcat dispozițiile art. 21 din Legea nr. 678/2001 conform cu care urmărirea penală pentru infracțiunile reglementate de actul normativ amintit se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, în speță cele mai multe acte de urmărire penală fiind efectuate de către lucrători de poliție judiciară delegați de către procuror (practic, a arătat inculpatul apelant, s-au încălcate normele procedurale privind competența după materie, urmărirea penală fiind lovită de nulitate absolută). Tot la aceeași finalitate (nulitatea absolută a urmăririi penale) a dus, în opinia inculpatului apelant, și faptul că obiectivele stabilite în ordonanțele de delegare a lucrătorilor de poliție judiciară (identificarea și audierea unor persoane implicate în cauză) nu au fost atinse în totalitate. De asemenea, a mai criticat inculpatul apelant faptul că nu a avut un proces echitabil în cursul urmăririi penale, în condițiile în care față de el s-a dispus disjungerea cercetărilor (iar el nu și-a putut face nicio apărare), acestea continuând față de ceilalți inculpați, soldându-se în final cu o sentință de condamnare definitivă a acestora.

Cu privire la aceste critici, Curtea a reținut că sunt neîntemeiate.

S-a constata că art. 21 din Legea nr. 678/2001 prevede că „urmărirea penală pentru infracțiunile prevăzute de prezenta lege se efectuează în mod obligatoriu de către procuror și se judecă în primă instanță de către tribunal". Conform art. 217 alin. (4) C. proc. pen. însă „în cauzele în care urmărirea penală se efectuează de către procuror, acesta poate dispune prin ordonanță ca anumite acte de cercetare penală să fie efectuate de către organele poliției judiciare. Legea specială amintită nu prevede că acest ultim text C. proc. pen. nu ar fi aplicabil infracțiunilor de crimă organizată pe care le reglementează (dimpotrivă, din analiza textelor legale anterior menționate rezultă că art. 217 alin. (4) C. proc. pen. este pe deplin aplicabil și urmăririi penale a infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001). Prin urmare, Curtea își însușește punctul de vedere potrivit căruia art. 21 din Legea nr. 678/2001 nu exclude aplicarea art. 217 alin. (4) C. proc. pen.

Nici faptul că prin delegare nu s-a reușit audierea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională, nu este o cauză de nulitate absolută a urmăririi penale. Cele mai multe dintre obligațiile stabilite de procuror în sarcina lucrătorilor de poliție judiciară prin ordonanțele de delegare au fost îndeplinite, iar procurorul de caz a considerat implicit că administrarea altor probe nu mai este posibilă ori nu mai este utilă cauzei (contrar celor susținute de apărare).

De asemenea, împrejurarea că față de inculpatul apelant s-a dispus disjungerea cauzei la un moment dat în cursul urmăririi penale, cauza inițială fiind finalizată fără participarea acestuia, nu este de natură a aduce o încălcare a vreunei norme de procedură penală, în condițiile în care această operațiune s-a datorat tocmai faptului că inculpatul apelant S.C. se sustrăgea urmăririi penale (conform art. 38 C. proc. pen. disjungerea fiind permisă în cazul de indivizibilitate prev. de art. 33 lit. a) C. proc. pen.). Faptul că rechizitoriul din cauza de față este similar cu cel prin care au fost trimiși inițial în judecată ceilalți inculpați este un fapt normal, în condițiile în care vorbim despre aceeași activitate infracțională (este vorba despre cazul de indivizibilitate prev. de art. 33 lit. a) C. proc. pen. - la săvârșirea acelorași infracțiuni au participat mai multe persoane). De asemenea, faptul că s-au folosit în prezenta cauză, pentru trimiterea în judecată a inculpatului apelant, mijloace de probă din dosarul de urmărire penală inițial (din care s-a făcut disjungerea) nu este de natură a aduce o încălcare a vreunei norme de procedură penală, fiind vorba despre aceeași activitate infracțională. Mai mult, din actele dosarului de urmărire penală nu rezultă că ceilalți inculpați implicați și martorii audiați s-ar fi înțeles între ei pentru a arunca întreaga vină pe inculpatul apelant S.C. și nici că organele de urmărire penală le-ar fi influențat în vreun fel cu prilejul audierilor, cum a susținut apărarea.

