Inadmissibility of nullification appeal due to valid service and representation by counsel

Asupra contestației în anulare de față;

în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 775 din 04 martie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 5756/1/2012 s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.E.N. împotriva deciziei penale nr. 117 din 28 iunie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 3249/1/2010 (17874/99/2006).

A fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel instanța de recurs a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 294 din 24 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul lași în Dosarul nr. 3249/1/2010 s-a dispus în baza art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., condamnarea inculpatului I.E.N., la pedeapsa de 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat. în baza art. 65 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

S-a constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunea de tâlhărie săvârșită, de același inculpat, la data de 2 din 3 aprilie 2004, pentru care s-a dispus prin sentința penală nr. 797 din 2 noiembrie 2004 a Tribunalului lași, o pedeapsă de 5 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor de 18 ani închisoare și 5 ani închisoare, dispunându-se executarea pedepsei celei mai grele de 18 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. i-a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen.

În baza art. 36 alin. (1) și art. 88 alin. (1) C. pen. a fost dedusă, din pedeapsa rezultantă aplicată acestuia durata arestării preventive de la 14 februarie 2000 la 19 decembrie 2003, precum și perioada executată de la 03 aprilie 2004 și până la 24 aprilie 2007.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul să plătească părți civile C.M. suma de 1.500 RON (15.000.000 ROL) cu titlu de daune materiale.

În baza dispozițiilor art. 14 și 346 și art. 17 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul să le plătească părților civile C.P. și C.F., prin reprezentantul lor legal C.M., suma de 2.280 RON (22.800.000 ROL), respectiv câte 1.140 RON (11.400. 000 ROL) fiecăruia, reprezentând prestație periodică pentru perioada cuprinsă între 14 martie 1998-27 martie 2003, precum și suma de 50 RON (500.000 ROL) lunar pentru fiecare minor până la majoratul acestora, începând cu data de 27 martie 2003, cu același titlu.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, modificată și completată prin O.U.G. nr. 72/2006, a fost obligat inculpatul să plătească suma de 125,40 RON (1. 254.000 ROL) către partea civilă Serviciul de Ambulanță al Județului lași, cu sediul în lași, jud. lași, reprezentând cheltuieli ocazionate de transportul victimei cu ambulanța, la spital.

S-a constatat că Spitalul Clinic nr. 3 lași nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 6.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Prealabil expunerii stării de fapt se impune a fi reținut faptul că dosarul a parcurs mai multe cicluri procesuale. Astfel, prin sentința penală nr. 292 din 24 mai 2011 pronunțată de Tribunalul lași s-a dispus condamnarea inculpatului I.E.N. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

Prin decizia penală nr. 66 din 5 martie 2002 pronunțată de Curtea de Apel lași, s-a dispus admiterea apelului declarat de procuror, dispunându-se desființarea sentinței penale nr. 292/2001 a Tribunalului lași și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. După desființarea sentinței cu trimitere spre rejudecare, prin sentința penală nr. 287/2003 pronunțată de Tribunalul lași s-a dispus condamnarea inculpatului I.E.N. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat. Urmare exercitării căilor de atac, prin decizia penală nr. 6047/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus admiterea recursului declarat de inculpatul I.E.N. Au fost casate sentința penală nr. 287/2003 a Tribunalului lași, respectiv decizia penală nr. 248/2003 a Curții de Apel lași dispunându-se restituirea cauzei la Parchet pentru completarea urmăririi penale.Ulterior, Tribunalul lași a fost sesizat cu rechizitoriul din 13 octombrie 2006, cauza fiind înregistrată, pe rolul acestei instanțe, la data de 18 octombrie 2006 sub nr. 17874/99/2006. Prin sentința penală nr. 65/2008 pronunțată de Tribunalul lași s-a dispus condamnarea inculpatului I.E.N. hotărârea instanței de fond fiind menținută prin decizia penală nr. 15 din 18 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel lași.

Prin decizia penală nr. 2395/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat.

Ulterior, condamnatul I.E.N. a formulat contestație în anulare iar prin decizia penală nr. 1449 din 15 aprilie 2010 s-a dispus admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei penale nr. 2395/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fixându-se termen pentru judecarea recursului la 27 mai 2010.

Prin decizia penală nr. 3094 din 9 septembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 3249/1/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus admiterea recursului pentru termen declarat de inculpatul I.E.N. împotriva deciziei penale nr. 151 din 2008 a Curții de Apel lași. S-a dispus casarea acestei decizii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel. Ca stare de fapt, Tribunalul lași a reținut următoarele:în anul 1998 inculpatul I.E.N. locuia în satul B., com.T., jud.lași.

Victima C.G. și familia acestuia locuiau, în anul 1998, în orașul T., având o situație materială precară, fără ocupație și neșcolarizați. La data de 14 martie 1998, partea civilă C.M. împreună cu o fiică a sa, au mers la cerșit în mun. lași, întorcându-se în jurul orei 16.00 cu trenul în orașul T. Seara, până în jurul orelor 21.00, membrii familiei victimei au consumat băuturi alcoolice iar în jurul orelor 23.00-24.00, soții C. s-au hotărât să meargă împreună la un bar din oraș pentru a cumpăra țigări. Întrucât nu aveau bani, victima a luat cu ea niște portocale - obținute din cerșit - pe care dorea să le vândă pentru a face rost de bani sau pentru a le da în schimb un pachet de țigări.în seara aceleiași zile, frații O. au hotărât să meargă la discotecă în satul B., la disco-barul „MX". Cei doi frați au plecat de la locuința acestora în jurul orelor 22.00, pe drum trecând și pe la locuința rudei lor, inculpatul I.E.N., invitându-l să meargă și el la discotecă. Inculpatul a fost de acord, solicitându-le acestora să-l aștepte să se îmbrace. în prealabil, martorul O.Ș.M.P. vorbise și cu prietena sa, martora O.Ș.L. (atunci în vârstă de 19 ani) să-l însoțească la discotecă, aceasta fiind de acord. întrucât ea locuia în vecinătatea casei sale, martorul O.Ș.M.P. a trecut, mai întâi, pe la locuința sa, convenind să se întâlnească apoi în stradă, în apropierea clădirii fostei C.A.P., situată vis-a-vis de locuința inculpatului I.E.N., ceea ce s-a și întâmplat.

În jurul orelor 21,15, cei patru tineri - respectiv frații O., martora O.Ș.L. și inculpatul I.E.N. - au plecat împreună spre disco-barul sus-indicat. În momentul în care au ajuns aici au constatat că acesta era închis, astfel încât, de comun acord, cei patru tineri au plecat din satul B., au traversat bariera de cale ferată dublă, ce despărțea satul de oraș, și s-au îndreptat spre barul „BX" situat în centrul orașului T. (bar administrat de numitul Blaj), unde au ajuns în jurul orelor 23,00. Aici, tinerii au stat cca. 30 de minute, interval în care băieții au consumat câte o bere, iar fata un suc.în jurul orelor 23,30, cei patru tineri au plecat spre domiciliile lor din satul B., dar pe traseu, pe str.

B., s-au oprit, în jurul orelor 23,45, la barul non-stop, denumit „GX" (administrat de numitul A.G. și cunoscut anterior și sub denumirile de „RX" ori „SX" - d.u.p.), în care atmosfera de voie bună era asigurată, de regulă, de o formație de muzicanți, angajați special în acest scop. Din compunerea acestei formații făceau parte mai multe persoane, printre care și martorii P.C. și B.V. (d.u.p.). în bar, se afla și fratele martorului P.C., numitul C.D. (d.u.p.) și el membru al formației. în declarația sa, din cursul urmăririi penale, (d.u.p.) martorul P.C. a susținut că, în acea seară la cunoscut efectiv pe inculpatul I.E.N., zis „E.", „cineva" prezentându-i-l ca fiind „cel mai tare din B." în acest bar, în care erau mai mulți clienți-consumatori, băieții din grup au consumat bere, iar fata suc și, probabil, și 100 ml lichior, toți stând la aceiași masă.

La un moment dat, la masa acestora a venit martorul T.C. cu prietena sa, R.C. (d.u.p.), primul cunoscându-se cu inculpatul și vorbind ceva cu acesta. Grupul celor patru tineri a stat în acest bar până în jurul orelor 1,00-1,15 (interval în care frații O. au jucat și la aparatele de jocuri mecanice amplasate în bar), când martorei O.Ș.L. i s-a făcut rău, a ieșit afară și a vomat. Prietenul ei, martorul O.Ș.M.P., a ieșit cu ea afară. După ce și-a revenit, martora și prietenul ei au reintrat în bar, dar a comunicat celorlalți băieți din grup că nu se simte bine.

în aceste condiții, cei patru tineri s-au hotărât să plece spre casele lor. Până la acest moment al evenimentelor întâmplate în noaptea de 14 din 15 martie 1998, declarațiile inculpatului I.E.N. și ale martorilor O.I., O.Ș.M.P. și O.Ș.L. se coroborează între ele.în acea seară cei patru tineri erau îmbrăcați și încălțați (d.u.p. ș.a.), în linii mari, după cum urmează:

1) inculpatul I.E.N. purta o geacă din cojoc de culoare maro cu blană până în talie și cu guler alb, pantaloni de culoare de „culoarea piersicii deschise" (verde), o maletă neagră, pantofi de culoare neagră, cu toc și talpa subțire, și nu avea nimic pe cap;

2) martora Ș.E. purta o fustă scurtă(mini-jup) din stofă de culoare maro, ciorapi și pantofi cu toc de culoare neagră, precum și un pulover de culoare albă și o geacă tip YY de culoare neagră;

3) martorul O.Ș.M.P. purta o geacă de tercot de culoare vișinie, pantaloni de culoare gri închis din același material, ghete din piele de culoare neagră, iar pe cap avea o șapcă de culoare neagră;

4) martorul O.I. purta o geacă din fâș peste care avea o vestă de culoare verde cu glugă, blugi albaștri și bocanci din pile de culoare neagră, iar pe cap avea șapcă similară celei a fratelui său. Cei patru tineri au ieșit cam în același timp din barul „GX", odată cu ei ieșind și martorul T.C. cu prietena lui R.C. (aceasta, în acea perioadă lucra ori lucrase până de curând, în calitate de barman la respectivul bar, dar în acea seară nu era de serviciu). În fața barului, I.E.N. a mai stat câteva minute de vorbă cu martorul T.C..

în fața barului se mai aflau și martorii P.C. și B.V. care fumau câte o țigară. Lângă aceștia se afla și martorul C.D., zis „N.", care a aruncat un chiștoc de țigară spre grupul celor patru tineri, unul dintre băieții din grup enervându-se și intenționând să-l agreseze fizic pe martor. Au intervenit însă martorii B.V. și T.C., iar unul din băieții din grupul celor patru i-a spus amicului lor nervos - care, se pare, că era inculpatul I.E.N. - „Haide E. nu mai face panaramă!" (u.p.). în aceste condiții conflictul inițiat doar la nivel verbal s-a stins.

