Bribery and favor-to-offender convictions merge; sentences reduced on appeal

Deliberând asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 81 din 23 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-au dispus următoarele:

I) În baza art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul R.D. la pedeapsa principală de 7 ani închisoare și în baza art. 65 C. pen. la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) (interzicerea dreptului de a ocupa funcția de judecător) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 7 ani închisoare și în baza art. 65 C. pen. la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) (interzicerea dreptului de a ocupa funcția de judecător) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 alin. (2) C. pen. au fost contopite pedepsele principale și complementare aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64. alin. (1) lit. a) b), și c) (interzicerea dreptului de a ocupa funcția de judecător) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executare pedepsei principale,

S-a făcut aplic. art. 71 C. pen. și art. 64. alin. (1) lit. a) b), și c) C. pen. ca pedeapsă accesorie pe perioada executării pedepsei principale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul R.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 264 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul R.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 264 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata executării pedepsei perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului de la data de 05 noiembrie 2009 la data de 10 decembrie 2010.

II) În baza art. 26 C. pen. rap. la 254 alin. (1) C. pen. rap. la an. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnată inculpata P.V.I. la pedeapsa principală de 5 ani închisoare și în baza art. 65 C. pen. la pedeapsa complementară a interzicem drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) (interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen. rap. la 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa principală de 5 ani închisoare și în baza art. 65 C. pen. la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) (interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 alin. (2) C. pen. s-au contopit pedepsele principale și complementare aplicate, inculpata urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.. de art. 64. alin. (1) lit. a) b), și c) (interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executare pedepsei principale.

S-a făcut aplic. art. 71 C. pen. și art. 64. alin. (1) lit. a) b), și c) C. pen. ca pedeapsă accesorie pe perioada executării pedepsei principale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata P.V.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 264 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 40 lit. c) C. proc. pen. a fost achitată inculpata P.V.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 264 C. pen.

III) În baza an. 255 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnata inculpata S.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplic. art. 71 C. pen. și art. 64. alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie pe perioada executării pedepsei principale.

În baza art. 861 C. pen. și art. 862 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei pe un termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de încercare, inculpata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova;

b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existentă.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatei asupra disp. art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

IV) În baza art. 26 rap . la art. 255 C. pen. și la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul S.Z. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplic. art. 71 C. pen. și art. 64. alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie pe perioada executăm pedepsei principale.

S-a constatat că inculpatul este atestat preventiv într-o altă cauză.

V) În baza an. 255 C. pen. rap. la an. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul M.E. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplic. art. 71 C. pen. și art. 64. alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie pe perioada executării pedepsei principale.

În baza an. 81 C. pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani stabilit conform, art. 82 C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatei asupra disp. art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

VI) În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. au fost menținute măsurile asigurătorii luate prin ordonanțele din data de 12 noiembrie 2009 asupra imobilului inculpatului R.D., deținut în coproprietate cu R.D.C.E., până la concurenta sumei de 30.000 de euro, în echivalent lei, și asupra imobilului deținut de inculpata P.V.I. folosință până la concurenta sumei de 18.000 de euro, în echivalent lei.

În baza an. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul R.D. a sumei de. 30.000 de euro în echivalent lei la data executării măsurii de siguranță și de la inculpata P.V.I. suma de 18.000 euro în echivalent lei la data executării.

În baza an. 357 alin. (2) lit. d) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpații R.D. și P.V.I. a sumelor de câte 550 de lei fiecăruia, sume achitate in plus de aceștia reprezentând contravaloarea expertizei încuviințate în cauză.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligau inculpații la plata sumelor de câte 30.000 de lei fiecare cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 de lei reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu desemnat pentru un termen pentru inculpatul R.D. se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 207/P/2009, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului R.D. pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită prev. de an. 254 alin. (2) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și două infracțiuni de favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și în stare de libertate a inculpaților P.V.I., pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (2) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și două infracțiuni de complicitate la favorizarea infractorului prev. de art. 26 rap. la an. 264 C. pen., cu aplic. an. 33 lit. a) C. pen., S.I. și M.E., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (2) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și respectiv pe inculpatul S.Z. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 255 alin. (2) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Potrivit rechizitoriului, s-a reținut, în sinteză, că inculpatul R.D., judecător la Tribunalul Prahova, a pretins prin intermediul inculpatei P.V.I., avocat în Baroul Prahova, suma de 25.000 de euro și a acceptat promisiunea oferirii sumei de 3.000 de euro de la inculpații S.I. și S.Z. iar din folosul pretins a primit, în perioada iulie-octombrie 2009, prin intermediul aceluiași complice, în două tranșe, suma totală de 21.000 de euro, în scopul facilitării punerii în libertate a inculpatului S.Z., cercetat în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 6419/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, dosar aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești pentru judecarea fondului cauzei, facilitând punerea acestuia în stare de libertate.

De asemenea, s-a mai reținut că în cursul lunii octombrie 2009, același inculpat, judecător la Tribunalul Prahova, a pretins prin intermediul inculpatei P.V.I., avocat în Baroul Prahova, suma de 20.000 de euro de la inculpatul M.E. iar in cursul aceleiași luni, din folosul pretins a primit prin intermediul aceleiași complice, suma de 9.000 de euro, în scopul facilitării punerii în libertate a inculpatului P.F.N. cercetat în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 57/P/2008 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești, aflat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 1084/105/2009, facilitând astfel punerea în libertate a inculpatului P.F.N. Cu privire la inculpata P.V.I. s-a reținut că în calitatea sa de avocat în cadrul Baroului Prahova, în cursul lunii septembrie 2009, l-a ajutat pe inculpatul R.D., judecător la Tribunalul Prahova, să pretindă suma de 25.000 de euro și să accepte promisiunea oferirii sumei de 3.000 de euro de la S.I.

și S.Z. iar în perioada iulie - octombrie 2009 l-a ajutat pe același inculpat să primească în două tranșe suma de 21.000 de euro pentru facilitarea punerii în libertate a lui S.Z. cercetat la acea dată în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 6419/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, dosar aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești pentru judecarea fondului cauzei, contribuind astfel la facilitarea punerii în libertate a inculpatului S.Z.. S-a reținut de asemenea că aceeași inculpată în cursul lunii octombrie 2009, l-a ajutat pe inculpatul R.D., judecător la Tribunalul Prahova, să pretindă de la inculpatul M.P. suma de 20.000 de euro precum și să primească suma de 9.000 de euro pentru a dispune punerea în libertate a lui P.N., cercetat la acea dată în stare de arest preventiv în dosarul nr. 57/P/200S al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești, aflat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 1084/105/2009, contribuind astfel la facilitarea punerii în libertate a inculpatului P.F.N. În ceea ce o privește pe inculpata S.I. s-a reținut că în cursul lunii septembrie 2009, pe fondul pretinderi de către inculpatul R.D., judecător la Tribunalul Prahova, prin intermediul inculpatei P.V.I. a sumei de 25.000 de euro pentru facilitarea punerii în libertate a inculpatului S.Z., care la acea dată era cercetat în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 6419/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești pentru judecarea fondului cauzei, a oferit aceluiași inculpat suma de 3.000 de euro iar în perioada iulie-octombrie 2009 a remis în 3 tranșe inculpatei P.V.I. suma totală de 28.000 de euro, folosul fiind destinat, cu titlu de mită, judecătorului R.D.

Referitor la inculpatul S.Z. s-a reținut că în cursul lunii septembrie 2009, pe fondul pretinderii de către inculpatul R.D., judecător la Tribunalul Prahova, prin intermediul inculpatei P.V.I. a sumei de 25.000 de euro pentru facilitarea punerii sale în libertate, la acea dată inculpatul fiind cercetat în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 6419/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești pentru judecarea fondului cauzei, a ajutat-o pe inculpata S.I. să ofere judecătorului R.D. suma de 3.000 de euro, iar în perioada iulie-octombrie 2009 a ajutat-o pe inculpata S.I. să remită în 3 tranșe inculpatei P.V.I. suma totală de 28.000 de euro, folosul fiind destinat, cu titlu de mită, judecătorului R.D.

În ceea ce îl privește pe inculpatul M.E., s-a reținut că în cursul lunii octombrie 2009 a remis inculpatului R.D., judecător la Tribunalul Prahova, prin intermediul inculpatei P.V.I. suma de 20.000 de euro pentru a dispune punerea în libertate a inculpatului P.F.N., cercetat în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 57/P/2008 al D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Ploiești, aflat și înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 1084/105/2009.

Prin rechizitoriu, în baza art. 228 rap. la art. 10 kt. c) și a), art. 38, art. 45 rap. la art. 42, art. 281 pct. 1 și art. 30 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de Ș.V. și P.F.N. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 255 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, faptele ne fiind săvârșite de aceștia, neînceperea urmăririi penale față de S.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 255 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și fată de I.S. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, neînceperea urmăririi penale față de S.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 257 C. pen., deoarece faptele nu există, respectiv disjungerea cauzei și decimarea competenței de soluționare a acesteia iu favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru efectuarea de cercetări față de B.C., avocat în cadrul Baroului Dâmbovița, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 264 C. pen.

După sesizarea instanței de fond, la termenul din data de 2 decembrie 2009, s-a dispus față de inculpații P.V.I., S.I., S.Z. și M.E. luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara față potrivit art. 143, 136, 1451 rap. la art. 145 C. proc. pen. cu obligațiile prev. de art. 1451 rap. la art. 145 alin. (11), ca o garanție suplimentară că procesul se va desfășura potrivit dispozițiilor legale, iar în ceea ce îl privește pe inculpatul R.D., care a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța de fond a dispus la termenul din data de 02 decembrie 2010 liberarea acestuia sub control judiciar, inculpatul fiind eliberat efectiv după soluționarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 10 decembrie 2010.

În cursul judecății la instanța de fond, au fost audiați toți inculpații, inculpata P.V.I. după administrarea celorlalte probe, inițial aceasta prevalându-se de dreptul la tăcere și refuzând să dea declarații în fata instanței, au fost audiați martorii R.C.I., O.N.C., R.F., I.S.C., I.M., P.P.A., T.Z., S.A.C., B.C., S.M.O., P.C.B., M.S., Ș.V., G.F.Ș., I.V.Ș. au fost depuse înscrisuri și s-a efectuat o expertiză criminalistică asupra suporturilor optice privind înregistrarea ambientală audio video din data de 04 noiembrie 2009 între inculpații R.D. și P.V.I., fiind audiat și expertul P.G.

În urma coroborării tuturor probelor administrate, instanța de fond a reținut următoarele:

Referitor la infracțiunile de corupție săvârșite în cazul inculpatului S.Z.:

Inculpatul S.Z. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 6419/P/2009 pentru săvârșirea a două infracțiuni de șantaj și două infracțiuni de înșelăciune prev. de art. 194 alin. (1) și art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., dosarul fiind înregistrat la judecătoria Ploiești sub nr. 14870/281/2009, instanță care prin încheierea din data de 2 septembrie 2009 a menținut măsura arestării preventive conform art. 3001 C. proc. pen., soluție menținută prin încheierea din data de 3 septembrie 2009 a Tribunalului Prahova, dm completul care a soluționat recursul făcând parte și inculpatul R.D., judecător la Tribunalul Prahova.

Anterior trimiterii acestuia în judecată, inculpata S.I., soția sa, aflată în libertate, a încercat să găsească persoane prin intermediul cărora să poată, în final, obține eliberarea lui S.Z.. Persoanele cele mai în măsură să poată concura la acest rezultat erau în primul rând avocații, inculpata sperând că prin intermediul acestor persoane poate intermedia contactul cu magistrații, sau cel puțin cu parte dintre magistrați, aceștia fiind cei care dispun asupra măsurilor preventive.

Prevalându-se de împrejurarea că o cunoștea pe inculpata P.V.I., S.I. a contactat-o pe aceasta, solicitându-i să facă demersurile pe care le apreciază necesare pentru eliberarea soțului său, S.Z. din starea de arest preventiv. In acest context, inculpata P.V.I., avocat în cadrul Baroului Prahova și fost grefier la Judecătoria Ploiești, împrejurare în care l-a cunoscut suficient pe inculpatul R.D., judecător în acea perioadă la aceeași instanță, l-a contactat în cursul lunii iulie 2009 pe acesta și î-a adus la cunoștință situația inculpatului S.Z., acesta solicitând ca în schimbul sumei de 25.000 de euro să dispună eliberarea acestuia. Cei doi inculpați au stabilit modalitatea în care urmau să procedeze pentru ca inculpatul S.Z. să fie eliberat, dată fund funcția de judecător a inculpatului R.D. la Tribunalul Prahova, instanță care soluționa recursurile împotriva încheierilor pronunțate de Judecătoria Ploiești cu plivire la starea de arest preventiv. In cursul acestei întâlniri din luna iulie 2009, inculpatul R.D. a pretins așadar inculpaților S.I. și S.Z., prin intermediul inculpatei P.V.I., pentru eliberarea acestuia din urmă, suma de 25.000 de euro, solicitând ca o parte, în cuantum de 15.000 de euro sa îi fie remisă la acel moment și restul de 10.000 de euro ulterior, în final inculpatul R.D. fund de acord cu primirea a încă unei sume de 3.000 de euro, oferiți de S.I. pentru a fi sigură de rezultatul promis.

Inculpata P.V.I. a contactat-o ulterior pe S.I. căreia î-a comunicat că a găsit un judecător la Tribunalul Prahova dispus ca pentru sumele de 25.000 de euro să faciliteze eliberarea lui S.Z. și a solicitat sumele de bani, pe care le-a primit în trei tranșe: suma de 15.000 de euro în cursul lunii iulie 2009, suma de 9.600 de euro la începutul lunii septembrie 2009 și suma de 3.400 de euro la sfârșitul aceleiași luni. După primirea primei tranșe de 15.000 de euro, inculpata P.V.I. s-a întâlnit cu R.D., căruia î-a comunicat că a primit suma de bani solicitată de acesta pentru facilitarea punerii în libertate a lui S.Z., inculpatul cerându-i, din prudență, să o păstreze asupra sa, suma fiind predată acestuia într-un moment ulterior, la sfârșitul lunii iulie 2009, după acest moment inculpatul plecând în concediu, astfel încât eliberarea lui S.Z. urma să se realizeze la revenirea sa, după vacanta judecătorească.

După revenire, deși inculpatul R.D. a făcut parte din completul de judecată care a soluționat la data ele 03 septembrie 2009 recursul declarat împotriva încheierii prin care Judecătoria Ploiești a menținut măsura arestării preventive a lui S.Z., acesta nu a putut dispune eliberarea inculpatului la acel termen, pe de o parte reținând că anterior oricărui contact cu acest dosar, făcuse parte dm completul de judecată care la data de 06 iulie 2009, admițând recursul Parchetului, a casat încheierea judecătoriei Ploiești și a dispus în recurs luarea măsurii arestării preventive în lipsă a lui S.Z., măsura fiind pusa în executare la data de 31 iulie 2009, o opinie diametral opusă celei avută la acel termen, după doar o lună de la data punerii în executare a mandatului de arestare putând părea cel puțin contradictorie, iar pe de altă parte inculpatul R.D. era doar unul dintre cei trei judecători care soluționau recursul, fiind necesar să convingă de „justețea și legalitatea” soluției pe care intenționa să o dispună, măcar un alt membru al completului de judecată.

Or, pentru a putea realiza acest rezultat fără a ridica suspiciuni în contextul amintit anterior - în care după arestarea efectivă a inculpatului S.Z. se dispusese trimiterea în judecată a acestuia și situația de fapt, respectiv elementele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, pe care a dispus-o împreună cu ceilalți doi membri ai completului de recurs la data de 06 iulie 2009, nu suferiseră modificări - se impunea trecerea unei anume perioade de timp, suficientă, în opinia sa, pentru a putea avea o altă opinie asupra necesității menținerii în stare de arest preventiv a lui S.Z.

În opinia instanței de fond, acestea sunt considerentele pentru care inculpatul R.D. nu a putut dispune imediat după primirea de către inculpata P.V.I. a primei tranșe de bani, de 15.000 de euro, eliberarea inculpatului S.Z., deși ar fi avut oportunitatea, dat fiind că a făcut parte din completul de judecată care la data de 03 septembrie 2009 a soluționat recursul declarat cu privire la starea de arest preventiv. Instanța de fond a reținut că din această sumă de 15.000 de euro primită de la S.I. și păstrată inițial de către inculpata P.V.I., inculpatul R.D. a primit la sfârșind lunii iulie 2009 doar 11.000 de euro, cei doi stabilind împreună ca 4.000 de euro să fie păstrați de inculpata P.V.I., în considerarea activităților de intermediere desfășurate de aceasta.

După soluționarea recursului în sensul amintit anterior, inculpata S.I. a devenit mai insistentă pe lângă inculpata P.V.I., iar la începutul lunii septembrie 2009, după data de 3 septembrie, aceasta a primit cea de-a două tranșă de bani, de 9.600 de euro din suma totală pretinsă de inculpatul R.D., sumă care, ca și în cazul anterior, a rămas asupra acesteia o perioadă de timp, fiind predată inculpatului R.D. după această dată de 3 septembrie 2009.

După predarea și a celei de-a denia tranșe din bani, inculpata S.I. a devenit suficient de insistentă în contactele pe care le-a avut cu inculpata P.V.I., convorbirile dintre cele două fiind numeroase și referirile numitoarei la cererea sa devenind explicite, aspect care a determinat ca și intervențiile lui P.V.I. pe lângă inculpatul R.D. să devină mai explicite, în pofida precauțiilor anterioare și a referirilor nuanțate la soluția ce urma să fie dată și la modalitatea în care aceasta urma să se realizeze concret.

În sensul în care a stabilit cu inculpatul R.D., inculpata P.V.I. i-a solicitat lui S.I. să formuleze pentru soțul său o cerere de liberare sub control judiciar, sugerându-i explicit ca cererea să fie depusă la termenul din data de 24 septembrie 2009, când cauza se afla pe rol, iar ulterior, recursul declarat împotriva încheierii de la acel termen să fie depus la o anumită dată, aceasta în urma discuțiilor purtate cu inculpatul R.D. Rațiunea pentru care inculpații s-au înțeles astfel a fost aceea ca, în raport de această dată urma să fie trimis dosarul la Tribunal pentru soluționarea recursului, inculpatul R.D. apreciind în deplina cunoștință de cauză asupra momentului la care se putea soluționa recursul, discuțiile dintre cei doi reflectând fără echivoc punerea de acord asupra momentului la care trebuia introdusă cererea de recurs.

Instanța de fond a reținut că prin încheierea din dala de 24 septembrie 2009, Judecătoria Ploiești a menținut măsura arestării preventive a inculpatului S.Z. și a respins atât o cerere de înlocuire a măsurii arestăm preventive cât și cererea acestuia de liberare sub control judiciar, cerere care a fost totuși formulată, în pofida încercărilor inculpaților R.D. și P.V.I. de a se depune diligente pe lângă inculpata S.I. în sensul retragerii acesteia. Discuțiile dintre R.D. și P.V.I. atestă împrejurarea că această solicitare de retragere a cererii de liberare fost determinată de faptul că inculpatul R.D. a aflat că se schimbase componența completului de judecată care urma să soluționeze recursurile din data de 28 septembrie 2009, prin plecarea în concediu a unuia dintre judecătorii din complet și era de dorit ca recursul să fie judecat într-o altă zi, cererea de liberare urmând a fi introdusă de asemenea într-o altă zi.

Astfel, deși inculpatul a încercat să intervină în sensul retragerii cererii de liberare formulată la instanța de fond, aceasta a fost totuși depusă de soția lui S.Z. și susținută de apărătorul B., solicitarea sa fiind tardivă, aspect în raport de care cei doi inculpați au stabilit ca cererea de recurs împotriva acestei încheieri să fie depusă cât mai târziu, pentru a putea fi repartizată la completul de judecată din data de 30 septembrie 2009 la Tribunal, complet din care de asemenea urma să facă parte și inculpatul R.D.