Mai mult, o parte din neregulile procedurale invocate sunt, în opinia instanței de apel, sancționate cu nulitatea relativă conform art. 197 alin. (1), (4) C. proc. pen.; or, acestea au fost invocate tardiv, pentru prima dată în fața instanței de apel.

Pe fondul cauzei, în ceea ce privește latura penală a cauzei, prima instanță a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și analiza judicioasă a mijloacelor de probă administrate în cauză.

Curtea a apreciat, raportat la ansamblul probator, la care a făcut referire detaliată prima instanță (Curtea însușindu-și pe deplin analiza probelor făcută de prima instanță, aspect pe care nu îl va mai relua), în esență, că, în cursul lunii decembrie 2002, apelantul inculpat S.C. a recrutat prin intermediul numitului B.l., pe părțile vătămate V.C., I.N.M. și I.M.A. (ultimele două fiind minore la acea dată), după care Ie-a dus în Spania, unde Ie-a cazat și, prin amenințare și violență, Ie-a exploatat obligându-le să practice prostituția pe cele două părți vătămate minore, partea vătămată majoră V.C. nefiind constrânsă în vreun fel să practice prostituția; de asemenea, la începutul lunii aprilie 2003, prin intermediul numiților B.l., S.L. și M.B., apelantul inculpat S.C. Ie-a recrutat pe părțile vătămate T.O. și Z.M.C., în scopul exploatării prin practicarea prostituției, cu acordul acestora, fără a fi constrânse în vreun fel, părțile vătămate fiind oprite de poliție în Vama Nădlac în timp ce erau transportate spre Spania.

Criticile inculpatului apelant, în sensul că privitor la numitele T.O. și Z.M.C. este incidență cauza de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzut de art. 10 lit. c) C. proc. pen., „fapta nu a fost săvârșită de învinuit sau inculpat, în condițiile în care cele două victime îl identificăm doar pe numitul M.B. ca fiind persoana ce Ie-a racolat în vederea practicării prostituției în Spania, au fost apreciate ca nefondate. În declarațiile date T.O. a arătat că urma să meargă în Spania să se prostitueze pentru un anume „N." sau „C." (s-a stabilit pe baza de probe certe că inculpatul a pretins lui B.I. să i se adreseze cu apelativul „N."), persoană cu care a și vorbit de la telefonul numitului B.l. Z.M.C. a arătat în declarațiile sale că urma să se prostitueze în Spania pentru un anume „C.", persoană care vorbea des la telefon cu B.l. și M.B. Mai mult, din declarațiile numiților B.I. și M.B., date ulterior în faza de urmărire penală (aceștia nu au recunoscut inițial implicarea în vreo activitate infracțională), rezultă în mod clar că ei se ocupau în România de racolarea de fete pentru practicarea prostituției în Spania în folosul inculpatului apelant S.C., și că în cazul numitelor T.O. și Z.M.C. au acționat sub coordonarea telefonică a inculpatului apelant S.C.

De asemenea, Curtea a apreciat ca nefondată și critica inculpatului apelant, în sensul că privitor la numitele V.C., I.N.M. și I.M.A. este incidență cauza de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii^ penale, prev. de art. 10 lit. a) C. proc. pen., „fapta nu există. Din declarațiile numitului B.l. rezultă că acesta, la solicitarea inculpatului apelant S.C. a fost cel care Ie-a racolat pe numitele V.C., I.N.M. și I.M.A., în vederea practicării prostituției în Spania (de altfel, pentru această faptă B.I. a și fost condamnat definitiv prin Sentința penală nr. 300/2003 a Tribunalului Botoșani). Din declarațiile martorilor P.C. și B.P., rezultă că numitele V.C., I.N.M. și I.M. au fost transportate în Spania cu un autocar condus de către aceștia, fiind așteptate și preluate de către inculpatul apelant S.C. (au mai arătat cei doi martori că de îmbarcarea fetelor în autocar s-a ocupat numitul B.I.). Numita I.M.A. a arăta în declarațiile sale că după ce a ajuns în Spania a fost sechestrată, bătută, amenințată și obligată să se prostitueze în folosul inculpatului apelant. A mai arătat această parte vătămată că numitele V.C. și I.N.M., când au văzut tratamentul violent la care erau supuse de inculpatul apelant în Spania, au fugit după aproximativ o săptămână, iar ea un pic mai târziu (de altfel, după ce cele trei fete amintite au fugit de la inculpatul apelant, acesta l-a sunat pe B.I., spunându-i să îi facă rost de altele - „bagaje" - așa cum rezultă din interceptările convorbirilor telefonice ale inculpatului apelant cu numitul B.I.).

