Homicide complicity versus aiding offender: scope of judicial legal recharacterization within the scope of prosecution

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 361 din 29 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Galați au fost condamnați inculpații:

P.Ș. la:

- o pedeapsă principală de 9 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 6 (șase) ani pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la omor, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea de favorizarea infractorului, prev. de art. 264 alin (1) C. pen.;

- o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus și s-a dispus ca inculpatul P.Ș. să execute pedeapsa principală cea mai grea, respectiv pedeapsa de 9 ani închisoare, sporită la 9 ani și 4 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 6 (șase) ani, după executarea pedepsei principale;

C.P., la o pedeapsă principală de 9 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 6 (șase) ani pentru săvârșirea infracțiunii omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.;

Ț.N., la o pedeapsă principală de 9 ani și 6 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 6 (șase) ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 3201 alin 7 C. proc. pen.

În temeiul art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților, iar potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate durata reținerii și arestării preventive după cum urmează:

- pentru inculpatul P.Ș. de la 05 octombrie 2010 la zi;

- pentru inculpații C.P. și Ț.N. de la 03 octombrie 2010 la zi.

S-a constatat că partea vătămată B.G. nu s-a constituit parte civilă.

A fost respinsă ca tardiv formulată acțiunea civilă promovată de părțile civile O.V. și O.V.C.

Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpați în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J).

În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, s-a adus la cunoștință inculpaților că probele biologice ce vor fi recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J a profilului genetic.

În temeiul art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 785/P/2010 din 17 ianuarie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații:

1. C.P., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.;

2. Ț.N., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;

3. P.Ș., pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, prev. de art. 264 alin. (1) C. pen.

În sarcina inculpaților C.P. și Ț.N. s-a reținut că, în luna septembrie 2010, în jurul datei de 22 sau 23, la o stână de pe raza Poligonului Mălina, concomitent, au aplicat lovituri repetate victimei O.I. (C.) cu corpuri/ mijloace contondente peste tot corpul, inclusiv în zone vitale, cauzându-i leziuni ce au produs moartea acesteia.

În sarcina inculpatului P.Ș. s-a reținut că la sfârșitul lunii septembrie 2010, fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul comiterii infracțiunii de omor de către inculpații C.P. și Ț.N. (victimă fiind O.I. din comuna Voinești, jud. Vaslui, fost cioban la stâna sa), i-a ajutat pe aceștia pentru a îngreuna și zădărnici urmărirea penală în ceea ce privește prezentarea la organele de urmărire penală, declarațiile pe care le-ar putea da la poliție, transportarea victimei din zona comiterii faptei și lăsarea acesteia în stare gravă pe un drum din mun. Bârlad.

Prin același rechizitoriu, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului P.Ș. și pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., constând în aceea că la data de 30 decembrie 2007, a aplicat lovituri cu pumnul și a asmuțit câinii pe partea vătămată B.G., cauzându-i leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 11-12 zile de îngrijiri medicale.

Pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și la judecarea cauzei în fond, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

I. Inculpatul P.Ș. este crescător de animale și de o lungă perioadă de timp, avea o stână pe raza Poligonului Mălina. De-a lungul timpului, la această stână au fost angajate mai multe persoane ca și ciobani care, din cauza tratamentului aplicat și condițiilor inumane de lucru, au fugit și au abandonat stâna. Singurii care lucrau de cel mai mult timp la stâna inculpatului (aproximativ 8 ani) erau inculpatul C.P. și concubina acestuia - martora O.G. Pentru că cei doi nu aveau o locuință a lor și au devenit dependenți de inculpatul P.Ș., inculpatul C.P. devenise omul de încredere și „bun la toate” al patronului stânei.

Pentru a le crea dependența de el, inculpatul P.Ș. nu le plătea salariile inculpatului C.P. și martorei O.G., făcându-i să creadă că, după ce va desființa stâna, le va cumpăra o casă cu banii reprezentând contravaloarea muncii lor.

Întrucât condițiile de muncă la stână nu erau tocmai umane, inculpatul P.Ș. a început să caute forță de muncă pe raza altor județe, inclusiv în județul Vaslui. Aici, prin intermediul martorului M.M., inculpatul P.Ș. a identificat în cursul lunii august 2010, cel mai probabil în jurul datei de 23 august 2010, persoane care să fie dispuse să muncească la stână.

Astfel, în jurul datei de 23 august 2010, inculpatul P.Ș. împreună cu fiul său, P.C., și cu martorul I.Ș., s-au deplasat pe raza comunei Voinești, jud. Vaslui unde, cu ajutorul martorului M.M. au găsit pe victima O.I. (în vârstă de 67 ani) și pe martorii C.C. și J.D.

Cele trei persoane aveau la momentul respectiv datorii la diverse magazine de pe raza comunei. După ce inculpatul le-a achitat datoriile, având promisiunea din partea victimei și a martorilor că vor munci în schimbul banilor, cei trei (victima și martorii) au fost duși la stâna de pe raza Poligonului Mălina. Dintre aceștia, doar martorul J.D. își luase bagaj - haine și încălțăminte - și niciunul dintre ei nu cunoștea exact locația stânei.

La stână au ajuns în cursul nopții și încă din acel moment, victima și martorii au fost trimiși cu oile, la schimb sau împreună cu martorul B.I. și cu inculpații C.P. și Ț.N. De regulă, turmele de oi și cârlani se pășteau și noaptea astfel că, ciobanii care înnoptau pe câmp, aveau asupra lor și câte o pătură.

Victima O.I. era o persoană în vârstă, neșcolarizată și cu probleme de sănătate, împrejurări care determinau încetineala în muncă, pierderea și rătăcirea animalelor. Situațiile de acest gen erau de natură să-l enerveze atât pe patron, inculpatul P.Ș., cât și pe inculpatul C.P., direct răspunzător de ceilalți ciobani.

Victima și-a manifestat față de ceilalți ciobani dorința de a pleca de la stână, de a merge acasă, însă aceasta nu știa nici măcar unde se află și pe unde ar trebui să meargă pentru a ajunge la gară. Solicitarea sa de a merge acasă nu avea cum să fie luată în seamă de către inculpați pentru că, în accepțiunea lor, victima ar fi trebuit să muncească cel puțin o lună pentru suma de 450 lei pe care i-ar fi dat-o inculpatul P. la momentul plecării din localitatea sa de domiciliu.

Cu excepția inculpatului C.P., ceilalți ciobani au avut de-a lungul timpului de suportat „corecțiile” pe care le aplica inculpatul P.Ș., în cazul în care aceștia nu-și făceau treburile cum ar fi dorit inculpatul. Chiar și martora O.G. (concubina inculpatului C.P.) a fugit cel puțin o dată de la stână, situație în care a fost căutată de inculpatul P., găsită de inculpatul C.P. și adusă cu forța înapoi. O situație similară este relevată de martorul Anghelescu Stoian care a declarat că după ce a refuzat să mai muncească la stâna inculpatului P.Ș., deși socotelile între cei doi erau încheiate, inculpatul P., însoțit de alți trei bărbați, înarmați cu bâte, au venit la locuința sa, pe timp de noapte, au încercat să-l determine să se întoarcă la stână, i-au lovit câinele iar la plecare, inculpatul P. l-a asigurat că lucrurile n-or să rămână așa.

Victima O.I. a lucrat o perioadă la cârd cu inculpatul C.P. care, pe motiv că se mișca prea încet, că rupea cârdul și pierdea animale, îl lovea cu pumnii sau cu palmele ori cu vergeaua în diferite zone ale corpului. Din această cauză, în condițiile în care situația era cunoscută de toți cei de la stână, inclusiv de către inculpatul P.Ș., victima a fost schimbată pe cârd cu inculpatul Ț.N., care și el i-a aplicat lovituri cu varga peste corp.

În jurul datei de 19 sau 20 septembrie 2010, inculpatul Ț.N. a fost văzut când îi aplica victimei lovituri cu ghioaga în zona capului de către inculpatul C.P. care a intervenit pentru a opri agresiunea.

În aceste condiții, în ultima perioadă de timp, victima a fost mutată din nou pe cârd cu inculpatul C.P..

La data de 22 sau 23 septembrie 2010, inculpații C.P. și Ț.N. se aflau la stână împreună cu martorii O.G., B.I., și C.C., zis „C.B.”. Din locul în care se afla, inculpatul C.P. a observat că victima O.I. scăpase oile în cultura de varză a unui vecin cu care inculpatul P.Ș. mai avusese conflicte.

În aceste împrejurări, inculpatul C.P. a luat un bici și s-a îndreptat spre locul în care se afla victima, fiind urmat de inculpatul Ț.N.

Ajunși lângă victimă, ambii inculpați au început să o lovească peste corp, inclusiv în zona toraco-abdominală, inculpatul C.P. cu palmele, pumnii și biciul, iar inculpatul Ț.N. cu picioarele.

Urmare loviturilor aplicate de inculpați, victima a căzut la pământ, fără a putea schița vreun gest de apărare. Cei doi inculpați au lăsat-o pe victimă în locul în care căzuse și au luat oile din cultura de varză. Apoi, cei doi inculpați s-au întors la stână pentru a continua mulsul oilor, loc din care aveau vizibilitate spre zona unde au lăsat victima.

După aproximativ o oră, inculpatul C.P. a sesizat că victima a încercat să se ridice de la pământ, reușind pentru scurt timp să facă acest lucru, după care a căzut din nou. După un timp, văzând că victima nu s-a mai ridicat, inculpații C.P. și Ț.N. au mers la aceasta, au ridicat-o din locul în care căzuse și, pentru că nu se putea deplasa, inculpatul C. l-a trimis pe inculpatul Ț. să vină cu căruța de la stână.

După ce a fost adusă căruța în locul în care se afla victima, inculpații au schimbat-o pe victimă de haine, apoi au așezat-o în coșul căruței. Este foarte posibil ca gâtul victimei să fi fost comprimat, fie în momentul în care inculpații i-au schimbat hainele, fie în momentul în care au ridicat-o și au urcat-o în căruță. Apoi inculpații au dus victima într-una din covergi și au așezat-o pe pat.

În momentul în care au revenit la stână cu victima, inculpatul C.P. le-a spus martorilor B.I., C.C. și O.G. că au bătut-o.