Instanța de fond a reținut că pentru ca toate aceste date să fie concordante, în dorința și pentru a avea certitudinea că recursul va fi repartizat la acel complet din data de 30 septembrie 2009, inculpata P.V.I. a efectuat demersuri, contactând personalul din arhiva atât a Judecătoriei, căruia î-a cerut să o anunțe data la care se va redacta încheierea cât și de la Tribunal, pentru a solicita să fie anunțată imediat ce dosarul ar fi ajuns la Tribunal și a se informa asupra termenului care s-ar fi acordat. După ce inculpata P.V.I. a efectuat toate aceste demersuri, s-a întâlnit cu inculpatul R.D. în aceiași zi, 24 septembrie 2009 pentru a stabili electiv și concret detaliile și pentru a se asigura că dacă va depune cererea de recurs în data de 28 septembrie 2009, după amiază, dosarul va fi trimis Tribunalului a doua zi, la data de 29 septembrie 2009, și recursul va fi soluționat de completul din data de 30 septembrie 2009. Instanța de fond a reținut că la acea dată, marja de repartiție a dosarelor în care se judecau astfel de recursuri era de 1 zi, astfel încât înregistrarea dosarului de recurs la Tribunal la data de 29 septembrie 2009 determina în mod cert și fără echivoc ca dosarul să fie repartizat spre soluționare completului de a doua zi, mai exact singurului complet de recurs din data de 30 septembrie 2009, astfel încât insistența cu care inculpatul R.D. a solicitat inculpatei P.V.I. să administreze/ manevreze circuitul dosarului astfel încât acesta să fie înregistrat la Tribunal la o anume dată, avea drept unic scop repartizarea acestuia completului clin data de 30 septembrie 2009, complet din care făcea parte, excluzând posibilitatea de a ii repartizat aleatoriu și ele a ti soluționat de un alt complet dintr-o altă zi, discuțiile dintre acesta și P.V.I. relevând totodată și temerea inculpatului cu privire la unul dintre membrii completului, despre a cărui opinie a manifestat rezerve.

Potrivit înțelegerii, cererea de recurs a fost depusă la data de 28 septembrie 2009, după ce inculpata P.V.I. s-a informat la arhivă și la registratură și s-a asigurat odată în plus că dosarul va fi înaintat instanței de recurs a doua zi, 29 septembrie 2009, și a fost repartizat spre soluționare completului de judecată din data de 30 septembrie 2009, din care a făcut parte și inculpatul R.D., prin întregirea acestui complet cu inculpatul, urmare împrejurării că unul dintre judecători se afla în concediu, aspect cunoscut însă de acesta, punând el însuși viză pe dosar în calitate de președinte al Secției penale și solicitând grefierei șef de secție să întocmească proces verbal de înlocuire a judecătorului aflat în concediu.

Instanța de fond a reținut că la aceeași dată de 28 septembrie 2009, inculpata P.V.I. a primit de la S.I. și ultima tranșă de bani, de 3.400 de euro pentru a fi predată inculpatului R.D. și ulterior, în aceeași zi, aceștia din urmă s-au întâlnit, fără a se realiza predarea sumei de bani, suma ele 3.000 de euro suplimentat oferită și acceptată de inculpatul R.D. fiind păstrată de inculpata, ca și suma anterioară ele 9.600 de euro) după înțelegerea dintre cei doi, imediat după despărțire inculpata P.V.I. contactând-o pe S.T. pentru a-i da asigurări că dosarul va fi soluționat favorabil și inculpatul S.Z. va fi eliberat la data de 30 septembrie 2009. S-a reținut astfel că la dala judecării recursului, așa cum a fost înțelegerea, inculpatul S.Z. a fost eliberat, urmare a soluției dispuse de Tribunalul Prahova de către completul investit cum am arătat anterior, din care a făcut parte și inculpatul R.D., cu opinia separată a unui membru al completului de judecată, fund admis recursul împotriva încheiem dm data de 24 septembrie 2009 a judecătoriei Ploiești, care a fost casată în parte, în final măsura arestării preventive fiind înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

În ceea ce privește contribuția inculpatului S.Z., instanța de fond a reținut că acesta a fost în deplină cunoștință de cauză pe toată perioada de demersurile efectuate de soția sa în sensul identificării unui judecător care să poată dispune eliberarea sa în schimbul unei sume de bani, S.I. contactându-l pe acesta telefonic la penitenciar pentru a-l informa de cursul evenimentelor. S.Z. i-a dat indicații soției sale spre care persoane din anturajul lor să își îndrepte atenția pentru a lua sumele de bani necesare, discuțiile dintre cei doi sub aceste aspecte fiind relevante și edificatoare în acest sens.

Situația de fapt astfel reținută a rezultat din analiza coroborată a probelor administrate în cursul urmăririi penale și judecății. Inculpații au dat declarații contradictorii pe parcursul procesului penal, în cursul urmăririi penale inculpatele P.V.I. și S.I. recunoscând infracțiunile săvârșite, inculpatul R.D. negând constant orice contribuție, pe parcursul judecății toți inculpații negând săvârșirea faptelor. Apărările acestora clin cursul judecății, și cele ale inculpatului R.D. din tot cursul procesului penal, nu au fost apreciate ca întemeiate decât sub aspectele și în măsura în care se coroborează cu celelalte probe administrate, făcându-se aplicarea disp. art. 69 C. proc. pen. cu privire la valoarea probantă a declarațiilor inculpatului în procesul penal.

Instanța de fond a reținut astfel că inculpata P.V.I. a recunoscut explicit în declarațiile date în cursul urmăririi penale la datele de 4 noiembrie 2009 ulterior la data de 9 noiembrie 2009 respectiv 24 noiembrie 2009 toate infracțiunile reținute în actul de sesizare exact în modalitatea descrisă, în toate aceste împrejurări fiind asistată de apărătorii săi aleși, ultimele două declarații fiind date în prezența aceluiași apărător care a asistat-o în cursul judecății, aceasta arătând că îl cunoaște pe judecătorul R.D. de 11 ani, de când ea era grefier la Judecătoria Ploiești, dezvoltând cu acesta o relație de prietenie menținută și ulterior, după ce a devenit avocat, inculpata arătând cum a fost contactată de S.I. pentru a interveni pe lângă un magistrat de la Tribunalul Prahova în scopul de a-l elibera pe soțul său, S.Z., care fusese arestat preventiv într-o cauză.

P.V.I. a mai arătat cum l-a contactat pe inculpatul R.D. în luna iulie 2009 și i-a expus această împrejurare, inculpatul fund de acord ca în schimbul unei suine de 25.000 de euro să faciliteze eliberarea lui S.Z., cererea fund acceptată de S.I. și S.Z., inculpata a mai arătat ulterior cum a luat legătura de fiecare dată cu S.I. pentru a primi suma de bani în trei tranșe, prima dată 15.000 de euro, din care i-a remis lui R.D. 11.000 euro la sfârșitul lunii iulie 2009, 4.000 de euro păstrându-i pentru propria sa contribuție, la începutul lunii septembrie a doua tranșă de 9.600 de euro, și în final la data de 28 septembrie 2009 ultima parte din bani, respectiv suma de 3.400 de euro, din aceste ultime două tranșe predând inculpatului R.D. la data de 5 octombrie 2009, la domiciliul său suma de 10.000 de euro, iar 3.000 de euro, oferiți suplimentar de S.I. păstrându-i pentru contribuția proprie.

Inculpata a detaliat în declarațiile sale toate întâlnirile avute, toate discuțiile, contextul în care acestea au avut loc, discuțiile pe care le-a avut cu inculpata S.I. și discuția, pe care a avut-o cu S.Z., inculpata arătând de asemenea și contextul în care, urmare a acestor discuții și punem de acord cu inculpatul R.D., s-a concretizat momentul punem în libertate a inculpatului S.Z., prin formularea la termenul din 24 septembrie 2009 a unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar, respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive, dară la care s-a discutat și măsura arestării preventive a inculpatului S.Z., prin stabilirea de comun acord a datei la care s-a declarat recurs și modul ocult față de apărătorul ales în acea cauză, în care a înțeles să o determine pe S.I. să declare calea ele atac, toate acestea la solicitarea lui R.D.

Inculpatul R.D. avea controlul asupra repartizării dosarelor la Tribunal nu doar în calitatea sa de președinte al secției penale, dar mai ales în considerarea împrejurării că marja de acordare a termenelor pentru soluționarea recursurilor declarate împotriva încheierilor pe aspectul măsurilor preventive era de o zi, astfel încât acesta cunoștea cu certitudine componența completului de judecată din data de 30 septembrie 2009, știind așadar că urma să facă parte din completul care în final a decis eliberarea inculpatului S.Z.

Ulterior, în cursul judecății, inculpata P.V.I. a declarat inițial că se prevalează de dreptul la tăcere pentru ca în final, după administrarea probelor să solicite să fie audiată, aceasta negând nu doar propria sa contribuție la săvârșirea faptelor reținute, dar și toate declarațiile referitoare la ceilalți inculpați, aceste declarații din cursul judecății neputând fi însă reținute de instanța de fond.

Curtea de apel a reținut susținerile inculpatei din cursul urmăririi penale față de coroborarea acestora cu celelalte mijloace de probă administrate, constatând concordanța declarațiilor acestei inculpate cu declarațiile inculpatei S.I. sub aceleași aspecte esențiale ale cauzei și cu înregistrările audio video ambientale care au fost efectuate. Curtea de apel a reținut astfel că toate momentele importante în desfășurarea activităților infracționale așa cum acestea au fost redate de către inculpata P.V.I. rezultă fără echivoc din cronologia înregistrărilor, care atestă că fiecare discuție pe care inculpata o purta fie cu S.I. fie cu R.D. era urmată de efectuarea actului la care se făcuse referire în acea discuție. Instanța de fond a reținut că acestea reprezintă o redare fidelă a conduitei infracționale atât a acestei inculpate cât și a celorlalți inculpați implicați, reținând că inculpata nu a contestat aceste înregistrări, care confirmă sub toate aspectele declarațiile sale din cursul urmăririi penale.

Instanța de fond a reținut că după ce inculpata fost contactată de S.I. în sensul solicitării de ajutor pentru eliberarea soțului său S.Z., aceasta a luat legatara cu inculpatul R.D. pentru a-i solicita intervenția, aspect redat de înregistrările depuse la dosar, înregistrările atestând în acest mod toate convorbirile acestei inculpate cu coinculpații, în ordine cronologică de la momentul inițial, al cererii de intervenție contra sumei de 25.000 de euro până la data de 30 septembrie 2009 la care a fost eliberat S.Z., din acestea rezultând explicit și fără echivoc interesul inculpatei pentru depunerea cererii de liberare la data de 24 septembrie 2009, pentru retragerea acestei cereri, aspect care a intervenit imediat după ce inculpata a discutat cu R.D. și aceasta a informat-o că nu este oportun să mai formuleze acea cerere la acea dată, pentru că unul dintre membrii completului de judecată era plecat în concediu, aspect care determina un grad mai mare de incertitudine, reținându-se că toate aceste împrejurări despre care se face referire în convorbiri sunt perfect concordante cu realitatea, rezultând din listele de ședință depuse la dosar, procesele verbale de înlocuire judecătorilor aflați în concediu, planificările judecătorilor în ședințele de judecată.

Din adresele depuse de Tribunalul Prahova rezultă planificarea și componenta completelor de judecată din acea perioadă, acestea atestând că într-adevăr judecătorul R.D. urma să facă parte din completul de judecată care soluționa recursurile din data de 28 septembrie 2009, că întregirea completului de recursuri din data de 30 septembrie 2009 s-a realizat prin includerea sa în complet ca urmare a lipsei unui membru al completului, aflat în concediu. S-a reținut de asemenea că după fiecare dintre întâlnirile dintre inculpata P.V.I. și S.l., când aceasta din urmă primea sumele de bani, imediat îl contacta pe inculpatul R.D., discuțiile fund urmate și de întâlnirea dintre cei doi.

În același sens sunt reținute și discuțiile pe care P.V.I. le-a purtat cu martorele O.C., arhivar la Tribunalul Prahova și I.S. - arhivar la Judecătoria Ploiești, discuții confirmate de acestea în declarațiile date, care aveau drept scop dobândirea de garanții suplimentare mai ales sub aspectul datei la care trebuia să plece dosarul de la judecătorie, martorele confirmând că P.V.I. S-a interesat de situația acestui dosar, deși nu avea calitatea de apărător în cauză, acestea exprimându-și opinia în .sensul că acest interes nu era unul firesc și denota interesul acesteia spre obținerea unui anumit termen de judecată a recursului.

Instanța de fond a reținut că acest aspect era facil de realizat la acea dată fată de împrejurarea pe de o parte că inculpatul R.D. avea calitatea de președinte al Secției penale și cunoștea inevitabil momentul înregistrării cauzei la Tribunal și pe de altă parte și mai ales faptul că la acea dată, la Tribunalul Prahova, sistemul Ecris nu permitea acordarea unei marje mai largi de o zi de repartizare a recursurilor declarate împotriva încheierilor vizând măsurile preventive, repartiția aleatorie devenind un concept iluzoriu, căci în contextul în care exista un singur complet de recursuri într-o zi, dosarele cu astfel de obiect erau soluționate inevitabil de acel unic complet, așa cum s-a întâmplat și în cauza privind recursul exercitat de S.Z.

Așa cum s-a arătat, la termenul din 30 septembrie 2009, completul de recursuri din care a făcut parte și inculpatul R.D. a admis recursul lui S.Z., dispunând eliberarea acestuia urmare a admiterii cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu opinia separată a unui membru al completului de judecată, după ședința de judecată inculpatul liniștind-o pe P.V.I. și confirmându-i că a dispus soluția așteptată, S.Z. urmând a fi eliberat în două ore.

Curtea de apel a reținut astfel că pentru soluția dispusă în sensul cerut R.D. a primit în total suma de 21.000 de euro, din care prima tranșă de 11.000 euro (din cei 15.000 predați de S.I. lui P.V.I.) la sfârșitul lunii iulie 2009, 4.000 fiind păstrați de inculpată, restul de 10.000 de euro la data de 5 octombrie 2009, după dispunerea soluției, la domiciliul inculpatei P.V.I., inculpata P.V.I. primind suma de 9.600 euro de la S.I. imediat după data de 3 septembrie 2009, când a fost respins un recurs al inculpatului S.Z. de un complet din care a făcut parte și inculpatul, ultima tranșă de 3.400 de euro fiind primită de P.V.I. de la S.I. la data de 28 septembrie 2009, când s-au stabilit detaliile depunerii cerem de recurs.

Din declarațiile inculpatei P.V.I., curtea de apel a mai reținut că după eliberarea lui S.Z., acesta și soția sa au continuat să facă presiuni asupra sa, care la rândul său a intervenit pe lângă R.D. pentru a obține pe fondul cauzei în care inculpatul S.Z. era cercetat soluția de achitare, aspecte care rezultă de asemenea și din convorbirile telefonice dintre cele două inculpate și respectiv dintre P.V.I. și R.D., cei doi exprimându-si nemulțumirile fată de aceste solicitări, care nu erau conforme înțelegerii anterioare, banii primiți având drept scop doar eliberarea din starea de arest preventiv a lui S.Z.

Susținerile inculpatei P.V.I. din cursul urmăririi penale sunt concordante pe deplin cu declarațiile inculpatei Sandu luna date de asemenea în cursul urmăririi penale în care aceasta a arătat cum a contactat-o pe P.V.I. pe care o cunoaște de 8-9 ani, la sfârșitul lunii iulie 2009, aceasta arătând că o poate ajuta și prin intermediul unui judecător de la tribunal poate obține eliberarea lui S.Z., cele două luând legătura după câteva zile, când P.V.I. i-a comunicat că judecătorul poate dispune eliberarea pentru 25.000 de euro. Aceasta a arătat cum la sfârșitul lunii iulie sau începutul lui august i-a înmânat lui P.V.I. prima tranșă de - 15.000 de euro, după două săptămâni altă sumă de 9.600 de euro și în final, la sfârșitul lunii septembrie o sumă de 3.400 de euro, inculpata menționând că a avut discuții aprinse cu P.V.I. în această perioadă din cauza faptului că deși îi predase o mare parte din suma solicitată, S.Z. nu fusese pus în libertate în lunile iulie-august.

Diferențele între sumele de euro relative la tranșele a doua și a treia la care se face referire în mod diferit de către cele două inculpate sunt nerelevante în opinia instanței de fond, fund doar simple inexactități, determinate de momentele diferite la care au fost predate pe de o parte de către S.I. către P.V.I. și apoi de aceasta către R.D., cu atât mai mult cu cât acestea nu au fost predate integral de către P.V.I. către R.D.

Inculpata S.I. a menționat de asemenea și împrejurarea că în tot acest timp a discutat la telefon cu S.Z. la penitenciar, în cadrul acestor discuții făcându-se referiri la punerea în libertate a lui S.Z., susținerile inculpatei în sensul că nu i-a menționat demersurile pe care le efectua pentru eliberare cu inculpata P.V.I., neputând fi reținute fată de detaliile convorbirilor telefonice dintre cei doi, care atestă că S.Z. i-a solicitat explicit soției sale să ia banii necesari de la anumite persoane. Instanța de fond a reținut de altfel că între P.V.I. și S.Z. a existat și convorbire telefonică în care s-a făcut referire la eliberarea sa, pentru S.Z. fiind evident că vorbește la telefon cu o altă persoană decât avocații angajați în acea cauză, cu care se întâlnea la termene, discuția făcând referiri la eliberarea sa într-un alt mod decât cel legal, dat fiind că avocatul cu care acesta discuta nu era dintre avocații săi aleși,și nici nu era un reprezentant al vreunuia dintre aceștia.

Declarațiile lui S.Z. referitoare la aceleași împrejurări confirmă discuțiile pe care le avea în acea perioadă cu soția sa, acesta confirmând de asemenea și convorbirea pe care a avut-o la un moment dat cu o avocată, respectiv cu inculpata P.V.I., al cărei nume nu l-a reținut, aceasta întărindu-i convingerea că va fi eliberat, S.I. spunându-i după eliberare că a dat acestei avocate suma de 28.000 de euro pentru a-l ajuta să fie eliberat.

Declarațiile ulterioare ale inculpatei S.I. și susținerile lui S.Z. în sensul că nu a cunoscut vreun moment că soția sa a dat suma de 28.000 de euro pentru eliberarea sa nu pot fi reținute pentru că din procesele verbale de redare a interceptărilor rezultă că acesta a cunoscut tot timpul când s-a aflat în penitenciar despre demersurile efectuate, fund informat de către inculpata S. despre diferitele probleme întâmpinate, la insistența acestuia de a fi eliberat, aceasta explicându-i că nu s-a putut ajunge la un acord a celor trei judecători din recurs, referindu-se la respingerile anterioare ale recursurilor sale, la faptul că trebuie să fie atentă la data la care se depune recursul, care trebuia să fie într-o zi de vineri, pentru a primi termen luni sau marți, acestea fiind datele la care judecătorul căruia îi dăduse mită era membru în completul de judecată și putea dispune măsura așteptată a eliberării sale, într-un complet în care putea avea controlul soluției, aceste înregistrări confirmând fără echivoc împrejurarea că S.Z. cunoștea despre demersurile soției, toate aceste convorbiri fiind absolut conforme realității, așa cum a rezultat din situația de fapt anterior descrisă.

Susținerile apărătorului inculpaților S.l. și S.Z. referitoare la nelegalitatea proceselor verbale de redare a înregistrărilor față de faptul că acestea s-au purtat în limba rromani și nu se regăsesc, nu au fost reținute, instanța de fond constatând că acestea au fost într-adevăr desfășurate în această limbă, dar potrivit ordonanței din data de 19 noiembrie 2009 procurorul D.N.A. a dispus delegarea ofițerilor de poliție judiciară în vederea transcrierii prin intermediul unui interpret din limba rromani conform art. 913 C. proc. pen. în limba română, procesele verbale regăsindu-se în dosar traduse de un interpret autorizat în limba română, fund respectate astfel dispozițiile legale.

Declarațiile date de inculpați în cursul urmăririi penale sunt coroborate cu procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice și ambientale purtate între inculpați, interceptate și înregistrate în baza autorizațiilor emise de Tribunalul București și Curtea de Apel București, notele de supraveghere operativă, astfel încât acestea au fost reținute de instanța de fond în ansamblul probator, declarațiile ulterioare de nerecunoaștere date de inculpați în cursul judecății lunci înlăturate. Instanța de fond a avut în vedere în primul rând, la înlăturarea acestora, necoroborarea lor cu alte probe administrate în cauză, susținerile din cursul judecării nefiind altceva decât simple afirmații, care nu sunt bazate pe nici o probă care să la confirme și ca atare nu se poate reține că acestea reflectă adevărul.

