Contract Fraud: Validity of Simplified Plea Procedure and Judicial Incompatibility Following Prior Jurisdictional Ruling

Deliberând asupra recursului de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Într-un prim ciclu procesual, prin Sentința penală nr. 1940 din 29 noiembrie 2002, pronunțată în Dosarul 1540/2001, Judecătoria Oradea a dispus în baza art. 215 alin. (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 42 C. pen., condamnarea inculpatei B.L. la 10 ani închisoare cu aplic. art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului B.G. la o pedeapsă de 10 ani închisoare.

În baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 998 C. civ., au fost obligați inculpații B.L. și B.G., în solidar, iar pe inculpata B.L. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D.C. SRL Oradea, reprezentată prin lichidator L.P., la plata sumei de 4.535.558.401 lei despăgubiri în favoarea părții civile SNP P. Sucursala Arad și la plata sumei de 3.035.308.768 lei, despăgubiri în favoarea părții civile SC P.A. SA Salonta.

Prin Decizia penală 87/A din 25 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția penală, în Dosarul 1080/2003, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul B.G. și inculpata B.L.

Curtea de Apel Oradea, secția penală, prin Decizia 627 din 14 octombrie 2004, pronunțată în Dosarul 1330/P/2004, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a admis recursurile penale declarate de inculpații B.L. și B.G. împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele de fond, pe care le-a casat și a dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul Bihor. Instanța a avut în vedere că la data de 25 iulie 2001, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 456/2001, s-a modificat competența materială a tribunalului, stabilindu-se, potrivit dispozițiilor art. I pct. 6 din lege, că tribunalul judecă în primă instanță și infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen., astfel încât s-a constatat că judecătoria, care s-a pronunțat la 29 noiembrie 2002, adică după intrarea în vigoare a Legii nr. 456/2001, ar fi trebuit să-și decline competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului. Neprocedând în acest mod, s-a considerat că hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen., fiind dată cu încălcarea normelor de competență materială.

Cauza a fot înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, la 26 noiembrie 2004, sub nr. 6136/2004.

Prin Sentința penală nr. 109 din 19 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția penală, în Dosarul 6136/2004, s-a dispus, în baza art. 215 alin. (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen. condamnarea inculpatei B.L. (administrator la S.C D.C. SRL Oradea, fără antecedente penale) pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave la o pedeapsă de 10 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) - c) C. pen., cu executare în regim de detenție.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen. a fost condamnat inculpatul B.G. (cu antecedente penale) pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave la o pedeapsă de 10 ani închisoare cu executare în regim de detenție, cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) - c) C. pen.

În baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 998 - 999 C. civ. au fost obligați inculpații B.L. și B.G., în solidar, iar pe inculpata B.L. în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC D.C. SRL Oradea, la plata sumei de 4.535.558.401 lei ROL despăgubiri în favoarea părții civile S.N.P. P. - Sucursala Arad și la plata sumei de 3.035.308.768 lei ROL despăgubiri în favoarea părții civile SC P.A. SA Salonta.

În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri la data rămânerii definitive Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.

În baza art. 191 alin. (1) și (3) C. proc. pen. a fost obligat fiecare dintre inculpați la plata a câte 2.000 RON, iar pe inculpata B.L. în solidar cu partea responsabilă civilmente de mai sus, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Din fondurile Ministerului Justiției s-a dispus a se vira în favoarea Baroului Bihor, onorariul apărătorului din oficiu G.F., conform delegației nr. 5746/2004, în sumă de 40 RON.

Tribunalul a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, din 25 ianuarie 2001, înregistrat inițial pe rolul Judecătoriei la data de 30 ianuarie 2001, au fost trimiși în judecată inculpații B.L. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și inculpatul B.G. pentru complicitate la această infracțiune, în formă continuată.

S-a reținut în sarcina lor că, în perioada martie - septembrie 1999, inculpata B.L., în calitate de administrator la SC D.C. SRL, cu complicitatea inculpatului B.G., prin mijloace dolosive a indus și menținut în eroare părțile vătămate SC P.A. SA Salonta și SNP P. SA - Sucursala Arad, care au fost prejudiciate cu sumele de 3.542.068.938 lei și respectiv 4.535.558.401 lei, sume însușite în mod necuvenit de către cei doi inculpați, o parte din sumele de bani fiind expediate prin mandate "on line" la mai multe persoane fizice în contul unor datorii, pe care le avea inculpatul B.G. și pentru achiziționarea de bunuri, aducând astfel societatea SC D.C. SRL în mod voit în incapacitate de plată, în cazul SC P.A. SA Salonta - inculpata B.L. garantând plata cu o filă CEC refuzată la plată, din lipsă de disponibil.

Inculpatul B.G. a ajutat-o pe inculpata B.L. la inducerea și mai ales menținerea în eroare a părților vătămate cu prilejul executării contractelor comerciale încheiate cu SC D.C. SRL Oradea, prin care aceste societăți au fost prejudiciate cu peste 8 miliarde de lei ROL, inculpatul însușindu-și în folos personal circa 1 miliard de lei prin intermediul modalităților "on line" precum și prin achiziționarea unor bunuri pe numele altor membri din familia sa.

S-a reținut că inculpatul a conceput întreaga fraudă și a participat nemijlocit la realizarea ei, dar a evitat să apară încadrat în vreo funcție la societate, considerând că va fi exonerat de răspundere penală.

Fiind audiată de către instanță, inculpata B.L. a arătat că își menține integral declarațiile date în faza de urmărire penală, dar a încercat să acrediteze ideea că nu a intenționat inducerea în eroare a părților vătămate contractante în scopul obținerii de foloase materiale injuste, întreaga operațiune fiind condusă de către inculpatul B.G. și martorii S.N. și S.C., persoane pe care nu le-a verificat niciodată întrucât a avut încredere în ei și pentru că ea personal nu se pricepe la afaceri.

În legătură cu Contractul nr. 300 din 8 martie 1999 încheiat cu SC P.A. SA Salonta a arătat că, deși s-a deplasat la sediul acestei firme împreună cu inculpatul B.G. și martora S.N., contractul a fost negociat de către inculpat cu reprezentantul părții vătămate, iar modalitatea de efectuare a plății a fost negociată și de către martora S.N., persoane care s-au ocupat în continuare de derularea contractului cu partea vătămată.

Cu privire la modalitatea de plată a precizat că în contract s-a prevăzut că se va face anticipat dar de fapt s-a stabilit că va fi făcută în 30 de zile după livrarea mărfii, urmând a se face în numerar și file cec.

A declarat că în fapt inculpatul B.G. se ocupa de operațiunea de livrare, solicita cantitatea care trebuia trimisă, destinația, iar martora S.N. se ocupa de efectuarea plăților, inculpata fiind cea care a emis filele cec pe care le-a lăsat însă soților S. în alb.

A precizat că anterior încheierii contractului cu SC P.A. SA Salonta, împreună cu inculpatul B.G. a închiriat un depozit în Brașov, inițiativa închirierii acestui spațiu și negocierea acestui contract aparținând acestuia din urmă.

A mai declarat că a fost de acord ca marfa să fie vândută sub preț de către inculpatul B.G., cel care a luat această decizie, întrucât acesta a motivat că va aduce din Ungaria carne mai ieftină, urmând să compenseze pierderile, iar soții S. au motivat că vor aduce din Germania utilaje agricole pe care le vor vinde la Timișoara.

Cumpărătorii le făceau plata prin sistemul bancar, dar de cele mai multe ori în numerar, inculpatul și martorul S.C. fiind cei care au stabilit ca plata să fie făcută în modalitățile de mai sus, sumele fiind încasate de ei trei, inculpata arătând că sumele încasate de ea le-a înmânat martorei S.N. pentru a face plățile către furnizori, soții S. asigurând-o că au plătit și nu i-a verificat niciodată.

În legătură cu sumele de bani expediate prin mandate "on line" de către inculpatul B.G., inculpata B.L. a arătat că în unele cazuri a știut că acesta are datorii și a acceptat ca în acest fel să-și achite datoriile, necunoscând că societatea sa are probleme financiare.

Referitor la filele cec emise a arătat că nu a știut că nu au acoperire în bancă, fiind asigurată de către inculpat și soții S. că sunt bani în bancă și societatea are profit, deși nu a verificat aceste aspecte, la fel procedând și cu fila cec în sumă de peste 3 miliarde lei, abia la sfârșitul lunii iulie 1999 luând cunoștință că nu există disponibil în cont și că problemele firmei sunt grave.

Sub acest aspect, fiind audiată de către instanță, inculpata nu a avut nicio explicație cu privire la declarația contrară dată în faza de urmărire penală, la data de 6 septembrie 2000 în care a recunoscut că a înmânat fila cec ca și garanție pentru debitul avut, deși nu avea în cont bani pentru plata datoriei.

A mai precizat că, la sfârșitul lunii iunie 1999, SC P.A. SA Salonta a primit de la firma sa prin compensare pentru o parte din preț, motorină, fără a preciza cantitatea de motorină.

Cu privire la contractul 1369 încheiat cu SC P. a arătat că inițiativa încheierii acestuia a avut-o inculpatul B.G., negocierea a fost făcută de acesta împreună cu martorul S.C., inculpata fiind de față la negocieri și a acceptat încheierea lui, deși cunoștea situația firmei și că aveau contractul cu SC P.A. neonorat, neavând nicio explicație asupra faptului cum ar fi plătit motorina astfel cumpărată.

A arătat că o parte din această motorină a fost livrată în compensare către SC P.A., iar o altă parte vândută sub prețul de achiziție de către S.C. și B.G., inculpata fiind de acord și acceptând versiunea că B.G. va aduce carnea din Ungaria și ceilalți utilaje din Germania, ceea ce nu s-a întâmplat.