Într-adevăr, până în prezent nu s-a reușit audierea numitelor V.C. și I.N.M., însă acest lucru s-a datorat doar imposibilității obiective a organelor de urmărire penală și ale instanțelor implicate de a mai găsi aceste persoane (plecate în străinătate fără a se cunoaște o adresă a lor). Cu toate acestea, celelalte mijloace de probă administrate dovedesc pe deplin vinovăția inculpatului apelant, chiar în lipsa declarațiilor celor două persoane amintite, după cum a reținut și prima instanță.

Raportat la situația de fapt reținută s-a stabilit corect încadrarea juridică legală a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului apelant S.C., respectiv infracțiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. (privitor la numitele V.C., T.O. și Z.M.C.) și infracțiunea de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I, alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. (părți vătămate fiind I.N.M. și I.M.A.), ambele în concurs real, conform art. 33 lit. a) C. pen.

Criticile inculpatului apelant, în sensul că privitor la victima I.M.A. nu trebuia reținută infracțiunea de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I, alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, ci infracțiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin. (2) (sau 3) C. pen., a fost considerată neîntemeiată, în condițiile în care, în decembrie 2002 deși aceasta nu împlinise 18 ani, a fost dusă în Spania, unde prin amenințare și violență, a fost obligată să practice prostituția, de către inculpatul apelant. Contrar celor susținute de către inculpatul apelant, acesta a fost cel care a primit-o pe I.M.A. atunci când aceasta a ajuns în Spania la 16 ani și tot el a fost cel care a luat pașaportul acesteia (a se vedea în acest sens declarațiile martorilor P.C. și B.P., șoferii care au transportat-o pe I.M.A. în Spania). Prin urmare inculpatul apelant S.C. a cunoscut vârsta acesteia, având mai multe posibilități de a o afla (după constituția fizică a acesteia, observând-o direct -martorul P.C. arătând că aceasta părea foarte mică, motiv pentru care a trezit suspiciunile vameșilor la ieșirea din țară, sau din pașaportul acesteia pe care I-a primit). Faptul că în Spania I.M.A. a fost exploatată prin obligarea la practicarea prostituției de către inculpatul apelant rezultă din declarațiile numitului B.I. (cel care a racolat-o tocmai în acest scop), din declarațiile numitei I.E. (mama victimei, ce fost sunată din Spania de către aceasta, spunându-i că este bătută și sechestrată), din declarațiile victimei I.M.A. (care a declarat că a fost bătută, amenințată și obligată să se prostitueze în folosul inculpatului apelant), precum și din planșa foto cu urmele de violență de pe corpul victimei.

În ceea ce privește sancțiunile penale aplicate inculpatului apelant S.C. de către prima instanță, Curtea a constatat că acestea au fost în mod just individualizate, în raport de criteriile prev. de art. 72 C. pen.

Într-adevăr, având în vedere, împrejurările concrete în care au fost săvârșite faptele, scopul imoral al obținerii în mod facil și nelegal a unor sume mari de bani, precum și atitudinea nesinceră a apelantului inculpat pe parcursul procesului penal, Curtea a apreciat că aplicarea unor pedepse de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., respectiv de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I, alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., este în măsură să răspundă cerințelor de sancționare, coerciție și reeducare prevăzute de art. 52 C. pen. (și nu se impune reducerea acestora).

De asemenea, având în vedere cele de mai sus, Curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv de art. 861 alin. (1) lit. c) C. pen., pentru a se putea dispune suspendarea (condiționată sau sub supraveghere) a pedepsei rezultante aplicate.

