Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4878/2012 AI generated

Supplementary construction works payment; appeal dismissed, judgment enforcing payment upheld based on final acceptance certificate start of limitation period

Case Number Decizia nr. 4878/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the public road administration, leaving the lower court's judgment in force which ordered the defendant to pay the plaintiff approximately 559,000 lei for supplementary construction works. The case concerned a dispute over the payment for extra work performed under a construction contract, where the defendant challenged the first-instance ruling by arguing that the three-year statute of limitations for commercial actions had expired by the time the lawsuit was filed. The decisive legal issue was the determination of the date the right to action accrued, triggering the limitation period; the court held that under the parties' general contract conditions, the contract was not considered terminated until the final acceptance certificate was signed by the inspection commission. Consequently, the court rejected the defendant's argument that the right accrued upon the physical completion of works or resumption of traffic, ruling instead that the limitation period began only upon the final acceptance certificate dated September 2007, thereby finding the action filed in April 2010 to be within the statutory deadline under the relevant civil code and limitation decree provisions.

Legislator headnote

AI generated

art.969 C. civ, Art. 304 pct. 8 din C. proc. civ, art. 304 pct. 8 C. proc. civ, Art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 1886 C. civ; Supplementary construction works payment; appeal dismissed, judgment enforcing payment upheld based on final acceptance certificate start of limitation period: Art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. reglementează modificarea deciziei atacate când, instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia în situațiile când judecătorii fondului procedează la interpretarea actului juridic dedus judecății, cu toate că nu aveau dreptul să o facă, clauzele stipulate fiind clare și precise, fiind reținută o schimbare a naturii juridice a actului, acesta fiind calificat în așa manieră încât este alterată în mod substanțial natura sa.

Keywords

AI generated
construction contract limitation periods deadline for payment supplementary and final provisions acceptance of the work interpretation of a judgment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta SC H. SA București a chemat-o în judecată pe pârâta Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov, solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să o oblige pe pârâtă să achite suma de 559.391,01 lei reprezentând contravaloare lucrări executate conform contractului încheiat între părți, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepția prescripției extinctive și a admis acțiunea reclamantei, obligând-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 559.391,06 lei, reprezentând contravaloare lucrări executate în baza contractului nr. 1073/1999 încheiat de părți și 9.714,91 lei cheltuieli de judecată, așa cum rezultă din sentința nr. 1867/ C din 21 decembrie 2010.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că dreptul material la acțiune s-a născut la 12 septembrie 2007, iar acțiunea a fost înregistrată la instanță la data de 26 aprilie 2010, deci în termenul legal de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.

Pe fondul acțiunii instanța a apreciat că remedierea racordurilor la pasaj prevăzute în anexa la procesul-verbal la terminarea lucrărilor nr. 54 din 4 noiembrie 2004 se circumscriu dispozițiilor art. 7.3 din Condițiile generale de contractare conform cărora costul remedierilor va fi evaluat și plătit ca lucrări suplimentare având în vedere și împrejurarea că în anexa la procesul verbal nu se precizează1 dacă lucrările se datorează neglijenței sau lipsurilor antreprenorului general.

Ca urmare a executării lucrărilor și reluării circulației auto, a fost emisă și comunicată pârâtei factura din 30 aprilie 2009, pe care pârâta a restituit-o cu mențiunea că nu are resurse de finanțare, fără a contesta efectuarea lucrărilor de către reclamantă.

Conform art.969 C. civ. care prevede că între părți convențiile legal făcute au putere de lege, acțiunea a fost admisă.

Împotriva acestei sentințe pârâta Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a formulat apel, care a fost respins de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu militari și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 4/ AP din 25 ianuarie 2012.

În considerentele deciziei instanța de apel a examinat sentința în limitele motivelor de apel, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale în materie, reținând că potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe săi curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, și cum, în speță, dreptul reclamantei la acțiunea privind plata lucrărilor suplimentare s-a născut la data semnării procesului verbal de recepție finală, respectiv la 12 septembrie 2007, și nu la data finalizării lucrărilor - 19 octombrie 2006, legal a fost respinsă excepția prescripției extinctive, motivele de apel fiind formulate numai pe această excepție.