Trebuie precizat că existența acestui conflict minor la barul „GX", în care a fost implicat inculpatul I.E.N., a fost confirmat, în declarațiile lor de mai mulți martori, respectiv: O.Ș.L., B.V. ș.a. Apoi, grupul celor patru tineri (inculpatul și martorii O.) a plecat spre satul B., către domiciliile lor. De la bar, împreună cu grupul celor patru tineri a mers cca. 60-70 m și martorul B.V., după care s-a despărțit de ei, oprindu-se la domiciliul său. În concret, în față mergeau martorii O.I., O.Ș.M.P. și O.Ș.L., inculpatul împreună cu martorul B.V. venind la câțiva zeci de metri din urmă.

După ce s-a despărțit de martorul B.V., inculpatul a grăbit pasul și i-a ajuns pe martorii O., în apropierea pasajului de trecere la nivel cu calea ferată. De aici grupul celor patru tineri (care ieșise anterior din barul „GX") a continuat să se deplaseze pe strada B. din orașul T. spre satul B., pe partea dreaptă a străzii, cam pe aceiași linie, în următoarea ordine:

1) spre marginea din dreapta a străzii se deplasa martora O.Ș.L.;

2) lângă aceasta era prietenul său, martorul O.Ș.M.P., care era ținut de braț de aceasta;

3) al treilea spre axul străzii mergea inculpatul I.E.N.;

4) ultimul înspre axul drumului se deplasa martorul O.I. Drumul tinerilor dinspre barul respectiv spre domiciliile lor din satul B. trecea pe la o barieră de cale ferată. De la barul „GX" până la liniile de bariera de ferată (adică un pasaj de trecere la nivel cu calea ferată) este o distanță de cca. 250-300 m. Trebuie precizat că prin acea locație trecea o linie dublă de cale ferată (pe 2 sensuri). Pasajul de trecere la nivel cu calea ferată avea o lungime de 12 m și o lățime de 7 m, fiind betonat, între liniile de cale ferată fiind montate dale de beton.

Pasajul era prevăzut, la acea dată, cu avertizor acustic și luminos, precum și cu două sE.bariere. Distanța dintre cele două sensuri ale căii ferate era de 2,70 m., iar distanța totală între prima și ultima șină de cale ferată (din cele patru) era -potrivit schițelor și măsurătorilor făcute cu prilejul cercetărilor la fața locului - de cea. 6 m. Cei patru tineri au traversat bariera de cale ferată spre satul B. (denumită și „bariera B."), iar la cea. 5-10 m de această barieră, s-au întâlnit cu soții C., care se deplasau pe partea stângă a șoselei (raportat la sensul lor de deplasare, respectiv partea dreaptă - pentru cei patru tineri) și care - așa cum s-a arătat mai sus - se îndreptau către același bar „GX" cu intenția de a-și cumpăra țigări.

La acel moment (al întâlnirii) inculpatul mergea împreună cu martorul O.I., iar în fața acestora, la câțiva metri, mergeau O.Ș.M.P. și O.Ș.L.

La momentul întâlnirii, martorul O.Ș.M.P. avea o țigară în mână din care fuma, lucru care a fost observat de către victima C.G., care i-a cerut martorului să-i dea și lui o țigară. Martorul O.Ș.M.P. i-a răspuns victimei C.G. că nu mai are alte țigări, a mai tras un fum din țigara pe care o avea în mână, după care i-a oferit-o victimei, cel mai probabil aruncând-o spre aceasta. în acest timp, inculpatul I.E.N. și martorul O.I., au ajuns și s-au oprit lângă cei ce discutau pe tema solicitării de țigări. Victima i-a reproșat martorului O.Ș.M.P. faptul că i se dă doar un „chiștoc" și I-a înjurat, după care s-a aplecat totuși să ia restul de țigară, moment în care martorul, iritat că a fost insultat, i-a aplicat o lovitură cu piciorul în zona abdominală, în urma căruia victima a căzut în șezut. Imediat victima C.G. s-a ridicat și a început să se fugă spre orașul T., trecând liniile cale ferată, în direcția barului „GX" și proferând înjurături, la adresa grupului de tineri. în momentul în care victima a fost lovită, soția acesteia, partea civilă C.M. a început să protesteze, să vocifereze și a fugit, la rându-i, spre bariera de cale ferată. Ambii soți C. vociferau și vorbeau succesiv atât în limba română, cât și în limba rromanes (cei doi fiind de etnie rromă). Auzind înjurăturile și constatând că soții C. nu încetează să-i insulte pe toți din grup, inculpatul I.E.N., s-a întors și a început să alerge spre victimă și soția acesteia.

Partea civilă C.M., văzând că ea și soțul sunt urmăriți, a trecut doar prima linie de cale ferată, iar apoi a luat-o spre stânga, fugind pe terasamentul dintre cele două linii de cale ferată înspre direcția Pașcani, iar, după aproximativ 20 metri, a traversat și cealaltă linie spre orașul T., coborând în dreapta, într-un stufăriș de lângă calea ferată. Aici era și un canal cu apă, iar partea vătămată - după cum a declarat - s-a udat la picioare cu această ocazie. De aici, pe o poartă, a intrat în incinta Centrului de colectare a laptelui (fostul „I.C.I.L."), amplasat în zonă, mai exact în curtea acestui punct de colectare a laptelui. Apoi, de aici, a ieșit pe o altă poartă spre strada principală, unde a văzut că soțul ei era căzut și lovit dincoace de bariera de cale ferată (spre orașul T.), iar pe cei trei tineri și fata care-i însoțea aflându-se dincolo de calea ferată și fugind înspre satul B..între timp, inculpatul I.E.N. ajunsese victima, după ce aceasta trecuse deja liniile de cale ferată spre T., respectiv la cea. 7-8 m de calea ferată (la cercetarea la fața locului au fost identificate urme de culoare brun-roșcat -sânge, la 7,60 m de prima șină de cale ferată) și i-a aplicat o lovitură cu pumnul, în urma căreia victima a căzut cu fața în sus.Imediat apoi, inculpatul a început să-i aplice victimei lovituri puternice cu picioarele, în special peste cap, față și gât. în acest timp, martorii O.I., O.Ș.M.P. și O.Ș.L., care rămăseseră în apropierea locului unde se întâlniseră inițial cu victima (deci dincolo de bariera de cale ferată), se uitau de la o distanță de aproximativ 15-20 metri. Toți trei au declarat că l-au văzut pe inculpatul I.E.N. aplicându-i mai multe lovituri victimei căzut, de sus în jos, cu piciorul, în zona capului.

Vizibilitatea în zona în care victima a fost atacată era slabă, fiind asigurată de luminile intermitente de pe stâlpul indicator de la trecerea la nivel cu calea ferată, precum și de lumina care provenea de la un bec de neon amplasat pe un stâlp din rețeaua de electricitate, stâlp care se afla la aproximativ 35-40 m de bariera de cale ferată înspre orașul T.. Deși era iarnă nu era zăpadă. Soția victimei, partea civilă C.M., între timp, a traversat curtea Centrului de Colectare a laptelui, a ieșit în stradă și s-a îndreptat spre barieră întrucât a văzut că soțul său era căzut. A văzut, de asemenea, când grupul din care făcea parte inculpatul s-a îndepărtat, deplasându-se spre satul B. Partea civilă C.M. și-a dat seama că soțul său era într-o stare gravă ca urmare a loviturilor aplicate și a început să țipe. I-a pus mâna la cap victimei, i l-a ridicat și imediat s-a deplasat la stația de Reșapare a SC M. SA, aflată în apropiere de serviciu să anunțe ambulanța.

Paznicul de serviciu - numitul D.I. - nu a putut să dea telefon deoarece acesta era încuiat, astfel încât soția victimei s-a reîntors la bariera de cale ferată iar la câteva minute a ajuns la fața locului martorul C.D. care s-a deplasat spre centrul orașului solicitând ajutorul unor gardieni publici care s-au deplasat la fața locului.în aceeași noapte, în jurul orelor 2.00-2.28, la fața locului a ajuns o mașină a ambulanței care a preluat victima și a transportat-o la Spitalul Clinic de Neurochirurgie lași unde a fost internată în jurul orelor 3.45 cu diagnosticul „contuzie cerebrală difuză; criză comițială de tip grand-mal, stare de ebrietate (agresiune). în ciuda intervențiilor medicilor în dimineața zilei de 15 martie 1998, în jurul orelor 9.20 , victima a decedat. Prin Raportul de constatare medico-legală din 6 mai 1998, întocmit de L.E.M.L. Iași s-a stabilit că „moartea victimei a fost violentă. Ea s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecutivă comei cerebrale traumatice secundară hemotoracală intercerebrale, contuziei și dilacerării cerebrale, hemoragiei perintroculare, contuziei pontine și fracturilor craniene; 3). Leziunile tanatogeneratoare s-au putut fi produse în cadrul unui traumatism cranio-cerebral și facial prin lovire activă cu obiecte contodente; 4.) Fractura cornului stâng a osului hioid cu infiltrarea hemoragică a țesuturilor moi perihioidiene atestă comprimarea regiunii latero-cervicale stângi cu corp dur sau lovirea activă a acestuia cu corp dur, neavând caracter tanatogenerator; 5.) Fractura și fisura costală au putut fi produse cel mai probabil în cadrul manevrelor de resuscitare cardiacă externă; 6.) Celelalte leziuni prezentate de sus-numitul (echimoze, excoriații, plăgi contuze, chemozis,luxații și expulsii dentare postraumatice)nu au avut caracter tanatogenerator și, în cazul supraviețuirii victimei, ar fi necesitat 14-15 zile îngrijiri medicale pentru vindecare; 7.) În momentul decesului sângele victimei conținea 0,33 % alcool etilic; 8.) Sângele victimei aparține grupei sanguine 01".

Comisia de Avizare și Control din cadrul L.E.M.L. Iași a avizat în cursul urmăririi penale acest raport de expertiză.în drept, instanța de fond a reținut că faptele inculpatului I.E.N. care, în noaptea de 14 din 15 martie 1998 în jurul orelor 1.00-3.00, într-un loc public, i-a aplicat victimei C.G., multiple lovituri cu picioarele în special după ce aceasta căzuse pe șosea, în zona capului, cauzându-i leziuni cranio-cerebrale și faciale grave în urma cărira s-a produs decesul, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prev.de art. 174 C. pen. raportat la ari. 175 lit.

i) C. pen. Instanța de fond, analizând probele administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătoreștii reținut vinovăția inculpatuluijnlăturând motivat apărările acestuia în sensul că victima a fost lovită de frații O. Astfel, singurele persoane care au dat declarații constante în cauză, în toate ciclurile procesuale, au fost martorii oculari O.I., O.Ș.M.P. și O.Ș.L. (și alți martori indirecți au dat declarații constante, unii cu anumite nuanțări, dar nesemnificative, fiind cazul numiților P.C., D.I., T.C., Ț.M.