A arătat că sumele de bani obținute de la cumpărători au fost încasate de toți trei, iar sumele încasate de către ea le-a înmânat lui S.N. pentru a-i depune în bancă și pentru plăți.

Instanța a precizat că inculpatul B.G. nu s-a prezentat în instanță la niciun termen de judecată și nu a fost audiat.

Examinând actele și lucrările dosarului, probele administrate în cursul urmăririi penale, precum și cele efectuate nemijlocit în cursul cercetării judecătorești, Tribunalul a reținut următoarele:

Începând cu data de 2 februarie 1999 în baza actului adițional autentificat inculpata B.L. a devenit asociat unic și administrator al SC D.C. SRL Oradea, firmă care avea în obiectul de activitate printre altele și comercializarea de produse din carne și produse petroliere.

Pe fondul relațiilor de prietenie existente încă din anul 1996 între cei doi inculpați, B.G., prin înțelegere cu inculpata B.L., s-a implicat de la început în afacerile comerciale derulate prin SC D.C. SRL Oradea neavând însă statuat cu firma raporturi de muncă reglementate de lege cum ar fi: contract de muncă, convenție civilă de prestări servicii - înregistrate la Camera de Muncă sau asociat al agentului economic în cauză.

Contrar acestei stări de fapt, în raporturile cu terții, în calitate de reprezentant, inculpatul s-a comportat de pe poziții de asociat și chiar administrator al SC D.C. SRL și împreună cu inculpata B.L. s-a prezentat la părțile vătămate pentru încheierea contractelor comerciale, garantând bonitatea firmei, negocia clauzele contractuale, stabilea graficul de livrare pentru mărfurile achiziționate, transportul, depozitarea și valorificarea acestora către beneficiari, evident sub prețul de achiziție, modul de încasare a facturilor (în cea mai mare parte în numerar), concomitent cu însușirea unor importante sume de bani din contravaloarea acestor produse.

La data de 8 martie 1999 cei doi inculpați însoțiți de martora S.N. s-au prezentat la SC P.A. SA Salonta în vederea achiziționării de produse din carne pentru SC D.C. SRL, în numele căreia negocierile au fost purtate de inculpatul B.G., prezentat drept asociat al firmei, furnizorul fiind reprezentat de directorul general S.D.N.

Conform art. 5 din Contractul nr. 300 din 8 martie 1999, încheiat în urma negocierilor arătate mai sus, s-a precizat că plata mărfii se face anticipat, în numerar, cu ordin de plată sau file cec iar eventualele diferențe, în termen de 4 zile de la recepție.

Pentru fiecare cantitate de carne livrată plata către furnizor era garantată cu file cec, semnate și ștampilate de către inculpata B.L. care înmâna direct și/sau prin intermediul martorei S.N. instrumentele de plată.

Martora de mai sus s-a ocupat de problemele financiare ale firmei fiind împuternicită cu drept de semnătură la B.T. - Sucursala Oradea, unde SC D.C. SRL Oradea avea cont de virament.

Conform înțelegerii, SC P.A. SA Salonta livra cantitățile de carne solicitate la dispoziția inculpatului B.G., în multe cazuri transmisă de inculpat la furnizor prin telefon.

Prima livrare s-a făcut la data de 16 martie 1999, la început SC D.C. SRL achiziționând cantități mai mici de produse din carne, plătite parțial de regulă în numerar, retrăgând apoi filele cec lăsate drept garanție.

După câștigarea încrederii ca buni platnici cei doi inculpați au majorat comenzile la furnizorul în speță și, drept urmare, au cumpărat însemnate cantități de carne de la SC P.A. SA Salonta, în total 1.316.174 Kg în valoare de 15.160.207.695 lei.

Cantitățile de carne și produse din carne cumpărate de SC D.C. SRL de la SC P.A. SA Salonta au fost transportate și depozitate într-un spațiu frigorific aparținând SC I.C.B. SA cu sediul în Brașov, închiriat anterior prin diligențele inculpatului B.G., conform Contractului nr. 540 din 4 martie 1999. Din acel depozit, prin grija inculpatului B.G., care s-a ocupat și de găsirea cumpărătorilor, carnea și produsele din carne au fost valorificate către diferite societăți comerciale, însă în mod nejustificat și prin înțelegere cu inculpata B.L., sub prețul de achiziție.

Din raportul de constatare al Direcției controlului financiar fiscal Bihor nr. 71866 din 23 decembrie 1999 rezultă că, prin vânzarea produselor sub prețul de cumpărare, în medie cu 32% s-a ajuns ca SC D.C. SRL să fie în incapacitate de plată față de furnizori, doar în cca. 6 luni, cu suma de 38.784.135.258 lei.

Astfel au fost revândute de către SC D.C. SRL cantitățile de carne și produse din carne achiziționate de la SC P.A. SA Salonta sub prețul de vânzare, către următorii beneficiari : SC R.V. SRL, SC D.R. SRL Brașov, SC L.M. SRL Săcele, SC O.P. SRL Craiova, SC R.M. SRL Urziceni, SC P.C. SRL Săcele, SC M.C. SRL Săcele, SC C. SRL Urziceni, SC E.E. SRL Botoșani și altele.

Din probatoriul administrat a rezultat că în aceste cazuri oferta de preț subevaluată, negocierile cu privire la cantitățile de carne, condițiile, termenele de livrare și modalitățile de plată s-au făcut direct de către inculpatul B.G., aparent în calitate de asociat și administrator al SC D.C. SRL, însă cu știința și acordul inculpatei B.L., administratorul SC D.C. SRL.

Reprezentantul SC R.M. SRL Urziceni, martorul F.G. după ce a cumpărat astfel produse de carne de la SC D.C. SRL cu mult sub prețul de pe piața cărnii și a aflat că acele produse din carne de la SC D.C. SRL sunt furnizate de SC P.A. SA Salonta, intenționând să se aprovizioneze direct de la producător, a renunțat întrucât a fost informat de martorul S.D.N., directorul general al firmei că și SC D.C. SRL cumpără produsele carne la un preț aproximativ de 14,00 lei/kg.

Deși toate deciziile cu privire la prețul de vânzare la produsele din carne și încasarea contravalorii lor de la beneficiari erau luate de către inculpatul B.G., acesta a evitat în mod deliberat întocmirea unor documente justificative cu privire la aceste tranzacții, lăsând ca întocmirea facturilor și chitanțelor fiscale de încasare în numerar a unor sume de bani să se efectueze de inculpata B.L.

Din aceste sume, inculpatul B.G. și-a însușit aproximativ 1 miliard de lei, sumă rambursată de acesta în contul unor datorii la mai multe persoane fizice, în înțelegere cu inculpata B.L.

În perioada 17 martie - 24 iunie 1999, inculpatul B.G., din suma însușită a expediat prin intermediul inculpatei B.L. - în patru rânduri - și apoi a altor persoane, martorului S.R., în total 110.000.000 lei ROL, prin 10 mandate "on line".

În perioada 5 martie - 15 iunie 1999 în timp ce inculpatul B.G. se afla în Brașov împreună cu inculpata B.L. pentru comercializarea produselor din carne achiziționate de la SC P.A. SA Salonta, a expediat prin 10 mandate "on line" către martorul S.Z.G. în total 419.000.000 lei. Prima expediere în sumă de 114.000.000 lei ROL a fost efectuată personal de către inculpat la data de 5 martie 1999. În alte patru rânduri, apare la expeditor inculpata B.L., pentru suma totală de 185.000.000 lei ROL, diferența până la concurența sumei de mai sus a fost expediată în numele altor persoane, martorii G.L. și M.V.B.

Începând cu 18 februarie 1999 și până la 7 mai 1999 inculpatul B.G., direct și prin intermediul inculpatei B.L. și a martorului G.L. a trimis din suma însușită 7 mandate "on-line" martorului O.Ș., în sumă de 145.000.000 lei ROL, și în acest caz prima expediere în sumă de 35.000.000 lei ROL a fost efectuată personal de inculpatul B.G.

Prin intermediul martorului S.C., inculpatul B.G. a trimis martorului B.Ș. suma de 10.000.000 lei ROL, lui I.M. suma de 11.500.000 lei ROL, lui B.M. - soția inculpatului suma de 3.100.000 lei.

Tot în contul unei datorii inculpatul a expediat cu mandat "on line" în numele lui F.R., la data de 23 aprilie 1999, martorei B.S.M.G. suma de 50.000.000 lei.

Martorii S.R., S.Z.G., O.Ș., I.M. și B.S.M.G., recunosc primirea sumelor de mai sus prin mandate "on line" și confirmă că acele sume reprezentau restituirea unor împrumuturi de la inculpatul B.G., precum și faptul că de fiecare dată, în prealabil erau apelați la telefon de inculpat care îi anunța de sosirea acestor sume și le explica că la rubrica "expeditor" apare numele altei persoane, dar în realitate suma vine din partea sa și constituie restituirea datoriei.

O altă sumă de 8.000.000 lei ROL a fost însușită direct de către inculpat, după ce a fost încasată de el la data de 8 iulie 1999 de la SC D. SRL Râmnicu Vâlcea și pentru care a emis chitanța nr. 1270006, după cum rezultă din declarația martorului C.D.

Inculpatul și-a însușit și alte sume, după cum rezultă și din declarația inculpatei B.L., printre care 70.000.000 lei în cursul lunii iunie - iulie 1999, 80.000.000 lei la începutul lunii august 1999, sub pretextul rezolvării achiziționării unor cantități de motorină de SC D.C. SRL de la SNP Sucursala Arad și Baia Mare, precum și de 40.000.000 lei, sumă folosită de inculpat la cumpărarea la data de 11 mai 1999 a unui autoturism marca A. pe numele fiului său, numitul B.G.A.