Pe de altă parte, instanța de forul a avut în vedere neconcordanta acestor susțineri din cursul judecății cu propriile susțineri din cursul urmăririi penale, din nicio probă a dosarului nerezultând ca asupra inculpaților s-ar fi exercitat presiuni de către organele de urmărire penală în sensul de a se obține declarații intr-o anume formă, cea dată în cursul urmăririi penale, și nici nu s-ar înțelege care să fi fost scopul unei astfel de presiuni, fiind evident că în raport de calitatea inculpaților R.D. și P.V.I. este nu numai puțin probabil, dar absolut neverosimil să se aprecieze că organele judiciare, autorități publice într-un stat de drept, ar fi putut să aibă o astfel de conduită, neînțelegându-se rațiunea unei astfel de atitudini în nicio circumstanță. S-a mai reținut de altfel că niciunul dintre inculpați nu a formulat plângere împotriva procurorilor față de modalitatea în care arată că s-ar fi exercitat presiuni asupra lor sa dea acele declarații

Explicațiile oferite de inculpata P.V.I. pe parcursul judecății, în sensul că procurorul a „forțat-o” să dea declarațiile împotriva inculpatului R.D. și s-a supus din cauza înregistrărilor pe care organele judiciare le aveau împotriva sa, nu au fost reținute sub niciun aspect. Inculpata P.V.I. este avocat de 7 ani, aspect care implică inevitabil o anumită pregătire juridică, avea vârsta de 34 la acea dată, așadar suficientă maturitate cât să înțeleagă toate consecințele juridice, și nu numai, ale unei declarații date în fața unui organ judiciar, referirile sale la amenințările cu darea în vileag de către procuror a unei posibile relații extraconjugale nu sunt dovedite de vreo probă și sunt chiar neserioase, iar susținerile referitoare la faptul că aceste amenințări aveau în vedere invocarea unei posibile relații de acest fel chiar cu inculpatul R.D., relație care nu a existat vreodată, par și mai lipsite de substanță de vreme ce o astfel de relație este explicit negată de inculpata însăși, astfel încât afirmația acesteia în sensul că 1 s-a „fabricat” o înregistrare care să ateste o asemenea relație este absolut neverosimilă, inculpata nedovedind prin vreun mijloc de probă sau vreo plângere penală îndreptată împotriva procurorilor că aceste presiuni au existat în realitate.

Din niciun act nu rezultă vreo împrejurare de acest fel, încă o dată instanța de fond arătând că nici nu s-ar înțelege care ar fi putut fi motivele pentru care procurorul sau vreun alt organ judiciar să determine o conduită a vreunui inculpat în acest sens, cu atât mai mult cu cât inculpata P.V.I. a fost la rândul său trimisă în judecată pentru infracțiuni cel puțin la fel de grave ca cele reținute în sarcina inculpatului R.D., declarațiile sale de la datele de 4 noiembrie 2009, 09 noiembrie 2009 și respectiv 24 noiembrie 2009 fiind date în calitatea sa de învinuit/ inculpat în aceeași cauză.

Instanța de fond nu a reținut ca veridice afirmațiile unui avocat cu pregătire juridică și cu o suficientă experiență de viață că s-ar fi lăsat condus mecanic, împotriva voinței sale, de către orice organ judiciar, nici în contextul în care ar fi existat vreo posibilă faptă cu amenințarea căreia să fi fost dară în vileag soțului său (deși chiar această „amenințare” pare în sine halucinantă pentru a fi folosită într-o asemenea împrejurare de către un organ al statului), în final curtea de apel limitându-se la a arăta caracterul absolut neserios, nu doar neverosimil, neelocvent al unei asemenea explicații asupra schimbării declarațiilor oferite de inculpată în cursul judecării.

Susținerile inculpatei în sensul că toate declarațiile date în cursul urmăririi penale l-au fost dictate de procuror, inculpata arătând că nu putea reține atât de exact toate întâlnirile și convorbirile avute pe parcursul unei perioade de 4 luni nu au fast reținute de instanța de fond. Într-adevăr caracterul exhaustiv ala acestor declarații determină și instanța ele fond să aprecieze că anumite elemente de detaliu l-au fost reamintite inculpatei, însă acest aspect nu echivalează cu dictarea declarațiilor de către procuror, curtea de apel arătând că inculpata a menționat explicit că nu contestă niciuna dintre înregistrări, niciuna dintre convorbiri, toate fiind reale, aspect în raport de care curtea de apel nu poate reține că declarațiile i-ar fi fost dictate.

Inculpata a constatat realitatea celor consemnate în procesele verbale de redare a înregistrărilor, le-a recunoscut ca atare, și-a reamintit în mod evident toate amănuntele acelor întâlniri și în acest mod se explică caracterul detaliat al declarațiilor sale dm cursul urmăririi penale. Curtea de apel a arătat că nu poate retine ele asemenea explicațiile oferite de acesta în ceea ce privește sumele de ban; primite de la S.I., al căror cuantum de 30.000 de euro nu îl contestă, explicațiile sale în sensul că acestea reprezentau onorariu pentru consultațiile oferite nefiind, de asemenea, verosimile.

Faptul că inculpata a depus chitanțele din data de 08 august 2009 în cuantum de 60.000 de lei, din data de 03 septembrie 2009; în cuantum de 38.400 de lei și din data de 28 septembrie 2009 în cuantum de 13.500 de lei, prin care a urmărit să ateste înregistrarea în contabilitatea cabinetului său de avocatură a unor sume de bani egale cu cele primite de la S.I., la actele date, nu reprezintă în opinia instanței de fond o dovadă că inculpata nu a săvârșit infracțiunile de care se face vinovată. Curtea ele apel a arătat că inculpata putea oricând, după începerea cercetărilor în cauza de față, să își constituie „probele” care să îi ateste nevinovăția, dând o altă semnificație unora dintre sumele primite, iar pe de altă parte, ceea ce este cel mai dificil de înțeles pentru curtea de apel, este care a fost rațiunea care ar fi împiedicat-o pe inculpata P.V.I. să se prevaleze de aceste documente fiscale de îndată ce organele judiciare i-au adus la cunoștință învinuirile și mai mult decât atât, „au forțat-o și amenințat-o” să dea declarațiile împotriva inculpatului R.D.

Cunoscând care era destinația acelor sume, inculpata putea și trebuia, dacă le-ar fi deținut într-adevăr, să le opună ca probe față de „amenințările” pretins exercitate de parchet, căci invocându-le cu bună credință specifică a oricărei persoane care se știe inocentă, parchetul ar fi rămas fără posibilitatea de a mai avea vreun argument care să o determine pe inculpată să dea declarațiile la care pretinde a fi fost obligată. Chiar dacă nu ar fi avut inspirația imediată de a le invoca, în măsura în care inculpata le-ar fi deținut, aceasta ar fi putut să le depună după momentul în care a constatat că nu a ajutat-o cu nimic declarația făcută cum a sugerat organul judiciar, căci calitatea sa în dosar a fost în final aceeași cu cea a celui împotriva căruia a fost forțată să declare.

Însă inculpata nu a înțeles să se prevaleze de acestea nici în acel moment procesual și de altfel nici în cursul judecății decât după administrarea probelor, la un moment dat, când le-a dobândit/ confecționat și pus în concordanță cu alte acte contabile. În orice caz, orice încercare a acesteia de a explica momentul în care a făcut vorbire despre acestea și le-a depus atât de târziu nu poate fi reținută ca veridică, curtea de apel apreciind că acestea au fost constituite după demararea cercetărilor în cauza de față, existenta lor ne fiind pomenită decât în cursul judecății iar pentru inculpată, realizarea ulterioară a unor astfel de acte nu a presupus dificultăți, cu atât mai mult cu cât data luării mitei a fost extrem de apropiată de data demarării cercetărilor și replierea inculpatei, aspect care a permis acesteia fabricarea unor astfel de probe.

Susținerea acesteia că nu a fost întrebată despre faptul de a deține chitanțe este una formulată în același sens ca cea privind amenințarea de către procuror, o asemenea susținere - în opinia instanței de fond - sfidând chiar și o inteligență rudimentară. Dacă inculpata avea aceste chitanțe la acel moment, și dacă acestea atestau realitatea celor consemnate, s-a apreciat că ar fi fost depuse. Un nevinovat ar fi „strigat” că are dovada caracterului licit al sumelor de bani pretins a fi fost obținute nelegal, chiar și un nevinovat neșcolarizat și lipsit de vreo urmă de inteligență, nefiind necesar să fie întrebat expres ce dovezi are în favoarea sa.

Nu în ultimul rând, s-a arătat că instanța nu poate să nu constare, sub același aspect, al aprecierii caracterului nereal al susținerilor inculpatei P.V.I., că toate celelalte onoram încasate de aceasta pe parcursul anului 2009, așa cum sunt menționate în înscrisurile depuse, au valon cuprinse între 500 de lei și 2000 de lei, curtea de apel constatând că onorariul mediu încasat de inculpată era de 1.000 de lei, context în care apreciază odată în plus că cele 3 chitanțe din cauză și chitanța din data de 08 octombrie 2009 în valoare de 80.000 de lei (reprezentând „onorariu” pentru cauza privind cea de-a doua faptă reținută în sarcina celor 2 inculpați) nu reflectă realitatea celor consemnate, acestea fiind confecționate doar pentru a preconstitui probe în dosarul de față, neputându-se înțelege care ar fi fost rațiunile pentru care această inculpată, avocat excepțional de vreme ce încasează astfel de onorarii, nu ar fi încasat în absolut toate celelalte cauze în care a fost apărător onorarii de asemenea anvergură, ci doar unele cuprinse între 500 de lei și 2.000 de lei și doar în aceste două cauze, care fac obiectul dosarului de față, ar fi putut încasa onorarii de 112.000, respectiv 80.000 de lei, remarcându-se cu ușurință diferențele uriașe dintre acestea.

Această întrebare retorică se pune cu atât mai mult eu cat aceste „onorarii” au fost încasate fără ca inculpata să fi fost avocat în acele cauze, neexistând la dosar niciun contract de asistență juridică și nicio împuternicite avocațială în acele dosare. Curtea de apel a reamintit că inculpata P.V.I.J. nu a fost apărător al inculpatului S.Z. în vreo cauză, nici în cauza în care acesta a fost eliberat, astfel încât nu a înțeles cum putea să fi încasat onorariu în acea cauză, atât inculpata P.V.I. cat și inculpații S.B.

și S.Z. arătând că avocații pe care acesta din urmă l-a avut angajați în acea cauza au fost P.B. și S.M., aspecte confirmate și de aceștia în declarațiile date și care rezultă și din actele acelui dosar. In final, instanța de fond a menționat că aceste sume nu au fost în niciun caz încasate ca onorarii fiind evident că reprezentau mita primită rar înscrisurile prin care se încearcă a se da o altă conotație, una legală, nu pot fi reținute.

În opinia instanței de fond, negarea faptelor de către inculpatul R.D., constantă pe tot parcursul cercetărilor, este combătută de declarațiile inculpatelor P.V.I. și S.Z. din cursul urmăririi penale, declarații reținute pentru motivele arătate. Astfel, se reține că inculpatul R.D. s-a limitat la a nega săvârșirea faptelor, sugerând doar „fabricarea” acestui dosar de către procurorii D.N.A. fără a putea motiva în vreun fel rațiunea pentru care parchetul ar formulat acuzațiile împotriva sa, inculpatul neputând însă nega relația de prietenie pe care o are cu inculpata P.V.I., întâlnirile care au existat între ei, întâlniri la care s-a făcut referire anterior, care se consumau după fiecare primire a tranșelor de bani, respectiv după eventuale telefoane sau întrevederi ale lui P.V.I. cu S.I.

S-a reținut că inculpatul nu putea nega aceste întâlniri față de evidența lor și față de dovada de netăgăduit cu procesele verbale de interceptare și înregistrare, iar în ansamblul probator, se reține că toată desfășurarea cronologică a evenimentelor raportat la momentele pretindem mitei, primirii sumelor de bani, efectuarea actelor materiale atât de către inculpatul. R.D. cât și de către inculpata P.V.I., este extrem de bine dovedită prin analiza minuțioasă dintre data efectuăm convorbirilor, conținutul acestora raportat la ceea ce imediat ulterior s-a realizat de către fiecare dintre participanții la faptele infracționale, activități la care se făcuse referire în convorbiri.

Fiecare inculpat a desfășurat activitățile specifice calității pe care o avea și această analiză coroborată a cronologiei actelor desfășurate dovedește în mod clar și fără echivoc săvârșirea faptelor de către inculpați, lipsa procesului verbal al infracțiunii flagrante - este astfel suplinită iar infracțiunile dovedite prin probe indirecte care toate, analizate în acest mod, prin coroborare și analiză cronologică a desfășurării evenimentelor prin raportare la activitățile infracționale ale fiecărui inculpat in calitatea pe care fiecare o avea în desfășurarea procesului penal fac dovada săvârșirii de către aceștia a infracțiunilor de corupție de care sunt acuzați.

Inculpatul R.D. a negat formal, a recunoscut la fel de formal toate întâlnirile pe care Ie-a avut cu P.V.I., convorbirile cu aceasta, practic, raportându-se la probele evidente și pe care nu le-a putut contesta, a adoptat o conduită concordantă cu acestea, evitând să conteste ceea ce este evident, clar înlăturând orice conotație penală a faptelor. S-a reținut că și în ceea ce privește contestarea unor anumite aspecte referitoare la înregistrarea ambientală aflată la dosar referitoare la întâlnirea pe care a avut-o cu P.V.I. la data de 04 noiembrie 2009 la Tribunalul Prahova, când inculpata P.V.I. avea asupra sa echipament tehnic de înregistrare, acesta nu a putut nega că își recunoaște chipul în imagini, de asemenea, nu și-a contestat nici vocea și ulterior, față de neputința, în fața evidenței, de a nega că este persoana dm imagini și că vocea care emana dinspre figura sa îl aparține, a arătat că ceea ce contestă este concordanța imaginilor și a vocii cu realitatea momentelor la care se menționa a se desfășura dialogul cu persoana (inculpata P.V.I.) din imagini.

Din această înregistrare efectuată în data de 4 noiembrie 2009, la sediul Tribunalului Prahova, între orele 16:11:33-16:19:00, s-a reținut că între cei doi inculpați s-au făcut referiri explicite la dosarul în care inculpatul R.D. a dispus, în completul de recurs, eliberarea lui S.Z., inculpata P.V.I. făcând referire la suma pe care a primit-o și cea pe care a dat-o lui R.D., referiri explicite de asemenea la nemulțumirile față de pretențiile ulterioare ale inculpaților S., aceasta invocând și reamintind lui R.D. despre sumă și ce a reprezentat, ambii stabilind că acea sumă nu se referea la dispunerea unei soluții pe fondul cauzei, ci doar pe măsurile preventive, inculpatul R.D. arătând explicit în cadrul acestei discuții că dosarul cu „A.”, respectiv S.Z. este acum la altcineva la judecătorie, că judecătorul inițial a plecat și din cei 4 judecători de la judecătorie, unde dosarul se judeca pe fond, nu știe de cine a fost preluat, la remarca inculpatei P.V.I., acesta menționând că la momentul ajungerii dosarului la Tribunal o să discute, cerându-i totodată acesteia să nu mai promită nimic deocamdată soților S. S-a constatat că această discuție extrem de clară sub aspectul a ceea ce s-a petrecut în cauza privindu-l pe S.Z. dovedește, coroborat cu toate celelalte probe administrate și în mod deosebit cu declarațiile inculpatelor P.V.I.

și S.I. din cursul urmăririi penale, pentru care inculpatele nu au invocat nici un temei serios de a le fi schimbat, vinovăția inculpaților.

Curtea de apel a dispus, față de solicitarea inculpatului, la care s-a raliat și inculpata P.V.I., efectuarea unei expertize față de ceea ce s-a contestat de către cei doi inculpați, fiecare dintre aceștia desemnând expert parte, din concluziile expertizei criminalistice rezultând, cu referire la înregistrarea ambientală audio-video a dialogului purtat de P.V.I. cu R.D. la data de 4 noiembrie 2009, că există discrepanțe care se manifestă exclusiv la nivelul datelor interne ale suporturilor, expertul arătând că nu se poate stabili dacă există sau nu suprapuneri de imagini sau colaje de imagini/ sunete înregistrate, neputându-se stabili dacă există sau nu discontinuități între ce se vede și ce se aude.

In pofida opiniei apărării inculpaților R.D. și P.V.I. în sensul că aceste concluzii sunt neconcludente, instanța de fond apreciază că dimpotrivă, acestea dovedesc, coroborat cu celelalte înregistrări și mijloace de probă, vinovăția inculpaților. S-a menționat că expertiza criminalistică, ca de altfel orice probă, se analizează în ansamblu, în raport nu doar de ceea se arată în concluziile sale, ci în raport de tot conținutul său, iar în cauza de față, reținând că a fost audiat și expertul care a efectuat-o, prin raportare și la declarațiile acestuia, care au fost de natură să lămurească instanța asupra împrejurărilor mai puțin exacte din cuprinsul expertizei, curtea de apel reține că expertiza face dovada realității celor constatate pe suportul optic.

Astfel, dincolo de detaliile tehnice care sunt menționate în observațiile preliminare ale acesteia și care, împreună cu declarația expertului și cu punctul de vedere al specialiștilor D.N.A. (Parchetul având dreptul la propriul punct de vedere la fel cum și inculpații au avut acest drept, prin încuviințarea participării unui expert parte, care nu a mai formulat nici o concluzie deși inculpații au beneficiat de termene expres acordate în acest sens) fac referire la chestiuni de terminologie extrem de importante în context, instanța de fond reține că lipsa de autenticitate a înregistrărilor la care face referire expertiza are în vedere faptul că niciunul dintre suporturile date spre examinare nu este original, originalul fund practic memoria informatică a sistemului tehnic care a făcut înregistrarea.

Această concluzie se desprinde dat fiind că înregistrarea care a tăcut obiectul expertizei este digitală și un format soft tip proprietar presupune că originalul există în echipamentul care a executat acea înregistrare, adică sistemul informatic care nu poate emite nici un suport optic original, originalul existând doar în mediul nativ și orice extragere de informație din sistemul informatic este în acest context apreciată ca o copie, atât declarația expertului cât și punctul de vedere al parchetului fund concordante sub aceste aspecte.

Astfel, instanța de fond reține că orice copiere a unei informații, a unei înregistrări dintr-un suport digital într-un alt suport digital se realizează obținând o înregistrare cu același conținut, expertul arătând că ceea ce a împiedicat exprimarea unei concluzii cu un grad mai mare de certitudine nu a fost vreo modificare pe suport. Expertul a mai arătat că imaginile de pe înregistrare sunt într-o succesiune iar concluzia formulată referitor la discrepanțele dintre cele două suporturi a avut în vedere diferențe între datele proprii ale celor două suporturi optice, diferențe de management, însă a menționat explicit la întrebările instanței că între fișierele existente pe cele două suporturi optice nu există nici o diferență, acestea fund identice, informațiile pe care acestea le cuprind fiind aceleași, ceea ce diferă fiind poziționarea lor pe cele două suporturi.

Expertul a mai arătat la fel de explicit faptul că nu a determinat existența nici unei intervenții în raport de metodele pe care le-a folosit. Curtea de apel a apreciat că terminologia este deficitară în materia acestor tipuri de expertize, însă față de toate explicațiile date în ședință publică, în condiții de contradicționalitate, reținând răspunsurile explicite la întrebările mai puțin tehnice, dar adresate în sensul determinării unei logici generale și juridice, concluziile fără - echivoc ale expertului au fost în sensul că asupra suporturilor nu s-a intervenit în nici un mod, desfășurarea este cronologică, nu s-a detectat nici o modificare asupra conținutului celor două suporturi optice, ambele copii, .și de aceea neautentice prin raportare la originalul care este practic memoria sistemului informatic, inclusă în acesta și imposibil de exteriorizat în orice formă materială.

În pofida însă a acestei terminologii, concluziile expertului și declarațiile sale au fost explicite în sensul că înregistrarea audio - video în mediu ambiental din data de 4 noiembrie 2009 nu prezintă discontinuități, reflectă cronologic și concordant sunetul și imaginea, relevând caracterul real a ceea ce conține, adică a întâlnirii dintre inculpatul R.D. și inculpata P.V.I. și a discuțiilor purtate la acea dată de aceștia.

Referitor la infracțiunile de corupție săvârșite în cazul lui P.F.N.: Inculpatul P.F.N. cercetat în dosarul nr. 57/P/2008 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 1084/105/2009 și repartizat spre a fi judecat pe fond inculpatului R.D., care, după ce a menținut succesiv măsura arestăm preventive potrivit art. 3002 C. proc. pen. și a respins cereri de liberare provizorie sub control judiciar sau de înlocuire a măsurii arestării preventive, la termenul din data de 1 octombrie 2009 a dispus înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării ele a nu părăsi localitatea.