Scopul imoral al obținerii în mod facil și nelegal a unor sume mari de bani, lipsa de minimă compasiune față de victimele minore, agresivitatea apelantului inculpat, precum și atitudinea nesinceră a apelantului inculpat pe parcursul procesului penal, nu sunt de natură a induce concluzia că simpla condamnare constituie un avertisment pentru inculpat și că aceasta, chiar fără executarea pedepsei nu va mai săvârși infracțiuni, chiar dacă inculpatul apelant nu este cunoscut cu antecedente penale și a trecut o perioadă mare de timp de la data săvârșirii faptelor.

Pentru aceleași motive, Curtea a apreciat că în cauză nu este oportună reținerea de circumstanțe atenuante judiciare, conform art. 74 C. pen., în favoarea inculpatului S.C. Faptul că victimele majore au cunoscut faptul că urmează a merge în Spania să practice prostituția nu constituie o împrejurare care să poată fi considerată circumstanță atenuantă (art. 16 din Legea nr. 678/2001 invocat de apărare nu instituie obligativitatea reținerii vreunei circumstanțe atenuante, mai ales că în cazul victimelor majore, în urma schimbării încadrării juridice nu s-a mai reținut vreo infracțiune de trafic de persoane în sarcina inculpatului apelant).

Cu privire la latura civilă a cauzei, Curtea a apreciat că prima instanță, a" făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.

În condițiile în care a reținut ca fiind întrunite în persoana inculpatului apelant S.C. a elementelor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, prevăzută de art. 998 și urm. din Vechiul C. civ. (în vigoare la acea dată), în mod corect prima instanță l-a obligat pe acesta la plata de despăgubiri civile către părțile civile I.N.M. și I.M.A. (reprezentând daune morale).

Dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare.

Din această perspectivă, prin traficarea celor două părți civile în Spania, unde sub amenințări și violențe au fost obligate să practice prostituția în favoarea inculpatului apelant, celor două părți civile minore li s-a adus o atingere a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar durerile psihice provocate de atari acțiuni ale inculpatului apelant, pot și trebuie compensate prin acordarea unor despăgubiri.

Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, s-a reținut că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare. În acest caz, cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere, urmare aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză în plan psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele acțiunilor inculpatului, măsura în care i-a fost afectată situația familială și socială.

Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei agresiunii, în cazul de față.

Pentru ca instanța să poată aplica aceste criterii apare necesar ca cel ce pretinde daunele morale să producă un minim de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituție, i-au fost afectate, și pe cale de consecință, să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul.

Față de cele reținute, instanța de apel a apreciat că în mod corect prima instanță a considerat că partea civilă I.N.M. este îndreptățită la despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 5.000 de RON, iar partea civilă I.M.A. este îndreptățită la despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 10.000 de RON.

Împotriva Deciziei penale nr. 70 din 28 iunie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a declarat recurs inculpatul S.C., criticând hotărârea atacată pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivele de recurs formulate în scris și expuse pe larg în ședință publică, în ceea ce privește latura penală, apărătorul ales al recurentului inculpat a arătat că, pentru faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată a intervenit prescripția specială a răspunderii penale, în speță fiind incidente dispozițiile legii penale mai favorabile respectiv prevederile art. 124 C. pen. în forma anterioară modificării dispozițiilor Codului Penal prin Legea nr. 63/2012.

De asemenea, a mai arătat că, în cauză instanțele au realizat o gravă eroare de fapt în aprecierea declarațiilor părților vătămate care au precizat că nu l-au cunoscut pe inculpat și deci nu este dovedit faptul că inculpatul este cel cate a săvârșit faptele ce îi sunt imputate.

În ceea ce privește modalitatea de efectuare a actelor de urmărire penală, apărătorul ales al recurentului inculpat a susținut că acestea sunt lovite de nulitate în raport de dispozițiile Legii nr. 678/2001 care prevede obligativitatea ca, în cazul infracțiunilor reglementate de această lege, actele de urmărire penală să se realizeze de procuror or, în speță, parte din actele de urmărire penală au fost efectuate de organele poliției judiciare.

