Transfer refusal rejected; Austrian convict's transfer to Romanian prison upheld despite lack of consent due to expulsion order.

Asupra recursului de față.

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 409 din 18 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, privind cererea de transferare a condamnatului A.M., pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.

A recunoscut efectele Sentinței penale din 18 aprilie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 602 Hv 2/llv de Tribunalul Komeuburg, rămasă definitivă și a Deciziei nr. Kos 3 - F -11 din data de 22 aprilie 2011 emisă de Poliția Komeuburg, definitivă.

A dispus transferul condamnatului A.M. (fost Z.), cetățean român, în vederea continuării executării pedepsei de 5 ani închisoare, într-un penitenciar din România.

A dedus din pedeapsa aplicată durata executată de la 15 noiembrie 2011 la zi. A dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei de 5 ani închisoare pe numele inculpatului A.M. (fost Z.).

Pentru a se pronunța astfel, prima instanța a reținut, în esență, că, la data de 25 septembrie 2012, s-a înregistrat pe rol sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, privind recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale din data de 18 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Komeuburg, în Dosarul penal nr. 602 Hv 2/llv, rămasă definitivă, ca urmare a cererii înaintate de către autoritățile judiciare austriece, de transferare a condamnatului A.M. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 5 ani închisoare.

S-a mai reținut că la data de 29 august 2012, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, sub nr. 2572/II-5/2012, Adresa nr. 78191/SM/2012 din data de 22 august 2012 a Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară, prin care a transmis acestei unități de parchet cererea nr. BMJ-4050495/0001-IV-4/2012 formulată la data de 07 august 2012 de Ministerul Federal al Justiției din Republica Austria, prin care se solicită transferarea persoanei condamnate A.M., într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicată față de sus-numit de către instanța de judecată din statul solicitant.

Din examinarea înscrisurilor comunicate de statul de condamnare în aplicarea dispozițiilor art. 147 alin. (2) lit. a) - c) din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 6 alin. (2) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, s-a constatat că prin Sentința penală din 18 aprilie 2011, pronunțată în dosarul penal nr. 602 Hv 2/llv de Tribunalul Korneuburg, rămasă definitivă, numitul A.M. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt grav, prin efracție, săvârșit ca infracțiune de obicei, prevăzută de art. 127, art. 129 cifra 1 și art. 130 caz 4 C. pen. austriac, reținându-se că, la datele de 14 și 15 noiembrie 2011, sus-numitul, împreună cu o altă persoană, a sustras, prin efracție, din două locuințe diverse sume de bani și bunuri.

Totodată, față de numitul A.M. s-a dispus expulzarea și s-a aplicat prin Decizia nr. KOS3-F-11 din data de 22 aprilie 2011 emisă de Direcția Poliței Korneuburg, rămasă definitivă, interdicția pe o durată de 10 ani de ședere pe teritoriul Republicii Austria.

Potrivit înscrisului privind stadiul executării pedepsei emis de către autoritățile judiciare austriece, executarea pedepsei aplicată față de numitul A.M. a început la data de 15 noiembrie 2011 și încetează la data de 15 noiembrie 2016, sus-numitul fiind în prezent încarcerat în Penitenciarul Garsten.

Cererea formulată de autoritățile austriece a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate (Strasbourg 1983).

S-a mai constatat de prima instanță că în cauză sunt în mod cumulativ întrunite cerințele prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004 republicată și de Convenția de la Strasbourg (1983) pentru admiterea cererii.

Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs condamnatul persoană transferabilă A.M., solicitând admiterea recursului, arătând că nu dorește să fie transferat în România și vrea să-și execute pedeapsa în Austria.

Recursul este nefondat.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivului de recurs invocat, Înalta Curte constată că acesta nu este de natură a duce la altă soluție, decât cea pronunțată de instanța, hotărârea fiind legală și temeinică.

în această ordine de idei, Înalta Curte constată că instanța de fond a respectat întocmai procedura prevăzută de lege în această materie.

Se reține astfel că, în mod corect prima instanță a constatat că în cauză sunt în mod cumulativ întrunite cerințele prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004 republicată, privind condițiile transferării și de Convenția de la Strasbourg (1983) pentru admiterea cererii, în raport de actele aflate la dosar.

Din verificările efectuate la Ministerul Administrației și Internelor - prin Direcția Generală de Pașapoarte și Direcția pentru Evidența Persoanelor Administrarea Bazelor de Date a rezultat că persoana condamnată este cetățean român, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzute de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004.

Din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că prin Sentința penală din 18 aprilie 2011, pronunțată în Dosarul penal nr. 602 Hv 2/llv de Tribunalul Korneuburg, rămasă definitivă, numitul A.M. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt grav, prin efracție, săvârșit ca infracțiune de obicei, prevăzută de art. 127, art. 129 cifra 1 și art. 130 cazul 4 C. pen. austriac.

Sentința de mai sus a rămas definitivă, astfel încât se constată că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004.

Din situația executării pedepsei comunicată de autoritățile austriece a rezultat că executarea pedepsei aplicată față de numitul A.M. a început la data de 15 noiembrie 2011 și încetează la data de 15 noiembrie 2016, sus-numitul fiind în prezent încarcerat în Penitenciarul Garsten.

În consecință, este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004.

În fapt, s-a reținut că la datele de 14 și 15 noiembrie 2011, sus-numitul, împreună cu o altă persoană, a sustras, prin efracție, din două locuințe diverse sume de bani și bunuri.

Examinând materialul cauzei se constată că este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzute de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferări persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, rezultând că fapta care a atras condamnarea numitului A.M. are corespondent în legislația penală română, fiind incriminată de dispozițiile art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. român.

Potrivit procesului-verbal întocmit la data de 06 martie 2012 de autoritățile judiciare austriece, numitul A.M. nu a fost de acord să fie transferat în România în vederea continuării executării pedepsei.

Întrucât, prin decizia administrativă din data de 22 aprilie 2011, rămasă definitivă, față de numitul A.M., autoritățile austriece au dispus măsura expulzării și au aplicat față de sus-numit interdicția pe o durată de 10 ani de ședere pe teritoriul Republicii Austria, s-a constatat că - în cauză - sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (1) din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997 și ratificat prin O.G. nr. 92/1999.

Ca atare, constându-se că au fost respectate procedurile prevăzute de lege, fiind cumulativ întrunite cerințele prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004 republicată, privind condițiile transferării și de Convenția de la Strasbourg (1983) și după verificarea cauzei și în raport de dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Înalta Curte urmează a-l respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) din C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă A.M. împotriva Sentinței penale nr. 409 din data de 18 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul persoană transferabilă la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2013.

Procesat de GGC - LM