și B.V.). Declarațiile acestora concordă în cele mai mici amănunte atât între ele, cât și cu restul ansamblului probator ce va fi reținut de instanță (documentația medicală, procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor din bar etc). Mai mult, sub aspect faptic, până la momentul ieșirii din barul „GX", declarațiile acestora se coroborează chiar și cu depozițiile inculpatului. În plus, deși inculpatul și-a construit întreaga apărare afirmând că frații O. și, în special, martorul O.I., ar fi cel care a lovit victima, toți cei trei martori oculari nu au ascuns nici unul din detaliile care le era defavorabil ori care-l avantajau pe inculpat.

Astfel, acești trei martori au făcut relatări constante care se coroborează cu cele ale inculpatului în ceea ce privește articolele de îmbrăcăminte și tipul de încălțăminte purtate în acea seară de cei patru tineri (singurele inadvertențe - care se regăsesc însă doar în unele declarații - fiind acelea că O.I. ar fi fost încălțat cu adidași cu dungi albe cu negru și nu cu ghete). În plus, acești martori au confirmat că inculpatul era încălțat cu pantofi și că nu avea nimic pe cap (confruntările efectuate, la reluarea urmăririi penale, fiind elocvente) și că ei (frații O.) aveau ghete.

Din altă perspectivă, acești trei martori nu au ascuns nici împrejurarea că martorul O.Ș.M.P. a fost cel care a lovit primul victima cu piciorul în zona toraco-abdominală, în cadrul unui prim incident. Apoi, martorul O.I. după reluarea urmăririi penale, a fost testat cu tehnica poligraf în vederea detectării psihologice comportamentului simulat (sens în care s-a întocmit un raport de constatare tehnico-științifică), constatându-se că, în ceea ce-l privește, nu au fost evidențiate modificări care să fie caracteristice stresului emoțional.

în schimb, inculpatul a refuzat să fie testat în acest sens. Este adevărat că acest raport de constatare nu constituie un mijloc de probă de natură a dovedi, direct sau indirect, vinovăția inculpatului ori nevinovăția altor persoane. El este doar un mijloc care oferă unele indicii de natură să canalizeze ancheta într-o anume direcție și față de o anume persoană. Cu toate acestea, rezultatele acestuia (adică indiciile oferite) nu pot fi ignorate întru-totul. Instanța de fond însă nu a reținut acest mijloc de probă ca pe unul pe baza căruia va stabili vinovăția inculpatului, ci doar ca pe un element care, alături de multe altele, consolidează credibilitatea depozițiilor martorului O.I.

Toate aceste elemente, coroborate și cu altele, ce vor fi evidențiate mai jos, determină instanța să aprecieze că depozițiile martorilor O.I., O.Ș.M.P. și O.Ș.L. corespund adevărului și că s-a impus a fi reținute la stabilirea situației de fapt sus-prezentate.în schimb, atât partea civilă C.M., cât și inculpatul și martorii propuși de acesta, au dat declarații succesive, inconstante și parțial diferite, care nu se coroborează cu restul ansamblului probator, decât doar unele din declarațiile părții civile și a inculpatului și numai parțial. în concret, încă din cursul urmăririi penale inculpatul a solicitat audierea în apărarea sa, ca martori a numitelor, R.(fostă C.)L. și N.M. Prima a declarat că ar fi văzut incidentul și că victima a fost lovită de martorul O.I. și nu către inculpat. Cea de-a doua i-a susținut declarațiile primei, arătând că aceasta i-a povestit ei ce văzuse în acea noapte. S-a dovedit, ulterior, fără putință de tăgadă, că numita R.(fostă C.)L. nu a fost la fața locului și nu a văzut nimic, declarând mincinos, în scopul de a-i susține apărarea inculpatului I.E.N. În prima fază de urmărire penală, această martoră a fost testată (u.p.) cu tehnica poligraf în vederea detectării psihologice comportamentului simulat (sens în care s-a întocmit un raport de constatare tehnico-științifică), constatându-se că, în ceea ce o privește, au fost evidențiate modificări care să fie caracteristice stresului emoțional, la întrebările relevante cauzei. De altfel, aceasta a și fost condamnată definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de „mărturie mincinoasă". Ulterior aceasta și-a retractat declarațiile mincinoase.

Ulterior condamnării, atât cu prilejul reluării urmăririi penale, cât și în fața acestei instanțe, martora R.(fostă C.)L. a arătat, constant, că nu a fost la locul incidentului și nu a văzut nimic, declarând inițial nereal, la solicitarea mamei inculpatului. în toate declarațiile, date ulterior condamnării sale definitive (inclusiv în declarația dată în fața acestei instanțe), martora R.(fostă C.)L. a arătat, printre altele, că: a) „la rugămintea și cumva la presiunea familiei I.E.N. am mințit în acest dosar":

b) nu am văzut când a avut loc agresiunea în noaptea de 14 din 15 martie 1998, când mă aflam la domiciliul părinților"; c) „despre cele întâmplate am aflat, a doua zi de la tatăl meu"; tot a doua zi, inculpatul a fugit din localitate, mama acestuia spunându-i că „de frică, deși nu este vinovat"; d) „în după amiaza aceleiași zile am aflat că agresorii sunt inculpatul și martorii O.; e) „în februarie 2000, imediat după ce inculpatul a fost găsit de poliție acasă, am fost contactată de familia I.E.N. care mi-a reproșat că eu am spus poliției locul în care se afla I.E.N., dar eu am negat acest lucru, iar aceștia mi-au pus condiția să dovedesc contrariul", sens în care "mama inculpatului mi-a cerut să depun declarație mincinoasă"; f) în noaptea de 14 din 15 martie 1998, „am fost acasă cu copilul meu mic, care atunci avea cea. 5 luni (dosar instanță - n.t.- împrejurarea confirmată de copia certificatului de naștere a minorului); g) în acea perioadă locuiam cu părinții mei, în vecinătatea casei inculpatului, cu care am fost colegă la gimnaziu și amică"; e) în noaptea de revelion a anului 2000, la petrecerea organizată de ea și alți tineri, „a apărut un bărbat mascat, care i-a spus că este tatăl copilului ei, unul dintre invitați afirmând că acesta ar fi inculpatul I.E.N.";

f) la sugestia mamei inculpatului, pentru a da credibilitate declarațiilor sale, a convins-o pe martora N.M. să dea declarații prin care să-i susțină versiunea, în sensul de a arătat, nereal, că în acea noapte ar fi fost pe la dânsa și că apoi i-ar fi povestit ce a văzut lângă barieră; această martoră „nu a văzut însă nimic"; h) în anul 2000 a fost confruntată cu partea vătămată C.M., care i-ar fi reproșat că a participat la agresarea victimei, confundând-o cu martora O.Ș.L. (care este verișoara sa și cu care seamănă din punct de vedere fizic).

Faptul că martora R.(fostă C.)L. a mințit rezultă din primele sale depoziții date abia în anul 2000. Astfel, la data de 18 mai 2000 (u.p.) aceasta a susținut că, în acea seară, a fost în vizită la fosta sa profesoară N.M. din orașul T., iar la orele 23,00 a plecat spre casă. Martora N.M. a însoțit-o până la o distanță de cea. 100 m de bariera de cale ferată, când s-a întors, ea continuându-și drumul spre casă, în fața sa deplasându-se un tânăr, pe care apoi l-a recunoscut în persoana inculpatului. A auzit țipete, iar inculpatul a alergat spre bariera de cale ferată.

în acel moment ea și-a continuat drumul dar pe lângă un gard de pe partea dreaptă a străzii, iar de la 20 m a văzut în apropierea căi ferate pe frații O. lovind victima, dar și pe „O.Ș.L., care era îmbrăcată în blugi și lovea victima cu piciorul în zona organelor genitale". Or, la necropsie victima nu a prezentat leziuni în acea zonă, iar martora O.Ș.L. în acea seară purta fustă (aspect confirmat chiar și de inculpat). Tot în cursul primei urmăriri penale, R.(fostă C.)L. a mai susținut și o altă versiune, respectiv cum că în acea seară venea, de fapt, de la o întâlnire cu numitul L.C., susținere pe care ulterior a retractat-o.în ceea ce o privește pe martora N.M., aceasta, deși profesoară, a dat dovadă de lipsă totală de spirit civic și de sfidare a organelor judiciare, continuând să susțină cu obstinație împrejurări faptice pe care - după cum chiar și ea a arătat - nu Ie-a perceput nemijlocit.

În concret, în prima sa declarație (u.p.), a susținut că: a) în acea seară fusese vizitată de R.(fostă C.)L. care a plecat pe la orele 21,30-22,00 (și nu 23,00 cum declarase aceasta; oricum este de observat că fapta s-a comis mult mai târziu);

b) că a condus-o o porțiune de drum, după care s-a întors acasă; c) în aceiași seară, mai înainte ca ea să ajungă acasă, a fost ajunsă din urmă de R.(fostă C.)L., care era speriată și care i-a relatat ce a văzut (pe inculpatul I.E.N. care a alergat la bariera CFR să salveze un bărbat lângă care erau frații O. și O.Ș.L.), martora solicitându-i să înnopteze la ea, ceea ce s-a și întâmplat (N.T.- însă, în nici una din declarațiile date, în prima fază de urmărire penală, martora R.(fostă C.)L. nu a susținut că s-ar fi întors și că ar fi rămas peste noapte la domiciliul martorei N.M.). Mai mult, cu prilejul confruntării cu partea vătămată (u.p.), martora R.(fostă C.)L. a susținut că „în momentul în care toți patru au început să alerge spre B(...) am ieșit din centrul de colectare a laptelui și mai mers spre centrul orașului T., spre locuința d-nei N.M.". Or, martora R.(fostă C.)L. nu susținuse până atunci și nici în restul declarațiilor că intrase în incinta centrului de colectare a laptelui.

Ulterior,cu prilejul primei judecăți a cauzei,martora R.(fostă C.)L. a precizat că atunci când a văzut grupul de persoane sus arătat, s-a „abătut de la strada principală și a mers pe lângă gardul clădirii „Centrului de Colectare a Laptelui", de unde a văzut mai întâi pe O.Ș.L. lovind victima , iar apoi și pe O.I. Nici în această declarație nu a susținut că în acea seară s-ar fi întors la N.M. Se mai observă și faptul că nici martora R.(fostă C.)L. și nici N.M. nu au putut motiva plauzibil considerentele pentru care prima venise în acea seară de sâmbătă, la o oră atât de târzie, în vizită, simpla argumentare că aceste vizite erau „obișnuite și periodice" pentru că „învățătoarea era un fel de mentor", nefiind suficientă.

