Perjury charge against court-appointed expert accountant dismissed; civil claims rejected as inadmissible

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 25 din 26 ianuarie 2010 a Tribunalului Constanța, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpata P.P. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 C. pen. rap.la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. deoarece fapta nu există.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen.;

A încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C.I. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 26 C. pen. rap.la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. deoarece a intervenit decesul acestuia.

A constatat că pentru inculpatul decedat C.I. nu s-a acceptat succesiunea.

A făcut aplicarea art. 346 alin. (1) și (3) C. proc. pen.;

A respins acțiunea civilă formulată de către părțile civile SC A.I. SA Venus și respectiv SIF T. SA - Brașov.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în procesul penal au rămas în sarcina acestuia.

S-a reținut că prin Rechizitoriul formulat de Ministerul Public D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanța nr. 61 D/P/2005 înregistrat la această instanță sub nr. de Dosar nr. 2212/118/2008 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților C.I. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. și a inculpatei P.P. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen.

Din actele și lucrările dosarului instanța de fond reține în fapt următoarele:

S-a reținut în actul de inculpare că la data de 7 iulie 2000 SC A.I. SA Venus, prin administratorul unic V.N., a formulat o plângere penală solicitând să se efectueze cercetări față de numita P.P., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 C. pen.

Ulterior, la data de 9 ianuarie 2001 SC A.I. SA Venus a formulat o nouă plângere penală, prin care solicita să se efectueze cercetări față de numiții C.I. - asociat unic și administrator la SC I.C. SRL Constanța și C.V.(fostă J.)- asociat unic și administrator la SC V. SRL Constanța, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. Prin aceeași plângere petenta a solicitat să se extindă cercetările penale față de P.P., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 289 C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. și art. 240 C. pen.

Prin rezoluția nr. 791/P/2001 din 21 august 2001 Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a dispus neînceperea urmăririi penale față de soții C.I. și C.V.(fostă J.) pentru art. 215 alin. (1), (2) și (5) din C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., motivat de faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, fiind aplicabil principiul „in dubio pro reo".

Totodată, prin aceeași rezoluție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.P. pentru art. 289 C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. (întrucât faptele nu există) și art. 240 C. pen. (motivat de faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, sub aspectul laturii subiective).

Împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale SC A.I. SA Venus a formulat plângere, prin care sesiza faptul că soluția respectivă este nelegală și netemeinică, solicitând infirmarea acesteia și trimiterea în judecată a numiților C.I., C.V.(fostă J.) și P.P.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, prin rezoluția nr. 897/11/2 din 23 octombrie 2001 a admis plângerea formulată de SC A.I. SA Venus, ca fiind legală și temeinică și a infirmat rezoluția nr. 791/P/2001, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.I., J.V.(fostă C.) și P.P., ca fiind neîntemeiată.

Prin aceeași rezoluție s-a dispus începerea urmăririi penale față de C.I. și J.V.(fostă C.) pentru art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 289 C. pen., art. 293 C. pen. și față de P.P. pentru art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., art. 240 C. pen. și art. 289 C. pen.

După completarea cercetărilor penale Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța (la 22 iulie 2002 cauza a fost preluată de către acest parchet), prin ordonanța nr. 159/P/2002 din 6 ianuarie 2003 a dispus scoaterea de sub urmărire penală față de învinuiții P.P. pentru infracțiunile prev. de art. 240 C. pen., art. 260 alin. (1) și (4) C. pen., art. 289 C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. și art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., C.I. pentru infracțiunile prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 289 C. pen., art. 291 C. pen., art. 292 C. pen. și art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. și J.V.(fostă C.) pentru infracțiunile prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen.

Împotriva acestei ordonanțe SIF T. SA a formulat plângere care, prin rezoluția nr. 21347/3873 din 19 mai 2003, a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a fost respinsă.

Urmare acestui fapt, petenta SIF T. SA, cu sediul în Brașov, s-a adresat instanței cu plângere,care prin sentința penală nr. 69 din 9 februarie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 1756/2003, al Tribunalului Constanța, a fost respinsă ca nefondată.

Față de această hotărâre SIF T. SA a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 69 din 9 februarie 2004, a Tribunalului Constanța, iar Curtea de Apel Constanța prin decizia penală nr. 287/P din 26 aprilie 2004 a admis ca fondat recursul declarat de recurenta SIF T. SA și a desființat sentința penală nr. 69 din 09 februarie 2004, a Tribunalului Constanța.

Totodată, admite plângerea SIF T. SA, desființează ordonanța nr. 159/P/2002 din 06 ianuarie 2003, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și trimite cauza la procuror, în vederea redeschiderii urmăririi penale și completării acesteia conform art. 333 C. proc. pen.

La data de 07 decembrie 2004 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța își declină conform dispozițiilor Legii nr. 508/2004 competența în favoarea D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanta.

După completarea urmăririi penale în cauză a rezultat următoarea stare de fapt:

La data de 11 mai 1993 SC V.V. SA Mangalia, în calitate de locator și SC I.C. SRL Constanta, reprezentată prin asociat unic și administrator de învinuitul V.C., în calitate de locatar, au încheiat contractul din 11 mai 1993, cu o durată de 10 ani, în baza căruia această din urmă societate a preluat în locație de gestiune restaurantul „G." din Stațiunea Venus.

În baza contractului din 02 iulie 1993 (pe o durată de 15 ani) încheiat între SC V.V. SA Mangalia în calitate de locator și SC I. SRL Constanța prin asociat unic și administrator J.V.(fostă C.) (la data încheierii contractului) în calitate de locatar, această din urmă societate a preluat în locație de gestiune hotelul „I." din Stațiunea Venus.

Începând cu data de 20 decembrie 1994, contractul de locație de gestiune din 02 iulie 1993 a fost preluat de la SC I. SRL de către SC V. SRL Constanța reprezentată de același asociat unic și de administrator J.V.(fostă C.).

Conform protocolului de divizare a SC V.V. SA din 05 decembrie 1995 s-a înființat SC A.I. SA care a preluat și contractele de locație de gestiune pentru restaurantul „G.", hotel „I." și hotel „A.".

Contractele de locație de gestiune s-au derulat pe perioada 1993-aprilie 1996, când urmarea unor manevre frauduloase, învinuiții C.I. și J.V.(fostă C.) au fost nevoiți să cesioneze contractele respective către SC C.C.G. SRL Oltenița, reprezentată de administrator G.L..

Urmare plângerilor penale formulate de către C.I. și J.V.(fostă C.), numiții G.L. și D.C.M., director la SC A.I. SA Venus au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 215 alin. (2) C. pen., respectiv art. 290 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 215 alin. (2) C. pen., cauză care ulterior a fost strămutată la Judecătoria Giurgiu.

În cursul cercetării judecătorești, la cererea părților civile C.I. și J.V.(fostă C.) s-a dispus efectuarea unei expertize judiciare contabile pentru dovedirea pretențiilor civile, probă admisă de către instanță.

Pe parcursul cercetării judecătorești întrucât mai mulți experți nominalizați de B.L.E.J.T. Giurgiu și numiți de Tribunalul Giurgiu s-au abținut din diferite motive obiective, la data de 06 aprilie 1999, deși instanța primise o nouă listă cu 3 experți, a desemnat-o de pe o listă mai veche, din 18 decembrie 1998, pe învinuita P.P. să efectueze expertiza dispusă în cauză.

Se precizează că în conformitate cu art. 11 alin. (3) din O.G. nr. 89/1998, publicată în M. Of. nr. 314/27.08.1998, pentru modificarea și completarea O.G. nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, „Experții contabili și contabilii autorizați nu pot să-și exercite atribuțiile conferite de această calitate pe durata cât ocupă funcții în cadrul Ministerului Finanțelor".

Cum la data de 06 aprilie 1999 (data la care O.G. mai sus-menționată era în vigoare) învinuita P.P. îndeplinea calitatea de funcționar public în cadrul D.G.F.P. Giurgiu, aceasta era incompatibilă să efectueze expertiza, fapt pentru care trebuia să se abțină chiar dacă fusese desemnată eronat de instanță, lucru pe care însă cu știință nu l-a făcut. în declarațiile sale, deși inițial a susținut că nu cunoștea despre această prevedere legală, ulterior a relatat că avea cunoștință de modificările aduse în această materie.

Mai mult, prin Legea nr. 186/1999 (publicată în M. Of. nr. 592/1999) pentru aprobarea O.G. nr. 89/1988 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, această interdicție s-a extins.

Astfel, conform prevederilor art. 11 alin. (3), modificat prin Legea nr. 186/1999, „Experții contabili și contabilii autorizați nu pot să-și exercite atribuțiile conferite de această calitate pe durata în care își desfășoară orice activitate salarială în afara Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați sau activitate comercială, cu excepția activităților didactice, literare, publicistice în domeniu și cea de parlamentar, consilier local sau județean, pe durata mandatului. Prevederile acestui alineat au aplicabilitate începând cu exercițiul financiar al anului 2000".

Din adresa din 19 ianuarie 2002, a D.G.F.P. Giurgiu, rezultă că învinuita P.P. a fost angajată din data de 8 mai 1992 la această instituție, în funcția de inspector de specialitate, iar din 7 aprilie 1999 îndeplinea funcția de șef Serviciu Control Fiscal, fapt pentru care se afla în situația de expert incompatibil pentru efectuarea expertizei.

P.P. a obținut calitatea de expert contabil în anul 1991, așa cum rezultă din carnetul din 1996, în care se menționează că prezentul carnet este valabil numai cu viza pe anul în curs, carnet care nu era vizat pe anul 1999.

Conform adresei din 07 noiembrie 2000, a B.L.E.J.T. Giurgiu rezultă că învinuita P.P. pe anul 1988 a obținut viza provizorie pentru exercitarea profesiei de expert contabil, iar prin adresa din 3 februarie 1999, C.E.C.A.R. Giurgiu a transmis Tribunalului Giurgiu lista experților contabili pe anul 1999 (publicată în M. Of. nr. 142bis/07.04.1999), listă în care învinuita nu figura (în acest sens instituțiile statului au emis mai multe adrese ce se află atașate la dosarul cauzei).

Se concluzionează că la momentul în care instanța a desemnat-o în mod eronat pe învinuita P.P. să efectueze expertiza judiciară contabilă, aceasta era conform dispozițiilor legale incompatibilă. Ca atare, învinuita P.P. trebuia să aducă la cunoștința instanței acest lucru, urmând totodată să se abțină de la efectuarea expertizei, lucru pe care cu știință nu l-a făcut.

P.P. a efectuat expertiza numai pe baza documentelor puse la dispoziție de către C.I., fără să procedeze la vizualizarea în teren a celor două active, restaurant, G." și hotel „I." în vederea identificării lucrărilor și investițiilor efectuate de către cei doi învinuiți.

P.P. la întocmirea raportului de expertiză contabilă a preluat și actualizat datele din raportul de evaluare realizat în luna octombrie 1995 de către SC M.C. SRL Constanța, la solicitarea învinuitului C.I., în vederea privatizării celor două active. Acest lucru rezultă din actele de urmărire penală cât și din declarațiile și memoriile inculpatei P.P.

Cum raportul de evaluare prezenta valori estimative, fiind confidențial pentru destinatar, acesta nu poate fi folosit la efectuarea expertizelor contabile.

Raportul de evaluare este valabil 3 luni și poate fi folosit numai la privatizare, urmând ca valoarea reală să fie stabilită în contractul de vânzare-cumpărare.

De precizat este faptul că inculpatul C.I. a fost cel care a însoțit-o permanent pe inculpata P.P. pe tot timpul întocmirii expertizei contabile, el fiind cel care prezenta situația celor două societăți (SC I.C. SRL și SC V. SRL Constanța).

Mai mult, inculpatul C.I. i-a prezentat învinuitei P.P. documentele contabile și orice alte date pe care le aprecia că-i sunt favorabile, acte pe care aceasta din urmă fără să le verifice pe teren, le-a folosit la întocmirea raportului de expertiză contabilă.

P.P. deși la acea dată nu avea calitatea de evaluator și expert tehnic, a întocmit pe lângă expertiza contabilă și o expertiză imobiliară și un raport de evaluare a bunurilor aparținând soților C.I. și J.V.(fostă C.). Până la data de 31 noiembrie 1999 învinuita P.P. nu figura în evidențele Ministerului Justiției ca evaluator.

Mai mult, inculpata P.P. nu a avut în vedere la evaluare gradul de uzură conform normativelor în vigoare la acea dată al bunurilor expertizate.

De asemenea, inculpata P.P. luând în considerare datele prezentate de învinuitul C.I. fără să le verifice pe teren, a procedat la evaluarea ca investiții a unor mijloace fixe și obiecte de inventar ce aparțineau SC V.V. SA și ulterior SC A.I. SA.

Din adresa din 05 februarie 2001 a SC V.V. SA rezultă că pe perioada de 2 ani și 7 luni când cele două active (restaurant „G." și hotel „I.') au fost date în locație de gestiune societăților administrate de soții C.I. și J.V.(fostă C.), aceștia nu au prezentat documente din care să rezulte efectuarea de investiții sau acte de recepție a unor astfel de lucrări.

Deci în perioada mai 1993-decembrie 1995, soții C. nu au efectuat la cele două active investiții, sens în care în arhiva unității nu au fost găsite documente din care să rezulte acest lucru și nici procese-verbale de recepție.

Soții C.I. și J.V.(fostă C.) nu au avut acordul SC V.V. SA iar ulterior al SC A.I. SA pentru efectuarea vreunei lucrări de investiție, reparații capitale sau dotări.

Mai mult, din adresa din 09 februarie 2001 a aceleași unități rezultă că în perioada 05 decembrie 1995-15 aprilie 1996 aceștia nu au făcut investiții sau reparații curente.

Inculpatul C.I. a prezentat pentru expertiză documente cu bunuri proprii cum ar fi: mai multe autoturisme care nu erau înregistrate în evidența contabilă a celor două societăți administrate de el și soția sa; mai multe chitanțe tip „CC"; mai multe liste cu diverse bunuri proprii, etc.

Din adresa din 27 mai 2002, a C.E.C.A.R. Giurgiu, rezultă că „expertiza contabilă efectuată de către inculpata P.P. ridică și destule probleme de ordin tehnic și calitativ datorate atât unor aspecte dar și unor dificultăți specifice.

P.P. la întocmirea raportului a preluat în cea mai mare parte datele cuprinse în raportul de expertiză întocmit în luna mai 1999, la care a adus unele mici corecturi care s-au materializat în modificarea concluziilor la unele obiective.

Tribunalul Giurgiu, în calea de atac a apelului, a dispus la cererea părților civile C.I. și J.V.(fostă C.) efectuarea unei noi expertize în vederea reactualizării pagubei, expertiză care a fost efectuată de către expertul P.V..

De menționat este faptul că expertiza efectuată de către P.V. reprezintă o reactualizare a daunelor civile suferite de cele două societăți și administratorii acestora, ce au fost constatate de expertiza efectuată la fond conform obiectivelor stabilite de instanță, în raport de inflația la zi.

Ca atare, expertul P.V. la efectuarea „noii expertize" a avut la bază raportul și suplimentul de expertiză întocmite de inculpata P.P.

Pe baza acestui raport de expertiză considerat de către instanțe ca fiind „proba probissima", Judecătoria Giurgiu, Tribunalul Giurgiu, Curtea de Apel București și Înalta Curte de Casație și Justiție i-au condamnat pe inculpații D.C.M. și G.L. la pedepse cu închisoare și totodată i-au obligat pe inculpați, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.I. SA Venus, să plătească părților civile C.I. și C.V.(fostă J.) cu titlu de despăgubiri suma finală de peste 25 miliarde ROL.

Astfel, instanța în mod eronat i-a obligat pe inculpați în solidar cu partea responsabilă civilmente la restituirea către părțile civile a mijloacelor fixe și obiecte de inventar care aparțineau locatorului (SC A.I. SA) și totodată i-a obligat la restituirea unui prejudiciu pentru perioadele 1996-2002 și 1996-2007, deși prejudiciul era incert, viitor și nu era lichid.

Mai mult, instanțele în loc să constate că expertiza și suplimentul la expertiză întocmite de către P.P. sunt lovite de nulitate absolută, motivat de faptul că au fost întocmite de către o persoană incompatibilă atâta timp cât avea calitatea de funcționar public, au omologat aceste acte în baza cărora au pronunțat hotărâri nelegale și netemeinice cel puțin sub aspectul laturii civile și mai exact a prejudiciului suferit de către părțile civile.

Atâta timp cât expertiza și suplimentul la expertiză întocmite de P.P. erau nule și expertiza întocmită de P.V. era nulă.

La data când C.I. s-a constituit parte civilă în Dosarul nr. 5957/1997 al Judecătoriei Giurgiu, SC I.C. SRL Constanța se afla în procedură de lichidare judiciară.

Din adresa din 20 septembrie 2000, a Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, rezultă că la data de 29 decembrie 1998 s-a înregistrat notificarea Tribunalului Constanța privind continuarea procedurii de reorganizare și lichidare judiciară, la cererea SC C.T. SA Bistrița și numirea judecătorului sindic.

La data de 29 septembrie 999 s-a înregistrat sentința civilă nr. 1255/COM din 6 septembrie 1999, a Tribunalului Constanța, prin care s-a dispus dizolvarea SC I.C. SRL, ridicarea dreptului de a-și conduce activitatea și deschiderea procedurii de faliment, iar la data de 20 octombrie 1999 s-a înregistrat mențiunea prin care s-a numit un lichidator.

În cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea a două expertize, una financiar-contabilă și una imobiliară.

În vederea efectuării celor două expertize, soții C.I. și J.V.(fostă C.) și-au desemnat experți parte care au participat efectiv la realizarea acestora și de asemenea s-a efectuat expertiza judiciar-imobiliară, de către expertul și evaluatorul în imobiliare, S.V..

În raport de expertizele contabile și tehnico-imobiliare, de celelalte probe administrate în cauză se concluzionează că inculpatul C.I. a urmărit prin prezentarea expertului P.P. a unor date neadevărate, să obțină în mod ilicit imobilele reprezentând restaurant G. și hotel I., fapt pentru care a și trecut la executarea acestora.

Urmare acestui fapt inculpata P.P. a denaturat, în mod vădit, cu știință, conținutul raportului de expertiză cu privire la valoarea reală a cheltuielilor făcute de învinuiții C.I. și J.V.(fostă C.).

Situația de fapt reținută în rechizitoriu este susținută cu: rapoartele de expertiză contabilă, imobiliară și evaluare, întocmite de experții S.V., G.D., experții parte C.S., N.D., experții Ș.L., B.P., M.L.; actele și documentele depuse de SIF T. SA Brașov, SC A.I. SA Venus- Mangalia; actele de puse de C.E.C.A.R. Giurgiu, B.L.E.J.T. Giurgiu, D.G.F.P. Giurgiu; celelalte acte întocmite de organele de cercetare penală și procuror în cursul urmăririi penale; declarațiile martorilor H.A., C.I.V., C.G., J.V.(fostă C.), coroborate cu declarațiile inculpaților C.I. și P.P.

