Aggravated fraud via false identities and fictitious firms in cross-border commercial contracts; sufficiency of identification evidence and procedural validity of court-appointed counsel

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul L.I. împotriva deciziei penale nr. 102/A din 30 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 547/PI din 29 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 6319/30/2007, în baza art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. raportat la art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 39 alin. (4) C. pen. a fost condamnat inculpatul L.I., cetățenia română, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, fără ocupație, căsătorit, trei copii minori, cunoscut cu antecedente penale, în prezent deținut în Penitenciarul Timișoara, într-o altă cauză la o pedeapsă de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. raportat la art. 37 lit. b) C. pen. și cu aplicarea art. 39 alin. (4) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. raportat la art. 37 lit. b) C. pen. și cu aplicarea art. 39 alin. (4) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 12 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi:

- dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice;

- dreptul de a o funcție implicând exercițiul autorității de stat;

- dreptul de a exercita funcția de administrator al unei societăți comerciale;

pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999 C. civ. a obligat inculpatul la plata sumei de 16.125 euro, în RON la data executării, daune materiale către partea civilă SC A. SA Dărmănești și a sumei de 412.500 euro, în RON la data executării, către partea civilă SC N. SA Oltenița.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. s-a constatat că partea civilă SC T. SRL București a fost radiată.

În baza art. 118 lit. e) C. pen. a confiscat de la inculpat suma de 450.000 dolari SUA reprezentând bani dobândiți prin săvârșirea unei infracțiuni și în privința cărora partea civilă a fost radiată.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei 4.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

S-a dispus plata sumei de 200 RON din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timiș reprezentând onorariu avocat din oficiu. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș nr. 124/P/2007 emis la data de 21 august 2007 și înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 6319/30/2007 la data de 6 septembrie 2007, inculpatul L.I. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fapte prevăzute art. 215 alin. (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 215 alin. (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 215 alin. (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului L.I. că a indus în eroare, în mod direct, partea vătămată SC R. SA Suceava cu ocazia încheierii unor convenții, prin folosirea de mijloace frauduloase, ocazie cu care a cauzat un prejudiciu de 465.000 dolari SUA.

De asemenea, s-a reținut în sarcina inculpatului că a indus în eroare, în mod direct, partea vătămată SC N. SA Oltenița, cu ocazia încheierii unor convenții, prin folosirea de mijloace frauduloase, ocazie cu care a cauzat un prejudiciu de 950.000 DM.

S-a mai reținut în sarcina inculpatului că a indus în eroare, în mod direct, partea vătămată SC A. SA, cu ocazia încheierii unor convenții, prin folosirea de mijloace frauduloase, ocazie cu care a cauzat un prejudiciu de 32.250 DM.

Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, respectiv plângerile și declarațiile reprezentanților părților vătămate SC R. SA Suceava, SC N. SA Oltenița, SC A. SA Dărmănesti, procesele-verbale de recunoaștere din grup și planșele foto aferente, declarațiile inculpatului, verificările efectuate prin intermediul autorităților germane, declarațiile martorilor P.S.V., C.P., H.I., G.I., B.I., N.A., C.E., D.G., U.E.C., H.N., F.A.S., C.S.M., comisia rogatorie internațională efectuată de către autoritățile germane, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

La începutul anului 1999, reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Suceava au fost contactați telefonic de către o persoană care s-a recomandat N.B., acesta arătându-se interesat de colaborarea cu firme din România specializate în domeniul prelucrării lemnului.

În acest context, Camera de Comerț și Industrie Suceava a comunicat această oportunitate de afaceri firmei SC R. SA Suceava, administrată de către numitul N.A. Acestuia i-au fost comunicate și modalitățile prin care poate contacta firma germană. Martorul N.A. a luat legătura telefonic cu N.B., fiind invitat în Germania pentru a negocia condițiile colaborării.

În luna februarie 1999, martorul N.A., însoțit de martorul U.E.C., s-au deplasat în Germania. Cei doi s-au întâlnit cu inculpatul L.I., care s-a recomandat ca fiind N.B., la Frankfurt, la un Centru de Afaceri. Inculpatul i-a propus martorului N.A. varianta finanțării SC R. SA Suceava cu suma de 10.000.000 dolari SUA, cu condiția ca firma română să înainteze firmei germane suma de 1.000.000 dolari SUA cu titlu de garanție.

Cu aceeași ocazie, au fost stabilite și detaliile unui contract de vânzare-cumpărare de utilaje de prelucrare a lemnului în valoare de 250.000 dolari SUA pentru eventualitatea în care nu s-ar fi putut derula contractul de finanțare.

Firma germană Societatea de Fonduri și Investiții W.U. GMBH, reprezentată de inculpat, a materializat discuțiile purtate în clauze contractuale, transmițând prin fax la data de 17 martie 1999 contractul de finanțare și contractul de vânzare-cumpărare, ambele purtând același număr. Aceste contracte au fost semnate de martorul N.A. și transmise prin fax la sediul firmei germane la data de 22 martie 1999.

În baza acestor contracte, în perioada martie 1999-aprilie 2000, SC R. SA Suceava a virat într-un cont deschis la Dresdner Bank din Frankfurt, deschis pe numele de G.M., suma de 450.000 dolari SUA.

Întrucât martorul N.A. a considerat că firma sa nu poate suporta un asemenea efort financiar, l-a contactat pe inculpatul, tot sub numele de N.B., și i-a solicitat reducerea finanțării raportat la valoarea garanției care a fost deja achitată. Inculpatul l-a invitat pe N.A. din nou în Germania pentru a continua discuțiile pe această temă.

În luna noiembrie 1999 martorul N.A. s-a deplasat în Germania, unde s-a întâlnit cu inculpatul, care s-a prezentat tot sub numele de N.B., la sediul societății acestuia. Cu această ocazie, în vederea menținerii în eroare a reprezentantului SC R. SA Suceava, inculpatul i-a prezentat acestuia 10 file cec, flecare în valoare de 1.000.000 euro, despre care a afirmat că vor fî remise SC R. SA Suceava în momentul în care această firmă va achita în totalitate valoarea garanției. Pentru a da și mai multă credibilitate celor afirmate, inculpatul a adus la această discuție și o altă persoană despre care a afirmat că este reprezentantul unei bănci prin intermediul căreia urma să se deruleze finanțarea, ceea ce 1-a convins pe N.A. să continue efectuarea plăților.

În urma insistențelor martorului N.A., inculpatul a trimis în România, prin serviciul de curierat T., fila cec completată pentru suma de 1.000.000 euro. Fiind introdusă această filă cec la Banca R.D. Sucursala Suceava, a fost refuzată la plată pentru vicii esențiale de formă.

În aceste condiții, martorul N.A. a luat legătura telefonic cu inculpatul, care i-a transmis că este vorba doar de o neînțelegere ce va fi rezolvată și clarificată, dar ulterior acestei discuții inculpatul a dispărut, nemaiputând fi contactat. Din verificările efectuate prin punctul național Focal a rezultat că în localitatea Dusseldorf din Germania nu este înregistrată nicio firmă cu numele de W.U.

În cursul anului 1997 între partea civilă SC N. SA Oltenița și SC T.A. SA Târgoviște s-a încheiat un contract în baza căruia SC N. SA Oltenița se obliga să livreze livra porci către SC T.A. SA Târgoviște, contravaloarea acestora urmând să fie achitată de aceasta din urmă societate printr-o cantitate de cereale.

Deși SC N. SA Oltenița a predat marfa către SC T.A. SA Târgoviște, aceasta din urmă societate nu și-a onorat clauzele contractuale, astfel că SC N. SA Oltenița a fost nevoită să accepte preluarea unui contract pentru srot de soia pe care SC T.A. SA Târgoviște îl avea încheiat cu societatea G.G. din Germania și pentru care SC T.A. SA Târgoviște plătise în avans suma de 248.000 DM și 1.150.000.000 ROL.

În acest context, în perioada care a urmat a avut loc un schimb de corespondență între D.G., reprezentantul SC N. SA Oltenița și inculpat, în calitate de reprezentant al societății G.G. din Germania, pentru ca SC N. SA Oltenița să accepte preluarea contractului și eventual încheierea unui nou contract.

După realizarea acordului celor doi reprezentanți ai societăților N. și G.G., la data de 4 decembrie 1997, la sediul SC N. SA Oltenița s-a încheiat contractul, în baza căruia firma G.G., reprezentată de inculpatul L.I., urma să livreze o cantitate de 10.000 tone srot de soia. În cuprinsul contractului s-a prevăzut că din suma totală pe care o datora firma română, urma să fie dedusă suma de 248.000 DM, bani pe care îi plătise deja SC T.A. SA Târgoviște. Părțile au mai convenit ca la o dată ulterioară să se întâlnească în Frankfurt-Germania pentru încheierea altor contracte. Astfel, la data de 21 ianuarie 1998, martorul D.G. s-a deplasat la Frankfurt, unde a fost așteptat la aeroport de inculpat. Martorul D.G. a fost condus într-un imobil de birouri din Frankfurt, la discuții participând încă trei persoane, unul din ei prezentându-se sub numele de R. și afirmând că este proprietarul unei firme euro P. din care face parte și firma G.G., un altul că se numește K., iar celalalt nume nu l-a reținut.

După mai multe discuții, în cursul cărora a primit asigurări din partea inculpatului, martorul D.G., în calitate de reprezentant al SC N. SA Oltenița, a încheiat un contract din 21 ianuarie 1998 pentru livrarea de către firma G.G. a 1.000 tone făină de pește, valoarea acestui contract fiind de 920.000 DM. Prin clauzele contractuale, cumpărătorul s-a obligat să plătească în avans suma de 460.000 DM.

După redactarea contractului, la insistențele martorului D.G., care dorea ca acest contract să fie autentificat, atât inculpatul, cât și celelalte persoane prezente, au refuzat acest lucru, motivând că ar costa foarte mult. Inculpatul a sugerat înregistrarea acestui contract la judecătoria orașului, motiv pentru care a doua zi s-au deplasat și au înregistrat contractul la Judecătoria orașului Frankfurt.

Nu este de omis nici faptul că în cursul discuțiilor inculpatul a insistat ca reprezentantul părții vătămate, la întoarcerea în România, să-i vireze și diferența de bani de la primul contract.

Astfel, după întoarcerea martorului D.G. în România, partea civilă SC N. SA Oltenița a virat către firma G.G. suma de 100.000 DM în data de 11 februarie 1998 și suma de 220.000 DM în data de 12 februarie 1998.

La data de 20 martie 1998 firma G.G. a adus la cunoștința SC N. SA Oltenița, printr-o scrisoare, că finanțarea celor două contracte încheiate va fi preluată de o altă firmă, „C.G.” din Germania. Deși în toată această perioadă s-au purtat discuții telefonice între D.G. și inculpat, după apariția acestei scrisori martorul D.G. și-a dat seama că a fost înșelat, aspect confirmat ulterior și de faptul că inculpatul a început să-i trimită faxuri din Germania, Italia și Canada prin care îl asigura că-i va trimite marfa, dar cu condiția săi comunice gara de destinație.

În luna mai 1998, văzând că marfa nu este livrată, martorul D.G. s-a deplasat din nou la Frankfurt, dar a constatat că în Messe Turm firma G.G. nu mai avea nici un sediu. Contactat telefonic, inculpatul a indicat o nouă adresă din Frankfurt, adresă situată la un depozit frigorifer situat în aceeași clădire cu sediul unei vămi, spunând că acolo își are sediul noua firmă C.G.

La întâlnirea avută în acest loc la data de 25 mai 1998, inculpatul și martorul D.G. au încheiat o convenție prin care inculpatul se obliga să returneze avansul primit, respectiv suma de 950.000 DM, termenul de restituire fiind stabilit pentru data de 30 iunie 1998.

Termenul nu a fost respectat, motiv pentru care, în cursul lunii august 1998, martorul D.G. l-a căutat din nou pe inculpat în Germania și au încheiat o nouă convenție, datată 11 august 1998, prin care s-a stabilit ca suma de 950.000 DM să fie virată de firma C.G. către firma B.D.I.G. din Germania, în contul unor datorii pe care firma SC N. SA le avea față de B.D.I.G., termenul de virare fiind stabilit până la data de 29 august 1998.

La data de 30 august 1998 SC N. SA Oltenița a primit de la inculpat două file cec emise de o bancă din Germania, fiecare pentru suma de 120.000 DM, prin care se atesta că s-ar fi efectuat o plată către B.D.I.G. în contul firmei din Oltenița.

Firma germană beneficiară a plății, introducând filele cec la plata în bancă, a constatat refuzul plății din lipsă de disponibil. În această situație, martorul D.G., în luna septembrie 1998, s-a deplasat din nou în Germania pentru a-l căuta pe inculpat, dar de data aceasta nu l-a mai găsit și nici ulterior nu l-a mai putut contacta telefonic.

Totuși, cu această ocazie martorul a depus o plângere la Procuratura din Frankfurt printr-un avocat, căruia ulterior i s-a comunicat că autoritățile germane nu pot da o sentință deoarece nu a fost identificată nicio persoană cu acest nume.

Inculpatul L.I. a înșelat și partea vătămată SC A. SA Dărmănești cu suma de 32.250 DM, cu ocazia încheierii contractului din data de 21 decembrie 1998, având ca obiect furnizarea a 700.000 litri ulei de floarea soarelui. Inculpatul și-a atribuit numele fals de L.I. și calitatea mincinoasă de reprezentat al firmei „H.” GmbH din Frankfurt am Main-Germania, firmă inexistentă, și a semnat contractul cu reprezentantul părții vătămate. În contract s-a prevăzut că pentru a se realiza obligația de trimitere a mărfurilor, beneficiarul trebuie să plătească, în avans, o parte din valoarea contractului. Astfel, numitul H.N., în calitate de reprezentant al părții vătămate, a virat suma de 32.250 DM în contul deschis la Dresner Bank Frankfurt am Main din Germania, cont comunicat de inculpatul L.I. Ultimul virament a fost efectuat la data de 20 ianuarie 1999, dată după care inculpatul L.I. nu a mai putut fi contactat, iar obligațiile contractuale asumate de acesta au rămas neonorate.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a constatat că faptele inculpatului L.I. de a induce în eroare părțile vătămate SC R. SA Suceava, SC N. SA Oltenița și SC A. SA Dărmănești, cu prilejul încheierii și executării unor contracte comerciale, cauzând astfel pagube importante în patrimoniul părților vătămate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune.

Potrivit dispozițiilor art. 215 alin. (3) C. pen. constituie infracțiunea de înșelăciune și inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile menționate anterior.