În zilele următoare starea victimei s-a agravat, aceasta nu s-a mai ridicat din pat, nu mai vorbea și respira greu. În această situație, la data de 29 septembrie 2010, inculpatul C.P. l-a sunat pe inculpatul P.Ș., i-a spus că victima este în stare gravă și l-a chemat la stână să o ia pe aceasta și să o ducă acasă că „altfel moare”.

În seara aceleiași zile, inculpatul P.Ș. s-a deplasat la stână împreună cu fiul său, P.C. Inculpatul a observat starea gravă în care se afla victima și a aflat de la inculpatul C.P. cum a ajuns victima în acea stare. Inculpatul P.Ș. era la curent atât cu starea de neputință a victimei datorată vârstei, cât și cu agresiunile la care aceasta era supusă de către inculpații C.P. și Ț.N.

Pentru ca victima să nu fie găsită la stână - având în vedere că începând cu anul 2007, stâna la care era patron inculpatul P.Ș. a făcut obiectul unor anchete care vizau împrejurările și condițiile în care au decedat alți doi ciobani -, inculpatul P.Ș. a hotărât să o transporte de acolo, deși cunoștea că starea gravă în care se afla aceasta se datora agresiunilor exercitate asupra ei de către inculpații C.P. și Ț.N.

Inculpatul C.P. și concubina acestuia, martora O.G., au învelit victima cu o pătură, au dus-o la mașina inculpatului P.Ș. și au așezat-o pe bancheta din spate. Apoi, inculpatul P.Ș. s-a deplasat cu autoturismul în care se afla victima spre municipiul Bârlad, unde a ajuns după lăsarea întunericului. Aici a abandonat victima pe marginea drumului, undeva la intrarea în municipiu, lângă o cale ferată. Victima a fost lăsată în acel loc fără acte de identitate, în hainele cu care era îmbrăcată, având lângă ea pătura cu care fusese învelită în autoturism.

În dimineața zilei de joi, 30 septembrie 2010, în jurul orei 06:30 - 06:50, în timp ce se deplasau pe str. Trestiana din municipiul Bârlad cu mașina de serviciu, în direcția - comuna Grivița, pe partea stângă a sensului de mers, martorii D.C. și L.C. au observat-o pe victimă, întinsă la pământ.

Martorul L.C. a coborât din autoturism și s-a apropiat de victimă, moment în care aceasta a mișcat piciorul stâng, care era desculț. Martorul a observat că victima era încălțată cu cizme din cauciuc, dar cizma de la piciorul stâng era lângă ea, era îmbrăcată cu pantalon de trening, avea capul descoperit, iar lângă victimă se afla o pătură de culoare crem, strânsă, mototolită. Victima era poziționată între carosabil și trotuar, pe spațiul verde din fața unei societăți comerciale. Cei doi martori au sunat la 112, victima fiind transportată inițial, la Spitalul din mun. Bârlad, apoi la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași unde, la data de 01 octombrie 2010, ora 03:20 a decedat.

În data de 30 septembrie 2010, inculpatul P.Ș. s-a deplasat pe raza municipiului Iași, pentru a-l vizita la spital pe prietenul său, martorul I.M., ocazie cu care, cel mai probabil, s-a interesat și de starea victimei. Când a revenit la stână, inculpatul P.Ș. le-a spus inculpaților Ț.N. și C.P. că este foarte posibil ca victima să moară deoarece starea acesteia este gravă. Realizând că va fi vizitat de organele de urmărire penală și că acestea vor demara o anchetă cu privire la condițiile și împrejurările în care a murit victima, inculpatul P.Ș. a început să „traseze sarcini” celor prezenți la stână. Astfel, a stabilit cu inculpații C.P. și Ț.N. ca atunci când vor fi audiați, să susțină că victima a căzut într-un șanț cu apă, fiind în stare avansată de ebrietate și că după ce și-a revenit a plecat pur și simplu de la stână.

În prima declarație olografă dată de inculpatul P.Ș. în ziua de 02 octombrie 2010, acesta a precizat că victima O.I. a căzut într-un canal și a plecat de la stână, fără să anunțe pe cineva, în jurul datei de 27 sau 28 septembrie 2010. Aceeași variantă, a căderii victimei într-un canal cu apă și a plecării ei de la stână fără să anunțe pe cineva - deși aceasta nu știa nici măcar cum să ajungă într-un loc de unde să poată lua un mijloc de transport pentru a se deplasa acasă - a fost susținută pentru scurt timp și de către celelalte persoane prezente la stână.

În condițiile în care, în perioada 01 - 03 octombrie 2010, activitățile de urmărire penală s-au intensificat la locațiile aparținând inculpatului P.Ș., acesta a făcut tot ce i-a stat în putință ca organele de urmărire penală să nu-i identifice și să nu-i depisteze, în vederea audierii, pe martorii P.I., J.D. și C.C., consăteni cu victima, persoane care ar fi putut să releve adevărul în condițiile în care erau „legați” de victimă.

Din raportul de constatare medico-legală întocmit cu ocazia autopsierii victimei O.I. au rezultat următoarele: moartea victimei a fost violentă; s-a datorat unui politraumatism cu comă cerebrală consecutiv hemoragiei subarahnoidiană în pânză, hematomului intracerebral cu zonă de contuzie perilezională, edem dur cerebral cu angajare amigdaliană și insuficienței respiratorii consecutive fracturilor costale multiple, pneumotoraxului drept și comprimării gâtului, complicat în evoluție cu bronhopneumonie hipostatică; leziunile s-au putut produce prin loviri repetate cu obiecte și corpuri contondente (pumn, picior, par, scândură, etc.) și comprimarea gâtului cu obiect moale (fular, guler de cămașă, etc.); pot data de circa 6-7 zile anterior decesului; între agresiune și deces există legătură directă de cauzalitate; în momentul morții, sângele nu conținea alcool; sângele victimei aparține grupei sanguine B III; moartea datează din 01 octombrie 2010.

II. La începutul lunii decembrie 2007, partea vătămată B.G., director la SC A. SRL, a fost anunțat în mai multe rânduri de diverse persoane că pe terenurile societății cultivate cu orz, pasc oile ciobanii inculpatului P.Ș. Ca urmare a acestor sesizări repetate, partea vătămată B.G. a dispus efectuarea unor expertize tehnice agricole de către specialiști independenți.

După stabilirea distrugerilor, partea vătămată B.G. a formulat plângere la Postul de Poliție Tulucești pentru infracțiunea de distrugere, indicând ca și autori ai distrugerilor culturilor de orz pe inculpatul P.Ș. și ciobanii acestuia.

Pentru că probarea infracțiunii de distrugere era destul de dificilă și pentru a-i descuraja pe ciobanii inculpatului P.Ș., în zilele următoare, partea vătămată își trimitea periodic angajații să verifice culturile.

Astfel, la data de 30 decembrie 2007, în jurul orelor 12:00, partea vătămată B.G. l-a trimis pe martorul H.C. cu tractorul, să verifice culturile din zona Poligonului Mălina. În jurul orelor 13:00, martorul a sunat pe partea vătămată B.G. și i-a adus la cunoștință faptul că, în culturile de rapiță situate în tarlaua 2 se găsește o turmă de oi cu doi ciobani. Pentru a putea să-i prindă în flagrant, partea vătămată i-a spus martorului să nu intervină și să o aștepte.

În timp ce se deplasa spre poligon, partea vătămată s-a intersectat cu autoturismul condus de inculpatul P.Ș. Ajuns în zona terenurilor cultivate cu rapiță, partea vătămată B.G. s-a deplasat împreună cu martorul H.C. cât mai aproape de turma de oi, loc din care partea vătămată a început să filmeze și să facă fotografii. În același timp, partea vătămată a început să reproșeze ciobanilor, martorii C.P. și V.C., că pasc oile în culturile cu rapiță și că distrugerile vor fi suportate de patronul lor.

În timpul acestor discuții, inculpatul P.Ș. se afla la o distanță de aproximativ 50-100 metri de ciobani. Când a văzut că partea vătămată fotografiază ciobanii și turma de oi, inculpatul s-a repezit la partea vătămată având o bâtă de baseball în mână, reproșându-i martorului C.P. că stă degeaba și că nu asmute câinii pe aceasta.

În aceste condiții, partea vătămată s-a întors înspre tractor pentru a evita o discuție contradictorie cu inculpatul. Venind din spate, inculpatul s-a repezit în fugă la partea vătămată, a ajuns-o din urmă și a lovit-o cu pumnul în zona feței, din lovitură aceasta căzând la pământ.

În cădere fiind, partea vătămată a mai fost lovită o dată de către inculpat, cu pumnul în zona spatelui, după care inculpatul a asmuțit câinii pe ea. Partea vătămată a reușit să fugă și, înainte de a se urca în tractor, l-a auzit pe inculpat amenințând cu moartea.

După ce partea vătămată a formulat plângere penală împotriva inculpatului P.Ș. pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, acesta din urmă i-a solicitat părții vătămată să-și retragă plângerea.

Din certificatul medico-legal întocmit cu ocazia examinării părții vătămate rezultă că aceasta a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu un corp dur cu suprafața neregulată și prin comprimare între arcadele dentare (mușcătură de câine), leziunile pot data din 30 decembrie 2007 și necesită 11-12 zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicații (fila 38 vol. II).

Partea vătămată B.G. a precizat că nu se constituie parte civilă în procesul penal.

Audiați fiind, cu respectarea garanțiilor procesuale, în cursul urmăririi penale inculpații au avut atitudini procesuale diferite.