În cursul cercetării judecătorești a fost audiată în ședința publică din data de 21 aprilie 2009 inculpata P.P. care declară că nu era incompatibilă la data desemnării acesteia ca expert de către instanța de judecată și de asemenea nu a denaturat, în mod vădit, cu știință, conținutul raportului de expertiză cu privire la valoarea reală a cheltuielilor făcute de învinuiții C.I. și J.V.(fostă C.) deoarece a verificat dacă datele prezentate de inculpatul C.I. au corespondent în realitate.

Mai mult acesta s-a deplasat la sediul SC A.I. SA unde s-a întâlnit cu soția inculpatului însă nu a putut accesa interiorul clădirii deoarece acolo se aflau mai multe echipe de muncitori care nu permiteau accesul în interior.

Soția inculpatului i-a pus la dispoziție mai multe acte după care inculpata a luat legătura cu V.N. de la care în final a obținut mai multe acte - utile de altfel în efectuarea expertizei - consideră inculpata.

De asemenea inculpata l-a contactat pe un anume T.I. din cadrul Primăriei Mangalia care a fost observator neutru la efectuarea inventarelor societății.

În acest sens inculpata precizează că a avut la dispoziție dosarul cauzei unde a fost desemnată ca expert însă aceste acte fiind insuficiente a solicitat instanței să îi permită a lua legătura cu C.I. pentru a-i pune la dispoziție anumite acte.

Inculpata a luat legătura și cu O.A. care la acea dată era administratorul Hotelului A. din cadrul SC A.I. SA.

În ceea ce privește efectuarea unui raport de expertiză tehnică imobiliară inculpata declară că doar a reactualizat valoarea imobilelor deja stabilită și nu efectuat un raport de evaluare deși avea această calitate de evaluator.

Inculpatul C.I. nu a fost audiat însă în la dosarul cauzei s-a depus Certificatul de deces al acestuia eliberat de autoritățile olandeze, tradus în limba română de Notar Public - dosar fond - care atestă decesul inculpatului survenit la data de 11 noiembrie 2008.

În această situație a fost citată în calitate de moștenitor fiica acestuia C.M.M. cu scrisoare recomandată, tradusă și cu adresă la domiciliul său din Holland, cu solicitarea instanței de a preciza dacă înțelege să accepte succesiunea după tatăl său C.I. însă prin declarațiile olografe înaintate instanței - dosar fond - declară nu a acceptat succesiunea, declarație reiterată instanței și ulterior la rămânerea în pronunțare.

În ședința publică din data de 23 iunie 2009 a fost audiată martora J.V.(fostă C.) care declară că după preluarea SC A.I. SA au făcut mai multe îmbunătățiri și investiții atât la Hotelul I. cât și la Restaurantul G. așa cum de altfel martora împreună cu soțul acesteia respectiv inculpatul C.I. erau obligați prin contractul de locațiune.

Pe inculpata P.P. martora a cunoscut-o după ce a fost convocată de acesta pentru efectuarea expertizei însă nu au putut viziona prin interior hotelul I. deoarece accesul era blocat. Martora nu a putut să-i pună la dispoziție expertei toată documentația deoarece o parte din acesta fusese oprită în interiorul hotelului după evacuarea soților C.

Martorul H.A. - audiat în aceeași ședință publică - declară că la sfârșitul anului 1995 societatea era în pierdere însă datorită unor regularizări pe care le-a făcut aceasta era în profit.

În acest sens martorul declară că nu a putut vedea faptic investițiile efectuate la Hotelul I. sau la Restaurantul G. însă acestea reieșeau din contabilitate.

În ședința publică din data de 23 iulie 2009 au fost audiați martorii D.C.M., O.A. și C.G.

D.C.M. declară că soții C. au realizat mai multe investiții atât la Hotelul I. sau la Restaurantul G. deoarece erau obligați prin contractul de locațiune dar și mai mult martorul în calitatea sa de director marketing SC V.V. SA semna acestora caietele de sarcini care stipulau aceste investiții.

În ceea ce privește activitatea inculpatei P.P. martorul declară că acesta consideră că inculpata era incompatibilă cu activitatea de expert însă nu a atras atenția instanței despre acest aspect.

Martorul precizează că a fost în stare conflictuală cu C.I.

O.A. precizează că s-au făcut investiții la nivelul Hotelului I. sau a Restaurantului G. fără a putea preciza cu exactitate ce fel de lucrări s-au efectuat.

Aceasta reține sporadic o copertină nouă sau gresie și faianță la restaurantul G. sau de renovare la Hotelul I.

C.G. precizează de asemenea că s-au făcut investiții la nivelul Hotelului I. sau a Restaurantului G. fără a putea preciza cu exactitate ce fel de lucrări s-au efectuat.

Aceasta reține distinct o platformă de beton sau veselă la Restaurantul G. sau lucrări de reabilitare termică prin înlocuirea centralei termice la Hotelul I.

În ședința publică din data de 13 octombrie 2009 a fost audiată martora U.A. însă aceasta nu poate da detalii cu privire la investițiile făcute în SC A.I. SA.

Martorii U.A., O.A. și C.G. nu pot da detalii despre inculpata P.P.

În ședința publică din data de 03 noiembrie 2009 a fost audiat martorul în apărare G.Ș. care declară că îl cunoaște pe inculpatul C.I. din anul 1989 și poate preciza cu exactitate că inculpatul a investit în Restaurantul G. sume consistente pentru achiziționarea de mobilier și aparatură de bucătărie, gresie și faianță precum și veselă comandată la Alba lulia în acest sens martorul împmmutându-l pe inculpat cu 10.000 mărci germane și sfătuindu-l să nu se împrumute la bancă.

S-au depus la dosarul cauzei mai multe acte în susținerea declarațiilor inculpatei P.P. cât și de către partea civilă de acte privind deplasările la instanțele din toată țara, cauțiunile plătite în cauzele civile de contestație la executare, suspendarea executării, determinate de obiectul litigiului în cauză dar și bilanțuri anuale ale SC A.I. SA, în legătură cu situația financiară și economică înainte și ulterior, după săvârșirea faptei - dosar fond.

În temeiul disp. art. 14 și 15 C. proc. pen., părțile civile au exercitat acțiunea civilă și s-au constituit părți civile in procesul penal cu suma totala de 13.200.000 RON.

Analizând cauza prin prisma materialului probatoriul administrat în cauză atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească instanța va reține următoarele aspecte

Nu se poate reține că inculpatul C.I., in legătura cu efectuarea unei expertize financiar contabile, a prezentat inculpatei P.P. date neadevărate in vederea obținerii, in mod ilicit, a unor valori cu mult mai mari decât cele reale și, pe cale de consecința, a putut formula pretenții civile nereale in fata unei instanțe de judecata, inclusiv prin asumarea calității de parte civila, deși SC I.C. SRL se afla in procedura de lichidare în condițiile în care martorii audiați în cauză precizează că atât la Hotelul I. cât și la la Restaurantul G. au fost făcute investiții de inculpat.

Relevantă în cauză din această perspectivă este declarația dată martorul G.Ș. care declară că îl cunoaște pe inculpatul C.I. din anul 1989 și poate preciza cu exactitate că inculpatul a investit în Restaurantul G. sume consistente pentru achiziționarea de mobilier și aparatură de bucătărie, gresie și faianță precum și veselă comandată la Alba Iulia în acest sens martorul împrumutându-l pe inculpat cu 10.000 mărci germane.

În acest sens nu se poate reține și faptul că inculpata P.P. a acceptat efectuarea unei expertize financiar contabile, deși se afla in stare de incompatibilitate sau că a efectuat expertiza dispusa de instanța de judecata și de asemenea că în in mod repetat, a înțeles sa-și depășească mandatul in legătura cu efectuarea expertizei, in sensul in care nu a verificat daca datele și informațiile prezentate de inculpatul C.I. au corespondent in contabilitate și se reflecta in investițiile pretins a fi fost efectuate la activele care făceau obiectul contractelor de locație de gestiune în condițiile în care la data la care s-a dispus și efectuat expertiza (07 aprilie 1999), întocmirea unei asemenea lucrări de către un expert aflat in stare de incompatibilitate nu reprezenta infracțiune, fapta fiind incriminată începând cu data de 06 decembrie 1999 odată cu intrarea in vigoare Legii nr. 186/1999.

Trebuie remarcat că această împrejurare a fost sesizată în timpul urmării penale (d.u.p.).

În raport de acest aspect tribunalul nu poate reține atitudinea subiectiva a inculpatei ca fiind determinantă pentru reținerea infracțiunii în contextul expus anterior - conform căruia inculpata cunoștea despre starea de incompatibilitate in care s-ar afla și, cu toate acestea nu s-a abținut de la efectuarea lucrării.

Astfel ca răspuns la adresa Parchetului nr. 159/P/2002, prin adresa nr. 161 din 19 septembrie 2002 (dosar fond) C.E.C.A.R. Giurgiu precizează ca inculpata P.P. fost (...) „înscrisa pe tabloul Corpului de experți până la data de 31 decembrie 1999”.

Trebuie reținut că tot in aceeași adresa se mai menționează că nu s-a comunicat inculpatei respectiv expertului contabil P.P. că, începând cu 01 ianuarie 2000, este membru inactiv.

De asemenea în același sens a fost emis de către aceeași autoritate și înscrisul din 10 iunie 2002 (aflat la dosarul de fond).

Dintr-o asemenea adresă (aflată la dosar fond) rezultă ca abia la 03 februarie 2000 C.E.C.A.R. Giurgiu a comunicat Tribunalului Giurgiu și nu Judecătoriei Giurgiu o noua lista din care lipsea acest expert respectiv P.P. astfel că din această perspectivă nu se poate reține nici măcar culpa inculpatei care efectuat expertiza dispusă la 07 aprilie 1999.

De asemenea este inexplicabil și faptul ca C.E.C.A.R. Giurgiu i-a acceptat inculpatei P.P. în calitate de expert cotizația pe anul 1999 (dosar fond), acest aspect determinând tribunalul să rețină că inculpata nu am avut cunoștința de existenta vreunui motiv care sa îi impună să se abțină de la efectuarea expertizei.

De asemenea nu se poate reține în sarcina inculpatei P.P. că, in aceasta modalitate, l-a ajutat pe inculpatul C.I. sa obțină valori supraevaluate, cu mult peste nivelul investițiilor realizate in mod real, și că a efectuat o expertiza imobiliara, dar și un raport de evaluare, deși nu era atestata in calitate de expert tehnic imobiliar sau in calitate de evaluator din următoarele considerente:

Pentru efectuarea lucrării inculpata s-a conformat întocmai dispozițiilor instanței atât cu privire la obiectivele stabilite cat și la baza informativă impusa respectiv convocarea părților și solicitarea de a i se comunica informații și documente, altele de cat cele aflate la dosar, cât și studierea materialului din dosarul cauzei.

Inculpata precizează în acest sens că a respectat întocmai dispozițiile C. proc. pen. in materia efectuării expertizelor precum și legislația speciala.

Astfel tribunalul reține situația conform căreia cu ocazia efectuării raportului de expertiză s-au convocat toate părțile prin mandate poștale pentru data de 30 aprilie 1999 in stațiunea Venus la locul amplasării celor doua active.

Aceasta împrejurare este dovedita atât cu înscrisuri aflate la dosarul de urmărire penală cat și cu depoziția martorei J.V.(fostă C.) conform căreia la data stabilită inculpata P.P. în calitate de expert s-a deplasat la locul convocării unde se mai afla J.V.(fostă C.) și, in timp ce îl aștepta pe administratorul SC A.I. SA s-a discutat și cu martora O.A..

Acest aspect este confirmat de martora J.V.(fostă C.) care a mai declarat că inculpata la fața locului a încercat să intre în hotel și restaurant dar a fost împiedicata de muncitorii care lucrau acolo.

Același aspect s-a derulat și la sosirea numitului V.N. care nu numai ca nu a permis accesul in imobile dar nu a dorit să pună inculpata în legătura cu persoane care sa poată să-i dea lămuriri asupra obiectului expertizei.

Mai mult, acesta a afirmat ca documentele societății se află la Poliția Neptun motiv pentru care inculpata împreună cu fiul acesteia dar și cu V.N. s-a deplasat, fără nici un rezultat, la aceasta instituție (dosar fond precum și depoziția martorei J.V.(fostă C.) aflata la același dosar).

Cu aceasta ocazie singurele documente puse la dispoziție de partea civila SC A.I. SA au fost niște liste de inventar.

Cat privește poziția celorlalte părți, inculpata a luat legătura cu reprezentanții celor 2 societăți comerciale (SC I.C. SRL și SC V. SRL) precum și cu contabilul acestora, martorul H.A., martor care confirma întâlnirea (declarația de la dosar fond - cât și cele date in cursul urmăririi penale).

Nici o alta parte din dosar nu a mai răspuns convocării.

O situație inexplicabilă în opinia tribunalului și care creează dubii ce profită inculpatei P.P. este aceea conform căreia, după depunerea raportului de expertiza întocmit de inculpată, nici una dintre părți nu a formulat obiecțiuni cu privire la starea de incompatibilitate ori la conținutul expertizei, cu excepția inculpatului D.C.M. (martor in prezenta cauză) însă nici acesta nu a sesizat instanței acest aspect așa cum o afirmă în declarația sa din ședința publică din data de 23 iulie 2009. Cu ocazia reîntregirii raportului Judecătoria Giurgiu a încuviințat obiecțiunile acestuia și a dispus să se includă in raportul reîntregit și răspunsul la acestea.

Cu acest prilej inculpata a reconvocat părțile iar SC A.I. SA a declarat ca nu mai are alte documente de depus, împrejurare consemnata in procesul verbal aflat in copie la dosar fond.

În acest sens tribunalul sesizează că la convocarea părților în teren societatea inculpatului fost reprezentata in teren de către martora J.V.(fostă C.), acesta fiind prezent doar la întâlnirea cu contabilul și cu expertul parte al celor doua părți civile.

Sub aspectul laturii penale tribunalul nu poate reține că inculpata a efectuat o expertiza imobiliara, dar și un raport de evaluare, deși nu era atestata in calitate de expert tehnic imobiliar sau in calitate de evaluator în condițiile în care in cauza nu s-a efectuat decât un singur raport de expertiza financiar-contabila iar noțiunea de expert tehnic imobiliar (și specializarea ca atare) a fost introdusa abia odată cu intrarea in vigoare a O.G. nr. 2/2000, așa încât la data desemnării inculpatei nu putea avea o asemenea calitate.

Cat privește calitatea de evaluator, încă din 1996, inculpata avea calitatea de expert in evaluarea economica și financiara a întreprinderilor (dosar fond).

Motivele expuse creează dubii majore în ceea ce privește posibilitatea reținerii în sarcina inculpatei P.P. a infracțiunii de înșelăciune în forma prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. în sensul de a accepta efectuarea expertizei fmanciar-contabile dispuse de instanță, deși știa că este incompatibilă, de a efectua această activitate procesuală și de a accepta în mod repetat să-și depășească limitele mandatului de efectuarea expertizei, în sensul că nu a verificat dacă datele și informațiile prezentate de învinuitul C.I. au corespondent în contabilitate și se reflectă în fapt în investițiile pretinse efectuate de învinuit la activele ce făceau obiectul contractelor de locație, favorizându-l pe acesta în obținerea unor valori mult supraevaluate în raport cu investițiile efectuate la activele respective, de a întocmi o expertiză imobiliară și un raport de evaluare cu toate că nu era atestată ca expert tehnic și evaluator.

Din această perspectivă nu se poate reține existența infracțiunii sub forma precizată anterior, în raport de care instanța este investită cu judecarea cauzei.

Față de aceste considerente tribunalul în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.;

Va dispune achitarea inculpatei P.P. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 C. pen. rap.la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. deoarece fapta nu există. în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen.;

Va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului C.I. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. deoarece a intervenit decesul acestuia.

Constată că pentru inculpatul decedat C.I. nu s-a acceptat succesiunea.

În raport de aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru inculpata P.P. va face aplicarea art. 346 alin. (1) și (3) C. proc. pen.;

Va respinge acțiunea civilă formulată de către părțile civile SC A.I. SA - Stațiunea Venus și respectiv SIF T. SA - Brașov determinată de faptul că pentru inculpatul decedat C.I. nu s-a acceptat succesiunea.

II. împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și părțile civile SC A.I. SA și SIF T. SA.

Prin apelul declarat de către parchet s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe și pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpatei P.P., întrucât probele administrate in cauza demonstrează vinovăția acesteia. Astfel s-a susținut ca „rezultă indubitabil că învinuita P.P. a denaturat in mod vădit cu știința conținutul raportului de expertiză cu privire la valoarea reală a cheltuielilor făcute de numiții C.I. și J.V.(fostă C.)".

Apelul părții civile SIF T. SA vizează greșita achitare a inculpatei P.P., motiv pentru care solicita desființarea primei hotărâri și pe fond, condamnarea inculpatei pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune cu consecința obligării la plata prejudiciului cauzat.

Apelul declarat de partea civilă SC A.I. SA, vizează netemeinicia și nelegalitatea soluției primei instanțe susținând că in mod greșit inculpata a fost achitată pentru infracțiunea de înșelăciune, sens in care solicită condamnarea acesteia și obligarea la plata daunelor către partea civilă. S-a susținut că inculpata P.P. a săvârșit infracțiunea de complicitate la înșelăciune „prin prezentarea unei fapte ca fiind mincinoasa, expertiza efectuata de inculpata a fost prezentată instanței, iar pe baza acesteia părțile civile au fost vătămate".

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe in raport de criticile formulate, cât și din oficiu, Curtea de Apel Constanța a reținut următoarele:

Prima instanță, respectiv Tribunalul Constanta in baza probatoriilor administrate atât in cursul urmăririi penale cât și a cercetării judecătorești, a stabilit că nu se poate reține că inculpatul C.I., in legătura cu efectuarea unei expertize financiar contabile, a prezentat inculpatei P.P. date neadevărate in vederea obținerii, in mod ilicit, a unor valori cu mult mai mari decât cele reale și, pe cale de consecința, a putut formula pretenții civile nereale in fata unei instanțe de judecata, inclusiv prin asumarea calității de parte civila, deși SC I.C. SRL se afla in procedura de lichidare în condițiile în care martorii audiați în cauză precizează că atât la Hotelul I. cât și la Restaurantul G. au fost făcute investiții de inculpat. Relevantă în cauză din această perspectivă este declarația dată martorul G.Ș. care declară că îl cunoaște pe inculpatul C.I. din anul 1989 și poate preciza cu exactitate că inculpatul a investit în Restaurantul G. sume consistente pentru achiziționarea de mobilier și aparatură de bucătărie, gresie și faianță precum și veselă comandată la Alba Iulia în acest sens martorul împrumutându-l pe inculpat cu 10.000 mărci germane.