În consecință, se poate constata că infracțiunea de înșelăciune presupune sub aspectul laturii obiective, în primul rând, o acțiune de inducere în eroare, ce poate fi săvârșită fie prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, fie ca mincinoasă a unei fapte adevărate. Instanța reține că a prezenta ca adevărată o faptă mincinoasă înseamnă a face să se creadă, a trece drept reală, existentă, o faptă sau împrejurare care nu există, care a fost inventată, creându-i-se astfel celui indus în eroare o falsă reprezentare a realității, acesta ajungând să creadă că fapta mincinoasă este adevărată.

Inculpatul a refuzat să dea declarații atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, invocând prevederile art. 70 C. proc. pen.

La stabilirea vinovăției inculpatului instanța a luat în considerare declarațiile martorilor N.A., D.G. și H.N., reprezentanții SC R. SA Suceava, SC N. SA Oltenița și SC A. SA Dărmănești. Martorul N.A. a precizat că la sfârșitul anului 1998, în calitate de administrator al SC R. SA Suceava, a primit o adresă din partea Camerei de Comerț și Industrie Suceava, prin care era înștiințat despre posibilitatea de a colabora cu o firmă germană pe nume Societatea de Fonduri și Investiții W.U. Gmbh în scopul obținerii unor credite avantajoase. În aceste condiții, s-a deplasat în Germania, la Frankfurt, în cursul lunii ianuarie 1999 și s-a întâlnit cu o persoană care s-a prezentat ca fiind N.B. Acesta i-a prezentat o ofertă, despre care i-a spus că ar fi reciproc avantajoasă întrucât firma germană ar plăti un impozit mai mic, iar firma română ar beneficia de o infuzie de capital. În acel moment s-a stabilit că între părți se va încheia un contract de vânzare-cumpărare, concomitent cu încheierea unui contract de credit, urmând ca acest credit să fie acordat sub forma unor cecuri.

Martorul N.A. a continuat arătând că la data de 17 martie 1999 a primit prin fax cele două contracte purtând același număr. Unul dintre contracte avea ca obiect vânzarea de către firma germană a unor utilaje pentru prelucrarea lemnului în valoare de 250.000 dolari SUA, iar celălalt contract prevedea că SC R. SA Suceava plătea partenerului german o garanție de 1.000.000 DM, urmând să primească în schimb suma de 10.000.000 dolari SUA cu titlu de credit fără dobândă pentru o perioadă de 15 ani.

Martorul N.A. a indicat și faptul că la discuțiile dintre părți a participat și o altă persoană care s-a prezentat ca fiind L.I., reprezentant al firmei G., firmă care ar fi trebuit să realizeze auditul financiar și să acorde avizul pentru creditare. în final, martorul N.A. a învederat organelor judiciare faptul că SC R. SA Suceava a plătit firmei germane suma de 450.000 dolari SUA prin virament bancar, iar suma de 12.500 dolari SUA i-a înmânat personal numitului N.B., primind în schimb o chitanță, fără ca ulterior firma germană să-și îndeplinească obligațiile. în acest sens, după nenumărate insistențe, la data de 26 aprilie 2000 SC R. SA Suceava a primit, prin curier, de la acest N.B., o filă cec în valoare de 1.000.000 euro, dar acest document nu a putut fi valorificat întrucât nu era valabil semnat, data emiterii era incertă, iar fila cec purta un andosament al unei alte firme din Germania.

La finalul declarației sale, martorul Niță a indicat faptul că după refuzul băncii de a plăti fila cec a luat legătura cu N.B., dar acesta i-a răspuns că este vorba de o neînțelegere ce se va rezolva în scurt timp, dar ulterior nu a mai putut fi găsit. în sprijinul declarațiilor sale, martorul N.A. a depus la dosar și copiile contractelor încheiate la data de 17 martie 1999, copiile dispozițiilor de plată valutară prin care au fost efectuate plățile către firma germană, precum și fila cec transmisă de către inculpat.

După cum reiese din declarațiile martorului N.A., persoana care l-a indus în eroare cu prilejul încheierii și executării celor două contracte, făcându-l să creadă că este administrator al firmei Societatea de Fonduri și Investiții W.U. Gmbh s-a prezentat sub numele de N.B.

Instanța a reținut că în cursul lunii noiembrie 2001 a fost reținută la intrarea în România o persoană care s-a prezentat ca fiind N.B., prezentând și un pașaport eliberat de autoritățile germane în acest sens. Este de subliniat faptul că, așa cum rezultă din procesul verbal de recunoaștere din grup întocmit la data de 3 noiembrie 2001, martorul N.A. a precizat că nu această persoană este cea cu care a purtat discuțiile legate de încheierea celor două contracte.

În acest context, organele de urmărire penală au continuat cercetările, reușind în final să identifice persoana care s-a prezentat în fața martorului N.A. sub numele de N.B.

Astfel, așa cum rezultă din procesul verbal de recunoaștere din grup întocmit la data de 6 iunie 2003, martorul N.A. l-a recunoscut fără ezitare pe inculpatul L.I. ca fiind cel care s-a prezentat la Frankfurt sub numele de N.B., inducându-l în eroare și provocând o pagubă de 462.500 dolari SUA.

Martorii asistenți G.I. și C.E. au atestat faptul că recunoașterea din grup s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legale, neexistând nicio implicare din partea organelor de cercetare penală în influențarea martorului N.A.

Este de subliniat faptul că recunoașterea din grup a avut loc după ce, în prealabil, martorul N.A. l-a recunoscut pe inculpat ca fiind N.B. după fotografie, în acest sens fiind încheiat și un proces-verbal la data de 6 iunie 2003.

Cu aceeași ocazie, martorul N.A. l-a recunoscut și pe vărul inculpatului, respectiv pe martorul C.S.M., ca fiind cel care s-a prezentat ca fiind L.I., reprezentantul firmei G.

Declarațiile martorului N.A. sunt confirmate și de martorul U.E.C. Acest martor, fiind prieten cu N.A., l-a însoțit pe acesta în Germania, asistând la toate discuțiile purtate de către reprezentantul SC R. SA Suceava cu N.B. Instanța a reținut că martorul U.E.C. a confirmat în totalitate susținerile martorului N.A., relatând în aceeași modalitate împrejurările în care au fost încheiate cele două contracte.

Este de subliniat faptul că și martorul U.E.C. l-a recunoscut pe inculpatul L.I. ca fiind cel care s-a prezentat ca fiind N.B. Această recunoaștere s-a efectuat la data de 19 iunie 2003, după fotografie, fiind întocmit un proces-verbal în acest sens de către organele de urmărire penală. De asemenea, martorul U.E.C. l-a recunoscut după fotografie și pe vărul inculpatului, C.S.M., ca fiind persoana ce s-a prezentat ca fiind L.I.

Declarațiile martorului N.A. pot fi coroborate și cu declarațiile martorilor C.E.A., H.I. și P.S.V.

Martorul C.E.A. a indicat faptul că în cursul anului 1998 lucra la Camera de Comerț și Industrie Suceava în calitate de secretar general. La sfârșitul anului a primit un telefon de la un cetățean german care s-a recomandat cu numele de N.B., spunând că este reprezentantul firmei G.G. și care s-a arătat interesat de o colaborare cu firme din România. Martorul i-a solicitat comunicarea unei oferte scrise, pe care a primit-o, această ofertă creându-i suspiciuni întrucât era prea avantajoasă pentru firmele românești.

În acest context, martorul a precizat că a solicitat efectuarea unor verificări de către Camera de Comerț și Industrie a României, primind un răspuns abia în luna februarie 1999, când i s-a transmis că N.B. nu este administratorul firmei G.

Martorul a continuat arătând că în acest interval de timp, pe căi neoficiale, informația s-a răspândit printre funcționarii Camerei, ajungând și la numitul P.S.V., directorul de marketing al firmei SC R. SA Suceava, care a transmis-o mai departe administratorului N.A., astfel ajungând acesta din urmă să intre în contact cu N.B.

Declarațiile martorului C.E.A. au fost confirmate și de martorul H.I., președintele Camerei de Comerț și Industrie Suceava din perioada respectivă.

La rândul său martorul P.S.V. a menționat faptul că în perioada respectivă îndeplinea funcția de director de marketing la SC R. SA Suceava. El a aflat despre posibilitatea obținerii unui credit avantajos din Germania de la numita C.E.A., care i-a comunicat faptul că a primit o ofertă în acest sens de la un cetățean german pe nume N.B., care este reprezentantul firmei G.G. Martorul P.S.V. a precizat că a transmis această informație mai departe șefului său N.A., care a luat legătura cu acest N.B.

În sfârșit, legătura dintre N.A. și inculpat este atestată și de martorul C.P. La momentul respectiv, martorul era vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie Suceava, iar în această calitate el a însoțit la Frankfurt, în Germania, o delegație din partea SC D.M. SA Vatra Dornei, pentru negocieri cu parteneri germani. Martorul și-a amintit că această ofertă provenea de la o firmă germană pe nume G., iar la aceste discuții au participat din partea firmei germane două persoane pe nume L.I. și N.B. La un moment dat celui care s-a prezentat ca fiind L.I. i-a sunat telefonul, iar după ce a discutat la telefon i-a transmis celui care s-a prezentat ca fiind N.B. faptul că a vorbit la telefon cu N.A.

Important este faptul că, așa cum reiese din declarațiile martorului C.E.A., la întâlnirea la care acesta a fost prezent, inculpatul a preluat identitatea de L.I., cea de N.B. fiindu-i atribuită vărului său, C.S.M. În acest sens pot fi observate procesele-verbale de recunoaștere după fotografie întocmite la data de 2 iulie 2003, din care rezultă că martorul C.P. l-a recunoscut pe inculpat ca fiind cel care s-a prezentat sub numele de L.I. și pe C.S.M. ca fiind cel care s-a prezentat ca fiind N.B.

Martorul N.A. a indicat organelor de urmărire penală și numărul contului în care au fost virați banii solicitați de inculpat. Din cercetări a reieșit că acest cont a fost deschis pe numele unui cetățean român, G.M. Fiind audiat, acesta a precizat că și-a pierdut pașaportul în timpul cât s-a aflat în străinătate, el menționând că nu cunoaște nicio persoană cu numele de N.B. sau L.I. și că nu a solicitat niciodată deschiderea vreunui cont la o bancă din Germania în numele firmei Societatea de Fonduri și Investiții W.U. Gmbh, ceea ce confirmă intenția inculpatului de a induce în eroare reprezentanții SC R. SA Suceava.

Mai mult decât atât, așa cum rezultă din adresa Camerei de Comerț și Industrie a României, Departamentul Relații Externe și Cooperare Internațională întocmită la data de 11 ianuarie 2002, firma Societatea de Fonduri și Investiții W.U. Gmbh nu era înregistrată în Registrul Comerțului din Germania. Firma nu a putut fi identificată nici după nume și nici după numele de N.B., sub numărul de înregistrare indicat în cuprinsul contractelor încheiate cu SC R. SA Suceava fiind înregistrată o altă firmă, de unde rezultă faptul că firma în numele căreia s-a prezentat inculpatul este inexistentă.

Totodată, așa cum rezultă din adresa Punctului Național Focal din data de 4 noiembrie 2002 în localitatea Dusseldorf din Germania nu există nicio persoană cu numele de N.B. și datele de identificare oferite de inculpat.

Față de materialul probator prezentat mai sus, instanța a constatat că fapta inculpatului de a se prezenta sub un alt nume decât cel real și în calitate de reprezentant al unei firme inexistente, cu prilejul încheierii unor contracte comerciale și ulterior, cu prilejul executării acestora, în scopul obținerii unor foloase materiale ilicite concretizate într-o pagubă în valoare de 450.000 dolari SUA, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

Sub aspectul laturii subiective inculpatul a acționat cu intenție directă. în cursul discuțiilor purtate cu reprezentanții SC R. SA Suceava el a avut reprezentarea faptului că desfășoară o activitate de inducere în eroare și că prin aceasta pricinuiește o pagubă, urmare a cărei producere a urmărit-o și a dorit-o. În acest sens poate fi observat comportamentul inculpatului, care nici un moment nu a depus diligente pentru restituirea sumelor de bani obținute ilicit, el nemaiputând fi contactat de către partea vătămată din momentul în care a fost anunțat că fila cec transmisă prezenta evidente vicii de formă.

În opinia instanței, este evident că în situația în care ar fi cunoscut realitatea, respectiv faptul că inculpatul nu se numește N.B. și nu este administratorul vreunei firme cu numele de Societatea de Fonduri și Investiții W.U. Gmbh, societate practic inexistentă, SC R. SA Suceava nu ar fi acceptat încheierea celor două contracte, iar ulterior nu ar fi virat suma de 450.000 dolari SUA într-un cont deschis pe numele unei persoane care nu și-a dat acordul în acest sens.

Ca atare, instanța a apreciat că inducerea în eroare a fost esențială pentru încheierea și executarea contractului, motiv pentru care în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 215 alin. (3) C. pen.

Totodată, atâta timp cât inculpatul s-a folosit de o altă identitate la inducerea în eroare a părții vătămate, utilizând și alte mijloace frauduloase pentru aducerea la îndeplinire a rezoluției infracționale (folosirea unei file cec), instanța a apreciat că în prezenta cauză sunt întrunite și cerințele prevăzute de art. 215 alin. (2) C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 146 C. pen. prin consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă materială mai mare de 200.000 RON.

Așa cum rezultă din probele administrate în cauză, SC R. SA Suceava a virat în contul indicat de către inculpat, în perioada 22 martie 1999-28 aprilie 2000 o sumă totală de 450.000 dolari SUA. Din evidențele Băncii Naționale a României rezultă că în această perioadă cursul valutar RON-dolar a variat între 1,46 RON pentru un dolar și 2,0076 RON pentru un dolar. În consecință, s-a constatat că paguba cauzată de către inculpat SC R. SA Suceava depășește suma de 200.000 RON, în cauză fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen.

În ceea ce privește paguba cauzată de către inculpat firmei SC N. SA Oltenița, instanța a avut în vedere declarațiile martorului D.G., reprezentantul părții vătămate. Acesta a precizat faptul că societatea pe care o reprezenta avea în derulare mai multe afaceri cu o firmă din Târgoviște, respectiv SC T.A. SA. În condițiile în care această firmă nu și-a mai putut onora obligațiile contractuale, a propus SC N. SA să preia contractul pe care îl încheiase cu firma G.G. din Germania, contract care avea ca obiect achiziționarea de către T. a unei cantități de șrot de soia.