În final, raportat la individualizarea judiciară a pedepsei, a invocat greșita apreciere asupra circumstanțelor atenuante judiciare, care ar fi trebuit să fie avute" în vedere și astfel pedeapsa să fie diminuată sub minimul legal.

În ceea ce privește latura civilă, inculpatul a arătat că pretențiile părților vătămate sunt neîntemeiate și nedovedite.

Față de motivele de recurs invocate de inculpat și circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14, 172 și 18, Înalta Curte apreciază recursul fondat cu următoarele distincții.

1. În ceea ce privește latura civilă Înalta Curte apreciază că prima instanță, a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.

Față de critica inculpatului cu privire la faptul că suma solicitată de partea vătămată și acordată de instanță cu titlu de daune morale nu este dovedită, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă.

Spre deosebire de despăgubirile pentru daune materiale, care se stabilesc pe bază de probe, despăgubirile pentru daune morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată. O astfel de evaluare a despăgubirilor pentru daune morale - în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau de a nu tinde către o îmbogățire fără just temei - trebuie să țină seamă de suferințele fizice și morale susceptibile în modo rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat precum și toate consecințele acesteia, relevate de probele administrate.

În speță, daunele morale au rolul de a acorda părții vătămate o reparație materială pentru traumele fizice și psihice suferite care afectează în mod negativ dezvoltarea psihică, percepția asupra valorilor morale, participarea acestora la viața socială și de familie, comparativ cu situația anterioară faptei săvârșite de inculpat. De asemenea, este de reținut faptul că valoarea despăgubirilor nu poate fi limitată în raport de posibilitățile de plată ale inculpatului.

Față de argumentele expuse și în raport de situația de fapt reținută, Înalta Curte va avea în vedere faptul că cele două părți vătămate erau minore la data săvârșirii faptei și au fost supuse unor agresiuni fizice și psihice care atrag, fără echivoc, răspunderea civilă pentru fapta proprie a inculpatului în condițiile reglementate de art. 998 și următoarele din C. civ. în vigoare la acea dată.

Astfel, instanța de fond a stabilit în mod corect că partea civilă I.N.M. este îndreptățită la despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 5.000 de RON, iar partea civilă I.M.A. este îndreptățită la despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 10.000 de RON.

2. În raport de poziția inculpatului cu privire la intervenția prescripției speciale a răspunderii penale, Înalta Curte constată critica neîntemeiată și urmează să o respingă pentru următoarele considerente:

În procesul de stabilire a termenului de prescripție, pedeapsa de referință la care se raportează dispozițiile art. 122 C. pen. este pedeapsa stabilită de lege pentru infracțiunea săvârșită.

În speță infracțiunile pentru care este judecat inculpatul S.C. sunt aceea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen. pentru care pedeapsa prevăzută de lege este 10 ani și infracțiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I, alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 pentru care legea prevede o pedeapsă de 20 de ani.

Față de cuantumul acestor pedepse, prescripția specială, în reglementarea art. 122 nemodificat prin Legea nr. 63/2012 pentru infracțiunea de proxenetism este de 12 ani iar în ceea ce privește infracțiunea de trafic de minori, termenul de prescripție este de 22,5 ani.

Astfel, Înalta Curte constată că termenul de prescripție specială a răspunderii penale nu este împlinit pentru niciuna dintre infracțiunile pentru care inculpatul a fost cercetat și judecat astfel că susținerea apărării este nefondată.

3. În ceea ce privește motivul de recurs circumscris cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat și urmează să îl respingă.

Înalta Curte apreciază că faptele reținute în sarcina inculpatului sunt pe deplin dovedite, având în vedere întreg materialul probator existent la dosar.

Astfel, se constată că atât numita T.O. cât și Z.M.C. au declarat că urmau să meargă în Spania pentru a se prostitua pentru un anume „N." sau „C." persoană cu care T.O. a vorbit de la telefonul lui B.I. cât și declarațiile lui B.I. și M.B., din care rezultă în mod clar că aceștia racolau fete în România, care ulterior erau trimise în Spania pentru practicarea prostituției în folosul recurentului inculpat S.C. și că, în cazul numitelor T.O. și Z.M.C., au acționat sub coordonarea telefonică a recurentului inculpat. în acest sens, se are în vedere și procesul-verbal de transcriere a convorbirilor telefonice aflat la pag. 69 - 78 din dosarul de urmărire penală.