împotriva acestei încheieri, procurorul a declarat recurs iar prin decizia nr. 647 din 5 octombrie 2009 Curtea de Apel Ploiești, admițând recursul, a casat în pane încheierea, respingând cererea de înlocuire formulată de inculpat, fără a dispune menținerea măsurii arestării preventive, dosarul fiind restituit Tribunalului Prahova, în considerentele deciziei făcându-se mențiunea de a se stabili termen pentru verificarea și menținerea măsurii arestării preventive față de împrejurarea încetării de drept a acestei măsuri la data de 11 octombrie 2009, dată anterioară termenului care fusese acordat în cauză.

Profitând de această împrejurare, inculpatul R.D. i-a relatat lui P. despre dosar menționând că poate dispune liberarea în mod definitiv a lui P., dat fiind că măsura arestării preventive va înceta de drept la data de 11 octombrie 2009, opinia sa fiind că nu se mai poate pronunța asupra arestării preventive în sensul de a menține această măsură de vreme ce se pronunțase deja în sensul înlocuirii măsurii, fiind practic imposibil de a i se impune de instanța de recurs o altă soluție. Inculpatul s-a prevalat practic de omisiunea judecătorilor de la Curtea de Apel Ploiești, care admițând recursul procurorului, au respins pe fond cererea de înlocuire fără a se pronunța explicit și asupra măsurii arestării preventive în sensul menținerii acesteia, astfel încât, față de data la care se menținuse ultima oară măsura, aceasta ar fi încetat ele drept la 11 octombrie 2009.

Cei doi inculpați au hotărât să profite de această împrejurare și în pofida opiniei și convingerii probabil sincere, a inculpatului R.D., ni sensul că singura soluție pe care o putea dispune era aceea de a constata încetată de drept măsura arestării preventive, inculpatul s-a decis să obțină și o sumă importantă de bani pentru un act pe care oricum se hotărâse să îl facă potrivit convingerii sale juridice, aspect care dovedește lipsa totală de scrupule a inculpatului și gravele carențe de orice probitate și profesionalism în exercitarea profesiei.

Inculpata P.V.I. l-a contactat pe M.E., coinculpat cu P. în acea cauză și interesat de eliberarea acestuia, aspect care i-ar fi redus și propria contribuție și l-ar fi poziționat într-o relație favorabilă față de P., cunoscut personaj interlop în Târgoviște, și i-a promis acestuia că poate, în termen de o săptămână, să intervină la Tribunal pentru eliberarea acestuia. Pentru a crea acestora impresia de favoare, inculpatul R.D. i-a solicitat, prin intermediul lui P.V.I., lui M.E., să facă demersuri pentru depunerea în numele lui P.N. a unei cereri de constatare a încetăm de drept a măsurii arestării preventive, indicându-i și o dată pentru depunerea acesteia și solicitând insistent ca inculpatul P. să refuze orice apărare din oficiu și să ceară ca la judecarea cererii să fie asistat de apărătorii aleși, dând totodată indicații și în sensul ca aceștia să nu se prezinte, strategia sa fiind în sensul de a desemna un apărător dm oficiu, căruia să îi acorde termen pentru studierea dosarului după data la care măsura preventivă ar fi încetat de drept, strategie în opinia sa, implacabilă.

R.D. a solicitat suma de 20.000 de euro pentru realizarea acestui act și a primit 17.000 de euro, 3.000 fiind păstrați de inculpata P.V.I.

P.V.I. a luat legătura cu M.E., care a fost de acord să ofere suma solicitată, inculpata P.V.I. decizând să predea dm această sumă lui R.D. doar 17.000 de euro pentru eliberarea lui P., restul de 3.000 de euro să îi păstreze pentru sine, stabilind ca toate detaliile să se realizeze prin intermediul său și al lui M.E., căruia î-a transmis, după ce a discutat cu R.D., toate detaliile. Inculpata P.V.I. s-a interesat ulterior de dosarul lui P., dacă se formulase o cerere de constatare a încetării măsurii arestării, martora R.F., grefier arhivar la Tribunalul Prahova confirmându-i că s-a depus o asemenea cerere.

P.V.I. î-a cerut martorei să anunțe doar unul dintre apărători, pe B.C., nu și pe S.M., P. având doi avocați în acea cauză. La aceiași dată, R.D. a contactat-o pe P.V.I., căreia î-a reamintit ce trebuia să facă, informând-o totodată și de cererea depusă de procuror în sensul de a se discuta măsura arestării preventive, insistând asupra faptului că apărătorii aleși nu trebuiau să se prezinte și că P. nu dorea alți apărători. După convorbirea purtată cu R.D., P.V.I. l-a contactat pe M.E. pentru detalii, instanța de fond reținând că suma de 20.000 de euro a fost predată de M.E. lui P.V.I. la data de 8 octombrie 2009, anterior termenului din 9 octombrie 2009.

La termenul din data de 09 octombrie 2009, ședința de judecată s-a desfășurat potrivit înțelegem, s-au efectuat referate de către grefier care atestau că apărătorii aleși nu au putut fi contactați, P. a solicitat ca cererea sa să fie judecată doar în prezența acestora, inculpatul R.D. a desemnat în acest caz un apărător din oficiu și a amânat cauza la termenul dm data de 12 octombrie 2009, în pofida cererii scrise a procurorului prin care i se solicita să se pronunțe asupra măsurii preventive înăuntrul termenului de 60 de zile în care această măsură ar fi încetat și în pofida cererii explicite a procurorului de ședință, regăsită în cuprinsul încheierii de ședință de la acel termen, de a se amâna cauza pentru data de 10 octombrie 2009, dat fiind că la 11 octombrie 2009 se producea acest efect al încetări măsurii arestării.

Motivând că apărătorul din oficiu trebuie să studieze dosarul, inculpatul R.D. a amânat cauza pentru data de 12 octombrie 2009, termen la care nu a mai avut decât de constatat că măsura arestării încetase de drept, P. fiind eliberat în aceiași zi de 12 octombrie 2009, aspect pe care R.D. i l-a comunicat lui P.V.I., aceasta la rândul său informându-l pe M.E.

În aceeași zi, cei doi inculpați s-au întâlnit, R.D. arătând că locul public în care se aflau nu era potrivit pentru a fi predată suma de bani, inculpatul primind imediat după acea zi, la domiciliul inculpatei P.V.I., suma ele 9.000 de euro, 8.000 euro fiind remiși acesteia pentru contribuția la săvârșirea faptei, inculpata P.V.I. obținând pentru această faptă suma totală de 1 1.000 euro.

Această situație de fapt a fost reținută din coroborarea probelor administrate în cauză, declarațiile inculpatei P.V.I. date în cursul urmăririi penale, declarațiile inculpatului M.E., procesele verbale de înregistrare și interceptare a convorbirilor telefonice, înregistrarea ambientală audio video din data de 4 noiembrie 2009, declarațiile martorilor, raportul de expertiză criminalistică. Declarațiile inculpatei P.V.I. din cursul urmăririi penale sunt elocvente și arată că pentru aceleași considerente menționate anterior, referitor la cazul inculpaților S., declarațiile din cursul urmăririi penale au fost cele reținute de instanță, declarațiile din cursul judecății fiind înlăturate pentru aceleași motive, acestea nefiind susținute de nici o altă probă administrată, explicațiile retractării celor susținute în cursul urmăririi penale nefiind verosimile.

S-a reținut astfel că inculpata a declarat explicit modalitatea în care împreună cu R.D. a hotărât obținerea de sume de bani față de împrejurarea pe care acesta a constatat-o în cauza privind pe P. și l-a contactat pe M.E. spre a-i solicita acestuia să facă toate demersurile pentru primirea sumei de 20.000 de euro, constatându-se că toate, susținerile inculpatei sunt confirmate atât de declarațiile lui M.E., cât și de procesele verbale care cosemnează înregistrările și interceptările convorbirilor telefonice dintre inculpați, toate acestea dovedind în mod exact cronologia evenimentelor, fiecare dintre convorbiri sau întâlniri fiind urmată de efectuarea de fiecare dintre inculpați, în raport de contribuția la actul de justiție pe care fiecare o avea a unei activități specifice.

Instanța de fond a reținut că inculpatul M.E. a confirmat susținerile lui P.V.I., acesta menținându-și declarațiile și în cursul judecății. Inculpatul a arătat astfel că a fost contactat de P.V.I., aceasta asigurându-l că poate, prin intermediul judecătorului care soluționa cauza, să obțină eliberarea lui P., de care M.E. era foarte interesat. M.E. era judecat în aceiași cauză, în stare de liberate, P. fiind judecat în stare de arest, convins că la această situație s-a ajuns și prin contribuția lui M.E., acesta arătând că i s-a insuflat o stare de temere din partea apropiaților lui P., cunoscut personaj interlop din Târgoviște și că acesta era motivul care l-a determinat să facă toate demersurile necesare spre a obține eliberarea lui P., de care îi era teamă.

Acest inculpat a mai arătat cum s-a decis să îl ajute astfel pe P. și cum după discuția cu P.V.I., a obținut suma de bani, a contactat și apropiați de-ai lui P., pentru a le comunica și acestora demersurile pe care le face, fără a detalia, iar la data de 8 octombrie 2009 s-a întâlnit cu P.V.I. și i-a înmânat acesteia suma de 20.000 de euro, menținând contactul cu aceasta și după termenul din 9 octombrie 2009, pentru a fi sigur de rezultat, P.V.I. confirmându-i că la data de 12 octombrie 2009, când judecătorul R.D. a acordat termen, se va dispune încetarea măsurii, ceea ce s-a întâmplat, interceptările telefonice dintre inculpați confirmând susținerile acestuia, care se coroborează, cu declarațiile lui P.V.I. din cursul urmăririi penale.

Martora R., arhivar la Tribunalul Prahova, a confirmat că P.V.I. s-a interesat de data acordării termenului și dacă dosarul a ajuns și de asemenea a confirmat împrejurarea că P.V.I. i-a cerut să nu îl contacteze pe apărătorul ales S., ci doar pe B., martora refuzând, dar având convingerea că P.V.I. avea anumite interese în acea cauză, fără a fi apărător. S-a reținut, ca și în cazul inculpaților Sandu, că inculpata P.V.I. nu era avocat în această cauză, și pentru toate motivele anterior dezvoltate a arătat că susținerile lui P.V.I.

în sensul că acea chitanță din data de 08 octombrie 2009 în valoare de 80.000 de lei nu putea reprezenta în nici un caz încasare de onorariu, pentru toate motive dezvoltate anterior la care Curtea face trimitere. Martora S.M., apărător al lui P.N.F. a arătat că nu a formulat cerere de încetare a măsurii arestării preventive pentru că nu era interesată să reamintească organelor judiciare această împrejurare, care era în interesul clientului său, acestea putând fi prevenite în sensul remedierii situației dacă s-ar fi formulat expres o asemenea cerere, martora confirmând că avea la data de 9 octombrie 2009 închis telefonul mobil și nu a putut fi astfel contactată, fiind plecată din localitate iar martorul B.C., celălalt apărător, a arătat că i s-a cerut de către P.V.I. să formuleze cerere de încetare, pe care a formulat-o dar de care ulterior nu s-a mai interesat, instanța de fond apreciind că explicațiile oferite de acesta asupra modului în care a înțeles să se intereseze de cererea depusă nu pot fi reținute, fiind inexplicabilă conduita acestui apărător care, după ce a formulat o asemenea cerere, extrem de importantă și favorabilă clientului său, să nu se intereseze de termenul acordat pentru judecarea sa, să nu se prezinte la judecarea cererii, deși era evident că putea duce la eliberarea inculpatului.

Curtea de apel a reținut de altfel că față de acest avocat cercetările s-au disjuns și în raport de această împrejurare se abține la a mai formula alte aprecieri.

Referitor la aceiași faptă, s-a arătat că declarațiile martorilor Ș.V. și P.N. prin care aceștia arată că nu au nici o cunoștință de plata vreunei sume de bani de către M.E. pentru eliberarea lui P. nu pot fi reținute, pe de o parte fiind evident că sunt date „pro Causa”, declarații contrare ducând la acuzații asupra propriilor persoane și pe de altă parte, instanța de fond constatând că nici M.E. nici P.V.I. nu au arătat că ar îi discutat explicit cu vreunul dintre aceștia asupra detaliilor de procedură care ar fi dus Ia eliberarea lui P., fapta de corupție fiind dovedită de declarațiile celor doi inculpați și interceptări, acestea fiind suficient de elocvente și explicite în sensul dovedirii vinovăției inculpaților.

Din procesul verbal privind înregistrarea ambientală audio video din data de 4 noiembrie 2009, despre a cărei veridicitate instanța a apreciat că se impune a mai face vorbire, reținerea acesteia în ansamblul probator având la bază aceleași considerente ca cele menționate anterior, rezultă că inculpatul R.D. a atras atenția Iui P.V.I., într-un limbaj destul de eliptic, codat, e adevărat, asupra, pe de o parte a datei Ia care va dispune termen și asupra certitudinii rezultatului, acela de încetare de drept a măsurii arestării preventive a lui P., și pe de altă parte, asupra altor două împrejurări esențiale, atrăgându-i atenția acesteia să se formuleze cerere de încetare și inculpatul P. să solicite insistent ca cererea să fie judecată doar în prezența apărătorilor săi, refuzând apărător din oficiu iar apărătorii aleși să nu se prezinte, pentru a putea dispune amânarea cauzei.

Exact după indicațiile acestuia s-a desfășurat ședința de judecată, toate aceste aspecte rezultând din convorbirile inculpaților și din înregistrarea ambientală, instanța de fond reținând sintagmele utilizate de inculpat în cuprinsul interceptărilor care, concordant cu toate activitățile desfășurate cronologic ulterior, fac dovada realității celor susținute atât de inculpata P.V.I. cât și a susținerilor inculpatului M.E. Susținerile inculpatului R.D. referitoare la legalitatea măsurii dispuse în cauza privind pe P.N. nu au, în opinia instanței de fond, relevanță asupra infracțiunilor săvârșite de inculpat, însă se reamintește că, într-adevăr, decizia instanței de control judiciar asupra măsurilor preventive nu constituie, nici în opinia curții de apel, autoritate de lucru judecat, aspect în raport de care apreciază că inculpatul putea și chiar trebuia, indiscutabil să își mențină punctul de vedere asupra măsurii dispuse, atâta vreme cât a apreciat că soluția de înlocuire a măsurii arestării preventive era aceea care se impunea în cauză, față de schimbarea temeiurilor avute în vedere Ia luarea măsurii arestării preventive, însă o conduită corectă și legală, sau cel puțin una care să înlăture orice suspiciune, mai ales în contextul dat, în care instanța ierarhic superioară a atras atenția asupra necesității discutării măsurii și procurorul a formulat cerere de acordare a unui termen până la data la care măsura ar fi încetat de drept, ar fi impus inculpatului amânarea cauzei, în contextul în care P. a solicitat judecarea în prezența apărătorilor aleși, pentru un termen înăuntrul celui la care ar fi încetat măsura.

Inculpatul putea acorda termen a doua zi, la data de 10 octombrie 2009, respectând și textul prev. de art. 1711 cu privire Ia acordarea unui termen suficient pentru apărătorul desemnat din oficiu și măsura putea fi discutată la acel termen, textul invocat de inculpat în sensul că trebuia acordat termen apărătorului de 3 zile nefiind corect citat, acel termen de 3 zile fiind avut în vedere de legiuitor doar în cazul în care începuseră dezbaterile și apărătorul ales nu s-ar fi prezentat, ceea ce nu a fost cazul în speță, un termen de 24 ele ore acordat apărătorului din oficiu era suficient pentru discutarea doar a măsurii arestării preventive.

S-a arătat de instanța de fond că se are în vedere o conduită a unui magistrat care și-ar fi exercitat atribuțiile cu bună credință, ceea ce nu este cazul inculpatului R.D., căruia, se înțelege nu i se impută soluția dispusă, care putea fi exact aceiași și care probabil, dacă dosarul nu ar ii fost trimis imediat instanței ierarhic superioare pentru judecarea recursului declarat de procuror, ar fi dus la același rezultat, adică la încetarea de drept a măsurii atestării preventive, ci modul în care acesta a înțeles să procedeze, ignorând în primul rând legea, care impunea ca măsura arestării preventive să se judece înăuntrul termenului până la care ar fi încetat, cât și cererea Curții de Apel Ploiești în același sens și cererea procurorului de ședință și cererea scrisă a procurorului, toate în același sens, aspecte care dovedesc fără echivoc că magistratul a urmărit nu doar pronunțarea acelei soluții, dar mai ales siguranța inculpatului că măsura să fie încetată de drept, nefiind convins că judecarea cererii în termen nu ar fi putut duce la judecarea inclusiv a recursului în chiar ziua în care măsura ar fi încetat, cu consecința posibilității, menținerii acesteia, rezultat puțin posibil a se fi întâmplat, dar pentru siguranța și certitudinea soluției, inculpatul R.D. a preferat ignorarea legii, cu asumarea consecințelor măcar disciplinare, dacă nu chiar penale.

Inculpatul nu își putea permite nici cea mai vagă incertitudine tocmai față de promisiunea fermă a rezultatului promis, adică eliberarea lui P. și pentru că primise o sumă de bani consistentă pentru acest rezultat. Instanța de fond nu a reținut în acest context susținerile inculpatului prin care a încercat să își justifice hotărârea, susțineri în sensul că față de situația creată a consultat: colectivul de judecători, aspecte într-adevăr confirmate de martorii judecători audiați, având in vedere pe de o parte că existau - așa cum s-n arătat - remedii procesuale ale situației create, chiar cu consecința la fel de gravă a încetăm măsurii preventive - și pe de altă parte, inculpatul a urmărit în acest mod să își justifice astfel măsura atât față de colegi cât și eventual față de consecințele mai grave, inclusiv penale ale conduitei sale.

Față de toate acestea, instanța de fond a apreciat că faptele de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită, dare de mită și complicitate la dare de mită reținute în sarcina celor 5 inculpați au fost dovedite, probele administrate în cauză făcând dovada, dincolo de orice îndoială că inculpații sunt vinovați.

În ceea ce privește susținerile apărătorului inculpatului R.D. cu privire la nelegalitatea urmăririi penale sub toate aspectele invocate, curtea de apel a apreciat că acestea nu pot fi reținute, pe de o parte deoarece acestea apar ca fiind cel puțin surprinzătoare față de momentul procesual în care au fost invocate, aceste aspecte putând fi invocate după sesizarea instanței de judecată, anterior debutului cercetării judecătorești, de vreme ce au vizat trimiterea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, apreciind că măcar faptul în sine al momentului în care au fost invocate poate duce la concluzia că nici apărarea nu crede în aceste argumente, Instanța de fond a arătat că nu poate să nu constate pe de altă parte că aceste susțineri formulate pentru prima dată cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, după terminarea cercetării judecătorești, sunt surprinzătoare cu atât mai mult cu cât aceste argumente formulate de apărare au constituit baza concluziilor la momentul dezbaterilor, Trecând peste aceste observații, s-a constatat că niciuna dintre susținerile apărării nu poate fi reținută, în această cauză fiind respectate toate dispozițiile legale procedurale.

Referitor la susținerile apărăm în ceea ce privește nulitatea urmăririi penale determinată de faptul că sesizarea din oficiu din data de 10 august 2009 s-a realizat printr-un proces-verbal în care sunt menționate care sunt actele ce stau la baza sesizării, s-a arătat că această sesizare din oficiu îndeplinește condițiile prev. de lege, textul prev. de art. 221 limitându-se la a arăta că atunci când organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț ori se sesizează din oficiu când află pe orice cale că s-a săvârșit o infracțiune, în acest din urmă caz încheind un proces verbal în acest sens, procesul verbal la care se face trimitere îndeplinind aceste condiții. Susținerile apărării în sensul că nu rezultă care este conotația juridică dată acelor copii ale interceptărilor telefonice și cum au ajuns acestea de la Judecătoria Ploiești la D.N.A. sunt nerelevante, textele în cauză neimpunând alte condiții care să nu fi fost respectate în cauză, apărarea adăugând la lege condiții pe care legea însăși nu le impune, instanța de fond arătând pe de altă parte că această susținere nu are nici o legătură cu modul în care ulterior, la data de 4 noiembrie 2009, s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpat prin rezoluția D.N.A.