Au fost purtate mai multe discuții cu reprezentantul Globus, persoană care s-a prezentat sub numele de L.I., iar în final SC N. SA Oltenița a acceptat să preia acest contract de la SC T. SA, cu condiția ca partenerul german să accepte că o parte din bani au fost deja plătiți de către firma din Târgoviște, 248.000 DM.

Martorul D.G. a precizat că s-a deplasat în Germania pentru finalizarea discuțiilor, fiind așteptat la aeroport de către numitul L.I., care s-a prezentat ca fiind reprezentantul firmei G.G. Cu ocazia acestor discuții, numitul L.I. a dat asigurări că dacă vor fî virați toți banii, firma G.G. va trimite întreaga cantitate de șrot de soia.

Martorul D.G. a mai precizat că tot în acele împrejurări a discutat cu numitul L.I. și în legătură cu livrarea unei cantități de făină de pește, convenind să fie încheiat un contract în acest sens.

Primul contract, cel referitor la șrotul de soia a fost primit de SC N. SA prin fax, fiind restituit în aceeași modalitate, iar cel de-al doilea contract, cel referitor la făina de pește a fost semnat de martorul D.G. în Germania.

Martorul D.G. a mai continuat arătând că deși în perioada cât a stat în Germania, firma sa a virat în conturile firmei G.G. suma de 382.000 DM, numitul L.I. a insistat să-i fie virată și diferența de bani imediat după întoarcerea în țară.

Martorul D.G. a mai precizat că deși termenul de livrare a mărfurilor a expirat, acestea nu au fost niciodată trimise. La data de 20 martie 1998 firma G.G. a comunicat către SC N. SA, fără a fi avut acordul părții vătămate, faptul că finanțarea celor două contracte va fi preluată de către firma C.G.

Martorul a arătat că a insistat în continuare pe lângă numitul L.I. ca marfa să-i fie trimisă, nu a primit decât niște răspunsuri din diferite țări, Italia, Germania sau Canada prin care i se spunea că marfa este pe drum.

În condițiile în care mărfurile nu au ajuns niciodată în România, martorul D.G. a indicat faptul că s-a deplasat din nou în Germania în căutarea numitului L.I. Ajuns în Germania, el a constatat că firma G.G. se mutase, dar într-un final a reușit să-l găsească pe numitul L.I., cu care a semnat o convenție privind rezilierea celor două contracte, cu consecința restituirii banilor plătiți de către SC N. SA până la data de 30 iunie 1998.

Cu această ocazie, numitul L.I. i-a dat asigurări martorului că dispune de fondurile necesare restituirii, banii aflându-se în depozite din Germania și Italia.

Termenul de restituire a expirat, astfel că, potrivit declarațiilor martorului D., acesta a fost nevoit să se întoarcă din nou în Germania, în cursul lunii august 1998, ocazie cu care, împreună cu L.I., au convenit ca firma C.G. să vireze în conturile B.D.I.G. suma de bani datorată SC N. SA, în contul datoriilor pe care firma română le avea către B.D.I.G. Scadența a fost stabilită pentru data de 29 august 1998, termen care a expirat fără ca banii să fie plătiți.

Potrivit declarațiilor martorului D.G., după acest moment nu l-a mai putut contacta pe L.I., acesta dispărând.

Nu în ultimul rând, martorul D.G. a învederat faptul că la data de 30 iulie 1998 numitul L.I. i-a predat două file cec emise de o bancă din Germania, prin care încerca să ateste faptul că ar fi efectuat plăți către B.D.I.G. Însă aceste file cec au fost refuzate la plată pentru lipsă disponibil.

Esențial pentru soluționarea cauzei este faptul că martorul D.G. l-a recunoscut pe inculpat ca fiind una și aceeași persoană cu numitul L.I., persoana care l-a indus în eroare și a provocat o pagubă SC N. SA în valoare de 950.000 DM. în acest sens poate fi observat procesul verbal de recunoaștere după fotografie întocmit la data de 4 iunie 2003 de către organele de urmărire penală.

În sprijinul afirmațiilor sale, martorul D.G. a prezentat întreaga documentație care a stat la baza relațiilor avute cu firma G.G. În acest sens, la dosarul cauzei au fost depuse, în copie, protocolul încheiat între firmele T., N. și G., contractele încheiate între SC N. SA și firma G., adresele transmise din Canada, Italia și Germania prin care inculpatul comunica faptul că marfa va fi livrată, convențiile încheiate la datele de 11 august 1998 și 25 mai 1998, dispozițiile de plată externă, filele cec refuzate la plată, adresele C.G. prin care se arăta că banii vor fi restituiți

Martorul D.G. a precizat organelor judiciare și faptul că, la un moment dat, firma G.G. a trimis o adresă prin care a solicitat către SC N. SA ca sumele de bani să fie plătite printr-un cont deschis la B.I.R. pe numele de F.A.S.

În cursul cercetării judecătorești, inculpatul a încercat să acrediteze ideea că banii plătiți de către SC N. SA Oltenița au fost restituiți martorului D.G. prin intermediul martorului F.A.S.

Martorul amintit a fost audiat atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, acesta infirmând afirmațiile inculpatului. Martorul a menționat că în cursul anului 1997 inculpatul i-a cerut să-și deschidă un cont la B.I.R., spunându-i că trebuie să primească prin acel cont diferite sume de bani, iar operațiunile bancare internaționale ar dura prea mult, astfel că este mai simplu să primească banii. Potrivit declarațiilor martorului, el trebuia să primească banii, să-i schimbe în mărci germane și să-i ducă în Germania, la Frankfurt. în acest sens, martorul a recunoscut faptul că de mai multe ori a ridicat sume mari de bani din contul său (aproximativ 100-200 milioane ROL), pe care i-a convertit în mărci germane și i-a predat inculpatului în Germania, primind în schimb chitanțe semnate de mână de către inculpat. Martorul a depus la dosar mai multe asemenea chitanțe semnate de către numitul L.I. Este de subliniat faptul că, potrivit declarațiilor martorului Faur, au existat și situații în care ar fi adus din Germania în România sume de bani sau alte pachete trimise de către inculpat, însă martorul nu a fost în măsură să precizeze despre ce sume de bani este vorba, ce reprezentau acești bani și nici persoanele cărora le-a predat acești bani, el menționând că nu cunoaște pe nimeni cu numele de D.G.

În opinia instanței, nici un moment inculpatul nu a avut intenția de a restitui sumele de bani părții vătămate. În acest sens poate fi observată conduita sa ulterioară momentului în care banii au intrat în conturile firmei G.G. La un moment dat, el a comunicat părții vătămate faptul că obligațiile contractuale ar fi fost preluate de către firma C.G., căreia în final i-a revenit și obligația de a restitui sumele de bani încasate ilicit. Sub acest aspect este de subliniat faptul că, așa cum rezultă din adresa Registrului Comerțului din Dusseldorf, firma C.G. a fost radiată din Registrul Comerțului pentru incapacitate materială, neexistând posibilități ca această firmă să exercite acte de comerț.

În consecință, la fel ca și în cazul părții vătămate SC R. SA Suceava, și în privința părții vătămate SC N. SA Oltenița sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, faptă prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. La fel ca în precedent, în privința acestei societăți comerciale inculpatul a utilizat mijloace frauduloase pentru inducerea și menținerea în eroare a părții vătămate cu privire la posibilitățile sale de onorare a propriilor obligații contractuale (file cec pentru valorificarea cărora nu exista disponibilul necesar, adrese din partea unor societăți inexistente), inducerea în eroare fiind esențială pentru încheierea acestor contracte.

De asemenea, la fel ca și în cazul SC R. SA Suceava, prejudiciul cauzat cifrându-se la suma de 412.500 euro, instanța constată că sunt întrunite și cerințele prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen.

În aceeași modalitate a acționat inculpatul și în relațiile cu SC A. SA Dărmănești. Potrivit declarațiilor martorului H.N., administratorul părții vătămate, prin intermediul Camerei de Comerț și Industrie Suceava aflat de o ofertă de produse alimentare din partea unei societăți germane.

În acest context, a fost contactat de către reprezentantul firmei C.G. care s-a prezentat sub numele de N.B., iar după efectuarea unor schimburi de oferte, el a ales patru produse, și anume făină, ulei, zahăr și ciocolată.

Martorul H.N. a menționat că în perioada noiembrie-decembrie 1998 a primit prin fax un contract de vânzare-cumpărare care reglementa relațiile dintre cele două societăți, pe care l-a trimis înapoi după ce a fost semnat. Potrivit acestui contract, înainte de prima livrare trebuia achitat un avans de 25% din valoarea transportului, lucru pe care partea vătămată La realizat la sfârșitul lunii ianuarie 1999, când a plătit suma de 32.250 DM în 3 tranșe.

După efectuarea acestei plăți, potrivit declarațiilor martorului Hodorenciuc, au fost date mai multe telefoane numitului N.B. pentru a afla stadiul livrărilor. Inițial N.B. i-a transmis că livrările au fost blocate de către transportatori, dar ulterior a dispărut și nu a mai răspuns la telefon, astfel că partea vătămată SC A. SA Dărmănești a fost prejudiciată cu suma de 32.250 DM, bani care nu au mai fost recuperați.

Susținerile martorului H.N. au fost confirmate și de martorul B.I., celălalt administrator al firmei, care a precizat aceleași aspecte.

În sprijinul afirmațiilor sale, martorul H.N. a depus la dosarul cauzei atât o copie a contractului încheiat cu firma germană, cât și o copie a dispozițiilor de plată externă prin care a fost virată suma de 32,250 DM.

La fel ca și în cazul celorlalte două societăți comerciale, inculpatul L.I. a utilizat mijloace frauduloase (folosirea unei identități nereale) în vederea inducerii în eroare a părții vătămate cu prilejul încheierii și executării unui contract comercial, eroarea fiind esențială pentru realizarea acordului de voință, motiv pentru care instanța a reținut în sarcina inculpatului și infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., în acest caz valoarea prejudiciului nedepășind 200.000 RON, inculpatul acționând cu intenție directă ca modalitate a vinovăției.

La soluționarea cauzei instanța nu a luat în considerare declarațiile martorului C.S.M. Acesta a fost audiat atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, el arătând că nu cunoaște nimic în legătură cu relațiile ce au existat între vărul său, inculpatul L.I., și societățile comerciale R. Suceava sau N. Oltenița. În cursul cercetării judecătorești, în contextul în care inculpatul a continuat să susțină faptul că banii au fost restituiți societăților păgubite, instanța a procedat la efectuarea unei comisii rogatorii internaționale, solicitând autorităților germane să verifice conturile bancare ale C.G. Informațiile solicitate au fost atașate la dosar, iar din analiza acestora nu reiese că inculpatul ar fi restituit sumele de bani obținute ilegal.

Pentru aceste considerente, instanța a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare, la individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate s-a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează, răspunderea penală.

Examinând fișa de cazier judiciar, instanța a reținut în sarcina acestuia și starea de recidivă mare postexecutorie, în condițiile în care prin sentința penală nr. 6/1995 a Tribunalului Timiș numitul L.I. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare a cărei executare a expirat în luna aprilie 1996, astfel că, activitatea infracțională ce formează obiectul prezentului dosar desfășurându-se în anii 1998-1999, până la acel moment nu era împlinit termenul de reabilitare, motiv pentru care reținerea stării de recidivă prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. este legală.

Faptele inculpatului prezintă un grad de pericol social deosebit. Prin acțiunile sale inculpatul a adus atingere gravă relațiilor sociale cu caracter patrimonial care presupun buna credință a celor ce participă la astfel de relații.

La stabilirea pedepselor instanța a luat în considerare și persoana inculpatului. Acesta, la data desfășurării activității infracționale, era cunoscut cu antecedente penale, neaflându-se la prima abatere de acest gen, aspect ce relevă o periculozitate sporită a personalității sale. Ținând seama și de valoarea mare a prejudiciilor cauzate, precum și de dispozițiile art. 39 alin. (4) C. pen. referitoare la sancționarea recidivei, în vederea atingerii scopului pedepsei așa cum acesta este stabilit prin dispozițiile art. 52 C. pen., instanța de fond a apreciat ca fiind necesară aplicarea unor sancțiuni privative de libertate într-un cuantum mai ridicat, respectiv 11 ani închisoare pentru înșelăciune în dauna părții vătămate SC R. SA Suceava, 12 ani închisoare pentru înșelăciune în dauna părții vătămate SC N. SA și 4 ani închisoare pentru înșelăciune în dauna părții vătămate SC A. SA.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. instanța a aplicat inculpatului și 2 pedepse complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. În ceea ce privește interzicerea exercitării dreptului de a fi administrator al unei societăți comerciale, în opinia instanței, aceasta este oportună în condițiile în care întreaga activitate infracțională a inculpatului s-a desfășurat în legătură cu încheierea și executarea unor contracte comerciale, inculpatul prezentându-se în calitate de administrator al unor societăți la care nu deținea o astfel de calitate, un asemenea comportament fiind incompatibil cu calitatea de comerciant. Pedeapsa complementară a fost aplicată pentru o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale pentru înșelăciune în dauna părții vătămate SC R. SA, și 7 ani pentru înșelăciune în dauna părții vătămate SC N. SA.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a reținut că toate părțile vătămate s-au constituit părți civile în cauză cu sumele de bani reprezentând contravaloarea sumelor de bani plătite în conturile inculpatului.

Potrivit dispozițiilor art. 998 C. civ. orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe cel din vina căruia s-a ocazionat a-l repara.

Ținând seama de materialul probator administrat în cauză, instanța a constatat că într-adevăr, prin fapta sa de inducere în eroare a părților vătămate cu prilejul încheierii și executării unor contracte, mărfurile plătite de către părțile civile SC N. SA și SC A. SA nefiind niciodată livrate, inculpatul a provocat prejudicii patrimoniilor părților civile, prejudicii ce trebuie reparate.

Referitor la SC R. SA Suceava, instanța a reținut că această societate comercială a fost radiată din Registrul Comerțului, încetându-și existența. Astfel, așa cum rezultă din adresa Oficiului Registrului Comerțului Suceava firma și-a schimbat sediul și denumirea în SC T. SRL București, iar Oficiul Registrului Comerțului București a comunicat ulterior faptul că firma a fost radiată ca urmare a închiderii procedurii falimentului. în consecință, instanța a constatat că despăgubirile civile nu pot fi acordate unei persoane juridice inexistente.