La data de 1 martie 2012 C.N.A.D.R. a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, cu consecința respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În criticile formulate a susținut că în mod eronat instanța de fond a reținut că dreptul material la acțiune al reclamantei s-a născut la data de 12 septembrie 2007, respectiv la data încheierii procesului verbal de recepție finală a lucrărilor și nu la data terminării lucrărilor, astfel cum este prevăzut în capitolul 11 din contractul nr. 1073/1999.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. reglementează modificarea deciziei atacate când, instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia în situațiile când judecătorii fondului procedează la interpretarea actului juridic dedus judecății, cu toate că nu aveau dreptul să o facă, clauzele stipulate fiind clare și precise, fiind reținută o schimbare a naturii juridice a actului, acesta fiind calificat în așa manieră încât este alterată în mod substanțial natura sa.

Din dezvoltarea motivelor de recurs nu rezultă incidența textului de lege precitat în recursul de față, recurenta neprecizând în ce constă alterarea naturii juridice și nici actul juridic a cărei natură a fost alterată prin interpretarea făcută de instanță, astfel că invocarea art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi primită.

Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prevede că hotărârea atacată poate fi modificată când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Analizând criticile din recurs în raport de textul de lege menționat, se constată că acestea vizează, cea de-a doua ipoteză referitoare la încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Recurenta contestă modul de aplicare și interpretare a art. 11.6 și art. 11.5 din Condițiile generale de contractare, anexă la contractul de antrepriză nr. x/1999, potrivii căruia contractul nu va fi considerat terminat până când procesul verbal de recepție finală nu va fi semnat de comisia de recepție care va confirma că lucrările au fost efectuate conform contractului, astfel încât în mod greșit s-a reținut că data la care s-a născut dreptul este 12 septembrie 2007 când a fost semnat procesul verbal de recepție finală și nu 19 octombrie 2006 așa cum a susținut reclamanta.

Prescripția extinctivă este o sancțiune îndreptată împotriva pasivității titularului dreptului subiectiv civil, prin prescripție fiind stinsă pe de-o parte o componentă a dreptului la acțiune, pe de altă parte un drept real principal, ipoteză în care prescripția extinctivă stinge însuși dreptul subiectiv.

Începutul prescripției extinctive este stabilit prin regula generală reglementată în două texte de lege, respectiv art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 potrivit căruia prescripția curge de la data când se naște dreptul la acțiune și art. 1886 C. civ. potrivit căruia „nicio prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere”.

În speță, părțile au convenit în art. 11.6 din Condițiile generale de contractare la contractul nr. 1073 din 1999 că procesul verbal de recepție finală semnat de comisia de recepție confirmă terminarea contractului.

Procesul verbal de recepție finală semnat de comisia de recepție a fost înregistrat cu nr. 64/590 din 12 septembrie 2007, comisia confirmând că lucrările pe specialități au fost executate și recepționate conform listei anexă nr. 1, din contract.

Procesul verbal astfel încheiat întrunește condițiile cerute de art. 11.6 din Condițiile generale, data încheierii acestui proces verbal fiind momentul nașterii dreptului la acțiune.

Procesele verbale menționate de reclamantă în apel încheiate la 6 aprilie 2006, 3 iulie 2006, 14 iulie 2006 și 26 iulie 2006 nu întrunesc condițiile cerute de art. 11.6 din Condițiile generale nefiind procese verbale de recepție finală semnate de comisia de recepție, data de 19 octombrie 2006 nefiind data încheierii procesului verbal de recepție finală, această dată fiind menționată doar în adresa prin care s-a confirmat de către directorul societății de proiectare și consultanță SC B.C. SRL, că a fost reluată circulația auto.

În acest context se constată că art. 11.6 din Condițiile generale de contractare a fost corect interpretat și aplicat de către cele două instanțe, care în soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune au avut în vedere voința liber exprimată a părților, raportată la art. 7 din Decretul nr. 167/1958.

Hotărârea este la adăpost de orice critică și față, de dispozițiile art. 1886 C. civ. (vechi) potrivit căruia nicio prescripție nu poate începe să curgă mai înainte de a se naște, acțiunea supusă acestui mod de stingere”, față de împrejurarea că acțiunea nu putea fi pornită înainte de încheierea procesului verbal de recepție finală semnat de comisia de recepție, în condițiile reglementate de părți conform art. 11.6 din Condițiile generale.

A considera că dreptul la acțiune s-a născut la 19 octombrie 2006, așa cum afirmă recurenta, înseamnă a considera terminat contractul la o dată anterioară convenită de părți prin art. 11.6 din Condițiile generale, ceea ce ar înfrânge dispozițiile art. 969 și art. 1886 din Codul civil vechi, precum și art. 7 din Decretul nr. 1677/1958.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) raportate la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov împotriva deciziei nr. 4/ AP din 25 ianuarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2012.