În ceea ce privește susținerile în sensul că actele premergătoare au fost efectuate de persoane necompetente atâta vreme cât sesizarea inițială privea o infracțiune prev. de 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, iar singura persoană care putea efectua astfel de acte este procurorul, s-a arătat, așa cum și apărarea a menționat, că ofițerii de poliție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor și ofițerii de poliție judiciară din cadrul D.N.A. pot efectua astfel de acte, în condițiile în care sunt desemnați de procuror în conformitate cu dispozițiile legale, or, prin ordonanța din data de 11 august 2009 procurorul a desemnat ca ofițerii de politie judiciară să efectueze anumite acte, fiind îndeplinite condițiile legale.

Susținerile apărării în sensul că nu sunt complinite prevederile art. 203 privind delegarea întrucât nu se face referire la fapte și persoane cu privire la care se efectuau aceste acte nu pot fi retrase, apărarea însăși arătând că în cuprinsul ordonanței se menționează expres Dosarul de urmărire penală nr. 207/P/2009 în care se efectuau cercetări, susținerile în sensul că trebuia ca ordonanța să cuprindă numele persoanei la care se referă și fapta pentru care se efectuează nefiind menționate în disp. alin. (2) art. 203, ordonanța cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de lege.

Curtea de apei a arătat că și în măsura în care aceste susțineri ar fi fost-reale, sancțiunea nerespectării dispozițiilor legale invocate nu ar li atras nulitatea absolută, așa cum a invocat apărarea, ci cel mult nulitatea relativă, iar în contextul în care inculpatul nu a dovedit nici o vătămare prin acele „nelegalități”, sancțiunea având ca rațiune nerespectarea, în esență, a dreptului la apărare, pe care inculpatul l-a exercitat efectiv și concret sub toate aspectele sale, nu le putea invoca, iar referitor la momentul până la care acestea ar fi putut fi invocate, arătând că a fost demult depășit, disp. art. 197 alin. (4) C. proc. pen. prevăzând că motivele de nulitate relativă pot fi invocate la termenul de judecată la care se efectuează acrul cu nerespectarea dispozițiilor legale, sau primul termen cu procedura legal îndeplinită dacă partea a lipsit, or, în cauza de față, aceste pretinse nelegalități vizau urmărirea penală, iar dacă nu au fost invocate la parchet, puteau fi invocate în fața instanței până la primul termen de judecată sau în orice caz până la citirea acului de sesizare.

Referitor la susținerile privind încălcarea prevederilor art. 224 alin. (1) și (2) C. proc. pen., în sensul că notele, rapoartele și procesele - verbale sunt întocmite de lucrători din cadrul D.G.I.P.I., instituție care nu este organ de urmărire penală, procurorul neavând temei legal să delege o astfel de instituție să efectueze astfel de acte într-o cauză penală decât conform art. 10 alin. (3) și (4) din Ordonanța nr. 43/2000, cu o autorizație scrisă, ceea nu există în prezentul dosar, s-a arătat că toate actele premergătoare efectuate în prezenta cauză respectă dispozițiile legale atât sub aspectul organelor care le-au întocmit cât și sub aspectul modalității concrete în care au fost întocmite, al procedurilor prevăzute de lege la încheierea lor, reținând că acele note sau procese verbale întocmite de D.G.I.P.I. au respectat dispozițiile legale, iar toate interceptările și înregistrările convorbirilor purtate de inculpați de la posturile telefonice utilizate precum și a celor ambientale au fost realizate de organele abilitate în acest sens pe baza autorizațiilor emise în condiții legale de Curtea de Apel și Tribunalul București.

Curtea de apel a menționat în acest context și dispozițiile art. 14 din O.U.G. nr. 43/2002, potrivit cărora serviciile și organele specializate, la cererea D.N.A. culeg și prelucrează informații, D.G.I.P.I. fiind un astfel de serviciu specializat, interpretarea acestor informații puse la dispoziție fiind atributul exclusiv al procurorului sau al instanței de judecată, astfel încât susținerile sub acest aspect nu pot fi reținute. In opinia instanței de fond, toate aceste acte premergătoare au fost ulterior consemnate în procese verbale de către procurorul de la D.N.A., și după sesizarea din oficiu invocată și anterior de apărare, din data de 10 august 2009, au fost întocmite procese verbale de sesizare din oficiu cu referire explicită la faptele de corupție săvârșite de inculpații R.D.

și P.V.I., de către procurorii D.N.A. la datele de 5 octombrie 2009 și 12 octombrie 2009 pe baza rapoartelor și notelor întocmire de către Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, care este organ desemnat și competent să efectueze aceste supravegheri operative asupra persoanelor cu privire la care se efectuează cercetări de către D.N.A. pe baza autorizațiilor emise către instanțele de judecată în condițiile legii, în cauza de față fiind îndeplinite aceste cerințe legale.

Toate autorizațiile date sunt în concordanță cu dispozițiile legale, D.G.I.P.I. este organul judiciar care poate realiza aceste note de supraveghere prin Diviziunea Tehnică și Supravegheri Operative, aceste înregistrări audio video constituind mijloace de probă în accepțiunea art. 64, procesele verbale încheiate pe baza lor îndeplinind cerințele art. 91 C. proc. pen.

Referitor la susținerile privind nelegalitatea și netemeinicia interceptărilor față de împrejurarea că acestea au fost date fără a se începe urmărirea penală, pe de o parte, iar pe de altă parte acestea au fost dispuse fără a fi necesar, S-a arătat că nici aceste susțineri nu pot fi reținute, fiind dispuse de persoanele competente a le dispune conform dispozițiilor legale, președinte instanței sau judecătorul desemnat de acesta, în cazurile la care s-a referit apărarea cu privire la autorizațiile date în lunile septembrie și august acestea fiind date de vicepreședintele, respectiv președintele Tribunalului București și de vicepreședinții Curții de Apel București, persoane desemnate potrivit Regulamentelor instanțelor, susținerea apărării fiind nefundamentată decât de propriile convingeri probabil, ale celor susținute, neînțelegându-se dacă apărătorul inculpatului deține date referitoare la imposibilitatea vicepreședinților Curții și respectiv Tribunalului București de a dispune autorizații de interceptare de vreme ce aceste persoane sunt desemnate de către președinții instanțelor în condițiile legii și ale regulamentelor. Referitor la netemeinicia interceptărilor, s-a constatat că aceasta a fost invocată fără a fi susținută de argumente, apreciindu-se că aceste interceptări au fost temeinice și extrem de eficiente în cauza de față, față de modalitatea ocultă de săvârșire a faptelor de către inculpați, persoane avizate și conștiente de necesitatea ascunderii oricăror cuvinte explicite sau acte și fapte vizibile.

Referitor la susținerea privind încălcarea prevederilor art. 912 C. proc. pen., în sensul că interceptarea nu a fost făcută de organul care avea competență în speța de față, respectiv procuror, ci de ofițeri de poliție judiciară din cadrul D.N.A., s-a arătat că și aceasta este neîntemeiată, prin ordonanța din data de 3 noiembrie 2009 procurorul D.N.A. a delegat ofițeri de poliție judiciară din cadrul D.N.A. - Serviciul Tehnic pentru vederea redarea convorbirilor efectuate în baza tuturor autorizațiilor emise, fiind respectate astfel atât dispozițiile referitoare la persoanele care efectuează interceptările, cât și a celor privind delegarea persoanelor care pot reda aceste convorbiri.

Cu privire la susținerea referitoare la faptul că procesele - verbale de redare a interceptărilor nu sunt întocmite conform prevederilor art. 913 C. proc. pen., în sensul că nu poartă certificarea procurorului care efectuează urmărirea penală sau care o supraveghează, s-a apreciat că toate aceste procese verbale respectă disp. art. 913 C. proc. pen., așa după cum se poate constata lecturându-le, primele pagini ale acestor procese verbale purtând aceste mențiuni privind certificarea lor de către procuror.

Referitor la susținerile privind nelegalitatea înregistrării ambientale din data de 4 noiembrie 2009, susțineri la care s-a raliat și apărătorul inculpatei P.V.I., în sensul că acea înregistrare nu putea fi făcută de P.V.I., care nu este organ de urmărire penală și nu are statut de colaborator al acestei instituții, s-a arătat că nu a fost încălcată nicio dispoziție legală, neexistând vreun text de lege care să impună ca persoana care participă la efectuarea unei înregistrări să își dea acordul în mod explicit sau să se condiționeze posibilitatea folosirii, în cadrul interceptărilor și înregistrărilor, a unei persoane în raport de vreo calitate a sa în acea cauză sau de lipsa vreunei calități în acea cauză, astfel încât nu pot fi reținute aceste susțineri, iar referitor la toate celelalte aspecte privind valoarea probantă a probei privind înregistrarea ambientală din data de 4 noiembrie 2009, instanța de fond făcând trimitere la analiza acesteia anterioară. În același context al susținerilor referitoare la nulitatea urmăririi penale față de sesizările din oficiu pentru inculpații R.D. și P.V.I. din datele de 5 și 12 octombrie 2009, care nu se impuneau față de netemeinicia acordării autorizațiilor de interceptare, instanța de fond a menționat că a înlăturat și susținerile referitoare la netemeinicia autorizațiilor de interceptare și pe de altă parte apreciază că la încheierea proceselor verbale de sesizare din oficiu s-au respectat toate dispozițiile legale, față de cele constatate de procuror, acesta a apreciat că se impune sesizarea dm oficiu, existând datele necesare și suficiente care să ateste săvârșirea faptelor.

În fine, pentru a înlătura orice posibilă altă solicitare în sensul aprecierii ca nelegale a interceptărilor, instanța de fond a menționat de asemenea în acest context, al aprecierii asupra legalității autorizațiilor și interceptărilor raportat la momentul încarc acestea au fost efectuate că nici prin Decizia Curții Constituționale nr. 962 din 25 iunie 2009, invocată de apărătorul inculpatei P.V.I., nu s-a statuat că interceptările efectuate înainte de începerea urmărim penale sunt nelegale. Curtea Constituțională respingând excepția de neconstituționalitate a disp. art. 911 C. proc. pen. ca nefondată, iar considerentele deciziei nu pot avea un caracter obligatoriu in lipsa unei dispoziții exprese, neputându-se modifica practica, instanțelor judecătorești, constantă în sensul că interceptările efectuate în temeiul art. 911 C. proc. pen., înainte de începerea urmăririi penale, sunt legale, fără a intra în explicații suplimentare, instanța de fond s-a limitat la a arăta că independent de considerentele Curții Constituționale exprimate în decizia amintită, aceasta nu își poate extinde competența, neputând deveni legiuitor pozitiv, singurul care poate modifica dispozițiile legale fund organul legislativ.

Instanța de control constituțional critică, în considerentele deciziei modalitatea în care este reglementată proba cu înregistrările audio video, însă s-a arătat că dincolo de aceste aprecieri, Curtea Constituțională nu poate schimba aceste dispoziții, pe care, prin dispozitivul deciziei le-a declarat concordante cu legea fundamentală, în nici o dispoziție legală în vigoare nefiind prevăzută puterea de lucru judecat a considerentelor deciziei Curții Constituționale, deciziile acesteia fiind doar definitive și obligatorii, că aceste decizii nu pot avea autoritate de lucru judecat față de împrejurarea că instanța de contencios constituțional nu desfășoară activitate ele judecată, justiția înfăptuindu-se doar prin Înalta Curte de Casație și justiție și instanțele judecătorești.

S-a arătat că în acest sens este și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a statuat în mai multe decizii de speță (d.p. nr. 10 din 7 ianuarie 2008, d.p. nr. 2521 din 1 iulie 2009) că art. 911 și 912 C. proc. pen. stabilesc în mod strict condițiile legale de realizare a interceptărilor și înregistrărilor audio-video, legalitatea acestora ne fiind condiționată de începerea urmăririi penale, putând fi autorizate și în faza actelor premergătoare. Necesitatea efectuării interceptărilor telefonice poate apărea și în situația când există date cu privire la pregătirea săvârșim unei infracțiuni, ipoteză ce exclude în mod logic posibilitatea începerii urmăririi penale, chiar și in rem, condiții în care orice altă concluzie ar fi doar ilogică și ar conduce la soluții absurde.

Referitor Ia aceleași aspecte vizând legalitatea probelor, curtea de apel nu a reținut nici susținerile apărăm inculpatei P.V.I. în sensul că aceasta a fost obligată de procuror să dea declarațiile în cursul urmăririi penale deoarece era șantajabilă, denunțul acesteia fund obținut nelegal, constatând că această susținere nu a fost dovedită prin nici o probă administrată, pentru toate motivele pe care le-a menționat anterior, revenirile inculpatei P.V.I. ulterioare în care aceasta a explicat schimbarea de atitudine și sensul declarațiilor date în cursul urmăririi penale nefiind susținute, făcându-se trimitere la analiza declarațiilor acestei inculpate efectuată anterior, teoria agentului provocator, la care apărătorul inculpatei a făcut trimitere nefiind în vreun fel incidență în cauză.

În opinia instanței de fond, pentru a fi incidență teza agentului provocator, cu consecința nelegalității probelor efectuate în cursul urmăririi penale, este necesar a se constata o acțiune de determinare a unei persoane de a săvârși infracțiunea în scopul obținerii unei probe iar această determinare să fi avut ca urmare decizia inculpatului de a săvârși sau continua activitatea infracțională, ceea ce nu este cazul în cauza de față, inculpații, atât P.V.I. cât și R.D. săvârșind faptele infracționale în perioada lunilor iulie-octombrie 2009, anterior datei la care se pretinde de către inculpată că s-ar fi exercitat provocarea, respectiv 4 noiembrie 2009, presiuni care nu s-au dovedit dealtfel in nici un fel.

De asemenea, susținerile aceleiași inculpate în sensul că nu a efectuat nici un denunț la D.N.A. și că ceea ce s-a întâmplat a fost practic „un interviu”, nefiind nici consemnat ca atare într-un proces verbal, nu pot fi apreciate ca un denunț nelegal, nici procurorul în actul de sesizare necalificând declarațiile inculpatei P.V.I. drept denunț, neputându-se reține așadar că sesizarea ar fi nelegală din acest considerent.

În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului R.D., care în calitate de judecător la Tribunalul Prahova, a pretins prin intermediul inculpatei P.V.I., avocat în Baroul Prahova, suma de 25.000 de euro și a acceptat promisiunea oferirii sumei ele 3000 de euro de la inculpații S.I. și S.Z. iar din folosul pretins a primit în perioada iulie-octombrie 2009, prin intermediul aceluiași complice, în două tranșe, suma totală de 21.000 de euro, în scopul facilitării punem în libertate a inculpatului S.Z., cercetat în stare de arest preventiv în Dosar nr. 6419/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, dosar aflat pe rolul judecătoriei Ploiești pentru judecarea fondului cauzei întrunește atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Laptele aceluiași inculpat care în cursul lunii octombrie 2009, în calitatea sa de judecător la Tribunalul Prahova, a pretins prin intermediul inculpatei P.V.I., avocat în Baroul Prahova, suma de 20.000 de euro de la inculpatul M.E. iar în cursul aceleiași luni, din folosul pretins a primit prin intermediul aceleiași complice, suma ele 9.000 de euro, în scopul facilitării punerii în libertate a inculpatului P.F.N. cercetat în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 57/P/2008 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești, aflat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 1084/105/2009, facilitând astfel punerea în libertate a inculpatului P.F.N. întrunește atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Referitor la reținerea alin. (2) al art. 254 C. pen., s-a arătat că în lipsa unei definiții legale, sintagma „funcționar cu atribuții de control” trebuie interpretată conform sensului uzual al termenilor. Activitatea de control constituie o activitate complexă de verificare și analiză a unor situații sau sectoare, în vederea urmăririi evoluției acestora care implică și propunerea sau luarea de eventuale măsuri de remediere, nu doar surprinderea, constatarea sau împiedicarea unor acte de nerespectare a regulilor impuse de bunul mers al unui anume segment de activitate, și care se desfășoară pentru moment sau periodic în baza unor sarcini și atribuții concrete, menționate expres în fișa postului sau în lege, iar împrejurarea că inculpatul R.D. era, la data săvârșirii faptelor judecător la Tribunalul Prahova, activitatea sa constituind-o judecarea infracțiunilor date în competența de primă instanță a tribunalului potrivit art. 27 pct. 1, respectiv judecarea recursurilor în cazurile prev. de art. 27 pct. 3 C. proc. pen. aspecte care atrag forma calificată prev. de art. 254 alin. (2) C. pen., chiar dacă la momentul pretinderii și primirii sumelor de bani cu titlu de mită acesta exercita atribuții care nu implicau activitatea de control.

In consecință, s-a apreciat că nu pot reține susținerile apărătorului inculpatului R.D. în sensul că nu este incident alin. (2) al art. 254 rap la art. 6 din Legea nr. 78/2000 dat fiind faptul că inculpatul nu s-a folosit de calitatea de președinte de secție penală la săvârșirea pretinselor fapte de corupție pentru că pe de o parte, nu aceasta este rațiunea care atrage incidența alin. (2), deși și procurorul de ședință a apreciat în acest sens și în actul de sesizare se reține în același sens alin. (2), și pe de altă parte, chiar admițând că aceasta ar fi rațiunea pentru care s-ar reține de alin. (2), această calificare a faptei este atrasă în sine de calitatea de președinte de secție, cu atribuții de control, pe care o are o persoană învestită cu o astfel de funcție, independent de împrejurarea că s-ar fi folosit de această funcție la săvârșirea faptei.

Așadar, chiar dacă fapta nu este săvârșită de un inculpat prevalându-se de calitatea de funcționar cu atribuții de control dar inculpatul are asemenea atribuții, se reține alin. (2), funcția deținută permițând inculpatului să săvârșească fapta în condiții de mai multă siguranță și având certitudinea că nu poate h descoperii sau poate fi descoperit mai greu de vreme ce este el însuși cel care deține atribuțiile de control, aceasta fiind rațiunea care impune reținerea acestui aliniat. S-a apreciat însă că dincolo de această împrejurare, în cauza de față se impune reținerea circumstanței agravante a alin. (2) art. 254 C. pen. doar în virtutea calității de judecător deținută ele inculpat, practica judiciară, cu care instanța de fond este în acord, fund în sensul de a considera că judecătorul este o persoană care are, în virtutea legii și a atribuțiilor sale de serviciu, atribuții de control a activității unor alte persoane, în principiu acesta verificând concordanța cu legea a actelor publice sau private încheiate între persoane private sau instituții publice și persoane private, aspect în raport de care, reținând această specificitate a funcției de judecător instanța de fond apreciind că acesta este un funcționar cu atribuții de control, verificând legalitatea actelor încheiate ele alte persoane, în cauza de față inculpatul verificând chiar legalitatea unor hotărâri judecătorești pronunțate de instanța inferioară, inculpatul exercitându-și atribuțiile la o instanță care funcționează și ca instanță de recurs, una dintre faptele din cauză fiind săvârșită chiar în acest context, inculpatul soluționând recursul în cauza privindu-i pe S.Z.

Referitor la reținerea formei simple a infracțiunilor de luare de mită, complicitate la luare de mită, dare ele mită și complicitate la dare de mită în cazul dosarului privindu-l pe S.Z., s-a apreciat că aceasta este corect reținută în actul de sesizare, având în vedere că infracțiunile, atât cea de luare de mită în cazul inculpatului R.D., complicitatea la luare de mită, în cazul inculpatei P.V.I., cât și darea de mită, respectiv complicitatea la clare de mită în cazul inculpaților Sandu au fost săvârșite de inculpați în realizarea aceluiași rezultat, eliberarea lui S.Z.

și chiar dacă se rețin mai multe modalități alternative ale elementului material al laturii obiective, respectiv pretinderea, acceptarea de promisiuni, primirea, respectiv darea de sume de bani sau alte foloase aceste aspecte nu sunt de natură să afecteze unitatea infracțională, în contextul în care toate activitățile realizate de inculpați au urmărit un rezultat unic, acela de eliberare a inculpatului S.Z., iar acesta s-a realizat prin îndeplinirea de către inculpatul R.D. a unui act, care intră în atribuțiile sale de serviciu, contrar prevederilor legale, contra unei sume de bani.

Deși sumele de bani au fost pretinse, primite și oferite în mai multe tranșe, pe o perioadă mai mare de timp, se menține unitatea infracțională deoarece în cazul infracțiunilor de luare/dare de mită, legiuitorul a pus pe același plan activități care constituie un început de executare cu fapta în formă consumată, astfel încât infracțiunea de luare de mită se consumă în momentul săvârșirii acțiunii sau inacțiunii încriminate, adică în momentul pretindem sau al acceptăm sau nerespingerii promisiunii de foloase necuvenite.

