Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4924/2003 AI generated

Notarized contract execution and receipt of full price negating forgery charges

Case Number Decizia nr. 4924/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the seller's appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision to reject the objection against the prosecutor's resolution and confirming that no criminal prosecution would be initiated against the notary public and the buyer for alleged crimes of material and intellectual forgery and use of falsified documents. The dispute centered on the validity of a notarized sale-purchase contract for an immovable property, where the seller claimed the parties had not personally signed the document, but the lower courts found the criminal complaint unsubstantiated. The decisive legal basis was the factual determination that both parties signed the contract in the presence of the notary and that the full purchase price had been received by the seller before execution, rendering the appeal meritless under Article 192 of the Code of Criminal Procedure; the appellate instance was ordered to pay 500,000 lei in judicial fees.

Legislator headnote

AI generated

art. 192 C. proc. pen; Notarized contract execution and receipt of full price negating forgery charges: The dispute centered on the validity of a notarized sale-purchase contract for an immovable property, where the seller claimed the parties had not personally signed the document, but the lower courts found the criminal complaint unsubstantiated. The decisive legal basis was the factual determination that both parties signed the contract in the presence of the notary and that the full purchase price had been received by the seller before execution, rendering the appeal meritless under Article 192 of the Code of Criminal Procedure; the appellate instance was ordered to pay 500,000 lei in judicial fees.

Keywords

AI generated
contract of sale forgery of documents notary real estate criminal complaint purchase price

Cited Legislation

AI generated
art. 192 C. proc. pen
Procedural provision cited to justify the dismissal of the appeal as unfounded and to uphold the lower court's decision.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 192 C. proc. pen.

Procedural provision cited to justify the dismissal of the appeal as unfounded and to uphold the lower court's decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția din 31 martie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, a dispus neînceperea urmăririi penale, față de numiții C.D.E. (notar) și R.O.G. (cumpărător), pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri, fals intelectual și uz de fals, în legătură cu autentificarea sentinței nr. 828 din 26 noiembrie 2002 a contractului de vânzare – cumpărare a imobilului înscris în C.F. nr. 27.124 Sibiu, la plângerea petentei D.L.S., în calitate de vânzătoare a imobilului în litigiu.

Împotriva acestei rezoluții, petenta a introdus plângere, cerând infirmarea acestui act al procurorului și continuarea urmăririi penale împotriva numiților C.D.E. (notar) și R.G.O. (cumpărător) vinovați de comiterea infracțiunilor susmenționate.

Curtea de Apel Alba – Iulia prin sentința penală nr. 8 din 30 iunie 2003, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta D.L.S. împotriva rezoluției din 31 martie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba – Iulia, privindu-i pe numiții C.D.E. și R.O.G.

În termenul legal, petenta D.L.S. a declarat recurs împotriva acestei sentințe, solicitând a se vedea că în cauză s-au comis infracțiunile pe care le-a reclamat de către numiții C.D.E. și R.G.O. se impune deci continuarea urmăririi penale împotriva acestora.

Recursul este nefondat.

Verificându-se actele dosarului, în raport de critica adusă sentinței penale recurate, precum și din oficiu, se constată că petenta recurentă și-a „amintit că numitul R.G. (cumpărătorul) a semnat în prezența mea, în biroul notarului public C.D.E., contractul de vânzare – cumpărare susmenționat, după ce în prealabil l-am citit”.

Se mai reține că petenta recurentă, D.L.S. a primit personal și în întregime prețul vânzării în sumă de 185.000.000 lei, înainte de semnarea contractului, ce face obiectul dosarului de față și autentificat sub nr. 828 din 26 noiembrie 2002 și privind imobilul înscris în C.F. nr. 27.124 Sibiu.

Așa fiind, atât petenta în calitate de vânzător, precum și numitul R.G., au semnat personal contractul de vânzare – cumpărare, în prezența notarului public și după ce s-a achitat prețul integral, recurentei.

Pentru toate aceste considerente, recursul declarat urmează a fi respins, ca nefondat și se vor aplica dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara D.L.S. împotriva sentinței penale nr. 8 din 30 iunie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă recurenta să plătească statului suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31 octombrie 2003.