În aceeași perioadă s-au trimis și alte sume de bani, prin mandate "on-line" pe numele soților S.N. și C., aproximativ 2 miliarde de lei, care în baza procurilor au depus acele sume în contul SC D.C. SRL deschis la B.T. și au făcut plăți către furnizorii filei.

Sume importante de bani însușite de inculpați au fost cheltuite de aceștia pentru cazare la diferite unități hoteliere din țară, pe taximetrie și pe recompensarea unor persoane care le-au dat ajutor în unele activități de comercializare a mărfurilor în speță.

În condițiile în care starea de insolvabilitate a SC D.C. SRL era evidentă și fraudulos creată, pentru amăgirea SC P.A. SA în derularea Contractului nr. 300/1999 de livrare carne și produse din carne, inculpata B.L. a condiționat să garanteze plățile cu fila cec, fără a aduce la cunoștința furnizorului modul în care au fost valorificate produsele luate de la aceștia.

În momentul în care partea vătămată a introdus fila cec pentru suma de 3.542.068.938 lei, scadentă la data de 24 septembrie 1999, B.T. Suc. Oradea a refuzat integral plata din lipsă de disponibil, conform adresei justificative din 29 septembrie 1999.

Instanța de fond a arătat că, în faza de urmărire penală, inculpata B.L. a recunoscut că a garantat plata acelei datorii către SC P.A. SA Salonta deși avea cunoștința de lipsă acelui disponibil la tras, declarație asupra căreia, în fața instanței, în rejudecarea cauzei a revenit fără nicio explicație.

Prima instanță a reținut că inculpata B.L. a garantat plata datoriei către partea vătămată cu toate că avea cunoștință că nu există disponibil în contul societății pe care o administra.

Astfel, s-a apreciat că explicațiile sale sub acest aspect sunt ilogice și în totală contradicție cu modul de acțiune dovedit al celor doi inculpați, respectiv a acceptat vânzarea cărnii sub prețul de achiziție și chiar sub prețul pieței deși era evident că nu va putea acoperi pierderile suferite, în condițiile în care pe lângă prețul care trebuia achitat furnizorului, suporta și cheltuielile privind depozitarea mărfii livrate de SC P.A. și cheltuielile de transport. Instanța a mai reținut că din sumele încasate ca urmare a vânzării mărfii nu au efectuat plățile datorate, ci mai mult și le-au însușit, apoi au practicat modalitatea de încasare a plăților în numerar deși agenții comerciali lucrează prin sistemul bancar tocmai pentru a-și primi rapid sumele astfel încasate.

Mai mult, s-a constatat că inculpata a avut cunoștință și a acceptat însușirea de către inculpatul B.G. a sumei de peste 1 miliard lei ROL prin modalitatea creditelor "on line".

Instanța a precizat că nici apărarea inculpatei potrivit căreia ulterior urmau să se facă importuri de carne din Ungaria și Germania la prețuri avantajoase nu justifică conduita inculpaților care în mod intenționat au dus la starea de insolvabilitate a SC D.C. SRL și au urmărit obținerea de foloase materiale injuste și nu au intenționat niciun moment să achite marfa cumpărată de la partea vătămată SC P.A. SA Salonta, prejudiciind-o pe aceasta cu suma de 3.542.068.938 lei ROL.

Tribunalul a reținut că, în aceste condiții, pe fondul alterării relațiilor dintre SC D.C. SRL și principalii furnizori de produse din carne prejudiciați, cei doi inculpați au perseverat în activitatea infracțională, orientându-se spre produsele petroliere. La data de 23 iulie 1999, cei doi inculpați însoțiți de S.C. s-au deplasat la SNP "P." SA Sucursala Arad unde s-a încheiat contractul de livrare produse petroliere nr. 1369/1999 semnat din partea SC D.C. SRL Oradea de B.L.

Pentru a obține încrederea partenerului de contract inculpata a garantat că are reale posibilități de plată sens în care a primit Adresa nr. 2936 din 7 iunie 99, eliberată de B.T. - Suc. Oradea, la solicitarea inculpatei din care rezultă că societatea avea o cifră de afaceri de peste 22 miliarde lei, cunoscând problemele financiare grave cu care se confrunta în acel moment.

Instanța a menționat că nu s-a stabilit modalitatea prin care inculpata a reușit să obțină această adeverință de bonitate semnată inclusiv de către directorul băncii, deși firma avea în acea perioadă datorii de miliarde către diferite societăți, fiind practic în imposibilitate de plată, dar s-a reținut că este cert că prin acest act - important pentru relațiile între partenerii comerciali din acea perioadă - inculpații au urmărit de la început inducerea în eroare a persoanei vătămate, determinând-o să încheie contractul de mai sus.

În baza acestui contract și a garanției privind bonitatea, P. Arad, în perioada 24 - 28 iulie 1999 a livrat la SC D.C. SRL cantitatea totală de 738.685 kg motorină auto în valoare de 4.835.558.401 lei, conform adeverințelor și facturilor de la dosar, la prețul de 4657,020 lei/kg practicat de SNP P. plus taxa specială pentru fondul drumurilor publice, accize și TVA, rezultând un preț final de 6140 lei/kg.

S-a reținut de către instanță că, ulterior, inculpații au închiriat un spațiu de depozitare a motorinei de la SC H.I. SRL Oradea pentru care a achitat suma de 40.000.000 lei.

Întreaga cantitate de motorină ridicată de SC D.C. SRL Oradea de la SC P. Arad a fost valorificată către terți, în general sub prețul de achiziție în condițiile în care firma a efectuat cheltuieli de transport și depozitare, iar pe de altă parte în acea perioadă exista o creștere a prețurilor la produsele petroliere.

S-a reținut că cumpărătorii au fost SC V.S. SRL Oradea (98440 l motorină la prețul de 3656,77 lei, respectiv 4000 lei/l preț în care erau incluse taxa de drum și TVA), SC P.C. SRL Oradea (95135 l motorină cu un preț cuprins între 3476,65 -3640,98 lei/l), SC T.W. SRL Oradea 120494 l la prețul de 3722,56 lei/l), SC A.S. SRL Aștileu 235260 l motorină la prețul de 3559 lei/l), SC P.P. SRL Timișoara - motorina a fost livrată pentru compensarea unei părți din datorie pe care SC D.C. SRL Oradea o avea față de acea unitate pentru produsele din carne cumpărate, iar la SC A.O. SRL s-au vândut 126197 l motorină la prețul de 4800 lei/l după care s-a procedat la compensarea cu SC P.A. SA Salonta, prin această operațiune recuperându-se o parte din prejudiciul suferit de acel furnizor pentru produsele din carne livrate la SC D.C. SRL. Instanța a constatat că vânzarea motorinei sub prețul de cumpărare este reținută și de controlul Direcției Controlului Financiar Bihor materializat în procesul-verbal aflat la dosar.

Tribunalul a reținut că, deși s-a încasat contravaloarea cantităților de motorină vândută în împrejurările de mai sus la SNP P. Suc. Arad nu s-a achitat până în prezent nicio sumă.

Mai mult inculpații și-au însușit sume de bani astfel obținute, respectiv inculpatul B.G. suma de 79.300.000 lei, expediați prin mandatul "on line" nr. 00000026 din 3 septembrie 99 pe numele său de către inculpata B.L. în timp ce se găsea la Ploiești, pe motivul rezolvării afacerii cu produse petroliere.

Anterior, în luna iulie 1999, inculpata mai expediase inculpatului B.G. suma de 70.000.000 lei, iar alte sume au fost înmânate fără niciun document șoferilor care au efectuat transportul de motorină precum și lui S.Z.G.

Instanța a arătat că prejudiciul total cauzat SNP P. SA - sucursala Arad este de 4.939.558.401 lei.

Tribunalul a constatat că starea de fapt arătată mai sus și vinovăția inculpaților sub aspectul infracțiunilor pentru care au fost cercetați a fost dovedită prin plângerile penale formulate de părțile vătămate și declarațiile reprezentanților legali ai acestor societăți, proces-verbal de control nr. 71866 din 23 decembrie 1999 al DCF Fiscal Bihor cu anexe, facturi pentru carne și produse din carne livrate de SC P.A. SA Salonta către SC D.C. SRL Oradea, filele cec, fila cec nr. A XXX, extrasul de cont al SC D.C. SRL din data de 30 august 1999, contract de prestări servicii nr. 540/4 martie 99 încheiat între SC D.C. SRL și SC I.C.B. SA, documente de contabilitate ale beneficiarilor și declarații de martor, chitanța din 8 iulie 99 prin care B.G. și-a însușit suma de 8.000.000 lei, situație centralizatoare și mandatele "on line", dovadă expediere sumă 79.800.000 lei de către inculpată inculpatului B.G. când aceasta se afla la Ploiești, contract de vânzare-cumpărare a unui imobil pentru soacra inculpatului B.G., numita S.M.M., contract de vânzare-cumpărare a autoturismului marca A. pe numele fiului inculpatului, fotografii judiciare, contractul de livrare de produse petroliere nr. 1396/1999 încheiat între SNP P. SA Suc. Arad și SC D.C. SRL Oradea, facturile privind motorina livrată de Suc. Arad în perioada 24 - 28 iulie 1999 către SC D.C. SRL, contractul de închiriere a unor spații de depozitare a motorinei de la SC H.I. SRL Oradea și document de plată a sumei de 39.999.896 lei, documente contabile de la beneficiarii motorinei și declarațiile martorilor, împuterniciri, procese-verbale de confruntare, procese-verbale de constatare a stării de insolvabilitate, probe testimonial, declarația dată de B.G. în data de 1 februarie 2000, declarațiile inculpatei B.L.