Orice activitate ulterioară momentului consumării nu are influență asupra existenței infracțiunii sau caracterului unitar al acesteia, iar împrejurarea că banii au fost oferiți/ primiți în mai multe rânduri, suma nefiind predată în totalitate la momentul inițial deși viza același scop, urmărit atât de mituitor cât și de cel mituit, respectiv aceleași atribuții de serviciu ale inculpatului R.D., nu este de natură să afecteze unitatea infracțională. S-a apreciat că nu se impunea în cauză reținerea și a alin. (1) al art. 254 C. pen. dat fiind că modul în care este sancționată infracțiunea prev. de alin. (2) face trimitere explicită la alin. (1) astfel încât reținerea formei simple a infracțiunii în acest caz nu se mai impunea, opinia fiind în sensul că la încadrarea juridică a infracțiunilor, în general, reținerea formei calificate implică întotdeauna și reținerea formei simple, care definește practic infracțiunea, toate celelalte norme care sancționează formele agravate sau calificate fiind norme de trimitere la forma simplă, însă în cauza de față, dată fiind trimiterea explicită pe care însuși textul sancționator de la alin. (2) o face către alin. (1), menționându-se expres că faptele de la alin. (1) dacă sunt săvârșite de funcționari cu atribuții de control, se pedepsesc, apreciază ca este suficientă reținerea disp. alin. (2) ale art. 254 C. pen.

Faptele inculpatei P.V.I., care, în calitatea sa. de avocat în cadrul Baroului Prahova, în cursul lunii septembrie 2009, l-a ajutat pe inculpatul R.D., judecător In Tribunalul Prahova, să pretindă suma de 25.000 de euro și să accepte promisiunea oferirii sumei de 3.000 de euro de la S.I. și S.Z. iar în perioada iulie - octombrie 2009 l-a ajutat pe același inculpat să primească în două tranșe suma de 21.000 de euro pentru facilitarea punerii în libertate a lui S.Z. cercetat la acea dată în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 6419/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, dosar aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești pentru judecarea fondului cauzei, întrunește atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Faptele aceleiași inculpate care în cursul lunii octombrie 2009, l-a ajutat pe inculpatul R.D., judecător la Tribunalul Prahova, să pretindă de la inculpatul M.E. suma de 20.000 de euro precum și să primească suma de 9.000 de euro pentru a dispune punerea în libertate a lui P.F.N., cercetat la acea dată în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 57/P/2008 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești, aflat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 1084/105/2009, întrunește atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. În ceea ce o privește pe inculpata P.V.I. S-a apreciat de asemenea că încadrarea juridică a acesteia este corectă față de împrejurarea că această inculpată nu are calitatea de funcționar cu atribuții de control, iar infracțiunea a fost săvârșită de aceasta în forma complicității.

Fapta inculpatei S.I. care în cursul lunii septembrie 2009, pe fondul pretindem de către inculpatul R.D., judecător la Tribunalul Prahova, prin intermediul inculpatei P.V.I. a sumei de 25.000 de euro pentru facilitarea punerii în libertate a inculpatului S.Z., care la acea dată era cercetat în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 6419/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești pentru judecarea fondului cauzei, a oferit aceluiași inculpat suma de 3.000 de euro iar în perioada iulie-octombrie 2009 a remis în 3 tranșe inculpatei P.V.I. suma totală de 28.000 de euro, folosul fiind destinat, cu titlu de mită, judecătorului R.D. întrunește atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (2) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului S.Z. care în cursul lunii septembrie 2009, pe fondul pretinderii de către inculpatul R.D., judecător la Tribunalul Prahova, prin intermediul inculpatei P.V.I. a sumei de 25.000 de euro pentru facilitarea punerii sale în libertate, la acea data inculpatul fiind cercetat în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 6419/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria. Ploiești, aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești pentru judecarea fondului cauzei, a ajutat-o pe inculpata S.I. să ofere judecătorului R.D. suma de 3.000 de euro, iar în perioada iulie-octombrie 2009 a ajutat-o pe inculpata S.I. să remită în 3 tranșe inculpatei P.V.I. suma totală de 28.000 de euro, folosul fund destinat, cu titlu de mită, judecătorului R.D. întrunește atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunii de complicitatea la dare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 255 alin. (2) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului M.E. care în cursul lunii octombrie 2009 a remis inculpatului R.D., judecător la Tribunalul Prahova, prin intermediul inculpatei P.V.I. suma de 20.000 de euro pentru a dispune punerea în libertate a inculpatului P.F.N., cercetat în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 57/P/2008 al D.I.I.CO.T. - Serviciul Teritorial Ploiești, aflat și înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 1084/105/2009 întrunește atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (2) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește infracțiunile de favorizarea infractorului, respectiv complicitate Ia favorizarea infractorului, pentru care au fost trimiși in judecată inculpații R.D. și P.V.I., instanța de fond a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni. Astfel, se retine în actul de sesizare ca acestea constau în esență în îndeplinirea necorespunzătoare a actelor privitoare la îndatoririle de serviciu și se impune reținerea distinct a infracțiunii de favorizare a infractorului dat fund că infracțiunile de luare de mită, respectiv complicitate la luarea de mită s-au realizat prin pretinderea și primirea sumelor de bani și acestea ar fi subzistat independent de îndeplinirea actului contrar atribuțiilor de serviciu de către inculpatul R.D., aspect cu care este de acord, însă apreciază că susținerea D.N.A. - referitoare la faptul că dacă acel act contrar atribuțiilor de serviciu s-a înfăptuit, se impune reținerea în cauză și a unor alte infracțiuni, chiar dacă prin îndeplinirea acelui act se realizează în egală măsură și luarea de mită - nu poate fi reținută.

S-a apreciat că aceste împrejurări trebuie privite nuanțat, de la caz la caz și de principiu, numai în măsura în care „s-ar constata că activitățile ulterioare pretinderi/ primirii de bani pentru efectuarea actului ce intră în atribuțiile de serviciu presupun nu doar efectuarea actului în sine, contrar dispozițiilor legale dar și alte activități suplimentare, care presupun desfășurarea și a altor operațiuni, care nu se circumscriu sub niciun aspect vreunei modalități alternative reținută în cadrul infracțiunii de serviciu și prin acele activități se realizează conținutul constitutiv și al unei alte infracțiuni, se poate retine concursul de infracțiuni între infracțiunea de serviciu și infracțiunea distinctă.

In măsura în care însă, nu se realizează de către cel care săvârșește infracțiunea de serviciu decât acele acte care intră și în conținutul constitutiv al infracțiunii de serviciu, nu se poate reține decât acea infracțiune de serviciu, căci aceleași acte materiale nu pot fi sancționate de două ori, odată ca element constitutiv al infracțiunii de serviciu și a doua oară ca o infracțiune distinctă. Dacă, pe de altă parte, infracțiunea de luare de mită s-ar realiza doar în modalitatea pretinderi/ primirii de bani fără ca făptuitorul să treacă la îndeplinirea actului, această infracțiune de luare de mită ar exista în forma sa consumată, după cum realizarea mai multora dintre modalitățile alternative nu ar determina reținerea mai multor infracțiuni de luare de mită sau a formei continuate, făptuitorul săvârșind o singură infracțiune, unică, deși a realizat mai multe activități care se circumscriu elementului material, așa cum arătam și anterior, instanța de fond apreciind că rațiunea este aceiași și în acest caz, de a se retine o singură infracțiune, dacă nu se depășește cadrul conținutului constitutiv al luării de mită.

In final, s-a apreciat astfel că în cauza de față, în cazul celor doi inculpați, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului, având în vedere că prin eliberarea lui S.Z. și a lui P.N. nu au urmărit decât obținerea de sume de bani în scopul îndeplinirii, contrar dispozițiilor legale, a îndatoririlor de serviciu. Acest rezultat a fost singurul vizat și urmărit și prin natura atribuțiilor de serviciu ale inculpatului R.D., judecător în materie penală, nu se putea realiza decât în acest mod, al dispunerii prin hotărâre în acest sens.

Procurorul a reținut însă că acest act nelegal este parte a infracțiunii de luare de mită și dat fiind că prin consecințele sale a dus la eliberarea din starea de arest preventiv a unor inculpați, același act întrunește și elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului. Pentru argumentele arătate mai sus, instanța de fond a apreciat că aceleași acte materiale nu pot fi sancționate de două ori, prin două infracțiuni distincte, deoarece actul material, activitatea infracțională în sine, este aceiași.

Pe de altă parte, s-a apreciat că nu se poate retine întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului nici prin raportare la obiectele juridice deosebite dintre cele două infracțiuni, luarea de mită vizând relațiile sociale privind exercitarea în mod onest a atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici, iar favorizarea infractorului având ca obiect relațiile sociale construite în jurul activității de înfăptuire a justiției. Din modul de săvârșire a faptelor cu atât mai puțin se poate reține că inculpații au urmărit prin activitatea lor îngreunarea înfăptuirii justiției.

Susținerile procurorului în sensul că inculpatul R.D. a urmărit prin activitatea sa de eliberare a celor 2 inculpați îngreunarea actului de justiție, prin referirile pe care le face la dosarele în care aceștia erau cercetări, au fost apreciate ca nedovedite, fiind doar speculații ale procurorului, din nici un act al dosarului nerezultând că inculpatul R.D. ar fi avut vreun alt tel de înțelegere cu acești doi inculpați sau vreo legătură care să permită avansarea unei teorii în sensul că acesta a urmărit îngreunarea actului de justiție dat fiind că cei doi inculpați erau cercetați pentru fapte grave și se puteau eventual sustrage de la cercetări.

Singurul scop urmărit de inculpatul R.D. a fost acela de a obține o sumă de bani pentru a îndeplini un act contrar atribuțiilor sale de serviciu, iar aceasta activitate se circumscrie infracțiunii de luare de mită. S-a apreciat că faptele inculpaților R.D. și P.V.I. nu se circumscriu elementului material al infracțiunii de favorizare a infractorului nici prin raportare la conținutul constitutiv în sine al infracțiunii astfel cum este acesta definit de art. 264 C. pen., instanța de fond reținând că textul sancționează ajutorul dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii.

Instanța de fond a arătat că și dacă s-ar trece peste considerentele anterior arătate, nu este îndeplinită condiția referitoare la momentul la care textul prev. de art. 264 C. pen. impune acordarea ajutorului, acesta trebuie să intervină fără vreo înțelegere anterioară; or, din probele administrate rezultă că inculpații au avut o înțelegere înainte ca „ajutorul” să se realizeze, atât inculpatul R.D. cât și inculpata P.V.I. stabilind toate detaliile modalității în care S.Z. și P.N. urmau să fie puși în libertate cu mult înainte de producerea acestui rezultat, aspecte reținute și de procuror, astfel încât - în opinia instanței de fond - nu se înțelege care sunt considerentele avute in vedere de D.N.A. pentru a aprecia că sunt întrunite elementele constitutive și ale acestei infracțiuni referitor la cei doi inculpați, toate acestea determinând pronunțarea unei soluții de achitare întemeiată pe disp. art. 11 pct. 2 lit.

a) rap. la art. 10 lit.

d) C. proc. pen. față de inculpații R.D. și P.V.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizare a infractorului, respectiv complicitate la favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. și respectiv art. 26 rap. la art. 264 C. pen.

La individualizarea pedepselor s-a ținut seama de criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială sau în legile speciale, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorilor și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Inculpatul R.D. a fost judecător din anul 1998 la Judecătoria Ploiești, din data de 1 mai 2004 fiind transferat la Tribunalul Prahova, instanță la care își desfășura activitatea și la data săvârșirii faptelor, acesta fiind numit începând cu data de 8 octombrie 2009 în funcția de președinte al Secției penale a Tribunalului Prahova pentru un mandat de 3 ani în baza hotărârii nr. 800 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

S-a apreciat că această funcție, de judecător, este una extrem de importantă într-un stat de drept, statul democratic putând funcționa doar dacă are la bază o justiție puternică. Acest aspect a fost evaluat în mod deosebit la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, menționându-se că nu este un simplu funcționar public, și nu este nici doar parte a uneia dintre cele trei puteri în stat, aspecte care în sine sunt de natură a duce la aplicarea unei sancțiuni severe și exemplare, dar este parte a puterii judecătorești, adică a aceleia care înfăptuiește justiția și, în această calitate, în mod deosebit, inculpatului îi era interzis, cu desăvârșire, să facă orice act care să compromită imaginea justiției.

Inculpatul, în calitatea sa de judecător este învestit în principal cu atributul înfăptuirii justiției, în cazul său, chiar în materie penală și departe a exercita profesia în concordanță cu legea, acesta s-a prevalat atât de funcția deținută cât și de cunoștințele juridice pe care le avea, pentru a dobândi sume de bani prin punerea în Libertate a unor inculpați, pe care îi judeca în dosarele penale cu care fusese învestit. Inculpatul s-a folosit de autoritatea conferită și în loc să judece potrivit jurământului pe care l-a depus la învestirea în funcție, a folosit puterea de stat în folos propriu înțelegând să obțină sume de bani în acest mod.

Instanța de fond a arătat ca nu analizează legalitatea și temeinicia soluțiilor dispuse, ci modul în care acesta a înțeles să se prevaleze de puterea de decizie pe care o avea pentru a obține în mod nelegal sume mari de bani; or, in opinia instanței de fond, exact această conduită dovedește lipsa totală de scrupule și repere morale ale inculpatului. Cel puțin in cazul soluționării dosarului privindu-l pe inculpatul P.N., acesta se hotărâse, după ce a analizat chestiunea și eu colegi de-ai săi, că singura soluție pe care o putea dispune în acea cauză era aceea de a menține eliberarea fată de opinia sa că se schimbaseră temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a lui P.N., instanța de control judiciar neputând impune propria sa opinie in materia măsurilor preventive, dar față de asemenea împrejurare favorabilă intervenită, și care ar fi înlăturat orice fel de suspiciune față de măsura dispusă inculpatul a căutat persoane dispuse să și plătească sume mari de bani dacă tot urma să-l elibereze pe P.N. Pe de altă parte, a menționat instanța de fond că inculpatul a ajuns prin conduita sa în situația dramatică de a se afla atestat, în boxa acuzaților, în prezenta cauză, în vreme ce P.N. a avut în prezentul dosar calitatea de martor iar inculpatul S.Z., care s-a și prezentat, se afla liber în sala de judecată, fund cercetat în stare de libertate.

In opinia instanței de fond, este inadmisibil ca un judecător, prezumat că exercită profesia cu credință in valorile sociale, să aibă asemenea derapaje de la morală; în nicio circumstanță acestuia nu îi este îngăduit să se abată de normele legale și daca simte că o anume împrejurare într-o anumită cauză ar fi de natură să îi îngrădească libertatea de conștiință sau voință acesta trebuie să se abțină de a judeca acea cauză, iar dacă apreciază că nu este suficient răsplătit pentru munca pe care o face, are, de asemenea, libertatea de a părăsi profesia.

Inculpatul se afla poate în împrejurați care l-au determinat să procedeze astfel, însă chiar așa de ar fi acesta nu le-a invocat, negând constant săvârșirea faptelor, dar, așa cum s-a menționat, nicio împrejurare, oricât de deosebită ar fi, nu poate constitui o justificare a activității sale. Acestea sunt motive pentru care s-a apreciat că faptele de corupție săvârșite de judecători sunt mai grave decât faptele de corupție săvârșite de orice altă categorie de funcționari publici, indiferent de apartenența acestora la vreuna dintre puterile executivă sau legislativă dintr-un stat. judecătorul nu poate încălca legea deoarece este singura persoană dintr-un stat care aplică legea, în forma sa finală, dincolo de celelalte organe judiciare care au alte atribuții judiciare.

Activitatea inculpatului a adus multe valori sociale, cea mai importantă în opinia instanței fiind lezarea încrederii în exercițiul autorității de stat exercitate prin puterea judecătorească. S-a mai arătat că inculpatul a avut o poziție constant nesinceră pe parcursul procesului penal, și a apreciat că această conduită a avut la bază de asemenea cunoașterea dispozițiilor legale, inculpatul apreciind că prin lipsa procesului verbal de surprindere a activității infracționale flagrante, nu poate fi învinovățit, dar dorința de îmbogățire 1-a împiedicat să analizeze cu obiectivitate și să evalueze corect situația, inculpatul știind că vinovăția se analizează într-un proces penal prin analiza tuturor probelor administrate, nu doar prin surprinderea în flagrant, care este de dorit, desigur, dar și prin alte mijloace de probă, așa cum este cazul în cauza de față, toate probele administrate, înregistrările audio-video, declarațiile coinculpaților, toate coroborate, făcând dovada vinovăției sale.

Acesta s-a prevalat de cunoștințele sale juridice și a încercat să le folosească nu doar pentru a încălca legea dar și pentru a înlătura orice urme ale activității infracționale sau a căuta motivații și justificări ale conduitei sale juridice, neînțelegând că ceea ce i se reproșează nu sunt soluțiile în sine dispuse în acele cauze, ci modul în care a ajuns să le dispună, contrar sau nu convingerilor sale, dar în ambele cazuri contra unor sume de bani. In pofida probelor evidente de vinovăție inculpatul a încercat să arate că este vorba de o înscenare, fără a justifica în vreun fel care ar fi fost rațiunea unei astfel de înscenări, nerecunoscându-și nici formal faptele, ci doar anumite aspecte care fin de evidență și pe care, fiind înzestrat cu inteligență, nu le-a putut nega, ca de exemplu prietenia cu P.V.I., întâlnirile pe care le-au avut în acea perioadă și nu numai, convorbirile telefonice, apariția în imaginile înregistrate, însă conduita sa în ansamblu dovedește că acesta nu a înțeles gravitatea faptelor săvârșite.

S-a apreciat, ca un element grav, și vârsta inculpatului, aspect care odată în plus face să scadă prestigiul justiției și reducerea încrederii opiniei publice în justiție; dacă inculpatul nu mai putea, din orice fel de motive, să își exercite funcția cu conștiință, fără părtinire trebuia și putea să treacă la exercitarea unei alte profesii, dar acesta a preferat să rămână în sistemul judiciar și să își exercite activitatea ca judecător, înțelegând pe deplin că abandonarea acestei profesii îl va lipsi de instrumentul grație căruia putea dispune puterea judecătorească, și a preferat convertirea și a convenit cu inculpații pe care îi judeca.

Datorită semnificației deosebite și a impactului public pe care săvârșirea unor astfel de infracțiuni le au în societate, s-a apreciat că nu poate valorifica în favoarea inculpatului, ca circumstanțe atenuante, circumstanțele sale personale, constând in lipsa de antecedente penale și situația familială, întrucât acesta a lezat profund autoritatea și credibilitatea instituției chemate să răspundă la încălcarea legii. Onestitatea, corectitudinea și moralitatea funcționarului în exercitarea atribuțiilor de serviciu, sunt condiții sine qua non nu numai pentru prestigiul și autoritatea acesteia sau a instituției în care acționează, ci pentru însăși existența, echilibrul și forța societății.

Iar lipsa antecedentelor penale nu este relevantă din moment ce acesta nu putea exercita profesia decât dacă era o persoană fără antecedente penale, fiind imposibil să ocupe această funcție in alte condiții.

Curtea de apel a apreciat, față de gravitatea faptelor și pericolul social, ca se impune aplicarea și a pedepselor complementare conform art. 65 alin. (2) C. pen., a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe perioada ele 5 ani după executarea pedepselor principale, respectiv conform art. 35 alin. (3) a unei pedepse complementare constând în interzicerea acelorași drepturi pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale rezultante de 7 ani închisoare, curtea de apel apreciind că gravitatea și natura faptelor impune interzicerea și a dreptului de a alege, nu doar pe acela de a ti ales în funcții publice și de asemenea se impune și interzicerea dreptului de a exercita funcția ele judecător și după executarea pedepsei principale pe o perioadă de 5 ani.

