Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3979/2012 AI generated

Execution of European Arrest Warrant: Non-competence to Review Merits and Mandatory Detention Pending Surrender

Case Number Decizia nr. 3979/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the requested person against the Court of Appeal of Constanța, which had ruled to execute the European Arrest Warrant (EAW) and order the surrender of the individual to Italy, thereby upholding the initial detention order and rejecting the request for release or substitution with a local residence obligation. The dispute involved the execution of an EAW issued by the Milan Tribunal for offenses of transfrontier organized crime and human trafficking in a state of slavery, with the appellant arguing for release and invoking the specialty rule to serve any potential sentence in Romania. The Supreme Court held that the lower court correctly applied the principle of mutual recognition and trust under Framework Decision 2002/584/JHA and Romania’s Law No. 302/2004, noting that the domestic court lacked competence to review the merits of the criminal charges or the sufficiency of evidence, and that once the formal conditions of the EAW, dual criminality, and absence of mandatory refusal grounds were verified, Article 103 of Law No. 302/2004 mandated continued detention pending surrender.

Legislator headnote

AI generated

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 190 alin. (1) C. pen, art. 323 alin. (2) C. pen, art. 33 lit. a) C. pen, art. 115 din Legea nr. 302/2004, art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004; Execution of European Arrest Warrant: Non-competence to Review Merits and Mandatory Detention Pending Surrender: The dispute involved the execution of an EAW issued by the Milan Tribunal for offenses of transfrontier organized crime and human trafficking in a state of slavery, with the appellant arguing for release and invoking the specialty rule to serve any potential sentence in Romania. The Supreme Court held that the lower court correctly applied the principle of mutual recognition and trust under Framework Decision 2002/584/JHA and Romania’s Law No. 302/2004, noting that the domestic court lacked competence to review the merits of the criminal charges or the sufficiency of evidence, and that once the formal conditions of the EAW, dual criminality, and absence of mandatory refusal grounds were verified, Article 103 of Law No. 302/2004 mandated continued detention pending surrender.

Keywords

AI generated
European arrest warrant review of detention human trafficking grounds for cassation slavery mutual recognition principle

Cited Legislation

AI generated
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art.
art. 190 alin. (1) C. pen
678/2001 modificată, art. 190 alin. (1) C. pen., art.
art. 323 alin. (2) C. pen
pen., art. 323 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art.
art. 33 lit. a) C. pen
pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., pedepsite cu pedeapsa închisorii de până la 20 ani și interzicerea unor drepturi.
art. 115 din Legea nr. 302/2004
La termenul din data de 19 noiembrie 2012, instanța a audiat persoana solicitată S.K., aceasta arătând că nu consimte la predarea sa către autoritățile italiene, că se prevalează de efectele regulii specialității prevăzută de art. 115 din Legea nr. 302/2004 republicată.
art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004
În raport de dispozițiile art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, republicată, Curtea de Apel Constanța a constatat că nu este incident vreunul din motivele de refuz ale executării prevăzute de art.
art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
98 din același act normativ, astfel încât a apreciat că devin incidente dispozițiile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Procedural basis for dismissing the appeal as unfounded.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for determining that the decision is final and binding.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 147/P din 19 noiembrie 2012 Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a admis cererea de punere în executare a mandatului european de arestare privind persoana solicitată S.K.

A dispus executarea Mandatului european de arestare nr. 20442/12 RGNR - 4963/12 RG GIP emis la data de 14 septembrie 2012 de judecătorul pentru cercetări preliminare și audiență preliminară de la Tribunalul din Milano (în baza ordonanței de aplicare a măsurii de detenție preventivă în închisoare emisă de judecătorul pentru cercetările preliminare din cadrul Tribunalului Milano în data de 14 septembrie 2012) și predarea persoanei solicitate S.K. sub rezerva regulii specialității predării.

A dispus menținerea măsurii arestării persoanei solicitate S.K., pe o durată de 24 de zile, începând cu data de 20 noiembrie 2012 și până la data de 13 decembrie 2012 inclusiv, în vederea predării.

A respins, ca nefondată, cererea persoanei solicitate S.K. privind înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

S-au reținut, în esență, următoarele:

La data de 14 noiembrie 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a înaintat documentele pentru punerea în executare a Mandatul european de nr. 20442/12 RGNR - 4963/12 RG GIP emis la data de 14 septembrie 2012 de autoritățile judiciare italiene - Tribunalul din Milano, împotriva persoanei solicitate S.K. urmare a sesizării Centrului de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Sirene, privind semnalarea mandatului european de arestare, ca pe baza acesteia să se ia măsura arestării față de persoana solicitată.

Mandatul european de arestare s-a emis în vederea efectuării urmăririi penale de către autoritățile judiciare italiene pentru săvârșirea infracțiunilor de criminalitate organizată transfrontalieră, aducerea unei persoane la starea de sclavie, trafic de persoane în stare de sclavie, prev. de art. 416, 600 și 601 C. pen. italian și pedepsite cu pedeapsa închisorii de la 8 la 20 ani. Faptele sunt incriminate și de legea penală română și constituie infracțiunile prevăzute de disp. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată, art. 190 alin. (1) C. pen., art. 323 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., pedepsite cu pedeapsa închisorii de până la 20 ani și interzicerea unor drepturi.