Astfel, inculpatul C.P. a recunoscut comiterea infracțiunii și a relevat și contribuția inculpatului Ț.N., care nu a recunoscut că ar fi agresat-o în mod grav pe victimă. Inculpatul C.P. a declarat că în jurul datei de 22 - 23 septembrie 2010, în timp ce se aflau la stână, a observat că victima era cât pe ce să scape oile în cultura cu varză a unui vecin; în aceste împrejurări, a luat biciul și s-a îndreptat către victimă, urmat fiind de inculpatul Ț.N.; inculpatul C.P. a recunoscut că a lovit-o pe victimă cu biciul peste picioare și cu palmele peste cap și că aceasta a căzut la pământ; în aceleași împrejurări, inculpatul Ț. a lovit-o și el pe victimă cu picioarele în zona coastelor, în partea din față a toracelui; din cauza loviturilor primite, victima a rămas căzută la pământ; cei doi inculpați au adunat și mânat oile, lăsând-o pe victimă la pământ; după aproximativ o oră, victima s-ar fi ridicat, însă a căzut din nou la pământ; în aceste condiții, inculpații au mers la ea și au încercat să o ridice, dar pentru că bătrânul nu mai putea merge și era distanță mare până la stână, inculpatul Ț. a mers la stână si a adus căruța. Inculpatul C.P. a mai precizat că au schimbat-o de haine pe victimă, au așezat-o în coșul căruței și au dus-o la stână; când au dat-o jos din căruță, au observat că victima sângera la nas; înainte cu vreo 3-4 zile de această agresiune, inculpatul Ț.N. a lovit-o pe victimă cu o ghioagă în zona capului și cu picioarele în stomac de mai multe ori, bătrânul fiind căzut la pământ; atunci a strigat la inculpatul Ț.N. să nu mai lovească și, tot atunci, ar fi observat că victima avea o rană în creștetul capului și sângera.

Inculpatul Ț.N. a declarat că la aproximativ patru zile după venirea la stână a victimei, pentru că scăpase niște cârlani și se mișca mai greu, a lovit-o cu o nuia - vergea, peste fund, nu în alte zone ale corpului. Inculpatul a susținut însă că, spre deosebire de el, inculpatul C. a bătut-o în repetate rânduri pe victimă deoarece munceau împreună pe cârd, iar „P.” nu era mulțumit de munca pe care o făcea bătrânul. A mai arătat inculpatul Ț. că inculpatul C. o bătea în fiecare zi pe victimă și că în jurul datei de 22 - 23 septembrie 2010, în timp ce mulgeau oile la stână, pentru că aceasta era pe punctul de a scăpa oile într-o cultură de varză, inculpatul C.P. a fugit spre locul în care se afla victima, singur, și după aproximativ o jumătate de oră - o oră, a revenit spunând „l-am lăsat jos pe moș, l-am umplut de sânge” și că nu se va lasă până nu-l omoară pe bătrân în acea seară.

Inculpatul Ț.N. nu a recunoscut că ar fi avut vreo contribuție la agresarea victimei, referindu-se în declarațiile sale doar la acțiunea agresivă a inculpatului C.P.

Împrejurările și condițiile în care ambii inculpați au agresat în mod grav pe victima O.I. sunt relatate de către martorii B.I., O.G., C.C., J.D. și P.I.

Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul P.Ș. nu a recunoscut comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa.

Astfel, în prima declarație olografă consemnată personal de inculpat la data de 02 octombrie 2010, acesta a precizat că în luna august 2010, cu ajutorul unui bărbat din municipiul Bârlad, a găsit trei persoane, printre care și pe victimă, care au acceptat să meargă să muncească la stâna sa, ca și ciobani. Despre victima O.I., inculpatul a precizat că i-ar fi plătit anticipat suma de 5 milioane lei și că în jurul datei de 23 septembrie 2010 sau 24 septembrie 2010, victima a abandonat pur și simplu cârdul de animale și stâna, fără să știe unde anume a plecat.

Realizând că data indicată (23 sau 24 septembrie 2010) ar putea să creeze și mai mari suspiciuni, inculpatul a revenit și a susținut că victima ar fi abandonat stâna în jurul datei de 27 sau 28 septembrie 2010. Inculpatul a mai precizat că la data de 30 septembrie 2010, împreună cu rude ale sale a mers în municipiul Iași, la spital, în vizită la un prieten - I.M. -, fără însă a se abate din drumul său din municipiul Galați spre municipiul Iași și retur. A mai menționat inculpatul că nu a lovit niciodată pe vreunul dintre angajații săi, sub nici un motiv și nici nu i s-a plâns vreun angajat că a fost supus la agresiuni fizice de către inculpatul C.P.

În aceeași declarație, inculpatul a menționat că în urmă cu o săptămână și jumătate - două (deci pe 20-25 septembrie 2010), inculpatul C.P. i-ar fi povestit că victima O.I. ar fi căzut într-un canal de irigații de unde chiar inculpatul C. l-ar fi scos, iar la o zi sau două după această întâmplare, victima ar fi abandonat stâna.

În declarația dată în ziua de 05 octombrie 2010 în calitate de învinuit, în prezența avocatului ales, inculpatul a arătat că victima O.I. nu i s-a plâns niciodată că ar fi fost bătută de ceilalți ciobani și nici nu a sesizat vreodată ca aceasta să prezinte urme de lovituri, că niciodată victima nu i-a spus că ar vrea să plece acasă, dar că îl tot întreba cât timp ar trebui să muncească pentru banii pe care i i-a dat când a luat-o din comuna Voinești respectiv, pentru cei 450 lei. Cu privire la această sumă de bani, martorul D.C. (persoană la care victima avea o datorie de 250 lei) a declarat că, în ziua când a plecat din comuna Voinești, victima a achitat datoria din pensie, ocazie cu care martorul i-a și restituit buletinul de identitate.

A mai susținut inculpatul P.Ș. că în săptămâna 20-27 septembrie 2010 a fost la stâna din baltă, cam la două zile și că nu a sesizat să fie ceva în neregulă; în aceea săptămână nu ar fi văzut-o deloc pe victimă și nici inculpatul C. nu i-ar fi povestit nimic despre aceasta.

Inculpatul a declarat că la data de 27 septembrie 2010 sau 29 septembrie 2010, a fost sunat de inculpatul C.P. care i-a spus că moșului (victima O.I.) îi este rău, l-a întrebat de ce îi este rău, iar inculpatul C. i-a zis că bătrânul ar fi căzut în canalul cu apă, că ar avea hainele ude și că ar vrea să plece acasă.

Inculpatul P.Ș. a insistat asupra faptului că inculpatul C. nu i-a spus că victima ar fi în stare gravă, ci doar că îi este rău și că i-a cerut să vină la stână și să-o ducă acasă, la dorința ei.

Instanța de fond a reținut că susținerile inculpatului P.Ș. sunt contrazise de declarațiile celorlalți inculpați și ale martorilor angajați la stâna sa și că ideea de a susține că victima a căzut într-un canal cu apă și că era relativ în regulă a aparținut exclusiv inculpatului P.Ș. care i-a determinat pe ceilalți inculpați să declare acest lucru. Inculpatul a mai precizat că în momentul în care a ajuns la stână a observat că victima era vânătă în zona ochiului drept, că hainele cu care era îmbrăcată erau uscate, că nu a purtat alte discuții cu bătrânul care s-a ridicat singur din pat, s-a încălțat cu niște cizme din cauciuc și a mers, fără să fie ajutat, la mașină. Inculpatul a insistat în a susține că victima era în regulă, nu se plângea de nimic și că la intrarea în municipiul Bârlad, în apropierea fostului punct de control al poliției, lângă linia de cale ferată, bătrânul a coborât singur din mașină, spunând că va lua o ocazie spre comuna Voinești.

A mai susținut inculpatul P. că a dat victimei suma de 200 lei, că a lăsat-o acolo pe picioarele ei și că aceasta i-ar fi spus că dacă nu găsește o mașină de ocazie va merge să doarmă la fiica sa în municipiul Bârlad.

S-a reținut că afirmațiile inculpatului P.Ș. sunt contrazise de mijloacele de probă administrate în cauză, din care rezultă că la data de 29 septembrie 2010, victima O.I. se afla în stare comatoasă, nu mai comunica, nu se mai mișca, toate manifestările sale fiind de natură să contureze starea gravă în care se afla și că prezenta leziuni vizibile pe cap, corp și membre.

La data de 29 septembrie 2010, pentru a nu fi găsită la stână și pentru a îngreuna și zădărnici urmărirea penală, inculpatul P.Ș. a hotărât, nu să ducă victima la spital sau să anunțe salvarea, așa cum ar fi fost firesc și uman, ci să o transporte undeva în apropierea mun. Bârlad și să o lase pe drum, în starea în care se afla.

Asupra victimei O.I. nu s-a găsit suma de 200 lei pe care inculpatul a pretins că i-a dat-o la coborârea din autoturism, ci doar pătura de care victima se folosea când dormea pe câmp și cu care aceasta a fost acoperită în mașină pe timpul transportului.

În perioada următoare, inculpatul P. a făcut tot ce i-a stat în putință pentru împiedicarea bunei desfășurări a anchetei. A înțeles să nu permită accesul organelor de cercetare ale poliției judiciare la stână, sub pretextul că fiul său ar fi fost jignit și amenințat de acestea. Pe parcursul cercetărilor desfășurate la fața locului, după ce în prealabil le-a spus angajaților săi ce anume să declare, și-a luat toate măsurile necesare pentru ca organele de urmărire penală să nu-i găsească la stână pe ciobanii care erau consăteni cu victima, persoane care ar fi putut să spună adevărul, date fiind relațiile apropiate dintre ei și victimă.

La una dintre deplasările organelor de urmărire penală la stâna inculpatului, acesta a trasat sarcină inculpatului C.P. să-l trimită pe martorul C.C. să se ascundă cât sunt la stână mașinile poliției, lucru pe care martorul l-a și făcut. Profitând însă de acest prilej, martorul a fugit de la stână și s-a deplasat spre domiciliul său din comuna Voinești, jud. Vaslui, fiind identificat ulterior și audiat de organul de urmărire penală.

Martorii J.D., C.C. și P.I. au dat amănunte despre tratamentul pe care-l aplicau la stână inculpatul P.Ș. și ciobanul său „de suflet”, inculpatul C.P., afirmațiile acestora fiind confirmate și de rapoartele de constatare medico-legală întocmite în cauză.

Prima instanță a reținut că situația de fapt expusă mai sus și vinovăția celor trei inculpați au fost dovedite cu următoarele mijloace de probă:

- procesul-verbal de sesizare a infracțiunii; procesul-verbal de cercetare la fața locului; schița locului faptei și planșele fotografice efectuate la cercetarea la fața locului; raportul de constatare medico-legală, copia foii de observație a victimei O.I.; raportul medico-legală de necropsie și planșa fotografică autopsie; declarația părții vătămate O.V.C.; declarația părții vătămate B.G.; certificatul medico-legal eliberat părții vătămate B.G.; declarațiile martorilor P.I., J.D., O.G., A.S., C.C., B.R., B.I., D.C., L.C., H.C., H.M., P.V., R.I.I. și I.Ș.; declarațiile inculpaților.