În ceea ce le privește pe V.C., I.N.M. și I.M.A., din declarațiile numitului B.I. rezultă că acesta, la solicitarea recurentului inculpat S.C. Ie-a racolat în vederea practicării prostituției în Spania fiind transportate cu un autocar condus de martorii P.C. și B.P.

Numita I.M.A. a arăta în declarațiile sale că după ce a ajuns în Spania a fost sechestrată, bătută, amenințată și obligată să se prostitueze în folosul recurentului inculpat și că numitele V.C. și I.N.M., când au văzut tratamentul violent la care erau supuse de recurentul inculpat, au fugit după aproximativ o săptămână, iar ea un pic mai târziu. De asemenea martora I.E., mama pății civile I.M.A. a declarat faptul că a fost sunată de fiica sa care se afla în Spania, aceasta spunându-i că a fost obligată să se prostitueze de numitul „C.".

Ulterior, recurentul inculpat l-a sunat pe B.I., spunându-i să îi facă rost de altele - „bagaje" - așa cum rezultă din interceptările convorbirilor telefonice ale inculpatului apelant cu numitul B.I.

În ceea ce privește declarația olografă a^ părții vătămate V.C. depusă la dosarul cauzei de recurentul inculpat, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită având în vedere prevederile art. 77 coroborat cu art. 75 C. proc. pen.

Față de dovezile analizate anterior, Înalta Curte constată deplin dovedită starea de fapt astfel cum în mod corect a fost reținută atât de instanța de fond cât și de instanța de prim control judiciar.

4. În ceea ce privește motivul de recurs circumscris cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat și urmează să îl respingă.

Este adevărat faptul că în temeiul dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 678/2001, „Urmărirea penală pentru infracțiunile prevăzute de prezenta lege se efectuează în mod obligatoriu de către procuror și se judecă în primă instanță de către tribunal." dar, aceste dispoziții legale trebuie coroborate cu dispozițiile Codului de procedură penală care, în art. 217 alin. (4) stabilește faptul că procurorul poate dispune prin ordonanță ca anumite acte de cercetare penală să fie efectuate de către organele poliției judiciare.

Din verificarea actelor existente în rechizitoriu rezultă faptul că, actele de urmărire penală au fost efectuate de procuror și nu de organele poliției judiciare astfel cum s-a susținut de către apărare, iar în cazul în care astfel de acte au fost desfășurate exclusiv în fața organelor poliției judiciare, respectiv declarații ale martorilor, inculpatului și părților vătămate, acestea au fost efectuate ulterior și în fața reprezentantului parchetului.

În ceea ce privesc interceptările telefonice, acestea au fost realizate de către Serviciul Român de Informații cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acea dată, în baza autorizației emise de procuror, această instituție fiind singura în drept la acea dată să desfășoare astfel de activități. o

5. În ceea ce privește motivul de recurs circumscris cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14, Înalta Curte constată că acesta este întemeiat și urmează să îl admită.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, Înalta Curte apreciază că în cauza pendinte instanța de fond și instanța de prim control judiciar nu au făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalității acesteia.

Individualizarea pedepselor privește deopotrivă stabilirea și aplicarea acestora dar și adaptarea în funcție de gradul de pericol social al faptei și de periculozitatea și persoana făptuitorului.

Pedeapsa, pe lângă funcția de constrângere, îndeplinește și un rol educativ, de exemplaritate și de reeducare a infractorului, fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.

Funcția de exemplaritate a pedepsei nu se poate restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul sau minimul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracțiune, astfel încât în procesul de individualizare a pedepsei trebuie avute în vedere toate criteriile referitoare la dispozițiile dreptului penal general, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Circumstanțele atenuante sunt fapte sau împrejurări prevăzute de lege sau lăsate la aprecierea instanței care, deși nu înlătură caracterul penal al faptei, relevă un pericol social redus al acesteia sau o periculozitate redusă a făptuitorului și care permit judecătorului să aplice o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege.