Pe de altă parte, atâta timp cât foștii asociați nu și-au manifestat voința de a fi despăgubiți în prezenta cauză și nu au făcut dovada că prin aceste despăgubiri nu sunt fraudate interesele creditorilor fostei societăți comerciale radiate din Registrul Comerțului, în temeiul art. 118 lit. e) C. pen. instanța a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 450.000 dolari S.U.A. pentru ca numitul L.I. să fie lipsit de beneficiul infracțiunii. în temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. instanța a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva sentinței penale nr. 547/PI din 29 noiembrie 2010 a Tribunalului Timiș pronunțată în Dosarul nr. 6319/30/2007 a declarat apel inculpatul apelant L.I. înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 6 ianuarie 2011, sub nr. 6319/30/2007. Apelul nu a fost motivat în scris.

Prin decizia penală nr. 102/A din 30 mai 2011, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul apelant L.I. împotriva sentinței penale nr. 547/PI din 29 noiembrie 2010 a Tribunalului Timiș pronunțată în Dosarul nr. 6319/30/2007.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 150 RON cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Timișoara a reținut următoarele:

Din analizai sentinței apelate, prin prisma motivelor de apel invocate și analizate din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat în ceea ce privește apărarea inculpatului privind necompetența materială a primei instanțe de a soluționa cauza pe motiv că inculpatul are calitatea de avocat, instanța de apel a constatat că la dosarul cauzei nu există nicio dovadă în acest sens, astfel încât competența în soluționarea cauzei a fost stabilită în mod corect nefîind încălcate prevederile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Referitor la critica inculpatului privind încălcarea dreptului său la apărare, deoarece instanța de apel a constatat că domnul G.S.M. nu are calitatea de avocat potrivit Legii nr. 51/1995, instanța de apel s-a pronunțat prin încheierea din 28 februarie 2011 luând în considerare decizia nr. XXVII din 16 aprilie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. De asemenea inculpatului i-a fost desemnat un apărător din oficiu și i s-a acordat termen pentru desemnarea unui apărător potrivit art. 24 din Constituția României, art. 6 C. proc. pen.

Instanța de apel și-a însușit starea de fapt reținută de prima instanță, precum și raționamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală și judecată și din care rezultă vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 215 C. pen., înșelăciune.

Astfel inculpatul a indus în eroare în mod direct partea vătămată SC R. SA Suceava, cu ocazia încheierii unor convenții prin folosirea de mijloace frauduloase, cauzând un prejudiciu de 465.000 dolari SUA.

Camera de Comerț și Industrie Suceava, la începutul anului 1999, în baza unei oferte de la o persoană care s-a recomandat N.B. a aflat că acesta în calitate de reprezentant al firmei G.G. este dispus să facă oferte favorabile pentru societățile din România, aceste informații ajungând și la reprezentanții SC R. SA Suceava.

Martorul N.A. în calitate de reprezentat al SC R. SA Suceava împreună cu martorul U.E.C. s-a deplasat în Germania pentru a se întâlni cu inculpatul care s-a recomandat a fi N.B., și care i-a propus finanțarea SC R. SA Suceava cu suma de 10 milioane dolari SUA în condiția depunerii unei garanții de 1 milion dolari SUA.

În urma acestei înțelegeri s-a perfectat contractul de finanțare și contractul de vânzare-cumpărare, ambele purtând același număr, acestea fiind transmise prin fax la sediul firmei germane la data de 22 martie 1999, iar în baza contractului SC R. SA Suceava a virat într-un cont deschis la Dresdener Bank din Frankfurt deschis pe numele de G.M. suma de 450.000 dolari SUA. Ulterior, inculpatul i-a prezentat martorului N.A. 10 file cec fiecare în valoare de 1 milion euro și a trimis în România o filă cec completată pentru suma de 1 milion euro, acesta fiind refuzată la plată pentru vicii esențiale de formă. Vinovăția inculpatului a reieșit din declarațiile martorilor U.E.C., G.I., C.E., C.E.A., H.I. și P.S.V., copiile contractelor încheiate la data de 17 martie 1999 purtând același număr, dispoziție de plată valutară prin care au fost efectuate plățile către firma germană.

Faptul că inculpatul și-a atribuit o altă identitate a rezultat ca urmare a investigațiilor organelor de urmărire penală în baza cărora s-a stabilit că în cursul lunii noiembrie 2001 a fost reținută la intrarea în România o persoană care s-a prezentat sub acest nume N.B. având un pașaport eliberat de autoritățile germane, iar potrivit procesului verbal de recunoaștere din grup întocmit la data de 3 noiembrie 2001, martorul N.A. a precizat că nu această persoană este cea cu care a purtat discuțiile legate de încheierea celor două contracte, aceeași recunoaștere a făcut-o și martorul U.E.C. potrivit procesului verbal de recunoaștere după fotografie din 19 iunie 2003.

De asemenea, martora C.E.A., fostă secretar general al Camerei de Comerț și Industrie Suceava în cursul anului 1998, a relatat faptul că la sfârșitul anului a primit un telefon de la o persoană care s-a recomandat a fi N.B., reprezentantul firmei G.G. și care s-a interesat de o colaborare cu firmele din România, dar pentru că oferta acestuia transmisă prin fax i s-a părut mult prea avantajoasă și a avut suspiciuni a solicitat efectuarea unor verificări de către Camera de Comerț și Industrie a României primind un răspuns în luna februarie 1999, în baza căreia a aflat că N.B. nu este administratorul firmei G.G. Aceleași aspecte au fost relatate și de către ceilalți angajați ai Camerei de Comerț și Industrie Suceava audiați în cauză.

În ceea ce privește contul bancar în care inculpatul a solicitat ca martorul N.A. să-i depună banii, s-a dovedit faptul că numitul G.M. nu a solicitat niciodată deschiderea vreunui cont la o bancă din Germania în numele firmei Societate de Fonduri și Investiții W.U. Gmbh, acestea precizând că și-a pierdut pașaportul în timpul cât s-a aflat în străinătate, că nu cunoaște nici o persoană cu numele N.B. sau L.I., fapt ce confirmă intenția inculpatului de a induce în eroare reprezentanții SC R. SA Suceava.

Potrivit adresei Camerei de Comerț și Industrie a României, Departamentul Relații Externe și Cooperare Internațională întocmită la data de 11 ianuarie 2002, firma Societate de Fonduri și Investiții W.U. Gmbh nu era înregistrată în Registrul Comerțului din Germania și nu a putut fi identificată după numele de N.B., iar potrivit contractelor încheiate cu SC R. SA Suceva la numărul de înregistrare indicat în cuprinsul acestora, figurând o altă firmă, de unde rezultă că inculpatul a indicat o firmă inexistentă inducând în eroare partea vătămată. Mai mult decât atât, în baza adresei Punctului National Focal din data de 4 noiembrie 2002 în localitatea Duseldorf din Germania nu există nici o persoană cu numele de N.B. și nici datele de identificare arătate de inculpat.

Nu au putut fi reținute apărările inculpatului referitoare la faptul că în Germania ar fi început urmărirea penală pe numele numitului N.B., fapt care l-ar exonera de răspundere, deoarece răspunderea penală este personală, iar în cauză s-a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că inculpatul și-a atribuit identitatea de N.B. în scopul inducerii în eroare a părții vătămate.

De asemenea, inculpatul a indus în eroare în mod direct și partea vătămată SC N. SA Oltenița cu ocazia încheierii unor convenții prin folosirea de mijloace frauduloase cauzând un prejudiciu de 950.000 DM.

În ceea ce privește această societate reprezentatul părții vătămate a arătat că societatea sa a derulat mai multe afaceri cu o firmă din Târgoviște respectiv SC T.A. SA, iar în condițiile în care această firmă nu și-a mai putut onora obligațiile contractuale a propus Nutricom să preia contractul pe care îl încheiase cu firma G.G. din Germania, contract care avea ca obiect achiziționarea de către T. a unei cantități de șrot de soia.

Reprezentantul SC N. SA s-a prezentat în Germania, iar societatea sa a virat în conturile firmei Globus suma de 382.000 DM, dar această societate nu și~a respectat obligațiile de livrare, iar la data de 22 martie 1998 a comunicat părții vătămate fără acordul acesteia faptul că finanțarea celor două contracte va fi preluată de către o altă firmă, respectiv C.G.

Având în vedere faptul că acele contracte nu au fost realizate, martorul D.G. s-a prezentat în Germania, a reziliat cele două contracte încheiate cu inculpatul cu consecința restituirii banilor primiți până la data de 30 iunie 1998, ulterior fiind fixat un termen pentru 29 august 1998 când părțile s-au înțeles ca firma C.G. să vireze în conturile B.D.I.G. suma de banii datorată SC N. SA nici acest termen nefiind respectat.

Și în acest caz inculpatul a trimis la data de 30 iulie 1998 două file cec emise de o bancă din Germania prin care vroia să arate că a efectuat plăți către B.D.I.G., dar aceste file au fost refuzate la plată pentru lipsă disponibil.

Vinovăția inculpatului a fost dovedită prin declarațiile martorului D.G., protocolul încheiat între firmele T., N. și G., contractele încheiate între SC N. SA și firma G., adrese transmise de inculpat prin care comunica că marfa va fi livrată, convențiile încheiate în datele de 11 august 1998, 25 mai 1998, dispozițiile de plată externă, filele cec refuzate la plată, adrese C.G. prin care se arată că banii vor fi restituiți.

În ceea ce privește afirmațiile inculpatului referitoare la faptul că banii plătiții de către SC N. SA Oltenița au fost restituiți martorului D.G. prin intermediul martorului F.A.S., acestea au fost combătute prin depoziția martorului F.A.S., care a arătat faptul că în cursul anului 1997, inculpatul i-a solicitat să deschidă un cont la B.I.R. spunându-i că operațiunile bancare internaționale ar dura prea mult, iar martorul trebuia să schimbe banii în mărci germane și să-i ducă banii în Germania la Frankfurt. De asemenea martorului a recunosc că a ridicat sume mari de bani din contul său, aproximativ 100-200 milioane ROL, pe care i-a convertit în mărci germane și i-a predat inculpatului primind în schimb chitanțe semnate de mână de la inculpat pe care le-a depus la dosar, dar martorul a precizat că nu cunoaște pe nimeni cu numele de D.G. Intenția inculpatului de a induce în eroare părțile vătămate rezultă și din faptul că potrivit adresei Registrului Comerțului din Duseldorf firma C.G. a fost radiată pentru incapacitate materială neexistând posibilități ca această firmă să exercite acte de comerț.

În ceea ce privește partea vătămată SC A. SA în cauză s-a dovedit că inculpatul a indus-o în eroare pe aceasta cu prilejul încheierii unor convenții cauzând un prejudiciu de 32.250 DM și prin folosire de mijloace frauduloase. În această situație administratorul părții vătămate, martorul H.N. a aflat tot prin intermediul Camerei de Comerț și Industrie Suceava de oferte de produse alimentare avantajoase din partea unei societăți germane, motiv pentru care a contactat reprezentantul firmei C.G. care se prezenta sub numele de N.B. încheind astfel un contract pe care l-a trimis prin fax în Germania și în baza căruia înainte de prima livrare trebuia să achite un avans din 25 la sută din valoarea transportului, partea vătămată îndeplinind această obligație.

Vinovăția inculpatului a fost dovedită prin depozițiile martorului H.N., B.I., contractul încheiat cu firma germană, dispozițiile de plată externă.

În acest caz inculpatul a procedat în aceeași manieră de inducere în eroare prin folosirea de mijloace frauduloase, respectiv o identitate nereală inducând în eroare partea vătămată pentru încheierea contractului.

De asemenea, prima instanță a procedat la efectuarea unei comisii rogatorii internaționale pentru a verifica aspectele arătate de inculpat referitoare la faptul că ar fi restituit banii societăților păgubite, solicitând autorităților germane să verifice conturile bancare ale C.G., iar în urma informațiilor primite rezultă faptul că inculpatul nu a restituit sumele de bani obținute ilegal.

În mod corect prima instanță a înlăturat ca fiind subiective depozițiile martorului C.S.M., întrucât acesta nu a recunoscut faptul că între vărul său inculpatul L.I. și societățile comerciale SC R. SA Suceava și SC N. SA Oltenița s-au încheiat contracte arătate, afirmațiile acestuia martor neputând fi coroborate cu celălalt material probator administrat în cauză.

Înșelăciunea este o infracțiune care perturbă formarea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice patrimoniale, aducând atingere acelui minim de încredere necesar desfășurării normale ale acestor raporturi. Rațiunea incriminării înșelăciunii este de a asigura încrederea și buna credință a relațiilor cu caracter patrimonial și de a evita producerea unui prejudiciu persoanei fizice sau juridice.

Forma agravată a infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen. se caracterizează prin aceea că inducerea în eroare a unei persoane se realizează prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase.

Prin mijloc fraudulos se înțelege acel mijloc care este veridic și în mod obișnuit inspiră încredere, înlătură orice bănuială, dar care în realitate este mincinos.

În cauză inducerea în eroare a părților vătămate s-a efectuat în cazul SC R. SA Suceava prin folosirea unei alte identități, N.B. și calitatea de administrator la o firmă practic inexistentă, dar și prin emiterea unei file cec, fiind evident faptul că partea vătămată nu ar fi încheiat contractele dacă ar fi cunoscut realitatea.

Referitor la partea vătămată SC N. SA Oltenița inculpatul a utilizat mijloace frauduloase pentru inducerea și menținerea în eroare a părții vătămate cu privire la posibilitățile sale de plată comunicându-i la un moment dat faptul că obligațiile contractuale au fost preluate de către firma C.G., firmă radiată din registrul comerțului din Dusseldorf pentru incapacitate materială, prin emiterea de file cec pentru valorificarea cărora nu exista disponibilul necesar, prin adrese din partea unor societăți inexistente.

De asemenea în cazul părții vătămate SC A. SA Dărmănești inculpatul a folosit mijloace frauduloase respectiv o identitate nereală în vederea inducerii în eroare a părților vătămate.

În toate cele trei cazuri inculpatul a utilizat mijloace frauduloase pentru a convinge părțile vătămate să încheie și respectiv să execute contractele fiind îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (3) C. pen. privind înșelăciunea în convenții.

Încadrarea juridică a faptelor în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen. s-a făcut în mod corect prin raportare la valoarea prejudiciului cu respectarea prevederilor art. 146 C. pen.

În cauză a fost dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că inculpatul este autorul infracțiunilor de înșelăciune pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Critica inculpatului privind individualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia a fost apreciată ca nefondată.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.: dispozițiile părții generale a C. pen., limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte, iar durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale.

În cauză, la individualizarea pedepsei prima instanță a avut în vedere caracterul deosebit de grav al faptelor săvârșite, modalitatea de comitere a acestora prin mijloace frauduloase, valoarea mare a prejudiciului cauzat, starea de recidivă postcondamnatorie.

Infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul [art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. și art. 215 alin. (2) și (3) C. pen.] se sancționează cu o pedeapsă cuprinsă între 10 și 20 ani închisoare, respectiv 3 la 15 ani închisoare, iar aplicarea unor pedepse de 11 ani, 12 ani, 4 ani închisoare de către prima instanță a fost considerată ca fiind proporțională cu faptele săvârșite.

Astfel, raportat la gradul de pericol social al faptei, rezultat din modalitatea și împrejurările concrete de comitere a acesteia, aplicarea unei pedepse rezultante de 14 ani închisoare și menținerea modalității de executare a fost apreciată ca fiind justificată, raportat la dispozițiile art. 72 și 52 C. pen.

Sporul de 2 ani închisoare aplicat este justificat având în vedere numărul infracțiunilor săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie, acesta fiind un echivalent al pedepselor ce nu vor fi executate în urma contopirii.

Instanța de apel a observat că prima instanță a individualizat în mod corespunzător pedepsele accesorii și complementare.

În ceea ce privește latura civilă a procesului penal, în cauză fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale în mod corect prima instanță l-a obligat pe inculpat la plata daunelor materiale către părțile vătămate, iar în cazul prejudiciului produs SC R. SA Suceava s-a dispus confiscarea de la inculpat a contravalorii acestuia având în vedere faptul că societatea a fost radiată ca urmare a închiderii procedurii falimentului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul apelant L.I. împotriva sentinței penale nr. 547/PI din 29 noiembrie 2010 a Tribunalului Timiș pronunțată în Dosarul nr. 6319/30/2007.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul apelant a fost obligat la plata sumei de 150 RON cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Împotriva deciziei penale nr. 102/A din 30 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara a declarat inculpatul L.I. la data de 21 iunie 2011.

În motivele de recurs scrise depuse la dosarul cauzei de către inculpat și de către mandatarul său G.S.M., prin fax se critică decizia penală pentru următoarele considerente

1. Sub aspectul nelegalității se arată că:

a. Procedura de prezentare a materialului de urmărire penală nu a fost îndeplinită, în sensul că, inculpatul nu a luat la cunoștință despre conținutul materialului de urmărire penală. Procesul-verbal încheiat de poliție, prin care se arată că nu a fost de găsit la adresa de domiciliu este contrazis de faptul că, în perioada respectivă a fost cercetat de Parchet pentru ucidere din culpă (aspect declanșat de un accident rutier în care și-au pierdut viața soția sa, L.A.S., însărcinată în luna a patra și un prieten, E.A.V., în data de 19 martie 2007, inculpatul fiind la volanul autoturismului angajat în trafic). Din cauza acestei împrejurări inculpatul este de părere că procesul-verbal întocmit de poliție și atașat la dosar este rezultatul unei acțiuni de rea-voință și gravă neglijență din partea organului de urmărire penală, deoarece, aceeași instituție a cercetat și finalizat cercetările cu inculpatul prezent la fiecare termen la care a fost solicitat.

b. Dreptul la apărare a fost încălcat, prin aceea că, avocatul ales de inculpat, cu delegația depusă la dosar, a fost refuzat de instanța de fond, pe motivul că nu are calitatea de avocat (avocat G.S.M.). Consideră că măsura dispusa de instanța, de a-i desemna un apărător din oficiu, în situația în care există unul ales, constituie o încălcare a dreptului la apărare, atâta vreme cât, împotriva d-lui avocat G.S.M. nu s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de exercitare fără drept a profesiei de avocat, iar acest aspect conferea dreptul procedural de a suspenda procesul până la lămurirea situației. În acest sens, a depus, odată cu motivele de recurs, înscrisuri care să servească instanței, la lămurirea pricinii.

c. Dreptul la un proces echitabil a fost încălcat, prin aceea că, instanța de fond a dispus desfășurarea procesului prin comisii rogatorii, ce au avut loc la Suceava. Din probatoriul administrat de organul de urmărire penală și propus instanței investită cu soluționarea fondului, 78% s-a administrat prin comisiile rogatorii dispuse în cauză. Prin această măsură, a fost privat de dreptul de a avea parte de un proces echitabil, în sensul că principiile desfășurării procesului penal: nemijlocirea, oralitatea și contradictorialitatea au fost încălcate. Consideră că pentru epuizarea conținutului acestora se impunea transferarea sa la instanța care a realizat audierea martorilor.

d. Dreptul la un proces echitabil a fost încălcat, prin aceea că, probele solicitate de recurent au fost respinse, fiind subminată valoarea probei, în sarcina ei de a dovedi. În susținerea acestei afirmații arată că, în cauză a fost dispusă o adresă la banca Germana K. unde firma C.G. avea cont. Această instituție, în ultimii ani, a fuzionat cu o alta bancă, D. Bank, iar relațiile transmise instanței nu sunt în măsură să dovedească viramentul sumelor de bani cu care, firma românească SC N. SA se constituie parte civilă. În atare situație a formulat cerere prin care a solicitat instanței emiterea unei adrese către banca N. unde firma germana, C.G., avea cont, și care bancă, putea confirma viramentul efectuat de firma C.G. către F.A.S., persoana desemnată de firma SC N. SA din România, pentru primirea sumelor de bani avansate.

Totodată a formulat cerere în probațiune, prin care a solicitat emiterea unei adrese către procuratura din Frankfurt/Main prin care sa se ceara relații despre ancheta dispusă și soluționată în cazul N.B., W. vs. N.A., SC R. SA Suceava. Prin aceasta a dorit să dovedească faptul că, în Germania-Frankfurt/Main a fost efectuată o cercetare penală având ca obiect plângerea formulată de domnul N.A., reprezentant al SC R. SA Suceava împotriva lui N.B., reprezentant al firmei W. În acest sens, inculpatul a fost audiat, iar rezoluția este în măsura să lămurească faptul ca N.B. a fost semnatarul contractului cu domnul N.A., tot el fiind și beneficiarul sumelor de bani pe care domnul N.A. susține că le-a virat în contul firmei germane W. Tot din aceasta adresa se putea lămuri faptul că, inculpatul nu s-a prezentat niciodată cu numele de N.B.

De asemenea a formulat cerere de a fi audiat domnul T.J., avocat din Germania, Hochheim am Main, care a fost prezent la negocieri și care putea oferi lămuriri instanței cu privire la faptul că, de față, la încheierea contractului dintre domnul N.A. și N.B. a fost și inculpatul și domnul U.E.C., bineînțeles și avocatul T.J. (care redactat conținutul contractului).

Tot în probațiune, a formulat cerere prin care a solicitat expertiza contabilă financiară care să lămurească aspectul prejudiciului creat, respectiv cuantumul acestuia.

Prin respingerea cererilor sale, în probațiune, a fost încălcat principiul prezumției de nevinovăție, în sensul că nu i s-a dat posibilitatea de a dovedi lipsa de temeinicie a învinuirilor ce i s-au adus, subminându-se astfel, valoarea probei, în sarcina ei de a dovedi. În faza procesuală a apelului a formulat cerere în probațiune solicitând instanței următoarele:

-emiterea unei adrese la centrul de afaceri R.B.C.-Frankfurt/Main, prin care să se solicite acestuia, perioada în care firma G.G. și C.G. au desfășurat activitatea în spațiile sale, precum și perioada în care firma W., reprezentată de domnul N.B. a desfășurat activități în spațiile sale. Prin aceasta, a arătat, că poate dovedi faptul că, inculpatul, L.I. este persoana distinctă față de N.B. și că în perioada semnării contractelor dintre firma româneasca SC R. SA Suceava și firma domnului N.B. a fost încheiat un protocol de participare la simpozionul organizat de Camera de Comerț din Frankfiirt/Main și Camera de comerț Suceava, acesta cuprinzând numele participanților.

-emiterea unei adrese către Procuratura din Frankfurt/Main prin care să se solicite acestei instituții stadiul cercetărilor sau soluția dată în cazul SC R. SA Suceava vs. W., N.B., având în vedere faptul că, în cauză, au fost operate arestări (L.E., care a ridicat sume de bani din contul firmei W.). A motivat aceasta solicitare prin aceea ca, pe cale avocațiala, a fost trimisa o adresa la Procuratura din Frankfurt/Main, această instituție răspunzând printr-o adresă, arată că datele și informațiile cerute, nu pot fi oferite decât dacă solicitarea vine din partea organelor abilitate ale statului. În acest sens inculpatul arată că a depus acte care dovedească cele indicate.

- emiterea unei adrese către banca germana N.S., cu sediul FrariMurt/Main, filiala Kaiserstr, unde firma C.G. avea cont de afaceri, prin care să se solicite sumele de bani care au fost virate în contul domnului F.A.S., persoana desemnată de firma românească SC N. SA pentru a rezolva restituirea sumelor avansate în baza contractului de intermediere și livrare a srotului de soia. Prin acesta a dorit să dovedească faptul că au fost virate sumele de bani și că la obiectul tranzacției a fost făcută mențiunea „restituire avans”.

- audierea domnului T.J., avocat din Germania, mediator ales de către firma SC N. SA din România, cu sediul în Hochheim am Main, prezent cu prilejul încheierii contractelor de intermediere și livrare, care a redactat conținutul acestora și care, prin depoziția sa servește la lămurirea pricinii deduse judecații.

Cererile au fost respinse sub motivul că, în faza procesuală a fondului s-a administrat un probatoriu.

Recurentul solicită să se observe că, cele arătate și propuse, au fost respinse de către instanța de fond, iar în această împrejurare, instanța de apel, investită cu o nouă judecată, autonomă, nu a manifestat un rol activ, aspect ce reprezintă, din partea ei, rea-credință și gravă neglijență în administrare probelor, subminând valoarea lor, în sarcina de a dovedi nevinovăția. Totodată l-au privat de dreptul său de a dovedi lipsa de temeinicie a învinuirilor aduse.

Recurentul este de părere că, prin cele solicitate, starea de fapt descrisă în actul de sesizare și preluată de către instanța de fond ar fi fost desființată, iar starea de drept rezultată în urma administrării acestor probe ar fi fost alta.

Tot în contextul în care se aduc critici de nelegalitate a hotărârilor atacate arată că, în faza de judecată a apelului, nu i s-au luat declarații cu privire la învinuirile aduse prin actul de sesizare și cel de condamnare în primă instanță, acest aspect constituind o încălcare a dreptului la apărare, având în vedere faptul că, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, în prima instanță, nu a făcut declarații cu privire la învinuirile aduse. Legea impune instanței de control judiciar a apelului audierea inculpatului prezent, tocmai pentru ca acesta să se poată apăra. În speță acest aspect nu s-a efectuat ceea ce reprezintă o gravă neglijență a instanței de apel. În acest context se arată că instanța de apel, în aceeași componență, la același termen de judecată, într-o cauză aflată pe rol și înscrisă pe lista de ședință (în faza de judecată a apelului), imediat după cauza sa, a procedat la audierea inculpaților prezenți, inculpatul fiind în boxa arestaților. În atare situație roagă să se constate că a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.

Pentru a dovedi cele afirmate înțelege să se folosească de decizia penala pronunțata în 30 mai 2011, în Dosarul nr. 4807/30/2009.

Totodată a cerut instanței de apel dreptul de pune concluzii, prin acesta dovedind voința sa de a face declarații, aspect care i-a fost, de asemenea, respins.

În contextul rațiunilor prezentate recurentul roagă să se constate că dreptul la apărare a fost încălca de a putea dovedi lipsa de temeinicie a probelor aduse. Intr-un astfel de cadru, de desfășurare a procesului penal, hotărârea de condamnare cu închisoare reprezintă o rea-credință și o gravă neglijență. Acest lucru cere instanței de control judiciar a recursului, desființarea hotărârilor atacate.

Violarea dreptului la apărare, precum și a dreptului la un proces echitabil constituie motiv de aplicare a caracterului sancționator al nulității hotărârilor luate cu aceste încălcări, aspect regăsit în jurisprudența C.E.D.O.

2. Sub aspectul netemeiniciei hotărârilor atacate, arată că:

a. Pe parcursul desfășurării procesului, în faza de judecată a fondului, la termenul de judecată la care a fost audiat martorul U.E.C., din depozițiile acestuia, reiese faptul că, în momentul semnării contractului dintre firma SC R. SA Suceava, reprezentată de domnul N.A. și firma W., reprezentată de domnul N.B. a fost de față L., B. și T.J., precum N.A. și U.E.C. Tot din depozițiile acestuia reiese faptul ca nu îl recunoaște ca fiind N.B. Acest aspect trezește o suspiciune de natura să pună instanța în dubiu, deoarece prezența lui s-a datorat faptului ca este partener cu N.A. și a fost de față. În atare situație, instanța era obligată să elimine orice dubiu și să procedeze la suplimentarea probatoriului propus de parchet, prin administrarea de noi probe, avându-se în vedere faptul că, în dosarul de urmărire penală, la procedura de recunoaștere, aceasta a fost realizată după fotografie, deși inculpatul era arestat în cauză, iar procesul-verbal întocmit cu ocazia recunoașterii după fotografie prezintă ștersături și modificări. Neprocedând așa, instanța nu a manifestat un rol activ.

b, O altă critică adusă instanței de fond este aceea că, la, termenul de judecată, la care fost declarată grevă în sistemul de justiție, a fost prezentă și partea civilă N.A., instanța cerând să înțeleagă faptul că este în protest și că nu judecă, învederându-i acestuia că judecarea se va amâna și ca la termenul viitor să fie prezent. Acesta a încuviințat, dar nu s-a mai prezentat. În această situație, instanța a dispus comisie rogatorie. Luarea acestei măsuri nu se justifică, deoarece domnul N.A. este singurul, din toți martorii care a afirmat că inculpatul este una și aceeași persoană cu N.B., pe de o parte, iar pe de altă parte, măsura constituirii de comisii rogatorii se ia numai atunci când sunt epuizate celelalte măsuri (citații, amendarea pentru neprezentare, mandate de aducere, mandate de aducere cu însoțitor), iar în cauză, acestea nu au fost epuizate. Prin această măsură, instanța de judecată a înfrânt dreptul său de a pune întrebări ori de a interveni prin declarații.