Instanța a arătat că, audiați în fața instanței, martorii S.N.M. și S.C. au susținut că, de fapt, între SC P.A. Salonta și SC D.C. SRL, contractul încheiat a fost de prestări servicii și nu de achiziționare de carne, respectiv SC D.C. SRL achiziționa de la SC C.T. și SC R. porci vii care, în baza convenției, era prelucrată la SC P.A. și, apoi pusă, din Brașov, în vânzare, către client. S-a constatat însă de către instanță că această versiune singulară este infirmată de restul probatoriului administrat, inclusiv declarația inculpatei B.L., a martorei A.G. - contabila SC P.A. SA, precum și prin proba cu înscrisuri contract și facturi pentru carne și produse din carne livrate către SC D.C. SRL Oradea, nota explicativă depusă în instanță de către SC P.A. SA.

Astfel, a reținut instanța, că întreg probatoriul arătat mai sus dovedește fără echivoc că inculpații au acționat cu rea-credință în înșelarea SC P.A. SA Salonta și SNP P. - Sucursala Arad, prejudiciindu-le cu aproximativ 8 miliarde de lei, însușită de aceștia pe nedrept.

S-a reținut în acest sens că, la data încheierii contractelor și a livrării mărfurilor s-a promis că se va face plata la termenele stabilite, însă nu s-a făcut și mai mult nu s-a îndeplinit această obligație de plată nici după vânzarea mărfurilor, decât parțial către P.A. SA. Inculpații au vândut mărfurile, însă banii încasați, pe bază de chitanțe, au fost însușiți în folosul lor, inculpatul B.G. rambursând datoriile pe care le avea față de mai multe persoane fizice și respectiv a achiziționat bunuri, mobile și imobile și pe numele soacrei sale, respectiv fiului său.

Instanța a constatat că, în perioada derulării contractelor cu părțile vătămate, plățile au fost încasate, în numerar, de la terți și nu prin decontări în sistemul bancar, inculpații recurgând la acest procedeu pentru a accede rapid la însușirea acelor sume și pentru a zădărnici veridicitatea acelor operațiuni, o parte (circa 1 miliard lei), fiind expediate prin mandate on line către diferite persoane și, în unele cazuri, în numele a diverși expeditori.

Apoi, s-a reținut că vânzarea produselor s-a realizat sub prețul de achiziție, în medie cu 32%, fără să existe motive de perisabilitate, în contextul în care, pe lângă prețul de cumpărare, s-au efectuat cheltuieli de transport, de depozitare și actele cu aceste produse, dovedesc încă de la început intenția frauduloasă a inculpaților.

Inculpata a garantat plata produselor cu file cec, deși nu avea mijloace bănești în cont și nici nu a virat bani în cont la data scadenței, constatându-se că această împrejurare nici nu era posibilă pentru că sumele erau însușite de cei doi inculpați prin procedeele de mai sus.

A arătat instanța că, la data de 30 august 1999, soldul contului curent al SC D.C. SRL era de 0,00 lei, soldul fizic de mărfuri 0,00 lei, iar inculpații nu aveau în proprietate bunuri mobile și imobile în vederea recuperării prejudiciului suferit.

Tribunalul a reținut că, în drept faptele inculpatei B.L. care în perioada martie - septembrie 1999, în calitate de administrator al SC D.C. SRL, cu complicitatea inculpatului B.G., prin mijloace dolosive a indus și menținut în eroare, în condițiile menționate mai sus, SC P.A. SA Salonta și SNP P. SA - Sucursala Arad, prejudiciindu-le cu sumele arătate mai sus, sume însușite în mod necuvenit de către cei doi inculpați, aducând astfel firma în mod voit în incapacitate de plată întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a considerat că modul de operare dovedește că de la început au primat actele materiale de amăgire a părților vătămate și reaua-credință prin ascunderea realității care, dacă ar fi fost cunoscută, contractele comerciale nu s-ar fi încheiat și furnizorii nu ar fi livrat mărfurile, acte care au continuat în mod intenționat prin valorificarea mărfurilor sub prețul de achiziție și cu însușirea sumelor rezultate din acele vânzări de cei doi învinuiți.

Totodată, s-a reținut că faptele inculpatului B.G. care, în perioada martie - septembrie 1999 a ajutat pe inculpata B.L. la inducerea și menținerea în eroare a părților vătămate, cu prilejul executării contractelor, inculpatul însușindu-și cca. 1 miliard de lei ROL prin modalitatea arătată, concepând întreaga fraudă, dar și participând nemijlocit la realizarea ei, evitând însă să apară scriptic în firmă cu o anume calitate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune în convenții, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la ari 215 alin. (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Instanța a arătat că, deși conform textului de lege și a dispozițiilor art. 65 alin. (2) C. pen. este obligatorie aplicarea de pedepse complimentare, în speță, aceasta ar aduce atingere principiului non reformatio in pejus reglementat de dispozițiile art. 372 și art. 3858 C. proc. pen. În cazul de față, cauza a fost trimisă spre rejudecare, în urma căilor de atac, apel și recurs declarate exclusiv de către inculpați, iar prin prima hotărâre pronunțată și desființată, respectiv Sentința penală nr. 1940/2002 a Judecătoriei Oradea, nu s-au aplicat pedepse complementare inculpaților, astfel limitele aduse rejudecării cauzei impuse de acest principiu, trebuie respectate și în urma reluării ciclului procesual.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate fiecăruia dintre inculpați, instanța a avut în vedere gravitatea deosebită a faptei, modul și mijloacele de săvârșire care dovedesc un plan riguros conceput, complex, ingenios, premeditat, astfel încât să zădărnicească aflarea adevărului și să șteargă urmele săvârșirii infracțiunilor, valoarea deosebit de ridicată a prejudiciului, aproximativ 3 miliarde lei ROL, la nivelul anului 1999, neachitat nici până în prezent, toate acestea dovedind periculozitatea sporită a inculpaților, perseverența lor infracțională, atitudinea lor procesuală.

Față de toate acestea, instanța a apreciat că, în speță, scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. nu poate fi atins decât prin privarea de libertate.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 - 999 C. civ. a obligat pe inculpați în solidar, iar pe inculpata B.L., în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC D.C. SRL Oradea la plata prejudiciului cauzat părților vătămate.

Instanța a precizat că aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 26/1990, legale și obligatorii nu este, în speță, de natură a aduce atingere principiului non reformatio in pejus, aceasta nefiind o sancțiune de drept penal și neavând caracter coercitiv, prin aceasta urmărindu-se ocrotirea terților care se întemeiază pe publicitatea oferită de respectivul registru, oricum dovada neclarităților și interdicțiilor ulterioare, probându-se cu fișa de cazier a inculpaților.

Împotriva Sentinței penale nr. 109 din 19 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția penală, în Dosarul 6136/2004, a declarant apel inculpatul B.G.

Prin Decizia penală 122/A/2007 din 13 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul 6136/111/2004, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., s-a admis apelul penal declarant de inculpatul B.G. împotriva Sentinței penale nr. 109 din 19 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția penală, care a fost desființată și s-a dispus rejudecarea cauzei de către Judecătoria Oradea. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Decizia 2213 din 19 iunie 2008 pronunțată în Dosarul 6136/111/2004, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel împotriva Deciziei penale 122/A/2007 din 13 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpate B.G. A casat decizia penală atacată și a trimis cauza spre continuarea judecării apelului declarat de inculpatul B.G., la Curtea de Apel Oradea. Prin considerentele deciziei, s-a arătat că, autoritatea de lucru judecat în puterea căreia a intrat Decizia penală 627/R/2004 a Curții de Apel Oradea, nu mai permite o examinare a aplicabilității normelor de drept cuprinse în OUG 207/2000 și Legea 456/2001.

Prin Decizia penală 33/A/5 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul penal declarat de inculpatul B.G. împotriva Sentinței penale nr. 109 din 19 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, care a fost desființată, în sensul că:

Au fost reținute în favoarea inculpatului dispozițiile art. 3201 alin. (1) și (7) C. proc. pen.

A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen. de la 10 ani închisoare la un cuantum de 8 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) C. pen. A fost menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. S-a reținut că împotriva hotărârii instanței de fond, în termen legal, a declarat apel inculpatul B.G. solicitând desființarea acesteia și aplicarea unei pedepse rezultante în condițiile art. 861 C. pen.

La dosarul cauzei s-a depus un înscris autentic întocmit în fața unui notar public la data de 15 februarie 2012, care cuprindea manifestarea de voință a inculpatului, în sensul recunoașterii în totalitate a faptelor reținute în sarcina sa, precum și a solicitării ca judecata să aibă loc potrivit procedurii descrise în dispozițiile art. 3201 C. proc. pen.

Prin concluziile scrise depuse la dosar inculpatul a arătat că poate beneficia de aplicarea unor pedepse orientate sub minimul special prevăzut de lege, câtă vreme din actele și lucrările aflate la dosarul cauzei rezultă o serie de dubii, atât sub aspectul încadrării juridice, cât și a prejudiciului efectiv produs. Expertiza contabilă efectuată în cauză a evidențiat că există o singură sumă însușită de către inculpat, respectiv 79.300.0000 lei, restul prejudiciului fiind realizat de alte persoane.

În condițiile în care există dubii cu privire la încadrarea juridică, inculpatul a solicitat aplicarea unei pedepse rezultante în temeiul dispozițiilor art. 861 C. pen.

Pentru a pronunța decizia penală, instanța de apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 320 C. proc. pen., inculpatul, până la începerea cercetării judecătorești, moment procesual care în prezent poate fi considerat ca fiind incident și în căile de atac, poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare și solicita ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

S-a apreciat că, în cauză, procedura prevăzută de art. 320 C. proc. pen. este aplicabilă, manifestarea de voință a inculpatului prin înscris autentic fiind valabilă.