Și celelalte declarații date în cauză de martora N.M. au, în esență, același conținut cu prima, din anul 2000, cu precizarea că se remarcă o anumită evoluție în aceste depoziții, în sensul că la fiecare nouă audiere, martora își mai aduce aminte câte un amănunt ori este precisă asupra unor date cu privire la care inițial a susținut că nu-și aduce aminte. La reluarea urmăririi penale, martora N.M. a susținut, într-o declarație olografă, că „nu am fost la fața locului', iar declarațiile date „au fost din auzite" și făcute „cu bune intenții.

Ea a mai arătat, separat (dosar actual) și că:

a) nu știe și nu-și aduce aminte când anume a fost la ea „R.(fostă C.)L., care a fost prietenă cu inculpatul încă înainte de producerea incidentului", b) „din povestirile unor tinere am înțeles că la un revelion care s-a organizat după ce inculpatul a dispărut, ar fi participat și acesta, dar avea ținuta și fizionomia schimbate";

c) abia în anul 2000, martora R.(fostă C.)L. „a rugat-o personal să depună mărturie și să declare ceea ce cea ea i-a relatat", o rugăminte similară fiindu-i făcută și de mama inculpatului. Cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, în calitate de învinuită, N.M. a declarat că „nu am condus-o niciodată pe R.(fostă C.)L. spre localitatea B. după orele 23,00; am condus-o doar în martie 1998, după orele 21,00-22,00, dar după puțin timp s-a întors, spunându-mi că s-a întâmplat ceva la barieră, fără a-mi preciza ce anume și că va merge la discotecă".în această ultimă fază de judecată, martora N.M. și-a modificat parțial depoziția în sensul că a susținut, printre altele,că:

a) martora R.(fostă C.)L. i-a povestit despre un incident pe care ea îl văzuse pe strada dinspre barieră, „atunci când se îndrepta spre discotecă";b) "în noapte faptei, după incident, martora R.(fostă C.)L. a venit la domiciliul meu și mi-a povestit ce a văzut pe stradă"; martora vroia să se ducă la discotecă(...)"dar în cele din urmă a rămas să doarmă la mine în acea noapte";

c) că familia inculpatului și acesta era foarte apropiat de familia martorei R.(fostă C.)L. și, în special, de aceasta și de surorile sale;

d) că una din surorile martorei R.(fostă C.)L. I-a vizitat pe inculpat la locul de detenție;

e) că ea a nu a văzut nimic.

Se remarcă faptul că, în aceasta ultimă declarație, martora N.M. nu a mai susținut că martora R.(fostă C.)L. a vizitat-o în acea seară și că ea ar fi condus-o vreo porțiune de dram. Raportat la toate cele mai sus arătate, la inadvertențele dintre propriile depoziții ale martorei N.M. (care oricum ar fi putut fi doar un martor indirect) se constată că declarațiile inițiale ale martorei R.(fostă C.)L., precum și declarațiile martorei N.M. au fost date „pro causa", nu corespund adevărului și au fost înlăturate.

După cum s-a arătat mai sus, prin intermediul familiei sale, inculpatul și-a construit o apărare bazată pe determinarea mai multor persoane, care nu au fost la fața locului și nu au perceput incidentul, să dea declarații mincinoase în cauză. În acest sens, pe lângă martorii R.(fostă C.)L. și N.M., propuși în cursul urmăririi penale, inculpatul a solicitat audierea și a martorilor Ț.V. și E.R. (care, de asemenea, după cum se va arăta în continuare, au dat declarații neconforme cu adevărul), pentru prima dată abia după trimiterea în judecată, susținând că și aceștia ar fi fost martori oculari, văzând fapta „din curtea lor". În esență, acești martori, au susținut, în primele depoziții, că au văzut incidentul și că ar fi observat că inculpatul nu a lovit victima, care ar fi fost agresată de frații O. În ceea ce-l privește pe martorul Ț.V. acesta a dat declarații contradictorii, oscilante și vădit neconforme cu adevărul, susținerile sale fiind categoric infirmate de restul mijloacelor probatorii administrate în cauză și de verificările efectuate.

În prima sa declarație, martorul Ț.V. a susținut, la 04 ianuarie 2001 că: a) era de serviciu, ca paznic, la abatorul vechi de păsări, când a auzit strigăte și s-a dus lângă „canton" să vadă ce se întâmplă; b) la o distanță de cca. 50 m a văzut o persoană căzută la pământ, lângă care erau alte două persoane în picioare, una lovind victima cu piciorul, iar cealaltă ținând-o (inițial martorul, în aceiași declarație, a susținut că cea de-a doua persoană alerga de-a lungul căii ferate, în direcția în care alerga și soția victimei, respectiv spre Pașcani); c) a văzut când a apărut o a treia persoană, care i-a oprit pe cei doi să mai lovească victima, cu toții plecând apoi împreună; d) în zonă a mai văzut o femeie care se afla la cea. 5-6 m de locul unde victima era căzută, precum și o femeie cu părul lung, ce stătea lângă peretele clădirii I.C.I.L.-ului, femeie pe care a recunoscut-o în sala de judecată ca fiind numita R.(fostă C.)L.

Audiat în prima fază procesuală a apelului martorul Ț.V. a susținut că:

a) a văzut „doi bărbați și o femeie care loveau o persoană căzută", dar „nu-și poate da seama" dacă și femeia lovea;

b) către acel loc se mai îndreptau un bărbat și o femeie, probabil „inculpatul și prietena lui, bărbatul cerând agresorilor să înceteze; c) în acest timp, partea civilă C.M. se afla la o distanță de cca. 20 m de victimă, pe calea ferată, unde țipa, unul din cei ce agresaseră victima alergând apoi către aceasta. După ce Parchetul de pe lângă Tribunalul lași a depus, la dosar, un proces-verbal întocmit cu prilejul verificărilor efectuate la SC A. SA lași din care rezultă că martorul Ț.V. nu a fost angajat al acestei societăți în luna martie 1998, împrejurare confirmată de această societate printr-o adresă din 06 decembrie 2003, martorul a fost reaudiat în aceiași fază procesuală, prilej cu care a revenit parțial și a declarat, printre altele, că: a) „nu am fost niciodată încadrat și nici nu a lucrat la SC A.

SA, ci, de fapt, prestam anumite tipuri de activități, ca ziler, la SC E. SA cu sediul în T.", în sensul că încărca și descărca materiale de construcții și avea grijă de gospodăria patronului E.R., neavând încheiat vreun contract de muncă sau de altă natură, în acest sens;

b) pe 14 martie 1998, la sediul societății au sosit două camioane încărcate cu materiale de construcții, una din mașină rămânând în curtea abatorului, iar alta în afară; de aceea el a rămas să asigure paza camioanelor peste noapte; c) în timp ce se afla în curtea abatorului a auzit gălăgie, iar apoi a văzut cum un bărbat fugărea o femeie, iar un altul (însoțit de o femeie) lovea o persoană căzută;

d) dinspre oraș „a văzut venind un alt bărbat care s-a alăturat celorlalți și și-a continuat drumul"; „din urma lor victima s-a ridicat, a mers câțiva metri ajutat de soție și a căzut din nou" (N.T.: or, cu siguranță victima nu s-a mai ridicat); la scurt timp a venit o ambulanță;

e) el a perceput cele relatate de la cabina CFR și nu de la cabina amplasată la poarta abatorului, pe interior. După reluarea urmăririi penale în cauză, martorul Ț.V. a fost confruntat cu mai multe persoane și a fost reaudiat, prilej cu care a arătat, printre altele, că: a) în acea seară era de pază la depozitul de materiale a lui E.R. și dormea în cabina uneia din cele 2 mașini, fiind trezit din somn de un glas de femeie care striga „săriți, ne omoară";

b) a coborât din mașină și s-a depisat înspre cabina barierei de cale ferată, de unde, la cca. 20 m, a văzut doi băieți cu hanorace, șepci, bocanci și o fată cum loveau toți trei o persoană căzută la pământ";

c) revine și precizează că nu a văzut-o și pe fată lovind, dar a văzut că aceasta avea un pantof cu toc în mână;

d) la puțin timp, unul din cei doi băieți ce au lovit victima a fugit, pe lângă calea ferată, după femeia care țipa, dar nu a ajuns-o pentru că aceasta a intrat în curtea I.C.I.L.-ului, de unde a ieșit în drum după ce au plecat agresorii;

e) la un moment dat, când victima nu mai era lovită de nimeni, a venit un băiat, care nu avea nimic pe cap, și care i-a întrebat pe agresori care a fost motivul conflictului;

f) că martora O.Ș.L. (cu care a fost confruntat era „îmbrăcată într-o pereche de pantaloni, cu o geacă, iar în mână avea un pantof cu toc" (or, martora purta fustă!), iar băieții au lovit victima „în zona pieptului";

h) nu poate identifica nici unul dintre cei patru tineri și nu poate preciza dacă inculpatul cu care a fost confruntat este vreuna din personale pe care Ie-a văzut în acea seară pe stradă. Reaudiat la data de 18 iulie 2006, declarația fiindu-i înregistrată audio-video, martorul a susținut că: el nu a văzut de fapt nimic, că nu știe unde a fost în acea noapte și că nu-și menține declarațiile anterioare, pe care Ie-a dat pe baza celor relatate lui de patronul său, E.R. și la sugestia acestuia, tocmai de aceea declrațiile sale fiind contradictorii pentru că „nu mai țineam minte exact ceea ce îmi spusese acesta de la un termen la altul".

Cu prilejul unei noi confruntări cu martorii O.I. și O.Ș.L., precum și cu partea vătămată C.M., Martorul Ț.V. a făcut aceiași susținere, respectiv că el nu a văzut nimic, declarațiile sale având la bază susținerile numitului E.R. La solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul lași, SC E.S. SRL -T., prin administratorul I.E., a comunicat că, în data de 14 martie 1998, societatea nu s-a aprovizionat cu materiale de construcții și că numitul Ț.V. nu a fost angajat al societății și nici nu a executat vreodată, ocazional, paza pentru această societate ori la imobilul.

Mai mult, așa cum s-a arătat, în vederea verificării realității declarațiilor învinuitului Ț.V. cercetat pentru „mărturie mincinoasă", la data de 12 iulie 2006, s-a efectuat o cercetare la fata locului, în baza art. 129 C. proc. pen., în prezența acestuia, precum și a martorului Ț.M., a părții vătămate C.M., fiecare din cei indicând locul unde au văzut victima căzută, cât și locul unde se aflau fiecare dintre ei; s-a întocmit un proces-verbal în prezența unui martor asistent și s-au efectuat fotografii judiciare. Cu această ocazie, spre deosebire de martorul Ț.M. (gardianul care a ajuns la fața locului și a anunțat ambulanța) și partea civilă C.M. care au indicat că locul unde victima a căzut și a fost agresată a fost șosea, foarte aproape de barieră (indicațiile celor doi coincid), martorul Ț.V. a indicat că acel loc era undeva lângă un gard dincolo de șanțul betonat ce mărginea șoseaua.