Măsura luată de instanța de fond, de a dispune formarea de comisii rogatorii fără să fi epuizat celelalte măsuri procedurale, prin aceasta privându-l de dreptul de a pune întrebări sau de a interveni prin declarații, l-a determinat să se prevaleze de dreptul la tăcere. Referitor la rolul activ, la care instanța de judecată este chemată, arată că prezența sa la termenele de judecată a fost asigurată de penitenciar, inculpatul fiind arestat. În acest sens arată că instanța nu a procedat la deducerea perioadei de detenție efectuată, aspect ce trezește suspiciunea unei rele-credințe și grave neglijențe.

c. În contextul arătat, instanța de apel, investită cu o nouă judecată, autonomă, era obligată să procedeze la audierea sa și la audierea celorlalte părți, aspect care nu s-a materializat, prin aceasta încălcând nu numai dreptul la un proces echitabil, ci și a rolului devolutiv, cu care apelul este investit.

d. De la judecarea fondului, până la judecarea apelului a intervenit o lege noua care prevede o reducere a limitelor de pedeapsa, în anumite cazuri (Legea nr. 202/2010), aspect care obligă instanța de apel să-i ia declarații.

e. Atât în faza de judecată a fondului, cât și cea a apelului a formulat cerere de schimbare a încadrării juridice, motivând-o. Asupra acestei cereri, nici instanța de fond, nici instanța de apel, nu s-a pronunțat. Deoarece, cererea a formulat-o oral, în faza de judecată a apelului a solicitat copii după notele grefierului și transcrierea acestora. Instanța nu a rezolvat această solicitare, iar în dovedirea celor afirmate, înțelege să se folosească de cererile formulate în acest sens, pe care le atașează recursului. Datorită faptului că cererea de schimbare a încadrării juridice reprezintă o cerere esențială, în sensul ca starea de drept a încadrării solicitate modifică limitele de pedeapsă, este de părere că se circumscrie cazurilor de casare.

f. O altă critică adusă instanței de apel se referă la faptul că cererile în probațiune formulate, cu patru solicitări, punctuale, certe și concrete, au fost respinse in rem și nu cu referire expresă la fiecare dintre probele solicitate, așa cum procedura o impune. Prin acest aspect, hotărârea instanței de apel este supusă cazurilor de casare.

g. Prin faptul că instanța de apel, nu s-a pronunțat asupra cererii formulată, cu privire la solicitarea de a depune concluzii, hotărârea luată cu această încălcare este supusă sancțiunii de casare, încălcate fiind, atât dreptul la apărare, cât și cerințele art. 3859, pct. 10 C. proc. pen.,cu privire la cererile esențiale la care instanța este obligată să răspundă.

În motivele de recurs orale formulate de către avocatul din oficiu se critică decizia penală și pentru cazurile de casare prevăzute de art. 3869 pct. 1 și 14 C. proc. pen.

A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța competentă, întrucât Tribunalului Timiș nu avea competența materială de a soluționa cauza, având în vedere că inculpatul are calitatea de avocat, astfel că hotărârile sunt lovite de nulitate absolută conform dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

În subsidiar, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și reducerea pedepsei aplicate inculpatului.

Analizând criticile formulate în scris și oral cu privire la decizia penală nr. 102 din 30 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

În prezenta cauză, au fost formulate împotriva inculpatului acuzații de obținere a unor sume de bani prin inducerea în eroare a părților vătămate SC R. SA, cu sediul în Suceava, SC N. SA cu sediul în Oltenița, SC A. SA Dărmănești, cu sediul în Dărmănești, prin prezentarea sub o altă identitate, N.B./L.I. cu ocazia încheierii unor contracte de achiziții de bunuri, pe teritoriul Germaniei cu firme din România, pentru a căror derulare inculpatul a cerut părților vătămate să depună în conturile unor firme fantomă sau în conturi deschise pe nume unor persoane fictive sume de bani, ca garanție. Contractele, pentru care firmele induse în eroare au plătit sumele de bani cerute de inculpat ca garanție, nu s-au derulat niciodată pentru că firmele invocate de inculpat, pentru garantarea bunei desfășurări a contractelor nu aveau o existență reală (H. Gmbh din Frankfurt am Main-Germania, Westster Nnternehmensberatung) sau, în cazul celei de a treia firme, C.G., radiată din Registrul Comerțului pentru incapacitate materială, neexistând posibilități ca această firmă să exercite acte de comerț (adresa Registrului Comerțului din Dusseldorf).

Inculpatul a fost identificat ca fiind N.B. de către N.A., patronul SC R. SA, martorul U.E.C., care l-a însoțit pe N.A. în Germania, și ca fiind L.I. D.G., reprezentant al SC N. SA, H.N., reprezentant al SC A. SA Dărmănești, martorul C.P. Sumele de bani plătite de victime, în conturi deschise pe nume fictive, au fost dovedite cu înscrisuri bancare.

În ceea ce privește solicitarea de repunere a cauzei pe rol pentru audierea inculpatului.

Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei recurentul a solicitat repunerea cauzei pe rol pentru a fi audiat în fața instanței de recurs, având în vedere că anterior nu a fost ascultat. De asemenea, recurentul a invocat faptul că i s-a respins de către instanța de judecată posibilitatea de a fi asistat de către persoana pe care a ales-o în calitate de avocat, domnul G.S.M.

Având în vedere criticile recurentului, precum și solicitările formulate în vederea audierii sale în recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să examineze, anterior analizei motivelor de casare, solicitarea scrisă de repunere a cauzei pe rol și de audiere a inculpatului.

Asculatarea inculpatului în recurs este obligatorie conform art. 38514 alin. (11) C. proc. pen. doar atunci când acesta nu a fost ascultat la instanțele de fond și apel, precum și când aceste instanțe nu au pronunțat o hotărâre de condamnare contra inculpatului.

Nu aceasta este situația din prezenta cauză. Inculpatul însuși a arătat în notele scrise că nu a dorit să dea declarații, prevalându-se de dreptul la tăcere. Cele menționate în notele scrise rezultă și din declarația de la fond, când inculpatul a arătat, sub semnătură, că se prevalează de dreptul la tăcere.

În ceea ce privește audierea sa, instanța de recurs constată că dreptul de a fi audiat i-a fost adus la cunoștință de către instanțele anterioare, iar inculpatul a înțeles să se prevaleze de dreptul la tăcere, astfel încât cerința că instanțele, anterior în cursul procesului, să-l fi ascultat este îndeplinită.

Instanța de recurs constată că inculpatul personal a pus concluzii cu privire la probele solicitate la termenul din 13 mai 2009, la termenul din 12 iunie 2009, la termenul din 20 ianuarie 2010, când s-au admis probele solicitate de către inculpat.

În același mod, încheierile de ședință din apel consemnează susținerile inculpatului atunci când s-au solicitat probe sau au fost invocate excepții.

Instanța de recurs constată că inculpatul are posibilitatea să fie ascultat și în recurs, dar ascultarea lui nu este obligatorie conform art. 38514 alin. (11) C. proc. pen. Pentru a evalua necesitatea repunerii cauzei pe rol în vederea ascultării inculpatului, instanța de recurs urmează să analizeze dacă procedura în fața instanțelor de fond și de apel au respectat criteriile de echitate, în sensul ascultării inculpatului, posibilității că inculpatul să propună și să administreze probe, posibilității ca acesta să pună întrebări martorilor acuzării, asigurarea asistenței juridice sau dimpotrivă audierea este necesară pentru respectarea echității procedurii în ansamblul său.

Inculpatul a fost ascultat anterior în cursul judecării cauzei. Inculpatul a fost audiat, prevalându-se de dreptul la tăcere, a fost ascultat cu ocazia formulării probatoriilor și a întrebărilor pentru comisia rogatorie, a putut să pună întrebări martorilor, a avut un avocat ales (dl. avocat T.S., dl. avocat T.C., respectiv d-na avocat C.A.L.). În fața instanței de recurs inculpatul a depus ample note scrise personal și prin mandatarul său, G.S.M., prin fax în care și-a precizat poziția fără să aducă elemente noi în raport de apărările anterioare.

Pe de altă parte, instanța constată că faptele din prezenta cauză au fost comise în anul 2002, astfel încât durata procedurii a depășit în prezent 10 ani. Sustragerea inculpatului de la urmărire penală și dificultățile decurgând din identificarea lui față de natura faptei (inculpatul este acuzat că a indus în eroare părțile vătămate, pe teritoriul Germaniei, folosind o identitate falsă) au influențat durata procedurii.

Durata procedurilor și natura criticilor formulate în recurs nu impun repunerea cauzei pe rol pentru ascultarea inculpatului. În concluzie, Curtea apreciază că dată fiind depunerea de note scrise ample din partea inculpatului, ascultarea sa la fond și apel, natura căii de atac pe care a promovat-o, recursul, asistarea sa de către avocat ales la fond și în apel, desemnarea unui avocat din oficiu încă de începutul fiecărei faze procesuale, nu se impune repunerea cauzei pe rol în recurs.

Înalta Curte urmează să examineze în cazurile de casare toate criticile formulate de recurent în notele scrise, cât și de domnul G.S.M., trimise prin fax, ca mandatar al inculpatului, ca și de avocatul numit din oficiu.

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 1 C. proc. pen., nu au fost respectate dispozițiile de competență după calitatea persoanei.

Inculpatul a arătat că avea calitatea de avocat în cauză, astfel încât trebuia să fie judecat în fond de către Curtea de Apel, excepție pe care instanțele i-au respins-o.

Instanța de recurs constată că la 13 martie 2009, în fața instanței de fond inculpatul a invocat această chestiune, arătând că este membru al Baroului Hunedoara. Instanța de fond a amânat cauza pentru a face verificări în vederea stabilirii competenței de judecare a speței. Din dosarul de fond rezultă că Baroul Hunedoara comunicat că inculpatul nu a figurat și nu figurează în Barou. De altfel, în cursul urmăririi penale, în prezența avocaților săi, dl. T.S. și dl. A., inculpatul a dat o declarație în care a arătat că este ofițer de informații al SRIE și apoi a indicat că este de profesie comerciant.

În mod corect, după verificarea susținerilor inculpatului, pe baza datelor comunicate de către barou, instanțele au constatat că regulile de competență au fost respectate în cauză.

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen., instanța nu a fost legal sesizată.

Inculpatul a criticat urmărirea penală pentru că procedura de prezentare a materialului de urmărire penală nu a fost îndeplinită deoarece nu a luat la cunoștința despre conținutul materialului de urmărire penală.

Critica este nefondată.

Inculpatul a fost audiat în faza de urmărire penală la 30 iunie 2003. Declarația dată în legătură cu acuzațiile formulate de către Parchet, care au condus în final la trimiterea sa în judecată, a fost făcută în prezența avocaților săi, domnii T.S. și A. Inculpatul a precizat că este ofițer SRIE, iar apoi că este comerciant și că se abține să dea declarații cu privire la acuzații, iar în ceea ce privește probele sale cu privire la acuzațiile formulate, le va expune ulterior.

În cursul urmăririi penale inculpatul a fost citat la domiciliul indicat, fără a putea fi găsit. În scopul aducerii sale pentru prezentarea materialului de urmărire penală, parchetul a făcut verificări la locurile de deținere și la centrul militar zonal. Ambele instituții au comunicat faptul că inculpatul nu se află în evidențele lor. Parchetul a făcut verificări și la Direcția Generală a Penitenciarelor, dat fiind un Referat de Terminarea urmăririi penale cu privire la o altă acuzație, înșelăciune cu terenuri, în dauna a 14 părți vătămate, în care inculpatul figura ca fiind arestat la I.P.J. Timiș. I.G.P.R. a comunicat la data de 3 august 2007 că inculpatul nu figurează încarcerat în niciunul dintre locurile de deținere administrate de poliția română. Același răspuns a fost primit de la Direcția Generală a Penitenciarelor.

La data de 21 august 2007, avocatul ales al inculpatului, domnul T.S. a înștiințat Parchetul că domnul L.l. este plecat din țară precum și faptul că actele de procedură urmează să-i fie comunicate la domiciliul ales, respectiv sediul biroului de avocatură. De altfel, avocatul său, domnul T.S., a arătat că cel pe care îl apără este plecat din țară și în fața instanței de fond, la termenul din 10 decembrie 2007. Doar la data de 11 noiembrie 2008, avocatul a cerut ca inculpatul să nu mai fie citat la sediul biroului.

Ca urmare a datelor comunicate de avocatul ales, I.G.P.R. și Direcția Generală a Penitenciarelor, Ministerul public a constatat că inculpatul, deși citat să se prezinte la 21 august 2007, la sediul parchetului pentru prezentarea materialului de urmărire penală, nu a fost găsit și s-a procedat la trimiterea sa în judecată, cu respectarea art. 254 C. proc. pen.

Apărarea inculpatului în sensul că organele de urmărire penală au fost de rea-credință, deoarece cunoșteau locul în care se află, nu este susținută de probele din dosar, având în vedere că în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești avocatul ales al inculpatului, dl.T.S., a fost prezent și a informat Ministerul Public și instanța de fond cu privire la lipsa inculpatului din țară.

Nu se poate reține reaua-credință a organelor de urmărire penală cu privire la faptul că nu a fost prezentat materialul de urmărire penală cât timp inculpatul a avut cunoștință de acuzațiile formulate împotriva lui, dată fiind audierea de la 30 iunie 2003, precum și faptul că nici el și nici avocatul său ales nu au comunicat o altă adresă la care inculpatul să poată fi citat, cu excepția celei a cabinetului de avocatură.

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 6 C. proc. pen., urmărirea penală sau judecata au avut loc în lipsa apărătorului, când prezența sa era obligatorie.

O altă critică invocată de recurent are în vedere încălcarea dreptului său la apărare. Dreptul la apărare, afirmă recurentul, a fost încălcat, prin aceea că, avocatul ales de inculpat, cu delegația depusă la dosar, a fost refuzat de instanța de fond, pe motivul că nu are calitatea de avocat (avocat G.S.M.).

Instanța de recurs constată că în acest proces penal, încă din faza judecării fondului, i s-a adus la cunoștință inculpatului faptul că domnul G.S.M. nu are calitatea de avocat.

Referitorul la domnul G.S.M., Baroul Timiș a comunicat la 13 mai 2009 faptul că acesta nu a figurat și nu figurează în Barou. Instanța de fond a adus la cunoștința inculpatului actul depus și a dispus desemnarea în cauză a unui avocat din oficiu. Cu toate acestea, în apel, la 28 februarie 2011 instanța a constatat că inculpatul a angajat pentru a-l apăra pe domnul G.S.M., persoană care nu avea calitatea de avocat. Totodată, instanța de apel a constatat și că aceeași situație intervenise și în fața instanței de fond la 20 septembrie 2010, Tribunalul comunicându-i inculpatului lipsa calității de avocat a domnului G.S.M.

Instanța de apel s-a pronunțat prin încheierea din 28 februarie 2011 luând în considerare decizia nr. XXVII din 16 aprilie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. La termenul din 28 februarie 2011, în apel, inculpatul personal a solicitat amânarea cauzei pentru a-și angaja un alt avocat ales, cerere care a fost admisă, iar inculpatul a angajat ca avocat pe domnul avocat T.C.