În faza de cercetare judecătorească, la termenul din 01 aprilie 2011, până la începerea cercetării judecătorești, respectiv până la citirea rechizitoriului, toți cei trei inculpați au arătat că recunosc săvârșirea infracțiunilor reținute în actul de sesizare a instanței și au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales al inculpaților C.P. și Ț.N. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, cerere a fost respinsă de instanță cu motivarea că infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., se săvârșește cu praeterintenție, caracterizată prin intenție în ceea ce privește acțiunea de lovire și culpă în ceea ce privește rezultatul produs (moartea victimei), în timp ce infracțiunea de omor se comite numai cu intenție directă sau indirectă.

La stabilirea intenției ca formă de vinovăție cu care au acționat inculpații, s-au avut în vedere, obiectul vulnerant folosit, zona corpului în care au fost îndreptate și exercitate actele de violență, intensitatea acestora și gravitatea leziunilor cauzate, faptul că victima era o persoană în vârstă (67 de ani), cu probleme de sănătate (nu vedea bine și se mișca greu), în timp ce inculpații C.P. și Ț.N., persoane în putere, având vârsta de 41, respectiv 34 de ani au aplicat victimei multiple lovituri, în diferite zone ale corpului, inclusiv în zona toraco-abdominală, inculpatul C.P. cu palmele, pumnii și biciul, iar inculpatul Ț.N. cu picioarele.

Urmare a loviturilor primite victima a căzut la pământ, fără a putea schița vreun gest de apărare, fiind lăsată în câmp, iar după aproximativ o oră, văzând că aceasta nu se mai mișcă, inculpații au transportat-o cu căruța la stână, după ce au schimbat-o de haine și au urcat-o în coșul căruței. Ulterior, starea acesteia s-a agravat, în sensul că nu s-a mai ridicat din patul în care cei doi au așezat-o, nu mai vorbea și respira greu.

Prima instanță a reținut că intensitatea loviturilor a fost deosebită având în vedere că din raportul medico-legal de necropsie rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat unui politraumatism cu comă cerebrală consecutiv hemoragiei subarahnoidiană în pânză, hematomului intracerebral cu zonă de contuzie perilezională, edem dur cerebral cu angajare amigdaliană și insuficienței respiratorii consecutive fracturilor costale multiple, pneumotoraxului drept și comprimării gâtului, complicat în evoluție cu bronhopneumonie hipostatică. Actul medico - legal întocmit în cauză a concluzionat că leziunile s-au putut produce prin loviri repetate cu obiecte și corpuri contondente (pumn, picior, par, scândură, etc.) și comprimare a gâtului cu obiect moale (fular, guler de cămașă, etc.) și că între agresiune și deces există legătură directă de cauzalitate.

În drept, s-a reținut că fapta inculpaților C.P. și Ț.N. care în luna septembrie 2010 (în jurul datei de 22 sau 23), la o stână de pe raza poligonului Mălina, au aplicat concomitent lovituri repetate victimei O.I. cu corpuri/mijloace contondente peste tot corpul, inclusiv în zone vitale, cauzându-i leziuni ce au produs moartea, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. Modul în care inculpații au săvârșit fapta evidențiază intenția indirectă de a ucide, specifică infracțiunii de omor și nu intenția depășită, caracteristică infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte.

În ce-l privește pe inculpatul P.Ș., care a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de favorizarea infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen., la termenul de judecată din 01 aprilie 2011, tribunalul a făcut aplicarea art. 3201 alin. (6) din Legea nr. 202/2010 și în baza art. 334 C. proc. pen., a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina acestui inculpat, din infracțiunea de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 C. pen., în complicitate la infracțiunea de omor, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., acordând un nou termen, la solicitarea apărătorilor inculpatului, pentru pregătirea apărării.

Din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale, în mod special din declarațiile martorilor P.I., J.D., C.C. și O.G. s-a reținut că inculpatul P.Ș. este o fire violentă și deseori îi lovea cu ghioaga pe ciobanii față de care era nemulțumit de munca pe care o prestau.

Modul în care inculpatul P.Ș. a acționat în data de 29 septembrie 2010, când a fost anunțat de omul său de încredere, inculpatul C.P. să vină la stână pentru că victima O.I. se află în stare gravă și să o ducă acasă pentru că „altfel moare” demonstrează că fapta acestuia întrunește, în drept, elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de omor, nu pe cele ale infracțiunii de favorizarea infractorului.

Astfel, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și care a fost însușit în totalitate de inculpat, confirmă faptul că în seara de 29 septembrie 2010, după ce a fost anunțat de inculpatul C.P. despre starea gravă în care se afla victima, împreună cu fiul său, P.C. s-a deplasat la stână. Leziunile vizibile pe care le prezenta victima în mai multe zone ale corpului, inclusiv în zona capului, faptul că aceasta era în stare de inconștiență, îi curgea sânge din nas și din gură, sunt aspecte de natură a duce la concluzia că inculpatul și-a putut da seama de starea gravă în care aceasta se afla, cu atât mai mult cu cât, inculpatul C.P. i-a povestit cum a ajuns victima în acea stare.

S-a avut în vedere faptul că inculpatul P.Ș. era la curent atât cu starea de neputință a victimei, datorată vârstei acesteia și problemelor de sănătate pe care le avea, cât și cu agresiunile la care aceasta era supusă de către inculpații C.P. și Ț.N.

În împrejurările arătate, inculpatul P.Ș. a hotărât să o transporte pe victimă de la stână, pentru ca aceasta să nu fie găsită în acest loc, deoarece începând cu anul 2007, stâna la care inculpatul era patron a făcut obiectul unor anchete care vizau împrejurările și condițiile în care au decedat alți doi ciobani.

Inculpatul C.P. și concubina acestuia, martora O.G., au învelit victima cu o pătură, au dus-o la mașina inculpatului P.Ș. și au așezat-o pe bancheta din spate.

Apoi, inculpatul P.Ș. s-a deplasat spre municipiul Bârlad, unde a ajuns după lăsarea întunericului și a abandonat victima pe marginea drumului, undeva la intrarea în oraș, lângă o cale ferată. Victima a fost lăsată în acel loc fără acte de identitate, cu hainele în care era îmbrăcată, având lângă ea pătura cu care fusese învelită în mașină, iar în dimineața zilei de 30 septembrie 2010, în jurul orei 06:30 - 06:50, a fost observată de martorii D.C. și L.C., care au anunțat Serviciul de Urgență 112.

În ce privește elementul material al laturii obiective a infracțiunii de omor, respectiv a complicității la omor, s-a reținut că acesta se poate realiza nu numai prin acțiune, ci și prin inacțiune, atunci când autorul omite a îndeplini un act la care era obligat.

În speță, deși inculpatul a observat că victima se simte rău și se află în stare foarte gravă, a transportat-o în altă localitate, a abandonat-o la marginea drumului și nu a solicitat ajutor medical, acceptând prin inacțiunea sa moartea acesteia.

Fapta inculpatului P.Ș. constând în aceea că la data de 30 decembrie 2007, a aplicat lovituri cu pumnul și a asmuțit câinii pe partea vătămată B.G., cauzându-i leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 11-12 zile de îngrijiri medicale a fost încadrată în drept în dispozițiile art. 180 alin. (2) C. pen. care incriminează infracțiunea de lovire sau alte violențe.

La individualizarea pedepselor (principală și complementară) aplicate inculpaților, prima instanță a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, reduse cu o treime, conform alin. (7) al art. 3201 C. proc. pen., gradul ridicat de pericol social concret al infracțiunilor, apreciat în raport de modalitatea și împrejurările concrete în care au fost săvârșite, numărul infracțiunilor comise de fiecare inculpat, persoana și conduita acestora pe parcursul întregului proces, existența ori inexistența antecedentelor penale.

În ce-l privește pe inculpatul Ț.N. s-a reținut că acesta a săvârșit fapta în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b) C. pen., față de pedeapsa de 10 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 295 din 09 septembrie 1999 a Tribunalului Galați, definitivă prin decizia penală nr. 1930 din 04 mai 2000 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza căreia a fost arestat la data de 24 decembrie 1998 și liberat condiționat la data de 23 august 2005, cu un rest rămas neexecutat de 1218 zile.

Referitor la modalitatea de executare a pedepselor stabilite s-a reținut, în raport de natura și gravitatea deosebită a faptelor comise și de cuantumul pedepselor aplicate, că pentru toți inculpații, scopul preventiv și educativ al sancțiunilor poate fi atins numai prin executarea acestora în regim de detenție.

Sub aspectul laturii civile, tribunalul a reținut că partea vătămată B.G., care a fost prezentă la termenul de judecată din 04 martie 2011, nu s-a constituit parte civilă, iar cererile de constituire de părți civile formulate de O.V. și O.V.C., fii victimei, sunt tardive în raport de momentul la care au fost solicitate despăgubirile civile, și anume, după citirea actului de sesizare a instanței.

Împotriva sentinței au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpații P.Ș., C.P. și Ț.N.

Parchetul a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.

Ca motiv de nelegalitate, s-a invocat faptul că prima instanță nu a reținut în sarcina inculpaților circumstanța agravantă legală prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. deși au comis infracțiunea împreună.

În ce privește netemeinicia hotărârii instanței de fond, s-a susținut că pedepsele aplicate celor trei inculpați sunt prea mici, raport la gravitatea faptelor, violențele excesive exercitate asupra victimei - persoană în vârstă și cu o stare a sănătății precare, lipsa de regret și de omenie de care au dat dovadă, modul în care s-au comportat până când victima a decedat și rezultatul socialmente periculos produs.

S-a invocat faptul că inculpații aveau de obicei un comportament violent față de cei pe care îi racolau și îi aduceau să muncească, mai mult cu forța sau profitând de situația acestora de a nu-și putea plăti datoriile. Deși au precizat în declarații că nu au urmărit uciderea victimei, numărul loviturilor, repetabilitatea acestora, modalitatea în care s-au comportat după ce victima a căzut la pământ, demonstrează că au acționat cu intenția indirectă de a suprima viața acesteia.