În acest sens nu se poate reține și faptul că inculpata P.P. a acceptat efectuarea unei expertize financiar contabile, deși se afla in stare de incompatibilitate sau că a efectuat expertiza dispusa de instanța de judecata și de asemenea că în in mod repetat, a înțeles sa-și depășească mandatul in legătura cu efectuarea expertizei, in sensul in care nu a verificat daca datele și informațiile prezentate de inculpatul C.I. au corespondent in contabilitate și se reflecta in investițiile pretins a fi fost efectuate la activele care făceau obiectul contractelor de locație de gestiune în condițiile în care la data la care s-a dispus și efectuat expertiza (07 aprilie 1999), întocmirea unei asemenea lucrări de către un expert aflat in stare de incompatibilitate nu reprezenta infracțiune, fapta fiind incriminată începând cu data de 06 decembrie 1999 odată cu intrarea in vigoare Legii nr. 186/1999.

Trebuie remarcat că această împrejurare a fost sesizată în timpul urmării penale (d.u.p.).

În raport de acest aspect tribunalul nu poate reține atitudinea subiectiva a inculpatei ca fiind determinantă pentru reținerea infracțiunii în contextul expus anterior - conform căruia inculpata cunoștea despre starea de incompatibilitate in care s-ar afla și, cu toate acestea nu s-a abținut de la efectuarea lucrării.

Astfel ca răspuns la adresa Parchetului nr. 159/P/2002, prin adresa nr. 161 din 19 septembrie 2002 (dosar fond) C.E.C.A.R. Giurgiu precizează ca inculpata P.P. fost (...) „înscrisa pe tabloul Corpului de experți până la data de 31 decembrie 1999”.

Trebuie reținut că tot in aceeași adresa se mai menționează că nu s-a comunicat inculpatei respectiv expertului contabil P.P. că, începând cu 01 ianuarie 2000, este membru inactiv.

De asemenea în același sens a fost emis de către aceeași autoritate și înscrisul din 10 iunie 2002 (aflat la dosarul de fond).

Dintr-o asemenea adresă (aflată la dosar fond) rezultă ca abia la 03 februarie 2000 C.E.C.A.R. Giurgiu a comunicat Tribunalului Giurgiu și nu Judecătoriei Giurgiu o noua lista din care lipsea acest expert respectiv P.P. astfel că din această perspectivă nu se poate reține nici măcar culpa inculpatei care efectuat expertiza dispusă la 07 aprilie 1999.

De asemenea este inexplicabil și faptul a C.E.C.A.R. Giurgiu i-a acceptat inculpatei P.P. în calitate de expert cotizația pe anul 1999 (la dosar fond), acest aspect determinând tribunalul să rețină că inculpata nu am avut cunoștința de existenta vreunui motiv care sa îi impună să se abțină de la efectuarea expertizei.

De asemenea nu se poate reține în sarcina inculpatei P.P. că, in aceasta modalitate, l-a ajutat pe inculpatul C.I. sa obțină valori supraevaluate, cu mult peste nivelul investițiilor realizate in mod real, și că a efectuat o expertiza imobiliara, dar și un raport de evaluare, deși nu era atestata in calitate de expert tehnic imobiliar sau in calitate de evaluator din următoarele considerente:

Pentru efectuarea lucrării inculpata s-a conformat întocmai dispozițiilor instanței atât cu privire la obiectivele stabilite cat și la baza informativă impusa respectiv convocarea părților și solicitarea de a i se comunica informații și documente, altele de cat cele aflate la dosar, cât și studierea materialului din dosarul cauzei.

Inculpata precizează în acest sens că a respectat întocmai dispozițiile C. proc. pen. in materia efectuării expertizelor precum și legislația speciala.

Astfel tribunalul reține situația conform căreia cu ocazia efectuării raportului de expertiză s-au convocat toate părțile prin mandate poștale pentru data de 30 aprilie 1999 in stațiunea Venus la locul amplasării celor doua active.

Aceasta împrejurare este dovedita atât cu înscrisuri aflate la dosarul de urmărire penală cat și cu depoziția martorei J.V.(fostă C.) conform căreia la data stabilită inculpata P.P. în calitate de expert s-a deplasat la locul convocării unde se mai afla J.V.(fostă C.) și, in timp ce îl aștepta pe administratorul SC A.I. SA s-a discutat și cu martora O.A.

Acest aspect este confirmat de martora J.V.(fostă C.) care a mai declarat că inculpata la fața locului a încercat să intre în hotel și restaurant dar a fost împiedicata de muncitorii care lucrau acolo.

Același aspect s-a derulat și la sosirea numitului V.N. care nu numai ca nu a permis accesul in imobile dar nu a dorit să pună inculpata în legătura cu persoane care sa poată să-i dea lămuriri asupra obiectului expertizei.

Mai mult, acesta a afirmat ca documentele societății se află la Poliția Neptun motiv pentru care inculpata împreună cu fiul acesteia dar și cu V.N. s-a deplasat, fără nici un rezultat, la aceasta instituție (dosar fond precum și depoziția martorei J.V.(fostă C.) aflata la același dosar).

Cu aceasta ocazie singurele documente puse la dispoziție de partea civila SC A.I. SA au fost niște liste de inventar.

Cat privește poziția celorlalte părți, inculpata a luat legătura cu reprezentanții celor 2 societăți comerciale (SC I.C. SRL și SC V. SRL) precum și cu contabilul acestora, martorul H.A., martor care confirma întâlnirea (declarația de la dosar fond cât și cele date in cursul urmăririi penale).

Nici o alta parte din dosar nu a mai răspuns convocării. O situație inexplicabilă în opinia tribunalului și care creează dubii ce profită inculpatei P.P. este aceea conform căreia, după depunerea raportului de expertiza întocmit de inculpată, nici una dintre părți nu a formulat obiecțiuni cu privire la starea de incompatibilitate ori la conținutul expertizei, cu excepția inculpatului D.C.M. (martor in prezenta cauză) însă nici acesta nu a sesizat instanței acest aspect așa cum o afirmă în declarația sa din ședința publică din data de 23 iulie 2009. Cu ocazia reîntregirii raportului Judecătoria Giurgiu a încuviințat obiecțiunile acestuia și a dispus să se includă in raportul reîntregit și răspunsul la acestea.

Cu acest prilej inculpata a reconvocat părțile iar SC A.I. SA a declarat ca nu mai are alte documente de depus, împrejurare consemnata in procesul verbal aflat in copie la dosar fond).

În acest sens tribunalul sesizează că la convocarea părților în teren societatea inculpatului fost reprezentata in teren de către martora J.V.(fostă C.), acesta fiind prezent doar la întâlnirea cu contabilul și cu expertul parte al celor doua părți civile.

Sub aspectul laturii penale tribunalul nu poate reține că inculpata a efectuat o expertiza imobiliara, dar și un raport de evaluare, deși nu era atestata in calitate de expert tehnic imobiliar sau in calitate de evaluator în condițiile în care in cauza nu s-a efectuat decât un singur raport de expertiza financiar-contabila iar noțiunea de expert tehnic imobiliar (și specializarea ca atare) a fost introdusa abia odată cu intrarea in vigoare a O.G. nr. 2/2000, așa încât la data desemnării inculpatei nu putea avea o asemenea calitate.

Cat privește calitatea de evaluator, încă din 1996, inculpata avea calitatea de expert in evaluarea economica și financiara a întreprinderilor (dosar fond).

Motivele expuse creează dubii majore în ceea ce privește posibilitatea reținerii în sarcina inculpatei P.P. a infracțiunii de înșelăciune în forma prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. în sensul de a accepta efectuarea expertizei financiar-contabile dispuse de instanță, deși știa că este incompatibilă, de a efectua această activitate procesuală și de a accepta în mod repetat să-și depășească limitele mandatului de efectuarea expertizei, în sensul că nu a verificat dacă datele și informațiile prezentate de învinuitul C.I. au corespondent în contabilitate și se reflectă în fapt în investițiile pretinse efectuate de învinuit la activele ce făceau obiectul contractelor de locație, favorizându-l pe acesta în obținerea unor valori mult supraevaluate în raport cu investițiile efectuate la activele respective, de a întocmi o expertiză imobiliară și un raport de evaluare cu toate că nu era atestată ca expert tehnic și evaluator.

Din această perspectivă nu se poate reține existența infracțiunii sub forma precizată anterior, în raport de care instanța este investită cu judecarea cauzei.

Fata de cele prezentate, in mod greșit instanța a reținut ca fapta nu exista cât timp nu a analizat elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune in raport cu situația de fapt reținuta.

Astfel, infracțiunea de înșelăciune este incriminata intr-o varianta tip, doua variante speciale și alte doua agravante.

Potrivit art. 215 alin. (1) C. pen., varianta tip consta in inducerea in eroare a unei persoana prin prezentarea ca adevărata a unei fapte mincinoase, sau ca mincinoasa a unei fapte adevărate, in scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și daca s-a pricinuit o paguba.

Forma agravanta consta in înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase sau orice alte mijloace frauduloase, potrivit art. 215 alin. (2) C. pen.

Alin. (5) al aceluiași text de lege prevede înșelăciunea care a avut consecințe deosebit de grave. Obiectul juridic al acestei infracțiuni îl constituie relațiile sociale de ordin patrimonial a căror naștere și dezvoltare este condiționata de buna credința și încrederea ce trebuie sa existe in raporturile juridice care au loc intre subiecții acestor raporturi.

Subiectul pasiv este persoana fizica sau juridica privata ori publica al cărei patrimoniu a fost lezat, păgubit prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Elementul material al infracțiunii este reprezentat de o acțiune frauduloasa de amăgire ori inducere in eroare a victimei, prin prezentarea ca adevărata a un ei fapte mincinoase, sau ca mincinoasa a unei fapte adevărate. Prezentarea frauduloasa, denaturata sau alterata a realității trebuie sa fie apta de a inspira încrederea victimei și de a o induce in eroare, de a o amăgi sau de a o menține in eroarea produsa anterior.

Când infracțiunea este săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase cum este cazul in speță, inculpata trebuia sa comită faptele de înșelăciune in dauna părții vătămate față de care și~ar fi atribuit calitatea de expert, calitate pe care in realitate nu o avea. Or, inculpata la data când a executat raportul de actualizare a sumelor solicitate de părțile civile in dosarul penal, avea calitatea de expert și fusese desemnata de către instanță.

Relevant pentru existenta infracțiunii de înșelăciune indiferent de varianta in care se prezintă, este rezultatul acțiunii și anume inducerea in eroare a victimei, și obținerea de către făptuitor a unei dispoziții de ordin patrimonial, păgubitoare pentru victima sau alta persoana.

Infracțiunea se comite numai cu intenție care trebuie sa fie caracterizata nu oricum ci prin scopul urmărit de făptuitor adică obținerea unui folos material injust pentru sine ori pentru altul. În speța, inculpata a fost trimisa in judecata pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune in condițiile art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. pentru că a acceptat efectuarea expertizei financiar contabile dispusă de instanță, deși știa că este incompatibila de a efectua aceasta activitate procesuala și de a accepta in mod repetat s-și depășească limitele mandatului de efectuare a expertizei.

Ca atare, față de încadrarea juridică dată de reprezentantul parchetului și față de probele care s-au administrat pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, nu s-a putut demonstra că inculpata P.P. a urmărit prin întocmirea acestei expertize dispuse de instanța obținerea unui folos material injust pentru sine ori pentru altul. Avându-se in vedere cele de mai sus, Curtea considera ca fapta inculpatei de a întocmi un raport de reevaluare dispus de instanța de judecata in condițiile in care aceasta nu mai avea posibilitatea legala de a efectua aceasta lucrare, nu poate fi caracterizata ca fiind infracțiune de înșelăciune, deoarece aceasta infracțiune nu se consumă atâta timp cât nu sunt întrunite celelalte elemente constitutive, neurmărindu-se prejudicierea vreunei părți in procesul penal de către inculpata și neexistând nici un prejudiciu.

Instanța de judecata a dispus prin încheiere de ședința reevaluarea unor bunuri deja expertizate, astfel că prin activitatea desfășurata inculpata nu putea determina prin ea însăși că a urmărit realizarea scopurilor infracționale prevăzute de lege, întrucât dispoziția instanței a devenit obligatorie pentru inculpata.

Este adevărat ca au apărut acele modificări legislative prin care inculpata - angaja Ministerului Finanțelor - nu mai putea sa efectueze aceste expertize, însă biroul de experți nu i-a adus la cunoștință aceasta împrejurare și nu era suspendata din tabloul experților, așa că aceste situații nu trebuie considerate ca intrând obligatoriu in sfera ilicitului penal fără o urmărire atenta.

Curtea apreciază ca in speța nu poate fi reținuta comiterea complicității la infracțiunea de înșelăciune, pentru ca infracțiunii îi lipsește unul din elementele constitutive ale acesteia respectiv intenția.

Întrucât infracțiunea de înșelăciune se săvârșește numai cu intenție directa, făptuitorul își dă seama ca desfășoară o activitate de inducere in eroare și ca prin aceasta pricinuiește o paguba, urmare a cărei producere o urmărește. În speță, nu s-a putut demonstra ca inculpata ar fi urmărit prin întocmirea acelei activități dispusa de instanță obținerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material. Pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune trebuie sa se constate existenta unei legături de cauzalitate intre elementul material - acțiunea de amăgire - și paguba produsa (urmarea imediata).

Recurentele părți civile au solicitat disjungerea soluționării acțiunii civile și în cazul respingerii acestei disjungeri au solicitat ca probă efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea daunelor suferite de SC A.I. SA prin nefolosirea obiectivului, a dobânzilor aferente. Și această critică este neîntemeiată.

Nu este justificată, potrivit art. 38 C. proc. pen. disjungerea judecării acțiunii civile de cea penală,în cauzele în care stabilirea vinovăției inculpatei, individualizarea pedepsei și încadrarea juridică se raportează la întinderea pagubei produse prin infracțiuni. în cazul unor astfel de infracțiuni trebuie dispusă numai atunci când judecarea împreună a ambelor acțiuni ale procesului din cauze obiective nu poate fi asigurată.

În prezent această disjungere nu este oportună raportat și la data comiterii presupusei fapte penale, respectiv iunie-iulie 2000. Cu privirea la efectuarea unui raport de expertiză,solicitată de SIF T. SA, apreciem că nu se impune admiterea acestei cereri pentru că efectuarea acestei expertize pentru stabilirea daunelor suferite de părțile civile nu ar aduce elemente noi din punct de vedere al existenței infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

În cursul urmăririi penale,s-a efect o expertiză judiciar-contabilă,în octombrie 2000 și o expertiză tehnică în construcție în martie 2002, ambele lucrări sunt complexe și au tratat pe larg obiectivele stabilite la momentul respectiv, iar până în prezent nu au apărut elemente noi care să necesite efectuarea altor expertize.

De altfel, prin aceasta, Curtea apreciază că se urmărește o tergiversare a cercetărilor care se efectuează în cauză,care și așa durează de 10 ani.

Ca atare, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. Curtea va admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, apelantele - părți civile SC A.I. SA Venus și SIF T. SA împotriva sentinței penale nr. 25 din 26 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 2212/118/2008.

În baza art. 382 alin. (2) C. proc. pen. va desființa în parte sentința penală apelată și, rejudecând, dispune:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. va achita inculpata P.P. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. va respinge ca neîntemeiate acțiunile civile formulate de părțile civile SC A.I. SA Venus și SIF T. SA. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Așa fiind, prin decizia penală nr. 71/P din 15 iunie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

A admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, apelantele - părți civile SC A.I. SA Venus și SIF T. SA împotriva sentinței penale nr. 25 din 26 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 2212/118/2008.

În baza art. 382 alin. (2) C. proc. pen. a desființat în parte sentința penală apelată și, rejudecând, dispune:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. A achitat pe inculpata P.P. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiate, acțiunile civile formulate de părțile civile SC A.I. SA Venus și SIF T. SA

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 189 C. proc. pen. suma de 50 RON reprezentând onorariu parțial apărător desemnat din oficiu - avocat S.D.E. a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Constanța.

III. împotriva acestei decizii penale în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și părțile civile SC A.I. SA și SIF T. SA, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, criticând-o pentru nelegalitate pentru motivele prezente pe larg în motivele scrise precum și oral și care se încadrează în cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 9, 17 și 18 C. proc. pen.

Examinând decizia recurată, înalta Curte a constatat, prioritar cercetării celorlalte critici, că instanța de apel nu a motivat rezolvarea dată laturii civile. Astfel, prima instanță, achitând pe inculpata P.P. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a respins acțiunea civilă formulată de către părțile civile SC A.I. SA - Stațiunea Venus și respectiv SIF T. SA - Brașov ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 346 alin. (1) și (3) C. proc. pen., potrivit cu care „nu pot fi acordate despăgubiri civile în cazul în care achitarea s-a pronunțat pentru că fapta imputată nu există, ori nu a fost săvârșită de inculpat". Instanța de apel a schimbat temeiul achitării în cel prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen., caz în care, potrivit art. 346 alin. (1) și (2) C. proc. pen., putea obliga sau nu inculpata la repararea daunelor, potrivit legii civile. Așadar, în cazul prev. de art. 10 lit. d) C. proc. pen., acordarea despăgubirilor civile este la latitudinea instanței, însă era necesar ca aceasta să motiveze de ce obligă sau nu inculpatul la repararea pagubei cauzată prin infracțiune. Din examinarea deciziei instanței de apel, Înalta Curte constată că instanța de apel s-a rezumat să respingă ca neîntemeiate acțiunile civile formulate de părțile civile SC A.I. SA Venus și SIF T. SA, fără a motiva în nici un mod de ce pretențiile acestora sunt nejustificate, singura motivare relativ la latura civilă făcând referire la neoportunitatea disjungerii laturii civile și a efectuării unei noi expertize contabile pentru stabilirea prejudiciului real, raportându-se în principal la data comiterii infracțiunii. Ca atare, cum instanța de apel nu a motivat în nici un fel de ce pretențiile celor două părți civile sunt neîntemeiate -în condițiile în care a dispus achitarea nu pentru lipsa prejudiciului, ci pentru lipsa laturii subiective, ca element constitutiv al complicității la infracțiunea de înșelăciune -, nu se poate exercita controlul judiciar, neputăndu-se răspunde criticilor principale din recursurile părților civile, ce vizează tocmai greșita respingere a acțiunilor civile.

Cum admiterea recursurilor părților civile în ipoteza la care face referire cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. (partea civilă SC A.I. SA a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., însă din motivarea scrisă a recursului reiese că aceasta a criticat faptul că instanța de apel nu a motivat de ce a ignorat probele efectuate în cauză, mai ales expertizele care atestă prejudiciul, astfel că respectiva critică a fost încadrată corespunzător de Curte în cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.), are drept consecință casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, cercetarea celorlalte motive de recurs este inutilă, urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.