În contextul procedurii prevăzută de art. 320 C. proc. pen., Curtea a menționat că nu va analiza criticile formulate de către inculpat sub aspectul legalității incriminării sau al încadrărilor juridice, urmând a fi aplicate doar dispozițiile legale cuprinse în alin. (7) al art. 3201 C. proc. pen.

În acest sens, s-a observat că inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea unei infracțiuni de complicitate la înșelăciune, în forma prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen., reținându-se limitele de pedeapsă prevăzute de lege în situația circumstanței consecințelor deosebit de grave.

Ca urmare a reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă, Curtea a arătat că va aplica o pedeapsă cuprinsă între limitele de 6 ani și 6 luni și 13 ani și 3 luni închisoare.

Având în vedere modul concret în care inculpatul a săvârșit infracțiunea, acesta ajutând-o pe coinculpata B.L. să inducă și să mențină în eroare mai multe părți vătămate cu prilejul executării unor contracte comerciale, însușindu-și, la nivelul anului 1999, circa 1 miliard lei (ROL), Curtea a precizat că îl va condamna pe inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza II și lit. b) și c) C. pen.

Argumentele privind individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului avute în considerare de prima instanță au fost apreciate pe deplin actuale, Curtea reindividualizând doar cuantumul sancțiunii între noile limite de pedeapsă, rezultate ca urmare a aplicării procedurii art. 3201 C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.G. care a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 3, pct. 12, pct. 171 (care în realitate este pct. 172) și pct. 21 C. proc. pen. Totodată, motivul de recurs prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., va fi analizat de Înalta Curte, având în vedere că argumentele care au fost invocate în scris, pentru individualizarea pedepsei, au fost expuse de apărare prin concluziile orale (contribuția efectivă la săvârșirea infracțiunii, rolul minor pe care l-a avut față de participarea mult mai consistentă a altor persoane, nivelul de școlarizare, pregătirea profesională), cu atât mai mult cu cât acest caz de casare se verifică din oficiu, în conformitate cu art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.

Examinând cauza din perspectiva criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, precum și în raport de limitele art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la motivul de recurs prev. de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen. constând în existența unui caz de incompatibilitate.

În concret, inculpatul a invocat cazul de incompatibilitate prev. de art. 47 alin. (1) C. proc. pen. arătând că unul din membri completului de judecată care a pronunțat Decizia penală nr. 33 din 5 martie 2012 a Curții de Apel Oradea, împotriva căreia inculpatul a formulat prezentul recurs, a făcut parte din completul care, anterior, pronunțase Decizia penală 122/A din 13 noiembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, care a fost casată prin Decizia penală 2213 din 19 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu trimiterea cauzei pentru continuarea judecării apelului inculpatului, la aceeași instanță.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, din completul de judecată care a pronunțat Decizia penală 122/A din 13 noiembrie 2007 a Curții de Apel Oradea a făcut parte judecătorul S.L.L. care ulterior, după admiterea recursului promovat de Parchet, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre continuarea judecării apelului declarat de inculpatul B.G., la Curtea de Apel Oradea, a intrat în alcătuirea completului care a pronunțat Decizia 33/5 martie 2012 a Curții de Apel Oradea.

Însă, cazul de incompatibilitate invocat de inculpat nu este incident în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia penală 122/AJ 13 noiembrie 2007 a Curții de Apel Oradea s-a admis apelul declarat de inculpatul B.G. împotriva Sentinței penale nr. 109 din 19 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a desființat sentința și s-a dispus rejudecarea cauzei de către Judecătoria Oradea. Din considerentele deciziei rezultă că soluția dispusă s-a întemeiat pe modul în care instanța de apel a interpretat normele de competență materială a instanței, apreciind că, întrucât la data învestirii cu judecarea cauzei de față, competența aparținea Judecătoriei Oradea, potrivit normelor juridice cuprinse în art. III din OUG 207/2000, această instanță continuă judecata, chiar dacă ulterior s-a modificat competența materială.

Judecând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Decizia 2213 din 19 iunie 2008, a arătat că problema competenței fusese soluționată definitiv, anterior, prin Decizia penală 627/R/2004 a Curții de Apel Oradea, iar autoritatea de lucru judecat nu mai permite o reexaminare a normelor de competență la care s-a făcut referire prin Decizia penală 122/A din 13 noiembrie 2007. Ca atare, cauza a fost trimisă Curții de Apel Oradea pentru continuarea judecării apelului formulat de inculpatul B.G.

Prin urmare, Înalta Curte consideră că, deși unul dintre judecătorii care au pronunțat Decizia 122/A din 13 noiembrie 2007, a făcut parte apoi, din completul care a hotărât prin Decizia 33/5 martie 2012, nu există cazul de incompatibilitate prev. de art. 47 alin. (1) C. proc. pen., întrucât numai prin această din urmă hotărâre instanța de apel s-a pronunțat pe fondul cauzei.

Pentru a exista cazul de incompatibilitate analizat, textul legal prevede ca judecătorul să fi luat parte la soluționarea cauzei, prin aceasta înțelegându-se rezolvarea pe fond a pricinii, adică, în speță, soluționarea apelului inculpatului B.G. în limitele efectului devolutiv.

Dimpotrivă, însă, după cum s-a arătat, potrivit considerentelor deciziei 122/A din 13 noiembrie 2007, completul de judecată a analizat exclusiv problema competenței materiale a instanței fără a face referire la vreo chestiune esențială pronunțării soluției în cauză.

Această condiție premisă este expres prevăzută de art. 47 alin. (1) C. proc. pen., prin sintagma "a luat parte la soluționarea cauzei", nefiind suficient pentru a lua naștere cazul de incompatibilitate, să se constate doar că judecătorul participă la judecarea cauzei după casare cu trimitere în recurs.

Jurisprudența a fost constantă în sensul aplicării acestui text legal în sensul expus, aceasta fiind în concordanță cu dispozițiile art. 6 parag. 1, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, chiar dacă jurisprudența instanței de contencios european analizează imparțialitatea judecătorilor, atât sub aspect subiectiv, cât și sub aspect obiectiv, se consideră că pronunțarea opiniei cu privire la competența de judecată a instanței, într-o cauză anume, nu demonstrează vreo prejudecată sau idee preconcepută cu privire la soluția ce trebuie pronunțată în cadrul unui proces.

Pe cale de consecință, instanța de recurs constată că nu este întemeiată critica subscrisă motivului de recurs prev. de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen.

Cât privește cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen. în baza căruia inculpatul a criticat modalitatea în care s-a realizat procedura de citare cu partea civilă SNP P. Sucursala Arad și judecarea, în primă instanță și în apel, fără introducerea în cauză a succesorilor în drepturi ai acestei părți, Înalta Curte constată că și această critică este nefondată deoarece încălcarea dispozițiilor legale la care face referire art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., nu este prevăzută sub sancțiunea nulității absolute reglementate de art. 197 alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen., fiind posibilă invocarea nulității relative numai de partea în favoarea căreia au fost instituite respectivele dispoziții legale, în cauză, inculpatul B.G. nefăcând parte din această categorie de persoane.

Referitor la cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen.

În susținerea acestui caz de casare, inculpatul a arătat că a fost indus în eroare de apărătorul ales pe care l-a avut la acel moment procesual și că au existat motive pur subiective pentru opțiunea exprimată de a fi judecat în procedura simplificată. În declarația autentificată prin Încheierea 2059 din 21 noiembrie 2012 de Biroul Notarului Public I.G.H., prin care inculpatul a menționat că revine asupra declarațiilor prin care a solicitat judecarea în procedura prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., a indicat că apărătorul ales i-a promis că i se va aplica o pedeapsă cu suspendarea executării, aspect care i-a afectat decizia, ca și tracasarea la care a fost supus de 12 ani de când durează procesul. S-a mai susținut că procedura de judecată în discuție presupune admiterea cererii printr-o încheiere după ce judecătorul verifică dacă există suficiente probe pentru a ajunge la concluzia că în mod rezonabil cele recunoscute de inculpat sunt susținute de un material probator care să ducă la concluzia că acesta a săvârșit infracțiunea, că fapta există și că este infracțiune. Totodată, inculpatul a arătat, în esență, că instanța a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 3201 alin. (4) C. proc. pen. deoarece a apreciat eronat că probatoriul administrat în faza de urmărire penală este suficient pentru a reține dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta reținută în sarcina sa a fost săvârșită în modalitatea reținută în rechizitoriu, pentru a pronunța o hotărâre de condamnare.

Potrivit art. 3201 alin. (1) C. proc. pen., până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale, prin Decizia nr. 1483/2011 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. din 2 decembrie 2011, prin care s-a decis că dispozițiile art. 3201 sunt neconstituționale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul legii vechi și care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În prezenta cauză, începerea cercetării judecătorești a avut loc înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, fiind așadar incidente dispozițiile legii penale mai favorabile, așa cum a stabilit Curtea Constituțională, în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen.

La termenul de judecată din 16 februarie 2012, în fața instanței de apel, apărătorul ales al inculpatului a depus două declarații notariale prin care inculpatul și-a manifestat voința de a beneficia de prevederile art. 3201 C. proc. pen.

Înalta Curte consideră că nepronunțarea instanței de apel, printr-o încheiere distinctă, asupra cererii inculpatului de a se da eficiență dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., nu determină concluzia nelegalei aplicări a procedurii simplificate de judecată.

Reglementarea în discuție nu impune o astfel de obligație pentru instanță, ci doar condiționează soluționarea laturii penale a cauzei de existența unor probe care să fie administrate în cursul urmăririi penale și din care să rezulte că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

În cauză, verificarea de către instanța de apel a îndeplinirii condițiilor prevăzute de alin. (4) al art. 3201 C. proc. pen. este certificată prin decizia pronunțată, prin care s-a dispus, expres, că se rețin în favoarea inculpatului dispozițiile art. 3201 alin. (1) și (7) C. proc. pen., motiv care a și condus la admiterea apelului acestuia și reducerea pedepsei.