Astfel, victima a fost abandonată pe raza municipiului Bârlad, pe timp de noapte, deși se afla într-o stare foarte gravă,nu putea vorbi și era confuză. Din procesul verbal de cercetare la fața locului (filele 11 - 12 dosar de urmărire penală) rezultă că victima a fost găsită în aceeași poziție în care fusese aruncată din mașină, desculță la un picior, nefiind în stare să se miște. Potrivit concluziilor raportului medico - legal de necropsie, victima avea foarte multe echimoze, plăgi contuze, excoriații pe tot corpul, tumefacții, hemoragie, hematom, contuzie cerebrală, fracturi costale multiple, fractura sternului, etc. fiind într-o situație gravă. Ceea ce relevă actul medical, dar și declarațiile martorilor, sunt violențele deosebite, duse la extrem, la care au recurs inculpații față de o persoană în vârstă, care nu putea să mai alerge ca un tânăr pentru a-și desfășura activitatea, lucru cunoscut de către inculpați.

Au fost invocate declarațiile martorului P.I. care a precizat că și el, ca și alți mulți martori, a fost racolat pentru a lucra la stâna inculpatului P., că a fost lovit de acesta cu ghioaga peste tot corpul, chiar și în cap, pentru că era nemulțumit de cum își făcea treaba sau pentru că refuza să se ducă la furat. A mai arătat martorul că a fost bătut și de ceilalți inculpați, iar cu privire la victimă a declarat că aceasta întreba mereu unde este gara și că i-a cerut inculpatului P. bani pentru a pleca acasă, însă acesta l-a lovit cu ghioaga peste cap și spate. A relatat martorul că toți inculpații au bătut victima până când aceasta a căzut la pământ. În sensul celor de mai sus a fost invocată și declarația martorului Jireghie Dumitru din care rezultă că acesta era trimis de către inculpatul P.Ș. să fure de pe câmp, din culturile oamenilor, iar dacă refuza, inculpatul îi cerea lui P. să îl bată.

De asemenea, au fost invocate declarațiile martorei O.G., concubina unuia dintre inculpați, care a arătat că și ea a fugit de la stână din cauza violențelor exercitate de inculpatul P.Ș. și că ciobanii aduși la stână erau bătuți fără milă.

Parchetul a solicitat să fie avute în vedere toate declarațiile date în cauză, care duc la concluzia că inculpații au dat dovadă de o violență extremă, de lipsă de omenie față de victimă, că toate loviturile pe care le aplicau inculpații C. și Ț. erau cu acceptul inculpatului P.Ș., că au încercat să arunce vina unul pe altul și deși victima se afla într-o stare extrem de gravă, inculpații nu au avut intenția de a încerca o salvare în vreun fel a acesteia, în sensul de a chema salvarea pentru a o duce la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale.

Inculpatul P.Ș. a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.

A susținut că potrivit art. 317 C. proc. pen., judecata se mărginește la fapta și persoana arătată în actul de sesizare a instanței, iar în caz de extindere a procesului penal și la fapta și persoana la care se referă extinderea.

Cum prin rechizitoriul nr. 785/P/2010 din 17 ianuarie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. și procurorul nu a cerut extinderea procesului penal pentru o altă faptă, nu putea fi condamnat pentru infracțiunea de complicitate la omor, prevăzută de art. 26 raportat la art. 174 alin. 1 C. pen.

A mai susținut inculpatul că nu poate fi reținută infracțiunea de complicitate pentru loviturile pe care inculpații C.P. și Ț.N. le-au aplicat victimei cu 8 zile înainte de a surveni decesul acesteia. Sub acest aspect a arătat că el nu a lovit victima și că în cazul unei eventuale pluralități de contribuții trebuie să se reliefeze legătura dintre ele, lanțul lor neîntrerupt, sau eventuala întrerupere prin intervenția unui nou lanț cauzal. A susținut că acțiunile sale de a transporta victima și de a o lăsa la intrarea în municipiul Bârlad nu îmbracă forma unei contribuții înlesnitoare, parte în lanțul cauzal declanșat de acțiunile coinculpaților și cu atât mai puțin, forma unei contribuții esențiale de natură să dea naștere unui nou lanț cauzal ce-l întrerupe pe primul.

Mediul socio-profesional în care s-au derulat evenimentele este circumscris unui orizont limitat, în care corecția/ impactul fizic este aproape cotidian. Nu și tentația/intenția de a ucide, ca mijloc de soluționare a diferendelor. In mod repetat, chiar dacă au recurs la brutalități, atât inculpatul Ț.N. cât și inculpatul C.P. au luat victima alături de ei, împiedicând escaladarea violențelor. Când au realizat că victima nu revine la stână, s-au deplasat să o aducă cu căruța, sperând în remedierea situației, nicidecum nu au urmărit suprimarea vieții acesteia. De altfel, după corecțiile ce i-au fost aplicate concomitent de inculpații Ț. și C., victima a fost văzută mergând cu turma de oi la păscut. Din păcate, în zilele următoare agresiunii, starea acesteia s-a agravat/complicat prin instalarea bronhopneumoniei hipostatice.

A mai susținut inculpatul că nu a comis niciun act material și nu a săvârșit nicio faptă cu intenție, faptă prin care să înlesnească în orice mod săvârșirea faptelor comise de cei doi coinculpați la data de 22 sau 23 septembrie 2010. În condițiile în care actele medicale atestă că decesul victimei O.I. s-a datorat exclusiv activităților materiale săvârșite de inculpații C.P. și Ț.N. în zilele de 22 sau 23 septembrie 2010, el ar putea fi învinuit cel mult, de săvârșirea infracțiunii de lăsarea victimei fără ajutor, faptă prevăzută de art. 315 C. pen.

În condițiile în care s-ar pune problema existenței unei complicități, aceasta ar putea fi cel mult o complicitate la infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 26 raportat la art. 183 C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte se realizează prin acțiuni sau inacțiuni identice cu cele prin care se realizează infracțiunile de loviri sau alte violențe, vătămare corporală și vătămare corporală gravă, dar care, în cazul celei dintâi, au ca urmare moartea victimei, fiind necesar ca între acestea și rezultatul produs să existe o legătură de cauzalitate.

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracțiune praeterintentionată. Lovirea sau fapta de vătămare corporală se săvârșește cu intenție, iar urmarea mai gravă produsă - moartea victimei - i se atribuie făptuitorului pe baza culpei. Cu alte cuvinte, făptuitorul își dă seama și vrea să lovească victima sau să-i producă o vătămare corporală, dar nu urmărește și nici nu acceptă posibilitatea producerii morții acesteia. Dacă totuși rezultatul se produce, el nu va atrage răspunderea penală a subiectului decât dacă acesta a avut, în raport cu rezultatul mai grav, poziția subiectivă a culpei, fie în modalitatea ușurinței, fie în modalitatea neglijentei.

Spre deosebire de această categorie de infracțiuni, infracțiunea de omor nu poate fi săvârșită decât cu intenție în una din cele două modalități la care se referă art. 19 alin. (2) pct. 2 lit. a) și b) C. pen. Or, tocmai intenția de a ucide, sub forma intenției directe sau indirecte, dedusă dintr-un ansamblu de fapte, acte materiale, acțiuni/inacțiuni, împrejurări, circumstanțe, este aceea care deosebește infracțiunea de omor prevăzută de art. 174-176 C. pen. de infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.

Pentru a caracteriza elementul subiectiv al faptelor pe care inculpații apelanți le-au realizat în mod concret, trebuie luate în considerare toate particularitățile acțiunilor pe care aceștia le-au întreprins, precum și situațiile și împrejurările anterioare, concomitente și chiar subsecvente comiterii lor. Posibilitatea făptuitorului de a prevedea urmarea faptei sale nu se apreciază în raport cu o unitate de măsură abstractă, ci în raport de împrejurările concrete în care s-a săvârșit fapta. Or, ansamblul împrejurărilor în care a avut loc agresiunea și rezultatul acesteia infirmă teza conform căreia inculpații ar fi urmărit și ar fi acceptat producerea decesului victimei O.I.

Tot în ceea ce privește încadrarea juridică, inculpatul a susținut că fapta de a abandona victima pe marginea drumului, la intrarea în municipiul Bârlad, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lăsare fără ajutor, prevăzută de art. 315 C. pen.

Inculpații C.P. și Ț.N. au criticat hotărârea pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Ca motiv de nelegalitate au susținut că în mod greșit s-a reținut că fapta săvârșită de ei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. Deși au aplicat unele corecții victimei, întrucât nu au acționat cu intenția de a o ucide, fapta reținută în sarcină ar putea întruni elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.

Ca motive de netemeinicie toți inculpații au susținut că pedepsele aplicate sunt prea mari și au solicitat să se dea o eficiență mai mare dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 160/ A din 29 iunie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 826/44/2011, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de parchet, a desființat în parte sentința, numai în ceea ce privește condamnările inculpaților pentru infracțiunile deduse judecății, dispoziții pe care le-a înlăturat și în rejudecare:

Prin schimbarea încadrării juridice, conform dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de complicitate la omor prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul P.Ș. la o pedeapsă principală de 11 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei principale.

A condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedeapsa de 11 ani închisoare cu pedeapsa de 8 luni închisoare și a dispus ca inculpatul P.Ș. să execute pedeapsa cea mai grea, de 11 ani închisoare pe care a sporit-o la 11 ani și 4 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei principale.

A condamnat pe inculpatul C.P. la o pedeapsă principală de 11 ani și 6 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

A condamnat pe inculpatul Ț.N. la o pedeapsă principală de 12 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) și art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. și aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

A respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații P.Ș., C.P. și Ț.N.

Conform dispozițiilor art. 383 alin. (11) în referire la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpaților P.Ș., C.P. și Ț.N. și a dedus din pedepsele aplicate acestora durata reținerii și arestării preventive, după cum urmează:

- cu începere de la data de 05 octombrie 2010 la zi, respectiv 29 iunie 2012, pentru inculpatul P.Ș.;

- cu începere de la data de 03 octombrie 2010 la zi, respectiv 29 iunie 2012, pentru inculpații C.P. și Ț.N.