Urmează ca instanța de apel, cu ocazia rejudecării apelurilor, să motiveze modul în care va înțelege să soluționeze latura civilă a cauzei; totodată, urmează să aibă în vedere inclusiv motivul de recurs al parchetului, așa cum a fost precizat oral - în sensul schimbării încadrării juridice dată faptelor comise de inculpata P.P. din art. 26 rap.la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. în art. 260 alin. (1) și (4) C. pen., în contextul în care, referitor la faptele săvârșite.

În prezenta cauză s-a mai pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă - decizia penală nr. 344 din 16 aprilie 2010 a Tribunalului Constanța, secția penală. Astfel, inculpata deși a fost urmărită penal pentru mai multe infracțiuni, a fost trimisă în judecată doar pentru una - cea prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (2) și (5) C. pen.-, pentru celelalte dispunându-se, prin același rechizitoriu, nr. 6l/D/P/2005 din 24 martie 2008, o soluție de netrimitere în judecată (încetarea urmăririi penale ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale) care a fost atacată în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., iar prin soluția dispusă în cauza respective s-a stabilit că infracțiunea prev.de art. 260 alin. (1) și (4) C. pen. există și a fost săvârșită cu vinovăție de către inculpată, însă a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.

În consecință, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate în cauză, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță - Curtea de Apel Constanța.

Așa fiind, prin decizia penală nr. 2607 din 29 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-au admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de părțile civile SC A.I. SA și SIF T. SA împotriva deciziei penale nr. 71/P din 15 iunie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

A casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Constanța.

Cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluționării prezentelor recursuri au rămas în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată P.P., în sumă de 200 RON, a fost suportat din fondul Ministerului Justiției.

IV. în rejudecare, instanța de apel a Curții de Apel Constanța, examinând legalitatea și temeinicia susmenționatei sentințe din perspectiva criticilor formulate, precum și din oficiu, a constatat:

Este de menționat, în primul rând, situația premisă, care a condus la trimiterea în judecată a inculpatei P.P.

Prin sentința penală nr. 1259 din 15 decembrie 1999 pronunțată de Judecătoria Giurgiu în Dosar nr. 5957/1997 s-a dispus condamnarea inculpaților D.C.M. și G.L. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 290 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 215 alin. (2) C. pen., respectiv complicitate la toate aceste infracțiuni.

În aceiași cauză, s-a stabilit calitatea de parte responsabilă civilmente a SC A.I. SA.

Sub aspectul laturii civile, au fost obligați cei doi inculpați în solidar cu SC A.I. SA, în calitate de parte responsabilă civilmente la plata sumelor de 4.258.384.530 ROL către partea civilă SC I.C. SRL SRL Constanța, reprezentând 1.722.650.921 ROL profit brut nerealizat, 599.365.609 ROL reprezentând contravaloare debite și 1.936.868.000 ROL, contravaloare investiții, respectiv construcții și la restituirea către aceiași societate a mai multor bunuri, reprezentând dotări mijloace fixe și obiecte de inventar sau în caz contrar contravaloarea lor.

Totodată, au fost obligați cei doi inculpați în solidar cu SC A.I. SA, în calitate de parte responsabilă civilmente la plata sumelor de 1.250.740.331 ROL către partea civilă SC V. SRL Constanța, reprezentând 877.301.380 ROL profit brut nerealizat, 41.467.951 ROL reprezentând contravaloare debite și 331.971.000 ROL, contravaloare investiții, respectiv construcții și la restituirea către aceiași societate a mai multor bunuri, reprezentând dotări sau în caz contrar contravaloarea lor.

S-au respins acțiunile civile ale părților civile V.C. și C.V.(fostă J.) privind restituirea bunurilor personale. S-au menținut măsurile asigurătorii.

S-a omologat sub aspect valoric raportul de expertiză contabilă întocmit de expert economist P.P.

În ceea ce privește raportul de expertiză efectuat în cauză de către inculpata P.P., instanța de apel reține următoarele:

Conform conținutului raportului de expertiză efectuat în cauză, și de care instanța și părțile au luat la cunoștință, expertul contabil, respectiv inculpata, a expertizat inventarele întocmite de SC A.I. SA la restaurantul G. și la Hotelul I. în data de 24 aprilie 1994 în baza deciziei de inventariere din 24 aprilie 1996 și în data de 02 mai 1996 în baza deciziei de inventariere din 02 mai 1996, expertul concluzionând, motivat că, nu poate să le ia în considerare pentru a determina valoarea bunurilor proprii ale soților C.

Se arată de către expert că, s-au luat în considerare listele cu bunuri personale rămase în gestiunea SC A.I. SA întocmite de soții C. și care s-au atașat la dosarul cauzei.

Este evident că, inculpata nu a spus nici un moment că a inventariat chiar obiectele respective, că le-ar fi vizualizat sau că ar fi cercetat existența reală a acestor bunuri ci doar a precizat ce a avut la bază în momentul la care a răspuns la obiectivul nr. 1 al expertizei.

În ceea ce privește răspunsul la obiectivul nr. 2, respectiv să se determine și să se calculeze valoarea actuală a mijloacelor fixe, obiecte de inventar și investițiilor realizate de cele două societăți în obiectivele deținute în locație de gestiune, expertul precizează expres că, pentru răspunsul la acest obiectiv a avut în vedere raportul de evaluare privind investiția efectuată de SC I.C. SRL, facturile dotări ce au fost puse la dispoziție expertului, indicându-se expres că raportul de evaluare se află la dosar.

Este evident că, nici în cazul acestui obiectiv inculpata nu a spus nici un moment că a inventariat chiar obiectele respective, că le-ar fi vizualizat sau că ar fi cercetat existența reală a acestor investiții ci doar a precizat ce a avut la bază în momentul la care a răspuns la obiectivul nr. 1 al expertizei.

Referitor la obiectivul nr. 3, respectiv să se determine profitul brut nerealizat datorită nederulării contractelor încheiate de către cele două societăți comerciale cu partenerii săi, expertul indică contractele de locațiune pentru cele două obiective, ce se aflau în derulare, contractele de prestări servicii care, de asemenea erau în derulare.

Totodată, expertul indică modul în care a calculat profitul nerealizat, luând în considerare numărul de locuri, gradul de ocupare, numărul zile turist, sezon, tarifele de cazare și baremul de masă practicate de SC V.V. SA.

În ceea ce privește obiectivul nr. 4, respectiv să se calculeze și să se stabilească dacă, în funcție de profitul obținut de cele două societăți, acestea ar fi avut posibilitatea să își achite debitele către furnizori, către organele fiscale și bănci, și care este paguba cauzată celor două societăți.

Și pentru a răspunde la acest obiectiv, expertul indică că a luat în considerare balanțele de verificare întocmite de cele două societăți comerciale la data de 31 decembrie 1995, ultimele ce le deținea și care au fost puse la dispoziția expertului de administratorii agenților economici.

Expertiza a fost depusă la dosarul cauzei la data de 19 mai 1999.

Ulterior, la dosarul cauzei s-au depus obiectiuni de către inculpatul D.C.M., obiectiuni din care rezultă că s-a criticat întocmirea expertizei pe baza înscrisurilor indicate de inculpată, inclusiv pe baza raportului de evaluare, expertul fiind acuzat de imparțialitate și lipsă de profesionalism.

Este de precizat că, partea responsabilă civilmente, SC A.I. SA, la acel moment nu a formulat obiectiuni la raportul de expertiză.

Prin încheierea din 14 septembrie 1999, instanța de fond dispune refacerea raportului de expertiză, urmare a nedepunerii la dosar a dovezilor de convocare a părților, dispunând ca expertul să răspundă și obiecțiunilor formulate de inculpatul D.C.M.

Conform procesului verbal din 01 octombrie 1999, au fost convocate, pentru refacerea expertizei toate părțile din dosar, fiind prezent și reprezentantul părții responsabil civilmente SC A.I. SA, lipsind inculpații D.C.M. și G.L., singura obiecțiune formulată de reprezentantul părții responsabil civilmente SC A.I. SA, fiind cea legată de aprobarea lucrărilor de reparații, modernizări și dotări la cele două obiective efectuate de locatari, menționându-se că aceste lucrări au fost cerute de locator prin caietul de sarcini, astfel încât, prin această obiecție, practic se recunoaște efectuarea acestor lucrări de locatari, în speță de cele două societăți și deci și realitatea celor consemnate de expert.

Lucrarea expertului s-a concretizat în raport de expertiză contabilă din 19 octombrie 1999, denumit și completator.

Se menționează în acest raport de expertiză că, expertiza contabilă s-a efectuat pe baza documentelor din dosarul cauzei, documentelor prezentate de soții C., a documentelor prezentate de SC A.I. SA, de date și informații furnizate de Poliția Neptun, de directorul SC A.I. SA, numitul V.N., de contabilul șef al SC I.C. SRL, numitul H.A., la sediul SC A.I. SA, la sediul Poliției Neptun și la sediul firmelor SC I.C. SRL și SC V. SRL.

Este de reținut că nici un moment inculpata nu a susținut că ar fi procedat la inventarierea faptică a obiectelor de inventar, a dotărilor existente ori că le-ar fi vizualizat efectiv, sau că ar fi constatat personal realitatea existenței lor, expertul susținând că practic a realizat o reevaluare a acestora pe baza documentelor și datelor puse la dispoziție de societățile și persoanele menționate, aspecte de care atât instanța cât și părțile au luat la cunoștință.

Astfel, referitor la obiectivul nr. 1 al expertizei, respectiv să se determine valoarea actualizată a bunurilor proprii ale soților C., expertul a precizat că a expertizat inventarele întocmite de SC A.I. SA la restaurantul G. și la Hotelul I. în data de 24 aprilie 1994 în baza deciziei de inventariere din 24 aprilie 1996 și în data de 02 mai 1996 în baza deciziei de inventariere din 02 mai 1996, expertul concluzionând, motivat că, nu poate să le ia în considerare pentru a determina valoarea bunurilor proprii ale soților C.

Se arată de către expert că, s-au luat în considerare listele cu bunuri personale rămase în gestiunea SC A.I. SA întocmite de soții C. și care s-au atașat la dosarul cauzei, cu mențiunea că, nici unul dintre inculpați, care au avut, D.C.M. calitatea de director al SC A.I. SA și membru în comisia de inventariere și G.L. calitatea de gestionar și participant la inventariere nu au răspuns convocării pentru date suplimentare și nici nu au anexat la dosar documente care să ateste veridicitatea inventarierii.

Este evident că, inculpata nu a spus nici un moment că a inventariat chiar obiectele respective, că le-ar fi vizualizat sau că ar fi cercetat existența reală a acestor bunuri ci doar a precizat ce a avut la bază în momentul la care a răspuns la obiectivul nr. 1 al expertizei.

În ceea ce privește răspunsul la obiectivul nr. 2, respectiv să se determine și să se calculeze valoarea actuală a mijloacelor fixe, obiecte de inventar și investițiilor realizate de cele două societăți în obiectivele deținute în locație de gestiune, expertul precizează expres că, pentru răspunsul la acest obiectiv a avut în vedere raportul de evaluare privind investiția efectuată de SC I.C. SRL, facturile privind dotări ce au fost puse la dispoziție expertului, informații culese de la persoane care cunosc spațiile respective.

Se indică expres de către expert că, pentru a răspunde la acest obiectiv s-a deplasat de două ori la fața locului, a stat de vorbă și a cules informații de la persoane din Venus, de la organele de poliție, care au confirmat că cei doi soți C. au efectuat o serie de lucrări de modernizări, extinderi, reparații și dotări la cele două obiective.

Remarcăm că și numitul V.N., reprezentantul SC A.I. SA recunoaște efectuarea lucrărilor de reparații, modernizări și dotări la cele două obiective efectuate de locatari, menționând doar faptul că aceste lucrări au fost cerute de locator prin caietul de sarcini, sens în care facem trimitere la procesul verbal din 01 octombrie 1999, întocmit și semnat de persoanele prezente, inclusiv de numitul V.N., cu ocazia convocării părților.

Dimpotrivă, expertul face trimitere expresă la raportul de evaluare întocmit de SC M.C. SRL Constanța.

În ceea ce privește alte dotări adăugate de expert, inculpata face trimitere expresă la facturile puse la dispoziție de C.I.

Este evident că, nici în cazul acestui obiectiv inculpata nu a spus nici un moment că a vizualizat aceste lucrări de reparații, modernizări și dotări la cele două obiective, că le-ar fi vizualizat sau că ar fi cercetat existența reală a acestor investiții ci doar a precizat ce a avut la bază în momentul la care a răspuns la obiectivul nr. 2 al expertizei.

Referitor la obiectivul nr. 3, respectiv să se determine profitul brut nerealizat datorită nederulării contractelor încheiate de către cele două societăți comerciale cu partenerii săi, expertul indică contractele de locatiune pentru cele două obiective, ce se aflau în derulare, contractele de prestări servicii care, de asemenea erau în derulare.

Totodată, expertul indică modul în care a calculat profitul nerealizat, luând în considerare numărul de locuri, gradul de ocupare, numărul zile turist, sezon, tarifele de cazare și baremul de masă practicate de SC V.V. SA.

În ceea ce privește obiectivul nr. 4, respectiv să se calculeze și să se stabilească dacă, în funcție de profitul obținut de cele două societăți, acestea ar fi avut posibilitatea să își achite debitele către furnizori, către organele fiscale și bănci, și care este paguba cauzată celor două societăți.

Și pentru a răspunde la acest obiectiv, expertul indică că a luat în considerare balanțele de verificare întocmite de cele două societăți comerciale la data de 31 decembrie 1995, ultimele ce le deținea și care au fost puse la dispoziția expertului de administratorii agenților economici precum și o adresă emisă de Banca Ț.

La data de 30 noiembrie 1999, se formulează obiecțiuni la raportul de expertiză și totodată se formulează o cerere de efectuare a unei contraexpertize de către cei doi inculpați, ambele cereri fiind respinse de către instanța de fond, fără a se motiva motivul respingerii.

Este de reținut că, în obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, se indică și faptul că se recunoaște de expert că nu a expertizat nimic.

Împotriva acestei sentințe penale s-a formulat apel de către cei doi inculpați, de societățile părți civile, de soții C. și de partea responsabilă civilmente SC A.I. SA.

Reținem că s-a adus la cunoștința instanței de apel de chiar reprezentantul părții responsabil civilmente SC A.I. SA, că s-a formulat plângere penală împotriva inculpatei P.P. pentru mărturie mincinoasă.

Este de menționat că, motivele de apel formulate de SC A.I. SA vizau doar greșita obligare în solidar a acestei societăți, în calitate de parte responsabilă civilmente cu cei doi inculpați, întrucât inculpații nu au fost prepușii ei iar faptele comise de aceștia au fost săvârșite în afara relațiilor de serviciu, nefiind aduse critici cu privire la modul în care s-a efectuat expertiza contabilă sau cu privire la concluziile acesteia.

Singurul care a invocat, ca motive de apel și obiecțiunile la raportul de expertiză a fost inculpatul D.C.M., acesta făcând trimitere la obiecțiunile depuse la instanța de fond în data de 15 iunie 1999.

Aceste obiecțiuni au fost respinse, cu precizarea că, la respingerea acestor obiecțiuni, instanța de apel a avut în vedere și faptul că, expertul contabil a răspuns la obiectivele stabilite în chiar baza actelor menționate de expert și cu privire la care inculpatul D.C.M. susținea că nu pot fi luate în considerare.

Nici instanța de apel nu a reținut că expertul ar fi susținut că inventarierea sau constatarea lucrărilor s-ar fi făcut pe baza constatărilor personale ale expertului de la cele două obiective și, totodată, prin respingerea obiecțiunilor, s-a apreciat, implicit și de instanța de apel că, expertul, în mod corect a luat în considerare la efectuarea expertizei înscrisurile indicate, inclusiv raportul de evaluare întocmit de SC M.C. SRL Constanța. (vezi decizia penală nr. 227 din 03 iulie 2000 pronunțată de Tribunalul Giurgiu).

Este important de reținut că instanța de apel a avut la dosar și a putut analiza nemijlocit înscrisurile la care face trimitere expertul astfel încât a avut posibilitatea să le înlăture dacă considera că acestea nu pot sta la baza efectuării expertizei.

Și împotriva deciziei penale nr. 227 din 03 iulie 2000 pronunțată de Tribunalul Giurgiu s-a formulat recurs de cei doi inculpați și de partea responsabilă civilmente SC A.I. SA, recursurile fiind respinse ca nefondate prin decizia penală nr. 2011 din 30 noiembrie 2000 pronunțată de Curtea de Apel București.

Este de menționat că, în motivele de recurs formulate de SC A.I. SA se critică și modul de soluționare a acțiunii civile din prisma obiecțiunilor la raportul de expertiză efectuat în cauză de inculpata P.P., învederându-se inclusiv faptul că, aceasta nu ar figura pe lista Biroului de expertize tehnice judiciare și contabile a tribunalului Giurgiu.

Instanța de recurs nu își însușește astfel nici unul din obiecțiunile la raportul de expertiză, arătând și faptul că, nici împrejurarea că, expertul nu ar figura pe lista Biroului de expertize tehnice judiciare și contabile a Tribunalului Giurgiu nu constituie un motiv de nulitate absolută a hotărârii și chiar dacă s-ar admite o nerespectare a dispozițiilor legale în materie, aceasta nu ar putea fi privită ca o nulitate absolută și ca atare, această nerespectare ar fi trebuit să fie invocată la următorul termen de judecată, când părțile ar fi cunoscut-o, ori, în speță, părțile nu au uzat de acest drept, nici la fond și nici la instanța de apel, formulând doar obiecțiuni la expertiză, obiecțiuni legate doar de evaluarea bunurilor.

Reliefăm și faptul că, în urma memoriului adresat Procurorului General Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție de către partea responsabilă civilmente SC A.I. SA a fost declarat recurs în anulare împotriva sentinței și deciziilor pronunțate de instanțele de control judiciar, însă prin decizia penală nr. 1857 din 09 aprilie 2002, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare și a casat hotărârile pronunțate numai cu privire la latura penală, menținând hotărârea sub aspectul laturii civile.

De asemenea, evidențiem și punctul de vedere exprimat de judecătorul inspector V.A. în referatul privind constatările rezultate în urma verificărilor efectuate în Dosar nr. 1859/2000 al Curții de Apel București și în care s-a pronunțat decizia penală nr. 2011 din 30 noiembrie 2000 și potrivit cu care, decizia pronunțată este legală și temeinică, aceasta fiind argumentată în fapt și în drept, răspunzându-se la toate criticile invocate de partea responsabilă civilmente.