În ceea ce o privește pe inculpata P.V.I., s-au avut în vedere de asemenea criteriile prev. de art. 72 C. pen., și că aceasta s-a prevalat de profesia de avocat, de cunoștințele juridice pe care le avea, de prietenia cu inculpatul R.D. și de cunoștințele printre personalul de la judecătorie și tribunal pe care nu a avut nici o ezitare să le folosească în activitățile sale, toate acestea doar pentru a câștiga în mod facil sume importante de bani. S-a apreciat că și aceasta, în calitatea sa de avocat, persoana care contribuie la rândul său la înfăptuirea actului de justiție, a demonstrat aceiași lipsă de repere morale, a ticluit planul infracțional împreună cu inculpatul R.D., s-a expus chiar unor situații suficient de grave, primirea sumelor de bani de la inculpații S. și pentru eliberarea lui P.N. obligând-o să intre în discuții cu familiile și cunoscuții acestora, persoane condamnate anterior sau în orice caz cu antecedente penale, periculoase, cercetate pentru infracțiuni de violență, expunându-se întregii acestei situații doar pentru obținerea de sume de bani nelegal.

Inculpata a adus, la rândul său, grave prejudicii profesiei de avocat, profesie care trebuie exercitată cu conștiință și bună credință, importantă în desfășurarea actului de justiție, activitatea acesteia reducând de asemenea încrederea populației în sistemul judiciar în raport de calitatea sa de avocat, la serviciile căruia oamenii apelează pentru a beneficia de ajutor ele specialitate pentru a putea să își soluționeze disputele juridice. Inculpata a preferat să acționeze în aceste cauze ocult, fără a încheia angajamente juridice cu inculpații de la care a obținut sume de bani, și-a preconstituit probe, pentru a îngreuna aflarea adevărului, a dat declarații contradictorii pe parcursul procesului.

Toată conduita sa procesuală a fost una de natură să zădărnicească aflarea adevărului în cauză, inculpata invocând un pretins șantaj căruia i-a căzut victimă, dar pe care nu l-a putut explica pertinent și real, iar invocarea unui caracter slab în fața procurorilor D.N.A. nu poate fi reținută în nici un caz ca o scuză măcar în considerarea calității de avocat, suficient de versat doar prin natura profesiei pentru a nu se lăsa așa de ușor manevrat. Așadar, toate aceste împrejurări, la care se adaugă, nu în ultimul rând, suma de bani obținută, a determinat instanța de fond să aprecieze că aplicarea câte unei pedepse de 5 ani închisoare pentru fiecare dintre cele două infracțiuni ele complicitate la luare de mită sunt în măsură să satisfacă rolul și funcțiile pedepsei, pedeapsa rezultantă aplicată după reținerea concursului de infracțiuni (ață de disp. art. 33 lit. a) și 34 lit.

b) C. pen. urmând a ii executată în regim de detenție. Nicio împrejurare nu justifică nici în cazul acestei inculpate reținerea de circumstanțe atenuante, iar circumstanțele personale constând în existența copiilor în întreținere sau divorțul, respectiv situația medicală nu îndreptățesc instanța să aplice un alt regim juridic, apreciind că față de gravitatea faptelor și conduita procesuală a inculpatei aceste circumstanțe personale rămân fără relevanță. Schimbarea atitudinii, refuzul inițial de a da orice fel de declarații în fața instanței doar pentru a constata și evalua propria situație în funcție de probele care se administrează și doar după epuizarea probatoriului manifestarea opțiunii de a face declarații, cu explicația care sfidează inteligența, că nu a intenționat să influențeze în vreun mod declarațiile inculpaților și ale martorilor, dovedesc că inculpata nu este deloc acea persoană slabă care a cedat în fața unui imaginar șantaj al procurorilor D.N.A., conduita sa dovedind că nu a înțeles gravitatea faptelor și se impune ca pedeapsa rezultantă aplicată să fie executată în regim de detenție.

Față de gravitatea faptelor și pericolul social se impune aplicarea și a pedepselor complementare conform art. 65 alin. (2) C. pen., a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe perioada de 5 ani după executarea pedepselor principale, respectiv conform art. 35 alin. (3) a unei pedepse complementare constând în interzicerea acelorași drepturi pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale rezultante de 5 ani închisoare, apreciind că gravitatea și natura faptelor impune interzicerea și a dreptului de a alege, nu doar pe acela de a fi ales în funcții publice și de asemenea se impune și interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat:

și după executarea pedepsei principale pe o perioadă de 5 ani.

În ceea ce o privește pe inculpata S.I., s-a apreciat că o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de dare de naltă este în măsură să determine reeducarea acestei inculpate, reținând criteriile prev. de art. 72 C. pen., astfel cum acestea au fost arătate anterior, gradul de pericol social al faptei fiind mai redus în ceea ce o privește pe această inculpată, a cărei intenție de corupere a unui magistrat prin intermediul unui avocat este evident gravă, însă fapta acesteia nu poate fi apreciată, în analiza activităților infracționale în ansamblu, la fel de gravă cu a inculpaților R.D. și P.V.I. Fiecare inculpat are o contribuție diferită la săvârșirea faptelor, atitudinea lor procesuală este diferiră, gradul acestor inculpați de înțelegere a faptelor și semnificației acestora fund de asemenea diferit în funcție de gradul de educație și școlarizate, fiind evident că semnificația unei fapte de corupție este diferit înțeleasă de un judecător, de un avocat față de un inculpat sau familia acestuia, rațiunea care a împins-o pe inculpa S.I. să acționeze fiind aceea de a reuși eliberarea soțului său din starea de arest. S-a reținut și în cazul acestei inculpate conduita procesuală, care nu impune și justifică reținerea de circumstanțe atenuante dar chiar în pofida nerecunoașterii faptei, s-a apreciat că acest proces în sine este un avertisment pentru inculpată și față de circumstanțele sale personale, starea de sănătate, copiii minori aflați în întreținere, inculpatul S.Z., soțul său, aflându-se și în prezent în stare de arest într-o altă cauză, și în final, s-a apreciat că reeducarea inculpatei se poate realiza și prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, așadar fără privarea de libertate într-un penitenciar, pe un termen de încercare suficient, de 6 ani și cu impunerea obligațiilor prevăzute de lege.

În ceea ce îl privește pe inculpatul S.Z., s-a apreciat, reținând de asemenea toate criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen. că o pedeapsă de 3 ani închisoare este în măsură să satisfacă scopul preventiv educativ al pedepsei, reținându-se contribuția, de asemenea mai redusă a acestuia la săvârșirea prezentei fapte, dar și împrejurarea că toată activitatea infracțională a fost determinată de dorința sa de a fi eliberat din starea de arest în pofida faptului că era cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni grave, că inițial a fost arestat în lipsă în acea cauză, conduita sa ulterioară confirmând împrejurarea că este o persoană fără niciun reper de moralitate, dovedește o totală lipsă de scrupule, perseverență infracțională, inculpatul fiind cercetat în cauza din care a fost eliberat de inculpatul R.D., ulterior în prezenta cauză și, pe parcursul cercetării în această cauză, a fost arestat preventiv într-o altă cauză, toate aceste aspecte făcând dovada nu doar că inculpatul nu are nici cea mai vagă reprezentare a consecințelor activității sale, dar nici starea de arest preventiv în care a fost cercetat nu a determinat schimbarea opticii sale în vreun mod, instanța de fond apreciind că o pedeapsă de 3 ani executată în regim de detenție este in măsură să conducă la reeducarea inculpatului.

În fine, in ceea ce îl privește pe inculpatul M.E., s-a apreciat că o pedeapsă de 3 ani închisoare este suficientă pentru reeducarea inculpatului, având în vedere gradul de pericol social, contribuția sa mai redusă la fapta săvârșită de R.D. și P.V.I., circumstanțele în care a săvârșit aceste fapte, considerându-se că scopul pedepsei poate fi atins și prin suspendarea condiționată a executăm pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. S-a avut în vedere la aprecierea asupra acestei modalități de individualizare conduita inculpatului, relativ sinceră pe tot parcursul procesului penal, constatându-se că acest inculpat este singurul din cauză care a recunoscut în principiu fapta de care este acuzat, arătând că a dat suma de bani pentru eliberarea lui P., motivele pentru care a înțeles să procedeze în acest mod nefiind convingătoare, instanța de fond reținând însă că era la rândul său cercetat împreună cu P. în acea cauză, fiind cercetat și în acei dosar în stare de libertate, iar scopul real pentru care a apreciat că se impune să intervii vă asupra situației lui P. a fost evident unul care i-a fost și acestui inculpat însuși extrem de benefic, reducând probabil contribuția sa infracțională la acele fapte. Dincolo însă de aceste aspecte, motivele care l-au determinat să intervină în favoarea lui P. fund mai puțin relevante în cauza de față, s-a apreciat totuși conduita procesuală a acestui inculpat, de recunoaștere chiar voalată a săvârșirii faptei și reținând și contribuția sa mai redusă ta săvârșirea faptelor, lipsa sa inițiativă în încercarea de corupere, care i-a aparținut inculpatei P.V.I., pentru toate aceste motive dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. s-au menținut măsurile asigurătorii luate prin ordonanțele din data de 12 noiembrie 2009 asupra imobilului inculpatului R.D., deținut în coproprietate cu R.D. C.E., până la concurența sumei de 30.000 de euro în echivalent lei și asupra imobilului deținut de inculpata P.V.I. până la concurența sumei de 18.000 de euro în echivalent lei.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a confiscat de la inculpatul R.D. suma de 30.000 de euro în echivalent lei la data executării măsurii de siguranță și de la inculpata P.V.I. suma de 18.000 euro în echivalent lei la data executării măsurii de siguranță.

Conform art. 357 alin. (2) lit. d) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpații R.D. și P.V.I. a sumelor de câte 550 de lei fiecăruia, sume achitate în plus de aceștia reprezentând contravaloarea expertizei încuviințate în cauză.

Împotriva sentinței au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. și inculpații R.D., P.V.I., M.E. și S.I.

Prealabil examinării recursurilor, Înalta Curte retine următoarele:

În etapa recursului, prezenta cauză penală a parcurs 7 termene de judecată, recurenți-inculpați solicitând, de mai multe ori, amânarea judecării recursurilor pentru motive legate de apărare (angajarea unor avocați, starea de boală a unor dintre avocații aleși, pregătirea apărării, solicitarea unor probe și punerea în discuție a acestora, depunerea la dosar a unor înscrisuri în apărare etc).

La cel de al 6-lea termen de judecată, în prezența avocaților, recurenții intimați inculpați S.I., S.Z. și M.E. au solicitat să fie judecați prin procedura prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. „judecata în cazul recunoașterii vinovăției”, menționând expres că recunosc toate faptele pentru care au fost trimiși în judecată și că nu solicită administrarea altor probe, necontestând nici o probă administrată până în prezent, declarațiile fiind consemnate și, după citire și semnare, depuse la dosar.

Prezent la acest termen, recurentul intimat inculpat R.D. a menționat: „Nu doresc să dau declarație la acest termen de judecată, ci Ia termenul la care va fi prezentă și inculpata P.V.I. pentru o audiere concomitentă” (fi 1.74).

La cel de al 7-lea termen de judecată, și ultimul, recurenții intimați inculpați R.D. și P.V.I., în prezența avocaților, au arătat că solicită să fie judecați prin procedura prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. „judecata în cazul recunoașterii vinovăției”, menționând expres că recunosc toate faptele pentru care au fost trimiși în judecată și că nu solicită administrarea altor probe, necontestând nici o probă administrată până în prezent, declarațiile fiind consemnate și, după citire și semnare, depuse la dosar.

În aceste condiții, trecându-se la dezbateri, toți recurenții intimați inculpați au renunțat la expunerea motivelor inițiale de recurs, care vizau nevinovăția acestora, solicitând reindividualizarea pedepselor prin aplicarea cauzei de reducere prevăzută de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice și modalități neprivative de executare a pedepselor (toate aceste aspecte fiind menționate în încheierea de dezbateri din 7 mai 2013).

În cursul dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public - Direcția Națională Anticorupție, a pus concluzii în sensul inaplicabilități procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. cu referire la O.U.G. nr. 121 din 29 decembrie 2011 și la deciziile Curții Constituționale nr. 1470 și 1483, ambele din noiembrie 2011, cererile recurenților inculpații fiind formulate cu depășirea termenului prevăzut de lege.

Examinând dispozițiile O.U.G. nr. 121 din 29 decembrie 2011, Înalta Curte constată că, întradevăr, cererile recurenților inculpații sunt formulate cu depășirea termenului prevăzut de lege, pentru următoarele motive:

- atât art. 3201 alin. (1) C. proc. pen., cât și art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, prevăd expres un termen limită în care inculpatul poate declara că optează pentru „procedura judecării prin recunoașterea vinovăției”, astfel:

Potrivit art. 3201 alin. (1) C. proc. pen. „Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea fapte lor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală”. Conform art. XI din O.U.G. nr. 121/2011 „Cu privire la art. V, în cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească în primă instanță începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționări proceselor, dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen cu procedură completă imediat următor intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgentă”.

Stabilirea și prin O.U.G. nr. 121/2011 a unui termen limită până la care se poate solicita aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. este firească având în vedere imperativul egalității de tratament juridic între inculpații din cauzele penale aflate, după caz, sub incidența Legea nr. 202/2010 prin care a fost introdus art. 3201 C. proc. pen., respectiv, sub incidența O.U.G. nr. 121/2011;

- cererea de aplicare a dispozițiilor referitoare la „judecarea în cazul recunoașterii vinovăției” este un act de dispoziție exclusiv personal al inculpatului, ține exclusiv de voința acestuia de a înțelege să adopte o atitudine de sinceritate în fața instanței de judecată, cu urmărirea efectului juridic prevăzut de lege (reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime);

- din examinarea textelor legale arătate, se desprinde ideea că manifestarea de voință a recunoașterii faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul nu presupune ca o condiție de legalitate procesuală, obligatorie, asistența juridică deoarece, potrivit art. 3201 C. proc. pen., recunoașterea se poate face „personal sau prin înscris autentic”, în acest ultim caz fund o declarație personală dată în fața notarului sau în fața altei autorități abilitate prin lege să autentifice înscrisul respectiv de recunoaștere;

- recurenții - inculpați au fost prezenți, personal, la mai multe termene de judecată cu procedura completă, asistați de avocați, aceștia înțelegând să-și exprime manifestarea de voința abia la al 6-lea termen de judecată, respectiv, la al 7-lea termen de judecată, cu mult peste termenul prevăzut de O.U.G. nr. 121/2011;

- de altfel, în cursul judecății în primă instanță, cu excepția inculpatului M.E. (pentru care însă se vor face precizări ulterioare), toți ceilalți coinculpați au negat vinovăția și nu au recunoscut faptele pentru care au fost trimiși în judecară, atitudine procesuală ce nu s-a modificat nici după înregistrarea cauzei pe rolul instanței de recurs (până la al 6-lea termen de judecată, respectiv, la al 7-lea termen de judecată). După publicarea O.U.G. nr. 121/2011, la data de 29 decembrie 2011, cauza a mai avut 2 termene de judecată la instanța de fond (26 ianuarie 2012 și 9 februarie 2012), termene la care, potrivit O.U.G. nr. 121/2011, aceștia puteau solicita aplicarea actului normativ nou apărut.

În consecință, Înalta Curte constată că manifestarea de voință a recurenților intimați inculpați de aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 121/2011 cu referire la art. 3201 C. proc. pen. este tardivă, aceștia neputând beneficia de cauza de reducere prevăzută de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

Recurentul - inculpat M.H. a susținut că el a recunoscut, la instanța de fond, toate faptele pentru care a fost trimis în judecată și chiar a formulat o cerere de aplicare a dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., reiterându-și cererea în tata instanței de recurs la al 6-lea termen de. judecată.

Întradevăr, pentru termenul din 17 februarie 2011, la instanța de fond, inculpatul M.E. a depus la dosar o cerere, datată 18 ianuarie 2011, prin care a solicitat aplicarea art. 3201 C. proc. pen. Prin publicarea O.U.G. nr. 121/2011, această cerere anterior formulată ar fi fost admisibilă în principiu, fiind formulată în termenul prevăzut de lege.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că în declarația dată de inculpat în fața instanței de fond acesta nu a recunoscut în totalitate și necondiționat faptele pentru care a fost trimis în judecată; astfel, numai cu titlu de exemplu, în declarația dată acesta afirmă, printre altele, cu privire la înțelegerea cu inculpata P.V.I. „m-a asigurat că banii nu vor ajunge la judecător sau procuror, și mi-a spus că va da acei baiu unei persoane cu influență care o să o învețe ce are de făcut și eu trebuia să le transmit avocaților lui P. ce urma să facă.” Poziția procesuală a inculpatului M.E. de recunoaștere parțială și, oricum, mai mult decât nuanțată a faptelor pentru care a fost trimis în judecată este relevată atât de concluziile avocatului său, cât și de cele arătate în ultimul cuvânt al inculpatului, toate acestea fiind consemnate în încheierea de dezbateri din 9 februarie 2012 de la instanța de fond.

Chiar în condițiile în care recurenții intimați inculpați nu pot beneficia, pentru motivele arătate, de cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că nu se poate ignora total poziția procesuală de recunoaștere a tuturor faptelor pentru care aceștia au fost trimiși în judecată și de necontestare a probelor administrate, aceasta sugerând asumarea totală și necondiționată a răspunderii juridice pentru faptele descrise în rechizitoriu.

Cu toate acestea, înalta Curte apreciază că este exclusă asimilarea, in prezenta cauză penală, a poziției procesuale de recunoaștere a tuturor faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată cu împrejurarea prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. ca circumstanță atenuantă (sinceritatea în fața organelor judiciare).

Examinarea actelor și lucrărilor dosarului instanței de fond, dar și a celor din dosarul de recurs, este de natură să sugereze rezonabil împrejurarea că recurenții inculpați au înțeles, în final, să adopte această poziție procesuală, pe de o parte, în considerarea faptului că Ministerul Public a exercitat recurs în defavoarea lor (printre altele solicitând majorarea pedepselor aplicate de instanța de fond), iar pe de altă parte, în considerarea reindividualizări pedepselor în favoarea lor prin intermediul recursurilor exercitate de ei.

În consecință, pentru motivele arătate, Înalta (uite va da eficiență juridică poziției procesuale de recunoaștere a tuturor faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată în contextul reindividualizării pedepselor prin aplicarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (dispozițiile părții generale a Codului penal; de limitele de pedeapsă fixate în partea speciala a Codului penal; de gradul de pericol social al faptei săvârșite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală).

Pentru toți recurenții inculpați, Înalta Curte apreciază că actele și lucrările dosarului nu relevă împrejurări de natură a fi reținute cu valența unor circumstanțe atenuante în sensul celor arătate de art. 74 C. pen. deoarece recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

În contextul procesual arătat, și în conformitate cu probatoriul administrat, Înalta Curte apreciază ca întemeiate criticile Ministerului Public numai cu privire la soluția de achitare a inculpaților R.D. și P.V.I. pentru infracțiunile de favorizare a infractorului, respectiv, complicitate la favorizarea, infractorului și cu privire la dispoziția de menținere a măsurii asigurătorii asupra apartamentului inculpatei P.V.I.

În motivele scrise de recurs ale Ministerului Public, expuse în cursul dezbaterilor, soluția achitării inculpaților R.D. și P.V.I. pentru infracțiunile de favorizare a infractorului, respectiv, complicitate la favorizarea infractorului și dispoziția de menținere a măsurii asigurătorii asupra apartamentului inculpatei P.V.I. au fost criticate fiind aduse următoarele argumente:

În opinia reprezentantului Ministerului Public, raționamentul instanței de fond are la bază o greșită reprezentare asupra elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 264 C. pen., cât și o insuficientă valorificare a probelor administrate în cauză, care evidențiază în mod clar elemente și circumstanțe care caracterizează în mod specific atât obiectul juridic, situația premisă, elementul material, cât și urmarea imediată ale acestei infracțiuni.

Infracțiunea de favorizare a infractorului are ca obiect juridic special relațiile sociale privitoare la înfăptuirea justiției, pentru a căror rezolvare nestingherită, infractorii nu trebuie să fie ajutați să se sustragă raportului juridic penal, raportului juridic de executare a pedepsei sau să beneficieze de anumite rezultate ale infracțiunii.

În mod distinct, infracțiunea de luare de mită are ca obiect juridic special raporturile sociale de serviciu pentru a căror firească evoluție se pretinde subiectului activ să nu-și creeze avantaje materiale ilegale prin exercitarea propriei profesii.

Se poate observa că atât obiectul juridic, cât și scopul urmărit în cazul celor două infracțiuni sunt diferite, motiv pentru care și faptele reținute în sarcina inculpaților prin actul de sesizare sunt total distincte.