Împotriva deciziei au declarat recursuri inculpații P.Ș., C.P. și Ț.N. care, prin apărătorul ales, invocând cazurile de casare prevăzute în art. 3859 pct. 12, 14, 17, 172, 18 C. proc. pen. au susținut că: în mod greșit instanța de fond, din oficiu, a schimbat încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului P.Ș. din infracțiunea de favorizarea infractorului, menționată în actul de sesizare a instanței, în complicitate la infracțiunea de omor, fără a proceda, potrivit art. 336 C. proc. pen., la extinderea procesului penal pentru alte fapte, fapta comisă de inculpatul P.Ș. întrunind, mai degrabă, elementele constitutive ale infracțiunii de lăsare fără ajutor, prevăzută de art. 315 C. pen.; faptelor reținute în sarcina inculpaților Ț.N. și C.P., li s-a dat o încadrare juridică greșită în prevederile art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., din probele administrate în cauză nu rezultă că au acționat cu intenția de a ucide victima, ci de a-i aplica o corecție, situație în care erau incidente dispozițiile art. 183 C. pen. care incriminează infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, pedepsele aplicate inculpaților nu au fost corect individualizate, fiind excesiv de mari raportat la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate de inculpați, care se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12, 14, 17, 172 și 18 C. proc. pen., cât și din oficiu, potrivit art. 3859 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate.

În privința judecării cauzelor penale, funcționează principiul potrivit căruia instanța nu se sesizează din oficiu, aceasta procedând la judecată numai în măsura în care a fost sesizată potrivit legii.

În conformitate cu dispozițiile art. 317 C. proc. pen., judecata se mărginește la fapta și la persoana arătate în actul de sesizare a instanței, iar în caz de extindere a procesului penal și la fapta și persoana la care se referă extinderea.

Prin urmare, obiectul judecății care este în același timp, obiectul investirii, este determinat de cuprinsul actului de sesizare a instanței care, implicit, este caracterizat și ca act de investire.

Pentru a determina ce se înțelege prin „fapta” și „persoana” arătate în actul de sesizare, se impune ca textul art. 317 să fie raportat la cel al art. 263 C. proc. pen., care se referă la cuprinsul rechizitoriului.

În art. 263 alin. (1) C. proc. pen. se prevede că rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile arătate în art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată și durata acesteia, precum și dispoziția de trimitere în judecată.

Este de observat că, dintre mențiunile pe care trebuie să le cuprindă rechizitoriul, art. 317 C. proc. pen., care fixează obiectul judecății, adică limitele investirii, se referă numai la „fapta” și nu la infracțiunea săvârșită, care ar implica și încadrarea juridică a faptei. În rechizitoriu sau în alt act de sesizare se indică o încadrare juridică a faptei, care inițial este avută în vedere pentru a se determina competența instanței, modul de sesizare, obligativitatea participării procurorului și a apărătorului; dacă încadrarea juridică prevăzută în actul de sesizare este greșită, instanța este obligată să stabilească încadrarea juridică pe care o prevede legea; noua încadrare juridică va determina legalitatea sesizării, a competenței, a participării procurorului și a apărătorului inculpatului.

Prin rechizitoriul nr. 785/P/2010 întocmit la data de 17 ianuarie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.Ș. pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, faptă prevăzută și pedepsită de art. 264 C. pen., constând în aceea că la sfârșitul lunii septembrie 2010, fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul comiterii infracțiunii de omor de către inculpații Ț.N. și C.P. (victimă fiind O.I., fost cioban la stâna sa) i-a ajutat pe aceștia, pentru a îngreuna și zădărnici urmărirea penală în ceea ce privește prezentarea la organele de urmărire penală, declarațiile pe care le-ar putea da la poliție, transportarea victimei din zona comiterii faptei și lăsarea acesteia în stare gravă pe un drum din mun. Bârlad.

Prin același rechizitoriu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului P.Ș. și pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, fapta prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. constând în aceea că la data de 30 decembrie 2007 i-a aplicat lovituri cu pumnul părții vătămate B.G. și a asmuțit câinii pe acesta, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale.

În speța dedusă judecății nu suntem în situația în care instanța ar fi procedat, printr-o interpretare extensivă dată dispozițiilor privind obiectul judecății, la condamnarea susnumitului inculpat pentru infracțiuni ce nu au fost trecute în dispozitivul rechizitoriului, nici ca fapte, nici ca încadrare juridică, ci în situația în care tribunalul, constatând că încadrarea juridică dată faptei de către procuror este greșită, la termenul de judecată din 1 aprilie 2011, luând act de cererea inculpaților de a se judeca în procedura reglementată de art. 3201 C. proc. pen., a făcut aplicarea art. 3201 alin. (6) din Legea nr. 202/2010 și a pus în discuția părților, în conformitate cu dispozițiile art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., în complicitate la infracțiunea de omor prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., acordând un nou termen, la solicitarea apărătorilor inculpatului P.Ș., pentru pregătirea apărării.

„Fapta” cu care a fost sesizată instanța de fond este descrisă în rechizitoriu într-un mod susceptibil de a produce consecințe juridice și anume, de a investi instanța.

Faptul că în opinia procurorului, infracțiunea pentru care inculpatul P.Ș. a fost cercetat și trimis în judecată întrunește elementele constitutive ale unei alte infracțiuni decât cea pentru care a fost condamnat de către instanța de fond, urmare aplicării dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. referitoare la schimbarea încadrării juridice, nu poate duce la concluzia că în cauză trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 336 C. proc. pen. Aceste dispoziții legale sunt incidente doar în ipoteza în care în cursul judecății se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire la săvârșirea unei alte fapte prevăzute de legea penală, având legătură cu infracțiunea pentru care este trimis în judecată, cerințe ce nu sunt îndeplinite în speța dedusă judecății.

Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale, pe baza cărora recurenții inculpați au solicitat să se facă judecata și referitor la care, cu ocazia audierii la instanța de fond au declarat că le cunosc și le însușesc, Înalta Curte constată că activitatea infracțională desfășurată de inculpatul P.Ș. se circumscrie complicității la infracțiunea de omor, iar activitatea infracțională a inculpaților C.P. și Ț.N. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor.

Din procesul-verbal de cercetare la fața locului, schița locului faptei și planșele fotografice întocmite cu ocazia cercetării la fața locului, raportul de constatare medico-legală, copia foii de observație a victimei O.I., raportul medico-legal de necropsie și planșa fotografică autopsie, certificatul medico-legal eliberat părții vătămate B.G., declarațiile părților vătămate O.V.C. și B.G., declarațiile martorilor J.D., P.I., O.G., A.S., C.C., B.R., B.I., D.C., L.C., H.C., H.M., P.V., R.I.I. și I.Ș. rezultă următoarele:

- în luna septembrie 2010, în jurul datei de 22 sau 23 septembrie 2010, la stâna de pe raza Poligonului Mălina, aparținând inculpatului P.Ș., inculpații C.P. și Ț.N., concomitent, au aplicat lovituri repetate victimei O.I., cu corpuri contondente, peste tot corpul, inclusiv în zone vitale, cauzându-i leziuni ce au condus la deces;

- inculpatul P.Ș. a tolerat comportamentul agresiv al inculpaților Ț.N. și C.P. față de victimă, i-a ajutat pe aceștia pentru a îngreuna și zădărnici urmărirea penală în ceea ce privește prezentarea la organele de urmărire penală și, deși cunoștea că victima se simte rău și se afla într-o stare foarte gravă, în loc să solicite ajutor medical, a transportat-o într-o altă localitate și a abandonat-o la marginea drumului, acceptând astfel moartea acesteia;

- în ziua de 30 decembrie 2007, inculpatul P.Ș. a aplicat mai multe lovituri părții vătămate B.G. și a asmuțit câinii pe acesta, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale.

Apărarea recurenților inculpați C.P. și Ț.N. în sensul că nu au urmărit uciderea victimei, ci au dorit să-i aplice doar o corecție, situație în care încadrarea juridică corectă a faptei ar fi în dispozițiile art. 183 C. pen. care incriminează infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este nefondată și în mod judicios și temeinic argumentat a fost înlăturată de instanța de apel cu ocazia analizării legalității și temeiniciei sentinței prin care susnumiții inculpați au fost condamnați pentru infracțiunea de omor.

Spre deosebire de infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte care se comite sub aspectul laturii subiective cu praeterintenție, caracterizată prin intenție în ce privește acțiunea de lovire și prin culpă în ce privește rezultatul mai grav produs (moartea victimei), infracțiunea de omor se săvârșește numai cu intenție care poate fi directă sau indirectă.

La stabilirea formei de vinovăție trebuie să se aibă în vedere, printre altele, obiectul vulnerant folosit, zona corpului în care au fost aplicate loviturile, numărul de lovituri aplicate, intensitatea acestora, gravitatea leziunilor și posibilitățile victimei de a se apăra.

Recurenții inculpați C.P. și Ț.N. sunt persoane tinere, având vârsta de 41, respectiv, 34 de ani, în timp ce victima O.I. era o persoană în vârstă de 67 de ani, cu probleme de sănătate (nu vedea bine și se mișca greu), cunoscute de toți cei trei inculpați și care făceau ca posibilitățile acesteia de a se apăra și de a-și salva viața să fie practic nule.

Inculpații C.P. și Ț.N. au aplicat victimei multiple lovituri, în diferite zone ale corpului, inclusiv în zona toraco-abdominală, provocându-i fracturi costale și fractură de stern (inculpatul C.P. a lovit victima cu palmele, pumnii și cu biciul, iar inculpatul Ț.N. cu picioarele). Urmare loviturilor aplicate, victima a căzut la pământ, fiind lăsată în câmp de către cei doi inculpați care, după aproximativ o oră, văzând că aceasta nu se mai mișcă au transportat-o cu căruța la stână unde au schimbat-o de haine și au urcat-o în pat. Ulterior, starea victimei s-a agravat, aceasta nu s-a mai ridicat din pat, nu mai vorbea și respira greu.