Dispozițiile art. 344 C. proc. pen. permiteau instanței de apel să repună cauza pe rol, dacă aprecia că nu sunt incidente dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. și se impunea judecarea cauzei în procedura de drept comun pentru a fi lămurite chestiuni ce țineau de existența faptei, conținutul infracțiunii sau comiterea acesteia de către inculpat.

Dintr-o altă perspectivă, se constată că prima instanță de fond, în urma judecării cauzei în procedura obișnuită, a reținut aceeași situație de fapt cu cea din actul de sesizare a instanței, dispunând condamnarea inculpatului. Se reține totodată, că inculpatul nu a criticat motivarea deciziei instanței de apel, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., care nu se poate invoca din oficiu conform alin. (3) al aceluiași articol.

Înalta Curte mai precizează că dispozițiile art. 320 C. proc. pen. nu prevăd posibilitatea revenirii asupra manifestării de voință în sensul judecării cauzei conform procedurii bazată pe pledoaria de vinovăție a inculpatului, astfel că, după momentul admiterii cererii, acesta nu mai poate renunța la opțiunea sa inițială. Ori de câte ori legiuitorul a dorit să lase deschisă o atare posibilitate a prevăzut-o în mod expres, astfel cum este cazul dispozițiilor art. 368 alin. (2) C. proc. pen. și art. 3854 C. proc. pen. privind revenirea asupra renunțării la apel, respectiv recurs.

În mod evident, situația impune respectarea de către instanța de judecată a dispozițiilor care garantează dreptul la apărare și exprimarea unei opțiuni libere, deplin conștiente.

Din această perspectivă, referitor la apărarea formulată de recurentul inculpat B.G., în sensul că poziția sa procesuală a fost determinată de inducerea în eroare din partea avocatului, instanța de recurs constată, în baza actelor dosarului, că inculpatul a cunoscut dispozițiile legale ale judecării în procedura instituită prin art. 3201 C. proc. pen. Dovadă stau cele două declarații notariale autentificate prin Încheierile nr. 166 și nr. 167 din 15 februarie 2012 întocmite de Biroul Notarului Public M.E., din Oradea, prezentate în apel, prin care inculpatul a arătat că recunoaște în totalitate faptele reținute prin rechizitoriul din 25 ianuarie 2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în Dosarul 52/P/2000, că nu dorește administrarea de probe și că solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaște și le însușește, solicitând expres aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen. și judecarea în lipsă.

Pe de altă parte, se impune observația că, dacă solicitarea judecării în procedura simplificată ar fi fost determinată de promisiunea apărătorului ales că i se va aplica o sancțiune cu suspendarea executării pedepsei, această situație nu înseamnă că inculpatul s-a considerat nevinovat, ci dovedește implicit o recunoaștere a acuzațiilor aduse.

De asemenea, susținerea apărării că instanța de apel trebuia să privească cu circumspecție recunoașterea inculpatului, față de poziția procesuală anterioară, nu poate fi primită având în vedere că inculpatul nici nu a avut posibilitatea legală a aplicării dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., până la momentul procesual la care și-a exprimat această voință.

Apoi, prevederile legale în discuție nu condiționează aplicarea lor de o anumită poziție procesuală anterioară a inculpatului, o altfel de interpretare fiind o adăugare la lege și o încălcare a principiului aplicării legii penale mai favorabile.

Prin urmare, în cauză, efectul devolutiv al recursului promovat de inculpatul B.G. este limitat de aplicarea procedurii simplificate.

Verificând hotărârea în aceste limite, Înalta Curte constată că probatoriul administrat în faza de urmărire penală confirmă faptele astfel cum acestea au fost expuse în actul de sesizare, dar și vinovăția inculpatului, existând și suficiente date care să permită individualizarea pedepsei și, ca atare, instanța de recurs constată că, în mod corect, a fost admisă cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate.

În acest sens, instanța de recurs are în vedere declarația martorului S.D.N., director general al SC P.A. SA Salonta care a relatat că, în 8 martie 1999, la societate, a venit B.L., administrator al SC D.C. SRL Oradea, însoțită de o persoană de sex masculin, care s-a prezentat ca fiind B.B.G. și asociat al acesteia (despre care a aflat ulterior că se numește B.G.), și S.N. care se ocupa cu problemele financiare ale societății. Despre cele trei persoane a constatat că știau și stăpâneau bine piața cărnii de porc și a încheiat contractual de vânzare și prestați servicii 300/8 martie 1999, toată discuția purtând-o cu B.G., însă aprobarea o dădea B.L. Prețul de livrare a fost negociat la 14000 ROL/kg. plus TVA carne refrigerată de porc. Despre orice divergență privind graficul de livrare a cărnii, martorul a menționat că s-a stabilit a se discuta cu B.G., care înainte cu aproximativ două zile, suna la societate făcând comanda, iar în ziua în care se efectua transportul acesta preciza exact traseul pe care trebuia să-1 parcurgă șoferul. Martorul a mai arătat că, în contul plăților restante, în urma discuțiilor cu inculpații B.L. și B.G., în locul cecurilor scadente și neintroduse în bancă, a primit alte cecuri, iar în final, cecul în valoare de 3.542.068.932 ROL care a fost depus la bancă la data scadenței și a fost refuzat la plată. În același sens este declarația martorei A.G., contabil șefia SC P.A. SA.

Pe fila cec depusă în original la dosarul cauzei, emisă de SC D.C. SRL în beneficiul SC P.A. SA, pentru suma de 3.542.068.938 ROL, B.T. Sucursala Oradea, în calitate de tras, a consemnat refuzul la plată, în data de 27 septembrie 1999, cu mențiunile lipsă total disponibil, trăgător în interdicție, cec retras din circulație.

Martora S.M.U., director general la SC I.C.B. SA Brașov, a declarat că a încheiat un contract cu SC D.C. SRL având ca obiect depozitarea produselor într-un spațiu comun, pentru aceasta prezentându-se la societate, două persoane, pe care le-a recunoscut după fotografii, ca fiind B.L. și B.G. (pe care l-a cunoscut ca fiind G.). A menționat martora că toată discuția privind închirierea spațiului a purtat-o cu B.G., iar contractual de depozit 540/4.3.1999, a fost semnat de B.L., în calitate de reprezentată a societății, ca și contractul 1199 din 16 mai 1999, cu același obiect, ce a fost necesar a se încheia ca urmare schimbării structurii acționariatului.

Din depoziția martorului G.L.C. reiese că a acceptat să fie șofer la SC D.C. SRL, la propunerea inculpaților B.L. și B.G., și că inculpatul a condus operațiunile de vânzare a cărnii adusă de la Salonta și Timișoara, martorul predând acestuia banii pe care i-a încasat, în unele cazuri, de la cumpărătorii din Săcele și Brașov.

Cu prilejul confruntării martorei S.N.M. cu inculpata B.L., aceasta din urmă a relatat că hotărârea de a vinde carnea sub prețul de vânzare al pieței, a aparținut inculpatului B.G. și lui S.C., în prezența numitei S.N.M.

Martorul C.D., administrator la SC D. SRL Râmnicu Vâlcea, a declarant că B.G. (pe care l-a cunoscut sub numele de G. și l-a recunoscut din fotografii ca fiind inculpatul), s-a prezentat ca patron al SC D.C. SRL Oradea, cu acesta înțelegându-se personal să-i livreze carcase de porc la prețul de 9460 ROL /kg., fapt care l-a determinat să achiziționeze astfel de produse, întrucât prețul era convenabil în acea perioadă. În același sens sunt depozițiile martorilor administratori ai altor societăți comerciale, V.C.F., B.M.N., L.I., G.A., declarația martorului G.M., administrator și asociat unic al SC O.P. SRL, care în plus, a mai menționat că la fiecare transport, inculpatul solicita plata în avans sau cerea copie după ordinul de plată care trebuia să fie ștampilat de bancă, și declarația martorului S.N.Z., administrator și asociat al SC M.C. SRL Săcele care a susținut și că inculpatul îi cerea plata pe loc și, atunci când achita prin virament bancar, îl grăbea să depună ordinul de plată prin fax la B.T., din Oradea, în contul SC D.C.

Prin afirmațiile sale, martorul F.G. a relevat că, după ce a achiziționat carne în carcasă, la un preț pe care l-a stabilit în urma discuțiilor cu inculpatul, aflând care este furnizorul inițial, a luat legătura cu directorul S.N. de la SC P.A. SA Salonta, pentru a se aproviziona direct, ocazie cu care a aflat că prețul stabilit cu SC D.C. SRL, pentru aprovizionare, este mai mare decât cel cu care această societate vindea marfa.

Prin declarația dată, martora B.F., șef de depozit antrefrig la SC L. SRL Brașov, a precizat că, în toată perioada cât SC D.C. SRL a funcționat ca și chiriaș în cadrul societății lor, B.G. avea atribuții de a dirija camioanele cu marfă în diferite locații. A mai declarat că multe dintre societățile care cumpărau produse de la SC D.C. SRL achitau marfa în avans, că cei mai mulți beneficiari luau legătura cu B.G., iar de la mijlocul lunii iulie 1999, reprezentanți ai societăților beneficiare au venit după marfa, dar inculpații nu s-au mai prezentat la depozit. Despre implicarea inculpatului B.G. în supravegherea transporturilor cu carne a relatat și martorul M.V., șofer.