Prin rechizitoriul întocmit de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanța nr. 61/D/P/2005 din 24 martie 2005, s-a reținut în sarcina inculpatei P.P. că, aceasta ar fi acceptat efectuarea expertizei financiar contabile dispusă de instanță deși știa că este incompatibilă de a efectua această activitate procesuală și de a accepta în mod repetat să își depășească limitele mandatului de efectuare a expertizei în sensul că nu a verificat dacă datele și informațiile prezentate de inculpatul C.I. au corespondent în contabilitate și se reflectă în fapt în investițiile efectuate de inculpat la activele ce făceau obiectul contractelor de locație, favorizându-l pe acesta în obținerea unor valori supraevaluate în raport de investițiile efectuate la activele respective, de a întocmi o expertiză imobiliară și un raport de evaluare cu toate că nu era atestată ca expert tehnic și evaluator, faptă ce ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen.

În ceea ce privește susținerea organului de urmărire penală potrivit cu care inculpata ar fi acceptat efectuarea expertizei financiar contabile deși știa că este incompatibilă, nu poate fi primită de instanță având în vedere următoarele considerente:

Pe parcursul cercetării judecătorești, în cauza analizată, mai mulți experți nominalizați de B.L.E.J.T. Giurgiu și numiți de Judecătoria Giurgiu s-au abținut din diferite motive obiective.

Urmare a acestei situații, la data de 23 martie 1999, se întocmește o notă telefonică de grefierul șef al Judecătoriei Giurgiu, din care rezultă că, aceasta a luat legătura cu Biroul de Expertize din cadrul Tribunalului Giurgiu și aceasta în legătură cu numirea a trei experți în Dosarul nr. 5957/1997, cu termen de judecată la data 06 aprilie 1999, comunicându-se de către Biroul de expertiză că expertul desemnat anterior nu poate efectua expertiza și față de această situație instanța să numească un alt expert din lista care deja a fost comunicată anterior și privește pe: Ș.G., P.P. și C.S.. (d.u.p.).

Este evident că, la acea dată, inculpata era în evidența Biroului de Expertize din cadrul Tribunalului Giurgiu.

Acest aspect rezultă și din adresa din 19 septembrie 2002 emisă de C.E.C.A.R. Giurgiu, în care se precizează ca inculpata P.P. fost „înscrisa pe tabloul Corpului de experți până la data de 31 decembrie 1999”(dosar fond).

Relevant este și faptul, astfel cum rezultă din aceeași adresă, că, nu s-a comunicat inculpatei respectiv expertului contabil P.P. că, începând cu 01 ianuarie 2000, este membru inactiv.

În același sens a fost emis de către aceeași autoritate și înscrisul din 10 iunie 2002 (aflat la dosarul de fond).

Dintr-o asemenea adresă (aflată la dosar fond) rezultă ca abia la 03 februarie 2000 C.E.C.A.R. Giurgiu a comunicat Tribunalului Giurgiu și nu Judecătoriei Giurgiu o noua lista din care lipsea acest expert respectiv P.P.

Este de menționat și faptul că, C.E.C.A.R. Giurgiu i-a acceptat inculpatei P.P., în calitate de expert, cotizația pe anul 1999 (dosar fond).

În aceste condiții nu se poate reține că inculpata, cu intenție, nu a adus la cunoștința instanței faptul că ar fi incompatibilă în efectuarea expertizei dispusă în cauză, neexistând nici o dovadă în acest sens, dimpotrivă, înscrisurile depuse la dosar, și în principal cel în care se arată că inculpatei nu i s-a comunicat faptul că ar fi membru inactiv datorită incompatibilității în care se afla, cel referitor la plata cotizației pe anul 1999 și nu în ultimul rând comunicarea telefonică directă de către Biroul de Expertize a faptului că inculpata poate fi desemnată ca expert în cauză, exclud fără echivoc intenția, știința sau reaua credință a inculpatei în desemnarea sa ca expert în cauză.

Sunt de reținut și considerentele deciziei penale nr. 2011 din 30 noiembrie 2000 pronunțată de Curtea de Apel București, care, analizând acest aspect, reține că nu poate fi motiv de nulitate absolută și nici măcar la o nulitate relativă, cu atât mai mult cu cât, deși se cunoștea acest aspect de către inculpatul D.C.M., după cum și recunoaște, acesta nu a invocat acest aspect nici la instanța de fond și nici la instanța de apel, formulându-se doar obiecțiuni la modul în care s-au calculat valorile de către expert.

Nu poate fi primită nici susținerea organului de urmărire penală potrivit cu care inculpata a întocmit o expertiză imobiliară și un raport de evaluare cu toate că nu era atestată ca expert tehnic și evaluator, și aceasta întrucât, în cauză s-a efectuat un singur raport de expertiza financiar-contabila iar noțiunea de expert tehnic imobiliar (și specializarea ca atare) a fost introdusa abia odată cu intrarea in vigoare a O.G. nr. 2/2000, așa încât la data desemnării inculpatei nu putea avea o asemenea calitate și nici o altă persoană nu putea avea această calitate.

Nu poate fi primită nici susținerea organului de urmărire penală potrivit cu care, inculpata, cu intenție, a acceptat în mod repetat să își depășească limitele mandatului de efectuare a expertizei în sensul că nu a verificat dacă datele și informațiile prezentate de inculpatul C.I. au corespondent în contabilitate și se reflectă în fapt în investițiile efectuate de inculpat la activele ce făceau obiectul contractelor de locație, favorizându-l pe acesta în obținerea unor valori supraevaluate în raport de investițiile efectuate la activele respective, aceasta rezultând din conținutul raportului de expertiză, din declarațiile martorilor și din înscrisurile existente la dosar și la care vom face referire.

Astfel, s-a reliefat prin chiar raportul de expertiză că, pentru obiectivul nr. 1, inculpata, a expertizat inventarele întocmite de SC A.I. SA la restaurantul G. și la Hotelul I. în data de 24 aprilie 1994 în baza deciziei de inventariere din 24 aprilie 1996 și în data de 02 mai 1996 în baza deciziei de inventariere din 02 mai 1996, expertul concluzionând, motivat că, nu poate să le ia în considerare pentru a determina valoarea bunurilor proprii ale soților C.

Se arată de către expert că, s-au luat în considerare listele cu bunuri personale rămase în gestiunea SC A.I. SA întocmite de soții C. și care s-au atașat la dosarul cauzei.

Este evident că, inculpata nu a spus nici un moment că a inventariat chiar obiectele respective, că le-ar fi vizualizat sau că ar fi cercetat existența reală a acestor bunuri ci doar a precizat ce a avut la bază în momentul la care a răspuns la obiectivul nr. 1 al expertizei.

În ceea ce privește răspunsul la obiectivul nr. 2, respectiv să se determine și să se calculeze valoarea actuală a mijloacelor fixe, obiecte de inventar și investițiilor realizate de cele două societăți în obiectivele deținute în locație de gestiune, expertul precizează expres că, pentru răspunsul la acest obiectiv a avut în vedere raportul de evaluare privind investiția efectuată de SC I.C. SRL, facturile dotări ce au fost puse la dispoziție expertului, indicându-se expres că raportul de evaluare se află la dosar.

Este evident că, nici în cazul acestui obiectiv inculpata nu a spus nici un moment că a inventariat chiar obiectele respective, că le-ar fi vizualizat sau că ar fi cercetat existența reală a acestor investiții ci doar a precizat ce a avut la bază în momentul la care a răspuns la obiectivul nr. 1 al expertizei.

Referitor la obiectivul nr. 3, respectiv să se determine profitul brut nerealizat datorită nederulării contractelor încheiate de către cele două societăți comerciale cu partenerii săi, expertul indică contractele de locațiune pentru cele două obiective, ce se aflau în derulare, contractele de prestări servicii care, de asemenea erau în derulare.

Totodată, expertul indică modul în care a calculat profitul nerealizat, luând în considerare numărul de locuri, gradul de ocupare, numărul zile turist, sezon, tarifele de cazare și baremul de masă practicate de SC V.V. SA.

În ceea ce privește obiectivul nr. 4, respectiv să se calculeze și să se stabilească dacă, în funcție de profitul obținut de cele două societăți, acestea ar fi avut posibilitatea să își achite debitele către furnizori, către organele fiscale și bănci, și care este paguba cauzată celor două societăți.

Și pentru a răspunde la acest obiectiv, expertul indică că a luat în considerare balanțele de verificare întocmite de cele două societăți comerciale la data de 31 decembrie 1995, ultimele ce le deținea și care au fost puse la dispoziția expertului de administratorii agenților economici.

De asemenea, după refacerea raportului de expertiză, se menționează de către expert că expertiza contabilă s-a efectuat pe baza documentelor din dosarul cauzei, documentelor prezentate de soții C., a documentelor prezentate de SC A.I. SA, de date și informații furnizate de Poliția Neptun, de directorul SC A.I. SA, numitul V.N., de contabilul șef al SC I.C. SRL, numitul H.A., la sediul SC A.I. SA, la sediul Poliției Neptun și la sediul firmelor SC I.C. SRL și SC V. SRL.

Este de reținut că nici un moment inculpata nu a susținut că ar fi procedat la inventarierea faptică a obiectelor de inventar, a dotărilor existente ori că le-ar fi vizualizat efectiv, sau că ar fi constatat personal realitatea existenței lor, expertul susținând că practic a realizat o reevaluare a acestora pe baza documentelor și datelor puse la dispoziție de societățile și persoanele menționate, aspecte de care atât instanța cât și părțile au luat la cunoștință.

Astfel, referitor la obiectivul nr. 1 al expertizei, respectiv să se determine valoarea actualizată a bunurilor proprii ale soților C., expertul a precizat că a expertizat inventarele întocmite de SC A.I. SA la restaurantul G. și la Hotelul I. în data de 24 aprilie 1994 în baza deciziei de inventariere din 24 aprilie 1996 și în data de 02 mai 1996 în baza deciziei de inventariere din 02 mai 1996, expertul concluzionând, motivat că, nu poate să le ia în considerare pentru a determina valoarea bunurilor proprii ale soților C.

Se arată de către expert că, s-au luat în considerare listele cu bunuri personale rămase în gestiunea SC A.I. SA întocmite de soții C. și care s-au atașat la dosarul cauzei, cu mențiunea că, nici unul dintre inculpați, care au avut, D.C.M. calitatea de director al SC A.I. SA și membru în comisia de inventariere și G.L. calitatea de gestionar și participant la inventariere nu au răspuns convocării pentru date suplimentare și nici nu au anexat la dosar documente care să ateste veridicitatea inventarierii.

Este evident că, inculpata nu a spus nici un moment că a inventariat chiar obiectele respective, că le-ar fi vizualizat sau că ar fi cercetat existența reală a acestor bunuri ci doar a precizat ce a avut la bază în momentul la care a răspuns la obiectivul nr. 1 al expertizei.

În ceea ce privește răspunsul la obiectivul nr. 2, respectiv să se determine și să se calculeze valoarea actuală a mijloacelor fixe, obiecte de inventar și investițiilor realizate de cele două societăți în obiectivele deținute în locație de gestiune, expertul precizează expres că, pentru răspunsul la acest obiectiv a avut în vedere raportul de evaluare privind investiția efectuată de SC I.C. SRL, facturile privind dotări ce au fost puse la dispoziție expertului, informații culese de la persoane care cunosc spațiile respective.

Se indică expres de către expert că, pentru a răspunde la acest obiectiv s-a deplasat de două ori la fața locului, a stat de vorbă și a cules informații de la persoane din Venus, de la organele de poliție, care au confirmat că cei doi soți C. au efectuat o serie de lucrări de modernizări, extinderi, reparații și dotări la cele două obiective.

Remarcăm că și numitul V.N., reprezentantul SC A.I. SA recunoaște efectuarea lucrărilor de reparații, modernizări și dotări la cele două obiective efectuate de locatari, menționând doar faptul că aceste lucrări au fost cerute de locator prin caietul de sarcini, sens în care facem trimitere la procesul verbal din 01 octombrie 1999, întocmit și semnat de persoanele prezente, inclusiv de numitul V.N., cu ocazia convocării părților.

Dimpotrivă, expertul face trimitere expresă la raportul de evaluare întocmit de SC M.C. SRL Constanța.

În ceea ce privește alte dotări adăugate de expert, inculpata face trimitere expresă la facturile puse la dispoziție de C.I.

Este evident că, nici în cazul acestui obiectiv inculpata nu a spus nici un moment că a vizualizat aceste lucrări de reparații, modernizări și dotări la cele două obiective, că le-ar fi vizualizat sau că ar fi cercetat existența reală a acestor investiții ci doar a precizat ce a avut la bază în momentul la care a răspuns la obiectivul nr. 2 al expertizei.

Referitor la obiectivul nr. 3, respectiv să se determine profitul brut nerealizat datorită nederulării contractelor încheiate de către cele două societăți comerciale cu partenerii săi, expertul indică contractele de locațiune pentru cele două obiective, ce se aflau în derulare, contractele de prestări servicii care, de asemenea erau în derulare.

Totodată, expertul indică modul în care a calculat profitul nerealizat, luând în considerare numărul de locuri, gradul de ocupare, numărul zile turist, sezon, tarifele de cazare și baremul de masă practicate de SC V.V. SA.

În ceea ce privește obiectivul nr. 4, respectiv să se calculeze și să se stabilească dacă, în funcție de profitul obținut de cele două societăți, acestea ar fi avut posibilitatea să își achite debitele către furnizori, către organele fiscale și bănci, și care este paguba cauzată celor două societăți.

Și pentru a răspunde la acest obiectiv, expertul indică că a luat în considerare balanțele de verificare întocmite de cele două societăți comerciale la data de 31 decembrie 1995, ultimele ce le deținea și care au fost puse la dispoziția expertului de administratorii agenților economici precum și o adresă emisă de Banca Ț.

Evidențiem că, instanța de fond și celelalte instanțe de control judiciar au apreciat ca fiind corectă întocmirea raportului de expertiză pe baza actelor la care a făcut trimitere inculpata și care au fost evidențiate în raportul de expertiză, și totodată au fost și depuse la dosar, fără a se proceda la o identificare fizică a bunurilor sau la o măsurare a acestora, toate obiecțiunile la raportul de expertiză, referitoare la aceste aspecte, evidențiate de inculpatul D.C.M., fiind respinse ca neîntemeiate.

Astfel, ceea ce este de reținut este faptul că, inculpata nu a evidențiat, în raportul de expertiză aspecte care nu ar corespunde adevărului și nici nu a omis aspecte care ar fi fost relevante la întocmirea raportului de expertiză care să conducă la denaturarea concluziilor raportului de expertiză, precizând expres că a procedat la o reevaluare a bunurilor pe baza actelor puse la dispoziție de părți și a informațiilor pe care le-a cules de la persoanele evidențiate.

Este de reținut și atitudinea procesuală negativă a celor doi inculpați, care au avut, D.C.M. calitatea de director al SC A.I. SA și membru în comisia de inventariere și G.L. calitatea de gestionar și participant la inventariere și care nu au răspuns convocării pentru date suplimentare și nici nu au anexat la dosar documente care să ateste veridicitatea inventarierii, care, deși au fost convocați pentru efectuarea expertizei, nu s-au prezentat și nici nu au depus la instanță asemenea acte.

De asemenea, este de evidențiat și atitudinea procesuală a părții responsabil civilmente SC A.I. SA care, prin reprezentantul său, numitul V.N., prezent la convocarea expertului care, nu numai ca nu a permis accesul in imobile dar nu a dorit să pună inculpata în legătura cu persoane care sa poată să-i dea lămuriri asupra obiectului expertizei.

Mai mult, acesta a afirmat ca documentele societății se află la Poliția Neptun motiv pentru care inculpata împreună cu fiul acesteia dar și cu V.N. s-a deplasat, fără nici un rezultat, la aceasta instituție (dosar fond precum și depoziția martorei J.V.(fostă C.) aflata la același dosar).

Este de reținut și faptul că, singurele documente puse la dispoziție de partea civila SC A.I. SA au fost niște liste de inventar.

Relevant este și faptul, confirmat de martora J.V.(fostă C.), că inculpata, la fața locului, a încercat să intre în hotel și restaurant dar a fost împiedicata de muncitorii care lucrau acolo.

Aceste aspecte au fost aduse la cunoștința instanței de către expert care a solicitat instanței să i se permită să ia legătura cu numitul C.I.

Este de evidențiat că, instanțele, având cunoștință de toate aceste aspecte, care nu pot fi imputate expertului, a apreciat că, expertul contabil a răspuns la obiectivele stabilite în chiar baza actelor menționate de expert.

Este de menționat că, potrivit procesului verbal din 01 octombrie 1999, au fost convocate, pentru refacerea expertizei toate părțile din dosar, fiind prezent și reprezentantul părții responsabil civilmente SC A.I. SA, lipsind inculpații D.C.M. și G.L., singura obiecțiune formulată de reprezentantul părții responsabil civilmente SC A.I. SA, fiind cea legată de aprobarea lucrărilor de reparații, modernizări și dotări la cele două obiective efectuate de locatari, menționându-se că aceste lucrări au fost cerute de locator prin caietul de sarcini, astfel încât, prin această obiecție, practic se recunoaște efectuarea acestor lucrări de locatari, în speță de cele două societăți și deci și realitatea celor consemnate de expert.

De altfel, efectuarea acestor lucrări este confirmată și prin declarații de martori.

Reliefăm că, la instanța de recurs s-a depus de partea responsabilă civilmente „memoriu separat al motivelor de recurs” în care se critică rapoartele de expertiză, sub toate aspectele, obiecțiuni care nu au fost luate în considerare de instanța de recurs, astfel încât, hotărârea pronunțată, și în baza raportului de expertiză, a fost menținută ca legală și temeinică.

În raport de considerentele prezentate nu se poate reține că, inculpata, cu intenție ar fi denaturat concluziile raportului de expertiză, în scopul de a-1 favoriza pe numitul C.I.

Apreciem că, raportat la calitatea specială, de expert tehnic, al inculpatei, desemnată să efectueze o expertiză de specialitate într-o cauză penală de către instanța de judecată, chiar și în situația în care s-a aflat în situație de incompatibilitate, la faptul că aceasta, a întocmit un raport de expertiză pe care l-a depus la dosar, susținerea că aceasta a denaturat concluziile raportului de expertiză prin faptul că a acceptat în mod repetat să își depășească limitele mandatului de efectuare a expertizei în sensul că nu a verificat dacă datele și informațiile prezentate de inculpatul C.I. au corespondent în contabilitate și se reflectă în fapt în investițiile efectuate de inculpat la activele ce făceau obiectul contractelor de locație, favorizându-l pe acesta în obținerea unor valori supraevaluate în raport de investițiile efectuate la activele respective, de a întocmi o expertiză imobiliară și un raport de evaluare cu toate că nu era atestată ca expert tehnic și evaluator, fapta inculpatei nu poate fi încadrată ca și complicitate la înșelăciune ci ca mărturie mincinoasă în condițiile art. 260 alin. (1) și 4 C. pen.

În consecință, se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 260 C. pen.