Or, nici un martor nu a susținut că victima ar fi căzut ori ar fi fost agresată în alt loc decât pe șosea. Reaudiat de procurori, în aceiași zi, după efectuarea cercetării la fața locului, în calitate de învinuit, Ț.V. și-a menținut, în principiu, toate declarațiile mincinoase anterioare, de această dată, făcând următoarele precizări:

a) de lângă cantonul CFR a văzut cum o persoană se afla , la cca. 30-40 m de cale ferată, căzută, pe aceiași parte cu cantonul și la cca. 3 m. de șosea, unde era lovită de 2 băieți; b) „nu mai era nimeni în apropiere";

c) ulterior a văzut venind dinspre oraș un bărbat și o femeie, care erau împreună și și-au continuat drumul pe șosea, întrebându-i pe agresori care a fost motivul care a generat conflictul;

d) după aceea, cei trei bărbați și fata au plecat, trecând bariera de cale ferată, ulterior văzând cum a ieșit din curtea I.C.I.L.-ului partea civilă C.M.;

e) el nu a mai stat pentru că „a fost strigat de patronul său, E.R., care ieșise în drum și care l-a întrebat ce s-a întâmplat, el răspunzându-i că s-au bătut niște țiganf; f) „nu am memorie bună și nu-mi aduc aminte(...)". Reaudiat, la data de 13 iulie 2007, în aceiași calitate, Ț.V. și-a retras toate declarațiile anterioare, susținând că a mințit, că el nu a văzut nimic, dar a fost „sfătuit și învățat" de patronul său de atunci, E.R. să declare în acest fel. Despre numitul Ț.V., martorul Ț.M. (gardian public) a declarat că acesta mai făcea uneori de pază, dar în acea seară el nu l-a văzut, dar poate spune despre el că „este consumator de băuturi alcoolice și bea aproape în fiecare zi". La rândul său, martorul D.I. (care era paznic la stația de reșapare) a declarat că „nu știe ca Ț.V. să fi fost paznic, în acea perioadă, la depozitul unde a fost vechiul abator".

În fața acestei instanțe, martorul Ț.V. a revenit iarăși asupra declarațiilor sale, susținând, printre altele, că:

a) la data comiterii faptei, el era paznic la SC R. SA, ce avea închiriat un spațiu pentru abator, b) la orele 22,00, a auzit strigăte pe stradă și a ieșit „din incinta societății, observând, de după cantonul CFR, unde „s-a ascuns", o încăierare în apropiere de calea ferată, la 20-30 m unde doi bărbați (îmbrăcați cu hanorace, cu glugă, precum și cu șepci și încălțați cu bocanci, având pantalonii băgați în bocanci), lângă care mai era o femeie, loveau o persoană căzută; c) „de fapt, doar unul o lovea"; d) între timp, dinspre oraș a mai venit un bărbat, cu capul descoperit și purtând o geacă de piele, ce nu a lovit victima; acest bărbat „seamănă cu inculpatul I.E.N., prezent în sala de judecată";

e) persoanele respective au plecat apoi de acolo, unde a venit o femeie, care era soția victimei;

f) a plecat și el „spre magazin", pentru că a strigat la el, șeful său, E.R."; g) „femeia care a plecat cu băieții este R.(fostă C.)L. și ea ținea în mână un pantof;

h) a mai văzut o femeie lângă peretele clădirii I.C.I.L.-ului pe care nu o cunoaște;

j) victima „era căzută la câțiva metri de șinele de cale ferată, lângă semafor, spre orașul T.";

k) pe femeia care fugea pe lângă șina de cale ferată a mai văzut-o „după ce a intrat în magazie pentru 5 minute", dar și după ce a ieșit afară „când a văzut-o lângă victimă"; I) femeia care-i însoțea pe agresori avea părul lung și „purta o căciulită pe cap", dar nu a recunoscut-o;

m) când a fost citat prima dată, E.R. i-a spus că au fost citați în legătură cu „ceea ce ți-am spus eu ție", n) nu știe ce a văzut E.R. „când a ieșit la poartă, dar el era lângă acesta, uitându-se" spre locul unde avea loc conflictul; „E.R. m-a întrebat ce se întâmplă și eu i-am spus că doi bărbați au lovit pe un altul. Analiza doar a acestei ultime declarații relevă multiplele contradicții și incoerența martorului, care oferă în 2007, detalii pe care nu Ie-a putut furniza în 2001: căciulită de pe capul fetei (martora O.Ș.L. nu purta așa ceva), pantalonii băgați în bocanci ș.a.), nefiind însă sigur dacă a văzut personal sau i-a spus „patronul". De asemenea, se observă că, de această dată, martorul indică un alt loc de muncă și precizează succesiv că a văzut conflictul ba din spatele cantonului CFR, ba că a mai reintrat și în magazie (sau magazin ?), ba de la poartă, de lângă „patron".

Față de martor, procurorul de ședință, s-a sesiza din nou, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „mărturie mincinoasă". La Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani, care a declanșat cercetări în acest sens, față de martor, acesta a revenit din nou, asupra declarațiilor sale, retractându-le și afirmând că nu a văzut ce s-a întâmplat, „fiind determinat de C.G. și nevasta acestuia să declare aspecte nereale". În prealabil, el a dat o declarație olografă, în care a susținut că, de fapt, a văzut tot ce s-a întâmplat, că-și menține declarațiile anterioare, cu precizarea că E.R. nu I-a învățat să declare în nici un fel. Față de retratarea declarațiilor, tribunalul a dispus reaudierea martorului Ț.V., care, a revenit iarăși asupra declarației de retractare și a susținut că:

a) deși își recunoaște semnăturile de pe declarațiile date la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani, el „nu-și amintește" să fi fost la această unitate de parchet; b) „el a văzut 2 bărbați și o femeie lovind un bărbat". Depozițiile martorului Ț.V. sunt totalmente contradictorii, vădit necredibile, nu se coroborează cu restul ansamblului probator, fiind infirmate de verificările efectuate și, de aceea, ele vor fi înlăturate. În ceea ce-l privește pe martorul E.R. și acesta a dat declarații contradictorii, oscilante și vădit neconforme cu adevărul, susținerile sale fiind categoric infirmate de restul mijloacelor probatorii administrate în cauză și chiar de declarația soției sale.în prima sa declarație, martorul E.R. a susținut, la 15 februarie 2001, că: a) într-o noapte a auzit câinii lătrând și țipete și a ieșit afară din casă, el locuind la cea. 30 m de locul unde s-a comis fapta;

b) a văzut victima căzută și cum era lovită cu piciorul de o fată și de un băiat, în timp ce un alt băiat alerga după soția victimei;

c) la un moment dat, a apărut un al treilea băiat, îmbrăcat în negru și cu capul descoperit, care a intervenit și i-a despărțit, aceștia plecând împreună;

d) a văzut în zonă, la o distanță de cca. 15 m, o femeie, care nu s-a apropiat;

e) el a perceput conflictul de la cca. 30 m. La data de 06 noiembrie 2001, cu prilejul audierii sale de către Curtea de Apel lași, martorul E.R. a susținut că:

a) pe data de 14 sau 15 martie 1998, după ora 12,00 a auzit scandal și a ieșit în balcon, de unde la o distanță de cca. 30 m a văzut o femeie care țipa și alergând, fiind urmărită de o persoană îmbrăcată în alb;

b) la cca. 10 m de acea femeie, un bărbat și o femeie loveau o altă persoană căzută;

c) la un moment dat, dinspre oraș a venit o altă persoană, care i-a luat pe agresori de lângă victimă și au plecat împreună, vorbind, el auzindu-i spunând că incidentul s-a datorat de la o țigară;

d) la locul unde era victima a văzut în total: 3 bărbați și o femeie, e) el a dat declarație „la cererea părinților inculpatului"; f) „nu pot să dau nici un nume căruia să-i fi relatat despre ceea ce am văzuf". Martora E.A., soția martorului E.R., audiată după decesul acestuia a declarat, printre altele, următoarele: a) știe că numitul „Ț.V. nu a lucrat niciodată pentru societatea fiului și a fostului său soț;

b) ea, „întotdeauna a dormit cu soțul ei, în aceiași cameră la parterul locuinței'; c) „soțul meu nu mi-a povestit niciodată că ar fi văzut când C.G. a fost bătut la bariera din apropierea locuinței noastre".

Sunt vădite contradicțiile între depozițiile acestui martor, care vorbește de agresarea victimei de către o fată (deși restul ansamblului probator indică, fără echivoc, faptul că agresorul a fost un bărbat) și care nu a fost văzut de nici un alt martor, la fața locului (cu excepția lui Ț.V., care doar în anumite depoziții, arată că „patronul" fie a văzut și el, fie I-a întrebat ce s-a întâmplat). în plus, martorul susține că a văzut cele relatate fie de la balcon, fie că a ieșit din casă, în condițiile în care soția sa a declarat că dormeau la parter și că soțul ei nu i-a spus niciodată că ar vi perceput conflictul.

De altfel, este puțin credibil ca în ipoteza în care, la miezul nopții, martorul s-ar fi trezit și ar fi ieșit să vadă ce s-a întâmplat să nu-i fi spus soției sale, mai ales că, a doua zi, întreaga comunitate locală vorbea (așa cum au arătat toți martorii) despre incidentul de lângă barieră și despre moartea victimei C.G., despre care E.A. a susținut că era cunoscut prin aceea că, atunci când ajungea în stare de ebrietate, se deplasa pe stradă cântând.În ceea ce o privește pe partea vătămată (constituită parte civilă) C.M. aceasta a fost audiată în cauză, de 10 ori, fiind confruntată în mod repetat (de 8 ori) atât cu inculpatul, cât și cu martorii O., O.Ș.L., Ț.V., R.(fostă C.)L.