Martorii au arătat că au achitat de fiecare dată, către SC D.C. SRL, marfa achiziționată la prețul convenabil oferit de inculpat, în numerar sau prin ordin de plată. În plus, unii dintre aceștia au relatat că au plătit în avans, la cererea inculpatului B.G., anumite cantități de marfă, pe care nu le-au mai primit (G.M., B.M.N.), constatând că SC D.C. SRL nu mai funcționa în incinta abatorului din Brașov. În sensul celor declarate de martori sunt înscrisurile constând în chitanțe, facturi, ordine de plată.

Activitatea de însușire de către inculpat a unor importante sume de bani este dovedită prin declarațiile martorilor S.R.F., S.Z.G., O.S., I.M., B.S.M.G. (cărora le-a restituit datorii personale), G.L. și M.V.B. (prin intermediul cărora au fost expediate sume de bani), declarația inculpatei B.L. și înscrisuri constând în mandate "on line", contract de împrumut. Prin înscrisuri se mai demonstrează că sume de bani au fost trimise martorei B.M., dar și martorilor S.N. și S.C., și că, la 11 mai 1999, pe numele fiului inculpatului B.G. fost achiziționat un autoturism A. cu suma de 240.000.000 ROL.

Martorul B.S.G., director economic în cadrul SNP P. Sucursala Arad, a declarat că la 23 iulie 1999, la încheierea contractului de livrare produse petroliere cu SC D.C. SRL, s-au prezentat B.L., administrator și asociat al societății comerciale, B.G. și S.C. Martorul a mai precizat că, pe parcursul întâlnirii, inculpata a prezentat o adresă de la B.T. din care rezulta că rulajul SC D.C. SRL, până la 31 mai 1999, a fost de 22.224.495.685 ROL. Au convenit ca prețul de livrare să fie de 6140 ROL/1, care includea toate taxele (TVA, accize, taxa de drum), iar plata să se facă în maxim 15 zile.

Cu privire la livrarea produsului petrolier, martorul B.S.G. a arătat că, în perioada 24 - 28 iulie 1999, a predat către SC D.C. SRL, cantitatea de 738685 l motorină, care nu a fost achitată. Documentele și facturile atașate dovedesc livrarea unei cantități de motorină în valoare de 4.535.558.401 ROL, către SC D.C. SRL, fără a se achita nicio parte din această sumă.

Totodată, înscrisurile demonstrează că, în perioada 26 iulie - 4 august 1999, SC D.C. SRL a valorificat motorină către diferite societăți comerciale, la un prețuri mai mici decât cel stabilit pentru achiziție, respectiv prețuri cuprinse între 3476,65 ROL/l și 4900 ROL/l.

Martorii T.T. și C.D.I., administratori și asociați la SC T.W.T. SRL, respectiv la SC A.S. SRL au arătat că deplasându-se pentru achiziționarea motorinei, la depozit, l-au observat printre persoanele prezente, și pe inculpatul B.G.

Cât privește însușirea unor sume de bani de către inculpat, se reține că potrivit Adresei 108 din 17 ianuarie 2001, emisă de Oficiul Poștal I Oradea, la data de 3 august 1999, B.L. a expediat cu mandate "on line", suma de 79.300.000 ROL, numitului B.G., anterior inculpata expediindu-i suma de 70.000.000 ROL.

Referindu-se la activitatea pe care a desfășurat-o la depozitul de motorină, martorul S.Z.G. a declarat că la solicitarea lui B.G., a livrat motorină circa 12 zile, primind așa cum s-a înțeles cu acesta, la sfârșitul fiecărei zile de lucru, câte 300000 ROL, de la S.C.

Sub aspectul cauzelor care au determinat prejudicierea furnizorilor SC SC P.A. SA Salonta și SNP P. SA Sucursala Arad, se reține că prin procesul-verbal întocmit la data de 22 decembrie 1999, inspectorii de specialitate din cadrul Direcției Controlului Financiar Fiscal Bihor au constatat, că acestea constau în vânzarea produselor sub prețul de cumpărare, în medie cu 32%.

Reprezentanții SC P.A. SA Salonta, prin Adresa 1115 din 25 octombrie 2000, și cei ai SNP P. Sucursala P. Arad, prin Adresa 3358 din 18 octombrie 2000, au menționat că în cazul în care ar fi avut cunoștință că SC D.C. SRL avea intenția de a vinde sub prețul de achiziție, nu ar fi livrat nicio cantitate de marfă.

Prin urmare, având în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale, Înalta Curte constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpatul B.G., situație față de care, se consideră că nici critica privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 3201 alin. (4) C. proc. pen., circumscrisă cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., nu este întemeiată.

În aceste condiții, sunt fără relevanță juridică criticile apărării constând, în esență, în faptul că instanțele, în mod greșit, au considerat că nu a existat un comerț cu animale vii, care erau abatorizate, și că nu a existat o acțiune de folosire a persoanei inculpatului în activitatea infracțională, față de nivelul de școlarizare, pregătirea sa profesională și trecutul infracțional al inculpatei B.L. Înalta Curte precizează că numai dacă se constata că nu sunt întrunite cerințele alin. (4) al art. 3201 C. proc. pen. și/sau se contura ipoteza unei erori grave, în stabilirea situației de fapt, numai atunci se justifica respingerea cererii inculpatului de judecare în baza procedurii simplificate.

Cât privește cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. în susținerea căruia inculpatul a invocat lipsa laturii subiective a infracțiunii pentru care a fost condamnat, Înalta Curte consideră că această critică nu poate fi analizată, față de motivele arătate anterior în baza cărora s-a reținut că, în mod legal și temeinic, instanța de apel a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. privind procedura bazată pe pledoaria de vinovăție a inculpatului. Cât privește cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. Înalta Curte constată că, în apel, pedeapsa a fost stabilită în limitele prevăzute de lege, redusă prin reținerea dispozițiilor art. 320 alin. (7) C. proc. pen., fiind în mod just individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Gravitatea deosebită a faptei rezidă în împrejurarea că, într-un interval scurt de timp, de aproximativ 7 luni de zile, prin activitatea infracțională desfășurată, recurentul inculpat B.G. a participat la cauzarea unui prejudiciu semnificativ, de aproximativ 800.000.000 ROL.

Înalta Curte apreciază că inculpatul a acționat cu perseverență infracțională, având în vedere că a contribuit în mod premeditat, conform unui plan cu roluri bine conturate, la săvârșirea mai multor acte materiale, care fiecare în parte întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, situație care a impus reținerea formei continuate a infracțiunii și care a determinat aplicarea dispozițiilor privind forma calificată a înșelăciunii, constând în consecințe deosebit de grave, la baza activității infracționale existând o singură rezoluție infracțională. În acest sens, instanța are în vedere că, în raporturile cu ambele părți civile, s-a ajuns în situația de a nu se achita, parțial sau în totalitate, produsele cumpărate pentru că acestea erau comercializate, cu ajutorul și știința inculpatului, la prețuri mai mici decât cele prevăzute pentru achiziționarea lor, inculpatul B.G. perseverând, alături de inculpata B.L., în această modalitate de săvârșire a faptelor, și în raporturile comerciale cu SNP P. SA Sucursala Oradea, în pofida faptului că o importantă cantitate de marfă de la SC P.A. SRL nu era plătită.

Datele ce caracterizează persoana inculpatului, invocate în apărare, și anume lipsa școlarizării, pregătirea profesională (șofer, măcelar), nu justifică reducerea mai accentuată a cuantumului pedepsei stabilit de prima instanță întrucât niciunuia dintre criteriile de individualizare a pedepsei nu trebuie să i se dea prevalență în raport ce celelalte, ci trebuie analizat în mod conjugat.

De asemenea, forma de participație penală a inculpatului, respectiv complicitate, nu poate determina reindividualizarea pedepsei, fiind dovedit că a fost în permanență alături de inculpata B.L., care a acționat în calitate de autor, sprijinind-o pe aceasta, material și moral, pentru a induce și menține în eroare pe reprezentanții părților civile, cu prilejul executării contractelor, contribuție care, în aprecierea instanței de recurs, nu este nicidecum lipsită de semnificație.

Împrejurarea relevată de apărare, că în procesul de individualizare a pedepsei, implicarea inculpatului B.G. ar trebui apreciată prin raportare la activitatea desfășurată de alte persoane, care nu au fost cercetate și trimise în judecată, nu poate avea relevanță juridică, sub aspectul analizat, întrucât obiectul judecății, la care instanța este limitată, este cel prevăzut de art. 317 C. proc. pen.

Se apreciază că pedeapsa de 8 ani închisoare este aptă să asigure scopul coercitiv și preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen., fiind evident orientată spre minimul special de 6 ani și 8 luni închisoare stabilit prin reducerea, potrivit art. 3201 C. proc. pen., cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

Înalta Curte consideră că nu este de natură a conduce la diminuarea pedepsei nici împrejurarea că procesul s-a derulat pe o perioadă mai lungă de timp, cunoscând mai multe cicluri procesuale, deoarece prejudiciul cauzat este de o valoare însemnată, chiar și în prezent, și nu a fost recuperat nici măcar parțial. Realitatea neacoperirii pagubei nu este modificată prin declarația notarială, autentificată sub nr. 166 din 15 februarie 2012 de Biroul Notarului Public M.E., prezentată în apel, prin care inculpatul a precizat că se obligă să recupereze prejudicial creat.

Referitor la cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. în baza căruia s-a invocat greșita soluționare a laturii civile deoarece prejudiciul neachitat SC P.A. SA ar fi mai mic decât s-a reținut prin hotărâre

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte menționează că, deși pricina a fost judecată în procedura simplificată prev. de art. 3201 C. proc. pen., probele care au fost administrate pe latură civilă în cursul cercetării judecătorești, trebuie avute în vedere pentru justa soluționare a acțiunii civile, în cauzele tranzitorii, în care dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. sunt aplicate ca lege penală mai favorabilă, această interpretare fiind în spiritul textului legal menționat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin plângerea penală formulată la 30 septembrie 1999, SC P.A. SA Salonta s-a constituit parte civilă cu suma de 3.542.068.938 ROL, reprezentând contravaloarea tuturor obligațiilor contractuale neonorate de SC D.C. SRL, înscrisă într-un singur cec, respectiv cecul A XXX, scadent la 24 septembrie 1999, refuzat la plată, la 27 septembrie 1999, de B.T. Sucursala Oradea.