Individualizarea pedepselor trebuie să respecte principiul proporționalității pedepsei cu natura și gradul de pericol social al faptei săvârșite, avându-se în vedere drepturile și libertățile fundamentale sau alte valori sociale protejate care au fost vătămate prin comiterea infracțiunii.

Conform art. 72 alin. (1) C. pen., „La stabilirea și aplicare a pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixat în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală." Art. 74 C. pen. cuprinde împrejurări de fapt care raportate la cauza pendinte, pot dobândi prin aprecierea instanței valențe atenuante. Recunoașterea unor date și împrejurări ale realității ca circumstanțe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanțele avute în vedere de instanță reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită în concret, satisface imperativul justei individualizări a pedepsei.

Față de critica formulată de recurentul inculpat în sensul că instanța de fond și instanța de prim control judiciar, în mod nejustificat nu au reținut și circumstanțele prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., respectiv inculpatul are un loc de muncă stabil, are doi copii minori în întreținere, are o stare de sănătate precară precum și timpul lung scurs de la data săvârșirii faptelor, Înalta Curte apreciază că aceasta este întemeiată.

Față de întreg materialul probator, fapta recurentului inculpat este pe deplin dovedită și prezintă un grad de pericol social ridicat raportat la împrejurarea că în activitatea infracțională au fost implicate și persoane minore, traficul de persoane și proxenetismul fiind fapte care aduc atingere unor valori sociale importante respectiv libertatea de voință și acțiune a persoanei și apărarea bunelor moravuri în relațiile de conviețuire socială și de asigurare licită a mijloacelor de existență.

Totuși, Înalta Curte nu poate face abstracție de circumstanțele personale favorabile ale recurentului inculpat, respectiv faptul că acesta are o familie, un loc de muncă stabil, are copii minori în întreținere, nu are antecedente penale și împrejurarea că, de la data săvârșirii faptelor a trecut o perioadă de 10 ani ceea ce a0 determinat estomparea gradului de pericol concret al inculpatului, care, în această perioadă nu a mai săvârșit alte fapte de natură penală, și-a întemeiat o familie dând astfel dovadă de îndreptare.

În raport de circumstanțele cauzei, gravitatea faptelor precum și pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl poate prezenta făptuitorul Înalta Curte apreciază că, în speță se impune reducerea cuantumului pedepselor sub minimul special prevăzut de lege cu executarea pedepsei în regim de detenție.

Față de aspectele menționate, Înalta Curte urmează să admită recursul, să caseze decizia penală recurată și în parte Sentința penală nr. 261 din 21 noiembrie 2011 a Tribunalului Botoșani și, rejudecând:

Condamnă pe inculpatul S.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 329 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 13 C. pen. și art. 74 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și doi ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (părți vătămate V.C., T.O. și Z.M.C.).

Face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Condamnă pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I, alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. și art. 74 alin. (2) C. pen., la o pedeapsă de 4 ani închisoare și doi ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (părți vătămate I.N.M. și I.M.A.).

Face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 și art. 35 C. pen., contopește pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b C. pen.

Face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 15 mai 2007 la 03 octombrie 2007. Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul S.C. împotriva Deciziei penale nr. 70 din 28 iunie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală recurată și, în parte, Sentința penală nr. 261 din 21 noiembrie 2011 a Tribunalului Botoșani și, rejudecând:

Condamnă pe inculpatul S.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 329 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 13 C. pen. și art. 74 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și doi ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (părți vătămate V.C., T.O. și Z.M.C.).

Face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Condamnă pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I, alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. și art. 74 alin. (2) C. pen., la o pedeapsă de 4 ani închisoare și doi ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (părți vătămate I.N.M. și I.M.A.).

Face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 și art. 35 C. pen., contopește pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

Face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 15 mai 2007 la 03 octombrie 2007.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu pentru intimatele părți vătămate I.M.A., T.O., V.C., I.N.M., Z.M.C., în sumă de câte 150 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Procesat de GGC - LM