Loviturile aplicate au avut o intensitate deosebită, așa cum rezultă din raportul medico-legal de necropsie care a concluzionat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat unui politraumatism cu comă cerebrală consecutiv hemoragiei subarahnoidiană în pânză, hematomului intracerebral cu zonă de contuzie perilezională, edem dur cerebral cu angajare amegdaliană și insuficienței respiratorii, consecutive fracturilor costale multiple, pneumotoraxului drept și comprimării gâtului, complicat în evoluție cu bronho-pneumonie hipostatică. Actul medico-legal întocmit în cauză a reținut că leziunile traumatice suferite de victimă s-au putut produce prin loviri repetate cu obiecte și corpuri contondente (pumn, picior, par, scânduri etc.) și comprimare a gâtului cu obiect moale (fular, guler de cămașă etc.) și că între agresiune și deces există legătură directă de cauzalitate

Nu lipsită de relevanță în aprecierea formei de vinovăție cu care au acționat inculpații este atitudinea acestora după comiterea faptei constând în aceea că deși victima se afla într-o stare foarte gravă, nu mai vorbea, sângera, respira greu, nu au solicitat ajutor medical de specialitate.

În consecință, reținând că inculpații C.P. și Ț.N. au aplicat victimei multiple lovituri cu pumnii, picioarele și cu biciul, cu mare intensitate, în zone vitale ale corpului, chiar și atunci când aceasta era căzută la pământ, provocându-i multiple fracturi costale, lăsând-o fără ajutor, deși se afla într-o stare foarte gravă, concluzia care se desprinde este aceea la care au ajuns și instanța de fond și cea de apel și anume, că deși nu au urmărit producerea rezultatului socialmente periculos - moartea victimei, au acceptat posibilitatea producerii lui.

Așa fiind, cererea susnumiților recurenți inculpați de a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, nu este întemeiată și urmează a fi respinsă.

Modul și împrejurările concrete în care inculpații au comis fapta evidențiază intenția indirectă de a ucide, specifică infracțiunii de omor și nu intenția depășită, forma de vinovăție cu care se comite infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte.

Nici susținerile recurentului inculpat P.Ș., în sensul că fapta comisă de el ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. sau pe cele ale infracțiunii de lăsarea victimei fără ajutor, prevăzută de art. 315 C. pen., nu sunt fondate.

Din declarațiile martorilor P.I., J.D., C.C. și O.G. rezultă că inculpatul P.Ș. este o fire violentă și deseori îi lovea cu ghioaga pe ciobanii care lucrau la stâna al cărei proprietar era, pe motiv că era nemulțumit de munca prestată de aceștia, tolera și ii încuraja și pe inculpații C.P. și Ț.N. să manifeste același comportament agresiv față de ceilalți ciobani. Sub acest aspect, relevante sunt declarațiile martorilor P.I., J.D., C.C. și O.G. din care rezultă că ciobanii aduși la stână erau puși să muncească, nu erau plătiți pentru munca prestată, erau bătuți și amenințați atât de inculpatul P.Ș., cât și de inculpații C.P. și Ț.N. Mai mult, din declarațiile martorilor P.I. și J.D. rezultă că inculpatul P.Ș. le cerea acestora să meargă să fure de pe câmp și dacă refuzau, îi punea pe inculpații C.P. și Ț.N. să îi bată.

Împrejurarea că decesul victimei s-a datorat exclusiv actelor de violență comise în data de 22 sau 23 septembrie 2010 (în cauză neputându-se stabili o legătură de cauzalitate între actele de violență exercitate anterior de inculpatul P.Ș. și decesul victimei) de către inculpații C.P. și Ț.N., este reală însă, tot atât de adevărat este faptul că cei doi inculpați, așa cum a reținut și instanța de apel, nu ar fi săvârșit actele de violență respective, dacă comportamentul lor nu ar fi fost tolerat și încurajat de către inculpatul P.Ș.

Atitudinea și comportamentul pe care inculpatul P.Ș. le-a avut, în general, față de persoanele pe care le angaja să lucreze ca ciobani la stâna sa trebuie analizate și prin prisma atitudinii și comportamentului pe care acesta l-a avut după data de 22 sau 23 septembrie 2010 când inculpații C.P. și Ț.N. au lovit victima.

Probele administrate în cauză dovedesc fără dubiu că în seara zilei de 29 septembrie 2010, când inculpatul P.Ș. a fost anunțat de inculpatul C.P., „omul său de încredere” că starea victimei este foarte gravă și că trebuie dusă acasă deoarece „altfel moare” s-a deplasat la stână împreună cu fiul său, P.C. Aici, deși a văzut că victima se afla într-o stare foarte gravă, avea leziuni vizibile în mai multe zone ale corpului, inclusiv în zona capului, era în stare de inconștiență, îi curgea sânge din nas și din gură, respira greu și deși era la curent atât cu starea de neputință a victimei, datorată vârstei și problemelor de sănătate pe care le avea, cât și cu agresiunile la care fusese supusă de către ceilalți inculpați, inculpatul P.Ș., în loc să sune la salvare și să solicite ajutor medical, a ales varianta de a scăpa de victimă și de a „dirija” probele în așa fel încât organele de urmărire penală să ajungă la concluzia că starea în care se afla victima nu era rezultatul actelor de violență comise asupra ei de inculpații C.P. și Ț.N., ci se datora altor cauze, respectiv că victima a căzut într-un șanț cu apă datorită stării de ebrietate în care se afla.

Susținerile recurentului inculpat P.Ș. în sensul că victima a căzut într-un canal cu apă după care a plecat de la stână fără să anunțe pe cineva, s-au dovedit a fi nefondate și în mod corect au fost înlăturate ca atare de către instanțe cu motivarea că din probele administrate în cauză a rezultat cu certitudine că la data de 29 septembrie 2010, inculpatul P.Ș. a cerut inculpatului C.P. și concubinei acestuia, martora O.G., să învelească victima într-o pătură și să o așeze în autoturismul cu care venise la stână, pe bancheta din spate.

În mod judicios și temeinic argumentat au fost înlăturate ca nesincere și apărarea că victima s-ar fi aflat în stare bună în momentul în care a fost urcată în autoturism și că la intrarea în municipiul Bârlad ea ar fi cerut să coboare și să ia o mașină de ocazie, asigurându-l pe inculpat că în cazul în care nu va găsi un mijloc de transport cu care să ajungă acasă, va dormi la fiica sa care locuiește în municipiul Bârlad. A mai arătat inculpatul că i-a dat victimei suma de 200 lei, bani care însă nu au fost găsiți asupra acesteia.

În acord cu concluzia la care au ajuns instanța de fond și instanța de prim control judiciar, Înalta Curte consideră că este greu de crezut că victima, care prezenta leziuni vizibile la cap, pe corp și membre, se afla într-o stare comatoasă datorită loviturilor ce i-au fost aplicate de inculpații Ț.N. și C.P., nu putea vorbi și respira greu, nu avea nici un ban asupra sa, ar fi cerut inculpatului P.Ș. să coboare din autoturism pentru a lua o mașină de ocazie care să o transporte la domiciliul său ori la locuința fiicei sale.

Dovada certă a celor mai sus reținute sunt declarațiile martorilor D.C. și L.C., precum și mențiunile din procesul-verbal încheiat de organele de poliție cu ocazia cercetării la fața locului, din care rezultă că victima a fost găsită în același loc și în aceeași poziție în care a fost abandonată de inculpatul P.Ș.

În plus, în declarația dată la instanța de fond, inculpatul P.Ș. a recunoscut fapta comisă, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu și a arătat că își însușește probele administrate în faza de urmărire penală, probe pe baza cărora a cerut să fie judecat.

În realitate, scopul urmărit de inculpatul P.Ș. a fost de a transporta victima de la stâna al cărei proprietar era pentru a nu fi găsită lovită sau eventual, decedată în acest loc de către organele de urmărire penală care, începând din anul 2007 au efectuat și alte anchete pentru stabilirea împrejurărilor și condițiilor în care, la aceeași stână au decedat alți doi ciobani.

Tolerând și încurajând activitatea infracțională a inculpaților Ț.N. și C.P., acceptând să transporte victima în altă localitate unde a abandonat-o pe marginea drumului, deși a văzut că aceasta se simte rău și se afla într-o stare foarte gravă care impunea ajutor medical de urgență, rezultă că inculpatul P.Ș., chiar dacă nu a urmărit moartea victimei, a acceptat producerea unui asemenea rezultat, situație în care fapta sa întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de omor prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. și nu cele ale art. 264 C. pen. reținut în rechizitoriul procurorului.

Înalta Curte constată neîntemeiată cererea aceluiași inculpatului de a se constata că fapta pentru care a fost trimis în judecată întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lăsare fără ajutor, prevăzută de art. 315 C. pen.

Potrivit textului de lege susmenționat, infracțiunea de lăsare a victimei fără ajutor constă în omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a înștiința autoritatea, de către cel care a găsit o persoană a cărei viață, sănătate sau integritate corporală este în primejdie și care este lipsită de putința de a se salva.

Din interpretarea art. 315 C. pen. rezultă că infracțiunea de lăsare fără ajutor nu poate fi comisă de persoana care a provocat situația primejdioasă pentru victimă, ci numai de o persoană care a găsit victima în această stare.

În ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate recurenților inculpați, Înalta Curte constată că la stabilirea cuantumului pedepselor și a modalității de executare a acestora, instanțele au avut în vedere toate criteriile prevăzute în art. 72 C. pen. respectiv, modul și împrejurările în care au fost comise faptele, gradul ridicat de pericol social concret al acestora, determinat de urmarea produsă - moartea unei persoane -, limitele de pedeapsă reduse cu o treime, astfel cum cer dispozițiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

Atitudinea sinceră a recurenților inculpați de recunoaștere a faptelor, adoptată abia în faza cercetării judecătorești, a fost avută în vedere de instanța de fond, însă nu justifică prin ea însăși o și mai mare reducere a cuantumului pedepselor, întrucât la individualizarea sancțiunii penale aplicate unei persoane găsită vinovată de săvârșirea unei infracțiuni trebuie avute în vedere nu numai datele ce caracterizează favorabil persoana acesteia, ci și împrejurările ce agravează răspunderea penală.