În recurs situația s-a repetat, domnul G.S.M. fiind ales de către inculpat pentru a-l apăra și formulând cereri de amânare a cauzei la 6 decembrie 2011 pentru a-și pregăti apărarea. La 14 februarie 2012 reprezentantul Ministerului Public a reiterat excepția lipsei calității de avocat a domnului G.S.M., iar Înalta Curte a admis această excepție, constatând că în cauză există un avocat din oficiu care s-a prezentat în dosar încă de la data de 25 octombrie 2011. Deși calitatea de avocat a reprezentantului inculpatului lipsește în prezenta cauză, instanța de recurs a ales să examineze criticile formulate de acesta în scris cu privire la hotărârile luate anterior în cauză.

În ceea ce privește dreptul la apărare, instanța constată că în cauză inculpatul a fost asistat fie de un avocat ales, fie de un avocat din oficiu, iar avocatul din oficiu a avut timpul necesar pregătirii apărării.

În fața instanței de fond începând cu 19 noiembrie 2007, ca și la urmărire penală, începând cu 30 iunie 2003, inculpatul a fost asistat de avocat ales domnul T.S. De asemenea, în dosar au fost apărate interesele inculpatului prin obținerea și administrarea de probe de către doamna C.A.L. Un alt avocat ales al inculpatului a fost prezent la termenele din 28 martie 2011, 2 mai 2011 în fața instanței de apel.

În ceea ce privește prezența avocaților din oficiu, instanța constată că la fond inculpatul a fost asistat de doamna S.C. începând cu termenul din 12 ianuarie 2009 și de domnul L.L. de la 13 mai 2009 la 29 noiembrie 2010 când dosarul a fost soluționat. În apel avocatul din oficiu, domnul B.S., a fost numit la 24 ianuarie 2011, asistându-l pe inculpat la toate termenele de judecată până la soluționarea cauzei. În recurs a fost desemnat un avocat din oficiu încă de la primul termen de judecată, care a fost prezent la toate termenele și a pus concluzii în fond.

Afirmația inculpatului conform căreia nu a beneficiat de apărare este incorectă, având în vedere că acesta și-a angajat avocați, domnul T.S., domnul T.C., doamna C.A.L., iar instanțele au dispus desemnarea unor avocați din oficiu, motivat de lipsa repetată a avocaților aleși. Avocații din oficiu nu au fost schimbați pe parcursul desfășurării procedurilor astfel încât să existe riscul ca aceștia să nu cunoască dosarul. Desemnarea avocaților din oficiu a fost consecința absențelor avocaților aleși, ca și a faptului că la Tribunal, Curtea de Apel și Înalta Curte, inculpatul și-a manifestat dorința de a fi apărat de domnul G.S.M., care nu avea calitatea de avocat. Avocații din oficiu desemnați de către instanțe au fost prezenți la adrninistrarea probelor (de exemplu la 13 mai 2009, la 12 iunie 2009, la 11 noiembrie 2009, la 20 ianuarie 2010, la 30 mai 2011) și au asigurat asistența o lungă perioadă de timp într-un mod eficient, formulând apărările în raport de natura cauzei.

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale de natură să garanteze drepturile și să influențeze soluția procesului.

O altă critică are în vedere faptul că nu au fost respectate principiile procesului echitabil, fiindu-i respinse cereri esențiale.

Critica inculpatului nu are în vedere omisiunea instanțelor de a se pronunța cu privire la cererile sale, astfel cum prevede cazul de casare invocat. Inculpatul este nemulțumit de respingerea unor probe esențiale. Critica sa este nejustificată.

Instanța s-a pronunțat asupra excepție lipsei competenței materiale decurgând din calitatea de avocat (analizată anterior în recurs la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 1 C. proc. pen.), arătând că din verificări nu rezultă calitatea de avocat, care ar fi atras o altă competență de soluționare a cauzei.

Instanța s-a pronunțat și asupra cererii de conexare a prezentei cauze cu o alta aflată pe rolul unui alt tribunal. Avocatul ales a cerut instanței de fond, la 19 martie 2008, conexarea prezentului dosar cu o altă cauză care îl privea pe inculpat, aflată pe rolul Tribunalului Dolj. La 6 octombrie 2008 Tribunalul Dolj a respins această cerere.

Dreptul la un proces echitabil a fost încălcat, susține recurentul, și prin aceea că, instanța de fond a dispus desfășurarea procesului prin comisii rogatorii, ce au avut loc la Suceava.

Probele administrate prin comisie rogatorie au vizat pe de o parte verificarea unor susțineri referitoare la situația conturilor firmelor în care inculpatul a fost implicat (comisie rogatorie pe teritoriul Germaniei) și contribuția acestuia la săvârșirea faptei (audierea unor martori pe teritoriul României). Astfel, în cursul urmăririi penale s-au administrat probe prin comisie rogatorie referitoare la existența firmei W.N., pentru care s-a comunicat că nu figurează înregistrată în Registrul Comerțului. De asemenea, la instanța de fond au fost efectuate cercetări cu privire la conturile inculpatului.

Au fost audiați în prezența inculpatului martorii G.I., B.I., C.E., D.G., U.E.C., H.N., C.S.M., F.I. Au fost audiați prin comisie rogatorie inculpatul având posibilitatea să pună întrebări, P.S.V., H.I., N.A.

Cu privire la audierea martorilor, instanța constată că la 13 mai 2009, în prezența avocatului din oficiu al inculpatului și a inculpatului însuși, au fost admise audierea martorului P.S.V. prin comisie rogatorie. Inculpatul și avocatul său nu s-au opus audieri prin comisie rogatorie, inculpatul refuzând însă să adreseze întrebări martorului.

La termenul din 12 iunie 2009, inculpatul și avocatul său din oficiu nu s-au opus ascultării martorului H.I. prin comisie rogatorie, inculpatul adresând întrebări martorului admise de către instanță. Inculpatul a arătat că nu dorește să fie citat la efectuarea comisiei rogatorii.

Cu privire la martorul N.M., instanța de recurs constată că acesta a depus acte medicale care au indicat imposibilitatea lui de prezentare. În ceea ce privește recunoașterea din grup, contestată de inculpat, instanța de recurs constată că recunoașterea a fost făcută în prezența martorilor asistenți și a unui avocat din oficiu. Avocații aleși ai recurentului au refuzat să se prezinte.

Inculpatul a fost prezent la audierea martorului G.I., iar martorul a arătat că inculpatul este persoana recunoscută ca fiind autorul infracțiunii.

Inculpatul a fost prezent alături de avocatul său din oficiu la audierea martorilor C.E., D.G., U.E.C., H.N., astfel cum s-a consemnat în încheierea de ședință de la 11 noiembrie 2009. La 20 ianuarie 2010 s-au admis probele solicitate de inculpat, martorul F.I. fiind audiat la 17 martie 2010, iar martorul C.S.M. la data de 19 noiembrie 2010.

Instanța de recurs constată că, față de faptul că inculpatul a fost prezent la audierea unora dintre martori și a avut posibilitatea să formuleze întrebări pentru comisiile rogatorii prin care s-au administrat celelalte probe, nu au fost încălcate drepturile sale.

S-a invocat și faptul că dreptul la un proces echitabil a fost încălcat, prin aceea că, probele solicitate de recurent au fost respinse:

- adresă către banca N. unde firma germană, C.G., avea cont pentru a se dovedi viramentul efectuat de firma C.G. către F.A.S.;

- adresă către procuratura din Frankfurt/Main prin care să se ceara relații despre ancheta dispusă și soluționată în cazul N.B.- W.U. vs. N.A. – SC R. SA Suceava;

- audierea domnului T.J., avocat din Germania, care a fost prezent la negocieri și care putea oferi lămuriri instanței cu privire la faptul că, de față, la încheierea contractului dintre domnul N.A. și N.B. a fost și inculpatul;

- adresă la centrul de afaceri R. Bussines Centrum-Frankfurt/Main, prin care să se solicite perioada în care firmele G.G. și C.G. au desfășurat activitatea în spațiile sale, precum și perioada în care firma W.U., reprezentată de domnul N.B. a desfășurat activități în spațiile sale.

Instanța constată că în apel cererea de probațiune formulată de apelantul inculpat a fost respinsă de instanța de apel motivat față de faptul că înscrisurile provenind de la C. Bank fuseseră administrate la fond. Referitor la adresa către Procuratura Frankfurt pentru a comunica cercetările în cauză, Curtea constată că la dosar avocatul ales al inculpatului, C.A.L., a solicitat aceste informații Parchetului. Prin adresa Parchetului din Frankfurt pe Main a cerut avocatului ales să comunice o cerere semnată, având în vedere că anterior nu a fost transmis integral documentul și să indice exact informațiile solicitate.

În acord cu instanța de apel, instanța de recurs apreciază că aceste probe nu puteau influența situația din dosar, deoarece fie nu vizau elementele de inducere în eroare de care este acuzat inculpatul, fie erau deja administrate. Niciuna dintre situațiile pe care inculpatul dorea să le probeze prin mijloacele de probă solicitate nu conducea la concluzia că firma W.U., sau firma C.H. avea o existență licită, sau, în cazul celei de a treia firme, C.G., radiată din Registrul Comerțului pentru incapacitate materială, neexistând posibilități ca această firmă să exercite acte de comerț de la data de 17 iuie 1999 că ar fi desfășurat o activitate licită, că în conturile persoanei numite N.B. ori ale lui L.I. sau ale unei alte societăți dintre cele folosite pentru încheierea contractelor existau banii promiși părților contractante pentru încheierea contractelor (sume invocate de inculpat și care au determinat părțile vătămate să dea curs propunerilor de afaceri lansate de acesta) sau că inculpatul desfașurase activități comerciale licite pe teritoriul Germanie sau al României astfel încât propunerile de afaceri făcute părților vătămate să se bazeze pe experiență în desfășurarea actelor de comerț și să nu fie făcute doar pentru a le induce în eroare. Niciuna dintre probele solicitate nu tindeau să probeze interesul, experiența și mijloacele financiare avute de inculpat pentru desfășurarea unei activități comerciale licite, care să înlăture acuzațiile privind inducerea în eroare a părților vătămate.

Față de înscrisurile de la dosar, care nu menționează existența unei soluții de natură să influențeze prezenta cauză, instanța de recurs apreciază ca fiind corectă respingerea probei de către instanța de apel. În ceea ce privește sediul la care s-au desfășurat activitățile ilicite pentru care este acuzat recurentul, Curtea constată că la dosarul de urmărire penală, Camera de Comerț și Industrie Dusseldorf a comunicat că firma W.U. nu figurează în Registrul Comerțului. De asemenea, la dosar existau deja cercetările făcute cu privire la conturile D. Bank, care a comunicat faptul că informațiile vizând toți clienții și conturile au fost transmise după fuziune către C. Bank, de la care la dosar exista deja un răspuns.

În ceea ce privește identitățile distincte ale inculpatului(N.B./L.I.), respectiv prezența sa fizică la discuțiile reținute în Rechizitoriu, instanța de recurs constată că martorii audiați (N.A., U.E.C., D.G., H.N., C.P.) la ale căror declarații inculpatul a avut acces și cărora inculpatul a putut să le pună întrebări sunt consecvente și coerente între ele. Martorii menționează prezența inculpatului la locul și momentul săvârșirii faptelor, precum și activitățile acestuia de inducere în eroare a victimelor. În cauză nu au fost formulate acuzații privind semnarea cu o identitate falsă a unor contracte sau înscrisuri bancare, astfel încât proba vizând expertiza scrisului de pe contracte apare ca lipsită de utilitate. Inducerea în eroare prin intermediul înscrisurilor bancare nu are legătură cu emiterea de către inculpat a acestor acte [art. 215 alin. (4) C. pen.]. înșelăciune are în vedere folosirea de către inculpat a acelor acte, cunoscând că nu pot produce efecte juridice [art. 215 alin. (3) C. pen.]. Prezența inculpatului și inducerea în eroare a victimelor în cadrul discuțiilor purtate fac parte din acuzațiile formulate de Parchet și s-au administrat probe în legătură cu acestea. Parchetul nu a formulat acuzații și cu privire la semnarea unor înscrisuri de către inculpat personal, în scopul inducerii în eroare părților vătămate și nici nu rezultă din descrierea situație de fapt (contractul cu SC R. SA a fost trimis pe fax, ca și contractul cu SC A. SA, filele cec i-au fost arătate părții vătămate N.A., dar nu au fost semnate în fața acestora, către firma G.G. a fost trimisă o scrisoare), astfel încât în mod corect proba a fost respinsă. Acuzațiile au avut în vedere folosirea unor file cec care nu puteau produce consecințe juridice [art. 215 alin. (3) C. pen.] și nu au fost formulate acuzații cu privire la emiterea de cec-uri fără acoperire [art. 215 alin. (4) C. pen.].

Martorul F. a fost deja audiat de instanța de fond la data de 17 martie 2010 în prezența inculpatului, fără să existe o dovadă a implicării acestuia în faptele de care este acuzat inculpatul. Avocatul german a cărui audiere o solicita inculpatul este persoana care a participat la autentificarea unui înscris, aspect pe care victimele nu l-au negat.

Omisiunea pronunțării asupra cererii de schimbare a încadrării juridice este invocată în cadrul aceluiași caz de casare. Inculpatul nu a precizat care este infracțiunea pe care o găsește a fi prezentă în cauză. Atât instanța de fond cât și cea de apel au analizat elementele de inducere în eroare și prejudiciul creat ca urmare a acestora, astfel încât critica este nefondată.

O altă omisiune invocată de recurent decurge din faptul că instanța nu a procedat la deducerea perioadei de detenție efectuată. Critica este nefondată. Inculpatul nu figurează arestat în cauza prezentă. Cazierul judiciar indică două condamnări definitive anterioare la doi ani și respectiv trei ani și șase luni închisoare pentru înșelăciune, precum și un număr de cauze în care este acuzat de săvârșirea altor infracțiuni de înșelăciune pe rolul instanțelor de judecată. Față de condamnările anterioare s-a stabilit recidiva post executorie, iar față de faptele pe rol nu s-a formulat o cerere de contopire a pedepselor. Inculpatul a fost adus în fața instanței de judecată în fond pentru prima dată la 9 februarie 2009, în stare de arest într-o altă cauză. în mod corect instanța a constatat că inculpatul este arestat într-o altă cauză și nu avut cum să deducă perioada de arest dintr-o altă cauză, în curs de judecată.

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni.

