Excessive leniency in sentencing recidivist for aggravated theft and rape: Supreme Court imposes mandatory surcharge for failure to individualize based on high social danger.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 43 din 19 februarie 2003, Tribunalul Ialomița a condamnat pe inculpatul V.G. după cum urmează:

- 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (parte vătămată R.I.);

- 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 lit. g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen. (părți vătămate M.S., D.N., T.A. și partea civilă A.F. P. Balaciu);

- 11 ani închisoare, pentru infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen. (parte civilă Z.I.N.);

- 7 ani închisoare, pentru infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 și art. 13 C. pen. (parte civilă S.Șt.);

- 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen.;

- 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen., s-a menținut beneficiul liberării condiționate pentru restul de 595 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2962/1997 a Judecătoriei Slobozia.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.

S-a luat act că prejudiciile cauzate părților vătămate R.I., M.S., D.N. și T.A. au fost recuperate integral prin restituire.

Au fost admise acțiunile civile și a fost obligat inculpatul la despăgubiri civile și respectiv daune morale, față de părțile civile constituite.

Pentru pronunțarea hotărârii, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În noaptea de 12 februarie 2000, în jurul orei 22,00, inculpatul a pătruns, prin efracție, în locuința părții vătămate R.I. din comuna Balaciu, de unde și-a însușit un televizor color, găsit la percheziție.

În noaptea de 26 septembrie 2000, prin escaladare, a pătruns în curțile părților vătămate D.N. și M.S. din comuna Sf. Gheorghe, de unde și-a însușit câte o bicicletă.

Ajuns în comuna Balaciu, a escaladat gardul împrejmuitor și s-a dus în spatele unui magazin, proprietatea A.F. P. și după ce a forțat ușile de acces, a pătruns în interior de unde a sustras un telefon celular, un radiocasetofon, un calculator, produse alimentare și de îmbrăcăminte.

În septembrie 2000, inculpatul a pătruns, prin escaladare, în curtea locuinței lui T.A. din comuna Orboiești – Ialomița, de unde și-a mai însușit o bicicletă.

La data de 7 octombrie 2000, în jurul orei 21,00, inculpatul întâlnind în comuna Manasia – Ialomița, pe minora Z.I.N., în vârstă de 13 ani, sub amenințare, a obligat-o să aibă raport sexual cu el, în două rânduri, la intervale de timp.

În noaptea de 28 octombrie 2000, inculpatul, prin folosirea violenței, a luat-o pe minora S.Șt., în vârstă de 16 ani, din locuința lui J.N. din satul Malu, întreținând cu aceasta raport sexual, sub imperiul violenței și amenințărilor.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 352/ A din 17 iunie 2003, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, a desființat, în parte sentința penală nr. 43 din 19 februarie 2002 a Tribunalului Ialomița și rejudecând cauza în fond, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei de viol (parte vătămată fiind S.Șt.) prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Prin aceeași decizie penală a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul V.G.

Împotriva deciziei penale nr. 352/ A din 17 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care a fost susținut de procuror numai pentru greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, considerând că față de pericolul social al faptelor săvârșite și de datele personale ale acestuia, recidivist, pedeapsa aplicată nu-și poate atinge scopul preventiv și educativ.

Recursul parchetului este fondat.

Analizând actele și lucrările de la dosar, se constată că prima instanță și instanța de control judiciar au reținut corect situația de fapt, confirmată de probele existente la dosar și au încadrat faptele săvârșite de inculpat în textele de lege corespunzătoare.

În ce privește pedeapsa aplicată inculpatului se constată că aceasta nu a fost just individualizată.

În condițiile în care la momentul actual se constată o frecvență ridicată a furturilor și altor infracțiuni săvârșite prin violență, fiind des periclitată siguranța individuală și proprietatea de orice fel, pedeapsa aplicată inculpatului nu este de natură să contribuie la prevenirea comiterii unor asemenea fapte.

Unele din infracțiunile de furt calificat și viol sunt fapte deosebit de grave prin natura lor, ceea ce rezultă în primul rând din cuantumul pedepselor prevăzute de Codul penal, a căror limite se situează între 3 și 15 ani închisoare și respectiv de la 10 la 20 de ani închisoare.

În cauza de față, deși instanțele au reținut că inculpatul, pe timp de noapte, prin escaladare sau efracție, a pătruns în locuințele ori curțile unor cetățeni, însușind diferite bunuri, iar sub amenințare și violențe, a paralizat orice opoziție a două minore, una în vârstă de 13 ani, iar cealaltă de 16 ani, violându-le, totuși au apreciat necorespunzător că pericolul social ar fi reflectat de pedepse orientate către limita minimă prevăzută de lege.

Faptele săvârșite au o periculozitate vădit mai mare, iar făptuitorul prezintă un pericol deosebit, fiind și recidivist.

Dacă instanțele ar fi dat o mai mare atenție acestor elemente, fără îndoială, ar fi avut suficiente temeiuri și ar fi ajuns la concluzia firească a necesității aplicării inculpatului a unor pedepse privative de libertate mai severe.

Pentru aceasta se va avea în vedere, în mod deosebit, că inculpatul în antecedente, a mai fost condamnat la 5 pedepse între un an și 2 luni și 5 ani închisoare, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat, tâlhărie și tentativă de viol, ceea ce dovedește persistența sa în săvârșirea unor asemenea fapte penale.

Prin urmare, recursul declarat de parchet fiind întemeiat, în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a fi admis, în sensul majorării pedepsei prin aplicarea unui spor de 3 ani închisoare, în baza art. 34 lit. b) C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 352/ A din 17 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpatul V.G.

Casează hotărârea atacată și sentința penală nr. 43 din 19 februarie 2003 a Tribunalului Ialomița numai cu privire la neaplicarea unui spor de pedeapsă.

În temeiul art. 34 lit. b) C. pen., aplică un spor de pedeapsă de 3 ani închisoare, inculpatul V.G. urmând să execute în total 14 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Onorariul pentru apărarea din oficiu, în sumă de 400.000 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31 octombrie 2003.