În fapt, s-a reținut, că persoana solicitată S.K. este acuzată că este membru al unei organizații având ca scop recrutarea de persoane fără venituri, cu handicap fizic, din România și aducerea acestora la Milano - Italia, în vederea practicării cerșetoriei, împotriva voinței lor, în perioada octombrie 2011 - septembrie 2012. Membrii grupării organizate din care făceau parte mai multe persoane, dispuneau de vehicule, bani și case, erau extrem de violenți cu victimele, pe care le amenințau și le agresau pentru a le determina să cerșească, obligându-le să trăiască asemenea sclavilor, în locuințe improprii și fără a li se asigura condiții minime de hrană și apă.

Prin Încheierea nr. 137/P din 15 noiembrie 2012, Curtea de Apel Constanța a dispus luarea măsurii arestării persoanei solicitate S.K., pe o perioadă de 5 zile, cu începere de la 15 noiembrie 2012 până la data de 19 noiembrie 2012, fixându-se termen la data de 19 noiembrie 2012 pentru depunerea mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba română.

La termenul din data de 19 noiembrie 2012, instanța a audiat persoana solicitată S.K., aceasta arătând că nu consimte la predarea sa către autoritățile italiene, că se prevalează de efectele regulii specialității prevăzută de art. 115 din Legea nr. 302/2004 republicată. A mai precizat persoana solicitată, că dorește să execute eventuala pedeapsă ce i se va aplica în România.

În raport de dispozițiile art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, republicată, Curtea de Apel Constanța a constatat că nu este incident vreunul din motivele de refuz ale executării prevăzute de art. 98 din același act normativ, astfel încât a apreciat că devin incidente dispozițiile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

S-a apreciat că sub aspectul condițiilor de formă, Mandatul european de arestare nr. 20442/12 RGNR - 4963/12 RG GIP emis la data de 14 septembrie 2012 de judecătorul pentru cercetări preliminare și audiență preliminară de la Tribunalul din Milano față de persoana solicitată S.K. cuprinde toate mențiunile obligatorii prev. de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, a reținut că din examinarea dispozițiilor art. 98 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004 nu rezultă existența unor motive obligatorii sau opționale de refuz al executării mandatului european de arestare și nu au fost formulate obiecții privind identitatea persoanei solicitate.

A mai constatat că mandatul european de arestare a fost emis în considerarea săvârșirii unei infracțiuni de participație la o organizație criminală și trafic de persoane, infracțiuni pentru care nu este necesară îndeplinirea condiției dublei incriminări, potrivit art. 96 alin. (1) pct. 1, 3 din Legea nr. 302/2004.

S-a mai reținut că motivele de refuz invocate de persoana solicitată vizează lipsa probelor care să dovedească temeinicia acuzațiilor penale aduse persoanei solicitate S.K. și situația familiară deosebită, însă aceste motive nu pot împiedica pronunțarea unei soluții de punere în executare a mandatului european de arestare.

Împotriva sentinței penale pronunțate de Curtea de Apel Constanța a declarat recurs persoana solicitată S.K. solicitând punerea în libertate până la predare sau înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Examinând recursul prin prisma dispozițiilor art. 38514 și art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanția că infractorii nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.

În același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că mandatul european de arestare se execută, astfel cum prevăd dispozițiile art. 77 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L. 190/1 din 18 iulie 2002.

În cadrul acestei proceduri reglementată printr-o lege specială, instanța de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competența să se pronunțe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște prin prisma dispozițiilor art. 77, 88, 89, 90 și 94 din Legea nr. 302/2004, modificată și completată, asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce în prealabil a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, a dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situații ce se constituie în motive de refuz. A proceda altfel, ar însemna să se încalce principiul recunoașterii și încrederii reciproce, ce stă la baza executării mandatului european de arestare emis de o autoritate judiciară competentă, de către instanța română, în temeiul art. 77 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată.

De asemenea, în soluționarea unei cereri de executare a unui mandat european de arestare, instanța se conformează și dispozițiilor art. 90 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată, în sensul că procedând la ascultarea persoanei solicitate, în prealabil se asigură că acesteia i s-a comunicat o copie a mandatului de arestare, că i s-au adus la cunoștință drepturile prevăzute în art. 91, că i s-a prezentat conținutul mandatului european de arestare, i s-au adus la cunoștință efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predare.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că instanța de fond, în mod corect, a constatat că mandatul european de arestare cuprinde mențiunile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, este tradus în limba română, faptele indicate în mandat sunt dintre cele care, potrivit art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, că este îndeplinită condiția dublei incriminări, că nu sunt incidente motive obligatorii sau opționale de refuz a executării, conform art. 98 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, că nu sunt obiecții privind identitatea, astfel că, se impune predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Italia, asigurându-se astfel condiții mai bune pentru exercitarea urmăririi penale și pentru aflarea adevărului.

De asemenea, instanța de fond a procedat corect dispunându-se menținerea măsurii arestării persoanei solicitate S.K., pe o durată de 24 de zile, începând cu data de 20 noiembrie 2012 și până la data de 13 decembrie 2012 inclusiv, în vederea predării și a fost respinsă, ca nefondată, cererea persoanei solicitate S.K. privind înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, câtă vreme cererea de punere în executare a mandatului european de arestare a fost admisă, situație în care legislația în materie, respectiv art. 103 alin. (8) și (11) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 republicată, impune măsura arestării persoanei solicitate în vederea predării.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de persoana solicitată S.K. împotriva Sentinței penale nr. 147/P din 19 noiembrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată S.K. împotriva Sentinței penale nr. 147/P din 19 noiembrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 3 decembrie 2012.

Procesat de GGC - N