Instanța de fond cât și cea de apel au analizat pe larg elementele care caracterizează infracțiunile de care este acuzat inculpatul și pentru care există probe la dosar. Ambele instanțe au motivat elementul obiectiv și cel subiectiv al înșelăciunii, astfel cum instanța de recurs va examina mai jos, în conformitate cu art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., instanța de recurs îl consideră nefondat.

Principala problemă pusă în discuție de recursul de față este determinată de existența sau nu a intenției inculpatului de inducere în eroare a părților vătămate. În acord cu instanțele anterioare, instanța de recurs apreciază că încheierea contractelor s-a fondat pe mai multe elemente frauduloase, nume nereale atribuite de inculpat (N.B., L.I.), conturi deschise folosindu-se de identități nereale (G.M.), condiții de încheierea contractelor care nu puteau fi îndeplinite, folosirea unor firme care nu existau (H. GmbH din Frankfurt am Main-Germania, W.U.) sau care erau radiate pentru incapacitate de plată (C.G.) pentru încheierea contractelor, emiterea de file cec care nu puteau produce consecințe juridice.

Intenția ca element subiectiv al infracțiunii de înșelăciune presupune atitudinea subiectivă în raport de care se poate reproșa conduita persoanei acuzate. Răspunderea penală intervine deoarece persoana acuzată și-a folosit capacitatea de înțelegere și prevedere a faptelor în scopul unui rezultat fraudulos. În cazul intenției, atingerea rezultatului fraudulos este chiar sursa actului de conduită. Criteriile de evaluare a vinovăției decurg așadar din comportamentul exterior al persoanei acuzate, de natură să clarifice sensul și scopul acțiunilor întreprinse de aceasta. Motivația actului de conduită este reflectată de modul în care persoana a acționat.

Infracțiunea de înșelăciune este îndreptată contra patrimoniului, astfel încât diminuarea patrimoniului victimei trebuie să fie anticipată de către persoana acuzată, iar conduita persoanei acuzate adaptată acestui scop. În acord cu instanța de fond și cea de apel, instanța de recurs consideră că infracțiunea de înșelăciune există pentru că s-au întrebuințat mijloace frauduloase pentru a fi încheiat un contract și au fost folosite mijloace nereale, de natură a menține încrederea părții vătămate în realitatea înțelegerii intervenită între părți.

Criteriile pentru evaluarea intenției în cazul infracțiunii de înșelăciune în convenții au fost observate în mod just de către instanța de fond și cea de apel: conduita persoanei acuzate în legătură cu contractul, lipsa oricăror măsuri pentru respectarea clauzelor contractuale sau pentru efectuarea plății, coerența măsurilor cu scopul urmărit de inducere în eroare a victimelor, atitudinea față de respectarea normelor care guvernează domeniul comercial în speță. În afara criteriilor menționate anterior s-au evaluat elementele determinante pentru încheierea convenției respective, cunoașterea de către părțile contractante a modului în care se va desfășura contractul respectiv când și cum se va face plata, existența unor împrejurări imprevizibile.

Inculpatul a obținut unor sume de bani prin inducerea în eroare a părților vătămate SC R. SA, cu sediul în Suceava (de la care a obținut suma de 465.000 dolari SUA), SC N. SA cu sediul în Oltenița (de la care a obținut suma de 320.000 DM), SC A. SA Dărmănești, cu sediul în Dărmănești (de la care a obținut suma de 32.250 DM). Inculpatul a fost identificat ca fiind N.B. de către N.A., patronul SC R. SA, martorul U.E.C., care l-a însoțit pe N.A. în Germania și ca fiind L.I. de către D.G., reprezentant al SC N. SA, H.N., reprezentant al SC A. SA Dărmănești, martorul C.P. Sume de bani plătite de victime, în conturi deschise pe nume fictive, au fost dovedite cu înscrisuri bancare.

Persoane diferite, din localități diferite l-au indicat pe inculpatul L.I. ca fiind cel care le-a indus în eroare prin folosirea aceluiași tip de acțiuni, astfel încât susținerea inculpatului referitoare la reaua credință a autorităților este nefondată.

În luna februarie 1999, martorul N.A., însoțit de martorul U.E.C., s-au deplasat în Germania, unde s-au întâlnit cu inculpatul L.I., care s-a recomandat ca fiind N.B., la Frankfurt, la un Centru de Afaceri.

Inculpatul i-a propus martorului N.A. varianta finanțării SC R. SA Suceava cu suma de 10.000.000 dolari SUA, cu condiția ca firma română să înainteze firmei germane suma de 1.000.000 dolari SUA cu titlu de garanție.

În urma insistențelor martorului N.A., inculpatul a trimis în România, prin serviciul de curierat T., completată pentru suma de 1.000.000 euro. Fiind introdusă această filă cec la Banca R.D. Sucursala Suceava, a fost refuzată la plată pentru vicii esențiale de formă.

În aceste condiții, martorul N.A. a luat legătura telefonic cu inculpatul, care i-a transmis că este vorba doar de o neînțelegere ce va fi rezolvată și clarificată, dar ulterior acestei discuții inculpatul a dispărut, nemaiputând fi contactat.

Din verificările efectuate prin Punctul național Focal a rezultat că în localitatea Dusseldorf din Germania nu este înregistrată nicio firmă cu numele de W.U.

În mod similar inculpatul a indus în eroare SC N. SA Oltenița. La data de 4 decembrie 1997, la sediul SC N. SA Oltenița s-a încheiat contractul, în baza căruia firma G.G., reprezentată de inculpatul L.I., urma să livreze o cantitate de 10.000 tone srot de soia. În cuprinsul contractului s-a prevăzut că din suma totală pe care o datora firma română, urma să fie dedusă suma de 248.000 DM, bani pe care îi plătise deja SC T.A. SA Târgoviște.

Părțile au mai convenit ca la o dată ulterioară să se întâlnească în Frankfurt-Germania pentru încheierea altor contracte. La data de 21 ianuarie 1998, D.G., în calitate de reprezentant al SC N. SA Oltenița, a încheiat un contract din 21 ianuarie 1998 pentru livrarea de către firma G.G. a 1.000 tone făină de pește, valoarea acestui contract fiind de 920.000 DM. Prin clauzele contractuale, cumpărătorul s-a obligat să plătească în avans suma de 460.000 DM.

După redactarea contractului, la insistențele martorului D.G., care dorea ca acest contract să fie autentificat, atât inculpatul, cât și celelalte persoane prezente, au refuzat acest lucru, motivând că ar costa foarte mult. Inculpatul a sugerat înregistrarea acestui contract la judecătoria orașului, motiv pentru care a doua zi s-au deplasat și au înregistrat contractul la Judecătoria orașului Frankfurt.

După întoarcerea martorului D.G. în România, partea civilă SC N. SA Oltenița a virat către firma G.G. suma de 100.000 DM în data de 11 februarie 1998 și suma de 220.000 DM în data de 12 februarie 1998. În luna mai 1998, văzând că marfa nu este livrată, martorul D.G. s-a deplasat din nou la Frankfurt, dar a constatat că în firma G.G. nu mai avea nici un sediu în Messe Turm. Contactat telefonic, inculpatul a indicat o nouă adresă din Frankfurt, adresă situată la un depozit frigorifer situat în aceeași clădire cu sediul unei vămi, spunând că acolo își are sediul noua firmă C.G.

La întâlnirea avută în acest loc la data de 25 mai 1998, inculpatul și martorul D.G. au încheiat o convenție prin care inculpatul se obliga să returneze avansul primit, respectiv suma de 950.000 DM, termenul de restituire fiind stabilit pentru data de 30 iunie 1998.

Termenul nu a fost respectat, motiv pentru care, în cursul lunii august 1998, martorul D.G. l-a căutat din nou pe inculpat în Germania și au încheiat o nouă convenție, datată 11 august 1998, prin care s-a stabilit ca suma de 950.000 DM să fie virată de firma C.G. către firma B.D.I.G. din Germania, în contul unor datorii pe care firma SC N. SA le avea față de B.D.I.G., termenul de virare fiind stabilit până la data de 29 august 1998.

La data de 30 august 1998 SC N. SA Oltenița a primit de la inculpat două file cec emise de o bancă din Germania, fiecare pentru suma de 120.000 DM, prin care se atesta că s-ar fi efectuat o plată către B.D.I.G. în contul firmei din Oltenița.

Firma germană beneficiară a plății, introducând filele cec la plata în bancă, a constatat refuzul plății din lipsă de disponibil.

Inculpatul L.I. a înșelat și partea vătămată SC A. SA Dărmănești cu suma de 32.250 DM, cu ocazia încheierii contractului din data de 21 decembrie 1998, având ca obiect furnizarea a 700.000 litri ulei de floarea soarelui.

Inculpatul și-a atribuit numele fals de L.I. și calitatea mincinoasă de reprezentat al firmei H. GmbH din Frankfurt am Main-Germania, firmă inexistentă, și a semnat contractul cu reprezentantul părții vătămate. În contract s-a prevăzut că pentru a se realiza obligația de trimitere a mărfurilor, beneficiarul trebuie să plătească, în avans, o parte din valoarea contractului. Astfel, numitul H.N., în calitate de reprezentant al părții vătămate, a virat suma de 32.250 DM deschis la D. Bank Frankfurt am Main din Germania, cont comunicat de inculpatul L.I. Ultimul virament a fost efectuat la data de 20 ianuarie 1999, dată după care inculpatul L.I. nu a mai putut fi contactat, iar obligațiile contractuale asumate de acesta au rămas neonorate.

În cursul lunii noiembrie 2001 a fost reținută la intrarea în România o persoană care s-a prezentat ca fiind N.B., prezentând și un pașaport eliberat de autoritățile germane în acest sens. Martorul N.A. a precizat că nu această persoană este cea cu care a purtat discuțiile legate de încheierea celor două contracte.

La data de 6 iunie 2003, martorul N.A. l-a recunoscut pe inculpatul L.l. ca fiind cel care s-a prezentat la Frankfurt sub numele de N.B., inducându-l în eroare și provocând o pagubă de 462.500 dolari SUA. Martorii asistenți G.l. și C.E. au atestat faptul că recunoașterea din grup s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legale, neexistând nicio implicare din partea organelor de cercetare penală în influențarea martorului N.

Recunoașterea din grup a avut loc după ce, în prealabil, martorul N. l-a recunoscut pe inculpat ca fiind N.B. după fotografie, în acest sens fiind încheiat și un proces-verbal la data de 6 iunie 2003. Martorul N. l-a recunoscut și pe vărul inculpatului, respectiv pe martorul C.S.M., ca fiind cel care s-a prezentat ca fiind L.I., reprezentantul firmei G.G. În același sens martorul U.E.C. l-a recunoscut (la data de 19 iunie 2003, după fotografie, fiind întocmit un proces-verbal în acest sens de către organele de urmărire penală) pe inculpatul L.l. ca fiind cel care s-a prezentat ca fiind N.B. Această recunoaștere s-a efectuat. De asemenea, martorul U.E.C. l-a recunoscut după fotografie și pe vărul inculpatului, C.S.M., ca fiind persoana ce s-a prezentat ca fiind L.I.

Martorul C.P. și-a amintit că în timpul unei vizite a Camerei de Comerț Suceava în Germania a existat o ofertă provenea de la o firmă germană pe nume G.G., iar la aceste discuții au participat din partea firmei germane două persoane pe nume L.I. și N.B. Celui care s-a prezentat ca fiind L.I. i-a sunat telefonul, iar după ce a discutat la telefon i-a transmis celui care s-a prezentat ca fiind N.B. faptul că a vorbit la telefon cu N.A.

Așa cum reiese din declarațiile martorului C.P., la întâlnirea la care acesta a fost prezent, inculpatul a preluat identitatea de L.I., cea de N.B. fiindu-i atribuită vărului său, C.S.M. În acest sens sunt procesele-verbale de recunoaștere după fotografie întocmite la data de 2 iulie 2003, din care rezultă că martorul C.P. l-a recunoscut pe inculpat ca fiind cel care s-a prezentat sub numele de L.I. și pe C.S.M. ca fiind cel care s-a prezentat ca fiind N.B.

Martorul N.A. a indicat organelor de urmărire penală și numărul contului în care au fost virați banii solicitați de inculpat, deschis pe numele unui cetățean român, G.M. Fiind audiat, G.M. a precizat că și-a pierdut pașaportul în timpul cât s-a aflat în străinătate, el menționând că nu cunoaște nicio persoană cu numele de N.B. sau L.I. și că nu a solicitat niciodată deschiderea vreunui cont la o bancă din Germania în numele firmei Societatea de Fonduri și Investiții W.U. Gmbh, ceea ce confirmă intenția inculpatului de a induce în eroare reprezentanții SC R. SA Suceava.

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 20 C. proc. pen., intervenirea unei legi mai favorabile.

Recurentul afirmă că interuenirea unei legi penale mai favorabile, Legea nr. 202/2010, obligă instanța de apel să-i ia declarații. În fața instanței de apel inculpatul a solicitat probe. Data solicitării probelor, 30 mai 2011, este ulterioară intrării în vigoare a legii invocate de recurent, și care prevede o procedură simplificată de judecată în cazul recunoașterii vinovăției și soluționării cauzei pe baza probelor administrate la urmărirea penală.

Față de faptul că inculpatul contestă vinovăția sa, inclusiv în recurs, afirmând că nu a fost dovedită dincolo de orice dubiu participarea sa la săvârșirea faptelor, în mod corect s-a constatat că în cauză nu este incident art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., care prevede reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la cuantumul sancțiunii, apreciată prea aspră. Pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare este compusă din trei pedepse pentru infracțiuni de înșelăciune de 11 ani, 12 ani și 4 ani. Atât cuantumul sancțiunii cât și aplicarea unui spor de pedeapsă sunt consecința sumelor mari cu care inculpatul a înșelat părțile vătămate, mijloacelor frauduloase folosite, nume nereale/firme nereale, dar și a faptului că s-a sustras de la urmărirea penală și cercetarea judecătorească în fond.

În condițiile pedepsei aplicate inculpatului, acesta are posibilitatea liberării condiționate, după nouă ani și patru luni de detenție, nefiind obligatoriu să execute în integralitate pedeapsa ce i-a fost aplicată de instanța de fond, de 14 ani închisoare.

După ce a executat cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei în cazul închisorii care depășește 10 ani condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

În calculul fracțiunilor de pedeapsă prevăzute anterior se ține seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate.

În acest caz însă, liberarea condiționată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin două treimi din durata pedepsei când aceasta depășește 10 ani și anume nouă ani și patru luni pentru cauza de față.

Apreciind criticile formulate de recurent ca nefondate, instanța de recurs va face aplicarea art. 192 C. proc. pen. și va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.I., împotriva deciziei penale nr. 102/A din 30 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 24 aprilie 2012.