Astfel, în cazul infracțiunilor de luare de mită și complicitate la această infracțiune, inculpații R.D. și P.V.I. au pretins șt obținut în mod ilegal sume de bani pentru valorificarea atribuțiilor funcției de judecător, în folosul infractorilor S.Z. și P.F., cu privire la care primul inculpat a dispus punerea lor în libertate.

Spre deosebire de infracțiunea de favorizare a infractorului, aceste infracțiuni s-au consumat la momentul pretinderii sumelor de bani de către inculpatul R.D. prin intermediul inculpatei P.V.I., după cum urmează: infracțiunile de luare de mită/ complicitate la luare de mită, reținute în sarcina inculpaților, în legătură cu persoana favorizată S.Z., s-au consumat în cursul lunii iulie 2009, când au avut loc, atât pretinderea sumei de 25.000 euro, cât și remiterea primei transe de 15.000 euro către inculpați;

- infracțiunile de luare de mită/ complicitate, la luare de mită, reținute în sarcina inculpaților, în legătură cu persoana favorizată P.F s-au consumat la data de 05 octombrie 2009, când inculpatul R.D. a pretins de la mituitorul M.E., prin intermediul inculpatei P.V.I. suma de 20.000 euro (așa cum rezultă din declarația inculpatei P.V.I., cât și din convorbirea telefonică dintre inculpată și M.E. din data de 06 octombrie 2009);

În cazul infracțiunilor de favorizare a infractorului și de complicitate la această infracțiune, acestea au constat în activități cate nu au legătură neapărat cu atribuțiile de serviciu, dar prin care inculpații au urmărit și chiar au obținut zădărnicirea sau îngreunarea judecății în cele două cauze penale care-l priveau pe S.Z., respectiv pe P.F., zis „G.”.

Raportat la momentul consumării infracțiunilor de luare de mită, așa cum s-a arătat anterior, activitatea de favorizare a fost ulterioară și a constat în acte concrete de ajutor (consultații juridice, verificarea stadiului cererilor formulate de persoanele favorizate în vederea punerii lor în libertate, urmărirea traseului dosarelor de la judecata în primă instanță până Ia instanța de recurs).

Aceste coordonate, inclusiv de ordin temporar, sunt foarte importante întrucât conduc fără echivoc la identificarea și diferențierea elementului material al infracțiunilor de favorizare a infractorului/complicitate la aceste infracțiuni de cel al infracțiunilor de luare de mită/ complicitate la luare de mită.

În cazul infracțiunii prevăzute de art. 264 C. pen., elementul material al laturii obiective constă în ajutorul dat infractorului pentru a îngreuna sau zădărnici judecata, așa cum se reține în cazul inculpaților R.D. .și P.V.I., în timp ce în cazul infracțiunii prevăzute de art. 254 C. pen., elementul material constă în „pretinderea”, „primirea”, „acceptarea” sau „nerespingerea” unor foloase necuvenite de către un funcționar.

În opinia acuzării, este evident că, in cazul celor două infracțiuni, elementul material al laturii obiective nu se confundă, iar în cauză, cu atât mai mult, nu se poate vorbi de o singură infracțiune, în raport cu activitatea infracțională reținută în sarcina celor doi inculpați, în condițiile în care infracțiunile de favorizare a infractorului au fost comise ulterior consumării infracțiunilor de luare de mită.

Concret, după pretinderea sumelor de bani în vederea neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu în mod corespunzător, inculpatul, prin intermediul inculpatei P.V.I., a inițiat și desfășurat acțiuni specifice elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 264 C. pen., acțiuni de natură să conducă la favorizarea unor persoane judecate în dosare penale preexistente.

Astfel, în cazul inculpatului S.Z., inculpatul R.D. s-a implicat, prin intermediul complicei sale, oferindu-i acestuia îndrumări referitoare la:

- momentul și natura cererii pe care urma să o formuleze în Dosarul nr. 14870/281/2009 care avea ca obiect liberarea provizorie a inculpatului S.Z.; așa cum rezultă din declarațiile inculpatei P.l., coroborate cu înregistrările convorbirilor telefonice purtate de inculpată cu inculpatul R.D. la data de 09 septembrie 2009, 10 septembrie 2009 și la 14 septembrie 2009, discuțiile în legătură cu depunerea cererii formulate în temeiul art. 160 C. proc. pen., s-au purtat de la data de 09 septembrie 2009 și până la data de 16 septembrie 2009, (când cererea în cauză a fost înregistrată la Judecătoria Ploiești), deci, ulterior săvârșirii infracțiunilor de luare de mită.

- data la care inculpatul S.Z. urma să declare recurs împotriva încheierii de respingere a cererii formulate conform art. 160 C. proc. pen., astfel încât dosarul să poată fi repartizat unui complet din care inculpatul urma să facă parte, în cadrul Tribunalului Prahova.

Implicarea cu privire la activitatea de favorizare a infractorului, desfășurată de cei doi inculpați este evidențiată ele probele administrare in cauză, așa cum este cazul declarațiilor inculpatelor P.V.I. și S.I., și a înregistrărilor convorbirilor telefonice (dintre inculpata P.V.I. și S.Z, cât și între inculpata P.V.I. și R.D.) ulterioare datei de 16 septembrie 2009 până la data de 24 septembrie 2009, când Judecătoria Ploiești a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive și a dispus respingerea cererilor de liberare provizorie și ele înlocuire a măsurii preventive.

În opinia acuzăm, prin demersurile întreprinse, inculpații au urmărit și realizat manipularea activității de judecată, fapt care a condus la admiterea recursului declarat de S.Z. la data de 30 septembrie 2009 de către Tribunalul Prahova și la punerea acestuia în libertate, dm completul care a soluționat calea de atac, făcând parte chiar inculpatul R.D., conform planului conceput împreună cu complicea sa.

Aproape asemănător, în cazul Iui P.F., inculpatul R.D., prin intermediul complicei sale, a realizat acte de favorizare a infractorului, constând în indicarea:

- modului în care urma să se constate ca încetată de drept măsura preventivă existentă, respectiv prin formularea ele către acesta, prin intermediul inculpatului M.E., a unei cereri. Această împrejurare rezultă din convorbirea telefonică purtată la data de 06 octombrie 2009, ocazie cu care inculpatul R.D. i-a transmis inculpatei P.V.I., complicea sa: „în legătură cu băiatul acela (n.n. P.F.) să facă vineri” (n.n. e vorba de cerere, prin care urma să se solicite constatarea ca încetată ele drept a măsurii preventive). Totodată, această convorbire evidențiază și preocuparea inculpatului ca cererea să fie înregistrată cât mai aproape ele momentul expirării durate arestării preventive, respectiv la 11 octombrie 2009;

- conduitei pe care P.F., zis „G.” urma să o adopte, astfel încât cererea deja formulată să nu se judece încă de la primul termen (08 septembrie 2009), ci după data expirării măsurii preventive (11 septembrie 2009);

- motivului ce urma să conducă la amânarea judecății;

În acest sens, la data de 06 octombrie 2009, conform acelorași convorbiri telefonice, inculpatul R.D. i-a transmis complicei sale că „acesta (n.n. P.).nu vrea decât cu ai lui (n.n. apărători aleși), da?” sau a dat îndrumări ca pentru termenul din 08 octombrie 2009, „să nu mai vină niciunul” (n.n. apărători aleși).

Toate aceste demersuri ale inculpaților au avut drept urmare atât îngreunarea (întârzierea, complicarea), cât și zădărnicirea (împiedicarea) judecării cererii formulate de P.F. la data de 08 octombrie 2009, cu consecința favorizării acestuia, în sensul amânării judecății după data expirării duratei măsurii arestării preventive, situație în care inculpatul R.D., cu multă ușurință, a constatat măsura în cauză, ca încetată de drept.

Față de cele menționate, rezultă că ajutorul acordat de inculpați se circumscrie elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 264 C. pen., acesta fiind distinct de elementul material al infracțiunilor de luare de mită. Totodată, rezultă fără dubiu că prin săvârșirea infracțiunilor de favorizare, inculpații nu au avut ca scop „obținerea unor sume de bani pentru neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu”, așa cum în mod greșit a reținut instanța, ci denaturarea, complicarea judecății în dosarele în care persoanele favorizare aveau interes.

Pornind de la motivarea instanței de fond, în legătură cu ajutorul dat infractorului, s-a arătata că este necesar a se sublinia că pentru a putea constitui element material al laturii obiective, se impune printre altele, ca acesta să nu fie urmarea unei înțelegeri stabilite înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, condiție negativă esențială, care caracterizează infracțiunea de favorizare a infractorului.

În ceea ce privește inexistența înțelegerii, aceasta se referă la lipsa totală a oricăror conexiuni între favorizatori și persoanele favorizate și nu doar între favorizatori sau numai între favorizați, înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii.

În opinia acuzării, aprecierea eronată a instanței de fond cu privire la condiția referitoare la inexistența Înțelegerii intre inculpării favorizatori (R.D. și P.V.I.) și persoanele favorizate (inculpatul S.Z. și martorul P.F.), a generat un argument suplimentar, total greșit, care a stat la baza soluției de achitare a inculpaților, sub aspectul infracțiunilor de favorizare a infractorului. Mai exact, instanța de fond a reținut că: „din probele administrate rezultă că inculpații (n.n. este vorba de inculpații R.D. și P.V.I.) au avut o înțelegere înainte ca „ajutorul” să se realizeze, atât inculpatul R., cât și inculpata P. stabilind toate detaliile modalității în care S.Z. și P.N. urmau să fie puși în libertate (…) (fila 30 hotărâre).

Or, o astfel de concluzie demonstrează că instanța de fond s-a aflat în confuzie cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii, dar și cu privire la elementele de fapt reținute în legătură cu activitatea infracțională desfășurată de inculpați.

În primul rând, sub aspectul conținutului constitutiv a! infracțiunii prevăzute de art. 264 C. pen., nu prezintă relevanță împrejurarea că între inculpatul R.D. și inculpata P.V.I., (ambii favorizatori), a existat o înțelegere înainte ca „ajutorul” să se realizeze (aspect evidențiat chiar de parchet pentru a sublinia, colaborarea și conlucrarea dintre inculpați – autor - complice la infracțiunile de favorizare a infractorului).

În al doilea rând, inexistența înțelegerii trebuie constatată înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii de către persoana favorizată și nu prin raportare la momentul realizării „ajutorului”, așa cum greșit a reținut instanța de fond.

În finalul motivelor scrise de recurs se arată că, fața de cele menționate, rezultă că sunt întrunite elementele constitutive atât în cazul infracțiunilor de favorizare a infractorului reținute in sarcina inculpatului R.D., cat și în cazul celor de complicitate la aceste infracțiuni, reținute în cazul inculpatei P.V.I., motiv pentru care se impune condamnarea acestora la pedeapsa închisorii care urmează să fie executată în regim de detenție.

Înalta Curte apreciază întemeiate argumentele expuse în motivele scrise de recurs ale Ministerului Public și, apreciind că nu se impune reluarea acestora, mai ales în contextul în care cei doi inculpați au recunoscut, în final, săvârșirea tuturor faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, necontestând niciuna dintre probele administrate în cursul procesului penal.

Probatoriul administrat a relevat activități cu relevanță penală, sub ambele încadrări juridice, infracțiunea de luare de mită ne fiind susceptibilă, în raport de desfășurarea întregii activități infracționale astfel cum a fost expusă anterior, să absoarbă infracțiunea de favorizare a infractorului/complicitate la favorizarea infractorului, astfel cum s-a susținut de apărare. Nu în ultimul rând, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, ca de altfel și a altor curți de apel, este în sensul reținerii - pentru persoane din categoria profesională a celor doi inculpați (categorii profesionale care activează în sau în legătură cu domeniul judiciar) - concursului între infracțiunea de luare de mită ori alte infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul și, respectiv, infracțiunea de favorizare a infractorului (Decizia nr. 1801/2010, Decizia nr. 20/2009, Decizia nr. 948/2010, toate ale Î.C.C.J., secția penală).

De asemenea, Înalta Curte apreciază întemeiată și critica Ministerului Public cu privire la dispoziția de menținere a măsurii asigurătorii asupra apartamentului inculpatei P.V.I. deoarece aceasta a consemnat la dispoziția organelor judiciare suma de 18.000 de euro, sumă care va fi confiscată în favoarea statului.

Cu privire la critica din motivele de recurs ale Ministerului Public referitoare la individualizarea pedepselor aplicate inculpaților (solicitându-se majorarea acestora), Înalta Curte apreciază - în raport de poziția procesuală a recurenților intimați inculpați adoptată la finalul etapei judecăm recursului, constând în recunoașterea tuturor faptelor și necontestarea probelor administrate - că aceasta poate fi privită ca neîntemeiată, asumarea deplină a răspunderii penale de către intimați-inculpați fiind de natură să justifice efectul judiciar reducător asupra pedepselor deja aplicate si, respectiv, asupra celor care vor fi aplicate pentru infracțiunile de favorizarea infractorului/ complicitate la favorizarea infractorului, astfel cum s-a arătat anterior.

Revenind la pretențiile recurenților - inculpați cu privire Ia sentința atacată, Înalta Curte reține următoarele:

Recurentul-inculpat R.D. a solicitat schimbarea încadrării juridice, cu privire Ia infracțiunea de luare de mită, din art. 254 alin. (2) C. pen. în art. 254 alin. (1) C. pen., susținând că nu a avut calitatea cerută de alin. (2) al textului incriminator.

Critica recurentului-inculpat nu este întemeiată, înalta Curte însușindu-și argumentele expuse în sentința atacată. Inculpatul R.D. a săvârșit faptele în dubla sa calitate, de judecător al Secției penale, dar și de președinte al Secției penale, această ultimă calitate facilitându-i accesul la circuitul celor două dosare aflate pe rolul instanței, astfel cu rezultă din expunerea situației de fapt.

Gravitatea faptelor pentru care recurentul-inculpat R.D., judecător și președinte al Secției penale a Tribunalului Prahova, a fost trimis în judecată și gradul ridicat de pericol social concret al acestora (astfel cum corect au fost menționate în sentința atacată) înlătură categoric posibilitatea admiterii cererii sale cu privire la modul de executare al pedepsei rezultante, respectiv, solicitarea ele aplicare a dispozițiilor art. 861 C. pen. care, de altfel, nu este posibilă nici prin cuantumul pedepsei rezultante, chiar în condițiile aplicării/reducerii cuantumurilor celor 4 pedepse cu închisoarea.

Recurenta inculpată P.V.I. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din complicitate la infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 rap. Ia art. 254 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 rap. la art. 255 C. pen. cu motivarea că, în mod real, calitate de avocat a soților S. a încasat bani, a emis chitanțe, i-a individualiza! cu acest titlu, iar faptul că, mai apoi. a utilizat acești bani in relația cu judecătorul R.D. este altceva „.

Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, apreciază ca vădit neîntemeiată această apărare a inculpatei, însușindu-și integral argumentele expuse în sentința atacată, nefiind necesară reiterarea lor și nici completarea acestora. De altfel, prin această apărare, în realitate, inculpata - deși a menționat în recurs că recunoaște în totalitate faptele pentru care a fost trimisă în judecată, astfel cum au fost expuse în rechizitoriu - nu tinde la schimbarea încadrării juridice a faptelor, ci chiar la schimbarea situației de fapt expusă în actul de acuzare, și la care a achiesat prin declarația de recunoaștere dată în recurs.

În cazul inculpatei P.V.I., avocat, gravitatea faptelor pentru care a fost trimisă în judecată și gradul ridicat de pericol social al acestora (astfel cum corect au fost menționate în sentința atacată) înlătură categoric posibilitatea admiterii cereri sale cu privire la modul de executare al pedepsei rezultante, respectiv, solicitarea de aplicare a dispozițiilor art. 81 sau art. 861 C. pen. care, de altfel, nu este posibilă nici prin cuantumul pedepsei rezultante, chiar în condițiile aplicării/ reducerii cuantumurilor celor 4 pedepse cu închisoarea.

Cu privire Ia recursurile inculpaților S.I., S.Z. și M.E., Înalta Curte, având în vedere recunoașterea faptelor în recurs, însă în termenul și condițiile arătate anterior, le va admite și va reduce cuantumul pedepselor aplicate de instanța de fond cu câte 1 an închisoare (de la 3 ani la 2 ani închisoare), cu menținerea modalităților de executare stabilite de instanța de fond si, respectiv, cu implicitele reduceri ale termenelor de încercare pentru inculpații S.I. și M.E.

Critica recurentului inculpat M.E. cu privire la neluarea în considerare de către instanța de fond a cererii sale de aplicare a art. 3201 C. proc. pen. a fost examinată anterior, iar cu privire la criticile referitoare la cuantumul cheltuielilor judiciare Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate, sumele stabilite de instanța de fond fiind în acord cu complexitatea cauzei penale și gradul de implicare al fiecărui inculpat (amploarea probelor administrate, cheltuielile efectuate pentru administrarea acestor și pentru efectuarea actelor de procedură, etc. - în sensul dispozițiilor art. 189 C. proc. pen. și cu respectarea dispozițiilor art. 191 C. proc. pen.).

Printre motivele pentru care se va admite recursul inculpatei P.V.I. este și cel referitor la solicitarea de înlăturare a măsurii asigurătorii luată prin ordonanța procurorului din 12 noiembrie 2009 asupra imobilului deținut de inculpată, până la concurența sumei de 18 000 euro, sau echivalentul în lei, constatând că aceasta a consemnat la C.E.C. suma de 18 000 euro, conform recipisei din 24 iunie 2010.

Față de cele arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 385 pct. 2 lit. d) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. și de inculpații R.D., P.V.I., M.E., S.I. și S.Z., va casa - în limitele arătate - sentința atacată și va dispune în sensul arătat.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursurilor vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și ale inculpații R.D., P.V.I., M.E., S.I. și S.Z. împotriva sentinței penale nr. 81 din data de 23 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează, în parte, sentința atacată, după cum urmează:

I. Descontopește pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., aplicată inculpatului R.D.

Reduce cele două pedepse aplicate inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, de la câte 7 ani închisoare la câte 5 ani și 6 luni închisoare.

Condamnă pe inculpatul R.D. la două pedepse de câte 1 an închisoare, pentru săvârșirea a doua infracțiuni de favorizare a infractorului, prevăzute de art. 264 C. pen.

În temeiul art. 33, art. 34 și art. 35 C. pen. contopește pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul R.D. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64. alin. (1) lit. a) teza a II a lit. b) și c) C. pen.

Face aplicarea art. 71 - art. 64. alin. (1) lit. a) teza a II a literele b) și c) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

II. Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicem drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., aplicată inculpatei P.V.I.

Reduce cele doua pedepse aplicate inculpatei, pentru infracțiunile prevăzute de art. 26 C. pen. rap. la 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, de la câte 5 ani închisoare la câte 4 ani închisoare.

Condamnă pe inculpata P.V.I. la două pedepse ele câte 1 an închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la infracțiunea de favorizare a infractorului, prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 264 C. pen.

În temeiul art. 33, art. 34 și art. 35 C. pen. contopește pedepsele principale aplicate, urmând ca inculpata P.V.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64. alin. (1) lit. a) teza a II a, b) și c) C. pen.

Face aplicarea art. 71 - art. 64. alin. (1) lit. a) teza alia literele b) și c) C. pen.

Ridică măsura asigurătorie luată prin ordonanța procurorului din 12 noiembrie 2009 asupra imobilului deținut de inculpata P.V.I., până la concurența sumei de 18.000 euro, sau echivalentul în lei, constatând că aceasta a consemnat la C.E.C suma de 18.000 euro, conform recipisei din 24 iunie 2010.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

III. Reduce pedeapsa aplicata inculpatei S.I., pentru infracțiunea prevăzută de an. 255 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare, precum și durata termenului de încercare stabilit conform art. 862 C. pen., de la 6 ani la 5 ani.

Menține în ce o privește pe această inculpată, celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

IV. Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului S.Z., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 rap. la art. 255 C. pen. și la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.

Menține în ce îl privește pe acest inculpat, restul dispozițiilor sentinței atacate.

V. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului M.E., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 255 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, de Ia 3 ani închisoare la 2 ani închisoare, precum și durata termenului de încercare stabilit conform art. 82 C. pen., de la 5 ani la 4 ani.

Constată că inculpații S.Z. și S.I. sunt arestați în altă cauză.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate, care nu sunt contrare prezentei hotărâri.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursurilor rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții intimați inculpați R.D., P.V.I. și M.E., până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 200 Iei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții intimați inculpați S.I. și S.Z., în sumă de câte 400 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 27 mai 2013.