Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2467/2013 AI generated

Revizuire: inexcusable delay in exercising extraordinary remedy against appellate decision

Case Number Decizia nr. 2467/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for revision as filed out of time, thereby upholding the finality of the earlier appellate decision that had rejected the claimant's appeal. The dispute concerned a civil matter where the applicant sought to revise an appellate judgment based on the allegation that the court awarded more than was requested (ultra petita), having previously attempted to challenge the same decision via a petition for annulment which was also rejected. The court determined that the revision petition was procedurally invalid because it was filed on November 5, 2012, significantly exceeding the statutory one-month limitation period calculated from the pronouncement of the appellate judgment on October 27, 2011. Relying on Article 324(1)(1) of the Civil Procedure Code, which mandates that the one-month revision term for judgments rendered by courts of appeal runs from the date of pronouncement (as such judgments are not notified for appeal purposes under Article 281(3)), and applying Article 137(1) regarding the priority of absolute procedural exceptions, the court ruled that the lateness was an incurable defect rendering a substantive review of the ultra petita claim unnecessary.

Legislator headnote

AI generated

art. 14 alin. (5) din Constituție, art. 322 pct. 2 C. proc. civ, art. 137 alin. (1) C. proc. civ, art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 281 alin. (3) C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ; Revizuire: inexcusable delay in exercising extraordinary remedy against appellate decision: În motivarea cererii de revizuire, invocând în drept prevederile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., S.M.A. a susținut, în esență, că, prin decizia a cărei revizuire se solicită, instanța a dat mai mult decât s-a cerut.

Keywords

AI generated
procedural delays revision of a judgment Civil Procedure Code matter in dispute absolute exceptions extraordinary revision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin decizia nr. 3333 din 27 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. 1959/105/2009 a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.M.A. împotriva deciziei Curții de Apel Ploiești nr. 33 din 24 martie 2011.

Prin decizia nr. 187 din 23 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. 9058/1/2011 a fost respinsă contestația în anulare formulată de contestatoarea S.M.A. împotriva deciziei nr. 3333 din 27 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă.

Prin petiția înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 5 noiembrie 2012, petenta S.M.A. a declarat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1872 din 23 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. 9058/1/2011 și a formulat, totodată, cerere de revizuire a deciziei nr. 3333 din 27 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă în Dosarul nr. 1959/105/2009.

În motivarea contestației în anulare, S.M.A. a susținut, în esență, că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze motivul vizând încălcarea art. 15 alin. (2) și art. 14 alin. (5) din Constituție. Totodată, în opinia sa, la pronunțarea hotărârii a participat un judecător în condiții de incompatibilitate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 318 alin. (1) ultima teză C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, invocând în drept prevederile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., S.M.A. a susținut, în esență, că, prin decizia a cărei revizuire se solicită, instanța a dat mai mult decât s-a cerut.

Prin încheierea pronunțată la data de 13 februarie 2013, constatând că, prin cererea înregistrată la data de 5 noiembrie 2012, petenta S.M.A. a exercitat două căi extraordinare de atac diferite vizând două decizii distincte ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, instanța a dispus disjungerea cererii de revizuire a deciziei nr. 3333 din 27 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. 1959/105/2009, formându-se prezentul Dosar cu nr. 1037/1/2013. A fost invocată, din oficiu, excepția tardivității cererii de revizuire și s-a acordat termen la data de 19 iunie 2013, părțile fiind citate pentru termenul acordat cu mențiunea de a-și pregăti apărări cu privire la excepția invocată.

Revizuenta S.M.A. a depus note scrise prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată.

Analizând cu prioritate excepția tardivității declarării cererii de revizuire, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cu referire la art. 101 din același act normativ, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, motiv pentru care recursul va fi respins ca tardiv declarat pentru considerentele care succed:

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de Ia termenele prescrise de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Conform dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este o lună și se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 1, 2 și 7 C. proc. civ., de Ia comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare.

În cauză, hotărârea pretins contradictorie, a cărei anulare se solicită, este decizia nr. 3333 din 27 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă.

Conform dispozițiilor art. 281 alin. (3) C. proc. civ. hotărârea se comunică părților, în copie, în cazul în care este necesar pentru curgerea termenuiui de exercitare a apelului și recursului.

Decizia a cărei revizuire se solicită, fiind pronunțată în recurs, este irevocabilă conform dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. și nu se comunică pentru că nu este susceptibilă de exercitarea apelului sau recursului.

În raport de data pronunțării acestei ultime hotărâri, 27 octombrie 2011, termenul legal de revizuire, calculat potrivit regulii instituite de art. 101 alin. (3) C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe luni, s-a împlinit la data de 27 noiembrie 2011.

Din actele dosarului a rezultat că termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) a fost depășit, întrucât decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată Ia data de 27 octombrie 2011, iar cererea de revizuire a fost depusă la data de 5 noiembrie 2012, cu încălcarea termenului legal enunțat.

Or, pentru cererea de revizuire a unei hotărâri pronunțată de o instanță de recurs, cum este cazul în speță, legiuitorul a prevăzut, în mod expres, prin dispozițiile art. 324 alin. (1) C. proc. civ., că termenul de revizuire de o lună se va socoti de la pronunțarea hotărârii.

În speță, revizuenta a încălcat prevederile art. 324 alin. (1) C. proc. civ., deoarece a formulat cererea cu depășirea termenului de o luna prevăzut de textul legal menționat, împrejurare în raport de care, dată fiind prioritatea soluționării excepției de tardivitate, celelalte aspecte subsumate motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., nu vor mai fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din același cod, excepția tardivității formulării cererii fiind o excepție procesuală absolută și dirimantă, peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.

Distinct de cele reținute, este de menționat că potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător.

Cum în cauză, cererea de revizuire a fost promovată cu depășirea termenului imperativ de o lună de la pronunțare, iar revizuenta nici nu a pretins și nici nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința sa, pentru a putea fi incidente prevederile art. 103 alin. (1) teza a ll-a C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită excepția tardivității formulării cererii de revizuire și, în consecință, să respingă ca tardiv formulată cererea de revizuire promovată de revizuenta S.M.A. împotriva deciziei nr, 3333 din 27 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția tardivității formulării cererii de revizuire.

Respinge ca tardiv formulată cererea de revizuire promovată de revizuenta S.M.A. împotriva deciziei nr. 3333 din 27 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2013.