Având în vedere considerentele mai sus menționate, în baza cărora s-a apreciat că, nu se poate reține că inculpata, cu intenție ar fi denaturat concluziile raportului de expertiză, în scopul de a-l favoriza pe numitul C.I., devin incidente dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., în baza cărora se va dispune achitarea inculpatei.

La pronunțarea acestei soluții se impune să se ia în considerare că, inculpata P.P., deși erau incidente dispozițiile legale referitoare la prescripția răspunderii penale, aceasta a solicitat, în condițiile art. 13 C. proc. pen., continuarea procesului penal.

Este de menționat că, prin rechizitoriul formulat de Ministerul Public – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanța nr. 61 D/P/2005 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei P.P. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. și, totodată, s-a dispus și încetarea urmăririi pnale pentru aceiași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 260 C. pen.

Ceea ce a analizat instanța prin prezenta hotărâre nu este infracțiunea pentru care s-a dispus încetarea urmăririi penale, ci infracțiunea care, astfel cum a fost expusă prin rechizitoriu, în opinia organului de urmărire penală, ar fi întrunit elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen.

În consecință, în prezenta cauză nu constituie nici un impediment pronunțarea deciziei penale nr. 344 din 16 aprilie 2010 de către Tribunalul Constanța.

Dacă s-ar accepta o asemenea concluzie nu ar fi fost posibilă trimiterea în judecată a inculpatei pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., întrucât ar fi vorba de aceiași faptă căreia i s-a dat o altă încadrare juridică.

În ceea ce privește schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 281 C. pen., apreciem că nu se impune o asemenea schimbare, având în vedere următoarele considerente:

Fapta inculpatei P.P. de a exercita profesia de expert contabil, deși era incompatibilă, conform art. 11 alin. (3) din O.G. nr. 89/1998, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 281 C. pen., întrucât O.G. nr. 65/1994, privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, modificată prin O.G. nr. 89/1998, lege specială în sensul art. 281 C. pen., nu prevedea că exercitarea profesiei de către expertul aflat in stare de incompatibilitate, se sancționează potrivit legii penale.

La momentul desemnării de către instanță și a efectuării expertizelor, fapta inculpatei nu era incriminată, aceasta realizându-se ulterior, potrivit Legii nr. 186/1999, publicată in M. Of. tot in decembrie 1999.

Totodată, susținem, în baza acelorași considerente, că, limitat la materialul probator, avut în vedere de instanțele care au pronunțat hotărârea de condamnare a celor doi inculpați D.C.M. și G.L., la obiectivele stabilite de instanțe, la condițiile în care s-a putut realiza expertiza, condiții ce au fost evidențiate pe larg, la atitudinea procesuală negativă, raportat la concursul pe care trebuiau să îl dea expertului la efectuarea expertizei, ce poate fi caracterizat ca obstrucționist, prin neprezentarea la convocare, nedepunerea de acte, împiedicarea expertului de a intra în obiectivele supuse expertizării, până la data la care s-au pronunțat acele hotărâri, raportul de expertiză întocmit de inculpată nu cuprinde concluzii denaturate, astfel încât, nici din acest punct de vedere nu se poate reține că ar fi întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Nu se pot lua în considerare concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cursul urmăririi penale, având în vedere condițiile diferite în care s-au efectuat și în primul rând posibilitatea experților de a intra în cele două obiective, suplimentul de înscrisuri care nu au fost prezentate inculpatei precum și obiectivele diferite, astfel încât, aceste rapoarte nu vor fi luate în considerare la soluționarea cauzei.

Ceea ce este de menționat că, și în cazul acestor expertize, urmare a insuficienței actelor contabile dar și a caracterului superficial și incomplet al facturilor și chitanțelor fiscale, s-a procedat la aproximări, ceea ce evident determină și în cazul acestor expertize, un caracter incert al valorilor stabilite.

Oricum, ceea ce se impută expertei este, în principal faptul că nu s-a luat în considerare și uzura tehnică și fizică însă acest aspect a fost adus la cunoștința instanțelor care au soluționat litigiul însă nu s-a admis ca obiecție, aceasta fiind strict aprecierea instanței dacă se impune sau nu diminuarea valorii ca urmare a uzurii, precum și împrejurarea că s-ar fi adiționat și bunurile personale, însă acest aspect a putut fi analizat de instanțele care au pronunțat hotărârea de condamnare având în vedere că expertul a indicat expres înscrisurile pe care le-a luat în considerare și care erau depuse la dosar, astfel încât acele instanțe au putut aprecia dacă trebuie sau nu să fie incluse.

Nu s-a putut proba nici o înțelegere între expert și celălalt coinculpat privind denaturarea rezultatelor expertizei și favorizarea acestuia.

Apreciem că, pe această cale s-a încercat o diminuare a prejudiciului stabilit cu titlu definitiv și intrat în puterea lucrului judecat, după ce, uzăndu-se de toate căile de atac, în care s-au formulat aceleași critici, nu s-a reușit diminuarea prejudiciului sau exonerarea acestei societăți de răspunderea civilă.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, reținem că, infracțiunea prev. de art. 260 C. pen. nu este o infracțiune de prejudiciu, ci de pericol, întrucât prin incriminarea faptei se aduce atingere relațiilor sociale referitoare la înfăptuirea justiției.

În consecință, se va respinge, ca inadmisibilă, acțiunea civilă promovată de părțile civile SC A.I. SA și SIF T. SA prin reprezentant V.N. in raport de inculpata P.P.

Chiar și în situația în care s-ar admite că ar putea fi încălcate și relații de ordin patrimonial, reliefăm că, limitat la materialul probator avut în vedere de instanțele care au pronunțat hotărârea de condamnare a celor doi inculpați D.C.M. și G.L., până la data la care s-au pronunțat acele hotărâri, la obiectivele stabilite de instanțe, la condițiile în care s-a putut realiza expertiza, condiții ce au fost evidențiate pe larg, la atitudinea procesuală negativă, raportat la concursul pe care trebuiau să îl dea expertului la efectuarea expertizei, atât cei doi inculpați cât și partea responsabil civilmente, ce poate fi caracterizat ca obstrucționist, prin neprezentarea la convocare, nedepunerea de acte, împiedicarea expertului de a intra în obiectivele supuse expertizării, raportul de expertiză întocmit de inculpată nu cuprinde concluzii denaturate, astfel încât, nu se poate reține că s-ar fi produs un prejudiciu.

Sunt incidente și în motivarea modului de soluționare a acțiunii civile toate considerentele reliefate cu privire la condițiile în care s-a întocmit raportul de expertiză precum și faptul că, instanțele au respins ca neîntemeiate toate obiecțiunile la raportul de expertiză, formulate de aceiași parte în tot cursul procedurii judiciare.

Apreciem că, nu se pot lua în considerare concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cursul urmăririi penale, având în vedere condițiile diferite în care s-au efectuat și în primul rând posibilitatea experților de a intra în cele două obiective, suplimentul de înscrisuri care nu au fost prezentate inculpatei precum și obiectivele diferite, astfel încât, aceste rapoarte nu vor fi luate în considerare la stabilirea unui eventual prejudiciu ce ar putea să se concretizeze în diferența dintre sumele stabilite de experta P.P. și sumele stabilite prin acest rapoarte, o astfel de diferență neputând fi imputată inculpatei.

Ceea ce este de menționat că, și în cazul acestor expertize, urmare a insuficienței actelor contabile dar și a caracterului superficial și incomplet al facturilor și chitanțelor fiscale, s-a procedat la aproximări, ceea ce evident determină și în cazul acestor expertize, un caracter incert al valorilor stabilite.

Referitor la sumele de bani solicitate de partea civilă reprezentând cheltuieli generate de procesele civile în cursul executării sentinței penale de condamnare și de obligare a SC A.I. SA la plata de despăgubiri civile, acestea nu au legătură cu prezenta cauză, nefiind sume de bani care să fie urmarea săvârșirii vreunei fapte penale de către inculpată, mai mult, acea hotărâre nu a fost desființată în vreo cale extraordinară de atac, constituind, în continuare titlu executoriu.

În consecință, Curtea, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantele părți civile SC A.I. SA și SIF T. SA prin reprezentant V.N. împotriva sentinței penale nr. 25 din 26 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar nr. 2212/118/2008.

În baza art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța împotriva sentinței penale nr. 25 din 26 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar nr. 2212/118/2008, va desființa, în parte sentința apelată și rejudecând se va dispune, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice privind pe inculpata P.P. din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 260 alin. (1) și 4 C. pen.

Se va respinge cererea de schimbare a încadrării juridice privind pe inculpata P.P. din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 281 C. pen.

În baza art. 13 C. proc. pen., se va lua act că inculpata P.P. a solicitat continuarea procesului penal în raport de comiterea infracțiunii prev. de art. 260 alin. (1) și (4) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. și art. 13 alin. (2) C. proc. pen.,va achita pe inculpata P.P. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 260 alin. (1) și (4) C. pen.

Se va respinge, ca inadmisibilă, acțiunea civilă promovată de părțile civile SC A.I. SA și SIF T. SA prin reprezentant V.N. în raport de inculpata P.P.

Se va constată că pentru inculpatul decedat C.I. nu s-a acceptat succesiunea.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.

Așa fiind, prin decizia penală nr. 59/P din 11 mai 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat, apelul formulat de apelantele părți civile SC A.I. SA și SIF T. SA prin reprezentant V.N. împotriva sentinței penale nr. 25 din 26 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar nr. 2212/118/2008.

În baza art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța împotriva sentinței penale nr. 25 din 26 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 2212/118/2008, a desființat, în parte sentința apelată și rejudecând dispune:

În baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice privind pe inculpata P.P. din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 260 alin. (1) și (4) C. pen.

A respins cererea de schimbare a încadrării juridice privind pe inculpata P.P. din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 281 C. pen.

În baza art. 13 C. proc. pen. a luat act că inculpata P.P. a solicitat continuarea procesului penal în raport de comiterea infracțiunii prev. de art. 260 alin. (1) și (4) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. și art. 13 alin. (2) C. proc. pen. a achitat pe inculpata P.P. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 260 alin. (1) și (4) C. pen.

A respins, ca inadmisibilă, acțiunea civilă promovată de părțile civile SC A.I. SA și SIF T. SA prin reprezentant V.N. în raport de inculpata P.P.

A constatat că pentru inculpatul decedat C.I. nu s-a acceptat succesiunea.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței care nu au fost contrare prezentei decizii.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. au obligat apelantele părți civile SC A.I. SA și SIF T. SA prin reprezentant V.N. la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de câte 400 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 189 C. proc. pen., onorariul parțial pentru avocatul din oficiu, în sumă de 50 RON, a fost avansat din fondurile MJ, în favoarea avocat M.E.

V. împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și părțile civile SIF T. SA și SC A.I. SA - prin lichidator judiciar SC I. SPRL.

În recursul declarat de procuror întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., hotărârea instanței de apel a fost criticată ca netemeinică sub aspectul soluției de achitare pronunțată față de inculpata P.P. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, faptă comisă de aceasta în calitate de expert cu prilejul efectuării expertizelor din 19 mai 1999 și 19 octombrie 1999. S-a precizat că inculpata se face vinovată de ambele modalități de comitere a infracțiunii prev. De art. 260 alin. (1) și (4) C. pen., respectiv că a făcut afirmații mincinoase, dar și că nu a evidențiat tot ceea ce știe cu privire la împrejurările în care a efectuat acea expertiză. S-a mai arătat că inculpata a efectuat expertiza fără a fi prezentă la fața locului pentru a evalua bunurile care au fost suspuse expertizei, a exclus ca mijloc probator al bunurilor proprii ale soților C. două liste de inventar efectuate de comisii numite în acest scop, lăsând impresia că bunurile respective sunt bunuri proprii ale unor persoane fizice, deși în realitate erau bunuri ale persoanei juridice și trebuiau să fie evidențiate în patrimoniu.

De asemenea, concluziile pe care inculpata P.P. le-a formulat în expertiză sunt contrazise chiar de declarațiile inculpaților din acea cauză (C.) în sensul că nu toate bunurile declarate de aceștia au fost regăsite în declarațiile martorilor și în procesul-verbal,deși inculpata în raportul de expertiză a considerat ca dovedite toate bunurile din listele de inventar depuse. S-a mai precizat că inculpata nu a informat instanța cu privire la faptul că s-a aflat în imposibilitate de a examina bunurile, iar dacă ar fi făcut acest lucru s-ar fi putut desemna un alt expert sau s-ar fi găsit o altă posibilitate pentru ca inculpatei să i se pună la dispoziție bunurile ce urmează a fi evaluate și că aceasta și-a depășit atribuțiile indicate într-unui dintre obiectivele expertizei judiciare, în sensul că a calculat profitul prin estimarea gradului de ocupare a restaurantului și nu prin raportare la contractele ferme încheiate de cele două societăți comerciale.

În esență, prin modul în care a efectuat expertiza, inculpata a furnizat informații neadevărate instanței, expertiza a fost folosită la soluționarea cauzei, împrejurări care duc la concluzia că inculpata a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, infracțiune care se pedepsește chiar dacă instanța nu ține seama de actul mincinos.

În concluzie, s-a solicitat instanței de recurs de către reprezentantul parchetului, să constate existența acestei infracțiuni, iar în temeiul art. ll pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., să se constate încetarea procesului penal sub acest aspect ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale în raport de data când a fost comisă fapta și în consecință, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și încetarea procesului penal cu privire la inculpata P.P.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a arătat că prin decizia recurată acțiunea civilă a fost respinsă ca inadmisibilă, apreciind totodată că deși infracțiunea de mărturie mincinoasă este o infracțiune de pericol, trebuie să se poată acorda despăgubiri civile, de exemplu pentru existența unor daune morale. S-a indicat că în această cauză exercitarea acțiunilor civile s-a făcut în raport de încadrarea juridică dată anterior, respectiv cea de înșelăciune, și a vizat acordarea de daune materiale, dar pentru a da posibilitatea părților să acționeze la instanța civilă, a solicitat respingerea ca nefondată și nu ca inadmisibilă a acțiunii civile.

În recursul declarat de partea civilă SIF T. SA s-a arătat că recursul acesteia vizează și latura penală a cauzei și în acest sens s-a indicat că în conținutul deciziei recurate se regăsește analiza deciziei penale nr. 344 din 16 aprilie 2010 a Tribunalului Constanța, care a pronunțat în procedura prev.de art. 2781 C. proc. pen. o hotărâre definitivă prin care a constatat că există fapta de mărturie mincinoasă, dar a intervenit prescripția răspunderii penale.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a achiesat la concluziile procurorului în sensul că este greșită soluția instanței de apel de respingere ca inadmisibilă a acțiunii civile, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, înlăturarea soluției de respingere a acțiunii civile ca inadmisibilă și obligarea la daune morale într-un cuantum conform cu declarația de constituire ca parte civilă.

Cu referire la situația juridică a recurentei părți civile SC A.I. SA, subscrisa SC I. SPRL prin practician de insolvență C.C. a depus un înscris (dosar Înalta Curte de Casație și Justiție), prin care a arătat că prin încheierea din 05 noiembrie 2012 a Tribunalului Constanța, secția comercială), s-a dispus revocarea sentinței nr. 5052 din 27 septembrie 2010 a aceleiași instanțe, de deschidere a procedurii insolvenței și radierea din O.N.R.C. a mențiunii privind deschiderea procedurii insolvenței.

În consecință, prin recursul părții civile ultim nominalizate s-a solicitat condamnarea inculpatei P.P. și constatarea intervenirii prescripției, iar pe latura civilă a solicitat acordarea de despăgubiri morale în cuantum de 50 000 RON.

Examinând actele și lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică deja expuse, de cazul de casare sus-indicat în recursul declarat de procuror, iar pentru recursurile declarate de ambele părți civile în raport de motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 (aplicarea greșită a legii); Înalta Curte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere că totalitatea recursurilor de față declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și părțile civile SIF T. SA și SC A.I. SA se privesc ca nefondate și urmează a fi respinse ca atare în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

A.Cu referire la unicul motiv de critică invocat în recursul declarat de procuror, prin care se tinde la statuarea existenței infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen. în sarcina inculpatei P.P., Înalta Curte are în vedere cu titlu de premisă că potrivit art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o grava eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Pe de altă parte, astfel cum s-a statuat și prin Decizia în interesul Legii nr. 8 din 9 februarie 2009, incidența dispozițiilor art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. presupune o evidentă stabilire eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat soluția adoptată.

Așadar, prin eroare de fapt se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în cauză, în sensul că la dosar există o anumită probă, când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existența unei împrejurări, când în realitate din acest mijloc de probă reiese contrariul.

Eroarea gravă de fapt presupune reținerea unei împrejurări esențiale fără ca probele administrate să o susțină sau o nereținere a unei astfel de împrejurări esențiale, deși probele administrate o confirmau, ambele ipoteze fiind rezultatul denaturării grave a probelor.

Pornind de la aceste explicații din considerentele Deciziei în interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009, dezvoltate anterior și de doctrină, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în speță nu există contradicție evidentă între cele reținute prin hotărârea recurată și conținutul probele administrate, starea de fapt reținută nefiind consecința unei denaturări evidente a probelor, ci rezultatul unei analize coroborate a acestora.

În consecință, subsumat celor deja expuse, Înalta Curte reține că instanța de apel, prin decizia atacată a examinat complet materialul probator administrat în cauză (atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanțelor de fond și prim control judiciar și în primul ciclu procesual., inclusiv prin conformare la cele statuate prin decizia penală nr. 2607 din 29 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală și a reținut corect situația de fapt imputată constând în esență, în aceea că la data de 11 mai 1993 SC V.V. SA Mangalia, în calitate de locator și SC I.C. SRL Constanta, reprezentată prin asociat unic și administrator de învinuitul V.C., în calitate de locatar, au încheiat contractul din 11 mai 1993, cu o durată de 10 ani, în baza căruia această din urmă societate a preluat în locație de gestiune restaurantul „G." din Stațiunea Venus.

În baza contractului din 02 iulie 1993 (pe o durată de 15 ani) încheiat între SC V.V. SA Mangalia în calitate de locator și SC I. SRL Constanța prin asociat unic și administrator J.V.(fostă C.) (la data încheierii contractului) în calitate de locatar, această din urmă societate a preluat în locație de gestiune hotelul „I." din Stațiunea Venus.

Începând cu data de 20 decembrie 1994, contractul de locație de gestiune din 02 iulie 1993 a fost preluat de la SC I. SRL de către SC V. SRL Constanța reprezentată de același asociat unic și de administrator J.V.(fostă C.).

Conform protocolului de divizare a SC V.V. SA din 05 decembrie 1995 s-a înființat SC A.I. SA care a preluat și contractele de locație de gestiune pentru restaurantul „G.", hotel „I." și hotel „A.".