ș.a. Declarațiile sale sunt caracterizate prin poziția oscilantă, sunt inconstante și parțial diferite, sub cele mai multe aspecte ele necoroborându-se cu restul ansamblului probator. Se remarcă faptul că aceasta își aduce aminte în anii 2006-2007 detalii și amănunte pe care nu Ie-a putut indica în anii 1998-2000. Dacă în prima sa declarație, partea civilă a susținut că a văzut cum a fost lovit soțul ei de un tânăr, ulterior revine succesiv și arată: ba că nu a văzut nimic, ba că nu inculpatul I.E.N. i-a lovit soțul, ba că nu este sigură, ba că victima a fost lovită de o singură persoană, ba de doi băieți și chiar și de fată (care i-ar fi dat cu piciorul în zona organelor genitale"), ba că rudele inculpatului i-au cerut să dea declarații într-un anume fel, ba că nu i-au cerut etc.în prima sa declarație - care se presupune, de regulă, că reflectă cel mai fidel adevărul - partea civilă a susținut nereal că ea ar fi fost fugărită pe aceiași stradă principală, până la Stația de Reșapare, pe o distanță de cea. 50 m (or, toate mijloacele de probă, inclusiv declarațiile sale ulterioare, relevă că partea civilă a fugit la stânga printre liniile de cale ferată, a coborât într-un stufăriș, spre Centrul de Colectare a Laptelui și abia apoi a ajuns în stradă), că a văzut când soțul ei a fost lovit de un tânăr (în fapt ea nu a văzut) și că incidentul a avut loc puțin după orele 23,00 (în realitate incidentul a avut loc cel mai devreme în jurul orelor 01,00).

De aceea, această primă declarație (ca și celelalte), va fi reținută de instanță doar parțial și anume doar cu privire la aspectele faptice necontestate și care se coroborează cu restul ansamblului probator.Ulterior, în mai multe declarații (inclusiv atunci când depoziția sa a fost înregistrată audio-video), partea civilă C.M. a arătat că, de fapt, nu a văzut momentul când victima a fost lovită, după bariera de cale ferată și de către cine anume. Instanța a reținut că aceasta este versiunea reală și are în vedere în acest sens, atât toate declarațiile acesteia analizate în ansamblu, cât și declarațiile mai multor martori coroborate cu procesele-verbale de cercetare la fața locului și planșele foto anexă, din care rezultă că, partea civilă, nu avea cum să vadă în mod obiectiv și practic momentul lovirii soțului ei.

Astfel, probele administrate au evidențiat faptul că partea civilă a trecut prima linie de cale ferată, iar apoi a luat-o spre stânga, fugind pe terasamentul dintre cele două linii de cale ferată înspre direcția Pașcani, cu spatele spre bariera de cale ferată (după cum rezultă și din planșa foto, conform indicațiilor ei), iar, după aproximativ 20 metri, a traversat și cealaltă linie spre orașul T., coborând în dreapta într-un stufăriș (evidențiat, de asemenea, la cercetarea de la fața locului) de lângă calea ferată.

De aici a trecut un canal cu apă, iar apoi pe o poartă, a intrat în incinta punctului de colectare a laptelui a fostului „I.C.I.L", amplasat în zonă, mai exact în curtea acestui punct de colectare a laptelui. Apoi, de aici a ieșit pe o altă poartă spre strada principală, unde a văzut că soțul ei era căzut, iar pe cei trei tineri și fata care-i însoțea aflându-se dincolo de calea ferată și fugind înspre satul B. Este evident deci că - dat fiind traseul urmat de partea civilă, faptul că era noapte și că pe cel puțin anumite porțiuni din acest traseu vizibilitatea către șoseaua principală era obstaculată de clădirea I.C.I.L.-ului și de gard - este foarte puțin probabil ca partea civilă să fi văzut momentul lovirii soțului ei în zona capului.

Dacă la aceste argumente se adaugă și multiplele inadvertențe din declarațiile părții civile (indicate mai sus), precum și faptul că era noapte, că partea vătămată are un nivel de instruire aproape inexistent, că - așa cum chiar ea a arătat - în acea seară consumase alcool (votcă), cât și faptul că familia inculpatului a încercat influențarea sa, concluzia la care s-a ajuns mai sus (în sensul că C.M. nu a văzut efectiv momentul agresării soțului) este cu atât mai credibilă.în acest ultim ciclu procesual, partea civilă C.M. a declarat, printre altele că: a) în acea seară, în timp ce se deplasa cu soțul ei, spre T., la un bar, pentru a cumpăra țigări, înainte de a trece calea ferată, s-au întâlnit cu o fată și trei băieți;

b) doi dintre cei trei băieți aveau hanorace cu glugă, iar pe cap șepci de culoare albă (or, acestea erau de culoare închisă), fiind încălțați cu bocanci;

c) cel de-al treilea băiat, mergea în urma celorlalți trei tineri, la cca. 10-15 m, nu avea nimic pe cap, fiind încălțat cu pantofi și îmbrăcat cu o geacă neagră;

d) victima a cerut de la unul din cei doi băieți, ce mergeau mai în față, o țigară, iar tânărul care fuma i-a aruncat restul de țigară pe care o avea în mână; e) în momentul în care soțul ei s-a aplecat după țigară, același tânăr l-a lovit cu piciorul în zona feței, victima căzând, dar ridicându-se repede; f) și ea și victima au fugit înspre oraș, cei doi băieți și fata alergând după ei;

g) cei doi tineri cu șapcă i-au aiuns, au trântit victima jos și au lovit-o, repetat, cu picioarele, în cap și în zona organelor genitale (or, victima nu a fost lovită în această zonă);

h) fata ce-i însoțea nu a lovit victima, dar îi instiga pe cei doi băieți să -i lovească soțul;

i) tânărul cu capul gol, nu a lovit victima în nici un fel, ci, din contră, el a venit în apărarea sa, pentru că cei doi băieți cu șepci vroiau să o lovească și pe ea;

j) ea a fugit „prin niște tufișuri și s-a ascuns"; din „tufișurile - care se aflau la cca. 20 m - în care m-am ascuns am văzut cum cei doi tineri îl loveau pe soțul meu în cap"; k) „din tufișuri am fugit și m-am ascuns în curtea unui centru de colectare a lapteluT; de aici a ieșit în stradă și a început să țipe după ajutor; I) la fața locului a venit un gardian, care a anunțat ambulanța; s-a apropiat de soțul lovit și l-a luat în brațe;

m) nu poate precizat dacă inculpatul I.E.N., prezent în sala de judecată, este vreunul dintre cei 3 tineri pe care îi văzuse în acea seară;

n) dintre cei trei băieți l-ar putea recunoaște doar pe cel care i-a dat țigara victimei, care este mai înalt decât inculpatul și are o un semn de tăietură la nas și care a fost prezent în instanță la termenul de judecată anterior (n.t - la acel termen fusese prezent martorul O.I. - ce nu a putut fi audiat din motive procedurale; or, toate probele relevă că cel ce i-a dat țigara victimei a fost fratele acestuia, O.Ș.M.P. Chiar dacă declarațiile părții vătămate C.M. au evoluat în sensul susținerii apărărilor inculpatului, totuși două elemente sunt constante în toate declarațiile sale și anume:

a) faptul că înainte de a trece calea ferată, ea și soțul ei s-au întâlnit efectiv cu patru tineri, din care o fată și trei băieți, aceștia fiind ulterior recunoscuți ca fiind frații O. și inculpatul I.E.N.;

b) faptul că a fugit pe terasamentul căii ferate și s-a ascuns într-un stufăriș, de unde a intrat în curtea I.C.I.L.-ului (fostului Centru de Colectare a Laptelui), iar de aici a ieșit în drum (acest de-al doilea element lipsește ca atare decât în prima declarație). Partea vătămată nu a susținut nici un moment că inculpatul I.E.N. ar fi venit ulterior la locul faptei ori că nu i-a însoțit, dintr-un început, pe frații O., la momentul întâlnirii, ci doar că era mai în urmă. Aceste două împrejurări sunt esențiale și ele dovedesc netemeinicia apărărilor inculpatului.Atât partea vătămată C.M., cât și fiica acesteia, C.A., dar și martorii P.C.:

„am auzit personal de la soția victimei că mama inculpatului i-ar fi propus să-i dea bani și alte produse pentru a-i salva fiul de la închisoare") și Ț.M. au făcut referiri repetate cu privire la faptul că familia inculpatului I.E.N. a încercat să o influențeze pe partea vătămată C.M., căreia - dată fiind situația sa materială precară și numărul mare de copii - i-a trimis ori dat, în mai multe rânduri, alimente, partea civilă fiind văzută chiar „de mai multe ori la locuința familiei inculpatului, după arestarea acestuia".

În ceea ce privește declarațiile martorilor menționați mai sus și a părții vătămate audiate în cauză, instanța a constatat că -așa cum s-a arătat -, pe parcursul procesului penal, în diferite faze (și chiar în aceiași fază procesuală) au suferit modificări mai mult sau mai puțin semnificative. Aceste modificări ale declarațiilor date de unii martori ori de partea civilă fie nu au fost explicate de aceștia în nici un mod, fie au fost justificate într-o manieră puerilă ce nu poate fi primită. Diferențele dintre declarațiile părții civile și a martorilor menționați (iar în unele situații chiar între depozițiile succesive ale acelorași persoane) au fost determinate, în cauză, de factorii sus-menționați, în special de influențarea lor de către familia inculpatului (în sensul că au dat declarații neadevărate, cu privire la aspecte faptice pe care nu le-au perceput). Tocmai de aceea s-a și impus prezentarea lor succintă.

La stabilirea valorii probatorii a declarațiilor martorilor instanța a ținut seama de toți acești factori. S-a mai reținut și că, în mod firesc, declarația unei persoane trebuie evaluată prin prisma modului și împrejurărilor (noapte sau zi, de aproape sau nu etc.) în care a perceput faptele, a raporturilor sale cu părțile, a vârstei, pregătirii și educației sale, a sursei din care provine „mărturia" (directă sau indirectă), cât și a momentului la care persoana a fost audiată. Astfel, este binecunoscut faptul că dacă o persoană este audiată la distanță mare în timp față de momentul la care a perceput o anume situație faptică amintirile sale nu mai sunt la fel de precise. Or, ceea ce caracterizează mărturiile persoanelor propuse de inculpat în apărare (și care vor fi înlăturate) este, în mod surprinzător, tocmai un proces invers, adică: în loc de o „diluare" a informațiilor se remarcă o „ aducere aminte" cu privire la detalii minore, după ani de zile și în condițiile în care inițial aceste detalii nu putuseră să fie furnizate. Pe de altă parte, tribunalul a reținut, că declarațiile unui martor ori părți nu au o valoare probatorie prestabilită, în sensul că nu există o ierarhizare între declarațiile unei persoane date în diferitele faze procesuale. întotdeauna valoarea probatorie a unui mijloc de probă (inclusiv a declarațiilor unui martor sau părți - atunci când acestea prezintă modificări sau completări pe parcursul procesului penal) se stabilește prin coroborarea și cu restul ansamblului probator. Prin urmare, depoziția unui martor nu ar putea fi înlăturată pe considerentul că nu a fost dată întocmai și în fața instanței sau pentru că, sub anumite aspecte, conține modificări ori completări.