Or, atitudinea recurenților inculpați C.P. și Ț.N. (acesta fiind și recidivist) după ce au lovit victima în mod repetat, cu pumnii, picioarele, scânduri, pari, de a o lăsa căzută la pământ și de a o ridica după ce au constatat că aceasta nu se mai putea mișca, precum și atitudinea de indiferență manifestată de recurentul inculpat P.Ș. care a abandonat victima în drum, deși starea foarte gravă în care se afla aceasta impunea apelarea Serviciului de Urgență 112, justifică menținerea pedepselor aplicate inculpaților de către instanța de fond.

În consecință, Înalta Curte, reținând că sentința și decizia pronunțate în cauză sunt legale și temeinice, cu majoritate, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații P.Ș., C.P. și Ț.N.

Potrivit art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată recurentului inculpat P.Ș. se va deduce prevenția de la 5 octombrie 2010, la 30 ianuarie 2013, iar din pedepsele aplicate recurenților inculpați C.P. și Ț.N. se va deduce prevenția de la 3 octombrie 2010, la 30 ianuarie 2013.

În baza art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata sumei de câte 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 150 lei, reprezentând onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.Ș., C.P. și Ț.N. împotriva deciziei penale nr. 160/ A din 29 iunie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din cuantumul pedepselor aplicate recurenților inculpați, durata reținerii și arestării preventive de la 05 octombrie 2010 la 30 ianuarie 2013, pentru recurentul inculpat P.Ș. și de la 03 octombrie 2010 la 30 ianuarie 2013, pentru recurenții inculpați C.P. și Ț.N.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 150 lei, reprezentând onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 ianuarie 2013.

Cu opinie separată în sensul admiterii recursului declarat de inculpatul P.Ș., casării în totalitate a ambelor hotărâri și condamnării sale în baza art. 264 alin. (1) C. pen.

În conformitate cu art. 317 C. proc. pen., judecata se mărginește la fapta și la persoana arătate în actul de sesizare. Obiectul judecății, care este în același timp obiectul învestirii, este determinat de cuprinsul actului de sesizare.

Pentru a determina obiectul judecății este însă util a aminti și Decizia nr. 74 din 08 octombrie 2001, C9, a C.S.J. în considerentele căreia se arată următoarele: „Obiectul învestirii este determinat de cuprinsul actului de sesizare, care este, astfel, implicit, caracterizat și ca act de învestire.

Potrivit articolului menționat, deci, judecata se mărginește la fapta și la persoana cu privire la care a avut loc trimiterea în judecată și învestirea instanței.

Pentru a determina ce se înțelege prin „fapta” și „persoana” arătate în actul de sesizare, se impune ca textul art. 317 să fie raportat la cel al art. 263 C. proc. pen., care se referă la cuprinsul rechizitoriului.

În art. 263 alin. (1) se prevede că rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute în art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată și durata acesteia, precum și dispoziția de trimitere în judecată.

Este de observat că, dintre aceste mențiuni pe care trebuie să le cuprindă rechizitoriul, art. 317 C. proc. pen., care fixează obiectul judecății, adică limitele învestirii, se referă numai la faptă și persoană. Dar, în accepțiunea acestui text de lege, prin faptă arătată în actul de sesizare nu se poate înțelege doar simpla referire la o anumită faptă menționată în succesiunea activităților inculpatului, ci la descrierea acelei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecințe juridice, și anume de a învesti instanța, o atare condiție neputând fi îndeplinită decât în cazul când fapta arătată prin rechizitoriu este însoțită de precizarea încadrării ei juridice și de dispoziția de trimitere în judecată pentru acea faptă. Altfel, s-ar putea ajunge la efectuarea urmăririi penale cu asigurarea garanțiilor procesuale înscrise în lege numai pentru o singură faptă sau un număr restrâns de fapte, pentru ca în final, pe calea exercitării apelului sau a recursului de către procuror, să se ceară condamnarea și pentru alte fapte, uneori mai complexe, fără a se parcurge etapele obligatorii, cu inerente garanții menite să asigure aflarea adevărului și dreptul la apărare al celui judecat, ceea ce ar fi contrar principiilor de bază ale dreptului procesual penal”.

Prin Decizia penală nr 1397 din 2 mai 2012 pronunțată de Î.C.C.J., secția penală, se arată că nu respectă exigențele dreptului la un proces echitabil operațiunea de schimbare a încadrării juridice ce a avut ca rezultat adăugarea la acuzația inițială a uneia noi și, în plus, chiar dacă ar fi întrunite exigențele textului pentru a se dispune extinderea procesului penal cu privire la alte fapte aceasta ar presupune trimiterea cauzei procurorului pentru considerente ce țin de garanțiile necesare formulării unei acuzații în materie penală

Prin d.p 91/ A din data de 15 martie 2012, a C.A.B., secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 65449/3/2011 definitivă prin Dosarul penal nr. 1796 din data de 28 mai 2012 a Î.C.C.J., secția penală, s-au susținut următoarele: ”În prezenta cauză inculpatul, astfel cum s-a arătat anterior, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni unice, respectiv a infracțiunii de organizare, conducere sau finanțare a faptelor de trafic internațional de droguri de mare risc, prev. de art. 10 rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Ministerul Public a solicitat însă, direct în calea de atac a apelului schimbarea încadrării juridice într-o pluralitate infracțională prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 si art. 26 rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000, ambele cu aplic. art. 33 lit. b) C. pen., aspect ce echivalează cu introducerea unui element nou al acuzației penale. Starea de agravare (pluralitatea infracțională) are directe consecințe în planul răspunderii penale care nu au putut fi cunoscute ori prevăzute de inculpat în cursul urmăririi penale sau al judecății în fond.

Mecanismul schimbării încadrării juridice astfel încât să cuprindă un element complet nou, în sensul transformării unei unități naturale într-o pluralitate infracțională, încalcă atât noțiunea de previzibilitate (art. 7 din C.E.D.O.), cât și dreptul de a fi informat cu privire la natura acuzației (art. 6 paragraful 3 lit. a))”.

Din considerentele acestor decizii rezultă indubitabil faptul că acuzația în materie penală care particularizează obiectului judecății este determinată prin raportare la dispoziția de trimitere în judecată și la caracterizarea în drept a infracțiunii, nefiind suficientă numai o descriere a unei situații de fapt pentru ca instanța să se considere legal învestită. Acuzația în materie penală, deși presupune descrierea situației de fapt, conține ca element sine qua non caracterizarea în drept de natură a contura consecințele actului infracțional și limitele în care ar putea interveni tragerea la răspundere penală.

Conform art. 345 C. proc. pen., instanța hotărăște prin sentință asupra învinuirii aduse inculpatului. Hotărârea pronunțată de prima instanță trebuie să cuprindă soluția pe latura penală, respectiv in legătură cu fiecare infracțiune pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Inculpatul P.Ș. a fost trimis în judecată pentru o infracțiune de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., ce se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 7 ani, însă a fost condamnat, pentru complicitate la infracțiunea de omor, la o pedeapsă ce depășește considerabil maximul special anterior menționat.

Infracțiunea de favorizare a infractorului face parte din categoria infracțiunilor ce împiedică înfăptuirea justiției (Titlul VII - infracțiuni ce aduc atingere unor activități de interes public sau unor activități reglementate de lege, Cap. II, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției). Această infracțiune nu cunoaște variante agravate și nu este o infracțiune complexă care eventual să absoarbă în conținutul său constitutiv alte infracțiuni (cum ar fi cele împotriva vieții, integrității corporale și sănătății) care să permită ulterior spargerea unității legale, în urma schimbării încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen., infracțiunile absorbite dobândind autonomie și relevanță juridică. În cazul infracțiunii complexe, ca și în situația infracțiunii continuate, față de toate actele materiale sau de executare se pune în mișcare acțiunea penală, chiar dacă nu distinct, ci în considerarea infracțiunii unice legale.

În prezenta cauză inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru o infracțiune de omor și nu s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru o astfel de faptă. Acțiunea penală nu ar putea fi pusă în mișcare față de o nouă acuzație în materie penală cum este infracțiunea de omor decât prin extinderea procesului penal cu privire la alte fapte, în baza art. 336 C. proc. pen., însă acest text nu poate fi incident deoarece datele cu privire la această nouă infracțiune nu au rezultat din cercetarea judecătorească, ci erau cunoscute și de organul de urmărire penală care a decis trimiterea în judecată pentru favorizarea infractorului. Trebuie subliniat faptul că această caracterizare în drept a activității infracționale a inculpatului P.Ș. a fost dictată de modalitatea în care reprezentantul Ministerului Public a apreciat asupra momentului consumării infracțiunii de omor reținută în sarcina coinculpaților și de faptul că aceasta a urmat activității de lovire exercitate de ceilalți participanți. Această interpretare a condus procurorul la concluzia că trimiterea în judecată și punerea în mișcare a acțiunii penale nu se pot realiza, pentru participantul ce a intervenit ulterior activităților de lovire, decât pentru o infracțiune de favorizarea infractorului, negând relevanța juridică a faptului că la momentul la care inculpatul P.Ș. a acționat moartea victimei nu se instalase.

Mecanismul schimbării încadrării juridice astfel încât să cuprindă un element complet nou față de acuzația cu care instanța a fost învestită, în sensul reținerii în sarcina inculpatului a unei noi infracțiuni, având un obiect juridic total diferit și cu consecințe juridice noi, determinate de limitele de pedeapsă considerabil mai grave, încalcă atât noțiunea de previzibilitate (art. 7 din CEDO), cât și dreptul de a fi informat cu privire la natura acuzației în materie penală (art. 6 paragraful 3 lit. a))” și, ca urmare, în modalitatea descrisă, schimbarea încadrării juridice nu putea opera față de inculpat.

În opinie majoritară s-a considerat că această modalitate de interpretare a noțiunii de acuzație în materie penală ar face inoperabil textul ce reglementează schimbarea încadrării juridice, art. 334 C. proc. pen. În realitate schimbarea încadrării juridice nu poate crea posibilitatea instanței de a pune în mișcare acțiunea penală pentru infracțiuni străine de dispoziția procurorului de trimitere în judecată și în alte cazuri și condiții decât cele reglementate în art. 335 și urm. C. proc. pen. Situațiile in care instanța poate dispune punerea în mișcare a acțiunii penale, pentru noi infracțiuni sau participanți, constituie excepții de la regula potrivit căreia titularul acțiunii penale este procurorul și, ca urmare, sunt de strictă interpretare.