Ulterior, în primul ciclu procesual, înainte de citirea actului de sesizare, prin Adresa 1146 din 1 martie 2001, P.A. SA Salonta s-a constituit parte civilă cu suma de 3.035.308.768 ROL.

Prin Sentința penală 109/P/19 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, inculpatul a fost obligat în solidar cu inculpata B.L., aceasta din urmă în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC D.C. SRL Oradea, la plata sumei de 3.035.308.768 ROL în favoarea părții civile SC P.A. SA Salonta, dispoziție menținută prin decizia pronunțată de instanța de apel.

În apel, prin raportul de expertiză contabilă 50 din 13 mai 2009, s-a arătat că la 30 septembrie 1999, SC P.A. SA Salonta avea de încasat de la SC D.C. SRL, suma de 3.542.068.938 ROL conform fișei contabile a ct. 411 "clienți", expertiza cuprinzând o detaliere analitică pe facturi, ce constituie anexă la raport. Totodată, s-a concluzionat că, din prejudiciul de 3.542.068.938 ROL, s-a încasat parțial factura 6341/2206, la 15 decembrie 1999, soldul facturilor neîncasate fiind de 3.331.407.595 ROL.

Ținând seama de principiul disponibilității care guvernează soluționarea acțiunii civile chiar și atunci când este alăturată acțiunii penale, în cadrul procesului penal, precum și de principiul neagravării situației în propria cale de atac, se consideră că, în mod corect, a fost soluționată acțiunea civilă exercitată de SC P.A. SA.

Instanța de recurs constată că la dosarul cauzei există fotocopia unui contract de colaborare având ca obiect recuperarea prejudiciului cauzat de SC D.C. SRL, în sumă de 3.542.068.938,96 ROL, contractul fiind încheiat la 15 iulie 1999, între SC P.A. SA și SC A.O. SRL. Această din urmă societate se obliga să vândă, prin stația proprie, carburanții combustibili livrați de SC D.C. SRL și apoi să vireze prin bancă, în contul SC P.A. SA, contravaloarea acestora. Prin înscrisul intitulat notă la contractul de colaborare, datat 15 decembrie 1999, s-a consemnat că SC A.O. SRL a virat în contul SC P.A. SA suma de 680.000.000 ROL, iar diferența se compensează între cele două societăți ca urmare a aprovizionărilor, cu motorină, pe care SC P.A. SA le face de la A.O. SRL.

Înalta Curte, în raport de actele dosarului și conținutul expertizei contabile efectuate, în apel, de expert L.R., apreciază că nu s-a dovedit că această sumă virată de SC A.O. SRL s-a realizat în contul datoriei pe care SC D.C. SRL o avea către SC P.A. SA, pentru următoarele considerente:

- contractul de colaborare și nota aferentă nu poartă număr de înregistrare, chiar dacă în contract s-a consemnat că stingerea soldurilor contabile se va face printr-o notă între cele două părți contractante;

- raportul de expertiză a evidențiat, prin răspunsul dat primului obiectiv, că valoarea mărfii neachitate către SC P.A. SA, în sumă de 3.331.407.595 ROL a fost stabilită în baza facturilor neîncasate, în timp ce diminuarea acesteia cu 680000000 ROL, ca răspuns la al doilea obiectiv, se constată că s-a întemeiat pe nota la contractul de colaborare (în care sunt enumerate avizele de însoțire a motorinei și ordinele de plată);

- pe ordinele de plată cu care SC A.O. SRL a efectuat plăți către SC P.A. SA., în sumă de 680.000.000 ROL, nu este indicat documentul justificativ care să ateste că plata reprezintă contravaloarea motorinei livrată de SC D.C. SRL către SC A.O. SRL, în baza contractului de colaborare, fiind menționat pe toate ordinele de plată doar "c/v marfă";

- deși în nota la contractul de colaborare sunt indicate șase avize de însoțire a mărfii, la dosar sunt atașate numai cinci (singurele pe care le indică în declarația sa și martorul T.N., administrator și asociat la SC A.O. SRL), dintre care, pe trei avize, numărul scris olograf nu corespunde cu cel tipărit, iar în cuprinsul avizelor nu există date privind expediția (numele delegatului, buletinul acestuia, data expediției, semnătura de primire a mărfii);

- pe trei dintre avizele de însoțire a mărfii este scris că se facturează la destinație, ceea ce contravine obligației asumate prin contract de SC A.O. SRL, de a vinde, prin stația proprie, carburanții combustibili livrați de SC D.C. SRL și apoi de a vira prin bancă, în contul SC P.A. SA, contravaloarea acestora;

- din înscrisurile intitulate "note de recepție și constatare diferențe", reiese că SC A.O. SRL a recepționat, în baza unor facturi ce poartă număr identic cu cel al avizelor de însoțire a mărfii, aceeași cantitate de motorină, la aceleași date, înscrise pe avize;

- prin expertiza contabilă s-a constatat că nu există niciun document care să indice că a existat o compensare, ca urmare a aprovizionărilor cu motorină de către SC P.A. SA de la SC A.O. SRL, astfel că nu se poate admite nici că prejudiciul a fost diminuat prin această modalitate;

- la un calcul estimativ, rezultă că prețul cu care SC A.O. SRL a vândut litrul de motorină a fost de aproximativ 4800 lei cu TVA, adică mai puțin decât prețul la care SC D.C. SRL a realizat achiziția, ceea ce nu susține obiectul contractului, întrucât interesul ar fi trebuit să fie vânzarea la prețul pieței, ceea ce permitea achitarea unei părți mai însemnate din paguba SC P.A. SRL (această situație confirmă conținutul rechizitoriului, însușit de inculpat, că SC D.C. SRL a comercializat motorină, la un preț diminuat decât cel de achiziție, și prin SC A.O. SRL);

- dacă suma 680.000.000 ROL ar fi fost încasată de SC P.A. SA, în baza contractului de colaborarea cu SC A.O. SRL, în mod firesc, ar fi fost ca, aceasta să se reflecte în constituirea de parte civilă, din 01 martie 2001, întrucât SC P.A. SA a fost parte în contractul de colaborare care data din 15 iulie 1999, SC A.O. SRL a virat în contul SC P.A. SA suma de 680.000.000 ROL, prin ordine de plată, încă din luna august și începutul lunii septembrie 1999, nota la contractul de colaborare este datată 15 decembrie 1999, iar SC P.A. SRL a ținut o evidență a plăților, dovadă fiind înregistrarea decontării parțiale, în baza facturii 6341/2206 din 15 decembrie 1999, dată la care s-a întocmit și nota la contractul de colaborare.

Înalta Curte mai consideră că nu este întemeiată nici susținerea apărării că despăgubirile la care a fost obligat inculpatul către SC P.A. SRL ar fi trebuit diminuate cu sumele de 311.299.500 ROL și 315.980.406 ROL întrucât a existat o compensare între SC P.A. SA și SC A.O. SRL.

Este real că, la dosar, există un proces-verbal de compensare (nedatat) potrivit cu care aceste sume se compensează în sensul că SC D.C. SRL a emis cecurile A YYY și A ZZZ în favoarea SC P.A. SA, girate către SC A.O. SRL, care le girează mai departe SC M. SA.

Instanța reține că actele și lucrările dosarului, ca și expertiza contabilă efectuată în apel, dovedesc că, periodic, s-au întocmit procese-verbale de confruntare a evidențelor între SC P.A. SA și D.C. SRL în care s-au menționat facturile emise de SC P.A. SA, sumele încasate și diferența de achitat care era garantată cu file cec.

Mai mult, prin procesul-verbal încheiat la 23 iulie 1999, s-a relevat situația cecurilor emise de SC D.C. SRL și neîncasate de SC P.A. SA Salonta, până la acea data, printre acestea nefiind enumerate cecurile A YYY și A ZZZ, ci alte cecuri, care au fost ridicate de organele de urmărire penală, după formularea plângerii penale împotriva SC D.C. SRL, potrivit înscrisului intitulat "Dovadă", acestea fiind, atașate în original, la dosarul cauzei.

Prin urmare, la data de 23 iulie 1999, cecul A YYY în valoare de 311.299.500 ROL și cecul A ZZZ în valoare de 315.980.406 ROL, erau achitate, motiv pentru care se apreciază că este nefondată cererea inculpatului, deoarece aceasta ar însemna să se mai deducă o dată, valoarea facturilor din 20 mai 1999 și, respectiv din 28 mai 1999 în baza cărora au fost emise instrumentele de plată în discuție. Dovadă stă, de altfel, și Anexa 4 a raportului de expertiză, în care s-a evidențiat că factura din 20 mai 1999 a fost încasată în trei tranșe, la datele de 7, 20 și 21 iunie 1999, iar factura din 28 mai 1999 a fost încasată în două tranșe, la datele 21 iunie și 30 iulie 1999. Plata cecurilor înainte de 23 iulie 1999 este confirmată și prin expertiza (în domeniul bancar) efectuată, în apel, de expert Z.D.

Se mai impune precizarea că, în cuprinsul raportului de expertiză contabilă, s-a făcut referire la procesul-verbal de compensare, dar nu s-a considerat că se justifică reducerea cuantumului despăgubirilor neachitate, cu sumele de 311.299.500 ROL și 315.980.406 ROL.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva Deciziei penale nr. 33/A din 5 martie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva Deciziei penale nr. 33/A din 5 martie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2013.

Procesat de GGC - GV