Contractele de locație de gestiune s-au derulat pe perioada 1993-aprilie 1996, când urmarea unor manevre frauduloase, învinuiții C.I. și J.V.(fostă C.) au fost nevoiți să cesioneze contractele respective către SC C.C.G. SRL Oltenița, reprezentată de administrator G.L..

Urmare plângerilor penale formulate de către C.I. și J.V.(fostă C.), numiții G.L. și D.C.M., director la SC A.I. SA Venus au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 215 alin. (2) C. pen., respectiv art. 290 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 215 alin. (2) C. pen., cauză care ulterior a fost strămutată la Judecătoria Giurgiu.

În cursul cercetării judecătorești, la cererea părților civile C.I. și J.V.(fostă C.) s-a dispus efectuarea unei expertize judiciare contabile pentru dovedirea pretențiilor civile, probă admisă de către instanță.

Pe parcursul cercetării judecătorești întrucât mai mulți experți nominalizați de B.L.E.J.T. Giurgiu și numiți de Tribunalul Giurgiu s-au abținut din diferite motive obiective, la data de 06 aprilie 1999, deși instanța primise o nouă listă cu 3 experți, a desemnat-o de pe o listă mai veche, din 18 decembrie 1998, pe inculpata intimată P.P. să efectueze expertiza dispusă în cauză.

Pe de altă parte, Înalta Curte mai reține de asemenea, cu titlu de premisă că prin sentința penală nr. 1259 din 15 decembrie 1999 pronunțată de Judecătoria Giurgiu în Dosar nr. 5957/1997 s-a dispus condamnarea inculpaților D.C.M. și G.L. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 290 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 215 alin. (2) C. pen. și, respectiv, complicitate la toate aceste infracțiuni.

În aceeași cauză, s-a stabilit calitatea de parte responsabilă civilmente a SC A.I. SA.

Sub aspectul laturii civile, au fost obligați cei doi inculpați nominalizați în solidar cu SC A.I. SA, în calitate de parte responsabilă civilmente la plata sumelor de 4.258.384.530 ROL către partea civilă SC I.C. SRL Constanța, reprezentând 1.722.650.921 ROL profit brut nerealizat, 599.365.609 ROL reprezentând contravaloare debite și 1.936.868.000 ROL, contravaloare investiții, respectiv construcții și la restituirea către aceiași societate a mai multor bunuri, reprezentând dotări mijloace fixe și obiecte de inventar sau în caz contrar contravaloarea lor.

Totodată, au fost obligați cei doi inculpați în solidar cu SC A.I. SA, în calitate de parte responsabilă civilmente la plata sumelor de 1.250.740.331 ROL către partea civilă SC V. SRL Constanța, reprezentând 877.301.380 ROL profit brut nerealizat, 41.467.951 ROL reprezentând contravaloare debite și 331.971.000 ROL, contravaloare investiții, respectiv construcții și la restituirea către aceiași societate a mai multor bunuri, reprezentând dotări sau în caz contrar contravaloarea lor.

S-au respins acțiunile civile ale părților civile V.C. și C.V.(fostă J.) privind restituirea bunurilor personale. S-au menținut măsurile asigurătorii.

S-a omologat sub aspect valoric raportul de expertiză contabilă întocmit de expert economist P.P.

Concomitent, în mod judicios, instanța de apel a Curții de Apel Constanța a stabilit că în acea cauză expertul contabil numit, respectiv intimata-inculpată P.P. a expertizat inventarele întocmite de SC A.I. SA la restaurantul G. și la Hotelul I. în data de 24 aprilie 1994 în baza deciziei de inventariere din 24 aprilie 1996 și în data de 02 mai 1996 în baza deciziei de inventariere din 02 mai 1996, expertul concluzionând, motivat că, nu poate să le ia în considerare pentru a determina valoarea bunurilor proprii ale soților C.

Se arată de către fostul expert ce are calitatea de inculpată în prezenta cauză că, s-au luat în considerare listele cu bunuri personale rămase în gestiunea SC A.I. SA întocmite de soții C. și care s-au atașat la dosarul cauzei.

Or, este evident că, inculpata deja sus-indicată nu a arătat nici un moment că a inventariat chiar obiectele respective, că le-ar fi vizualizat sau că ar fi cercetat existența reală a acestor bunuri ci doar a precizat ce a avut la bază în momentul la care a răspuns la obiectivul nr. 1 al expertizei.

În ceea ce privește răspunsul la obiectivul nr. 2, respectiv să se determine și să se calculeze valoarea actuală a mijloacelor fixe, obiecte de inventar și investițiilor realizate de cele două societăți în obiectivele deținute în locație de gestiune, expertul precizează expres că, pentru răspunsul la acest obiectiv a avut în vedere raportul de evaluare privind investiția efectuată de SC I.C. SRL, facturile dotări ce au fost puse la dispoziție expertului, indicându-se expres că raportul de evaluare se află la dosar.

Referitor la obiectivul nr. 3, respectiv să se determine profitul brut nerealizat datorită nederulării contractelor încheiate de către cele două societăți comerciale cu partenerii săi, fostul expert a indicat contractele de locațiune pentru cele două obiective, ce se aflau în derulare, contractele de prestări servicii care, de asemenea erau în derulare.

Totodată, același expert a indicat modul în care a calculat profitul nerealizat, luând în considerare numărul de locuri, gradul de ocupare, numărul zile turist, sezon, tarifele de cazare și baremul de masă practicate de SC V.V. SA.

În ceea ce privește obiectivul nr. 4, respectiv să se calculeze și să se stabilească dacă, în funcție de profitul obținut de cele două societăți, acestea ar fi avut posibilitatea să își achite debitele către furnizori, către organele fiscale și bănci, și care este paguba cauzată celor două societăți.

Și pentru a răspunde la acest obiectiv, expertul ce are calitatea de intimată inculpată indică că a luat în considerare balanțele de verificare întocmite de cele două societăți comerciale la data de 31 decembrie 1995, ultimele ce le deținea și care au fost puse la dispoziția expertului de administratorii agenților economici.

Expertiza a fost depusă la dosarul cauzei la data de 19 mai 1999.

Ulterior, la dosarul cauzei s-au depus obiecțiuni de către inculpatul din acea cauză, numitul D.C.M., obiecțiuni din care rezultă că s-a criticat întocmirea expertizei pe baza înscrisurilor indicate de inculpată, inclusiv pe baza raportului de evaluare, expertul fiind acuzat de imparțialitate și lipsă de profesionalism.

Este de precizat că, partea responsabilă civilmente, SC A.I. SA, la acel moment nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.

Prin încheierea din 14 septembrie 1999, instanța de fond a Judecătoriei Giurgiu, s-a dispus refacerea raportului de expertiză, urmare a nedepunerii la dosar a dovezilor de convocare a părților, dispunând ca expertul să răspundă și obiecțiunilor formulate de inculpatul D.C.M..

Conform procesului verbal din 01 octombrie 1999, au fost convocate, pentru refacerea expertizei toate părțile din dosar, fiind prezent și reprezentantul părții responsabil civilmente SC A.I. SA, lipsind inculpații D.C.M. și G.L., singura obiecțiune formulată de reprezentantul părții responsabil civilmente SC A.I. SA, fiind cea legată de aprobarea lucrărilor de reparații, modernizări și dotări la cele două obiective efectuate de locatari, menționându-se că aceste lucrări au fost cerute de locator prin caietul de sarcini, astfel încât, prin această obiecție, practic se recunoaște efectuarea acestor lucrări de locatari, în speță de cele două societăți și deci și realitatea celor consemnate de expert.

Lucrarea expertului s-a concretizat în raport de expertiză contabilă din data de 19 octombrie 1999, denumit și completator.

Înalta Curte are în vedere mențiunea în acest raport de expertiză că, expertiza contabilă s-a efectuat pe baza documentelor din dosarul cauzei, documentelor prezentate de soții C., a documentelor prezentate de SC A.I. SA, de date și informații furnizate de Poliția Neptun, de directorul SC A.I. SA, numitul V.N., de contabilul șef al SC I.C. SRL, numitul H.A., la sediul SC A.I. SA, la sediul Poliției Neptun și la sediul firmelor SC I.C. SRL și SC V. SRL.

Este de reținut că nici un moment inculpata intimată nominalizată nu a susținut că ar fi procedat la inventarierea faptică a obiectelor de inventar, a dotărilor existente ori că le-ar fi vizualizat efectiv, sau că ar fi constatat personal realitatea existenței lor, expertul susținând că practic a realizat o reevaluare a acestora pe baza documentelor și datelor puse la dispoziție de societățile și persoanele menționate, aspecte de care atât instanța cât și părțile au luat la cunoștință.

Astfel, referitor la obiectivul nr. 1 al expertizei, respectiv să se determine valoarea actualizată a bunurilor proprii ale soților C., expertul a precizat că a expertizat inventarele întocmite de SC A.I. SA la restaurantul G. și la Hotelul I. în data de 24 aprilie 1994 în baza deciziei de inventariere din 24 aprilie 1996 și în data de 02 mai 1996 în baza deciziei de inventariere din 02 mai 1996, expertul concluzionând, motivat că, nu poate să Ie ia în considerare pentru a determina valoarea bunurilor proprii ale soților C.

S-a mai arătat de către expert că, s-au luat în considerare listele cu bunuri personale rămase în gestiunea SC A.I. SA întocmite de soții C. și care s-au atașat la dosarul cauzei, cu mențiunea că, nici unul dintre inculpați, care au avut, D.C.M. calitatea de director al SC A.I. SA și membru în comisia de inventariere și G.L. calitatea de gestionar și participant la inventariere nu au răspuns convocării pentru date suplimentare și nici nu au anexat la dosar documente care să ateste veridicitatea inventarierii.

În ceea ce privește răspunsul la obiectivul nr. 2, respectiv să se determine și să se calculeze valoarea actuală a mijloacelor fixe, obiecte de inventar și investițiilor realizate de cele două societăți în obiectivele deținute în locație de gestiune, expertul precizează expres că, pentru răspunsul la acest obiectiv a avut în vedere raportul de evaluare privind investiția efectuată de SC I.C. SRL, facturile privind dotări ce au fost puse la dispoziție expertului și informațiile culese de la persoane care cunosc spațiile respective.

S-a indicat expres de către expert că, pentru a răspunde la acest obiectiv s-a deplasat de două ori la fața locului, a stat de vorbă și a cules informații de la persoane din Venus, de la organele de poliție, care au confirmat că cei doi soți C. au efectuat o serie de lucrări de modernizări, extinderi, reparații și dotări la cele două obiective.

Este însemnat aspectul că și numitul V.N., reprezentantul SC A.I. SA a recunoscut efectuarea lucrărilor de reparații, modernizări și dotări la cele două obiective efectuate de locatari, menționând doar faptul că aceste lucrări au fost cerute de locator prin caietul de sarcini, sens în care facem trimitere la procesul verbal din 01 octombrie 1999, întocmit și semnat de persoanele prezente, inclusiv de numitul V.N., cu ocazia convocării părților.

Dimpotrivă, expertul face trimitere expresă la raportul de evaluare întocmit de SC M.C. SRL Constanța.

În ceea ce privește alte dotări adăugate de expert, inculpata face trimitere expresă la facturile puse la dispoziție de C.I.

Este evident că, nici în cazul acestui obiectiv inculpata nu a nu a arătat că a vizualizat aceste lucrări de reparații, modernizări și dotări la cele două obiective, că le-ar fi vizualizat sau că ar fi cercetat existența reală a acestor investiții ci doar a precizat ce a avut la bază în momentul la care a răspuns la obiectivul nr. 2 al expertizei.

Referitor la obiectivul nr. 3, respectiv să se determine profitul brut nerealizat datorită nederuîării contractelor încheiate de către cele două societăți comerciale cu partenerii săi, expertul a indicat contractele de locațiune pentru cele două obiective, ce se aflau în derulare, contractele de prestări servicii care, de asemenea erau în derulare.

Totodată, expertul a indicat modul în care a calculat profitul nerealizat, luând în considerare numărul de locuri, gradul de ocupare, numărul zile turist, sezon, tarifele de cazare și baremul de masă practicate de SC V.V. SA.

În ceea ce privește obiectivul nr. 4, respectiv să se calculeze și să se stabilească dacă, în funcție de profitul obținut de cele două societăți, acestea ar fi avut posibilitatea să își achite debitele către furnizori, către organele fiscale și bănci, și care este paguba cauzată celor două societăți.

Și pentru a răspunde la acest obiectiv, expertul a indicat că a luat în considerare balanțele de verificare întocmite de cele două societăți comerciale la data de 31 decembrie 1995, ultimele ce le deținea și care au fost puse la dispoziția expertului de administratorii agenților economici precum și o adresă emisă de Banca Ț.

La data de 30 noiembrie 1999, s-au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, precum și o cerere de efectuare a unei contraexpertize de către cei doi inculpați, ambele cereri fiind respinse de către instanța de fond, fără a se motiva motivul soluției respingerii.

Este de reținut că, în obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, se indică și faptul că se recunoaște de expert că nu a expertizat nimic.

Împotriva acestei sentințe penale s-a formulat apel de către cei doi inculpați, de societățile părți civile, de soții C. și de partea responsabilă civilmente SC A.I. SA.

În acest sens se reține că s-a adus la cunoștința instanței de apel de chiar reprezentantul părții responsabil civilmente SC A.I. SA, că s-a formulat plângere penală împotriva inculpatei P.P. pentru mărturie mincinoasă.

Este de menționat că, motivele de apel formulate de SC A.I. SA vizau doar greșita obligare în solidar a acestei societăți, în calitate de parte responsabilă civilmente cu cei doi inculpați, întrucât inculpații nu au fost prepușii ei, iar faptele comise de aceștia au fost săvârșite în afara relațiilor de serviciu, nefîind aduse critici cu privire la modul în care s-a efectuat expertiza contabilă sau cu privire la concluziile acesteia.

Or, unicul care a invocat, ca motive de apel și obiecțiunile la raportul de expertiză a fost inculpatul D.C.M., acesta făcând trimitere la obiecțiunile depuse la instanța de fond în data de 15 iunie 1999.

Aceste obiecțiuni au fost respinse de către, instanța de apel întrucât a avut în vedere și faptul că, expertul contabil a răspuns la obiectivele stabilite în chiar baza actelor menționate de expert și cu privire la care inculpatul D.C.M. susținea că nu pot fi luate în considerare.

Nici instanța de apel nu a reținut că expertul ar fi susținut că inventarierea sau constatarea lucrărilor s-ar fi făcut pe baza constatărilor personale ale expertului de la cele două obiective și, totodată, prin respingerea obiecțiunilor, s-a apreciat, implicit și de instanța de apel că, expertul, în mod corect a luat în considerare la efectuarea expertizei înscrisurile indicate, inclusiv raportul de evaluare întocmit de SC M.C. SRL Constanța (vezi decizia penală nr. 227 din 03 iulie 2000 pronunțată de Tribunalul Giurgiu).

Este important de reținut că instanța de apel a avut la dosar și a putut analiza nemijlocit înscrisurile la care face trimitere expertul astfel încât a avut posibilitatea să le înlăture dacă considera că acestea nu pot sta la baza efectuării expertizei.

Și împotriva deciziei penale nr. 227 din 03 iulie 2000 pronunțată de Tribunalul Giurgiu s-a formulat recurs de cei doi inculpați și de partea responsabilă civilmente SC A.I. SA, recursurile fiind respinse ca nefondate prin decizia penală nr. 2011 din 30 noiembrie 2000 pronunțată de Curtea de Apel București.

Este de menționat că, în motivele de recurs formulate de SC A.I. SA a criticat și modul de soluționare a acțiunii civile din prisma obiecțiunilor la raportul de expertiză efectuat în cauză de inculpata P.P., învederându-se inclusiv faptul că, aceasta nu ar figura pe lista Biroului de expertize tehnice judiciare și contabile a tribunalului Giurgiu.

Or, instanța de recurs nu și-a însușit astfel nici unul din obiecțiunile la raportul de expertiză, arătând și faptul că, nici împrejurarea că, expertul nu ar figura pe lista Biroului de expertize tehnice judiciare și contabile a Tribunalului Giurgiu nu constituie un motiv de nulitate absolută a hotărârii și chiar dacă s-ar admite o nerespectare a dispozițiilor legale în materie, aceasta nu ar putea fi privită ca o nulitate absolută și ca atare, această nerespectare ar fi trebuit să fie invocată la următorul termen de judecată, când părțile ar fi cunoscut-o, ori, în speță, părțile nu au uzat de acest drept, nici la fond și nici la instanța de apel, formulând doar obiecțiuni la expertiză, obiecțiuni legate doar de evaluarea bunurilor.

Pe de altă parte se mai are în vedere și faptul că, în urma memoriului adresat Procurorului General Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție de către partea responsabilă civilmente SC A.I. SA a fost declarat recurs în anulare împotriva sentinței și deciziilor pronunțate de instanțele de control judiciar, însă prin decizia penală nr. 1857 din 09 aprilie 2002, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare și a casat hotărârile pronunțate numai cu privire la latura penală, menținând hotărârea sub aspectul laturii civile.

într-un alt palier de analiză, Înalta Curte are în vedere că prin rechizitoriul întocmit de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanța nr. 61/D/P/2005 din 24 martie 2005, s-a reținut în sarcina inculpatei P.P. că, ar fi acceptat efectuarea expertizei financiar contabile dispusă de instanță deși știa că este incompatibilă de a efectua această activitate procesuală și a acceptat în mod repetat să își depășească limitele mandatului de efectuare a expertizei în sensul că nu a verificat dacă datele și informațiile prezentate de inculpatul C.I. au corespondent în contabilitate și se reflectă în fapt în investițiile efectuate de inculpat la activele ce făceau obiectul contractelor de locație, favorizându-l pe acesta în obținerea unor valori supraevaluate în raport de investițiile efectuate la activele respective, de a întocmi o expertiză imobiliară și un raport de evaluare cu toate că nu era atestată ca expert tehnic și evaluator, faptă ce ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen.

Or, susținerea organului de urmărire penală potrivit cu care inculpata ar fi acceptat efectuarea expertizei financiar contabile deși știa că este incompatibilă, nu este pertinentă, având în vedere următoarele considerente:

Pe parcursul cercetării judecătorești, în cauza analizată, mai mulți experți nominalizați de B.L.E.J.T. Giurgiu și numiți de Judecătoria Giurgiu s-au abținut din diferite motive obiective.

Urmare a acestei situații, la data de 23 martie 1999, s-a întocmit o notă telefonică de grefierul șef al Judecătoriei Giurgiu, din care rezultă că, aceasta a luat legătura cu Biroul de Expertize din cadrul Tribunalului Giurgiu și aceasta în legătură cu numirea a trei experți în Dosarul nr. 5957/1997, cu termen de judecată la data 06 aprilie 1999, comunicându-se de către Biroul de expertiză că expertul desemnat anterior nu poate efectua expertiza și față de această situație instanța să numească un alt expert din lista care deja a fost comunicată anterior și privește pe: Ș.G., P.P. și C.S. (d.u.p.).