Tocmai de aceea, pornind și de la aceste considerente, instanța a reținut situația de fapt mai sus descrisă doar pe baza acelor declarații sau părți din declarații care se coroborează cu restul mijloacelor de probă administrate în cauză și care sunt credibile. Se mai impune și precizarea faptului că o altă apărare constantă a inculpatului a avut ca premisă modul în care era el încălțat. Cu alte cuvinte, inculpatul, prin avocații săi, a insistat repetat cu privire la faptul că el era încălțat în acea seară cu pantofi cu talpă subțire, în timp ce frații O. aveau bocanci (situație recunoscută, de altfel, de aceștia) și doar niște lovituri aplicate de picioare încălțate cu bocanci ar fi putut cauza victimei respectivele leziuni atât de grave. Această apărare este doar o simplă supoziție lipsită de orice fundament, fiind, în același timp, total irelevantă în cauză, precizările medicilor legiștii (menționate mai sus) fiind elocvente în acest sens, întrucât respectivele leziuni puteau fi produse, la fel de bine, atât de picioare încălțate cu pantofi, cât și de picioare încălțate cu ghete, precum și de orice alte corpuri sau mijloace contondente. În ceea ce-l privește pe martorul B.V. se constată faptul că în primele sale trei declarații din anii 1998-2000 nu a susținut că ar fi plecat împreună cu inculpatul I.E.N. spre casă, ci că mergea din urma grupului de patru tineri din care și inculpatul făcea parte. Abia în declarațiile ulterioare, martorul B.V. a arătat, în mod constant, că el și inculpatul I.E.N. s-au deplasat în aceiași direcție din urma martorilor O., iar când s-a despărțit de inculpat i-a văzut mai în față, pe stradă, pe acești martori, care nu ajunseseră încă la bariera de cale ferată. Martorii P.C., T.C. și D.I. au dat declarații relativ constante. Martorul P.C. a arătat de pildă, că atunci când grupul tinerilor din care făcea parte și inculpatul a plecat, acesta nu a rămas mai în urmă.

Situația de fapt astfel cum a fost reținută de instanță, a fost dovedită, pe deplin, cu mijloacele de probă analizate detaliat mai sus, respectiv:

a) procesele-verbale de cercetare la fața locului și planșele foto anexă;

b) raportul de constatare medico - legală (autopsia) al I.M.L. lași, împreună cu avizul Comisiei de Avizare și Control din cadrul I.M.L lași;

c) declarațiile părții vătămate și declarațiile martorilor menționați mai-sus (mai puțin ale celor care au fost înlăturate), cu rezervele și precizările sus-arătate;

d) procesele-verbale de confruntare;

e) relațiile comunicate de unele societăți cu prilejul verificării locului de muncă a martorului Ț.V., precum și celelalte înscrisuri depuse la dosar, inclusiv relațiile comunicate de Serviciul de Ambulanță lași;

f) raportul de expertiză psihiatrică a inculpatului;

g) declarațiile inculpatului, cu rezervele arătate și doar parțial, în măsura în care se coroborează cu celelalte probe.împotriva sentinței a declarat apel inculpatul I.E.N. invocând motive de nelegalitate sub următoarele aspecte:- instanța de fond a făcut o apreciere greșită a probatoriului administrat în cauză, având în vedere că din declarațiile tuturor martorilor, inclusiv soția victimei, rezultă cu certitudine faptul că nu el este autorul faptei; - instanța de fond, ignorând rolul activ, nu a procedat la audierea martorilor O.I.

și O.Ș.M.P. prin comisie rogatorie; neprocedând la audierea acestora, declarațiile date de acești martori ce sunt, de altfel, contradictorii, nu pot constitui temei al condamnării inculpatului;- concluziile raportului de expertiză întărește nevinovăția inculpatului, iar martorii și soția victimei au relatat că au văzut doi tineri, însoțiți de o femei, ce erau îmbrăcați cu hanorace, cu glugă pe cap și erau încălțați cu bocanci, pe când el era îmbrăcat c o pereche de pantaloni, o giacă de cojoc, pantofi în picioare, capul fiind descoperit, iar acești doi tineri au aplicat lovituri persoanei căzute la pământ; aceiași martori au relatat faptul că un al treilea tânăr, în speță inculpatul, a ajuns la locul faptei mai târziu cu câteva minute;- instanța de fond a încălcat și principiul aflării adevărului, preferând să condamne o persoană în legătură cu care nu s-a stabilit cu certitudine că este autorul acestei infracțiuni, în detrimentul aflării adevărului;- a fost încălcat și principiul „in dubio pro reo", ce în prezenta cauza se justifică, pe deplin, a fi aplicat, având în vedere că nu există probe certe de natură a-l condamna pe inculpat; chiar prin decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție și trimiterea cauzei la parchet s-a stabilit clar că declarațiile fraților O. sunt declarații interesate în cauză și că acestea trebuie coroborate cu alte probe, urmând a se de eficiență și a se analiza și probele în favoarea inculpatului.

Instanța de apel în rejudecare a reținut în esență că, situația de fapt reținută de instanța de fond este corectă, probele administrate în toate fazele și ciclurile procesuale, demonstrând vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii de omor calificat. Instanța de fond a făcut o prezentare exhaustivă a materialului probator administrat în cauză iar în cazul declarațiilor inculpatului, părții civile și ale martorilor, a redat în mod judicios conținutul acestora, astfel că s-a apreciat că nu se mai impune redarea, în detaliu a conținutului acestor mijloace de probă.

Cu privire la critica inculpatului în sensul încălcării dreptului său la un proces echitabil, prin neaudierea martorilor O.I. și O.Ș.M., instanța de apel a apreciat-o ca fiind neîntemeiată dat fiind faptul că acești martori au fost audiați, în prezența inculpatului și a apărătorului acestuia, într-o procedură publică și contradictorie de către instanța de judecată și nu o dată, ci de trei ori. Mai mult, cu ocazia trimiterii cauzei la parchet pentru completarea materialului de urmărire penală, acești martori au fost confruntați cu alți martori, dar și cu inculpatul, confruntări la care a participat și apărătorul inculpatului.

Reaudierea acestor martori în ultimul ciclu procesual nu a fost posibilă dat fiind plecarea acestora în străinătate, nefiind cunoscut domiciliul ori reședința cu caracter stabil, dar acest lucru nu a constituit un impediment în analizarea declarațiilor date în contextul celorlalte probe administrate. Cât privește critica inculpatului constând în neaplicarea, de către instanța de fond, a principiului „in dubio pro reo", instanța de apel a reținut că acesta nu este aplicabil în cauza dedusă judecății, probele demonstrând, dincolo de orice dubiu, vinovăția inculpatului.

Se face referire, totodată, la declarațiile oscilante date de inculpat și de influențarea, prin intermediul membrilor familiei inculpatului, a martorilor R.(fostă C.)L., N.M., Ț.V. și E.R. de a da declarații mincinoase în cauză, revenind ulterior afirmând că a făcut acest lucru la rugămintea și presiunea familiei I.E.N..în mod corect s-a apreciat ca fiind nesincere declarațiile părții civile C.M., atitudinea procesuală a acesteia fiind influențată de către familia inculpatului. De asemenea, susținerile inculpatului cu privire la încălțămintea pe care o purta în seara comiterii infracțiunii și faptul că pantofii săi nu puteau provoca leziunile care au condus la decesul victimei, ci doar încălțămintea tip bocanc pe care o purtau frații O., nu sunt concludente având în vedere actele medicale, din care rezultă că leziunile ar fi putut fi produse doar cu un anume tip de încălțăminte.

Concluzionând, instanța de apel a arătat că nici această critică nu este fondată, instanța de fond făcând o apreciere riguroasă a întregului material probator.Totodată s-a apreciat că încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de omor calificat este corectă, fapta fiind comisă în loc public.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul I.E.N. invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 172, 18 și 14 C. proc. pen. În esență, au fost reiterate criticile invocate în apel, în sensul că în cauză nu a fost înlăturată prezumția de nevinovăție și ca atare se impune aplicarea principiului „in dubio pro reo" cu consecința achitării inculpatului de orice culpabilitate. S-a făcut trimitere la decizia nr. 6047 din 19 decembrie 2003 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a stabilit limitele de desfășurare a procedurii judiciare, arătând că instanța de apel nu a respectat dispozițiile cuprinse în decizia de casare cu trimitere, hotărârea fiind casată pentru refacerea tuturor actelor de cercetare penală. Apărarea a contestat declarațiile martorilor O.I. și O.Ș.M.P., apreciind că acestea nu sunt conforme realității. Mai mult, se impunea reaudierea acestor martori în condițiile în care prin decizia de casare au fost desființate toate actele de procedură. Sub acest aspect, apărarea a iterat faptul că a solicitat audierea fraților O. prin comisie rogatorie, probă care nu a fost încuviințată. În același sens, apărarea a invocat faptul că nici partea vătămată și nici un alt martor nu-l indică pe inculpat ca fiind autorul faptei. Este relevant a se reține hainele purtate de persoanele implicate în conflict, partea vătămată declarând că cei care l-au lovit pe soțul său erau îmbrăcați în hanorac cu glugă, avea o geacă pe cap și era încălțat cu bocanci. Ca atare, nefiind dovedită vinovăția inculpatului, se impune achitarea acestuia în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. Cazul de casare prev.de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. se referă la greșita respingere a cererii de efectuare a comisiei rogatorii, prin aceasta fiind încălcat dreptul la apărare al inculpatului prin omisiunea audierii directe și nemijlocite a martorilor O.I. și O.Ș.M.P. În subsidiar, prin prisma cazul de casare prev.de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. s-a solicitat reținerea circumstanțelor judiciare atenuante și reducerea pedepsei.

Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursul prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu cauza, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. a constatat că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Sub aspect procedural -în completarea sentinței pronunțată de instanța de fond și în dovedirea netemeiniciei criticilor recurentului inculpat în sensul că, pe de o parte, nici organul de urmărire penală și nici instanțele nu au respectat dispozițiile cuprinse în deciziile prin care s-a dispus fie trimiterea cauzei la procuror, fie casarea cu trimitere la instanța de apel (în opinia inculpatului autoritățile judiciare trebuiau să refacă toate actele de procedură), - Înalta Curte reține că nici prin decizia nr. 6047 din 19 decembrie 2003 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 3289/2003 prin care s-a dispus trimiterea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale și nici prin decizia penală nr. 3084 din 9 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 3249/1/2010 prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, nu au fost înlăturate probele administrate în faza de urmărire penală, respectiv în cursul cercetării judecătorești. Dimpotrivă, nefiind constatată administrarea unor probe în mod nelegal, acestea au fost păstrate, fiind câștigate cauzei și ca atare ele au fost în mod corect analizate în contextul întregului material probator.

Restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale (Dosar 6047 din 19 decembrie 2003) a fost determinată de constatarea unei dualități a probelor administrate dispunându-se efectuarea de către parchet a unor confruntări între partea vătămată și inculpat, între soția victimei și martorii O.I. și O.Ș.M.P. pe de o parte iar pe de altă parte confruntarea cu martorii Ț.V., E.R. și R.(fostă C.)L. De asemenea, s-a apreciat ca fiind necesară reconstituirea modului și condițiilor în care a fost comisă fapta.

Prin decizia penală nr. 3084 din 9 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 3249/1/2010, s-a dispus casarea hotărârilor și trimiterea cauzei la instanța de apel ca urmare a încălcării dispozițiilor legale în materia citării. Ca atare, cum prin deciziile arătate au fost păstrate toate probele administrate, critica recurentului inculpat în sensul că autoritățile judiciare trebuiau să refacă actele de cercetare penală nu este întemeiată.în aceste condiții, Înalta Curte a reținut că martorii O.I.

și O.Ș.M.P. au fost audiați, în mod direct și nemijlocit de către instanțele de judecată și ca atare, în lipsa datelor privind domiciliul sau reședința acestora în străinătate, nu se poate proceda la reaudierea lor prin comisie rogatorie. Ca atare, declarațiile acestora date în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești, în mod corect au fost analizate și interpretate de către instanța de fond prin raportare la toate celelalte probe administrate. Pe fondul cauzei, Înalta Curte a constatat că Tribunalul lași a stabilit o stare de fapt corectă, atribuind faptei deduse judecății o încadrare juridică legală.Probele administrate în cauză au demonstrat, dincolo de orice dubiu, că inculpatul este autorul faptelor, acesta fiind cel care a aplicat victimei C.G.

în noaptea de 14 din 15 martie 1998, multiple lovituri cu picioarele, în zona capului, cauzându-i leziuni cerebrale și faciale care au condus la deces. Pe parcursul derulării procesului, martorii oculari au avut o atitudine constantă -inclusiv la confruntări - spre deosebire de inculpat care a fost oscilant în declarațiile date. Astfel, inițial inculpatul I.E.N. a arătat că după ce a ieșit împreună cu frații O. și O.Ș.L. din barul „GX" cei trei au plecat înainte spre satul B. iar el a rămas în fața barului discutând cu niște persoane aproximativ 5 minute.

După aceea s-a îndreptat și el spre satul B. iar când a ajuns în apropierea barierei CFR, l-a văzut pe martorul O.I. care „îl bătea pe un țigan căzut pe șosea". Inculpatul susține că l-a tras de mână pe O.I. și împreună cu O.Ș.M.P. și O.Ș.L. au plecat spre casă.Ulterior însă, la prezentarea materialului de urmărire penală, inculpatul revine asupra stării de fapt prezentată anterior, arătând că, în realitate, moartea victimei a fost rezultatul agresiunii exercitată de martorii O.I. și O.Ș.M.P. Versiunea prezentată de inculpat este însă infirmată prin declarațiile constante date de martorii oculari dar și de celelalte probe administrate în cauză evaluate în mod riguros de către instanța de fond.

Pe de altă parte, în condițiile în care inculpatul nu era autorul faptei, nu se justifică atitudinea membrilor familiei sale de a exercita presiuni asupra martorilor și asupra soției victimei pentru a-și schimba declarațiile și a încerca exonerarea sa de răspundere penală. Audiat în cursul cercetării judecătorești, martorul O.I. a declarat că după ce au părăsit barul s-au îndreptat spre satul B. iar pe drum, în apropierea barierei CFR s-au întâlnit cu victima C.G. și soția acestuia. Victima i-a cerut martorului O.I. o țigară, iar aceasta fiind nemulțumită că a primit doar „un chiștoc, a început să urle și fratele meu i-a dat un picior în șold".

Victima a continuat să meargă și a început să înjure. Imediat inculpatul s-a dus după victimă și a început să-i aplice lovituri. Noi am rămas la aproximativ 10 metri. Am văzut când inculpatul i-a aplicat o lovitură, după care a căzut jos și apoi a început să-l lovească cu picioarele. Soția victimei a trecut calea ferată și a văzut că a intrat într-un depozif. Arată martorul că la fața locului nu mai erau alte persoane decât fratele său și martora O.Ș.L. Aceleași împrejurări sunt prezentate și de martorul O.Ș.M.P. care,audiat în cursul cercetării judecătorești a arătat că victima a fost lovită de inculpatul I.E.N. până când a căzut la pământ.

Deși i-a atras atenția inculpatului să înceteze, acesta a lovit victima în continuare, abandonând-o în zona barierei CFR după care toți și-au continuat drumul spre casă. Nu a văzut, la locul comiterii faptei, nici pe martora N.M. și nici pe R.(fostă C.)L. Declarațiile martorilor O.I. și O.Ș.M.P. sunt susținute și de declarațiile martorei O.Ș.L., acesta din urmă arătând în mod constant, că I-a văzut pe inculpatul I.E.N. aplicându-i mai multe lovituri victimei „de sus în jos, în special în zona capului". Cât privesc declarațiile părții vătămate C.M. -astfel cum reține și instanța de fond- a fost audiată în mod repetat, fiind confruntată atât cu inculpatul dar și cu martorii O., O.Ș.L., Ț.V.

și R.(fostă C.)L., - acestea au fost oscilante, singurele elemente care sunt neschimbate vizează faptul că înainte de a trece calea ferată, ea și soțul ei s-au întâlnit cu „o fată și trei bărbați", respectiv că a fugit pe terasamentul căii ferate și s-a ascuns într-un stufăriș de unde a intrat în curtea Centrului de colectare a laptelui iar de aici a ieșit în drum. Declarațiile oscilante ale soției victimei dar și declarațiile martorilor N.M., respectiv R.(fostă C.)L. - prin intermediul cărora inculpatul a încercat să denatureze realitatea și să inducă în eroare organele judiciare- se justifică prin aceea că familia inculpatului a încercat să determine mai multe persoane să dea declarații mincinoase.

Relevantă, sub acest aspect, este declarația martorului P.C. care a auzit de la rudele victimei și personal de „la soția victimei că mama inculpatului ar fi propus să dea bani și alte produse pentru a-l salva pe inculpat de la închisoare". Aspecte similare sunt reținute și în declarațiile martorei R.(fostă C.)L. - prietena inculpatului I.E.N. - care a arătat că la sugestia mamei inculpatului, pentru a da credibilitate declarațiilor sale, a convins-o pe martora N.M. să dea declarații prin care să-i susțină versiunea în sensul de a arăta că în acea noapte ar fi fost la martora N.M.

și apoi i-a povestit ce a văzut lângă barieră. Aceasta, în condițiile în care nu există nici dubiu, asupra faptului că la fața locului au fost prezenți doar inculpatul, frații O., martora O.Ș.L., victima și soția acestuia.

Ca atare, coroborând toate probele administrate la dosarul cauzei, Înalta Curte a apreciat că hotărârea de condamnare pronunțată în cauză este legală și temeinică, prezumția de nevinovăție fiind înlăturată. Neîntemeiată s-a apreciat a fi și critica circumscrisă cazului de casare prev.de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. Așa cum s-a arătat anterior, martorii O.I. și O.Ș.M.P. au fost audiați, direct și nemijlocit de către instanța de judecată. Ca atare, comisia rogatorie solicitată de inculpatul I.E.N. în al doilea ciclu procesual, pe lângă faptul că nu putea fi realizată întrucât nu se cunoaște domiciliul martorilor din străinătate, ea apare ca fiind și inutilă în condițiile în care martorii au fost audiați în primul ciclu procesual, efectuându-se și confruntări în faza de urmărire penală. Cât privește individualizarea judiciară a pedepsei, Înalta Curte a constatat că instanța de fond a valorificat în mod corespunzător elementele de fapt dar și persoana inculpatului, aplicându-i o pedeapsă ce reflectă gradul de pericol social ridicat al faptei comise.în condițiile în care, inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, s-a sustras judecății, având o atitudine procesuală nesinceră, s-a apreciat că nu pot fi reținute în sarcina sa, circumstanțe atenuante de natură a permite coborârea pedepsei sub limita stabilită de instanța de fond.

De altfel, s-a constatat că și în calea de atac a recursului, inculpatul a lipsit, având însă cunoștință de procedurile ce se derulează împotriva sa, fiind citat prin scrisoare recomandată și reprezentat de apărător ales.

Ca atare, în raport de dispozițiile art. 177 C. proc. pen., inculpatul a avut termen în cunoștință, demersurile sale, prin apărătorul ales, în sensul amânării judecării cauzei, fiind făcute doar cu scopul tergiversării și împlinirea termenului de prescripție.

Împotriva acestei decizii,la data de 13 martie 2013,contestatorul condamnat I.E.N..prin apărător ales avocat G.L.L., a formulat contestație în anulare invocând cazurile prev.de art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., solicitând admiterea contestației în anulare, desființarea hotărârii pronunțate de instanța de recurs, fixarea unui termen pentru citarea legală și rejudecarea recursului.

În motivarea contestației în anulare, contestatorul a arătat că la soluționarea recursului procedura de citare cu inculpatul, nu a fost legal îndeplinită, pentru termenele de judecată din data de 18 februarie 2013 și din 3 decembrie 2012 nu a fost citat,neprimind nicio citație.

Examinând contestația în anulare în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen.,împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii, b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare;c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i1), cu privire la care existau probe la dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) art. 38516 alin. (11).

Examinând cauza în raport de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța constată că, cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de dispozițiile art. 388 C. proc. pen., în speța de față contestația în anulare a fost formulată la data de 13 martie 2013 iar din datele dosarului rezultă că, contestatorul condamnat nu a început executarea hotărârii, însă motivele invocate nu sunt sprijinite de înscrisurile aflate la dosar.

Astfel, conform art. 386 lit. a) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare „când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii".

Inculpatul a fost legal citat potrivit dispozițiilor art. 177 C. proc. pen., apoi inculpatul a avut termen în cunoștință, întrucât a fost reprezentat în demersurile sale, de apărătorul ales.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită, în cauză fiind incidente dispozițiile legale enunțate anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod corect, judecarea recursului s-a realizat potrivit dispozițiilor legale sus­menționate.

Așadar, cazul de contestație prevăzut în art. 386 lit. a) C. proc. pen., prin prisma căruia au fost examinate susținerile contestatorului, nu este incident în speța de față.

Nici celelalte critici formulate de contestator nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu este îndeplinită una din cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu a contestației în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen.

Ca atare, văzând dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat I.E.N. împotriva deciziei penale nr. 775 din 04 martie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 5756/1/2012 și va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat I.E.N. împotriva deciziei penale nr. 775 din 04 martie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală În Dosarul nr. 5756/1/2012.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 05 iunie 2013.