Așadar, este evident că, la acea dată, inculpata era în evidența Biroului de Expertize din cadrul Tribunalului Giurgiu.

Acest aspect rezultă și din adresa din 19 septembrie 2002 emisă de C.E.C.A.R. Giurgiu, în care se precizează ca inculpata P.P. fost „înscrisa pe tabloul Corpului de experți până la data de 31 decembrie 1999” (dosar fond).

Relevant este și faptul, astfel cum rezultă din aceeași adresă, că, nu s-a comunicat inculpatei respectiv expertului contabil P.P. că, începând cu 01 ianuarie 2000, este membru inactiv.

În același sens a fost emis de către aceeași autoritate și înscrisul din 10 iunie 2002 (aflat la dosarul de fond).

Dintr-o asemenea adresă (aflată la dosar fond) rezultă ca abia la data 03 februarie 2000, C.E.C.A.R. Giurgiu a comunicat Tribunalului Giurgiu și nu Judecătoriei Giurgiu o noua lista din care lipsea acest expert respectiv P.P.

Este de menționat și faptul că, C.E.C.A.R. Giurgiu i-a acceptat inculpatei P.P., în calitate de expert, cotizația pe anul 1999 (dosar fond).

În aceste condiții nu se poate reține că inculpata deja nominalizată, cu intenție, nu a adus la cunoștința instanței de fond a Judecătoriei Giurgiu, faptul că ar fi incompatibilă în efectuarea expertizei dispusă în cauză, neexistând nici o dovadă în acest sens, dimpotrivă, înscrisurile depuse la dosar, și în principal cel în care se arată că inculpatei nu i s-a comunicat faptul că ar fi membru inactiv datorită incompatibilității în care se afla, cel referitor la plata cotizației pe anul 1999 și nu în ultimul rând comunicarea telefonică directă de către Biroul de Expertize a faptului că inculpata poate fi desemnată ca expert în cauză, exclud fără echivoc intenția, știința sau reaua credință a acesteia în desemnarea sa ca expert în cauză.

Sunt de reținut și considerentele deciziei penale nr. 2011 din 30 noiembrie 2000 pronunțată de Curtea de Apel București, care, analizând acest aspect, reține că nu poate fi motiv de nulitate absolută sau de nulitate relativă, cu atât mai mult cu cât, deși se cunoștea acest aspect de către inculpatul D.C.M., după cum și recunoaște, ultimul nu a invocat acest aspect nici la instanța de fond și nici la instanța de apel, formulându-se doar obiecțiuni la modul în care s-au calculat valorile de către expert.

Nu poate fi primită nici susținerea organului de urmărire penală potrivit cu care inculpata a întocmit o expertiză imobiliară și un raport de evaluare cu toate că nu era atestată ca expert tehnic și evaluator, și aceasta întrucât, în cauză s-a efectuat un singur raport de expertiza fînanciar-contabila, iar noțiunea de expert tehnic imobiliar (și specializarea ca atare) a fost introdusa odată cu intrarea in vigoare a O.G. nr. 2/2000, așa încât la data desemnării sale, inculpata nu putea avea o asemenea calitate și nici o altă persoană nu putea avea această calitate.

Nu poate fi primită nici susținerea organului de urmărire penală potrivit cu care, inculpata, cu intenție, a acceptat în mod repetat să își depășească limitele mandatului de efectuare a expertizei în sensul că nu a verificat dacă datele și informațiile prezentate de inculpatul C.I. au corespondent în contabilitate și se reflectă în fapt în investițiile efectuate de inculpat la activele ce făceau obiectul contractelor de locație, favorizându-l pe acesta în obținerea unor valori supraevaluate în raport de investițiile efectuate la activele respective; aceasta rezultând din conținutul raportului de expertiză, din declarațiile martorilor și din înscrisurile existente la dosar analizate mai sus.

Astfel, s-a stabilit prin chiar raportul de expertiză că, pentru obiectivul nr. 1, inculpata, a expertizat inventarele întocmite de SC A.I. SA la restaurantul G. și la Hotelul I. în data de 24 aprilie 1994 în baza deciziei de inventariere din 24 aprilie 1996 și în data de 02 mai 1996 în baza deciziei de inventariere din 02 mai 1996, expertul concluzionând, motivat că, nu poate să le ia în considerare pentru a determina valoarea bunurilor proprii ale soților C.

Or, s-a arătat de către expert că, s-au luat în considerare listele cu bunuri personale rămase în gestiunea SC A.I. SA întocmite de soții C. și care s-au atașat la dosarul cauzei.

Este evident că, inculpata nu a arătat nici un moment că a inventariat chiar obiectele respective, că le-ar fi vizualizat sau că ar fi cercetat existența reală a acestor bunuri ci doar a precizat ce a avut la bază în momentul la care a răspuns la obiectivul nr. 1 al expertizei.

În ceea ce privește răspunsul la obiectivul nr. 2, respectiv determinarea și calcularea valorii actuale a mijloacelor fixe, obiecte de inventar și investițiilor realizate de cele două societăți în obiectivele deținute în locație de gestiune, expertul precizează expres că, pentru răspunsul la acest obiectiv a avut în vedere raportul de evaluare privind investiția efectuată de SC I.C. SRL, facturile dotări ce au fost puse la dispoziție expertului, indicându-se expres că raportul de evaluare se află la dosar.

Este evident că, nici în cazul acestui obiectiv inculpata nu a pretins că a inventariat chiar obiectele respective, că le-ar fi vizualizat sau că ar fi cercetat existența reală a acestor investiții ci doar a precizat ce a avut la bază în momentul la care a răspuns la obiectivul nr. 1 al expertizei.

Referitor la obiectivul nr. 3, respectiv să se determine profitul brut nerealizat datorită nederulării contractelor încheiate de către cele două societăți comerciale cu partenerii săi, expertul a indicat contractele de locațiune pentru cele două obiective, ce se aflau în derulare, contractele de prestări servicii care, de asemenea erau în derulare.

Totodată, expertul a indicat modul în care a calculat profitul nerealizat, luând în considerare numărul de locuri, gradul de ocupare, numărul zile turist, sezon, tarifele de cazare și baremul de masă practicate de SC V.V. SA.

În final, în ceea ce privește obiectivul nr. 4, respectiv să se calculeze și să se stabilească dacă, în funcție de profitul obținut de cele două societăți, acestea ar fi avut posibilitatea să își achite debitele către furnizori, către organele fiscale și bănci, și care este paguba cauzată celor două societăți, expertul a indicat că a luat în considerare balanțele de verificare întocmite de cele două societăți comerciale la data de 31 decembrie 1995, ultimele ce le deținea și care au fost puse la dispoziția expertului de administratorii agenților economici.

De asemenea, după refacerea raportului de expertiză, s-a menționat de către expert că expertiza contabilă s-a efectuat pe baza documentelor din dosarul cauzei, documentelor prezentate de soții C., a documentelor prezentate de SC A.I. SA, de date și informații furnizate de Poliția Neptun, de directorul SC A.I. SA, numitul V.N., de contabilul șef al SC I.C. SRL, numitul H.A., la sediul SC A.I. SA, la sediul Poliției Neptun și la sediul firmelor SC I.C. SRL și SC V. SRL.

Se conchide că intimata inculpată nu a susținut că ar fi procedat la inventarierea faptică a obiectelor de inventar, a dotărilor existente ori că le-ar fi vizualizat efectiv, sau că ar fi constatat personal realitatea existenței lor, expertul susținând că practic a realizat o reevaluare a acestora pe baza documentelor și datelor puse la dispoziție de societățile și persoanele menționate, aspecte de care atât instanța cât și părțile au luat la cunoștință.

Din acest punct de vedere, se reține că în acea cauză penală, intimata inculpată P.P. nu a evidențiat, în raportul de expertiză aspecte care nu ar corespunde adevărului și nici nu a omis aspecte care ar fi fost relevante la întocmirea raportului de expertiză care să determine denaturarea concluziilor raportului de expertiză, precizând expres că a procedat la o reevaluare a bunurilor pe baza actelor puse la dispoziție de părți și a informațiilor pe care le-a cules de la persoanele evidențiate.

Este de reținut și atitudinea procesuală negativă a celor doi inculpați, care au avut, D.C.M. calitatea de director al SC A.I. SA și membru în comisia de inventariere și G.L. calitatea de gestionar și participant la inventariere și care nu au răspuns convocării pentru date suplimentare și nici nu au anexat la dosar documente care să ateste veridicitatea inventarierii și care, deși au fost convocați pentru efectuarea expertizei, nu s-au prezentat și nici nu au depus la instanță asemenea acte.

De asemenea, este de evidențiat și atitudinea procesuală a părții responsabil civilmente SC A.I. SA care, prin reprezentantul său, numitul V.N., prezent la convocarea expertului care, nu numai ca nu a permis accesul in imobile, dar nu a dorit să pună inculpata în legătura cu persoane care sa poată să-i dea lămuriri asupra obiectului expertizei.

Mai mult, acesta a afirmat ca documentele societății se află la Poliția Neptun motiv pentru care inculpata împreună cu fiul acesteia dar și cu V.N. s-a deplasat, fără nici un rezultat, la aceasta instituție (dosar fond precum și depoziția martorei J.V.(fostă C.) aflata la același dosar).

Este de reținut și faptul că, singurele documente puse la dispoziție de partea civila SC A.I. SA au fost niște liste de inventar.

Relevant este și faptul, confirmat de martora J.V.(fostă C.), că inculpata, la fața locului, a încercat să intre în hotel și restaurant dar a fost împiedicata de muncitorii care lucrau acolo.

Aceste aspecte au fost aduse la cunoștința instanței de către expert care a solicitat să i se permită să ia legătura cu numitul C.I..

Este de evidențiat că, instanțele, având cunoștință de toate aceste aspecte, care nu pot fî imputate expertului, a apreciat că, expertul contabil a răspuns la obiectivele stabilite în chiar baza actelor menționate de expert.

De altfel, este de menționat că, potrivit procesului verbal din 01 octombrie 1999, au fost convocate, pentru refacerea expertizei toate părțile din dosar, fiind prezent și reprezentantul părții responsabil civilmente SC A.I. SA, lipsind inculpații D.C.M. și G.L., singura obiecțiune formulată de reprezentantul părții responsabil civilmente SC A.I. SA, fiind cea legată de aprobarea lucrărilor de reparații, modernizări și dotări la cele două obiective efectuate de locatari, menționându-se că aceste lucrări au fost cerute de locator prin caietul de sarcini, astfel încât, prin această obiecție, practic se recunoaște efectuarea acestor lucrări de locatari, în speță de cele două societăți și deci și realitatea celor consemnate de expert.

În fine, este important aspectul că, la instanța de recurs a Curții de Apel București s-a depus de partea responsabilă civilmente „memoriu separat al motivelor de recurs” în care se critică rapoartele de expertiză, sub toate aspectele, obiecțiuni care nu au fost luate în considerare de instanța de recurs, astfel încât, hotărârea pronunțată, și în baza raportului de expertiză, a fost menținută ca legală și temeinică.

În raport de toate considerentele prezentate nu se poate reține că, inculpata, cu intenție ar fi denaturat concluziile raportului de expertiză, în scopul de a-1 favoriza pe numitul C.I.

În fine, într-un alt tablou de analiză, Înalta Curte are în vedere că într-adevăr, în conformitate cu dispozițiile art. ll alin. (3) din O.G. nr. 89/1998, publicată în M. Of. nr. 314/27.08.1998, pentru modificarea și completarea O.G. nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, se statuează că „Experții contabili și contabilii autorizați nu pot să-și exercite atribuțiile conferite de această calitate pe durata cât ocupă funcții în cadrul Ministerului Finanțelor".

Astfel, în consecință, la data de 06 aprilie 1999 (data la care O.G. mai sus-menționată era în vigoare) întrucât inculpata P.P. îndeplinea calitatea de funcționar public în cadrul D.G.F.P. Giurgiu, aceasta era incompatibilă să efectueze expertiza, fapt pentru care trebuia să se abțină chiar dacă fusese desemnată eronat de instanță, lucru pe care însă cu știință nu l-a făcut. în declarațiile sale, deși inițial a susținut că nu cunoștea despre această prevedere legală, ulterior a relatat că avea cunoștință de modificările aduse în această materie. Totodată, mai mult, prin dispozițiile art. ll alin. (3) modificate prin Legea nr. 186/1999 (publicată în M. Of. nr. 592/1999) pentru aprobarea O.G. nr. 89/1988 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, această interdicție s-a extins și s-a statuat că „Experții contabili și contabilii autorizați nu pot să-și exercite atribuțiile conferite de această calitate pe durata în care își desfășoară orice activitate salarială în afara Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați sau activitate comercială, cu excepția activităților didactice, literare, publicistice în domeniu și cea de parlamentar, consilier local sau județean, pe durata mandatului. Prevederile acestui alineat au aplicabilitate începând cu exercițiul financiar al anului 2000".

Din adresa din 19 ianuarie 2002, a D.G.F.P. Giurgiu, rezultă că inculpata P.P. a fost angajată din data de 8. mai 1992 la această instituție, în funcția de inspector de specialitate, iar din 7 aprilie 1999 îndeplinea funcția de șef Serviciu Control Fiscal, fapt pentru care se afla în situația de expert incompatibil pentru efectuarea expertizei.

Înalta Curte are în vedere că inculpata P.P. a obținut calitatea de expert contabil în anul 1991, așa cum rezultă din carnetul din 1996, în care se menționează că prezentul carnet este valabil numai cu viza pe anul în curs, carnet care nu era vizat pe anul 1999.

Pe de altă parte, se mai reține că potrivit adresei din 07 noiembrie 2000, a B.L.E.J.T. Giurgiu rezultă că inculpata P.P., pe anul 1988 a obținut viza provizorie pentru exercitarea profesiei de expert contabil, iar prin adresa din 3 februarie 1999, C.E.C.A.R. Giurgiu a transmis Tribunalului Giurgiu lista experților contabili pe anul 1999 (publicată în M. Of. nr. 142bis/07.04.1999), listă în care aceasta nu figura (în acest sens instituțiile statului au emis mai multe adrese ce se află atașate la dosarul cauzei).

Așadar, chiar și în situația în care s-a aflat, de incompatibilitate, la faptul că aceasta, a întocmit un raport de expertiză pe care 1-a depus la dosar, susținerea că aceasta a denaturat concluziile raportului de expertiză prin faptul că a acceptat în mod repetat să își depășească limitele mandatului de efectuare a expertizei în sensul că nu a verificat dacă datele și informațiile prezentate de inculpatul C.I. au corespondent în contabilitate și se reflectă în fapt în investițiile efectuate de ultimul nominalizat la activele ce făceau obiectul contractelor de

locație, favorizându-l pe acesta în obținerea unor valori supraevaluate în raport de investițiile efectuate la activele respective, de a întocmi o expertiză imobiliară și un raport de evaluare cu toate că nu era atestată ca expert tehnic și evaluat -față de acest aspect în mod judicios, instanța de apel prin decizia criticată a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 260 C. pen.

Având în vedere considerentele de mai sus în sensul că, nu se poate reține că inculpata intimată, cu intenție ar fi denaturat concluziile raportului de expertiză, în scopul de a- favoriza pe numitul C.I., în mod judicios instanța de prim control judiciar a dispus în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. achitarea sa fiind luat în considerare că, inculpata P.P., deși erau incidente dispozițiile legale referitoare la prescripția răspunderii penale, a solicitat, în condițiile art. 13 C. proc. pen., continuarea procesului penal.

În fine, este de menționat că, prin rechizitoriul formulat de Ministerul Public – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanța nr. 61 D/P/2005 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei P.P. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. și, totodată, s-a dispus și încetarea urmăririi pnale pentru aceiași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 260 C. pen.

Din acest punct de vedere se impune observația că, ceea ce a analizat instanța de apel prin decizia atacată nu este infracțiunea pentru care s-a dispus încetarea urmăririi penale, ci infracțiunea care, astfel cum a fost expusă prin rechizitoriu, ar fi întrunit elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen.

În consecință, în prezenta cauză nu constituie nici un impediment decizia penală nr. 344 din 16 aprilie 2010 a Tribunalului Constanța, prin care a fost respinsă, definitiv plângerea formulată împotriva dispoziției de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 260 C. pen.

Dacă s-ar accepta o asemenea concluzie nu ar fi fost posibilă trimiterea în judecată a inculpatei pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., întrucât ar fi vorba de aceiași faptă căreia i s-a dat o altă încadrare juridică.

B./C.Este nefondată critica comună invocată prin recursurile declarate de părțile civile SIF T. SA și SC A.I. SA, prin care se tinde la înlăturarea soluției instanței de apel, de respingere a acțiunilor lor civile ca inadmisibile și în consecință la obligarea intimatei-inculpate P.P. la daune morale în cuantumuri pretinse prin declarațiile lor de constituire ca părți civile în procesul penal.

Aceasta, întrucât în mod judicios, în rezolvarea laturii civile a cauzei de față, instanța de apel a reținut că infracțiunea prev. De art. 260 C. pen. nu este o infracțiune de prejudiciu, ci de pericol, întrucât prin incriminarea faptei se aduce atingere relațiilor sociale referitoare la înfăptuirea justiției.

În consecință, în mod legal și temeinic au fost respinse acțiunile civile promovate de părțile civile SC A.I. SA și SIF T. SA prin reprezentant V.N. în raport de inculpata P.P.

Chiar și în situația în care s-ar admite că ar putea fi încălcate și relații de ordin patrimonial, limitat la materialul probator avut în vedere de instanțele care au pronunțat hotărârea de condamnare a celor doi inculpați D.C.M. și G.L., până la data la care s-au pronunțat acele hotărâri, la obiectivele stabilite de aceleași instanțe, la condițiile în care s-a putut realiza expertiza de către inculpata intimată P.P., condiții ce au fost evidențiate pe larg, la atitudinea procesuală negativă, raportat la sprijinul pe care trebuiau să îl dea expertului la efectuarea expertizei, atât cei doi foști inculpați sus-indicați, cât și partea responsabil civilmente, ce poate fi caracterizat ca obstrucționist, prin neprezentarea la convocare, nedepunerea de acte, împiedicarea expertului de a intra în obiectivele supuse expertizării, raportul de expertiză întocmit de intimata inculpată P.P. nu cuprinde concluzii denaturate, astfel încât, nu se poate reține că s-ar fi produs un prejudiciu.

Urmează ca sumele de bani cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de procuror să rămână în sarcina statului.

Urmează ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată P.P. în sumă de 200 RON să se suporte din fondul Ministerului Justiției.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de părțile civile SC A.I. SA și SIF T. SA prin reprezentant V.N. împotriva deciziei penale nr. 59 /P din 11 mai 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind pe intimata inculpată P.P.

Obligă recurentele părți civile la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată P.P. în sumă de 200 RON se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 aprilie 2013.